Sunt de acord cu situatia ca doar in casa preotul nu trebuie sa poarte reverenda pentru ca un var de al meu, fiind intr-o alta tara ortodoxa, a smintit fara sa vrea pe vecinul lui cand l-a vazut iesind in curte civil.Acasă, când preotul este în sânul familiei, când prăşeşte pe deal sau hrăneşte animalele, nu e obligat să poarte dulamă. Ba chiar în astfel de situaţii, pentru oamenii din lume (vizavi de cei din mănăstire), îmbrăcarea dulamei ar însemna o necinstire a acestei haine.
Dar despre purtarea barbii? Se stie ca in Romania, in special in Transilvania si nu numai, preotii se rad. E bine acest lucru? Dar despre cei care au barba rara sau sunt chiar spani, acestia ce ar trebui sa faca?Am mutat subiectul de la compartimentul "moral", la cel "al regulilor bisericeşti", pt a putea aborda subiectul echidistant.
Sutana sau dulama (numită în limbaj americânizat "reverendă") era în vechime haina comună a oamenilor, doar că de culoare neagră. Acum ea a ajuns haina preoţească (diferită de sfintele veşminte), la care monahii adaugă şi rasa. În celelalte Biserici Ortodoxe şi preoţii de mir poartă rasă şi doar în BOR preoţii de mir nu poartă rasă.
Pentru preoţii de mir (nu şi pt monahi, căci ei au un cu totul alt statut), dulama e obligatorie în biserică şi în toate locurile în care persoana preotului se prezintă ca slujitor şi păstor: şcoală, spital şi alte instituţii publice.
Acasă, când preotul este în sânul familiei, când prăşeşte pe deal sau hrăneşte animalele, nu e obligat să poarte dulamă. Ba chiar în astfel de situaţii, pentru oamenii din lume (vizavi de cei din mănăstire), îmbrăcarea dulamei ar însemna o necinstire a acestei haine.
Dar daca un preot din Ro sa spunem, ar dori sa poarte si rasa, ii trebuie o binecuvantare speciala pt aceasta (din partea arhiereului), sau pur si simplu o poate purta?Am mutat subiectul de la compartimentul "moral", la cel "al regulilor bisericeşti", pt a putea aborda subiectul echidistant.
Sutana sau dulama (numită în limbaj americânizat "reverendă") era în vechime haina comună a oamenilor, doar că de culoare neagră. Acum ea a ajuns haina preoţească (diferită de sfintele veşminte), la care monahii adaugă şi rasa. În celelalte Biserici Ortodoxe şi preoţii de mir poartă rasă şi doar în BOR preoţii de mir nu poartă rasă.
Pentru preoţii de mir (nu şi pt monahi, căci ei au un cu totul alt statut), dulama e obligatorie în biserică şi în toate locurile în care persoana preotului se prezintă ca slujitor şi păstor: şcoală, spital şi alte instituţii publice.
Acasă, când preotul este în sânul familiei, când prăşeşte pe deal sau hrăneşte animalele, nu e obligat să poarte dulamă. Ba chiar în astfel de situaţii, pentru oamenii din lume (vizavi de cei din mănăstire), îmbrăcarea dulamei ar însemna o necinstire a acestei haine.
Nu-i trebuie nici o binecuvântare, ci doar un arsenal de argumente pt a le putea explica celorlalţi de ce o poartă, pt că în mod sigur va fi luat la întrebări...Dar daca un preot din Ro sa spunem, ar dori sa poarte si rasa, ii trebuie o binecuvantare speciala pt aceasta (din partea arhiereului), sau pur si simplu o poate purta?
HRISTOS A INVIAT!Nu-i trebuie nici o binecuvântare, ci doar un arsenal de argumente pt a le putea explica celorlalţi de ce o poartă, pt că în mod sigur va fi luat la întrebări...
Adevărat că a înviat!HRISTOS A INVIAT!
Cred că cele mai bune şi mai convingătoare argumente în acest sens sunt:Pai haideti sa pregatim acest "arsenal de argumente" pentru ca eu personal cunosc cativa parinti care isi tin rasele acasa, imbracandu-le doar pe la vreo priveghere...(Mitropolia Banatului)
Înapoi la “CANOANE şi REGULI BISERICEŞTI”
Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 1 vizitator