P A T E R I C E
PATERICUL EGIPTEAN
ÎNCEPUTUL SLOVELOR
A | V | D | E | Z | TH | I | C | L | M | N | X | O | P | R | S | T | Y | F | H | PS | DESPRE VIRTUȚI
ÎNCEPUTUL SLOVEI A
PENTRU AVVA
ANTONIE | ARSENIE | AGATHON | AMMONA | AHILA | AMMOI | AMMUN | ANUV | AVRAAM | ARI | ALONIE | APFI | APOLLO | ANDREI | AIO | AMMONATHA
PENTRU AVVA ANTONIE
1. Sfântul avvă Antonie, şezând odată în pustie, a venit în lenevie şi în multă întunecare de gânduri şi zicea către Dumnezeu : Doamne, voi să mă mântuiesc şi nu mă lasă gândurile. Ce voi face în scârba mea ? Cum mă voi mântui ? Şi, sculându-se puţin, a ieşit afară şi a văzut odată pe cineva ca pe sine şezând şi împletind o funie, apoi sculându-se de la lucru şi rugându-se, şi iarăşi şezând şi împletind funia; apoi iarăşi sculându-se la rugăciune. Acesta era îngerul Domnului, trimis spre îndreptarea şi întărirea lui Antonie.Şi a auzit pe înger zicând : aşa fă şi te mântuieşte. Iar el auzind aceasta, a luat multă bucurie şi îndrăzneală şi făcând aşa se mântuia.
2. Zisu-ne-a nouă Sfântul Antonie în învăţătura sa, spre folosul nostru : un an am săvârşit, rugându-mă lui Dumnezeu să-mi descopere locul drepţilor şi al păcătoşilor. Iar într-o noapte m-a strigat oarecare glas de sus, zicându-mi : Antonie, scoală şi vino ! Şi ştiind eu pe cine mi se cade să ascult, am ieşit şi uitându-mă, am văzut pe cineva ca pe un uriaş, lung, negru, urât şi înfricoşat stând şi ajungând până la nori, având mâinile întinse în văzduh, sub care era un iezer ca o mare. Şi am văzut suflete zburând ca nişte păsări zburând şi câte treceau de la mâinile lungului aceluia, se mântuiau şi trecând de acolo, mergeau cealaltă cale fără de grijă; iar câte erau lovite de mâinile lui, se opreau şi cădeau în iezerul cel de foc. Şi pentru cei ce zburau, scrâşnea cu dinţii săi, iar pentru cei ce cădeau jos, se bucura. Şi a fost glas către mine, zicându-mi : înţelege ceea ce vezi ! Aceştia, pe care-i vezi că zboară în sus, sunt sufletele drepţilor care nu s-au supus lungului aceluia şi merg în Rai. Iar cel lung ce stă, este vrăjmaşul, care apucându-i pe cei vinovaţi, îi opreşte şi nu-i lasă să treacă, surpându-i în iad, căci au urmat voii lui şi au fost stăpâniţi de ţinerea de minte de rău.
3. Zis-a avva Antonie : Părinţii cei de demult, când mergeau în pustie, întâi se vindecau pe sine şi făcându-se doctori aleşi, vindecau şi pe alţii. Iar noi ieşind din lume, mai înainte de a ne vindeca pe noi singuri, îndată începem a vindeca pe alţii şi întorcându-se boala asupra noastră, se fac nouă cele de pe urmă mai amare decât cele dintâi şi auzim de la Domnul zicând : Doctore, vindecă-te mai întâi pe tine .
4. Acest avva Antonie, căutând la adâncul judecăţilor lui Dumnezeu, a cerut, zicând : Doamne, cum unii trăind puţin, mor, iar alţii prea îmbătrânesc ? Şi pentru ce unii sunt săraci, iar alţii bogaţi ? Şi cum cei nedrepţi se îmbogăţesc, iar cei drepţi sunt săraci ? Şi a venit lui glas zicând : Antonie, ia aminte de tine, că acestea sunt judecăți ale lui Dumnezeu şi nu-ţi este ţie de folos a le şti.
5. A întrebat cineva pe avva Antonie, zicând : ce, păzind eu, voi plăcea lui Dumnezeu ? Şi răspunzând bătrânul, a zis lui : Cele ce-ţi poruncesc ţie, păzeşte-le ! Oriunde vei merge, pe Dumnezeu să-l ai înaintea ta întotdeauna. Şi orice vei face, să ai mărturia din Sfintele Scripturi şi ori în ce loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea trei păzeşte-le şi te vei mântui.
6. Zis-a avva Antonie către avva Pimen : Aceasta este lucrarea cea mare a omului, ca greşeala sa să o pună asupra sa înaintea lui Dumnezeu şi să aştepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă.
7. Acelaşi a zis : Nimeni neispitit nu va putea să intre în Împărăţia Cerurilor. Că, ridică, zice, ispitele şi nimeni nu este care să se mântuiască.
8. Întrebat-a avva Pamvo pe avva Antonie : Ce voi face ? Zis-a lui bătrânul : Să nu fii nădăjduindu-te spre dreptatea ta, nici să te căieşti pentru lucrul trecut; şi stăpâneşte-ţi limba şi pântecele.
9. Zis-a avva Antonie : Am văzut toate cursele vrăjmaşului întinse pe pământ şi suspinând am zis; oare cine poate să le treacă pe acestea ? Şi am auzit glas zicându-mi : smerenia.
10. Zis-a iarăşi : Sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut ei dreaptă socoteală, departe de Dumnezeu s-au făcut.
11. Zis-a iarăşi : De la aproapele este viaţa şi moartea. Că de vom dobândi pe fratele, pe Dumnezeu dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim.
12. Zis-a iarăşi : Precum peştii zăbovind la uscat, mor, aşa şi călugării, zăbovind afară din chilie, sau petrecând cu mirenii, se slăbănogesc către tăria liniştei. Deci, trebuie, precum peştele la mare, aşa şi noi la chilie să ne grăbim; ca nu cumva zăbovind afară, să uităm păzirea cea dinlăuntru.
13. Zis-a iarăşi : Cel ce şade în pustie şi se linişteşte, de trei războaie este slobod : de auzire, de grăire şi de vedere; şi numai către acestea are a lupta, către al desfrânării, sau al trândăvirii.
14. Oarecari fraţi s-au dus la avva Antonie, ca să-i vestească lui nălucirile care le vedeau şi să se înveţe de la dânsul, de sunt adevărate, sau de la draci. Şi aveau ei un măgar şi a murit pe cale. Deci, după ce au venit la bătrânul, apucând el mai înainte, le-a zis lor : Cum a murit măgarul pe cale ? Au zis lui : De unde ştii, avvo ? Iar el le-a zis lor : Dracii mi-au arătat. Şi ei au zis lui : Noi pentru aceasta am venit să te întrebăm, că vedem năluciri şi de multe ori se fac adevărate; nu cumva ne înşelăm ? Şi i-a încredinţat pe ei bătrânul din pilda măgarului, că de la draci sunt.
15. Era cineva, ce vâna prin pustie dobitoace sălbatice şi a văzut pe avva Antonie glumind cu fraţii şi s-a smintit. Iar bătrânul vrând să-l încredinţeze pe el, că trebuie câte puţin să se pogoare fraţilor, i-a zis lui : Pune săgeata în arcul tău şi întinde. Şi a făcut aşa. Şi a zis lui : Întinde iarăşi. Şi a întins. Şi iarăşi i-a zis : întinde. Şi a zis lui vânătorul : De îl voi întinde peste măsură, se frânge arcul. Zis-a lui bătrânul : Aşa şi la lucrul lui Dumnezeu, dacă peste măsură vom întinde cu fraţii, degrab se rup. Deci trebuie câteodată şi câte puţin a ne pogorâ fraţilor. Acestea auzind vânătorul, s-a umilit. Şi mult folosindu-se de la bătrânul, s-a dus. Şi fraţii întărindu-se, au mers la locul lor.
16. A auzit avva Antonie despre un călugăr mai tânăr, care a făcut pe cale un semn ca acesta, adică văzând el pe oarecari bătrâni călătorind şi slăbind pe cale, a poruncit unor asini sălbatici de au venit şi au purtat pe bătrâni până când au ajuns la Antonie. Deci bătrânii au vestit acestea lui avva Antonie. Şi a zis lor : Mi se pare că acest călugăr este o corabie plină de bunătăţi, dar nu ştiu de va ajunge la liman. Şi după oarecare vreme avva Antonie începe deodată să plângă şi să-şi smulgă perii şi să se tânguiască. Îi zic lui ucenicii : De ce plângi, avvo ? Iar bătrânul a zis : Mare stâlp al Bisericii a căzut acum. Şi zicea despre călugărul cel mai tânăr. Ci mergeţi, zicea el, până la dânsul şi vedeţi ceea ce s-a făcut. Deci s-au dus ucenicii şi l-au aflat pe călugăr şezând pe rogojină şi plângând păcatul pe care îl făcuse. Iar el văzând pe ucenicii bătrânului, le-a zis : Ziceţi bătrânului ca să roage pe Dumnezeu să-mi dea numai zece zile şi nădăjduiesc că voi da răspuns, adică mă voi pocăi. Şi după cinci zile a murit.
17. Un călugăr a fost lăudat de fraţi, către avva Antonie. Iar el, când a mers la dânsul, l-a ispitit de suferă necinste, şi, aflându-l că nu suferă, i-a zis lui : Eşti asemenea unui oraş, care dinainte este împodobit, iar dinapoi se jefuieşte de tâlhari.
18. Un frate a zis lui avva Antonie : Roagă-te pentru mine ! Zis-a lui bătrânul : Nici eu nu te miluiesc, nici Dumnezeu, dacă tu însuţi nu te vei sili şi nu te vei ruga lui Dumnezeu.
19. Au mers odată nişte bătrâni la avva Antonie şi era avva Iosif cu dânşii. Şi vrând bătrânul (Antonie) să-i cerceteze pe ei, a pus înainte un cuvânt din Scriptură şi a început de la cei mai mici a întreba care este cuvântul acesta şi fiecare zicea după puterea sa. Iar bătrânul zicea fiecăruia : Încă n-ai aflat. Mai pe urmă de toţi a zis către avva Iosif : Tu cum zici că este cuvântul acesta ? Răspuns-a : Nu ştiu. Deci a zis avva Antonie : Cu adevărat a aflat calea, căci a zis nu ştiu.
20. Oarecari fraţi s-au dus de la Schit la avva Antonie şi intrând într-o corabie să meargă la el, au aflat pe un bătrân care şi el voia să meargă acolo, dar nu-l cunoşteau fraţii. Şi şezând acela în corabie, grăiau cuvinte de ale părinţilor şi din Scripturi şi iarăşi pentru lucrul mâinilor lor. Iar bătrânul tăcea. Şi venind ei la vad, s-a aflat că şi bătrânul merge la avva Antonie. Şi după ce au venit la avva, le-a zis lor (Antonie) : Bună tovărăşie aţi avut pe bătrânul acesta. A zis şi bătrânului : Buni fraţi ai aflat cu tine, avvo. Zis-a bătrânul : Buni sunt, cu adevărat, dar ograda (curtea) lor n-are uşă şi cel ce voieşte, intră în grajd şi dezleagă asinul. Iar acestea zicea, însemnând, că cele ce vin la gură, acelea grăiesc.
21. S-au dus oarecari fraţi la avva Antonie şi i-au zis lui : Spune-ne nouă cuvânt, cum să ne mântuim ? Zis-a lor bătrânul : Aţi auzit Scriptura ? Bine vă este vouă. Iar ei au zis :Voim să auzim şi de la tine, părinte. Şi a zis lor bătrânul : zice Evanghelia : De te va lovi cineva peste fața cea dreaptă a obrazului, întoarce-i lui şi pe cealaltă. Zis-au lui : Nu putem face aceasta. Zis-a lor bătrânul : De nu puteţi întoarce şi pe cealaltă, măcar pe aceea una s-o suferiţi. Zis-au lui : Nici aceasta nu putem. Zis-a bătrânul : Dacă nici aceasta nu puteţi, nu daţi în locul aceluia ce aţi luat. Şi au zis ei : nici aceasta nu putem. Deci, zis-a bătrânul, ucenicului său : Fă-le puţină fiertură căci sunt neputincioşi. Dacă aceasta nu puteţi şi aceea nu voiţi, ce să vă fac vouă ? De rugăciuni este trebuinţă.
22. Un frate, după ce s-a lepădat de lume şi a împărţit averile sale săracilor, ţinând puţine pentru sine, a mers la avva Antonie. Şi de aceasta înştiinţându-se bătrânul, a zis lui : De voieşti să te faci călugăr, mergi în satul acela şi cumpăra carne, şi pune-o împrejurul trupului tău gol şi aşa vino aici. Şi făcând fratele aşa, câinii şi păsările îi rupeau trupul lui. Şi venind el la bătrânul, îl întrebă, de a făcut cum l-a sfătuit. Iar acela, arătându-i trupul lui rupt, sfântul Antonie i-a zis : Cei ce se leapădă de lume şi voiesc să aibă bani, aşa fiind luptaţi de draci, se rup.
23. Unui frate odată i s-a întâmplat ispita în chinovia lui avva Ilie şi gonit fiind de acolo, s-a dus în munte la avva Antonie şi rămânând fratele la dânsul, l-a trimis la chinovie, de unde venise. Iar cei din chinovie văzându-l, iarăşi l-au gonit. Iar el s-a întors la avva Antonie, zicând : N-au voit să mă primească, părinte. Deci l-a trimis bătrânul înapoi, zicând : O corabie s-a spart în mijlocul noianului şi a prăpădit povara şi cu osteneală a scăpat la uscat. Iar voi cele scăpate la uscat voiţi să le înecaţi. Iar ei auzind că avva Antonie l-a trimis, îndată l-a primit.
24. A zis avva Antonie : Socotesc că trupul are mişcare firească amestecată cu el, dar nu lucrează de nu va voi sufletul, ci numai însemnează în trup nepătimaşa mişcare. Este încă şi altă mişcare ce stă întru a hrăni şi a îngrăşa trupul cu mâncări şi cu băuturi, din care fierbinţeala sângelui zădăraşte trupul spre lucrare. Pentru aceasta şi zice Apostolul : Nu vă îmbătaţi cu vin întru care este curvia. Şi iarăşi Domnul în Evanghelie, poruncindu-le ucenicilor, zicea : Luaţi aminte să nu se îngreuieze inimile voastre cu saţiul mâncării şi cu beţia. Este încă şi altă mişcare la cei ce se nevoiesc, care se face din vrăjmăşia şi zavistia dracilor. Pentru aceasta trebuie a şti, că trei sunt mişcările trupeşti : una firească, alta din neluarea aminte a hranei şi a treia de la draci.
25. A zis iarăşi, că Dumnezeu nu sloboade războaiele peste neamul acesta ca peste cel vechi, căci ştie că sunt slabi şi nu pot suferi.
26. Lui avva Antonie i s-a descoperit în pustie, că în cetate este oarecine asemenea lui, doctor cu ştiinţa, care din prisosinţa lui dă celor ce au trebuinţă şi în toate zilele cântă " Sfinte Dumnezeule " cu îngerii.
27. A zis iarăşi : Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.
28. Oarecari fraţi au venit la avva Antonie şi au pus înaintea lui un cuvânt din cartea preoţiei. Deci a ieşit bătrânul în pustie şi a mers avva Ammona pe urmele lui în ascuns, ştiind obiceiul lui şi după ce s-a depărtat bătrânul, stând la rugăciune a strigat cu glas mare : Dumnezeule, trimite pe Moise ca să mă înveţe cuvântul acesta ! Şi a venit glas vorbind cu dânsul. Deci a zis avva Ammona : Glasul care vorbea, l-am auzit, dar puterea cuvântului n-am înţeles-o.
29. Trei părinţi aveau obiceiul, în tot anul, de mergeau la fericitul Antonie. Şi cei doi îl întrebau pentru gândurile sale şi pentru mântuirea sufletului, iar al treilea totdeauna tăcea, neîntrebându-l nimic. Iar după multă vreme i-a zis avva Antonie lui : Iată, atâta vreme ai de când vii aici şi nimic nu mă întrebi ! Şi răspunzând fratele, i-a zis : Destul îmi este numai să te văd, părinte.
30. Se spune, că unul dintre bătrâni s-a rugat lui Dumnezeu să vadă pe părinţi şi i-a văzut pe ei fără avva Antonie. Deci a zis celui ce îi arătă lui : Unde este avva Antonie ? Iar el a zis lui : În locul unde este Dumnezeu, acolo este el.
31. Un frate a fost năpăstuit în chinovie pentru desfrânare şi sculându-se a mers către avva Antonie. Şi au venit fraţii de la chinovie ca să-l caute pe el şi să-l ia şi au început să-l mustre, că aşa a făcut. Iar el se îndreptă, că nimic de acest fel nu a făcut. Iar după întâmplare, s-a aflat acolo avva Pafnutie, cel ce se numea Kefala şi a spus o pildă ca aceasta : am văzut pe marginea râului un om băgat în noroi până la genunchi şi venind unii să-i dea mâna, l-au cufundat pe el până la grumazi. Şi a zis lor avva Antonie pentru avva Pafnutie : iată om adevărat, care poate să vindece şi să mântuiască suflete. Deci umilindu-se ei de cuvintele bătrânului, au pus metanie fratelui.
32. Ziceau unii pentru avva Antonie, că era purtător de duh, dar nu voia să grăiască pentru oameni. Ci cele ce se făceau în lume şi cele ce aveau să vină, le vestea.
33. Odată avva Antonie a primit scrisori de la împăratul Constantin ca să meargă la Constantinopol şi socotea ce să facă. Deci a zis către avva Pavel, ucenicul lui : Oare, trebuie să merg ? Şi a zis ucenicul lui : De vei merge, Antonie te vei chema; iar de nu vei merge, avva Antonie.
34. Zis-a avva Antonie : Eu nu mă mai tem de Dumnezeu, ci îl iubesc pe El. Că dragostea scoate afară frică.
35. Acelaşi a zis : Totdeauna să ai înaintea ochilor frica de Dumnezeu : Să-ţi aduci aminte de cel ce omoară şi face viu . Să urâţi lumea şi cele ce sunt într-însa, să urâţi toată odihna trupească, să vă lepădaţi de viaţa aceasta, ca să vieţuiţi lui Dumnezeu. Aduceţi-vă aminte, ce aţi făgăduit lui Dumnezeu. Că cere aceasta de la voi în ziua judecăţii : Să flămânziţi, să însetaţi, să umblaţi în haine sărace, să privegheaţi, să vă tânguiţi, să plângeţi, să suspinaţi cu inima voastră, să vă încercaţi de sunteţi vrednici de Dumnezeu, să defăimaţi trupul, ca să vă mântuiţi sufletele voastre.
36. A mers oarecând avva Antonie la avva Amun în muntele Nitriei şi după ce au vorbit unul cu altul, a zis către el avva Amun : Fiindcă prin rugăciunile tale s-au înmulţit fraţii şi voiesc unii dintr-înşii să zidească chilii departe, ca să se liniştească, cât porunceşti să fie de departe chiliile ce se zidesc de cele de aici ? Iar el a zis : Să gustăm la ceasul al nouălea şi să ieşim să mergem prin pustie şi să socotim locul. Iar după ce s-au dus prin pustie, până a venit să apună soarele, a zis către el (Amun) avva Antonie : Să facem rugăciune şi să punem aici cruce, că aici să zidească cei ce vor să clădească chilii. Ca cei de acolo când vor veni la aceştia, după ce vor gusta mica lor bucăţică de pâine la ceasul al nouălea, aşa să vie şi cei ce se duc de aici, acelaşi lucru făcând, să rămână fără de tulburare, când merg unii la alţii. Şi este depărtarea douăsprezece semne.
37. Zis-a avva Antonie : Cel ce bate bucată de fier, întâi socoteşte cu mintea ce va să facă : Seceră, cuţit sau topor ? Aşa şi noi trebuie să socotim, care fapta bună uneltim, ca să nu ne ostenim în deşert.
38. Zis-a iarăşi : Supunerea cu înfrânare supune fiară.
39. Zis-a iarăşi : Știu călugări, care după multe osteneli, au căzut, şi întru ieşire din minţi au venit, pentru că s-au nădăjduit în lucrul lor şi amăgindu-se nu au înţeles porunca celui ce a zis : Întreabă pe tatăl tău şi îţi va vesti ţie .
40. Zis-a iarăşi : De este cu putinţă, câţi paşi face călugărul, sau câte picături bea în chilia sa, trebuie cu îndrăzneala să le vestească bătrânilor, ca nu cumva să greşească întru dânsele.
PENTRU AVVA ARSENIE
1. Avva Arsenie, fiind încă în palatele împărăteşti, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând : Doamne, îndreptează-mă, ca să ştiu cum mă voi mântui ? Şi i-a venit glas zicându-i : Arsenie, fugi de oameni şi te vei mântui.
2. Acesta, după ce s-a dus la viaţa călugărească, iarăşi s-a rugat, zicând acelaşi cuvânt. Şi a auzit glas zicându-i : Arsenie, fugi, taci, linişteşte-te, că acestea sunt rădăcinile nepăcătuirii !
3. Odată au venit dracii la avva Arsenie în chilie, necăjindu-l. Şi venind cei ce slujeau lui şi stând din afară de chilie, l-au auzit strigând către Dumnezeu şi zicând : Dumnezeule, nu mă părăsi ! Nimic bun n-am făcut înaintea Ta, dar dă-mi după bunătatea Ta să pun început.
4. Se zicea pentru dânsul, că precum nimeni din palat nu purta mai bune haine decât dânsul cât era în palat, aşa nici în viaţa călugărească nimeni nu purta mai proaste decât dânsul.
5. A zis un oarecare, fericitului Arsenie : Cum noi din atâta învăţătură şi înţelepciune, nimic nu avem, iar aceşti ţărani şi egipteni au dobândit atâtea fapte bune ? Zis-a avva Arsenie lui : Noi din învăţătura lumii nimic nu avem, iar aceşti ţărani şi egipteni, din ostenelile lor au dobândit fapte bune.
6. Întrebând avva Arsenie oarecând pe un bătrân egiptean pentru gândurile sale, altul văzându-l pe el, a zis : avvo Arsenie, cum atâta învăţătura latinească şi elineasca având, întrebi pe acest ţăran pentru gândurile tale ? Iar el a zis către dânsul : Învăţătura latinească o am eu cu adevărat, dar alfabetul acestui ţăran încă nu l-am învăţat.
7. A venit odată fericitul Teofil arhiepiscopul cu un boier oarecare la avva Arsenie şi l-a rugat pe acest bătrân să audă de la el vreun cuvânt. Iar bătrânul, tăcând puţintel, a răspuns către dânsul : Dar dacă voi spune un cuvânt, îl veţi păzi ? Iar ei au făgăduit că-l vor păzi. Şi le-a zis lor bătrânul : Oriunde veţi auzi că este Arsenie, să nu vă apropiaţi.
8. Altădată, vrând iarăşi arhiepiscopul să meargă la avva Arsenie, a trimis întâi să ştie de-i va deschide uşa. Iar bătrânul i-a trimis acest răspuns, zicând : De vei veni, îţi voi deschide şi de îţi voi deschide ţie, tuturor voi deschide şi atunci nu voi mai şedea aici. Acestea auzind arhiepiscopul, a zis : Dacă mă duc ca să-l gonesc pe el, atunci nu mă voi mai duce.
9. Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Şi i-a zis lui bătrânul : Pe cât îţi este cu putinţă, nevoieşte-te, ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi să biruiască patimile cele dinafară.
10. Zis-a iarăşi : De vom căuta pe Dumnezeu, Se va arăta nouă şi de-L vom ţine pe El, va rămâne cu noi.
11. Zis-a oarecine către avva Arsenie : Mă supără gândurile, zicându-mi : Nu poţi să posteşti, nici să lucrezi, deci măcar cercetează pe cei bolnavi, căci şi acest lucru este dragoste. Iar bătrânul, ştiind semănăturile dracilor, i-a zis lui : Mergi, mănâncă, bea, dormi şi nu lucra, numai de la chilie nu te depărta. Căci cuviosul ştia că răbdarea în chilie aduce pe călugăr la rânduiala lui.
12. Zicea avva Arsenie : Călugărul străin în ţară străină să nu se amestece întru nimic şi atunci va avea odihnă.
13. Zis-a avva Marcu către avva Arsenie : Pentru ce fugi de noi ? Zis-a lui bătrânul : Dumnezeu ştie, că vă iubesc pe voi, dar nu pot să fiu şi cu oamenii şi cu Dumnezeu. Cele de sus, mii şi milioane, au numai o voie, iar oamenii au multe voi. Deci nu pot să las pe Dumnezeu şi să vin întru petrecere cu oamenii.
14. Spunea avva Daniil pentru avva Arsenie, că toată noaptea petrecea priveghind şi când voia să doarmă dimineaţă pentru nevoia firii, zicea somnului : Vino, rob rău; şi aţipea puţin, şezând şi îndată se sculă.
15. Zis-a avva Arsenie, că de ajuns este călugărului să doarmă un ceas, de este nevoitor.
16. Spuneau bătrânii, că s-au dat oarecând la Schit puţine smochine uscate şi că unele ce erau de nimic, nu i-au trimis lui avva Arsenie, ca să nu se pară că îl ocărăsc. Iar bătrânul auzind, n-a venit la biserică, zicând : M-aţi despărţit pe mine, nedându-mi binecuvântarea pe care a trimis-o Dumnezeu fraţilor şi de care nu am fost vrednic să mă împărtăşesc. Şi au auzit toţi şi s-au folosit de smerenia bătrânului. Şi mergând preotul, i-a dus lui smochinele, şi l-au adus pe el la biserică cu bucurie.
17. Spunea avva Daniil : Atâţia ani a petrecut cu noi şi numai o măsură de grâu îi făceam lui pe an şi când mergeam la el mâncam din acel grâu.
18. Spunea iarăşi cineva pentru avva Arsenie, că numai odată într-un an schimba apa în care muia stâlpările finicilor (curmalilor) şi nu mai adăuga la cea veche. Că împletea fâşii şi le cosea până la ceasul al şaselea. Şi l-au rugat bătrânii, zicând : de ce nu schimbi apa stâlpărilor, că miroase greu ? Şi le-a zis lor : în locul mirodeniilor şi aromatelor şi mirurilor, de care m-am îndulcit în lume, trebuie să iau acest miros.
19. Se zicea iarăşi, că după ce auzea că s-au copt tot felul de poame şi se treceau, atunci singur zicea : aduceţi-mi. Şi gusta numai odată puţin din toate şi mulţumea lui Dumnezeu.
20. S-a bolnăvit odată avva Arsenie la schit şi întru atâta sărăcie ajunsese, încât trebuindu-i o cămăşuţă de în şi neavând cu ce s-o cumpere, a luat de la unul milostenie şi a zis : mulţumescu-Ţi Ţie, Doamne, că m-ai învrednicit să iau milostenie pentru numele Tău.
21. Se spunea pentru dânsul, că era chilia lui departe de treizeci şi două de mile şi nu ieşea degrabă dintr-însa, căci alţii îşi făceau slujba. Şi când s-a pustiit schitul, a ieşit plângând şi zicând : A pierdut lumea Roma şi călugării schitul.
22. Întrebat-a avva Marcu pe avva Arsenie, zicând : Bine este a nu avea cineva în chilia sa mângâiere ? Că am văzut pe un frate care avea puţine verdeţuri şi le smulgea pe ele. Şi a zis avva Arsenie : Bine este, dar după aşezarea omului. Că de nu va avea putere într-acest chip de petrecere, iarăşi le sădeşte pe ele.
23. Povestit-a avva Daniil, ucenicul lui avva Arsenie, zicând : m-am aflat odată aproape de avva Alexandru şi l-a apucat pe el o durere şi din pricina acelei dureri s-a întins cu faţa în sus. S-a întâmplat atunci să vină fericitul Arsenie, ca să vorbească cu el şi l-a văzut întins. Deci, după ce i-a vorbit, i-a zis lui : Ce mirean era acela pe care l-am văzut ? Şi a zis lui avva Alexandru : unde l-ai văzut ? Şi a zis : Când mă pogoram din munte, am căutat aici spre peşteră şi am văzut pe unul întins cu faţa în sus. Şi i-a făcut lui metanie, zicând : Iartă-mă, eu am fost; căci mă apucase o durere. Şi i-a zis lui bătrânul : Tu dar ai fost ? Bine ! Eu am socotit, că este vreun mirean şi pentru aceasta am întrebat.
24. Altădată avva Arsenie a zis către avva Alexandru : După ce vei despica smicelele tale, vino să guşti cu mine iar de vor veni străinii, mănâncă cu ei. Dar avva Alexandru lucra încet şi moale şi sosind ceasul, încă mai avea smicele şi voind să păzească cuvântul bătrânului, a stătut să sfârşească smicelele. Deci, văzând avva Arsenie că a zăbovit, a luat gustarea, socotind că a avut străini. Iar avva Alexandru, după ce a sfârşit târziu, s-a dus. Şi i-a zis lui bătrânul : Ai avut străini ? Iar acela a răspuns : nu ! Şi i-a zis lui iarăşi : Dar cum nu ai venit ? Iar el a zis : Pentru că mi-ai spus, că după ce voi despica smicelele să vin. De aceea păzind cuvântul tău, n-am venit. Şi s-a minunat bătrânul de luarea aminte a lui cea cu de-amănuntul şi i-a zis lui : Mai de dimineaţă să dezlegi postul, ca şi pravila să ţi-o faci şi apa ta să o bei; iar de nu, degrabă are să se bolnăvească trupul tău.
25. A mers odată avva Arsenie într-un loc şi era acolo trestie şi suflând vântul făcea trestia sunet. Şi a întrebat bătrânul pe fraţi, ce este sunetul acesta ? Iar fraţii i-au spus că este sunetul trestiei. Zis-a bătrânul către dânşii : Cu adevărat, de va şedea cineva în linişte şi va auzi glas de pasăre, nu are inima aceeaşi linişte; cu atât mai mult voi, având sunetul trestiilor acestora.
26. Spunea avva Daniil, că oarecari fraţi vrând să meargă la Tebaida pentru torturi de in, au zis : Cu această pricină, adică din întâmplare, să vedem şi pe avva Arsenie. Şi a intrat avva Alexandru şi a zis bătrânului : Nişte fraţi venind de la Alexandria, voiesc să te vadă. Zis-a bătrânul : înştiinţează-te de la dânşii, pentru care pricină au venit. Şi înştiinţându-se că merg la Tebaida pentru torturi de in, a vestit bătrânului. Şi el a zis : Cu adevărat nu vor vedea faţa lui Arsenie, căci nu au venit pentru mine, ci pentru treaba lor. Odihneşte-i pe ei şi-i sloboade cu pace, zicându-le că bătrânul nu poate să-i întâmpine.
27. Un frate s-a dus la chilia lui avva Arsenie la schit şi s-a uitat pe fereastră şi a văzut pe bătrânul peste tot ca un foc, căci era vrednic acel frate de a vedea lucruri minunate. Şi cum a bătut, a ieşit bătrânul și văzând pe fratele ca şi spăimântat, i-a zis lui : Este multă vreme de când baţi ? Nu cumva ai văzut ceva ? Şi i-a răspuns lui fratele : nu ! Şi după ce-a vorbit cu el, i-a dat drumul.
28. Şezând odată avva Arsenie la Canop, a venit de la Roma o fecioară de bun neam, bogată foarte şi temătoare de Dumnezeu, ca să-l vadă pe el. Şi l-a rugat pe el, ca să-l înduplece pe bătrânul, să o primească pe ea. Şi venind, l-a rugat, zicând : Cutare fecioară de bun neam a venit de la Roma şi voieşte să te vadă. Iar bătrânul n-a primit să se întâlnească cu dânsa. Deci, după ce i s-a vestit ei de acestea, a poruncit să i se gătească dobitoacele, zicând : Cred lui Dumnezeu, că-l voi vedea pe el, căci nu om am venit să văd, căci sunt şi în cetatea noastră mulţi oameni; ci prooroc am venit să văd. Şi după ce a ajuns la chilia bătrânului, din iconomia lui Dumnezeu, a găsit pe bătrân afară din chilie, zăbovindu-se cu oarecare lucrare. Şi văzându-l a căzut la picioarele lui. Iar el a ridicat-o cu mânie şi a luat seamă la dânsa zicând : Dacă fața mea vrei s-o vezi, iat-o, vezi-o ! Iar ea de ruşine n-a căutat la faţa lui. Şi i-a zis bătrânul : N-ai auzit de lucrurile mele ? Acestea sunt de nevoie să le vezi. Cum ai îndrăznit să faci atâta cale pe mare ? Nu ştii că eşti femeie şi nu ţi se cade să ieşi niciodată nicăieri ? Sau ca să mergi la Roma şi să zici către celelalte femei că ai văzut pe Arsenie şi să se facă marea drum de femei, care să vină la mine ? Iar ea a zis : De va voi Domnul, nu voi lăsa pe niciuna să vină aici. Ci roagă-te pentru mine şi mă pomeneşte totdeauna ! Iar el răspunzând a zis : Mă rog lui Dumnezeu, ca să se şteargă pomenirea ta din inima mea. Şi acestea auzind, a ieşit tulburată. Şi dacă a venit în cetate, de mâhnire a căzut în friguri şi s-a vestit fericitului Teofil arhiepiscopul pentru dânsa că este bolnavă. Şi venind la dânsa, o rugă să-i spună ce are. Iar ea a zis către dânsul : O, de n-aş mai fi venit aici ! Că am zis bătrânului : Pomeneşte-mă pe mine. Şi el a zis : mă rog lui Dumnezeu, ca să se şteargă pomenirea ta din inima mea. Şi iată, eu mor de mâhnire ! Şi i-a zis ei arhiepiscopul : Au nu ştii că eşti femeie şi prin femei vrăjmaşul aduce în luptă pe sfinţi ? Pentru aceasta a zis bătrânul aşa. Că pentru sufletul tău se roagă totdeauna. Şi aşa s-a mângâiat sufletul ei şi s-a dus cu bucurie la ale sale.
29. Povestit-a avva Daniil pentru avva Arsenie, că a venit odată un magistru (învăţător de legi), aducându-i o diată (testament) a unui boier, rudenie a lui, care îi lasă foarte multă moştenire. Şi luând-o pe ea, vroia să o rupă şi a căzut magistrul la picioarele lui, zicând : Rogu-te, nu o rupe, că mi se ia capul. Şi i-a zis avva Arsenie lui : Eu mai înainte de acela am murit, iar el acum a murit. Şi a trimis-o înapoi, nimic primind.
30. Se spunea iarăşi pentru el, că în seara sâmbetelor, pe când se lumină spre duminică, lăsa soarele înapoia lui şi întindea mâinile la cer, rugându-se, până iarăşi strălucea soarele în faţa lui şi aşa şedea.
31. Se zicea pentru avva Arsenie şi pentru avva Teodor al Fermei, că mai mult decât toate, urau slava oamenilor. Pentru aceasta Arsenie nu întâmpină lesne pe cineva, iar avva Teodor întâmpină cu adevărat, dar ca o sabie îi era.
32. Şezând odată avva Arsenie în părţile cele de jos şi supărându-se acolo, a socotit să lase chilia, şi neluând nimic dintr-însa, aşa s-a dus către ucenicii săi faraniţi Alexandru şi Zoil. Şi a făcut aşa. Şi lui Zoil i-a zis : Vino cu mine până la râu şi îmi caută o corabie care să meargă la Alexandria şi aşa întorcându-te şi tu, plutind cu corabia la fratele tău ! Iar Zoil tulburându-se pentru cuvântul acesta, a tăcut. Şi aşa s-au despărţit unii de alţii. Deci s-a pogorât bătrânul spre părţile Alexandriei şi s-a bolnăvit de boala mare. Iar însoţitorii lui au zis între dânşii : Nu cumva vreunul din noi a scârbit pe bătrânul şi pentru aceasta s-a despărţit de noi ? Şi n-au aflat între dânşii nimic, nici că nu l-au ascultat pe dânsul cândva. Iar după ce s-a însănătoşit bătrânul a zis : Să mă duc la părinţii mei. Şi aşa venind cu corabia înapoi, a mers la piatră unde erau slujitorii lui. Şi fiind el aproape de rău, venind o copilă etiopiană, s-a atins de cojocul lui. Iar bătrânul a certat-o pe ea. Dar copila i-a zis lui : de eşti călugăr, du-te la munte ! Iar bătrânul umilindu-se de cuvântul acesta, zicea întru sine : Arsenie, de eşti călugăr, du-te la munte ! Şi între acestea au venit la dânsul Alexandru şi Zoil şi căzând ei la picioarele lui, s-a aruncat şi bătrânul jos şi au plâns câteșitrei. Şi a zis bătrânul : Nu aţi auzit că m-am îmbolnăvit ? Şi i-au zis lui : am auzit. Şi zicea bătrânul : Și pentru ce nu aţi venit să mă vedeţi ? Şi i-a zis lui avva Alexandru : Pentru că despărţirea ta de noi nu a fost plăcută şi mulţi nu s-au folosit, zicând că de nu ar fi călcat cuvântul bătrânului nu s-ar fi despărţit de dânşii. Zis-a bătrânul lor : iarăşi dar vor zice oamenii că nu a aflat porumbiţa odihna picioarelor sale şi s-a întors la Noe în corabie . Şi aşa s-au mângâiat ei şi a petrecut cu dânşii până la sfârşitul său.
33. Zis-a avva Daniil : Ne-a povestit nouă avva Arsenie că pentru el, deşi poate chiar el era. Că şezând un bătrân în chilia sa i-a venit un glas zicând : Vino şi îţi voi arăta lucrurile oamenilor. Şi sculându-se, a ieşit şi l-a dus pe el într-un loc şi i-a arătat un arap tăind lemne şi făcând o sarcină mare şi acela se ispitea să o ridice, dar nu putea. Şi în loc de a mai lua dintr-însa, el mergând mai tăia lemne şi adăuga peste sarcină. Şi aceasta o făcea vreme îndelungată şi mergând puţin mi înainte, iarăşi i-au arătat lui un om stând lângă un lac şi scoţând apa dintr-însul şi turnând-o într-un jgheab găurit, din care curgea iarăşi în lac. Şi i-a zis lui iarăşi : Vino să-ţi arăt alta : şi a văzut o biserică şi doi oameni călări pe cai ţinând o prăjină de-a curmezişul, unul împotriva altuia. Şi voiau să intre prin uşa şi nu puteau, pentru că era prăjina de-a curmezişul şi nu s-a smerit niciunul pe sine înapoia celuilalt, ca să întoarcă prăjina de-a dreptul şi pentru aceasta au rămas afară de uşă. Şi bătrânul a zis : Aceştia sunt oamenii care poartă cu mândrie cumpănă, ca şi cum ar fi a dreptăţii şi nu s-au smerit ca să se îndrepteze pe sine şi să călătorească pe calea cea smerită a lui Hristos. Pentru aceasta şi rămân afară de Împărăţia lui Dumnezeu. Iar cel ce tăia lemne, este omul cel întru multe păcate, care în loc de a se pocăi, adăuga alte fărădelegi, întru păcatele sale. Şi cel ce scotea apă, este omul cel care face lucruri bune, dar pentru că are întru dânsele amestecare rea, cu aceasta a prăpădit şi lucrurile cele bune ale sale. Deci tot omul trebuie să fie treaz la lucrurile sale, ca să nu se ostenească în deşert.
34. Tot acesta a povestit, că odată au venit nişte părinţi de la Alexandria, ca să vadă pe avva Arsenie. Şi unul dintre dânşii era unchi al lui Timotei celui de demult, care a fost arhiepiscop al Alexandriei şi se numea neagonisitor, adică sărac. Şi avea tovarăş pe unul din copiii fratelui său. Iar bătrânul se afla atunci bolnav şi nu a voit să-i întâlnească pe ei, ca să nu mai vină şi alţii să-l supere. Şi era atunci la piatra Troiei şi ei s-au întors mâhniţi. După aceea s-a întâmplat de s-a făcut năvălire a barbarilor şi venind el, a petrecut prin părţile cele de jos. Şi auzind aceia, iarăşi au venit să-l vadă pe el şi cu bucurie i-a primit pe dânşii. Şi i-a zis lui bătrânul : Voi aţi gustat pâine şi aţi băut apă; iar eu, fiule, cu adevărat nici pâine, nici apă n-am gustat, nici am şezut jos, chinuindu-mă pe mine până când m-am înştiinţat că aţi ajuns la locul vostru, căci pentru mine şi voi v-aţi supărat, dar iertaţi-mă, fraţilor. Şi mângâindu-se ei, s-au dus.
35. Acesta zicea, că l-a chemat într-o zi avva Arsenie şi i-a zis : Odihneşte pe părintele tău, că după ce va merge către Domnul, să se roage pentru tine şi îţi va fi ţie bine.
36. Se spunea pentru avva Arsenie, că bolnăvindu-se odată la schit, s-a dus preotul şi l-a adus la biserică şi l-a pus pe aşternut cu o pernă mică la capul lui. Şi iată un bătrân venind să-l cerceteze pe el şi văzându-l pe aşternut şi pernă sub capul lui s-a smintit zicând : acesta este avva Arsenie ? Şi pe acestea este culcat ? Şi luându-l pe el preotul îndeosebi, i-a zis lui : ce lucru ai avut la satul tău, iar el a zis : păstor am fost. Cum dar - a zis el - petreceai viaţa ta ? Iar el a zis : Cu multă osteneală petreceam. Şi i-a zis lui iarăşi : dar acum cum petreci la chilie ? Iar el a zis : Mai mult mă odihnesc. Şi atunci i-a zis lui : Vezi pe avva Arsenie acesta ? Când a fost în lume era tată al împăraţilor şi mii de slugi cu brâuri de aur încinşi şi toţi cu brăţări şi cu haine de mătase îmbrăcaţi stăteau înaintea lui şi aşternuturi scumpe erau sub dânsul. Iar tu, păstor fiind, nu ai avut în lume odihnă pe care o ai acum şi acesta n-are aici desfătarea pe care a avut-o în lume. Iată, dar, tu te odihneşti, iar acesta se trudeşte. Iar el auzind acestea, s-a umilit şi a pus metanie zicând : Iartă-mă, avvo, că am greşit căci într-adevăr, aceasta este calea cea adevărată, că acesta a venit la smerenie, iar eu la odihnă. Şi folosindu-se bătrânul, s-a dus.
37. A venit un părinte către avva Arsenie şi bătând în uşă, i-a deschis bătrânul, socotind că este slujitorul său. Şi după ce l-a văzut pe el că este altul, a căzut cu faţa în jos. Iar acela i-a zis lui : Scoală, avvo, ca să mă închin ţie. Şi i-a zis bătrânul lui : Nu mă scol, de nu te vei duce. Şi mult rugându-se, nu s-a sculat până ce s-a dus.
38) Se spunea pentru un frate care a venit la schit, ca să vadă pe avva Arsenie, că venind la Biserică, se ruga clericilor, ca să se întâlnească cu avva Arsenie. Deci i-au zis lui : odihneşte-te puţintel, frate, şi-l vei vedea. Iar el a zis : Nu gust nimic de nu mă voi întâlni cu el. Au trimis dar un frate ca să-i ducă, că era departe chilia lui. Şi bătând în uşă, au intrat amândoi şi închinându-se bătrânului, au şezut tăcând. Deci a zis fratele cel de la schit : eu mă duc, rugaţi-vă pentru mine ! Iar fratele cel străin neaflând îndrăzneală către bătrânul, a zis fratelui : Vin şi eu cu tine. Şi au ieşit împreună. L-a rugat însă fratele cel străin zicând : Ia-mă şi la avva Moise cel din tâlhari. Şi venind ei la acela, i-a primit cu bucurie şi găzduindu-i, i-a slobozit. Şi i-a zis fratele cel ce-i ducea : iată, te-am dus la cel străin şi la egiptean; care dintr-amândoi ţi-a plăcut ? Iar el răspunzând, a zis : Mie, astădată, egipteanul mi-a plăcut. Şi auzind unul din părinţi acestea, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând : Doamne, arată-mi lucrul acesta, că unul fuge pentru numele Tău, iar altul îmbrăţişează pentru numele Tău. Şi iată i s-au arătat două corăbii mari pe râu şi a văzut pe avva Arsenie şi pe Duhul lui Dumnezeu plutind cu linişte într-una; iar avva Moise şi îngerii lui Dumnezeu plutind în alta, şi îl hrăneau pe el cu faguri de miere.
39) Zicea avva Daniil, că vrând să moară avva Arsenie le-a poruncit, zicând : Să nu vă îngrijiţi să faceţi dragoste (adică milostenie) pentru mine. Că eu de mi-am făcut mie dragoste, aceasta am s-o găsesc.
40) Când vrea să moară avva Arsenie, s-au tulburat ucenicii lui. Şi le-a zis lor : Încă nu a venit ceasul; iar când va veni ceasul, vă voi spune vouă. Dar am să mă judec cu voi la divanul lui Hristos, de veţi da trupul meu cuiva. Iar ei au zis : Și ce vom face, că nu ştim să-l îngropăm ? Şi le-a zis lor bătrânul : Nu ştiţi să legaţi o funie de piciorul meu şi să mă trageţi la munte ? Şi acesta era cuvântul bătrânului, adică obişnuia bătrânul a zice : Arsenie, pentru ce ai ieşit (din lume) ? Că am greşit, de multe ori m-am căit; iar că am tăcut, niciodată. Iar când era aproape de a muri, l-au văzut pe el fraţii plângând şi i-au zis lui : într-adevăr şi tu te temi, părinte ? Şi a zis lor : Într-adevăr, frica cea de acum, ce este cu mine în ceasul acesta, cu mine este de când m-am făcut călugăr. Şi aşa a murit.
41) Se mai spunea, că în toată vremea vieţii sale când şedea la lucrul mâinilor lui, avea o cârpă în sân pentru a-şi şterge lacrimile care picau din ochii săi şi auzind avva Pimen, că a adormit, lăcrimând, a zis : fericit eşti, avvo Arsenie, că te-ai plâns pe tine în lumea aceasta. Că acela ce nu se plânge pe sine aici, acolo se va plânge veşnic. Deci, ori aici de voie, ori acolo de munci, este cu neputinţă a nu plânge.
42) Povestit-a avva Daniil pentru dânsul, că niciodată nu voia să grăiască vreo întrebare din Scriptură, măcar că putea să grăiască, de ar fi voit. Încă nici scrisoare degrabă nu scria. Şi când venea la biserică câteodată, şedea dinapoia stâlpului, ca nimeni să nu vadă faţa lui, nici el să caute la altul. Şi era chipul lui îngeresc ca al lui Iacov. Era cu totul alb, încuviinţat la trup, dar uscăţiv. Şi avea barbă lungă, ajungând până la pântece iar perii ochilor căzuseră de plâns. Şi era lung, dar se gârbovise de bătrâneţe. Şi a murit în vârstă de nouăzeci şi cinci ani. A petrecut în palaturile fericitului întru pomenire, împăratului Teodosie cel mare, ani patruzeci, făcându-se părinte al fiilor lui, Arcadie şi Onorie. Şi acolo a făcut ani patruzeci, iar zece ani a făcut la Troin al Babilonului celui de sus, în preajma Memfisului şi trei ani în Canopul Alexandriei şi ceilalţi doi i-a petrecut iarăşi în Troin şi acolo a adormit, săvârşindu-şi călătoria cu pace şi cu frica lui Dumnezeu. Căci era bărbat bun şi plin de Duh Sfânt şi de credinţă. Şi mi-a lăsat mie haina lui cea de piele şi veşmântul cel alb de păr şi încălţămintele cele de coajă de finic. Şi eu nevrednicul - zice avva Daniil - le-am purtat pe ele ca să mă binecuvântez.
43) Povestit-a iarăşi avva Daniil pentru avva Arsenie, că odată el a chemat pe părinţii mei, adică pe avva Alexandru şi pe Zoil şi smerindu-se pe sine, a zis : Fiindcă dracii se luptă cu mine şi nu ştiu de mă fură în somn, deci în noaptea aceasta osteniţi-vă cu mine şi păziţi-mă, dacă dormitez la priveghere. Şi au şezut unul de-a dreapta lui şi altul de-a stânga, de cu seara, păstrând tăcere. Şi spuneau părinţii mei - zice avva Daniil - că noi am adormit şi nu ne-am sculat şi nu l-am simţit pe el, dacă dormitează. Şi către dimineaţă - Dumnezeu ştie, de la sine a făcut ca să socotim că a dormit, sau cu adevărat firea somnului a venit - a suflat trei suflături şi îndată s-a sculat, zicând : Am dormit cu adevărat ? Iar noi am răspuns : nu ştim !
44) Au venit odată oarecari bătrâni la avva Arsenie şi mult l-au rugat ca să se întâlnească cu dânsul. Iar el le-a deschis lor. Şi l-au rugat pe el să le spună lor cuvânt pentru cei ce se liniştesc şi cu nimeni nu se întâlnesc. Şi le-a zis lor bătrânul : Când fecioara este în casa tatălui său, mulţi vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defaimă, iar alţii o laudă şi n-are cinste aşa multă ca întâi când era ascunsă ! Aşa şi cele ale sufletului : După ce se vor vădi, nu pot să încredinţeze pe toţi.
PENTRU AVVA AGATHON
1) Zis-a avva Petru, acela al lui avva Lot, că era odată la chilia lui avva Agathon şi a venit către acesta un frate, zicând : Voiesc să locuiesc cu fraţii; deci spune-mi, cum voi locui cu ei ? Zis-a lui bătrânul : Ca în ziua dintâi, când intri la dânşii, aşa să păzeşti străinătatea ta în toate zilele vieţii tale, ca să nu ai îndrăzneala cu dânşii. Zis-a avva Macarie lui : Și ce face îndrăzneala ? Zis-a lui bătrânul : Asemenea este îndrăzneala cu arşiţa cea mare, care când se face, toţi fug de la faţa ei, rodul pomilor îl strică. Zis-a avva Macarie lui : Aşa de cumplită este îndrăzneala ? Şi a zis avva Agathon : Nu este altă patimă mai cumplită decât îndrăzneala; căci ea este maica şi născătoare a tuturor patimilor. Şi lucrătorul trebuie să se păzească de îndrăzneală, măcar singur de va fi în chilie. Căci ştiu eu că un frate locuind multă vreme în chilie şi având un pătişor, a zis că s-a mutat din chilie, necunoscând pătişorul acesta. Unul ca acesta este lucrător şi luptător.
2) Zis-a avva Agathon : Călugărul trebuie să nu lase conştiinţa să-l învinuiască în niciun lucru.
3) Zis-a iarăşi : Fără de păzirea dumnezeieştilor porunci, nu sporeşte omul în nicio faptă bună.
4) Zis-a iarăşi : Niciodată nu m-am culcat să dorm având (ceva) asupra cuiva, nici am lăsat pe cineva să se culce, să doarmă având (ceva) asupra mea. Aceasta, pe cât am putut.
5) Se spunea pentru avva Agathon, că s-au dus oarecari la dânsul, auzind că are dreaptă şi mare socoteală. Şi vrând să-l cerce de a sa mânie, i-au zis lui : Tu eşti Agathon ? Am auzit pentru tine că eşti curvar şi mândru. Iar el a zis : ei bine, aşa este. Şi i-au zis lui : Tu eşti Agathon bârfitorul şi clevetitorul ? Iar el a zis : Eu sunt. Au zis iarăşi : Tu eşti Agathon ereticul ? Iar el a răspuns : Nu sunt eretic. Şi l-au rugat pe el, zicând : Spune-ne nouă, pentru ce atâtea câte ţi-am zis ţie le-ai primit, iar cuvântul acesta nu l-ai suferit ? Zis-a lor : Cele dintâi asupra mea le scriu, căci este spre folosul sufletului meu. Iar cuvântul acesta eretic este despărţire de Dumnezeu şi nu voiesc să mă despart de Dumnezeu. Iar aceia auzind, s-au minunat de dreapta lui socoteală şi s-au dus zidiţi, adică folosiţi.
6) Povestesc unii pentru avva Agathon, că a făcut vreme multă zidind o chilie împreună cu ucenicii lui şi după ce au sfârşit ei chilia, au venit apoi să şadă în ea. Şi a văzut bătrânul în săptămâna dintâi lucrul ce nu-i folosea şi a zis ucenicilor săi : Sculaţi-vă, să mergem de aici. Iar ei s-au tulburat, zicând : Dacă avea socoteală de a ne muta, pentru ce am făcut atâta osteneală zidind chilia ? Şi smintindu-se oamenii asupra noastră, iarăşi or să zică : Iată, iarăşi s-au mutat nestatornicii. Şi văzându-i pe ei împuţinaţi cu sufletul, le-a zis lor :Deşi se vor sminti vreunii, însă iarăşi se vor zidi alţii, zicând : Fericiţi sunt unii ca aceştia, că pentru Dumnezeu s-au mutat şi toate le-au defăimat. Însă cel ce voieşte să vină, să vină, căci eu mă mut. Şi s-au aruncat ei pe sine la pământ, rugându-se până când vor fi iertaţi să călătorească împreună cu dânsul.
7) Se zicea, iarăşi pentru dânsul, că de multe ori s-a mutat, având numai la brâu cuţitaşul cu care spinteca smicelele.
8) A fost întrebat avva Agathon : Ce este mai mare : osteneala cea trupească, sau păzirea celor dinăuntru ? Iar bătrânul a zis : Omul este asemenea unui pom; deci, osteneala cea trupească este frunză, iar păzirea celor dinăuntru este roada. Şi fiindcă, după ceea ce este scris : Tot pomul care nu face roada bună, se taie şi în foc se aruncă , arătat este că pentru roada este toată osârdia noastră, adică pentru păzirea minţii. Dar este trebuinţă şi de acoperemântul şi podoaba cea de frunze, care sunt ostenelile cele trupeşti.
9) L-au întrebat pe el iarăşi fraţii, zicând : Care fapta bună, părinte, între petreceri, are mai multă osteneală ? Zis-a lor : Iertaţi-mă, eu socotesc că nu este altă osteneală, ca rugăciunea către Dumnezeu. Căci totdeauna când voieşte omul să se roage, voieşte vrăjmaşul să-l taie pe el căci el ştie că nu se împiedică de altceva, fără numai de rugăciunea cea către Dumnezeu. Şi toată petrecerea pe care o va face omul, răbdând întru dânsa, dobândeşte odihnă. Iar rugăciunea până la răsuflarea cea de pe urmă, are trebuinţă de nevoinţă.
10) Şi era avva Agathon înţelept cu mintea şi fără de preget cu trupul şi se îndestula cu toate şi cu lucrul mâinilor şi cu hrană şi cu îmbrăcămintea.
11) Acesta mergea pe drum cu ucenicii lui şi unul dintr-înşii găsind un păhăruţ de lemn verde pe drum, a zis bătrânului : Părinte, porunceşte să-l iau. Iar bătrânul s-a uitat la el minunându-se şi i-a zis : Tu l-ai pus acolo ? Şi a răspuns fratele : nu ! Şi a zis bătrânul : Cum dar vrei să iei ceea ce nu ai pus ?
12) Un frate a venit la avva Agathon, zicând : Lasă-mă să locuiesc cu tine. Şi mergând pe drum a găsit puţin săpun şi l-a adus la el. Şi a zis bătrânul : Unde ai găsit săpunul ? Zis-a fratele : Pe drum l-am găsit, când umblam şi l-am luat. Zis-a lui bătrânul : Dacă ai venit să locuieşti cu mine, cum ai luat ceea ce n-ai pus ? Şi l-a trimis să-l ducă de unde l-a luat.
13) Un frate a întrebat pe bătrânul, zicând : M-a ajuns o poruncă şi unde este porunca, este război. Deci voiesc să merg pentru poruncă, dar mă tem de război. Şi a zis lui bătrânul : De ar fi fost Agathon, făcea porunca şi biruia războiul.
14) Făcându-se odată sobor la schit pentru o pricină şi punându-se la rânduială, mai pe urmă a venit şi acest Agathon şi a zis părinţilor : Nu aţi pus pricină la bună rânduială. Iar ei i-au zis lui : Dar tu cine eşti de grăieşti aşa ? Iar el a răspuns : Fiu al omului. Căci este scris : De grăiţi adică, dreptate după adevăr, judecaţi cele nedrepte, fiii oamenilor.
15) Se spunea pentru avva Agathon, că trei ani s-a ostenit, ţinând piatra în gura sa, până când s-a deprins să tacă.
16) Se spunea iarăşi pentru el şi pentru avva Amun, că atunci când vedea vreun vas, o dată spunea preţul şi ceea ce li se da, luau tăcând cu linişte. Şi iarăşi, când vroiau să cumpere ceva, ceea ce li se spunea, dau în tăcere şi luau vasul, negrăind nimic.
17) Acelaşi avva Agathon a zis : Niciodată n-am dat dragoste, adică milostenie; ci milostenia mea era a da şi a lua, socotind că folosul fratelui meu este lucru al rodirii.
18) Acelaşi părinte când vedea vreun lucru şi voia gândul lui să-i judece, îşi zicea luiși : " Agathoane, să nu faci tu aceasta ! Şi aşa se liniştea gândul lui.
19) Acesta şi-a zis că mâniosul măcar de va scula vreun mort, nu este primit la Dumnezeu.
20) Avea odată avva Agathon doi ucenici, care petreceau viaţa sihăstrească deosebi. Deci, într-una din zile a întrebat pe unul : Cum petreci în chilia ta ? Iar el a zis : Postesc până seara şi mănânc doi pesmeţi. Şi i-a zis lui : Bună este rânduiala mâncării, neavând osteneala prea mare. Zis-a şi celuilalt : Tu cum petreci ? Iar el a zis : Două zile postesc şi doi pesmeţi mănânc. Şi i-a zis lui bătrânul : Te osteneşti foarte mult, suferind două războaie. Că de mănâncă cineva în fiecare zi şi nu se satură, se osteneşte. Dar este altul care voieşte să postească câte două zile şi să se sature. Iar tu îndoit postind, nu te saturi.
21) Un frate a întrebat pe avva Agathon pentru păcatul curviei şi i-a răspuns aceluia : Mergi, aruncă neputinţa ta înaintea lui Dumnezeu şi vei avea odihnă.
22) S-a bolnăvit odată avva Agathon şi un oarecare din bătrâni. Şi zăcând ei în chilie, citea un frate la cartea Facerii şi a venit la capul unde zice Iacob : Iosif nu este, Simeon nu este; şi pe Veniamin îl veţi lua ? Şi îmi veţi pogorî bătrâneţile cu mâhniciune la iad ! Şi răspunzând bătrânul, a zis : Nu-ţi ajung ceilalţi zece, avvo Iacove ? Zis-a avva Agathon : încetează, bătrânule ! Dacă Dumnezeu este Cel ce îndreptează, cine este cel ce osândeşte ?
23) Zis-a avva Agathon : De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşeală, îl înlătur de la mine.
24) Zis-a iarăşi : Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu.
2S) Oarecari fraţi vorbind pentru dragoste, avva Iosif a zis : Au noi ştim ce este dragostea ? Şi spunea pentru avva Agathon că avea un cuţitaş şi a venit la el un frate şi l-a lăudat şi nu l-a lăsat să iasă până ce nu a luat cuţitaşul.
26) Zicea avva Agathon : de mi-ar fi fost cu putinţă să găsesc un bubos să-i dau trupul meu şi să iau pe al lui, bucurie aş fi avut, căci aceasta este dragostea cea desăvârşită.
27) Se spunea iarăşi pentru dânsul, că venind o dată în cetate să-şi vândă vasele, adică lucrul mâinilor sale, a găsi pe un om străin, lepădat pe uliţa şi bolnav, neavând cine să-l caute. Şi a rămas bătrânul cu dânsul luând o casă cu chirie şi din lucrul mâinilor sale plătea chiria, iar ce-i mai rămânea cheltuia la trebuinţa bolnavului. Şi a petrecut patru luni, până când s-a vindecat bolnavul. Şi aşa bătrânul s-a dus la chilia sa cu pace.
28) Spunea avva Daniil, că mai înainte de a veni avva Arsenie la părinţii mei, au rămas şi ei cu avva Agathon. Şi iubea avva Agathon pe avva Alexandru, că era nevoitor şi blând. Şi s-a întâmplat ca toţi ucenicii lui să-şi spele hainele în rău, iar avva Alexandru spăla încet. Ceilalţi fraţi au zis bătrânului : Fratele Alexandru nu face nimic. Şi vrând să-i odihnească, i-a zis lui : Frate Alexandre, spală-le bine căci sunt inuri. Iar el dacă a auzit, s-a mâhnit. Şi după aceasta l-a mângâiat pe el bătrânul, zicând : Au doară, nu ştiam, că bine faci ? Ci acestea ţi le-am spus înaintea lor, ca să odihnesc cugetul lor cu ascultarea ta, frate.
29) Se povesteşte pentru avva Agathon, că se silea să facă toate poruncile şi când trecea în corabie, el întâi apuca lopată şi când mergeau la dânsul fraţii, îndată după rugăciune, mâna lui punea masă, căci era plin de dragostea lui Dumnezeu. Iar când a vrut să se săvârşească, a rămas trei zile având ochii deschişi şi nemişcaţi. Şi l-au mişcat fraţii zicând : Avvo Agathoane, unde eşti ? Şi le-a răspuns lor : Înaintea judecăţii stau. I-au zis lui : şi tu te temi, părinte ? Le-a zis lor : Cu adevărat m-am silit după puterea mea, ca să păzesc poruncile lui Dumnezeu; dar om sunt şi de unde ştiu de au plăcut lucrurile mele lui Dumnezeu ! Şi i-au zis lui : Dar nu nădăjduieşti, că lucrul tău este după Dumnezeu ? Zis-a bătrânul : Nu nădăjduiesc, de nu voi întâmpina pe Dumnezeu, căci alta este judecata lui Dumnezeu, şi alta a oamenilor. Iar când au vrut să-l mai întrebe alt cuvânt, le-a zis lor : faceţi bine şi nu mai grăiţi acum cu mine, căci n-am vreme. Şi îndată s-a săvârşit cu bucurie. Că-l vedeau trăgându-se, în ce fel heretiseşte cineva pe prietenii şi iubiţii săi. Avea încă păzire mare în toate şi zicea, că fără de păzire mare nu păşeşte omul la nicio faptă bună.
30) A intrat odată avva Agathon în cetate să-şi vândă puţinele vase şi a găsit pe un lepros lepădat în cale. I-a zis lui leprosul : Unde te duci, şi i-a răspuns avva Agathon : În cetate, să vând nişte vase. Zis-a lui leprosul : Fă milostenie, de mă ia acolo ! Şi luându-l pe spatele sale, l-a dus în cetate. I-a zis lui acesta : Unde vei vinde vasele tale, acolo să mă pui. Şi a făcut bătrânul aşa. Şi după ce vindea un vas, zicea bubosul : Cu cât l-ai vândut ? Şi-i răspundea : într-atâta. Şi-i zicea iarăşi : Cumpără-mi o plăcintă. Şi-i cumpăra. Şi iar vindea alt vas. Şi îi zicea leprosul iarăşi : Dar acesta cu cât ? Şi-i răspunse bătrânul : într-atâta. Şi-i zicea : Cumpără-mi acest lucru. Şi-i cumpăra. Deci după ce a vândut toate vasele şi vroia să se ducă, i-a zis bubosul : te duci ? Şi i-a răspuns lui : da ! Şi i-a zis din nou : Fă iarăşi milostenie, de mă du unde m-ai găsit ! Şi luându-l pe spatele lui, l-a dus la locul lui. Şi i-a zis lui : binecuvântat eşti Agathoane, de Domnul în cer şi pe pământ. Şi ridicând ochii săi, pe nimeni n-a văzut. Că a fost îngerul Domnului care a venit să-l ispitească.
PENTRU AVVA AMMONA
1) Un frate a întrebat pe avva Ammona, zicând : Spune-mi un cuvânt, ca să mă mântuiesc ! Şi i-a răspuns bătrânul : Mergi şi-ţi fă gândul tău, precum fac făcătorii de rele, care sunt în temniţă. Că aceia întreabă pururea pe oameni : Unde este stăpânitorul şi când va veni. Şi din acea aşteptare plâng. Aşa şi călugărul; trebuie să ia aminte totdeauna şi să-şi mustre sufletul său zicând : vai mie ! Cum am să stau înainte la judecata lui Hristos ? Şi cum am să-i dau Lui răspuns ? Dacă aşa vei cugeta totdeauna, poţi să te mântuieşti.
2) Spuneau unii pentru avva Ammona, că şi vasilisc (şarpe veninos) a omorât. Căci ducându-se în pustie ca să scoată apă din fântâna şi văzând un vasilisc, s-a pus cu faţa în jos, zicând : Doamne, sau eu am a muri, sau acesta ! Şi îndată a crăpat vasiliscul, cu puterea lui Hristos.
3) Zis-a avva Ammona : Patrusprezece ani am făcut în schit, rugându-mă lui Dumnezeu noaptea şi ziua, ca să-mi dăruiască să biruiesc mânia.
4) Povestit-a unul din părinţi că era la chilii un bătrân ostenitor purtând rogojină şi mergând, s-a dus la avva Ammona. Şi l-a văzut pe el bătrânul purtând rogojină şi i-a zis lui : Aceasta nimic nu te foloseşte. Şi l-a întrebat pe el bătrânul, zicând : Trei gânduri mă supără : sau să merg în pustietăţi, sau să mă duc în străinătate, unde nimeni nu mă cunoaşte, sau să mă închid în chilie şi cu nimeni să nu mă întâlnesc, mâncând după două ore. Zis-a avva Ammona lui : niciuna dintr-acestea trei nu-ţi este de folos să faci; ci mai vârtos şezi în chilia ta şi mănâncă puţin în fiecare zi şi ai totdeauna cuvântul vameşului în inima ta. Şi aşa poţi să te mântuieşti.
5) Unor fraţi li s-a întâmplat o scârbă la locul lor şi vrând să-l părăsească s-au dus la avva Ammona. Şi iată, bătrânul mergea cu corabia pe apă şi văzându-i umblând pe marginea râului, a zis corăbierilor : scoateţi-mă la uscat ! Şi chemând pe fraţi, le-a zis lor : Eu sunt Ammona, la care voiţi să mergeţi. Şi mângâindu-le inimile lor, i-a făcut de s-au întors înapoi de unde ieşiseră. Că nu avea pricina vătămare de suflet, ci scârba omenească.
6) Venit-a odată avva Ammona să treacă un râu şi a găsit o corabie dregându-se şi a şezut lângă dânsa. Şi iată altă corabie (luntre) a venit şi a trecut pe oamenii care erau acolo. Şi i-au zis lui : Vino şi tu avvo şi treci la noi. Iar el le-a zis lor : De nu voi trece cu corabia cea de obşte, în alta nu mă sui. Şi avea o legătură de smicele şi şedea împletind funie şi iarăşi despletind-o, până ce s-a dres corabia, aşa a trecut. Deci i-au făcut fraţii metanie, zicând : Pentru ce ai făcut aceasta ? Şi le-a zis lor bătrânul : Ca nu totdeauna grăbindu-mă gândul, să umblu. Ci şi aceasta este pilda, ca să umblăm în calea lui Dumnezeu, cu orânduiala.
7) A purces odată avva Ammona să meargă la avva Antonie şi a pierdut drumul. Şi şezând, a adormit puţin. Şi sculându-se din somn, s-a rugat lui Dumnezeu, zicând : Mă rog Ţie, Doamne Dumnezeul meu, să nu pierzi zidirea Ta. Şi i s-a arătat lui ca o mână de om atârnând din cer, arătându-i drumul, până când a venit şi a stătut deasupra peşterii lui avva Antonie.
8) Acestui avvă Ammona i-a proorocit avva Antonie, zicând : o să sporeşti întru frica lui Dumnezeu. Şi scoţându-l afară din chilie, i-a arătat o piatră şi i-a zis : Ocărăște piatra aceasta şi o bate. Iar el a făcut aşa. Şi i-a zis avva Antonie : Nu cumva a grăit piatra ? Iar el a zis : nu. Şi i-a zis iarăşi avva Antonie : Aşa şi tu, o să ajungi această măsură. Ceea ce s-a şi făcut, căci a sporit avva Ammona atâta, încât din multă bunătate nu mai cunoştea ce este răutatea. Şi aşa făcându-se el episcop, au adus la el o fecioară având în pântece şi i-au zis lui : Cutare au făcut lucrul acesta, dă-le lor canon, adică pedeapsă pentru păcat ! Iar el, făcând semnul crucii pe pântecele ei, a poruncit să i se dea şase perechi de cearşafuri, zicând : Nu cumva mergând, să nască şi va muri, sau ea sau pruncul şi nu va afla cele de îngropare ? Iar pârâşii ei i-au zis lui : De ce ai făcut aceasta ? Dă-le canon ! Iar el a zis lor : Vedeţi, fraţilor, că aproape este de moarte şi ce pot eu să fac ? Şi a slobozit-o pe ea şi n-a îndrăznit bătrânul să osândească pe nimeni.
9) Se spunea pentru dânsul, că au venit unii la el să se judece; iar bătrânul se făcea nebun. Şi iată, o femeie zicea către vecina ei : Acest bătrân este nebun. Şi a auzit-o pe ea bătrânul şi chemând-o, îi zice : Câte osteneli am făcut eu prin pustii, ca să câştig nebunia aceasta şi pentru tine să o prăpădesc astăzi pe ea ? Nu !
10) A venit odată avva Ammona să guste ceva într-un loc şi era acolo unul care avea nume rău. Şi s-a întâmplat de a venit o femeie şi a intrat în chilia fratelui celui ce avea nume rău. Deci, aflând cei ce locuiau în locul acela s-au tulburat şi s-au adunat ca să-l gonească pe el din chilie. Şi cunoscând că episcopul Ammona este în locul acela, venind l-au rugat să meargă împreună cu dânşii. Şi înţelegând fratele, luând femeia, a ascuns-o într-un chiup mare. Şi până să vină norodul, a văzut avva Ammona ceea ce se făcuse şi pentru Dumnezeu a acoperit lucrul. Şi intrând, a şezut deasupra chiupului şi a poruncit să se caute toată chilia. Deci, după ce au căutat şi nu au aflat pe femeie, a zis avva Ammona : Ce este aceasta ? Dumnezeu să vă ierte ! Şi rugându-se, a făcut pe toţi să se ducă şi apucând de mână pe frate, i-a zis : Ia aminte de tine, frate ! Şi aceasta zicând, s-a dus.
11) A fost întrebat avva Ammona : Care este calea cea strâmtă şi îngustă ? Şi răspunzând, a zis : Calea strâmtă şi îngustă aceasta este, să-şi silească cineva gândurile sale şi să-şi taie voile sale pentru Dumnezeu. Şi aceasta este ceea ce s-a zis de apostoli : Iată noi am lăsat toate şi am venit după Tine.
PENTRU AVVA AHILA
1) S-au dus odată trei bătrâni la avva Ahila şi unul dintr-înşii avea nume rău. Şi i-a zis unul din bătrâni : Avvo, fă-mi o mreajă (plasă) ! Iar el a zis : nu-ţi fac. Şi celălalt i-a zis : Fă milostenie, ca să-ţi avem pomenirea ta în mănăstire ! Iar el a zis : n-am vreme. Îi zice lui celălalt, care avea numele cel rău : Fă-mi mie o mreajă, avvo, ca s-o am din mâinile tale ! Iar el răspunzând îndată, i-a zis : îţi voi face. Şi i-au zis lui acestuia i-ai zis că-i vei face ? Le-a zis lor bătrânul : V-am zis vouă că nu vă fac şi nu v-aţi mâhnit, fiindcă n-am vreme. Iar acestuia de nu-i voi face, va zice : Pentru păcatul meu auzind bătrânul nu a voit să-mi facă, şi îndată tăiem ața. Deci cu aceasta am ridicat sufletul lui, ca să nu fie înghiţit de mâhniciune unul ca acesta.
2) Zis-a avva Vitimie : Pogorându-mă eu odată la schit mi-au dat unii puţină miere, ca să le dau bătrânilor şi am bătut în uşa chiliei lui avva Ahila ca să-i dau lui. Iar el a zis : Cu adevărat, frate, nu mi-ar fi fost voia să-mi baţi acum în uşă, chiar de ar fi fost mama. Dar nici la altă chilie nu te mai duce. Deci m-am dus la chilia mea şi le-am dus la biserică.
3) A venit odată avva Ahila la chilia lui avva Isaia în schit şi l-a găsit mâncând; acesta pusese sare şi apă într-un castron şi văzându-l bătrânul ca a ascuns castronul după funii, i-a zis : spune-mi ce mănânci ? Iar el a zis : Iartă-mă avvo, că tăiam smicele şi m-am suit pe arşiţa şi-am pus în gura mea pâine cu sare; că mi s-a uscat gâtlejul de arşiţă şi nu se pogora pâinea. Pentru aceasta am fost silit de am pus puţină apă peste sare, că aşa să pot gusta. Deci, iartă-mă ! Şi a zis bătrânul : Veniţi de vedeţi pe Isaia, că mănâncă zeamă în schit. Dacă vrei să mănânci zeamă, du-te în Egipt.
4) A venit unul din bătrâni la avva Ahila şi l-a văzut pe el scuipând sânge din gura lui şi l-a întrebat : ce este aceasta părinte ? Răspuns-a bătrânul : este cuvântul fratelui care m-a mâhnit şi m-a silit să nu-l vestesc lui şi m-am rugat lui Dumnezeu ca să-l ridice de la mine. Şi s-a făcut cuvântul lui ca sângele în gura mea şi l-am scuipat jos şi m-am liniştit şi mâhniciunea am uitat-o.
5) Zicea avva Ammoi : Ne-am dus eu şi avva Vitimie la avva Ahila şi l-am auzit citind cuvântul acesta : Nu te teme Iacove, a te pogorî în Egipt. Şi mult a stătut citind cuvântul acesta. Şi bătând noi, ne-a deschis şi ne-a întrebat, de unde suntem. Şi temându-ne să zicem că suntem de la chilii, am zis că suntem de la muntele Nitriei. Şi ne-a zis : Ce să vă fac, dacă sunteţi de departe. Şi ne-a băgat înăuntru. Şi l-am găsit că lucra noaptea multă împletitură pentru coşniţe. Şi l-am rugat să ne spună vreun cuvânt. Iar el a zis : eu de aseară până acum am împletit douăzeci de stânjeni; şi într-adevăr, n-am trebuinţă de dânşii; dar nu cumva să se mânie Dumnezeu şi să mă învinuiască, zicând, că deşi putând să lucrez, nu am lucrat, pentru aceasta mă ostenesc şi lucrez din toată puterea mea. Şi folosindu-ne, ne-am dus.
PENTRU AVVA AMMOI
1) Se spunea pentru avva Ammoi, că atunci când se ducea la biserică, nu lăsa pe ucenicul său să umble aproape de el, ci de departe. Şi de venea să-l întrebe pentru gânduri, după ce-i spunea, îndată îl gonea, zicând : Nu cumva vorbind noi pentru folos, să cadă vreo vorbă străină. Pentru aceasta nu te las aproape de mine.
2) Se spunea iarăşi pentru avva Ammoi, că era bolnav pe pat mulţi ani şi niciodată n-a lăsat gândul său să ia aminte la chilia cea mai dinăuntru, să vadă ce are. Că multe îi aduceau lui pentru boală. Şi când intră şi ieşea Ioan, ucenicul lui, el îşi închidea ochii, ca să nu vadă ce face, căci îl ştia că este călugăr credincios.
3) Zis-a avva Pimen, ca un frate a venit la avva Ammoi cerând de la dânsul vreun cuvânt. Şi rămânând cu dânsul şapte zile, nu i-a răspuns lui bătrânul. Dar petrecându-l, i-a zis lui : Ia aminte de sine-ţi, că mie acum păcatele mi s-au făcut zid întunecat între mine şi Dumnezeu.
4) Se spunea pentru avva Ammoi, că a făcut cincizeci de măsuri de grâu pentru trebuinţă să şi le-a pus la soare. Şi mai înainte de a se usca bine, a văzut în locul acela un lucru care nu-i folosea lui. Şi a zis ucenicilor săi : Să ne ducem de aici. Iar ei foarte s-au mâhnit. Şi văzându-i pe ei mâhniţi, le-a zis lor : Vă mâhniţi pentru pâini ? Cu adevărat eu am văzut pe oarecari că au fugit şi au lăsat firizile văruite împreună cu cărţi de membrane şi n-au închis nici uşile, ci s-au dus lăsându-le deschise.
PENTRU AVVA AMMUN NITRIOTUL
1) Avva Ammun nitriotul s-a dus la avva Antonie şi i-a zis lui : Văd că eu mai multă osteneală am şi cum de numele tău s-a mărit între oameni mai mult decât al meu ? Zis-a lui avva Antonie : Pentru că eu iubesc pe Dumnezeu mai mult decât tine.
2) Acelaşi avva Ammun s-a dus la avva Pimen şi i-a zis lui : Când mă duc la chilia aproapelui, sau când el vine la mine pentru vreo trebuinţă, ne sfiim să vorbim unul cu altul, că nu cumva să se ivească vreo vorbă străină. Şi i-a zis lui bătrânul : Bine faci, căci tinereţea are trebuinţă de păzire. Zis-a avva Ammun iarăşi : Bătrânii sporind în fapta bună nu aveau în dânşii altceva, sau străin în gură ca să vorbească aceea. Şi iarăşi a întrebat : deci, dacă va fi nevoie ca să vorbesc cu aproapele, voieşti să vorbesc din Scripturi sau din cuvintele bătrânilor ? Zis-a bătrânul : Dacă nu poţi să taci mai bine este să vorbeşti din cuvintele bătrânilor şi nu din Scriptură, căci nu mică primejdie este.
3) Un frate a venit de la schit la avva Ammun şi i-a zis : Mă trimite părintele meu la slujbă şi mă tem de curvie. I-a zis lui bătrânul : Ori în ce ceas îţi va veni ispită, zi aşa : Dumnezeul puterilor, pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă ! Deci în una din zile o fată a încuiat uşa după dânsul. Iar el strigând cu glas mare, a zis : Dumnezeul puterilor pentru rugăciunile părintelui meu, scapă-mă ! Şi îndată s-a aflat pe calea către schit.
PENTRU AVVA ANUV
1) Povestit-a avva Ioan, că avva Anuv şi avva Pimen şi ceilalţi fraţi ai lor, dintr-un pântece fiind şi făcându-se călugări în schit, când au venit mazachiii şi au pustiit schitul întâi s-au dus de acolo şi au venit la un loc ce se chema Terenut până îşi vor lua seama cum trebuie să rămână. Şi au rămas acolo într-o capişte (templu idolesc) veche câteva zile. Şi a zis avva Anuv, care era mai mare decât ceilalţi, către avva Pimen : Fă milostenie tu şi fraţii tăi, fiecare să se liniştească deosebi şi să nu ne întâlnim unii cu alţii săptămâna aceasta. Şi a zis avva Pimen : Cum voieşti, facem. Şi au făcut aşa. Şi era un idol de piatră, în acea capişte şi se sculă avva Anuv în toate dimineţile şi aruncă cu pietre în obrazul idolului şi în toate serile zicea lui : iartă-mă ! Şi a împlinit săptămâna făcând aşa. Iar sâmbătă s-au întâlnit unii cu alţii şi a zis avva Pimen, lui avva Anuv : Te-am văzut, avvo, în săptămâna aceasta, că aruncai cu pietre în obrazul idolului şi după aceea îi făceai lui metanie. Spune-mi dar, un om credincios face aceasta ? Răspuns-a bătrânul : Aceasta pentru voi am făcut. Când m-aţi văzut c-am aruncat cu pietre în obrazul idolului, nu cumva a grăit ori s-a mâniat ? Răspuns-a avva Pimen : nu. Iarăşi a întrebat bătrânul : Dar când îi făceam metanie, nu cumva s-a tulburat şi a zis : nu te iert ? Zis-a avva Pimen : nu. Şi a zis bătrânul : Și noi, fraţilor, suntem şapte fraţi; de voiţi să petrecem împreună, să ne facem ca idolul acesta care, de se va ocărî sau se va slăvi, nu se tulbură. Iară de nu voiţi să vă faceţi aşa iată patru porţi sunt în capiştea aceasta; fiecare din voi, unde va voi, să meargă. Şi auzind fraţii, s-au aruncat pe sine jos, zicându-i lui : Cum voieşti, părinte, aşa facem şi ascultăm cum ne vei zice nouă. Şi a zis avva Pimen : am petrecut împreună toată vremea noastră, lucrând după cuvântul bătrânului care l-a zis către noi. Şi a pus el iconom pe unul din noi. Şi tot ce ne punea nouă, mâncam şi era cu neputinţă să zică vreunul din noi : Adu-ne nouă altceva, sau că voim aceasta să mâncăm. Şi am petrecut toată vremea noastră întru odihnă şi pace.
2) Zis-a avva Anuv : De când s-a chemat numele lui Hristos peste mine, nu a ieşit minciună din gura mea.
PENTRU AVVA AVRAAM
1) Se spunea despre un bătrân, că a făcut cincizeci de ani, nici pâine mâncând, nici vin bând degrab şi zicea că a omorât curvia şi iubirea de argint şi slava deşartă. Şi a venit la el avva Avraam, auzind că a spus acest cuvânt. Şi i-a zis lui : Tu ai spus cuvântul acesta ? A răspuns bătrânul : da. Şi i-a zis Avraam : Iată, intră în chilia ta, şi găseşti pe rogojină ta o femeie; poţi să socoteşti că nu este femeie ? Răspuns-a bătrânul : Nu, dar mă lupt cu gândul să nu mă ating de ea. Atunci a zis Avraam : Iată n-ai omorât patima, ci este vie; dar este legată. Iarăşi când umbli pe drum, vezi piatră şi hârburi, iar în mijlocul acestora, aur; poate mintea să socotească pe acesta ca pe acelea ? Zis-a bătrânul : nu, dar mă lupt cu gândul să nu-l iau pe el. Şi a zis Avraam : Iată este vie patima, dar este legată. Mai departe, zice iarăşi avva Avraam : Iată, auzi despre doi fraţi, că unul te iubeşte, iar altul te urăşte şi te vorbeşte de rău. De-or veni la tine, îi ai deopotrivă pe amândoi ? Răspuns-a bătrânul : nu, dar mă lupt cu gândul să fac bine celui ce mă urăşte ca şi celui ce mă iubeşte. Zis-a avva Avraam lui : Apoi iată că sunt vii patimile, dar sunt numai legate de sfinţi.
2) Un frate a întrebat pe avva Avraam, zicând : De mi se va întâmpla să mănânc de multe ori, ce este ? Şi răspunzând bătrânul a zis : Ce grăieşti, frate ? Atâta mănânci, sau socoteşti că ai venit la arie ?
3) Spunea avva Avraam pentru unul de la schit, că era scriitor şi nu mânca pâine. Deci a venit la el un frate, rugându-se să-i scrie o carte. Deci bătrânul avându-şi mintea sa la privire, a scris trecând stihuri şi n-a pus soroace (pauze). Iar fratele lui luând şi vrând să pună soroace, a găsit nişte cuvinte sărite şi i-a zis bătrânului : Avvo, sunt nişte stihuri lăsate. I-a zis bătrânul : Du-te întâi de fă cele scrise şi apoi vei veni şi-ţi voi scrie şi celelalte !
PENTRU AVVA ARI
A mers avva Avraam la avva Ari. Şi şezând ei, a venit un frate la bătrânul şi i-a zis lui : Spune-mi, ce voi face ca să mă mântuiesc ? Iar el i-a zis : Du-te, petreci anul acesta mâncând seara pâine şi sare şi vino iarăşi şi-ţi voi grăi ! Şi ducându-se a făcut aşa. Şi după ce s-a împlinit anul, a venit iarăşi fratele la avva Ari şi s-a aflat atunci şi avva Avraam acolo. Şi a zis iarăşi bătrânul fratelui : Du-te, posteşte şi întru acest an, mâncând din două în două zile. Şi după ce s-a dus fratele, a zis avva Avraam lui avva Ari : Pentru ce grăieşti tuturor fraţilor cu cumpănă uşoară, iar acestui frate îi pui sarcini grele ? I-a zis bătrânul : Fraţii, precum vin căutând, aşa se şi duc; iar acesta pentru Dumnezeu vine, să asculte cuvânt. Căci este lucrător şi orice voi zice lui, cu sârguinţă face. Pentru aceasta şi eu îi grăiesc lui, cuvântul lui Dumnezeu.
PENTRU AVVA ALONIE
1) Zis-a avva Alonie : De nu va zice omul întru inima sa că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă.
2) Zis-a iarăşi : De nu aş fi stricat tot, n-aş fi putut să mă zidesc; adică, de n-aş fi lăsat tot ce mi se pare bun din voinţa mea, n-aş fi putut să dobândesc faptele bune.
3) Zis-a iarăşi : de va voi omul, de dimineaţă până seara ajunge în măsură dumnezeiască.
4) Întrebat-a odată avva Agathon pe avva Alonie, zicând : Cum voi putea ţine limba mea să nu grăiască minciuni ? Şi i-a răspuns lui avva Alonie : de nu vei minţi, multe păcate ai să faci. Iar el a zis : Cum vine aceasta ? Şi i-a răspuns bătrânul : Iată doi oameni au făcut înaintea ta ucidere şi unul a fugit în chilia ta. Şi iată dregătorul îl caută pe el şi te întreabă zicând : Înaintea ta s-a făcut uciderea ? De nu vei minţi, dai pe om la moarte. Mai bine lasă-l pe el înaintea lui Dumnezeu fără legături, căci El ştie toate.
PENTRU AVVA APFI
Povestitu-s-a pentru episcopul Oxirinhului, anume avva Apfi, că în vremea când era călugăr, multe petreceri aspre făcea. Iar după ce s-a făcut episcop voia să uneltească (încerce) aceeaşi petrecere aspră şi în lume, dar n-a putut. Şi s-a aruncat pe sine înaintea lui Dumnezeu, zicând : Nu cumva pentru episcopie s-a dus de la mine darul ? Şi i s-a descoperit lui că nu. Atunci erai singur în pustie şi nefiind om, Dumnezeu îţi ajută; iar acum eşti în lume şi oamenii îţi ajută ţie.
PENTRU AVVA APOLLO
1) Era un bătrân la chilii, anume Apollo. Şi de venea cineva să-l ceară la orice fel de lucru, cu bucurie se ducea, zicând : Cu Hristos am astăzi să lucrez pentru sufletul meu, căci aceasta este plată sufletului.
2) Se spunea pentru oarecarele avva Apollo de la schit, că era ţăran păstor de oi. Şi văzând în ţarină o femeie că avea în pântece, îndemnându-se de diavolul, a zis : Voiesc să văd cum stă pruncul în pântecele ei. Şi despicând-o pe ea, a văzut pruncul. Şi îndată l-a lovit pe el inima şi umilindu-se, a venit la schit şi a vestit părinţilor ceea ce a făcut. Şi i-a auzit pe dânşii cântând : Zilele anilor noştri întru dânşii şaptezeci de ani, iar de vor fi în putere optzeci de ani. Şi ce este mai mult decât aceştia, osteneală şi durere . Şi a zis lor : Sunt de patruzeci de ani şi o rugăciune n-am făcut şi acum de voi trăi alţi patruzeci de ani, nu voi înceta rugând pe Dumnezeu, ca să-mi ierte păcatele mele. Deci, niciun lucru de mână nu făcea ci totdeauna se ruga, zicând : Am greşit ca un om, iar Tu ca un Dumnezeu curățește-mă ! Şi i s-a făcut lui rugăciunea aceasta întru cugetare ziua şi noaptea. Şi era un frate petrecând cu el şi l-a auzit zicând : Supăratu-Te-am, supăratu-Te-am, suparatu-Te-am, Doamne. Lasă-mă ca să mă odihesc puţin. Şi i s-a făcut lui încredinţare, că i-a iertat Dumnezeu toate păcatele lui şi al femeii, Doamne. Lasă-mă ca să mă odihnesc puţin. Şi i s-a făcut lui încredinţare, că i-a iertat Dumnezeu toate păcatele lui şi al femeii, iar pentru copil nu s-a încredinţat. Şi i-a zis lui unul din bătrâni : Și păcatul copilului ţi l-a iertat Dumnezeu, dar te lasă în durere, că este de folos sufletului tău.
3) Acesta-și a zis pentru primirea fraţilor : trebuie să ne închinăm fraţilor celor ce vin la noi; căci nu lor, ci lui Dumnezeu ne închinăm. Căci se zice că dacă ai văzut pe fratele tău, ai văzut pe Domnul Dumnezeul tău. Şi aceasta de la Avraam am luat-o. Şi când îi primiţi, să-i siliţi spre odihnă, că şi aceasta de la Lot am învăţat, care a primit pe îngeri.
PENTRU AVVA ANDREI
Zicea avva Andrei : Trebuiesc călugărului acestea trei : străinătatea, sărăcia, şi tăcerea întru răbdare.
PENTRU AVVA AIO
Se spunea pentru un bătrân de la Tebaida, anume avva Antian, că multe petreceri a făcut în tinereţile sale şi la bătrâneţe s-a bolnăvit şi a orbit şi pentru boala lui multă mângâiere îi făceau fraţii şi îi puneau în gură. Şi au întrebat pe avva Aio pentru aceasta, adică ce va fi dintr-această mângâiere ? Şi le-a răspuns lor : Zic vouă că de va voi inima lui şi se va pogorî cu dulceaţă, chiar de va mânca o curmală, Dumnezeu o va ridica din osteneala lui. Iar de nu, păzeşte osteneala lui întreagă, că nevrând este silit şi aceia îşi au plată.
PENTRU AVVA AMMONATHA
A venit odată un boier la Pelusiu şi vroia să ceară dajdie de la călugări, ca şi de la mireni. Şi s-au adunat toţi fraţii la avva Ammonatha pentru aceasta şi au rânduit pe oarecari din părinţi să meargă la împăratul şi le-a zis lor avva Ammonatha : Nu este trebuinţă de supărare aceasta, ci mai vârtos liniştiţi-vă în chiliile voastre şi postiţi două săptămâni şi cu darul lui Hristos eu singur voi face acest lucru. Şi s-au dus fraţii la chiliile lor, iar bătrânul s-a liniştit în chilia sa. Deci, după ce s-au împlinit patrusprezece zile, s-au mâhnit fraţii asupra bătrânului, că nu l-au văzut pe el dus undeva, zicând că a lăsat treaba lor în părăsire. Iar în a cincisprezecea zi s-au adunat fraţii, după făgăduinţă. Iar bătrânul a venit la dânşii având hrisovul pecetluit de împăratul. Şi văzând fraţii, s-au uimit, zicând : când l-ai adus pe acesta, avvo ? Şi le-a zis lor bătrânul : Credeţi-mă, fraţilor, că într-această noapte m-am dus la împăratul şi a scris hrisovul acesta. Şi venind la Alexandria, l-am iscălit pentru boier şi aşa am venit la voi. Şi auzind, s-au înfricoşat şi i-au făcut metanie. Şi aşa s-a săvârşit trebuinţa lor şi nu i-au mai supărat boierul.
ÎNCEPUTUL SLOVEI V
PENTRU AVVA
Spunea unul din bătrâni, că Sfântul Vasilie mergând la o viaţă de obşte, după cuviincioasa învăţătură, a zis egumenului : ai vreun frate aici care să aibă ascultare ? Iar el a zis lui : Toţi robii tăi sunt şi se sârguiesc să se mântuiască, stăpâne. Iarăşi a zis lui : Ai cu adevărat vreunul care să aibă ascultare ? Iar acela i-a adus lui un frate. Şi l-a întrebuinţat pe el marele Vasilie slujitor la masă. Iar după ce a gustat, i-a dat lui de s-a spălat. Şi i-a zis sfântul Vasilie : Vino să-ţi dau şi eu să te speli ! Iar el a primit, turnând sfântul apă. Şi i-a zis lui : Când voi intra în biserică, vino să te fac diacon ! Şi după ce s-a făcut aceasta, l-a făcut preot şi l-a luat cu sine la episcopie pentru ascultarea lui.
PENTRU AVVA VISARION
1) Zicea avva Dula, ucenicul lui avva Visarion : Călătorind noi odată pe ţărmurile mării, am însetat. Şi am zis lui avva Visarion : Avvo, foarte îmi este sete. Şi făcând rugăciune bătrânul, mi-a zis : bea din mare. Şi s-a îndulcit apa şi am băut, dar eu am luat şi în vas, nu cumva mai încolo să-mi fie sete. Şi văzând bătrânul, mi-a zis : Pentru ce ai luat în vas ? I-am zis lui : Iartă-mă, că nu cumva mai încolo să însetez. Şi a zis bătrânul : Dumnezeu aici şi pretutindenea Dumnezeu.
2) Altădată având trebuinţă a făcut rugăciune şi a trecut râul Hrisoroa pedestru şi a mers de cea parte. Iar eu minunându-mă, am pus metanie lui, zicând : cum îţi simţeai picioarele, când umblai pe apă ? Şi a zis bătrânul : Până la glezne simţeam apă, iar cealaltă era tare.
3) Altădată iarăşi mergând noi la un bătrân, a venit soarele să apună. Şi rugându-se bătrânul, a zis : Mă rog ţie, Doamne, să stea soarele, până ce voi ajunge la robul tău ! Şi s-a făcut aşa.
4) Altădată, iarăşi am venit la chilia lui şi l-am aflat pe el stând la rugăciune şi mâinile lui erau întinse spre cer. Şi a petrecut patrusprezece zile, aceasta făcând. Şi după aceea m-a chemat pe mine şi mi-a zis : Vino după mine ! Şi ieşind ne-am dus în pustie. Şi însetând, am zis : avvo, îmi este sete. Şi luând bătrânul cojocul meu, s-a depărtat că o zvârlitură de piatră şi făcând rugăciune, mi l-a adus plin de apă. Şi umblând, am venit deasupra unei peşteri. Şi intrând înăuntru, am aflat un frate şezând şi lucrând funie de coşniţe şi necăutând în sus la noi, nici închinându-se, nici vrând să ia cuvânt cu noi. Şi mi-a zis bătrânul : Să mergem de aici, poate nu are vestire bătrânul să vorbească cu noi. Şi ne-am dus la Lico, până ce am ajuns la avva Ioan şi închinându-ne lui, am făcut rugăciune. Apoi au şezut ei să vorbească pentru vedenia care a văzut-o el. Şi a zis avva Visarion : A ieşit poruncă să se surpe capiştile idolilor. Şi s-a făcut aşa şi s-au surpat. Iar când ne-am întors noi, am venit iarăşi la peştera aceea, unde am văzut pe fratele acela. Şi mi-a zis bătrânul : Să intrăm la el, nu cumva i-a vestit Dumnezeu să vorbească cu noi ! Şi cum am intrat, l-am aflat pe el săvârşit. Şi mi-a zis mie bătrânul : Vino, frate, să strângem trupul, lui ! Că pentru aceasta ne-a trimis Dumnezeu pe noi aici. Şi strângându-l noi, ca să-l îngropăm, am aflat că a fost femeie cu firea. Şi s-a minunat bătrânul şi a zis : iată cum şi femeile biruiesc pe satana, iar noi prin cetăţi petrecem cu neorânduială. Şi proslăvind pe Dumnezeu, pe apărătorul celor ce-L iubesc pe El, ne-am dus de acolo.
5) A venit odată un îndrăcit la schit şi s-a făcut rugăciune pentru dânsul în biserică şi nu ieşea dracul, că era aspru. Şi au zis clericii : Ce să facem dracului acestuia ? Nimeni nu poate să-l scoată, fără numai avva Visarion. Şi de îl vom ruga pe el pentru aceasta, nici la biserică nu vine. Deci aceasta să facem : Iată, vine dimineaţă mai înainte de toţi la biserică. Să facem pe cel ce pătimeşte să şadă în locul lui şi, când va intra, să stăm la rugăciune şi să-i zicem lui : Deşteaptă şi pe fratele, avvo ! Şi au făcut aşa. Şi venind bătrânul dimineaţa, au stătut ei la rugăciune, şi i-au zis : Deşteaptă şi pe fratele ! Şi îi zice lui : " Scoală-te, ieşi afară !" Şi îndată a ieşit dracul dintr-însul şi s-a vindecat în ceasul acela.
6) Zis-a avva Visarion : Patruzeci de zile şi nopţi am petrecut în mărăcini, stând, nici dormind.
7) Un frate greşind, s-a despărţit de la biserică de către preot. Iar avva Visarion sculându-se, a ieşit împreună cu el, zicând că şi el este păcătos.
8) Acesta-şi avva Visarion a zis : Patruzeci de ani nu m-am culcat pe coastele mele, ci şăzând, sau stând, dormeam.
9) Acesta-şi a zis : Când eşti în pace şi nu ai altă luptă, atunci mai mult te smereşte, ca nu cumva bucurie străină intrând, să ne lăudăm şi să fim daţi la război. Că de multe ori Dumnezeu pentru neputinţele noastre, nu ne lasă să fim daţi spre luptă, ca să nu pierim.
10) Un frate locuind împreună cu alţi fraţi, a întrebat pe avva Visarion : ce voi face ? I-a zis lui bătrânul : Taci şi nu te număra pe tine cu ceilalţi.
11) Avva Visarion, murind, zicea că trebuie să fie călugărul ca Heruvimii şi Serafimii, tot ochi.
12) Au povestit ucenicii lui avva Visarion pentru viaţa lui : Aşa a fost, ca una din păsările cele din văzduh sau din peşti, sau din jivinile cele de pe uscat, fără tulburare şi fără grijă de casă, nici pofta de vreun loc n-a stăpânit sufletul lui, nici saturare de bucate, nici agonisire de avere, nici puterea de cărţi, ci cu totul s-a arătat desăvârşit, slobod de patimile trupului, cu nădejdea celor viitoare hrănindu-se şi cu întărirea credinţei şi sprijinindu-se, răbda ca un rob aici şi acolo, în ger şi în golătate petrecând, de văpaia soarelui arzându-se, fără de acoperemânt fiind totdeauna. Trăind prin prăpăstiile pustiilor, ca un rătăcit şi prin lăţimile cele nelocuite ale nisipurilor de multe ori ca printr-un noian umblând. Iar de s-ar fi întâmplat să vină la vreun loc, unde îşi au călugării viaţa cea de obşte, afară de uşă şezând, plângea. Şi că unul ce s-ar fi aruncat afară de mare din vreo spargere de corabie, se văita. Apoi, ieşind vreunul din fraţi de-l găsea şezând că pe un cerşetor din săracii cei din lume jalnic îl întrebă, zicând : Ce plângi omule ? De ai trebuinţă de ceva din cele de nevoie, din câte ne este nouă cu putinţă, vei lua, numai intră înăuntru de mănâncă cu noi la masă, ca să dobândeşti mângâiere. Iar el răspunde, că nu poate să rămână sub acoperământ, până ce nu va afla avuţia casei sale zicând că a pierdut multă bogăţie pentru multe feluri de pricini. Că şi între tâlhari de mare am căzut, zicea el, şi spargere de corabie am pătimit şi din neamul meu cel bun am căzut, necinstit din cinstit făcându-mă. Iar acela, din cuvintele lui umilindu-se, intrând şi luând pâine, îi dă zicând : Ia aceasta, părinte, iar celelalte : moşie şi neam şi bogăţia care ai zis, ţi le va da Dumnezeu. Iar el încă mai mult jelindu-se, strigă zicând : Nu ştiu, de voi putea afla cele ce am pierdut. Ci mai multă bucurie îmi va fi mie, primejduindu-mă pururea în fiecare zi spre moarte, neavând odihnă de necazurile mele cele fără număr. Că mi se cade des umblând, rătăcindu-mă să săvârşesc alergarea mea.
PENTRU AVVA VENIAMIN
1) Se povestea pentru avva Veniamin, că dacă ne-am pogorât de la secere la schit, ne-au adus nouă de la Alexandria, dar, câte un vas de untdelemn lipit cu ipsos la gură. Şi dacă a venit iarăşi vremea secerişului, orice prisosea, fraţii aduceau la biserică. Iar eu vasul meu nu l-am destupat, ci cu undreaua găurindu-l, am gustat puţin; şi avea inima mea, cum că mare lucru am făcut. Şi dacă au adus fraţii vasele lor astupate la gură cu ipsos, iar al meu era găurit, m-am aflat de ruşine, ca şi cum aş fi curvit.
2) Zis-a avva Veniamin, preotul chiliilor, că ne-am dus în schit la un bătrân şi am voit să-i dăm puţintel untdelemn. Şi ne zice nouă : Iată unde şade vasul cel mic, care mi l-aţi adus mai înainte cu trei ani; cum l-aţi pus, aşa a rămas. Şi auzind noi, ne-am minunat de petrecerea bătrânului.
3) Acesta-şi a zis, că ne-am dus la alt bătrân şi ne-a oprit pe noi la el să mâncăm şi punându-ne nouă ulei de rafane , am zis lui : Părinte, pune-ne nouă puţin ulei mai bun ! Iar el auzind şi-a făcut cruce, zicând : de este alt ulei, afară de acesta, nu ştiu eu.
4) Avva Veniamin, când avea să moară, a zis fiilor săi : acestea faceţi şi puteţi şi vă mântuiţi. Totdeauna bucuraţi-vă, neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi !
5) Acesta-şi a zis : pe calea cea împărăteasca să umblaţi şi milele să număraţi şi să nu defăimaţi !
PENTRU AVVA VIARE
A întrebat oarecine pe avva Viare, zicând : ce să fac, ca să mă mântuiesc ? A răspuns lui bătrânul : mergi şi fă pântecele tău mai mic şi lucrarea mâinilor tale puţină şi nu te tulbura în chilia ta şi te vei mântui.
PENTRU AVVA VICTOR
Un frate a venit către avva Victor, cel ce petrecea întru tăcere în lavra lui, zicând : ce să fac părinte, pentru că mă biruieşte lenevirea ? Zis-a lui bătrânul : această boală, fiule, este sufletească. Că precum celui bolnav de ochi, din cumplită durere, i se pare că vede lumină, iar celui sănătos i se pare că vede puţin, aşa şi cel slab la suflet, din puţintica trândăvie se slăveşte, părându-i că este mare lenevirea, iar cel sănătos cu sufletul, întru ispite se bucură mai mult.
ÎNCEPUTUL SLOVEI D
PENTRU AVVA
1) Se spunea pentru avva Daniil, cum că venind barbarii în schit, au fugit părinţii. Şi a zis bătrânul : dacă nu poartă grijă de mine Dumnezeu, pentru ce mai trăiesc. Şi a trecut prin mijlocul barbarilor şi nu l-au văzut pe el. Atunci a zis către sine : iată a purtat grijă de mine Dumnezeu şi nu am murit. Fă dar şi tu ceea ce este al omului şi fugi ca părinţii.
2) Un frate a rugat pe avva Daniil, zicând : dă-mi o poruncă şi o voi păzi pe ea. Şi a zis lui : niciodată să nu întinzi mâna ta cu femeie în strachina şi să mănânci cu ea şi cu aceasta vei scăpa puţin de dracul curviei.
3) A zis avva Daniil, că în Babilon o fată a unuia din cei mai mari avea drac. Şi tatăl ei avea un călugăr iubit, şi acela i-a zis lui : nimeni nu poate să tămăduiască pe fiica ta, fără numai sihaştrii aceia, pe care îi ştiu şi de îi vei ruga pe ei, nu vor voi să facă aceasta pentru smerenie. Ci aceasta să facem : când vor veni în târg, faceţi-vă că voiţi să cumpăraţi vase. Şi când vor veni să ia preţul lor, să zicem lor să facă rugăciune şi cred că se va tămădui. Ieşind ei în târg, au aflat pe un ucenic al bătrânilor, şezând ca să vândă vasele lui. Şi l-au luat pe el împreună cu coşniţele, cum că ia preţul lor. Şi când a venit călugărul în casă, a venit şi îndrăcita şi i-a dat o palmă, iar el a întors şi cealaltă față, după porunca Domnului. Şi muncit fiind dracul, a strigat zicând : o, silă ! Porunca lui Iisus mă scoate. Şi îndată s-a curăţit fata. Şi după ce au venit bătrânii, le-a povestit lor ceea ce s-a făcut. Şi au proslăvit pe Dumnezeu şi au zis : obicei are mândria diavolului, să cadă prin smerenia poruncii lui Hristos.
5) Călătorea odinioară avva Daniil şi avva Ammoi. Şi a zis avva Ammoi : când vom şedea şi noi la chilie, părinte ? Zis-a avva Daniil lui : cine ia de la noi pe Dumnezeu acum ? Dumnezeu este în chilie şi iarăşi Dumnezeu este în afară de chilie.
6) A povestit avva Daniil, cum că aflându-se în schit avva Arsenie, era acolo un călugăr care fură vasele bătrânilor şi l-a luat pe el avva Arsenie la chilia sa, vrând să-l folosească şi pe bătrâni să-i odihnească. Şi-i zicea lui : ori ce vei voi, eu îţi voi da, numai nu fura. Şi i-a dat lui aur şi bani şi haine şi toată trebuinţa lui. Iar el ducându-se, iarăşi fura. Deci bătrânii văzând că nu a încetat, l-au gonit zicând : de se va afla vreun frate care să aibă vreo neputinţă de neajungere, trebuie să-l suferi. Iar de fură şi după sfătuire nu încetează goniţi-l pe el. Că şi pe sufletul lui vătăma şi pe toţi care sunt în locul acela îi tulbura.
7) A povestit avva Daniil faranitul, că a zis părintele nostru avva Arsenie pentru un schitiot, că era mare cu faptele, dar prost la credinţă şi greşea pentru prostimea lui şi zicea că nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, pâinea care o luăm, ci închipuire. Şi au auzit doi bătrâni, că zisese acest cuvânt şi ştiindu-l că este mare la viaţă, au socotit că din nerăutate şi prostime zice. Şi au venit la el şi i-au zis lui : avvo, cuvânt de necrezut am auzit pentru oarecare, cum că zice că pâinea cu care ne împărtăşim, nu este cu adevărat Trupul lui Hristos, ci este închipuire. Zis-a bătrânul : eu sunt cel ce am zis aceasta. Iar ei îl rugau, zicând : nu ţine aşa, avvo, ci precum a învăţat Biserica cea sobornicească. Căci noi credem că pâinea aceasta este Trupul lui Hristos cu adevărat şi paharul este însuşi Sângele lui Hristos cu adevărat şi nu e închipuire. Ci precum întru început ţărână luând din pământ, a zidit pe om după chipul Său şi nimeni nu poate zice că nu este chip al lui Dumnezeu, deşi este neînţeles chipul, aşa şi pâinea, pentru care a zis, că Trupul Meu este, aşa credem că este cu adevărat Trupul lui Hristos. Iar bătrânul a zis : de nu mă voi încredinţa din lucru, nu am vestire în chip desăvârşit. Iar ei au răspuns : să ne rugăm lui Dumnezeu toată săptămâna pentru taina aceasta şi credem că Dumnezeu ne va descoperi nouă. Iar bătrânul cu bucurie a primit cuvântul şi se ruga lui Dumnezeu şi el zicând : Doamne. Tu ştii că nu din răutate sunt necredincios, ci ca să nu mă înşel întru neştiinţă. Descoperă-mi, Doamne Iisuse Hristoase ! Mergând încă şi bătrânii la chiliile lor, se rugau lui Dumnezeu şi ei zicând : Doamne Iisuse Hristoase, descoperă bătrânului taina aceasta, ca să creadă şi să nu-şi piardă osteneala sa ! Şi Dumnezeu a ascultat amândouă părţile. Şi împlinindu-se săptămâna, au venit ei duminică la biserică şi au stat împreună numai ei câteşitrei pe o rogojină, iar în mijloc era bătrânul. Şi li s-au deschis lor ochii cei înţelegători. Iar când s-a pus pâinea pe Sfânta Masă se arată numai la câteşitrei ca un prunc şi când întindea mâna preotul să frângă pâinea, iată îngerul Domnului s-a pogorât din cer, având cuţit şi a jertfit pe Prunc şi a turnat sângele Lui în pahar. Iar când a frânt preotul pâinea în bucăţi mici şi îngerul tăia din Prunc bucăţele mici. Şi când s-a apropiat să ia din cele sfinte, i s-a dat bătrânului carne cu sânge. Şi văzând, s-a înfricoşat şi a strigat zicând : cred Doamne, că pâinea este Trupul Tău şi paharul este Sângele Tău ! Şi îndată s-a făcut carnea cea din mâna lui pâine după taină. Şi s-a împărtăşit, mulţumind lui Dumnezeu. Şi i-au zis lui bătrânii : Dumnezeu ştie firea omenească, că nu poate să mănânce carne crudă şi pentru aceasta a prefăcut Trupul Său în pâine şi Sângele Său în vin, la cei ce primesc cu credinţă. Şi au mulţumit ei lui Dumnezeu pentru bătrânul, că nu a lăsat să se piardă ostenelile lui. Şi s-au dus câteşitrei cu bucurie la chiliile lor.
8) Încă şi alt frate cu aceleaşi gânduri luptându-se aşa pentru Sfintele Taine, ca şi cel mai sus zis bătrân, îndoindu-se şi necrezând, de ceilalţi fraţi s-a luat la slujbă şi povestea, că a văzut unele ca acestea, fiindcă fraţii cei ce îl luaseră pe el, se rugau cu dinadinsul, ca să i se arate lui de la Dumnezeu adevărul lucrurilor, să lepede gândurile necredinţei. Deci după ce s-a sfârşit slujba, le-a povestit lor fratele zicând : după ce s-a citit Apostolul, îndată ce s-a suit diaconul să citească Sfânta Evanghelie, am văzut acoperământul bisericii deschis şi cerul văzându-se, iar pe diacon înconjurat de foc din toate părţile. Apoi după ce s-au adus Darurile şi s-au pus înainte, am văzut cerurile deschizându-se şi peste dumnezeieştile Daruri foc pogorându-se şi după foc mulţime de îngeri, şi în mijlocul lor un Prunc şi alte două fețe a căror frumuseţe nu este cu putinţă a spune, căci era strălucirea lor ca fulgerul. Şi îngerii aceia stau împrejurul mesei, iar Pruncul şedea pe masă. şi după ce s-au apropiat preoţii să frângă pâinile punerii înainte, am văzut cele două minunate fețe că s-au apropiat şi au ţinut mâinile şi picioarele Pruncului şi cu cuţitul pe care îl ţineau, au junghiat pe Prunc şi Sângele Lui l-au turnat în pahar, apoi au tăiat bucăţele Trupul Lui şi L-au pus pe pâini. Şi îndată s-au făcut pâinile Trup. Şi când s-au apropiat fraţii să se împărtăşească, mi s-a dat mie trup curat şi neputând să mă împărtăşesc cu el, plângeam. Şi am auzit glas grăindu-mi în urechile mele : omule, pentru ce nu te împărtăşeşti ? Nu este aceasta ceea ce ai cerut ? Şi eu am zis : milostiv fii mie, Doamne, nu pot să mănânc trup. Şi iarăşi glasul a zis : cunoaşte, dar, că de putea omul să se împărtăşească cu trup, trup s-ar fi aflat, precum şi tu ai aflat, dar nu poate să mănânce trup şi pentru aceasta Domnul Dumnezeul nostru a rânduit pâini ale puterii înainte. Deci, de ai crezut, împărtăşeşte-te şi tu ! Iar eu am zis : cred, Doamne ! Şi aceasta zicând eu, s-a făcut îndată Trupul pe care îl aveam în mâna mea, pâine. Şi mulţumind lui Dumnezeu, m-am împărtăşit. Iar după ce s-a sfârşit sfânta slujbă cea de taină, am văzut de asemenea, acoperământul bisericii deschis şi pe dumnezeieştile şi cereştile puteri iarăşi la ceruri înălţându-se. Acestea auzindu-le fraţii de la fratele cel ce le povestea şi umilindu-se pentru atâta dar al lui Hristos, s-au dus mulţumindu-I şi slăvindu-L pe El.
9) Acesta-şi avva Daniil a povestit pentru alt bătrân mare ce şedea în părţile cele de jos ale Egiptului, că zicea întru prostime că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu şi s-a vestit fericitului Chiril, arhiepiscopul Alexandriei pentru dânsul. Şi a trimis la el, dar ştiind că este făcător de minuni bătrânul şi orice cere de la Dumnezeu, i se descoperă lui şi cum că întru prostime a zis cuvântul acesta, a întrebuinţat acest fel de înţelepciune, zicând : avvo, rogu-te, fiindcă gândul îmi zice, că Melchisedec este Fiul lui Dumnezeu şi alt gând îmi zice, că nu, ci om este şi arhiereu al lui Dumnezeu. Deci fiindcă mă îndoiesc pentru aceasta, am trimis la tine, ca să te rogi lui Dumnezeu să-ţi descopere aceasta şi să cunoaştem adevărul. Iar bătrânul îndrăznind la petrecerea sa, a zis : dă-mi trei zile şi eu voi vesti ce este. Deci mergând, se ruga lui Dumnezeu pentru cuvântul acesta şi venind după trei zile a zis fericitului Chiril, ca om este Melchisedec. Şi i-a zis lui arhiepiscopul : cum ştii, avvo ? Iar el a zis : Dumnezeu mi-a descoperit pe toţi patriarhii, aşa câte unul trecând înaintea mea de la Adam până la Melchisedec. Şi îngerul mi-a zis că acesta este Melchisedec, şi să cred că aşa este. Deci, ducându-se singur propovăduia că om este Melchisedec şi foarte s-a bucurat fericitul Chiril.
10) S-a suit odată avva Daniil cel de la Schit cu ucenicul său în Tebaida cea de sus la pomenirea lui avva Apolos şi au ieşit părinţii spre întâmpinarea lui ca la şapte stadii, fiind la număr ca cinci mii. Şi era cu putinţă a-i vedea pe nisip întinşi pe pântece, ca în rânduiala de îngeri, care cu frică primesc pe Hristos; că unii hainele le aşterneau pe cale înaintea lui, iar alţii pământul îl udau cu lacrimile. Şi ieşind arhimandritul s-a închinat de şapte ori înaintea feţei bătrânului şi sărutându-se între dânşii, au şezut şi i s-au rugat să audă cuvânt de la dânsul, că nu degrabă vorbea cuiva. Deci după ce a şezut afară de chinovie, pe nisip, că nu îi încăpea biserica, zis-a avva Daniil, ucenicul său : de voiţi să vă mântuiţi, iubiţi neagoniseala şi tăcerea, că de aceste două fapte bune toată viaţa călugărilor atârna. Şi ucenicul lui a dat unuia din fraţi scrisoarea şi a tălmăcit-o egiptenește. Şi după ce s-a citit părinţilor, au plâns toţi şi petreceau pe bătrânul plângând; căci nimeni nu îndrăznea să-i zică : fă milostenie. Şi venind la Ermupoli, a zis ucenicului Său : du-te, bate în poarta mănăstirii aceleia şi spune că aici sunt ! Că era acolo mânăstire de femei, care se zicea a lui avva Ieremia, în care locuiau ca la trei sute de surori. Şi s-a dus ucenicul şi a bătut. Şi i-a zis lui portăriţa cu glas subţire : mântuieşte-te ! Bine ai venit ! Ce porunceşti ? El a zis ei : cheamă-mi pe maica arhimandrită, căci voi să vorbesc. Iar ea a zis : nu se întâlneşte cu nimeni niciodată, ci spune-mi, ce porunceşti şi îi voi spune. Iar el a zis : spune-i, ca un călugăr va să-i vorbească. Iar ea mergând i-a spus. Iar egumenia venind i-a zis : ce porunceşti ? Şi a zis fratele : ca să faceţi milostenie să dorm aici cu un bătrân, căci este seară şi nu cumva să ne mănânce fiarele. I-a zis lui maica : de folos vă este vouă să fiţi mâncaţi de fiarele cele dinafară, iar nu de cele dinlăuntru, că aici bărbat niciodată nu intră. I-a zis fratele : avva Daniil este, cel al Schitului. Iar ea auzind, a deschis porţile şi a ieşit alergând, asemenea şi tot soborul şi îmbroboditurile lor le-au aşternut de la poarta până jos, unde era bătrânul, tăvălindu-se la picioarele lui şi sărutând urmele picioarelor lui. Şi intrând ei înăuntru în mănăstire, a adus stareţa lighean şi l-a umplut cu apă căldişoară şi cu buruieni şi a pus pe surori două cete şi a spălat ea picioarele bătrânului şi ale ucenicului lui şi luând un pahar, lua din lighean şi turna pe capetele surorilor şi apoi a turnat în sânul ei şi pe cap. Şi putea să le vadă cineva pe, toate ca pe nişte pietre neclintite, fără de grai, căci tot răspunsul lor cu semn se făcea. Zis-a dar bătrânul, stareţei : pe noi ne au la evlavie, sau aşa sunt totdeauna surorile ? Iar ea a zis : totdeauna aşa sunt roabele tale, stăpâne, roagă-te pentru dânsele ! Iar una din ele, zăcea în mijlocul curţii dormind, ruptă şi zdrenţuroasă. Şi a zis bătrânul : cine este aceasta care doarme aici ? Şi a zis una din surori : este beţivă şi ce să-i facem, nu ştim, că a o scoate din mănăstire ne temem de osândă şi de o vom lăsa, sminteşte surorile. Zis-a bătrânul ucenicului său : ia ligheanul şi-l aruncă deasupra ei. Iar el făcând aşa, s-a sculat sora ca dintr-o beţie. Deci a zis stareţa : stăpâne, totdeauna aşa este. Şi luând pe bătrân, au intrat în trapeza şi au făcut cină surorilor, zicând : blagosloveşte pe roabele tale, ca înaintea ta să guste ! Iar el le-a blagoslovit şi numai ea şi cea de a doua după dânsa au şezut cu ei. Şi bătrânului i-au pus un vas, care avea verdeţuri muiate şi crude şi curmale şi apă, iar ucenicului linte caldă şi puţină pâine şi vin amestecat. Iar surorile au pus bucate multe : pește şi vin din destul şi au mâncat foarte bine şi nimeni nu a grăit. Iar după ce s-au sculat ei, zis-a bătrânul, stareţei : ce este ce ai făcut ca noi trebuie să mâncăm bine şi voi aţi mâncat cele bune ? I-a răspuns lui aceea : tu călugăr eşti, şi hrană de călugăr ţi-am pus şi ucenicul tău ucenic de călugăr este şi hrană de ucenic i-am pus; iar noi. Începătoare suntem şi hrană de începătoare am mâncat. I-a zis bătrânul : pomenită fie dragostea ta; cu adevărat ne-am folosit. Şi mergând ei să se odihnească, zis-a bătrânul ucenicului său : du-te de vezi unde doarme beţiva aceea care zăcea în mijlocul curţii. Şi s-a dus de a văzut şi a venit de i-a spus lui, că la sfârşitul ieşitorilor . A răspuns bătrânul : priveghează cu mine în noaptea aceasta. Şi după ce au adormit toate surorile, a luat bătrânul pe ucenicul său şi s-a pogorât pe din dos şi a văzut pe beţivă că s-a sculat şi şi-a întins mâinile sale la cer şi lacrimile ei ca pârâul şi metaniile le făcea până la pământ şi când simţea că vine vreo soră la ieşitori, se aruncă pe sine jos horăind. Deci a zis bătrânul, ucenicului său : cheamă-mi pe stareţa încetişor ! Şi mergând a chemat-o pe ea şi pe a doua după dânsa şi toată noaptea priveau cele ce făcea. Iar stareţa plângea zicând : zvon s-a făcut pentru dânsa între surori şi a cunoscut ea şi s-a dus binişor când dormea bătrânul şi i-a furat toiagul şi pieptarul şi a deschis uşa mănăstirii şi a scris un bileţel şi l-a pus pe încuietoarea uşii, zicând : rugaţi-vă şi mă iertaţi de orice v-am greşit, şi apoi s-a făcut nevăzută. Şi după ce s-a făcut ziuă, au căutat-o şi n-au găsit-o; şi s-au dus la poartă şi au găsit uşa deschisă şi pităcelul pe dânsa. Şi s-a făcut plângere mare în mănăstire şi a zis bătrânul : eu pentru dânsa am venit aici, că acest fel de beţivi iubeşte Dumnezeu. Şi toate se mărturiseau bătrânului; spunând ce i-au făcut ei. Şi făcând bătrânul rugăciune, s-au dus amândoi la chiliile lor, slăvind şi mulţumind lui Dumnezeu, Celui ce ştie singur, câţi robi ascunşi are.
11) A povestit avva Daniil, preotul Schitului, zicând : când eram mai tânăr am venit la Tebaida şi m-am pogorât la un oraş să-mi vând lucrul mâinilor mele. Şi era acolo un om cu numele Evloghie, cu meşteşugul săpător de piatră, care din tânără vârstă această lucrare avea : din lucrul mâinilor sale, în fiecare zi ce dobândea, cheltuia şi până seara petrecea postind, iar seara ieşea în oraş şi pe străinii ce se aflau îi aducea la casa sa şi picioarele lor cu mâinile sale le spăla, că nu avea pe altcineva împreună cu el. Şi după putere îi hrănea, iar din bucăţelele ce prisoseau, cu unele îşi mângâia nevoia firii, iar altele le arunca la câinii satului, căci până şi la aceştia îşi arăta omul milostivirea. Deci, acesta şi pe mine de multe ori, primindu-mă în gazdă împreună şi cu alţi fraţi, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta bună a lui, că mă înspăimântă milostivirea şi iubirea de oameni a lui şi blândeţea şi smerenia sufletului. Şi întorcându-mă la Schit şi aşezându-mă în chilie, în trei săptămâni m-am dat pe sine-mi la postire, rugându-mă lui Dumnezeu să-i dea mai mult de cheltuială, ca să poată să facă bine şi altora mai multora. Deci, din postire lipsindu-mi puterea, zăceam mai mort şi adormind am văzut pe unul cucernic la chip stând înaintea mea şi zicându-mi : Daniile, ce ai ? Şi i-am zis lui : cuvânt am dat lui Hristos să nu gust pâine, până ce mă va auzi pe mine pentru Evloghie, pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie, să facă bine mai multora. Iar el a zis : nu, că se va vătăma, iar acum bine se află; iar de voieşti să-i dai lui, pune-te chezaş pentru sufletul lui că se va mântui întru mai multe şi eu îi voi da lui. Iar eu iarăşi am zis : mai mult Doamne dă-i lui, ca toţi printr-însul să slăvească numele Tău cel sfânt. Răspuns-a acela : am zis ţie, că acum bine se află. Iar eu am zis către el : din mâinile mele cere sufletul lui ! Deci, mi s-a părut îndată, că m-am aflat la Sfânta Înviere şi am văzut un copil şezând pe sfânta piatră, iar pe Evloghie de-a dreapta lui stând şi căutând către mine copilul, a zis către cei ce erau de faţă : acesta este cel ce s-a pus chezaş pentru Evloghie ? Iar ei au răspuns : aşa, cu adevărat, stăpâne ! Şi iarăşi a zis copilul : spuneţi-i lui, că am să cer chezăşia. Iar eu am zis : aşa, stăpâne, de la mine cere-o aceasta, numai dă-i-i lui ! Şi văd că îi toarnă în sânul lui bani mulţi. Şi pe cât aceia turnau, pe atât sânul lui Evloghie primea. Deci deşteptându-mă eu, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie ieşind la lucrul său şi lovind în piatră, aude un sunet deşert şi săpând găseşte o peşteră plină de bani şi spăimântându-se, socotea întru sine : ce voi face ? De-i voi lua pe aceştia la oraş, va auzi dregătorul şi vine de îi ia şi eu mă primejduiesc. Ci mai vârtos mă voi duce la o ţară afară, unde nimeni nu mă cunoaşte. Şi tocmind dobitoace ca şi cum ar fi avut de cărat pietre, a cărat banii la râu şi punându-i în corabie, s-a dus la Bizanţ. Şi împărăţea Iustin bătrânul şi a dat bani mulţi împăratului şi celor mai mari ai lui şi întru puţină vreme s-a făcut eparh al pretorilor şi a cumpărat casa mare, care şi până acum se zice a egipteanului. Şi trecând doi ani, eu neştiind nimic de cele ce se făcuseră, am văzut în vis că m-am aflat la Sfânta Înviere şi pe copil iarăşi l-am văzut, şezând pe sfânta piatră. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis întru sine-mi : oare unde este Evloghie ? Şi după puţin îl văd pe acesta, târât de un arap, afară de la faţa copilului. Şi deşteptându-mă, am cunoscut ce însemnează vedenia şi, am zis în sine-mi : vai mie păcătosului, că am pierdut sufletul meu ! Şi sculându-mă, m-am dus la oraş, ca pentru a vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptând să aflu pe Evloghie, s-a făcut seară adâncă şi nimeni nu s-a îndemnat să mă ia în gazdă. Deci mă scol şi întreb pe o bătrână şi îi zic ei : bunico, dă-mi trei paximazi (pesmeţi) să mănânc, că nu am mâncat astăzi. Iar ea ducându-se, mi-a adus puțină fiertură şi mi-a pus înainte şi şezând aproape, a început să-mi vorbească, grăind cuvinte de folos : avva, nu ştii că eşti tânăr şi nu trebuia să vii în oraş. Au nu ştii că schima cea călugărească cere linişte. Şi altele oarecare ? Şi am zis ei; ce porunceşti dar să fac, căci lucrul mâinilor mele am venit să vând ? Iar ea mi-a zis : măcar de îţi vinzi lucrul mâinilor tale, dar nu zăbovi aşa în oraş, dacă voieşti să fii călugăr, du-te la Schit ! Şi i-am zis ei : nu este aici în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu, ca să adune pe străini ? Şi mi-a zis : o, ce ai grăit, avvo ? Am avut aici pe un pietrar oarecare şi multe bunătăţi făcea la străini. Şi văzând Dumnezeu lucrurile lui, i-a dat lui dar. Şi este, precum aud patrician astăzi. Iar eu acestea auzind, am zis întru sine-mi : eu am făcut uciderea aceasta. Şi îndată intrând într-o corabie, m-am dus în Bizanţ şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poartă, vrând să-l văd pe el, când va ieşi. Şi deci trecând puţin, îl văd îndată pe el cu fală şi înconjurat de oameni mulţi şi am zis către el : miluieşte-mă, am să-ţi grăiesc oareşce deosebi ! Iar el nu a luat aminte, ci şi cei ce mergeau înainte au dat în mine şi alergam mai înainte şi iarăşi strigam şi cei de pe urmă iarăşi au dat în mine. Şi aceasta în patru săptămâni făcând, nu am putut să vorbesc cu el. Iar mai pe urmă strigând eu iarăşi, a alergat unul din slujitorii lui cu un băţ şi atâta m-a bătut cu dânsul, cât m-a lăsat mai mort. Apoi, după multă vreme, puţin întărindu-mă, am zis întru sine-mi : să mergem la Schit şi de va voi Dumnezeu, va mântui şi pe Evloghie ! Şi m-am pogorât la mare şi aflând o corabie alexandrină pornind îndată, m-am suit într-însa şi de scârbă şi de bătăi am adormit. Şi mă văd pe mine iarăşi la Sfânta Înviere şi pe copilul acela asemenea iarăşi şezând şi căutând la mine cu îngrozire şi zicând : nu vei merge, ci vei plini chezăşia. Iar eu, de frică, nici a deschide gura nu am putut. Şi porunceşte la doi din cei ce stau înaintea lui şi luându-mă m-au legat cu mâinile înapoi şi m-au spânzurat cu capul în jos, zicându-mi : să nu te pui chezaş peste puterea ta şi să nu grăieşti împotriva lui Dumnezeu. Iar eu de mâhnire şi de nevoie, nu am răspuns nimic. Deci, aşa fiind eu spânzurat, s-a făcut glas zicând : iese Augusta (adică Împărăteasa) şi văzând-o, am luat îndrăzneală şi am strigat : miluieşte-mă, stăpâna lumii ! Iar ea întorcându-se către mine, a zis : ce voieşti ? Am zis : pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat. Şi mi-a zis mie : eu mă voi ruga pentru tine. Şi am văzut că s-a dus şi a sărutat picioarele copilului şi mi-a zis copilul : să nu mai faci lucrul acesta. Iar eu de frică fiind cuprins, am zis : nu stăpâne, iartă-mă şi a poruncit şi m-au slobozit şi mi-a zis : mergi la chilia ta. Vezi încă şi cum voi aduce pe Evloghie la rânduiala lui cea dintâi. Deci deşteptându-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de această chezăşie. Şi înotând cu corabia, am venit la Schit, mulţumind lui Dumnezeu. Iar după trei zile aud că a murit Iustin împăratul şi s-a făcut împărat Iustinian. Apoi după puţin m-am înştiinţat, că s-au sculat asupra împăratului, patru oarecare din cei mari, între care unul a fost şi Evloghie. Şi cei trei prinzându-se, li s-au tăiat capetele, iar Evloghie a fugit noaptea. Şi a poruncit împăratul că ori unde se va afla, să se omoare şi el. Deci, întrebând pentru dânsul cu osârdie, m-am înştiinţat că s-a întors la locul său iarăşi şi s-a apucat de pietrărie, nearătând către nimeni că el este cel ce se făcuse patrician (boier) în Constantinopol, ci alt egiptean a fost acela. Iar el încredinţa că întru atâţia ani a fost la Sfintele Locuri. Deci m-am pogorât iarăşi la acel oraş, ca să mă înştiinţez cele pentru dânsul mai cu dinadinsul. Şi făcându-se seara, iată Evloghie a venit chemând pe străini la găzduire. Şi văzându-l, am suspinat şi lăcrimând, am zis către Dumnezeu : cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut ! Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi şi judecăţile Tale sunt nenumărate ! Şi luându-mă şi pe mine împreună cu alţi săraci, ne-am dus la casa sa şi spălându-ne picioarele, ne-a pus masa. Şi după ce am mâncat noi, luându-l deosebi, i-am zis lui : cum te afli, avvo Evloghie ? Iar el a zis : roagă-te pentru mine, avvo, că sunt sărac, neavând în mâini nimic ! Iar eu am zis către el : o, de nu ai fi avut nici acestea pe care le ai ! Iar el a zis : pentru ce, avvo ? Au te-am smintit cu ceva cândva ? Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au făcut. Şi plângând deajuns, a zis : roagă-te, avvo, ca să trimită Dumnezeu cele de trebuinţă şi de acum să mă îndreptez ! Iar eu am zis : cu adevărat, fiule, să nu îngăduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea aceasta, afară de plata ostenelii acesteia. Şi urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând la pietre şi primind pe străini până la sfârşitul vieţii sale şi de o sută de ani făcându-se, nu s-a lăsat de această lucrare ci îi dă Dumnezeu lui putere, până când a plinit călătoria vieţii acesteia.
12) Ne-a povestit nouă avva Palladie, că intrând odată în Alexandria împreună cu avva Daniil pentru o trebuinţă oarecare, au întâlnit pe un tânăr ieşind din baie, că se scăldase. Şi văzându-l pe el bătrânul, a suspinat şi mi-a zis mie : vezi pe acest frate, are să se hulească numele lui Dumnezeu printr-însul. Ci să mergem după el, ca să vedem unde petrece. Şi mergând pe urma lui, am intrat după el. Şi luându-l bătrânul deosebi, i-a zis : o frate, tânăr fiind şi sănătos, nu ţi se cuvine să te scalzi; căci să fii încredinţat, fiule, că pe mulţi sminteşti, nu numai pe mireni ci şi pe călugări. Răspuns-a acela bătrânului : de aş plăcea încă oamenilor, nu aş fi sluga a lui Hristos. Ci scris este : nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi. Atunci i-a pus lui bătrânul metanie, zicând : iartă-mă pentru Domnul, căci ca un om am greşit. Şi am ieşit de la dânsul. Şi i-am zis bătrânului : nu cumva este neputincios fratele, şi atunci nu se va osândi ? Iar bătrânul suspinând şi lăcrimând, a zis : să te încredinţeze pe tine adevărul, frate, mai mult decât cincizeci de draci am văzut înconjurându-l pe el şi turnând peste el noroi şi o arăpoaică şezând pe umerii lui şi sărutându-l pe el şi altă arăpoaică înaintea lui jucând şi neruşinare învăţându-l şi pe draci împrejurul lui mergând şi bucurându-se de el, iar pe sfântul înger nu l-am văzut nici aproape, nici departe de el. Pentru aceasta asemuiesc că era el plin de toată necurăţenia. Şi mărturisesc ceea ce se zice şi însăşi hainele lui, care sunt de capră şi moi şi îndoite la fir, încă şi a petrece el aşa fără de ruşine în mijlocul acestei cetăţi, întru care şi cei ce au îmbătrânit întru nevoinţe intrând pentru trebi neapărate, se sârguiesc să iasă îndată, ca să nu sufere vreo vătămare sufletească. Apoi şi alta : de nu era el iubitor de sine şi iubitor de dezmierdări şi iubitor de curvie, nu s-ar fi dezgolit fără de ruşine în baie şi pe alţii asemenea goi i-ar fi privit, când sfinţii părinţii noştri Antonie şi Pahomie, Amon şi Serapion şi ceilalţi purtători de Dumnezeu părinţi, au legiuit, că nimeni din călugări fără de mare boală şi nevoie să nu se dezgolească pe sine. Ca şi înşişi pentru oarecare trebuinţe de nevoie vrând să treacă râuri şi nefiind luntre, nu sufereau să se golească, pentru că se cucereau de sfântul înger, care urmă după dânşii şi de soarele care lumina, deşi nu îi vedea vreun om, ci se rugau lui Dumnezeu şi treceau prin văzduh, fiindcă iubitorul de oameni şi atotputernicul Dumnezeu pe cea dreaptă a lor şi plină de evlavie cerere, gata o primea şi preaslăvit o împlinea şi cu lucru o săvârşea. Acestea spunându-mi bătrânul, s-a astâmpărat. Iar după ce ne-am întors noi la Schit, nu au trecut multe zile şi venind fraţii de la Alexandria, ne-au povestit că fratele cutare preotul (că avea şi hirotonie), care şedea la biserica Sfântului Isidor, cel ce cu puţin mai înainte venise de la Constantinopol, (şi era acesta pentru care zisese bătrânul), s-a aflat că curvea cu femeia lui Salentarie şi prinzându-se de slugile lui şi de vecini, i s-au tăiat cele două boaşe ale lui împreună cu mădularul trupului şi după tăiere mai trăind trei zile, a murit, făcându-se ocară şi ruşine tuturor călugărilor. Iar eu auzind, sculându-mă, m-am dus la avva Daniil şi i-am povestit lui cele ce s-au întâmplat. Şi auzind bătrânul a lăcrimat şi a zis : pedeapsa celui mândru este căderea. Şi însemnează bătrânul cu aceasta, că de nu bolea acela cu mândria şi ar fi primit sfatul lui, nu ar fi pătimit una ca asta, prin care şi ceilalţi mândri se vor pedepsi, de nu se vor învăţa prin căderea aceluia, să fugă de o prăpastie ca aceasta.
13) Au povestit ucenicii lui avva Evloghie, cum că trimiţându-ne bătrânul la Alexandria ca să vindem lucrul mâinilor, ne dă porunci ca să nu facem mai mult de trei zile. Iar de veţi face mai mult de trei zile, nevinovat sunt de păcatul vostru, zicea el. Iar noi l-am întrebat pe el : cum călugării prin cetăţi şi prin sate cu mirenii petrecând, ziua şi noaptea nu se vatămă ? Iar el a zis : credeţi-mă fiilor, că după ce m-am făcut călugăr, am făcut treizeci şi opt de ani neieșind din Schit şi după aceea m-am dus la Alexandria, către papa Eusebie împreună cu avva Daniil pentru o trebuinţă. Şi intrând în cetate, am văzut mulţi călugări şi vedeam că pe unii din ei corbii îi loveau peste obraz, iar pe alţii femei goale îi îmbrăţişau şi la ureche le vorbeau; iar înaintea altora, goi fiind ei, copii jucau şi cu baligă de om îi mânjeau, iar pe unii îi vedeam că ţineau cuţite şi trupuri de oameni tăiau şi dădeau călugărilor să mănânce. Şi am înţeles că fiecare din călugări în ce patimă era căzut, acest fel de draci avea care urmau după dânsul şi le vorbea în minte. Pentru aceasta, fraţilor, eu nu voiesc să zăboviţi niciodată în cetate, ca nu de acest fel de gânduri, iar mai vârtos de draci, să vă supăraţi.
14) S-a suit odată avva Daniil de la Schit la Terenut, iar pe cale a intrat într-o capişte să doarmă. Şi erau acolo idoli vechi ai elinilor şi luând unul, l-a pus ca un copac sub capul său. Iar demonii (dracii), văzând îndrăzneala lui şi voind să-l înfricoşeze, strigau către o femeie, pe nume chemând-o şi zicând : cutare, vino cu noi la baie ! Iar alt demon ascultând, răspundea ca din idolul cel ce era sub capul bătrânului şi zicea : străin am deasupra mea şi nu pot veni ! Dar bătrânul nu s-a temut, ci îndrăznind, lovea idolul zicând : du-te întru întuneric, dacă nu poţi şi auzind demonii au strigat toţi cu glas mare zicând : ne-ai biruit pe noi ! Şi au fugit ruşinaţi.
15) Zicea avva Daniil pentru avva Dula, că întâi a şezut în viaţa de obşte patruzeci de ani, apoi la Schit s-a liniştit şi între părinţii cei mai mari s-a socotit. Deci acesta spunea, că în multe feluri cercând, a aflat că cei ce petrec în viaţa de obşte, mai mult şi mai degrab decât cei ce se liniştesc, sporesc în lucrarea faptelor bune, de vor avea şi întrebuinţa supunerea din inimă curată. Că un frate era într-o viaţă de obşte cu chipul prost şi defăimat mai mult decât toţi cei ce erau într-însa, iar cu mintea mare şi cinstit. Acesta ocărându-se şi defăimându-se de toţi, iar de multe ori şi bătându-se cu nedreptate, răbda vitejeşte nezicând nimănui nimic; iar altul din fraţii cei ce erau acolo, îndemnat fiind de diavolul, a furat sfintele vase cele din Biserică, tăinuindu-se de toţi. Apoi cercetare făcându-se pentru cele furate, toţi la fratele acela care se defăima pe sine au lipit vină şi pe acesta l-au osândit din presupus că a furat cele sfinte. Iar de vreme ce acela zicea că nu are ştiinţă câtuşi de puţin de lucrul acela, cu îndemnarea egumenului, i-au luat chipul cel călugăresc de la dânsul şi punându-l în fiare, l-au dat iconomului lavrei spre cercetare. Acesta, după ce şi cu vine de bou l-a bătut de ajuns şi alte pedepse i-a dat, fiindcă nimic nu avea acela ce să mărturisească, ci dimpotrivă punea înainte neştiinţa faptei aceleia, l-a trimis la dregătorul locului, ca să-l pedepsească mai mult. Iar acela feluri de munci arătând asupra lui şi cu foc trupul arzându-i şi cu nemâncare de multe zile şi cu închisoare întunecoasă şi înecăcioasa pedepsindu-l, după ce deopotrivă a aflat tăgăduindu-se furtişagul de cele sfinte, cu voia egumenului şi a fraţilor l-a osândit la moarte, după cum orânduieşte pravila, că pedeapsa furtişagului de cele sfinte este moartea. Şi deci a fost dus să i se taie capul. Iar fratele cel ce furase cele sfinte, văzând şi pătimind cu sufletul, venind la avva a zis : m-am înştiinţat că s-au aflat vasele cele sfinte, pentru aceasta grăbeşte să nu i se taie capul fratelui. Iar el vesteşte dregătorului şi slobozindu-se fratele, a venit în viaţa cea de obşte. Şi mai trăind trei zile, s-a dus către Domnul, dându-şi sufletul în vremea când se ruga şi căzuse în genunchi. Deci venind toţi cei din mănăstire şi aflând trupul lui aşa stând spre pocăinţă (adică în genunchi), l-au luat pe el şi l-au dus în biserică, până când să se aşeze acolo ! Şi lovindu-se în toacă, s-a adunat toată lavra şi toţi alergau la trupul acela, fiecare voind pentru blagloslovenie să ia vreo parte din haine, sau din păr. Iar avva temându-se ca nu cumva să se rupă şi trupul, l-a băgat în altar şi l-au încuiat cu lacăt aşteptând să vină şi avva al lavrei. Iar după puţin venind şi acela şi aprinzând toţi foc şi punând tămâie, căutau trupul să-l scoată din altar şi sileau pe proistosul mănăstirii să deschidă degrabă. Iar acela deschizând şi intrând înăuntru cu alţi mulţi, hainele şi încălţămintele răposatului le-au aflat, iar trupul nu era nicăieri. Deci au început toţi să slăvească pe Dumnezeu şi să strige unii către alţii cu lacrimi şi să zică : vedeţi, fraţilor, ce fel de daruri ne pricinuieşte nouă îndelungă-răbdarea şi smerenia ! Să ne nevoim dar şi noi să suferim ispită şi defăimare pentru Domnul şi vom fi slăviţi şi cinstiţi şi împreună cu El în veci vom împărăţi.
PENTRU AVVA DULA
1) A zis avva Dula : de ne sileşte pe noi vrăjmaşul să lăsăm liniştea, să nu-l ascultăm pe el, că nu este nimic asemenea ca ea şi ca postirea, spre ajutor asupra lui. Pentru că ascuţită vedere dau ele ochilor celor dinlăuntru.
2) A zis iarăşi : taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se ridice război asupra minţii tale şi va tulbura chipul liniştirii.
PENTRU AVVA DIOSCOR
1) Povesteau părinţii pentru avva Dioscor. Episcopul Nahiastiei, că pâinea lui era de orz şi de linte şi în tot anul punea început de o viaţă, zicând : în anul acesta să nu mă întâlnesc cu cineva, sau să nu vorbesc, sau să nu mănânc fiertură, sau să nu mănânc poame, sau verdeţuri. Şi la toată lucrarea aşa făcea şi după ce săvârşea una, lua alta şi aceasta făcea în toţi anii.
1234
2) Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicând : mă tulbură gândurile şi nu mă lasă să mă grijesc de păcatele mele şi mă fac să iau aminte la neajunsurile fratelui. Şi i-a spus lui bătrânul avva Dioscor, că era în chilie, plângându-şi păcatele sale, iar ucenicul lui şedea în altă chilie. Deci când mergea la bătrânul, îl găsea pe el plângând şi îi zicea lui : părinte, de ce plângi ? Iar bătrânul zicea : păcatele mele îmi plâng. Deci, îi zicea lui ucenicul : nu ai păcate, părinte ! Şi a răspuns bătrânul : cu adevărat, fiule de mă voi lăsa să văd păcatele mele, nu sunt deajuns alţi trei, sau patru, să le plângă.
3) A zis avva Dioscor : de ne vom îmbrăca cu îmbrăcămintea cea cerească, nu ne vom afla goi. Iar de nu ne vom afla purtând îmbrăcămintea aceea, ce vom face, fraţilor ? Că avem să auzim şi noi glasul acela care zice : aruncă-l pe el întru întunericul cel dinafară; acolo va fi plângerea şi scrâşnirea dinţilor. Multă ruşine va fi nouă, dacă atâta vreme purtând noi chipul acesta, ne vom afla în ceasul de nevoie neavând îmbrăcămintea cea de nuntă. O, ce căinţă va să ne urmeze ! O, ce întuneric va să cadă asupra noastră înaintea părinţilor şi a fraţilor noştri, care ne vor vedea pe noi muncindu-ne de demonii cei înfricoşători !
ÎNCEPUTUL SLOVEI E
PENTRU AVVA
SF. EPIFANIE |
SF. EFREM |
UN MIREAN EVHARIST |
EVLOGHIE PREOTUL |
EVPREPIE |
ELADIE |
EVAGRIE |
EVDEMON |
EVERGHETINOS
PENTRU SFÂNTUL EPIFANIE, EPISCOPUL CIPRULUI
1) Povestit-a sfântul Epifanie, episcopul Ciprului, că în vremea fericitului Atanasie cel Mare, nişte păsări zburând împrejurul capistei lui Serapid, strigau neîncetat : cras ! cras ! Şi venind elinii la fericitul Atanasie, au strigat : răule bătrâne spune-ne nouă, ce strigă păsările ? Şi răspunzând a zis : păsările strigă : cras, cras ! Iar cuvântul acesta : cras, cras, în limba avsonenilor însemnează mâine. Şi adăugă că mâine vor vedea slava lui Dumnezeu. Şi după aceea s-a vestit moartea împăratului Iulian. Şi aceasta făcându-se, s-au adunat ei şi strigau asupra lui Serapid zicând : dacă nu îl voiai pe el, pentru ce luai darurile lui ?
2) Acesta a povestit, că în cetatea Alexandriei era un vizitiu, care era feciorul unei maici ce se numea Maria. Acesta la alergarea de cai ce se făcea, a căzut, apoi sculându-se a întrecut pe cel ce l-a surpat şi a biruit. Şi norodul a strigat : fiul Mariei a căzut şi s-a sculat şi a biruit. Încă grăindu-se acest glas, a venit vestea în norod pentru capiştea lui Serapid, că marele Teofil suindu-se, a surpat idolul lui Serapid şi a stăpânit capiştea.
3) S-a vestit fericitului Epifanie, episcopul Ciprului de la avva mănăstirii, pe care o avea în Palestina, aşa : cu rugăciunile tale nu ne-am lenevit de canonul nostru, ci cu osârdie citim şi ceasul întâi şi al treilea şi al şaselea şi al noulea şi vecernia. Iar el prihănindu-i, le-a arătat lor zicând : arătaţi sunteţi că vă leneviţi în celelalte ceasuri ale zilei, petrecând deşerţi la rugăciune. Că trebuie călugăria cea adevărată neîncetat să aibă rugăciunea şi cântarea psalmilor în inima sa.
4) A trimis odată sfântul Epifanie către avva Ilarion, rugându-l pe el şi zicând : vino să ne vedem mai înainte de a ne duce din trup. Şi mergând el, s-au bucurat unul cu altul. Dar mâncând ei, s-a adus o pasăre. Şi luând episcopul, a dat lui avva Ilarion şi a zis bătrânul : iartă-mă, că de când am luat schima, nu am mâncat junghiat. Şi i-a zis lui episcopul : iar eu de când am luat schima, nu am lăsat pe cineva să adoarmă având ceva asupra mea, nici eu nu am adormit având ceva asupra cuiva. Şi a zis lui bătrânul : iartă-mă, că petrecerea ta este mai mare decât a mea.
5) Acestași zicea : dacă Melchisedec, chipul lui Hristos, a binecuvântat pe Avraam, rădăcina iudeilor, cu mult mai vârtos însuşi adevărul Hristos binecuvântează şi sfinţeşte pe toţi ce cred în El
6) Acestași zicea : cananeanca strigă şi se ascultă. Şi femeia căruia îi curgea sânge, tace şi se fericeşte iar fariseul strigă şi se osândeşte; vameşul nici nu deschide gura şi se ascultă.
7) Acestași zicea : proorocul David întru fără de vreme se ruga; în miezul nopţii se scula, înainte de zori se cucerea, în zori sta de faţă, dimineaţa se ruga, seara şi la amiază. Şi pentru aceasta zicea : de şapte ori în zi Te-am lăudat !
8) Zis-a iarăşi : de nevoie este câştigarea cărţilor creştineşti la cei ce pot să le dobândească. Că şi singura vederea cărţilor mai pregetători către păcat ne face pe noi şi către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm.
9) Zis-a iarăşi : mare întărire spre a nu păcătui, este citirea Scripturilor.
10) Zis-a iarăşi : mare prăpastie şi adâncă groapă este neştiinţa Scripturilor.
11) Zis-a iarăşi : mare vânzare a mântuirii este a nu şti niciuna din dumnezeieștile legi.
12) Acestași zicea : greșalele drepţilor sunt împrejurul buzelor, iar ale păcătoşilor izvorăsc din tot trupul. Pentru aceea cânta David : pune, Doamne, strajă gurii mele şi uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele, şi : zis-am, păzi-voi căile Tale, ca să nu greşesc cu limba mea !
13) Acestași a fost întrebat : pentru ce sunt zece poruncile legii, iar fericirile nouă ? Şi a zis : cele zece porunci sunt întocmai la număr cu rănile egiptenilor, iar numărul fericirilor este chip de întreită Treime !
14) S-a întrebat acestași : de este de ajuns un drept să îmblânzească pe Dumnezeu. Şi i-a zis : aşa este. Că El a zis : cercaţi unul să facă judecată şi dreptate şi milostiv voi fi către popor !
15) Acestași a zis : Dumnezeu, celor păcătoşi, de se vor pocăi, iartă şi capetele, precum păcătoasei şi talharului şi vameşului iar de la cei drepţi cere dobânzi. Şi aceasta este ceea ce zicea apostolilor : că de nu va prisosi dreptatea voastră mai mult decât a cărturarilor şi a fariseilor, nu veţi intra întru Împărăţia cerurilor.
16) Zicea încă şi aceasta : Dumnezeu cu foarte puţin preţ vinde dreptăţile la cei ce se sârguiesc să le cumpere : pe o bucăţică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar cu apă rece, pe un bănişor.
17) Adaugă încă şi aceasta : omul împrumutându-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuinţa înmulţirii şi dând înapoi, mulţumeşte cu adevărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se ruşinează. Iar stăpânul Dumnezeu dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-Se, răsplăteşte înaintea îngerilor şi a arhanghelilor şi a drepţilor !
PENTRU SFÂNTUL EFREM
1) Copil era avva Efrem şi a văzut vis, adică vedenie, că, a răsărit via pe limba lui şi a crescut şi a umplut toată partea cea de sub cer, fiind foarte roditoare. Şi veneau toate păsările cerului şi mâncau din rodul viei. Şi pe cât mâncau, se înmulţea rodul ei.
2) Altădată iarăşi a văzut unul din sfinţi, în vedenie, o ceată de îngeri pogorându-se din cer cu porunca lui Dumnezeu, având în mâini o carte, adică un tom scris dinlăuntru şi din afară şi ziceau unii către alţii : cui se cuvine să se dea aceasta ? Şi unii ziceau : acestuia, iar alţii : altuia. Dar au răspuns şi au zis : cu adevărat sfinţi sunt şi drepţi. Însă nimănui nu se poate să se dea aceasta, fără numai lui Efrem. Şi a văzut bătrânul că lui Efrem au dat ei cartea. Şi sculându-se dimineaţa, au auzit pe Efrem ca întocmai ca un izvor izvorăşte din gura lui şi alcătuieşte. Şi au cunoscut, că de la Duhul Sfânt sunt cele ce ieşeau prin buzele lui Efrem.
3) Altădată iarăşi, trecând Efrem, din îndemnare oarecare a venit o păcătoasă, cu măgulire să-l tragă spre împreunare urâtă, iar de nu, măcar să-l pornească spre mânie, că niciodată nu-l văzuse cineva mânios. Şi a zis ei : vino după mine ! Şi apropiindu-se la un loc întru care era mult norod, a zis ei : în locul acesta vino precum ai voit. Iar aceea văzând norodul, a zis lui : cum putem aceasta să facem, atâta norod stând şi nu ne ruşinăm ? Iar el a zis către dânsa : dacă de oameni ne ruşinăm, cu mult mai vârtos trebuie să ne ruşinăm de Dumnezeu, care vădeşte cele acunse ale întunericului. Iar ea rușinându-se, s-a dus fără de ispravă.
PENTRU UN MIREAN ANUME EVHARIST
1) Doi din părinţi s-au rugat lui Dumnezeu, ca să-i încredinţeze pe ei, la care măsură au ajuns. Şi le-au venit lor glas zicând : în cutare sat al Egiptului este un mirean anume Evharist şi femeia lui se numeşte Maria. Încă nu aţi venit voi la măsurile acestora. Şi sculându-se cei doi bătrâni, au mers în satul acela şi întrebând, au aflat chilia lui şi pe femeia lui şi i-au zis ei : unde este bărbatul tău ? Iar ea a zis : păstor este şi paşte oile. Şi i-a băgat pe ei în chilie. Iar după ce s-a făcut seară, a venit Evharist cu oile şi văzând pe bătrâni, le-a gătit lor masă şi a adus apă să le spele picioarele lor. Şi i-au zis lui bătrânii : nu vom gusta ceva, de nu ne vei vesti nouă lucrarea ta. Şi Evharist cu smerenie a zis : eu sunt păstor şi aceasta este femeia mea. Iar bătrânii au stătut rugându-l pe el şi nu a vrut el să le spună. Şi au zis lui bătrânii : Dumnezeu ne-a trimis pe noi la tine. Iar cum a auzit cuvântul acesta s-a temut şi a zis lor : iată oile acestea le avem de la părinţii noştri şi orice spor va da Domnul să dobândim dintr-însele, facem în trei părţi : o parte săracilor şi o parte pentru iubirea şi primirea de străini şi a treia parte pentru trebuinţa noastră. Şi de când am luat pe femeia mea, nu m-am spurcat nici eu, nici ea, ci fecioară este şi fiecare din noi deosebi se culcă, iar noaptea purtăm saci şi ziua hainele noastre. Până acum nimeni din oameni acestea nu le-a ştiut. Şi auzind s-au minunat şi s-au dus slăvind pe Dumnezeu.
PENTRU EVLOGHIE PREOTUL
1) Evloghie oarecare, ucenic fiind al fericitului Ioan arhiepiscopul, preot şi pustnic mare, postind din două în două zile, iar de mai multe ori şi toată săptămâna petrecând, mâncând numai pâine şi sare, se slăvea de oameni. Acesta s-a dus la avva Iosif la Panefo, nădăjduind să vadă ceva mai multă asprime de viaţă la dânsul. Şi primindu-l pe el bătrânul cu bucurie, orice a avut a pus ca să facă mângâiere şi i-au zis lui ucenicii lui Evloghie : nu mănâncă preotul afară de pâine şi sare; iar avva Iosif tăcând mânca. Şi petrecând trei zile, nu i-au auzit pe ei cântând sau rugându-se, că era ascunsă lucrarea lor. Şi au ieşit nefolosindu-se Evloghie cu ucenicul său. Iar după iconomie s-a făcut negură şi rătăcindu-se s-au întors la bătrânul. şi mai înainte de a bate ei în uşă, i-au auzit pe ei cântând şi stăruind el mult, mai pe urmă au bătut în uşă. Iar aceia, tăcând din cântarea de psalmi, i-au primit cu bucurie. Şi pentru arşiţă, au turnat ucenicii lui Evloghie apa în vas şi i-au dat lui. Şi era apă amestecată cu de mare şi de rău şi nu a putut să o bea. Şi venind întru sine a căzut înaintea bătrânului, voind să ştie petrecerea lor, zicând : avvo, ce este aceasta, că întâi nu cântaţi, ci acum, după ce ne-am dus noi. Şi vasul de apă, acum luându-l, am aflat apa sărată. Zis-a bătrânul : fratele este nebun şi după amăgire o au amestecat cu apă de mare. Iar Evloghie îl rugă pe bătrânul, voind să ştie adevărul. Şi i-a zis lui bătrânul : acel mic pahar de vin era al dragostei, iar apa aceasta este pe care o beau fraţii totdeauna. Şi l-a învăţat pe el deosebirea socotelilor şi a tăiat de la el toate cele omeneşti. Şi s-a făcut iconomicos şi pogorâtor. Şi după aceea mânca toate cele ce i se puneau înainte şi s-a învăţat şi el să lucreze în ascuns. Şi a zis bătrânului : negreşit, într-adevăr este lucrarea voastră.
PENTRU AVVA EVPREPIE
1) Zis-a avva Evprepie : având întru tine că este Dumnezeu credincios şi puternic, crede întru Dânsul şi te vei împărtăşi de cele ale Lui. Iar de defăimezi, nu crezi. Şi toţi credem că toate sunt Lui cu putinţă, dar şi întru lucrurile tale crede Lui, că şi întru tine face minuni.
2) Acestași prădându-se, ajuta împreună prădătorilor. Iar după ce au încărcat ei cele din-lăuntru şi-au lăsat toiagul lor şi îndată ce l-a văzut avva Evprepie, s-a mâhnit şi luându-l alerga înapoia lor, vrând să li-l dea. Lar aceia nevrând să-l primească, ci temându-se să nu li se întâmple ceva, întâlnind el pe unii, care mergeau pe aceeaşi cale, îi poftea să le dea lor acel toiag.
3) A zis avva Evprepie : cele trupeşti sunt materie. Cel ce iubeşte lumea, iubeşte sminteală şi împiedicările. Deci de se va întâmpla să se piardă cândva ceva, aceasta trebuie să o primim cu bucurie şi cu mărturisire, fiindcă ne-am izbăvit de griji.
4) Un frate a întrebat pe avva Evprepie pentru viaţă. Şi a zis bătrânul : iarbă mănâncă, cu iarba te îmbracă, pe iarbă te culcă (adică toate le defaimă), iar inima câştig-o de fier.
5) Un frate a întrebat pe acest bătrân, zicând : cum vine frica lui Dumnezeu în suflet ? Şi a zis bătrânul : de va veni omul smerenie şi neagoniseala şi neosândire, vine la el frica lui Dumnezeu.
6) Acestași a zis : să petreacă cu tine pururea frica lui Dumnezeu şi smerenia şi lipsa de bucate şi plânsul.
7) La începutul său avva Evprepie a mers la un bătrân şi a zis lui : avvo, spune-mi un cuvânt, cum să mă mântuiesc ! Iar el i-a zis : de voieşti să te mântuieşti, când vei merge la cineva, să nu apuci mai înainte să grăieşti, până nu te va întreba, iar el pentru cuvântul acesta umilindu-se, a pus metanie, zicând : cu adevărat multe cărţi am citit şi acest fel de învăţătură nu am cunoscut. Şi mult folosindu-se, s-a dus.
PENTRU AVVA ELADIE
1) Povesteau părinţii pentru avva Eladie, că au făcut douăzeci de ani la chilii şi nu a ridicat cândva ochii în sus să vadă streaşina bisericii.
2) Se povestea pentru acestași avva Eladie, că pâine şi sare mânca. Deci, când au venit Paștile, zicea : fraţii pâine şi sare mănâncă, iar eu trebuia să fac puţină osteneală pentru Paşti. Şi fiindcă în celelalte zile mănânc şezând jos, acum, că este Paşti, voi face osteneală şi voi mânca stând în picioare.
PENTRU AVVA EVAGRIE
1) Zis-a avva Evagrie : când eşti în chilie, strânge-ţi gândul tău, adu-ţi aminte de ziua morţii, vezi atunci murirea trupului, pune în minte nevoia ! Ia osteneala, defaimă deşertăciunea lumii, ca să poţi totdeauna să petreci în dragostea liniştii şi să nu slăbeşti ! Adu-ţi aminte şi de aşezarea cea acum în iad; gândeşte cum sunt acolo sufletele, în care cumplită tăcere, în care amar suspin şi în cât de mare frică şi înfiorare şi aşteptare ! Socoteşte chinuirea cea neîncetată, lacrima cea sufletească şi fără de sfârşit ! Ci şi de Ziua Învierii adu-ţi aminte şi de starea înaintea lui Dumnezeu ! Gândeşte la judecata cea înfricoşată şi groaznică ! Pune în mijloc cele ce se păstrează păcătoşilor, ruşinea cea înaintea lui Dumnezeu şi a îngerilor şi a arhanghelilor şi a tuturor oamenilor, muncile, focul cel veşnic, viermele cel neadormit, tartarul, întunericul, scrâşnirea dinţilor, fricile şi pedepsele ! Pune încă în mijloc şi bunătăţile cele ce se păstrează drepţilor, îndrăzneala cea înaintea lui Dumnezeu Tatăl şi a Hristosului Lui, a îngerilor, şi a arhanghelilor şi a toată mulţimea sfinţilor, împărăţia cerurilor şi a darurilor ei, bucuria şi desfătarea ei ! Pomenirea acestora amândorura adu-o la tine ! Şi pentru judecata păcătoşilor lăcrimează, plângi, temându-te că nu cumva şi tu să fii întru acestea ! Iar pentru cele ce se păstrează drepţilor, bucură-te şi te veseleşte ! Şi pe acestea te sârguieşte să le dobândeşti, iar de acelea să te înstrăinezi. Căută să nu uiţi cândva, măcar înăuntru, în chilia ta fiind, măcar afară undeva, pomenirea acestora, ca măcar prin aceasta să scapi de gândurile cele spurcate şi vătămătoare !
2) Zis-a iarăşi : taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se spurce mintea ta şi va tulbura chipul liniştirii.
3) Zis-a iarăşi : mare lucru este cu adevărat a se ruga fără răspândire, dar mai mare este şi a cânta fără răspândire.
4) Zis-a iarăşi : adu-ţi aminte totdeauna de ieşirea ta şi nu uita judecata cea veşnică şi nu va fi greşeală în sufletul tău.
5) Zis-a iarăşi : ridică ispitele şi nimeni nu este care să se mântuiască.
6) Zis-a iarăşi : grăia unul din părinţi că hrana cea mai uscată şi deopotrivă, înjugată fiind cu dragostea, degrabă bagă pe monah în limanul nepătimirii.
7) S-a făcut odată sobor la chilii pentru un lucru şi a grăit avva Evagrie. Zis-a lui preotul : ştim, avvo, că de erai în ţara ta, poate şi episcop vrei să fii şi cap multora, iar acum că un străin şezi aici. Iar el umilindu-se, nu s-a tulburat, ci clătinând cu capul, a zis lui : adevărat este, părinte ! Însă odată am grăit, iar a doua nu voi mai adăuga.
PENTRU AVVA EVDEMON
1) A zis avva Evdemon pentru avva Pafnutie, părintele Schitului, că s-a pogorât acolo un tânăr şi nu l-au lăsat să petreacă acolo, zicând : în vremea mea chip de femeie nu voi lăsa să petreacă în Schit pentru războiul vrăjmaşului.
AVVA EVERGHETINOS
13) Un frate l-a întrebat pe avva Siluan, zicând : ce voi face, avvo, cum voi câştiga umilinţă ? Că sunt foarte ispitit de trândăvire, de somn şi de dormitare. Şi când mă scol din somn, mă lupt foarte la cântarea psalmilor şi nu pot birui dormitarea, nici psalmi nu zic fără de glas. Şi i-a răspuns lui bătrânul : fiule, a zice tu psalmii cu glas, întâi este mândrie, căci ţi se pare că tu cânţi, iar fratele tău nu cântă. Al doilea, îţi împietreşte inima şi nu te lași să te umileşti. Deci, de voieşti umilinţă, laşi cântarea. Şi când stai făcându-ţi rugăciunile tale, să caute mintea ta puterea stihului şi să socoteşti că stai înaintea lui Dumnezeu, a Celui ce încearcă inimile şi rărunchii . Iar când te scoli din somn, mai înainte de toate, slăvească gura ta pe Dumnezeu; apoi citeşte Crezul şi Tatăl nostru. După aceea, începe-ţi canonul tău, încet, suspinând şi aducându-ţi aminte de păcatele tale şi de chinul în care va să te munceşti. Zis-a fratele : eu, avvo, de când m-am călugărit, slujba canonului şi ceasurile, după rânduiala celor 8 glasuri le cânt. A răspuns bătrânul : pentru aceasta umilinţa şi plânsul fuge de la tine. Pune în minte pe părinţii cei mari, cum ei nefiind slujitori bisericeşti şi nici glasuri şi nici tropare ştiind, fără numai puţini psalmi, ca nişte luminători în lume aţi strălucit; precum au fost avva Pavel cel prost şi avva Pamvo şi avva Apolo şi ceilalţi purtători de Dumnezeu părinţi, care şi morţi au înviat şi mari puteri au făcut şi stăpânirea cea asupra dracilor au primit-o. Nu cu cântări, tropare şi glasuri, ci cu rugăciunea cea cu inima zdrobită şi cu post, prin care şi frica lui Dumnezeu în inimă creşte necontenit şi plânsul se întăreşte, şi de tot păcatul curăţeşte pe om iar mintea mai albă decât zăpada o face. Apoi cântarea, pe mulţi la cele mai de jos ale pământului i-a pogorât, nu numai mireni, ci şi preoţi, fiindcă i-au moştenit şi în curvie şi în alte patimi de ruşine i-au prăpăstuit. Deci cantarea este a mirenilor. Pentru aceasta şi norodul se adaugă prin biserici. Pune înainte, fiule, câte cete sunt în Cer şi nu este scris despre vreuna dintre ele, că cu cele opt glasuri cântă; ci o ceată cantă neîncetat, Aliluia ! Alta : Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot , alta : bine este cuvântată slavă Domnului din locul şi din casa Sa . Tu dar, fiule, urmează părinţilor, de voieşti să câştigi umilinţă în vremea rugăciunii, păzind mintea, pe cât poţi, nerăspandită. Iubeşte smerenia lui Hristos şi oriunde mergi, nu te arăta isteţ şi dascăl, ci ca un prost şi ucenic, şi Dumnezeu îţi va da umilinţă !
ÎNCEPUTUL SLOVEI Z
PENTRU AVVA
1) Zis-a avva Zinon, ucenicul fericitului Siluan : să nu locuieşti în loc numit, nici să şezi cu un om ce are nume mare, nici să pui temelie a-ţi zidi ţie chilie cândva.
2) Se spumea pentru avva Zinon, că întâi nu voia să ia de la cineva ceva. Şi pentru aceasta cei ce aduceau se duceau scârbiţi, căci nu lua. Şi alţii veneau la dânsul voind să ia ca de la un bătrân mare şi nu avea ce să le dea lor şi se duceau şi ei scârbiţi. Zice bătrânul : ce să fac ? Căci şi cei ce aduc se scârbesc şi cei ce vor să ia. Aceasta este mai de folos : oricine va aduce, să iau şi oricine va cere, să-i dau. Şi aşa făcând, se odihnea şi pe toţi îi împăca.
3) S-a dus un frate egiptean în Siria la avva Zinon şi prihănea gândurile sale înaintea bătrânului. Iar el minunându-se, a zis : egiptenii ascund faptele bume care le au, iar neajunsurile care nu le au, pe acestea pururea le prihănesc. Iar sirienii şi elinii, faptele bune care nu le au, zic că le au, iar neajunsurile care le au, le ascund.
4) Au venit nişte fraţi la el şi l-au întrebat, zicând : ce înţelegere are cuvântul acela ce este scris în cartea lui Iov : şi cerul nu este curat înaintea Lui ? Şi răspunzând bătrânul, a zis lor : au lăsat fraţii păcatele lor şi cercetează pentru ceruri. Însă tâlcuirea cuvântului aceasta este : de vreme ce numai El este curat, pentru aceasta a zis : şi cerul nu este curat.
5) Spuneau părinţii pentru avva Zinon, că şezând în Schit, a ieşit noaptea din chilia sa, spre luncă şi rătăcindu-se, a făcut trei zile şi trei nopţi umblând şi ostenindu-se. Leşinând a căzut să moară. Şi iată un copil a stătut înaintea lui, având o pâine şi un vas cu apă. Şi îi zicea lui : scoală, mănâncă ! Iar el sculându-se, s-a rugat, socotind că este nălucă. Iar el a zis lui : bine ai făcut. Şi iarăşi s-a rugat a doua oară şi a treia oară. Şi îi zicea lui : bine ai făcut. Deci, sculându-se bătrânul a luat şi a mâncat. Şi după aceea a zis lui : cât ai umblat, atât eşti departe de chilia ta; ci scoală-te şi vino după mine ! Şi îndată s-a aflat la chilia lui. Deci a zis lui bătrânul : intră, fă-ne nouă rugăciune. Şi intrând bătrânul, acela s-a făcut nevăzut.
6) Altădată acelaşi avva Zinon, umblând în Palestina şi odihnindu-se, a şezut aproape de o pepenărie să mănânce. Şi i-a zis lui gândul : ia-ţi ţie un castravete şi mănâncă că ce este ? Iar el răspunzând, a zis gândului : hoţii în muncă merg. Deci cearcă-te pe tine de aici, de poţi suferi munca. Şi sculându-se, a stătut în arşiţă cinci zile. şi prăjindu-se pe sine, a zis : nu pot suferi munca. Şi a zis gândului : dacă nu poţi, nu fura şi mânca !
În alte cărţi se zice : şi a început a se bate pe sine. Apoi zice gândului : de nu poţi suferi (şi celelalte).
7) Zis-a avva Zinon : cel ce voieşte ca să-i asculte degrabă Dumnezeu rugăciunea, când se scoală, şi-şi întindă mâinile sale către Dumnezeu, mai înainte de toate şi mai înainte de sufletul său, să se roage pentru vrăjmaşii săi din suflet; şi prin această ispravă, ori pentru ce se va ruga lui Dumnezeu, îl ascultă pe el.
8) Spuneau părinţii că era într-un sat unul care postea mult, încât se chema numele lui postitorul. Şi auzind avva Zinon pentru dânsul, l-a chemat pe el; iar el s-a dus cu bucurie. Şi rugându-se ei, au şezut. Deci a început bătrânul să lucreze tăcând, iar postitorul neaflând să vorbească cu dânsul, a început să se supere de trândăvie. şi a zis bătrânului : roagă-te pentru mine, avvo, că voi să mă duc ! Zis-a lui bătrânul : pentru ce ? Iar el răspunzând, a zis : căci inima mea ca arzându-se este şi nu ştiu ce are. Căci când eram în sat, până seara posteam şi niciodată aşa nu mi s-a făcut. Zis-a lui bătrânul : în sat te hrăneai din urechile tale. Ci mergi de acum şi mănâncă la ceasul al nouălea ! Şi orice faci, întru ascuns fă. Şi cum a început să facă, cu necaz a aşteptat ceasul al noulea, şi ziceau cei ce-l ştiau pe el, că postitorul s-a îndrăcit şi venind el, a spus bătrânului toate. Iar el i-a zis lui : această cale este după Dumnezeu.
9) Doi fraţi locuind deosebi, mergeau unul către altul. Şi a zis unul dintr-înșii celuilalt : voiesc să mă duc la avva Zinon şi să-i spun lui un gând. A zis şi celălalt : şi eu aceasta voiesc. Deci s-au dus amândoi împreună. Şi luându-i pe fiecare deosebi şi-au spus gândurile lor şi unul spunându-le a căzut înaintea bătrânului, rugându-l cu multe lacrimi ca să se roage lui Dumnezeu pentru dânsul. Şi bătrânul i-a zis lui : mergi, nu te slăbi pe tine şi nu grăi de rău pe cineva şi nu te lenevi de rugăciunea ta ! Şi ducându-se fratele, s-a vindecat. Iar celălalt spunându-i gândul său către bătrân, a adaus moale şi cu nebăgare de seamă : roagă-te pentru mine ! Dar n-a cerut cu deadinsul. Iar după o vreme s-a întâmplat de s-au întâlnit unul cu altul. Şi a zis unul dintr-înşii : când am mers către bătrânul, i-ai spus lui gândul care ziceai că voieşti să-l spui lui ? Iar acela i-a zis : da, i-am spus ! A întrebat acela : oare te-ai folosit după ce i-ai spus ? Răspuns-a fratele : da, m-am folosit, că pentru rugăciunile bătrânului m-a vindecat Dumnezeu ! Iar celălalt a zis : eu măcar de i-am mărturisit gândurile mele, nu am simţit vreo uşurare. Zis-a lui cel ce s-a folosit : şi cum te-ai rugat bătrânului ? Răspuns-a acela : i-am zis lui : roagă-te pentru mine, că am acest gând ! Iar el a zis : eu mărturisindu-mă lui, am udat picioarele lui cu lacrimile mele, rugându-l ca să se roage lui Dumnezeu pentru mine. Şi prin rugăciunea lui m-a vindecat Dumnezeu. Iar aceasta ne-a povestit nouă bătrânul, învăţându-ne, că se cade celui ce roagă pe vreunul din părinţi pentru gânduri cu osteneală şi din toată inima să se roage, ca lui Dumnezeu şi atunci va dobândi. Iar cel ce se mărturiseşte cu nebăgare de seamă, sau ispiteşte, nu se foloseşte, ci se şi osândeşte.
10) Zicea avva Zinon că i-a povestit lui fericitul Serghie, egumenul din Pediada, o povestire că aceasta : odată - zice - călătorind noi cu un bătrân sfânt, fiind şi alţi fraţi împreună cu noi, ne-am rătăcit pe cale. Şi neştiind unde mergem ne-am aflat în semănaturi şi am călcat puţin din semănaturi. Iar plugarul simţind, că s-a întâmplat de lucra acolo, a început a ne ocărâ şi a zice cu mânie : voi călugări sunteţi ? Voi vă temeţi de Dumnezeu ? De aveaţi frica lui Dumnezeu înaintea ochilor, nu făceaţi aceasta. Deci îndată ne zice nouă sfântul acela bătrân : pentru Domnul nimeni să nu grăiască ! Şi se ruga plugarului cu blândeţe, zicând : bine zici, fiule; de am fi avut frica lui Dumnezeu aceasta nu am fi făcut, ci pentru Domnul, iartă-ne, că am greşit ! Iar acela, înspăimântându-se pentru nerăutatea şi smerenia bătrânului, alergând la noi, a căzut la picioarele bătrânului, zicând : iartă-mă pentru Domnul şi ia-mă cu voi ! Şi adăugă fericitul Serghie : iată blândeţea şi bunătatea sfântului ce a putut cu ajutorul lui Dumnezeu să facă ! Şi a mântuit sufletul ce era făcut după chipul lui Dumnezeu pe care Îl voieşte Dumnezeu, mai mult decât nenumărate lumi cu banii lor.
11) Odată ne-am dus la unul din părinţi şi l-am întrebat pe el zicând : de va avea cineva vreun gând şi se vede pe sine biruit; şi de multe ori citind cele ce au zis părinţii pentru un gând ca acela, se ispiteşte să facă acelea şi nicidecum nu poate, oare ce este mai bine : a vesti vreunuia din părinţi gândul, sau a se sârgui singur să uneltească acelea care a citit şi a se îndestula cu știința sa ? Răspuns-a bătrânul : că trebuie să-l vestească către cel ce poate să-l folosească şi să nu se nădăjduiască întru sine. Că nu poate cineva să-şi ajute luisi şi mai vârtos de a fi cuprins de patimi. Că mie, tânăr fiind, mi s-a întâmplat una ca aceasta. Că aveam patima sufletească şi mă biruiam de dânsa. Şi auzind pentru avva Zinon, că pe mulţi care se aflau aşa i-a vindecat, am voit să mă duc şi să-i vestesc lui; iar satana mă oprea, zicând că de vreme ce ştii ce trebuie să faci, fă cum citeşti şi nu te mai duce şi supăra pe bătrânul. Deci când mă porneam să mă duc şi să-i vorbesc lui, războiul se uşura de la mine cu meşteşugirea diavolului ca să nu mă duc. Iar după ce mă plecam să nu merg, iarăşi mă stăpâneam de patimă. Şi aceasta a meşteşugit vrăjmaşul asupra mea multă vreme, nelăsându-mă să vestesc bătrânului. Iar de multe ori m-am dus la bătrânul, vrând să-i spun lui gândul şi nu mă lăsa vrăjmaşul, aducând ruşine în inima mea şi zicând : de vreme ce ştii cum trebuie să te vindeci, ce trebuinţă este a spune cuiva ? Căci porţi grijă de sine; ştii cum au zis părinţii. Şi acestea, zice, îmi aducea pizmaşul, ca să nu arăt doctorului patima şi să mă vindec. Iar bătrânul mă cunoştea că am gânduri, dar nu mă vădea, aşteptând ca însumi să le vestesc pe ele. Şi mă învăţa pentru viaţa cea dreaptă şi mă slobozea. Iar mai pe urmă plângând, am zis întru sine : până când, ticăloase suflete, nu vrei să te tămăduieşti ? Alţii vin de departe la bătrânul şi iau lecuire, iar tu nu te ruşinezi, şi având doctorul aproape, nu vrei să te tămăduieşti ? Şi aprinzându-mă cu inima, m-am sculat şi întru sine-mi am zis, că dacă voi merge la bătrânul şi nu voi afla pe nimeni acolo, voi cunoaşte că este voia lui Dumnezeu a-mi mărturisi gândurile mele. Şi mergând eu acolo, n-am aflat pe nimeni. Deci bătrânul mă învăţa după obicei pentru mântuirea sufletului şi cum ar putea cineva să se curățească de cugetele cele spurcate. Iar eu iarăşi rusinându-mă şi nemărturisindu-mă, vroiam să mă duc şi sculându-se bătrânul, făcu rugăciune şi mă petrecea mergând înaintea mea, până la uşa cea de afară. Iar eu mă munceam cu gânduri, să spun bătrânului său să nu spun, şi cu încetul păşind, mergeam după dânsul; iar bătrânul întorcându-se şi văzându-mă muncindu-mă de gânduri, mă loveşte în piept încetişor şi îmi zice : ce ai ? Om sunt şi eu. Şi dacă mi-a zis bătrânul acest cuvânt, mi s-a arătat că mi-a deschis inima mea şi am căzut la picioarele lui, rugându-l pe el cu lacrimi şi zicând : miluieşte-mă ! Iar el mi-a zis : ce ai ? Şi i-am zis lui : nu ştii ce am ? Şi mi-a zis : tu trebuie să spui ce ai. Iar eu cu mare ruşine de abia mi-am mărturisit patima mea. Şi mi-a zis : dar de ce atâta vreme te ruşinezi a spune ? Au nu sunt şi eu om ? Însă voieşti să-ţi spun şi eu ceea ce ştiu ? Au nu sunt acum trei ani, de când ai aceste gânduri şi venind aici nu le mărturiseşti ? Iar eu mărturisind şi căzând şi rugându-mă, am grăit lui : miluieşte-mă pentru Dumnezeu şi mă învaţa, ce să fac ! Şi mi-a zis : du-te şi nu te lenevi în rugăciunea ta şi nu cleveti pe nimeni ! Iar eu mergând la chilia mea şi nelenevindu-mă de rugăciunea mea, cu darul lui Hristos şi cu rugăciunea bătrânului, de aici înainte n-am mai fost supărat de patima aceea. Deci trecând un an, mi-a venit un gând că acesta : nu cumva m-a miluit Dumnezeu pentru mila Sa, iar nu pentru bătrânul ? Şi aceasta venindu-mi în minte, am mers către dânsul, vrând a-l ispiti şi luându-l în lături, i-am făcut metanie, zicând : roagă-te pentru mine, părinte, pentru gândul meu ce ţi l-am mărturisit oarecând ! Iar el m-a lăsat zăcând la picioarele lui şi tăcând puţin, mi-a zis : scoală-te, ai credinţă către mine ! Iar eu auzind acestea, voiam să mă înghită pământul de ruşine şi sculându-mă, nu puteam căuta asupra bătrânului, şi mirându-mă şi spăimântându-mă, am plecat la chilia mea.
PENTRU AVVA ZAHARIA
1) Zis-a avva Macarie către avva Zaharia : spune-mi, care este lucrul monahului ? Zis-a lui : pe mine mă întrebi, părinte ? Şi a zis avva Macarie : am vestire către tine, fiule Zaharie, căci este cel ce mă îndeamnă ca să te întreb. Zis-a lui Zaharia : precum eu socotesc, părinte, cel ce îşi face sila lui întru toate, acesta este monah.
2) A venit odată avva Moise să scoats apă şi a aflat pe avva Zaharia rugându-se lângă fântână, şi Duhul lui Dumnezeu şezând deasupra lui.
3) Zis-a oarecând avva Moise către fratele Zaharia : spune-mi, ce voi face ? Şi auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicând : tu mă întrebi, părinte ? Zis-a lui bătrânul : cred mie, fiule Zahario, că am văzut pe Duhul Sfânt pogorându-se peste tine şi dintru aceasta sunt silit să te întreb : atunci luând Zaharia cuculiul său (culion) din cap, l-a pus sub picioare şi călcându-I a zis : de nu se va zdrobi omul aşa, nu poate să fie monah.
4) Şezând odată avva Zaharia în Schit, i-a venit lui vedenie şi sculându-se i-a vestit părintelui său Carion, iar bătrânul, fiindcă era lucrător, nu era iscusit la acestea şi sculându-se l-a bătut zicând că de la draci este. Dar a rămas cu gândul la aceasta. Şi sculându-se, s-a dus către avva Pimen noaptea şi i-a vestit lui lucrul acesta şi cum se ard cele dinlăuntru ale lui şi văzând bătrânul că de la Dumnezeu este, i-a zis : mergi către cutare bătrân şi orice îţi va zice ţie, fă ! Şi ducându-se către bătrânul, mai înainte de a întreba el ceva, apucând bătrânul, i-a spus lui toate şi cum că vedenia este de la Dumnezeu. Ci, mergi şi supune-te părintelui tău !
5) Zis-a avva Pimen, că a întrebat avva Moise pe avva Zaharia, când era aproape să moară, zicând : ce vezi ? Şi i-a zis : nu este mai bine a tăcea, părinte ? Şi i-a zis lui : aşa, fiule; taci ! Şi în ceasul morţii lui şezând avva Izidor, căutând la cer a zis : veseleşte-te, fiul meu Zaharia, că ţi s-au deschis ţie porţile Împărăţiei cerurilor.
PENTRU AVVA ZOSIMA
1) Povestit-a fericitul Zosima că odată a şezut puţină vreme în lavra lui avva Gherasim şi avea acolo pe unul iubit. Deci într-o zi şezând noi şi grăind pentru folos, a venit pomenire de cuvântul acela care a zis avva Pimen, că cel ce se prihăneşte pe sine în tot locul află odihna. Asemenea şi de cuvântul care a zis avva muntelui Nitriei. Că întrebat fiind : ce ai aflat mai mult în calea aceasta, părinte, el a răspuns : a se prihăni şi a se defăima pe sine totdeauna. Pe care cuvânt l-a şi adeverit cel ce l-a întrebat, zicând : altă cale nu este, fără numai aceasta. Deci pomenind noi de acestea, ziceam între noi minunându-ne, câtă putere au cuvintele sfinţilor. Cu adevărat, orice au grăit, din lucru şi din adevăr au grăit, precum a zis marele Antonie. Şi pentru aceasta sunt puternice, pentru că s-au grăit de cei ce erau în lucruri, precum porunceşte un înţelept zicând : pe cuvintele tale să le adevereze viaţa. Acestea vorbind noi între noi, a zis acela : şi eu am încercat cu lucrul aceste cuvinte şi odihna care se face prin lucrarea lor. Că odată aveam în lavra aceasta iubit cu adevărat pe un diacon care nu ştiu de unde a luat prepus asupra mea pentru un lucru care îi aducea lui scârbă. Deci a început a se purta către mine cu posomorâre. Iar eu văzându-l pe el posomorât asupra mea, l-am întrebat ca să ştiu pricina scârbei. Iar el mi-a zis : lucrul acesta l-ai făcut şi pentru aceasta sunt mâhnit asupra ta. Iar eu neştiind în sine-mi un lucru ca acesta, precum zicea acela că am făcut, îl încredinţăm că n-am nicidecum ştire de lucrul acela. Iar el nu se pleca, ci mi-a zis : iartă-mă, nu cred ! Deci, ducându-mă la chilie, mă încercam pe mine mai cu deadinsul, de am făcut un lucru ca acesta şi nu aflam. După aceea l-am văzut pe el ţinând sfântul potir şi împărtăşind pe fraţi şi l-am încredinţat pe el cu aceasta, zicând : nu mă ştiu să fi făcut ceea ce zici. Şi nici aşa nu s-a plecat. Deci iar venindu-mi întru sine şi aducându-mi aminte de cuvintele acestea ale sfinţilor părinţi şi crezându-le cu adevărat, am întors puţin gândul; şi am zis întru sine : diaconul cu adevărat mă iubeşte şi în dragoste pornindu-se, mi-a arătat ceea ce avea inima lui pentru mine, ca să mă trezesc şi să nu mai fac acest lucru. Însă, ticăloase suflete, de vreme ce zici că nu ai făcut acest lucru, adu-ţi aminte de celelalte rele care ai făcut şi nu le ţii minte şi socoteşte, că, precum cele ce ai făcut ieri şi alaltăieri le-ai uitat, aşa şi acest lucru, l-ai făcut şi l-ai uitat. Deci, din gândul acesta mi-am plecat inima aşa, cum că cu adevărat l-am făcut şi l-am uitat, ca şi pe cele mai dinainte. Apoi am început să mulţumesc lui Dumnezeu şi diaconului că printr-însul m-am învrednicit să-mi cunosc greşeala şi să mă pocăiesc pentru dânsa. Deci sculându-mă cu astfel de gânduri, m-am dus la chilia diaconului, ca să-i fac lui metanie şi să cer iertăciune, precum şi să-i mulţumesc. Şi stând lângă uşă, am bătut într-însa. Şi acela deschizând şi văzându-mă, mi-a pus îndată întâi el metanie, zicându-mi : iartă-mă, că de draci am fost batjocorit, bănuindu-te pentru lucrul acela ! Căci cu adevărat m-a încredinţat Dumnezeu, că tu cu nimic nu eşti părtaş la acest lucru, nici nu ştii câtuşi de puţin pentru el. Dar începând şi eu să răspund pentru acesta şi să-l încredinţez, acela mi-a tăiat cuvântul zicând : nu este trebuinţă ! Deci a adăugat fericitul Zosima zicând : iată smerenia cea adevărată, cum a arătat-o pe ea inima celui ce o iubeşte ! Căci nu numai că nu s-a smintit asupra diaconului, una, că a presupus pentru dânsul ceea ce nu ştia şi fără de cuvânt s-a scârbit asupra lui iar alta, că nu a primit încredinţările lui, care în aşa fel erau că puteau să plece şi pe un vrăjmaş, şi cu cât mai vârtos pe un prieten adevărat. Nu numai dar pentru aceasta nu s-a smintit, precum am zis, ci şi asupra sa şi-a luat gresala care n-a făcut-o, socotind cuvântul aceluia mai vrednic de credinţă decât inima sa şi nu numai atâta dar s-a ispitit a se pocăi înaintea lui, şi-i mulţumea că printr-însul s-a izbăvit de păcatul pe care nicidecum nu-l ştia.
2) Povestit-a fericitul Zosima, că era un bătrân care locuia aproape de o chinovie şi era foarte bun şi blând. Pentru aceea şi acei din chinovie îl iubeau mult şi îl cinsteau. Aproape de bătrânul locuia şi un frate. Deci, într-una din zile lipsind el, fratele îndemnându-se de vrăjmaşul, s-a dus şi a deschis chilia bătrânului şi intrând a luat toate vasele lui şi cărţile şi s-a dus. Iar după puţin întorcându-se bătrânul, cum a văzut chilia lui deschisă şi intrând şi neaflând vasele sale, s-a dus către fratele să-i spună lui ceea ce s-a întâmplat. Dar stând afară de chilia aceluia şi strigând pe fratele, cum şi-a văzut vasele sale puse în mijlocul chiliei, căci fratele încă nu le strânsese şi nevrând să-l vădească, sau să-l ruşineze, pricinuind o treabă de nevoie, că adică îl supăra pântecele, s-a dat în lături de la chilia fratelui până ce va ridica vasele din mijoc. Apoi întorcându-se, a început a grăi fratelui pentru alt lucru, nepomenind nimic de chilie, sau de vasele care le-a pierdut. Iar după vreo câteva zile s-au dovedit vasele bătrânului. Şi luându-l pe fratele oarecari cunoscuţi ai bătrânului, l-au pus în temniţă, neştiind bătrânul. Iar bătrânul auzind de fratele că este în temniţă şi neştiind pricina pentru care fusese băgat în temniţă, mergând către egumenul chinoviei din apropiere, unde era cinstit de toţi fraţii pentru faptele lui bune, i-a zis lui : fii bun şi-mi dă puţine ouă şi puţine pâini ! Iar egumenul i-a zis : au doară a venit la tine cineva, avvo ? Iar bătrânul a răspuns : da ! Deci, poruncind egumenul, i s-au dat câte a voit. Şi luând bătrânul, pâinile şi ouăle, s-a dus la temniţă unde era fratele şi a intrat la dânsul. Iar el văzând pe bătrânul, a alergat şi a căzut la picioarele lui zicând : iartă-mă ! Căci pentru tine sunt aici fiindcă ţi-am furat vasele. Şi iată cartea ta este la cutare, iar haina ta este la cutare. Şi pe rând le numără pe toate. Iar bătrânul zise către el : Să fie încredințată inima ta, fiule, că nu pentru acestea am intrat aici şi nici nu ştiu că pentru mine ai intrat aici. Ci auzind că eşti băgat în temniţă, iar pricina pentru ce neştiind şi mâhnindu-mă pentru a te supăra, am venit să-ţi fac mângâiere. Şi iată ouăle şi pâinile, pe care le-am adus pentru tine. Dar de vreme ce m-am înştiinţat că pentru mine eşti ţinut aici, voi face totul până ce cu ajutorul lui Dumnezeu, te voi scoate din temniţă. Şi mergând, s-a rugat unora din cei slăviţi ai lumii, căci era cunoscut şi acestora bătrânul pentru fapta lui bună şi trimiţând aceia, au scos pe fratele din temniţă.
3) Zicea avva Zosima că mergând el în Sfânta Cetate a venit la dânsul oarecare iubitor de Hristos şi i-a zis : avvo, am un frate şezător împreună cu mine şi din ispita vicleanului am avut prigonire între noi. Apoi eu pocăindu-mă, acela nu voieşte să se împace cu mine. Pleacă-te dar, pentru Domnul şi-i vorbeşte lui cele pentru pace. Iar el cum a auzit, îndată a chemat pe fratele acela şi i-a grăit lui cele ce se cuveneau pentru pace şi unire. Iar el întâi se părea că se pleacă, apoi socotind i-a zis : nu pot să mă împac cu el, pentru că m-am jurat pe Cruce, că de acum să fiu neîmpăcat cu el. Iar egumenul zâmbind, i-a zis lui : jurământul tău, frate, are acest fel de putere, ca şi cum ai fi zis : mă jur pe Crucea Ta, Hristoase, că nu voi păzi poruncile Tale, că voi face voia vrăjmaşului Tău diavol ! Deci, o frate, nu numai eşti dator să faci să stea mânia cea rea, ci şi să te pocăieşti şi să te căieşti pentru dânsa şi să-ţi prihăneşti obrăznicia ta, ca să nu te mai răpeşti de dânsa. Că şi Irod de se căia şi nu ar fi întărit jurământul său, nu ar fi făcut acea cumplită ucidere, tăind pe Mergătorul înainte al lui Hristos. Deci, fratele umilindu-se pentru aceasta, s-a pocăit înaintea fratelui său şi a lui avva Zosima şi aşa cu darul lui Dumnezeu s-au unit iarăşi întru dragoste.
4) Povestit-a fericitul Zosima pentru un bătrân, zicând : fiind eu într-o mănăstire din Tir, a venit la noi un bătrân îmbunătăţit. Apoi citind noi la cuvintele bătrânilor - după cum era obiceiul întotdeauna - am venit la povestirea bătrânului aceluia, asupra căruia venind tâlharii, i-au luat toate lucrurile lui şi s-au dus, lăsând un săcuşor pe care luându-l bătrânul a alergat după dânşii, strigând : fiilor, luaţi ce aţi uitat în chilia voastră ! Iar ei minunându-se de nerăutatea lui, au întors iarăși înapoi toate câte le luaseră din chilia lui. Deci, citind noi această povestire, mi-a zis bătrânul care venise la noi : acest cuvânt foarte m-a folosit. Iar eu rugându-l să-mi spună ce folos a aflat dintr-însul, el a zis : oarecând petrecând eu în locurile cele de pe lângă Iordan, am citit povestirea aceasta. Şi minunându-mă de bătrânul pentru nerăutatea şi blândeţea lui, ziceam către Dumnezeu : Doamne, Cel ce m-ai învrednicit să vin în chipul acestor sfinţi bătrâni, învredniceşte-mă să umblu şi pe urmele lor şi să călătoresc pe aceeaşi cale pe care au călătorit ei, povățuindu-se de darul Tău. Acestea rugându-mă la Dumnezeu şi având întru mine această dorinţă, trecând două zile, cum şedeam în chilie am simţit pe unii că au venit la chilie, care şi stând la ușă au bătut. Iar eu cunoscând că sunt tâlhari, am zis întru mine : mulţumesc lui Dumnezeu ! Iată vreme să arăt roada dorinţei ! Şi deci deschizând, i-am primit pe ei cu blândeţe şi aprinzând lumina, am început a le arăta lor lucrurile zicând către ei : nu vă tulburaţi. Cred Domnului că nu voi ascunde nimic de la voi. Iar ei mi-au zis : ai aur ? Şi am răspuns lor : da, am trei bani şi am deschis vasul înaintea lor şi luându-i pe aceia, şi toate lucrurile, s-au dus cu pace. Iar eu. - Zicea fericitul Zosima - glumind, am zis către bătrânul : ce a urmat după aceea ? Oare s-au întors ca şi cei de la bătrânul cel mai dinainte de noi ? Şi a răspuns îndată : să nu sloboadă Dumnezeu. Căci nici n-am voit aceasta, ca să întoarcă, ce au luat. Vedeţi dar - zis-a Zosima - ce sporire lui şi slavă către Dumnezeu i-a dat dorinţa şi gătirea lui. Că nu numai nu s-a mâhnit pentru luarea tuturor lucrurilor care avea, dar s-a şi bucurat că şi cum s-a învrednicit de un lucru cu adevărat prea mare.
ÎNCEPUTUL SLOVEI TH
PENTRU AVVA
1) Avva Theodor al Fermei dobândise trei cărţi bune şi s-a dus la avva Macarie şi i-a zis lui : am trei cărţi bune şi mă folosesc dintr-însele şi le întrebuinţez şi fraţii şi se folosesc. Spune-mi dar, ce trebuie să fac ? Oare să le ţin pe ele spre folosul meu şi al fraţilor, sau să le vând şi banii să-i dau săracilor ? Şi răspunzând bătrânul, a zis : bune sunt faptele cu adevărat, dar mai bună decât toate este neaverea. Şi aceasta auzind, ducându-se, le-a vândut şi banii i-a dat săracilor.
2) Un frate oarecare şezând singur deosebi la chilii se tulbură. Şi mergând către avva Theodor al Fermei, i-a spus lui despre tulburarea sa. Iar bătrânul i-a zis : mergi, smereste-ţi gândul tău şi te supune şi petreci împreună cu alţii ! Şi după câtăva vreme, s-a întors către bătrânul şi i-a zis lui : nici împreună cu oamenii nu mă odihnesc. Şi i-a zis bătrânul : dacă nici singur deosebi nu te odihneşti, nici împreună cu alţii nu te împaci, pentru ce ai ieşit la viaţa călugărească ? Au nu ca să suferi necazurile ? Spune-mi, câţi ani ai de când eşti în chipul acesta ? Răspuns-a fratele : opt. Zis-a lui bătrânul : cu adevărat eu am în chipul acesta şaptezeci de ani şi nici într-o zi n-am aflat odihnă şi tu în opt ani voieşti să ai odihnă ? Şi aceasta auzind fratele, întărindu-se s-a dus.
3) S-a dus odată un frate către avva Theodor şi a făcut trei zile, rugându-l ca să audă vreun cuvânt. Iar el nu i-a răspuns lui. Şi a ieşit scârbit. Zis-a către el ucenicul lui : avvo, cum "de nu i-ai zis vreun cuvânt, căci s-a dus scârbit ? Şi i-a zis bătrânul : cu adevărat nu i-am grăit lui, căci este neguţător şi în cuvinte străine voieşte să se slăvească.
4) Zis-a avva Theodor iarăşi : de ai prieteşug cu cineva şi se va întâmpla să cadă el în ispita curviei, de poţi, dă-i lui mână şi trage-l în sus. Iar de va cădea în eres şi nu se va pleca ţie să se întoarcă, degrabă taie-l pe el de la tine, ca nu cumva zăbovindu-te să cazi împreună cu el în groapă.
5) Se spunea pentru avva Theodor ai Fermei, că aceste trei capete avea mai presus decât alţii : neaverea, nevoinţa şi fuga de oameni.
6) Petrecea o dată avva Theodor cu fraţii în Schit şi mâncând ei, luau cu evlavie paharele, tăcând şi nezicând cuvântul : iartă ! Şi a zis avva Theodor : au pierdut călugării obiceiul cel bun, nezicând : iartă.
7) L-a întrebat pe el un frate, zicând : voieşti, avvo, să nu mănânc pâine câteva zile ? Şi i-a zis lui bătrânul : bine faci, că şi eu am făcut aşa. Şi i-a zis lui fratele : voiesc să pun năutul meu în pitărie şi să-l fac făină. Zis-a lui bătrânul : dacă iarăşi te duci la pitărie, fă-ţi pâinea ta ! Şi ce este trebuinţă de această purtare ?
8) A venit unul din bătrâni către avva Theodor şi a zis lui : iată, cutare frate s-a întors în lume. Şi i-a zis lui bătrânul : pentru aceasta te minunezi ? Nu te minuna, ci mai vârtos te minunează de vei auzi, că a putut cineva să scape din gura vrăjmaşului.
9) Un frate a venit la avva Theodor şi a început a grăi şi a cerca lucruri, pe care încă nu le făcuse şi i-a zis lui bătrânul : încă nu ai aflat corabia, nici vasele tale nu le-ai pus şi mai înainte de a înota, ai ajuns acum la cetatea aceea ? Deci, după ce vei face întâi lucrul, vei veni la acelea despre care grăieşti acum !
10) Acestași s-a dus odată la avva Ioan, care era famen din naştere şi după ce au vorbit ei împreună a zis avva Theodor : când eram în Schit, lucrul sufletului era lucrul nostru de căpetenie, iar lucrul mâinilor îl aveam sub lucrul sufletului. Iar acum s-a făcut lucrul sufletului sub lucrul mâinilor şi cel de sub lucru a devenit lucru. Şi l-a întrebat fratele (avva Ioan), zicând : care este lucrul sufletului pe care acum îl avem sub lucru ? Şi care este cel de sub lucru pe care acum îl avem lucru ? Şi a răspuns bătrânul : toate cele ce se fac pentru porunca lui Dumnezeu este lucru al sufletului; iar a lucra pentru sine şi a aduna, acestea trebuie să le avem sub lucru. Şi a zis fratele : luminează-mi mie pricina aceasta. Şi a zis bătrânul : iată, auzi de mine că sunt bolnav şi eşti dator să mă cercetezi, dar zici în sine-ţi : să-mi las lucrul meu acum şi să mă duc ? Mai bine să-l sfârşesc întâi şi apoi să mă duc ? Ţi se întâmplă încă şi altă pricină şi poate nicidecum nu te duci. Iarăşi alt frate îţi zice ţie : dă-mi ajutor, frate ! Şi zici : să-mi las lucrul meu şi să merg să lucrez cu aceasta ? Deci, de nu te vei duce, laşi porunca lui Dumnezeu care este lucrul sufletului şi faci pe cel de sub lucru, care este lucrul mâinilor.
11) Zis-a avva Teodor al Fermii, că omul care este întru pocăinţă, nu este legat de poruncă.
12) Acestași a zis : altă faptă bună nu este, ca nedefăimarea.
13) Zis-a iarăşi : omul care ştie dulceaţa chiliei, fuge (de lume), şi nu ar necinsti pe aproapele său.
14) Zis-a iarăşi : de nu mă voi depărta pe sine-mi de la milostivirile acestea, nu mă vor lăsa să fiu monah.
15) Zis-a iarăşi : mulţi în vremea aceasta au ales odihnă mai înainte de a le-o da lor Dumnezeu.
16) Un frate a întrebat pe avva Theodor, zicând : voiesc să plinesc poruncile. Zis-a lui bătrânul despre avva Teona, că a spus şi acela oarecând, că a voit să plinească gândul lui Dumnezeu şi luând făina s-a dus la pitărie şi a făcut pâine. Şi cerându-i lui nişte săraci a dat pâinile. Şi iarăşi cerându-i lui alţii, a dat coşniţele şi haina pe care o purta. Şi a intrat în chilie, încingându-se peste cămaşă. Şi aşa iarăşi se prihănea pe sine, zicând că nu a plinit porunca lui Dumnezeu.
18) S-a bolnăvit odată avva Iosif şi a trimis la avva Theodor, zicând : vino, ca să te văd mai înainte de a ieşi din trup. Şi era pe la jumătatea săptămânii şi nu s-a dus, ci a trimis, zicând : de vei rămâne până sâmbătă, voi veni; iar de te vei duce, ne vom vedea în lumea cealaltă.
19) Un frate a zis lui avva Theodor : spune-mi un cuvânt, căci pier ! Şi cu osteneală a zis lui cuviosul : eu mă primejduiesc şi ce pot să-ţi spun ?
20) Un frate a venit la avva Theodor, ca să-l înveţe să coasă coşniţe, aducând şi funia cea împletită. Iar bătrânul i-a zis lui : mergi şi vino dimineaţa aici ! Şi sculându-se bătrânul, i-a muiat funia cea împletită şi i-a gătit inceputui cusăturii, zicând : aşa şi aşa să faci şi l-a lăsat pe el. Şi intrând în chilia sa, a şezut bătrânul. Şi la vreme i-a pus fratelui de a mâncat şi l-a trimis la locul său. Dimineaţa a venit iarăşi fratele şi i-a zis bătrânul : ia-ţi funia de aici şi du-te, căci ai venit să mă bagi în ispită şi în griji ! Şi nu l-a mai lăsat pe el înlăuntru.
21) Zis-a ucenicul lui avva Theodor, că a venit odată unul să vândă ceapă şi i-a umplut un vas. Şi a zis bătrânul : umple-l de grâu şi-l dă lui. Şi erau două grămezi de grâu : una curată şi una proastă. Şi i-am umplut vasul din grămada cea proastă - zice ucenicul. Iar bătrânul a căutat la mine aspru şi cu mâhnire. Şi de frică am căzut şi am spart vasul şi i-am făcut metanie. Şi zice bătrânul : scoală, nu e a ta vină, ci eu am greşit că ţi-am zis ! Şi intrând bătrânul, i-a umplut sânul de grâu curat şi i-a dat lui împreună cu cepele.
22) S-a dus odată avva Theodor cu fratele să ia apă şi mergând mai înainte fratele la foc a văzut un şarpe. Şi i-a zis lui bătrânul : du-te de-l calcă pe cap ! Dar temându-se nu s-a dus. Atunci a venit bătrânul şi văzându-l fiara şi rușinându-se, a fugit în pustie.
23) Întrebat-a oarecine pe avva Theodor : de se va face de năprasnă vreo cădere şi tu te temi, avvo ? I-a zis lui bătrânul : de se va lipi cerul de pământ, Theodor nu se teme; căci s-a fost rugat lui Dumnezeu ca să se ridice de la dânsul frica. Pentru aceasta l-a şi întrebat pe el.
24) Se spunea despre dânsul, că făcându-se diacon în Schit, nu vrea să primească să slujească diaconicește şi în multe locuri a fugit. Şi iarăşi l-au adus bătrânii zicându-i : nu-ţi lăsa slujba ta ! Le-a zis lor avva Theodor : lăsaţi-mă să mă rog lui Dumnezeu, ca să ştiu de mă va încredinţa să stau în locul slujbei mele ! Şi rugându-se lui Dumnezeu, zicea : de este voia Ta, ca să stau în locul slujbei mele încredinţează-mă ! Şi s-a arătat lui un stâlp de foc de la pământ până la cer şi grai s-a făcut zicând : de poţi să te faci că stâlpul acesta, du-te şi slujeşte diaconicește ! Iar el auzind, a judecat să nu mai primească. Deci vedind el la biserică i-au făcut lui metanie fraţii, zicând : dacă nu voieşti să slujeşti diaconicește, măcar potirul să-l ţii. Şi n-a suferit nici aceasta şi a zis : de nu mă veţi lăsa, mă duc din locul acesta, şi aşa l-au lăsat.
25) Se zicea încă pentru dânsul că după ce s-a pustiit Schitul, a venit să rămână la Fermi; şi fiindcă îmbătrânise, slăbise cu trupul. Deci i-au adus lui unii bucate şi cele ce îi aducea lui cel dintâi le da celui de al doilea şi aşa mai departe. Iar în ceasul gustării, mânca ceea ce îi aducea cineva.
26) Se zicea pentru avva Theodor că atunci când şedea la schit a venit la dânsul dracul vrând să intre şi l-a legat afară de chilie. Şi iarăşi alt drac a venit să intre, dar şi pe acesta l-a legat. Şi mai venind şi al treilea drac a găsit legaţi pe cei doi şi le-a zis lor : ce staţi voi aici afară ? Şi i-au răspuns lui : fiindcă şade înlăuntru (cuviosul) şi nu ne lasă să intrăm. Şi acesta făcând silă, se ispitea să intre. Iar bătrânul l-a legat pe acesta. Deci, temându-se dracii de rugăciunile bătrânului, îl rugau zicând : slobozeşte-ne pe noi. Şi le-a zis lor bătrânul : duceţi-vă ! Şi rușinându-se ei, s-au dus.
27) Povestit-a oarecarele din părinţi pentru avva Theodor al Fermei, că a venit odată, pe seară, la dânsul şi l-a găsit purtând o haină ruptă, având pieptul gol şi ţinând culionul dinainte. Şi iată un comis a venit să-l vadă şi bătând acela la uşă, a ieşit bătrânul să-i deschidă şi întâlnindu-se cu el, a şezut la uşă să grăiască cu dânsul. Iar părintele, care era de faţă, a luat o bucată de pânză şi i-a acoperit umerii. Dar bătrânul a întins mâna şi a lepădat-o. Iar după ce s-a dus comisul, i-a zis lui : avvo, de ce ai făcut aceasta ? A venit omul să se folosească, au doară vrei ca să se smintească ? Şi i-a răspuns bătrânul : ce-mi spui, avvo ? Oare tot oamenilor slujim ? Mi-am făcut trebuinţă. Cel ce vrea să se folosească, să se folosească; cel ce vrea să se smintească, să se smintească. Căci eu oricum mă aflu, aşa întâmpin. A poruncit încă şi ucenicului său, zicând : de va veni cineva voind să mă vadă, să nu-i zici lui ceva omenesc; ci de mănânc spune că mănânc, iar de dorm, spune că dorm !
28) Au venit odată asupra lui trei tâlhari şi doi îl ţineau pe dânsul, iar unui căra vasele lui. Iar după ce au scos cărţile şi voiau să ia şi vasul său, atunci le-a zis lor : acesta lăsaţi-l ! Dar ei nu vroiau. Şi smuncindu-şi mâinile sale, i-a trântit pe amândoi. Şi văzând tâlharii, s-au înfricoşat. Şi le-a zis lor bătrânul : să nu vă temeţi de loc. Toate lucrurile faceţi-le în patru părţi şi luaţi trei; iar una s-o lăsaţi. Şi aşa au făcut. Iar el a luat vasul cu care mergea la biserică.
PENTRU AVVA THEODOR CEL DE LA ENNAT
1) Zis-a avva Theodor cel de la Ennat : când eram mai tânăr petreceam în pustie. Deci, m-am dus la pitărie să fac două frământături şi am găsit acolo pe un frate care voia să facă pâini şi nu avea pe nimeni care să-i dea mâna de ajutor. Iar eu am lăsat pe ale mele şi i-am dat lui mână de ajutor. Iar după ce am isprăvit, a venit alt frate şi iarăşi i-am dat lui mână de ajutor şi a făcut pâinile. Şi iarăşi a venit al treilea şi i-am făcut asemenea. Şi aşa făceam cu fiecare din cei ce veniţi şi am făcut şase frământături. Iar pe urmă am făcut pe cele două ale mele, încetând cei ce veneau.
2) Se spunea pentru avva Theodor şi avva Lukie cel de la Ennat, că au făcut cincizeci de ani, batjocorindu-şi gândurile lor şi zicând : după iarna aceasta, ne vom duce de aici. Şi iarăşi când venea vara, ziceau : după vara aceasta, ne vom duce de aici. Şi aşa au făcut în toată vremea, pururea pomeniţii părinţi.
3) Zis-a avva Theodor ai Ennatului : de ne va socoti Dumnezeu lenevirile cele întru rugăciuni şi robirile cele întru citirea psaimilor, nu putem să ne mântuim.
PENTRU AVVA THEODOR CEL DE LA SCHIT
Zis-a avva Theodor cel de la Schit : îmi vine gând şi mă tulbură şi mă necăjeşte, dar fapta nu poate să facă, ci numai mă împiedică de la lucrarea faptei bune. Iar bărbatul cel treaz, scuturând gândul de la sine, se scoală la rugăciune.
PENTRU AVVA THEODOR CEL DIN ELEFTEROPOLE
1) A întrebat avva Avraam iviritul pe avva Theodor cel din Elefteropole, zicând : cum este bine, părinte : slavă să-mi agonisesc, sau necinste ? Iar bătrânul i-a răspuns : eu vreau să-mi agonisesc slavă iar nu necinste. Că de voi face lucru bun şi mă voi slăvi, pot să-mi osândesc cugetul că nu sunt vrednic de slava aceasta. Iar necinstea din lucruri rele se face. Deci, cum pot să-mi mângâi inima, după ce oamenii s-au smintit de mine ? Mai bine este dar să facem binele şi să fim slăviţi. Iar avva Avraam a zis : bine ai zis părinte.
2) Zis-a avva Theodor : lipsa pâinii topeşte trupul călugărului. Iar bătrânul zicea : privegherea mai mult topeşte trupul.
PENTRU AVVA THEONA
Zis-a avva Theona : fiindcă se depărtează mintea de la privirea spre Dumnezeu, pentru aceasta suntem robiţi de patimile trupeşti.
PENTRU THEOFIL ARHIEPISCOPUL ALEXANDRIEI
1) Fericitul Theofil arhiepiscopul a mers odată la muntele Nitriei şi a venit avva muntelui la dânsul. Şi i-a zis lui arhiepiscopul : ce ai aflat mai mult în calea aceasta, părinte ? I-a răspuns lui bătrânul : a mă prihăni şi a mă defăima pe mine întotdeauna. I-a zis lui avva Theofil : altă cale nu este, fără numai aceasta.
2) Au venit odată părinţii la Alexandria, chemaţi fiind de Theofil arhiepiscopul, ca să facă rugăciune să surpe capiştile idoleşti. Şi mâncând ei cu dânsul, li s-a pus carne de viţel şi mâncau nimic îndoindu-se. Şi luând arhiepiscopul o bucăţică, a dat-o bătrânului, care era mai aproape de dânsul, zicând : iată, această bucăţică e bună, mănâncă avvo ! Iar ei răspunzând au zis : noi până acum verdeţuri mâncăm, iar dacă este carne nu mai mâncăm. Şi n-au mai adaus niciunul dintr-înşii să mai guste din ea.
3) Acest avva Theofil arhiepiscopul s-a dus odată la Schit. Şi adunându-şi fraţii, au zis lui avva Pamvo : zi vreun cuvânt episcopului, ca să se folosească. Zis-a lor bătrânul : dacă nu se foloseşte de tăcerea mea, nici de cuvântul meu nu poate să se folosească.
4) Acelaşi avva Theofil zicea : ce fel de frică şi cutremur şi nevoie avem să vedem, când sufletul se desparte de trup ! Că vine la noi oaste şi putere de la stăpânirile cele potrivnice, stăpânii întunericului, stăpânitorii vicleşugului şi începătoriile şi stăpâniile, duhurile răutăţii şi că într-un chip de judecată îl ţin pe suflet, aducând asupra-i toate păcatele lui cele întru ştiinţă şi cele întru neştiinţă, de la tinereţe până la vârsta în care a răposat. Deci, stau pârându-l de toate cele făcute de dânsul. Ce fel, dar, de cutremur socoteşti că are sufletul în ceasul acela, până ce va ieşi hotărârea şi i se va face slobozenia lui ? Acesta este ceasul nevoii lui, până ce va vedea ce sfârşit va lua el. Şi iarăşi dumnezeieştile puteri stau în preajma feței celor protivnici şi ele aducând cele bune ale lui. Ia seama dar, că sufletul stând în mijioc, cu multă frică şi cutremur stă, până ce judecata lui va lua hotărâre de la Dreptul Judecător. Şi de va fi vrednic, aceia iau certare, iar el se răpeşte de la dânşii şi de aceea fără de grijă este, sau mai bine să zic, locuieşte după cum este scris : precum ai celor ce se veselesc tuturor le este locaşul la Tine. Atunci se împlinesc cele scrise : au fugit durerea, întristarea şi suspinarea. Atunci scăpând, se duce la acea bucurie şi slavă negrăită, în care se va şi aşeza. Iar de se va afla că a trăit cu lenevire, aude glasul cel prea înfricoşat : să fie ridicat cel necredincios, ca să nu vadă slava Domnului. Atunci îl apucă pe dânsul zi de urgie, zi de necaz şi de nevoie, zi de întuneric şi de beznă, dându-se la întunericul cel mai din afară şi în focul cel veşnic osândindu-se, în veci, fără de sfârşit se va munci. Atunci unde e fala lumii ? Unde slava cea deşartă ? Unde desfătarea ? Unde răsfăţarea ? Unde nălucirea ? Unde odihna ? Unde lauda ? Unde banii ? Unde neamul cel mare ? Unde tatăl ? Unde mama ? Unde fratele ? Cine dintr-aceştia va putea să scoată pe cel ce se arde în foc şi este ţinut de muncile cele amare ? Acestea fiindcă aşa vor să se facă, ce fel trebuie să fim noi în petreceri bune şi cu dreaptă credinţă ? Ce fel de dragoste suntem datori să ne agonisim ? Ce fel de viaţă ? Ce fel de petrecere ? Ce fel de drum ? Ce fel de luare aminte ? Ce fel de rugăciune ? Ce fel de îngrijire ? Că acestea zice, aşteptând, să ne silim a ne afla Lui nespurcați şi neîntinaţi cu pace, ca să ne învrednicim a-L auzi pe Dânsul, zicând : veniţi binecuvântaţii Părintelui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii în vecii vecilor, Amin.
5) Acestași avva Theofil arhiepiscopul vrând să se săvârşească, a zis : fericit eşti, avvo Arsenie, că de acest ceas îţi aduceai aminte pururea !
PENTRU AMMA (MAICĂ) THEODORA
1) Întrebat-a maica Theodora pe avva Theofil, ce este cuvântul acela al apostolului : vremea răscumpărând ? Iar el i-a zis ei : numirea arată câştigul. Adică : vreme de ocară ţi-a venit ? Cumpără cu smerită cugetare vreme şi cu îndelunga răbdare vremea ocării şi trage câştigul la tine. Vremea de necinste ţi-a venit ? Cu suferirea răutăţii cumpăra vremea şi câştigă. Pară mincinoasă de-ţi va veni, cu răbdarea şi cu nădejdea câştigă. Şi toate cele împotrivă, de vom voi, ni se vor face nouă câştiguri.
2) Zis-a maică Theodora : siliţi-vă să intraţi prin uşa cea strâmtă, că precum pomii, de nu vor lua ierni şi ploi, nu pot a face roadă, aşa şi nouă veacul acesta iarnă ne este şi împărăţiei cerurilor nu vom putea să ne facem părtaşi, fără numai prin multe necazuri şi ispite !
3) A zis iarăşi : bine este a ne linişti, căci bărbatul înţelept, linişte aduce. Că mare lucru este, cu adevărat, fecioarei şi călugărului a se linişti, dar mai ales tinerilor. Dar vine vicleanul şi îngreunează sufletul cu leneviri, cu împuţinări de suflet, cu gânduri; apoi îngreunează şi trupul cu boli, cu slăbiciune, cu slăbănogirea genunchilor şi a tuturor mădularelor şi slăbeşte puterea sufletului şi a trupului şi fiecare poate să zică : sunt slab şi nu pot să-mi fac canonul. Dar de ne vom trezi, toate acestea se risipesc. Că era un călugăr şi când venea să-şi facă pravila, îl apucă răceală şi fierbinţeală (adică friguri) şi capul tare i se supăra. Şi aşa îşi zicea lui-şi : iată, sunt bolnav şi voi muri, deci să mă scol mai înainte până ce nu mor şi să-mi fac pravila. Şi după ce va înceta pravila, încetau şi frigurile, și iarăşi, cu această socoteală fratele se împotrivea şi îşi făcea pravila şi aşa a biruit pe vicleanul.
4) Zicea iarăşi aceasta maică Thedora, că odată un bărbat evlavios se ocăra de oarecine şi aceasta zicea către dânsul : Puteam şi eu să-ţi zic asemenea, dar legea lui Dumnezeu îmi închide gura.
5) A zis iarăşi această maică : învăţătorul este dator să fie străin de iubirea de stăpânire, de iubirea de argint, de slavă deşartă, departe de mândrie, nebatjocorindu-se de linguşire, neorbindu-se de daruri, de pântece nebiruindu-se, nestăpânindu-se de mânie, ci îndelung-răbdător, blând cu toată puterea, smerit-cugetător mai ales, îngăduitor şi suferitor, purtător de grijă şi iubitor de suflete.
6) Aceeaşi maică zicea iarăşi că nici nevoinţa, nici privegherea, nici tot felul de osteneală nu mântuieşte, fără numai smerita cugetare cea adevărată. Căci era un pustnic care gonea dracii şi îi întrebă : cu ce ieşiţi voi ? Cu postul ? Şi ei ziceau : noi nici nu mâncăm, nici nu bem. Dar cu privigherea ? Şi ei răspundeau : noi nu dormim. Cu pustnicia ? Iar ei ziceau : noi prin pustietăţi petrecem. Cu ce ieşiţi dar ? Şi ei răspundeau : nimic nu ne biruieşte pe noi, fără numai smerita cugetare pentru că ea este biruirea dracilor.
7) A zis iarăşi maica Theodora, că era un călugăr care de mulţimea ispitelor, zicea : mă duc de aici. Şi după ce şi-a pus sandale în picioare, a văzut pe alt om că-şi pune şi el sandalele lui şi a zis către dânsul omul : au nu pentru tine ieşi ? Iată eu merg mai înainte decât tine, ori unde vei merge. Şi acest om era dracul, care îi făcea lui ispite.
ÎNCEPUTUL SLOVEI I
PENTRU AVVA
ISAIA |
ILIE |
IRACLIE |
IOAN COLOV |
IOAN CEL DIN CHINOVIE |
ISIDOR |
ISIDOR PELUSIOTUL |
ISAAC, PREOTUL CHILIILOR |
IOSIF CEL DIN PANEFO |
IACOV |
IERAX |
IOAN SCOPITUL |
IOAN DE LA CHILII |
ISIDOR PREOTUL |
IOAN PERSUL |
IOAN TEBEUL |
IOAN, UCENICUL LUI AVVA PAVEL |
ISAAC TEBEUL |
IOSIF TEBEUL |
ILARION |
ISHIRION
PENTRU AVVA ISAIA
1) Zis-a avva Isaia : nimic nu foloseşte pe noul începător aşa de mult ca ocara. Că precum este pomul, care se udă în toate zilele, aşa este noul începător, care se ocărăşte şi suferă.
2) Zicea iarăşi către cei ce încep bine şi se supun sfinţilor părinţi : vopseaua cea dintâi nu iese, precum se întâmplă la porfira. Şi după cum ramurile cele tinere se întorc şi se pleacă lesne, aşa fac şi noii începători, fiind întru supunere.
3) Zis-a iarăşi : noul începător, mutându-se din mănăstire în mănăstire, este asemenea unui dobitoc, care se trage de căpăstru aici şi acolo.
4) Zis-a iarăşi : făcându-se masă şi fraţii mâncând în biserică şi vorbind unii cu alţii, preoţii Pelusiului mustrându-i pe ei le-a zis : tăceţi fraţilor, căci eu ştiu un frate care mănâncă cu noi şi bea pahare ca şi noi şi rugăciunea lui se suie înaintea lui Dumnezeu ca focul.
5) Se povesteşte pentru avva Isaia că a luat oarecând o vargă şi s-a dus la arie şi a zis lucrătorului : dă-mi grâu ! Şi lucrătorul i-a zis : au doară şi tu ai secerat, avvo ? Zis-a cuviosul : nu ! Şi i-a zis lucrătorul : cum dar voieşti să iei grâu, dacă nu ai secerat ? Şi i-a zis lui bătrânul : şi dacă nu va secera cineva, nu ia plată ? Zis-a lucrătorul : nu ! Şi aşa s-a dus bătrânul. Iar fraţii văzând ce a făcut, i-au pus lui metanie, rugându-l să le spună pentru ce a făcut aceasta. Răspuns-a lor bătrânul : spre pildă am făcut aceasta, că de nu va lucra cineva, nu ia plată de la Dumnezeu.
6) Acelaşi avva Isaia a chemat pe unul din fraţi şi i-a spălat picioarele şi a pus o mână de linte în oală. Şi după ce s-a înfierbântat, a dat-o în lături. Şi a zis lui fratele : nu este fiartă îndeajuns, avvo. Şi i-a răspuns lui cuviosul : nu-ţi este îndeajuns că măcar a văzut focul ? Şi aceasta este mare mângâiere.
7) Zis-a iarăşi : de va voi Dumnezeu să miluiască pe vreun suflet, iar el se semeţeşte şi nu suferă, ci îşi face voia sa, îl sloboade pe el să pătimească cele ce nu voieşte, ca aşa să-L caute pe El.
8) Zis-a iarăşi : de va voi cineva să răsplătească rău pentu rău, poate şi numai cu ameninţarea să vateme conştiinţa fratelui.
9) Acelaşi avva Isaia a fost întrebat ce este iubirea de argint ? Iar el a răspuns : a nu crede lui Dumnezeu că poartă grijă de tine, a te deznădăjdui de făgăduinţele lui Dumnezeu şi a iubi peste măsură ca să te întinzi cu avuţiile.
PENTRU AVVA ILIE
1) Zis-a avva Ilie : eu de trei lucruri mă tem : când va vrea să iasă sufletul meu din trup, când voi vrea să întâmpin pe Dumnezeu şi când va fi să iasă hotărâre asupra mea.
2) Ziceau bătrânii către avva Ilie din Egipt, pentru avva Agathon, că bun avva este. Şi a zis lor bătrânul : după neamul şi rândul de oameni în care trăieşte, este bun ! Şi i-au zis lui : dar după cei vechi, cum ? Şi răspunzând bătrânul, le-a zis lor : am zis vouă, că după neamul şi rândul de oameni în care trăieşte, este bun; iar după cei vechi, am văzut un om în Schit, care putea să facă să stea soarele pe cer, precum a făcut şi Iosum al lui Navi. Şi acestea auzind ei, s-au spăimântat şi au proslăvit pe Dumnezeu.
3) Zis-a avva Ilie al Diaconiei : ce poate păcatul, unde este pocăinţa şi ce foloseşte dragostea unde este mândria ?
4) Zis-a avva Ilie : am văzut pe un oarecare luând o tivgă cu vin sub subţioară să şi ca să ruşinez pe draci, că era nălucire, am zis fratelui : ajută-mă şi-mi ridica aceasta ! Şi ridicând rasa lui, s-a aflat că nu avea nimic. Iar aceasta am spus-o, că măcar cu ochii de veţi vedea, sau veţi auzi, să nu primiţi ! Ci mai vârtos păziţi gândurile şi cugetele, ştiind că dracii le pun pe acestea în minte ca să spurce sufletul, să socotească cele nefolositoare şi ca să tragă mintea de la îndeletnicirea cu cele bune, căindu-se de păcatele sale şi rugându-se lui Dumnezeu.
5) Zis-a iarăşi : oamenii au mintea sau la păcate, sau la Iisus sau la oameni.
6) Zis-a iarăşi : de nu va cânta mintea împreună cu trupul, în zadar este osteneala. Că de iubeşte cineva necazul, mai pe urmă se face lui spre bucurie şi odihnă.
7) Zis-a iarăşi : un bătrân a rămas într-o capişte şi au venit dracii, zicându-i lui : du-te din locul nostru ! Iar bătrânul a zis : voi nu aveţi loc. Şi au început dracii să-i risipească cu totul smicelele lui de finic. Iar bătrânul sta adunându-le pe ele. Mai pe urmă dracul apucându-l de mână, îl trăgea afară. Dar ajungând bătrânul la uşă, cu cealaltă mână ţinea uşa strigând : Iisuse, ajută-mi ! Şi îndată a fugit dracul. Şi bătrânul a început a plânge. Iar Domnul a zis lui : de ce plângi ? Şi a răspuns bătrânul : fiindcă dracii îndrăznesc să apuce pe om şi să-l necăjească. Şi i-a zis lui : tu te-ai lenevit; căci când M-ai căutat, ai văzut cum M-am arătat ţie ! Acestea le zic, căci este trebuinţă de multă osteneală şi de nu se va osteni cineva, nu poate să aibă pe Dumnezeu cu sine, căci El pentru noi S-a răstignit.
8) Un frate s-a dus la avva Ilie sihastrul în chinovia peşterii lui avva Sava şi i-a zis lui : avvo, spune-mi un cuvânt ! Iar bătrânul a zis fratelui : în zilele părințior noştri erau iubite aceste trei fapte bune : neaverea, blândeţea şi înfrânarea. Iar acum stăpâneşte între monahi : lăcomia de avere, îmbuibarea pântecelui şi obrăznicia. Oricare voieşti din acestea, ține !
PENTRU AVVA IRACLIE
1) Un frate, fiind supărat de războiul ispitelor, a vestit lui avva Iraclie. Şi acesta întărindu-l, i-a zis : un bătrân oarecare avea un ucenic foarte ascultător de mulţi ani. Dar odată sculându-se război asupra lui, a făcut metanie bătrânului, zicând : lasă-mă să şed singur. Şi i-a zis lui bătrânul : caută loc şi-ţi voi face chilie ! Şi mergând el ca la o azvârlitură de piatră, a aflat loc. Şi mergând amândoi, au făcut chilie. Şi a zis fratelui : orice îţi voi zice, aceasta fă : când flămânzeşti, mănâncă; când însetezi, bea; când îţi este somn, dormi ! Şi numai din chilia ta să nu ieşi până sâmbătă; atunci vino aproape de mine. Şi s-a întors bătrânul la chilia sa. Iar fratele a făcut cele două zile după porunca, dar a treia zi trândăvindu-se, a zis : ce mi-a făcut mie bătrânul acesta, ca să nu fac rugăciuni ? Şi sculându-se a cântat psalmi mulţi şi după ce a apus soarele a mâncat. Şi sculându-se s-a dus să se culce pe rogojina sa : şi a văzut un arap şezând şi scrâşnind cu dinţii asupra lui, şi alergând cu multă frică a venit la bătrânul şi bătând în uşă, a zis : avvo, miluieşte-mă şi-mi deschide degrabă ! Iar bătrânul cunoscând că nu a păzit cuvântul lui, nu i-a deschis până dimineaţa. Şi deschizându-i dimineaţa, l-a aflat pe el afară. Cucerindu-se şi milostivindu-se l-a băgat înlăuntru. Atunci a zis fratele : rogu-mă, ţie, părinte; un arap negru am văzut pe rogojina mea, când m-am dus să mă culc. Iar bătrânul a zis : aceasta ai pătimit, căci nu ai păzit cuvântul meu. Atunci dându-i lui o rânduială a pravilei, după putere, l-a slobozit şi încet-încet s-a făcut călugăr iscusit.
PENTRU AVVA IOAN COLOV
1) Povestit-au unii pentru avva Ioan Colov , că mergând către un bătrân tebeu la Schit, şedea în pustie şi luând avva lui un lemn uscat, l-au răsădit şi i-a zis lui : în fiecare zi adapă acest lemn cu câte un ulcior de apă, până ce va face roadă. Şi era departe de dânşii, încât se ducea de cu seara şi venea dimineaţa. Iar după trei ani, a trăit lemnul şi a făcut roadă şi luând bătrânul rodul lui, l-a dus la biserică, zicând fraţilor : luaţi, mâncaţi rodul ascultării !
2) Se spunea pentru avva Ioan Colov, că a zis odată fratelui său celui mai mare : voiam fără de grijă să fiu, precum îngerii sunt fără de grijă, nimic lucrând, ci nelipsit slujind lui Dumnezeu. Şi dezbrăcându-se de haină, a ieşit în pustie. Şi făcând o săptămână, s-a întors către fratele său şi după ce a bătut în uşă, l-a auzit pe dânsul şi mai înainte de a deschide, a zis : tu cine eşti ? Iar el a zis : eu sunt Ioan, fratele tău. Şi răspunzând i-a zis lui : Ioan s-a făcut înger şi nu mai este între oameni. Iar el i se ruga zicând : eu sunt ! Şi nu i-a deschis lui, ci l-a lăsat până dimineaţă să se trudească. Iar mai pe urmă, deschizându-i, i-a zis : om eşti, trebuinţă ai să lucrezi iarăşi ca să te hrăneşti. Şi a făcut metanie, zicând : iartă-mă !
3) Zis-a avva Ioan Colov : de va voi împăratul să ia vreo cetate, apa întâi o opreşte şi hrana şi aşa vrăjmaşii de foamete pierind, se supun lui ! Aşa şi patimile trupului : dacă cu post şi cu foamete va petrece omul, vrăjmaşii slăbesc către sufletul lui.
4) Zis-a iarăşi, că cel ce se satură şi vorbeşte cu copil, iată, a curvit în cuget cu dânsul.
5) Zis-a iarăşi că suindu-se odată pe calea Schitului cu împletitură l-a văzut pe camilar vorbind şi poruncindu-se el (avva) spre mânie şi lăsând vasele, a fugit.
6) Altădată iarăşi la seceriş, a auzit pe un frate vorbind aproapelui cu mânie şi zicând : ieşi tu ! Şi lăsând secerişul a fugit el (avva).
7) S-a întâmplat, ca nişte bătrâni la Schit să mănânce împreună unii cu alţii, şi era cu dânşii şi Avva Ioan. Şi s-a sculat un bătrân mare să dea vasul cu apă; şi nimeni n-a primit să ia de la dânsul, fără numai Ioan Colov. Deci s-au mirat şi i-au zis lui : cum tu mai mic decât toţi fiind, ai îndrăznit să fii slujit de bătrânul ? Şi le-a răspuns lor : eu când mă scol să dau vasul, mă bucur dacă toţi vor lua, ca să am plată. Şi eu dar pentru aceasta am primit, ca să-i fac lui plată, nu cumva să se mâhnească, că niciunul n-a primit de la dânsul. Şi aceasta zicând, s-au minunat aceia şi s-au folosit de socoteala lui.
8) Şezând el odată înaintea bisericii, l-au înconjurat fraţii şi îl întrebau pe el pentru gândurile lor şi văzând unul din bătrâni şi luptat fiind de zavistie, i-a zis lui : vasul tău, Ioane, este plin de otravă. I-a răspuns avva Ioan lui : aşa este, avvo, şi aceasta ai zis-o, că cele din afară le vezi numai; iar de ai fi văzut cele dinăuntru, ce ai fi putut zice ?
9) Spuneau părinţii că mâncând odată fraţii dragoste, a râs un frate la masă. Şi văzându-l avva Ioan, a plâns, zicând : oare ce are fratele acesta în inima luii, că a râs, având datorie mai mult să plângă, căci mănâncă dragoste ?
10) Au venit odată unii din fraţi, ca să-l ispitească pe el. Că nu-şi lasă cugetul său ca să se răspândească, nici nu grăia vreun lucru al veacului acestuia şi i-a zis lui : mulţumim lui Dumnezeu, că a ploat în anul acesta mult. Şi au băut finicii şi scot zmicele şi găsesc fraţii lucrul mâinilor lor. Le-a zis lor avva Ioan : aşa este Duhul Sfânt ! Când se va pogorî în inimile oamenilor, se înnoiesc şi scot ramuri cu frica lui Dumnezeu.
11) Se spunea despre dânsul, că a împletit odată funie de două zimbiluri şi a cusut-o într-un zimbil şi n-a priceput, până ce s-a apropiat de perete. Că era cugetul lui îndeletnicindu-se la privirea celor înalte.
12) Zis-a avva Ioan : asemenea sunt unui om, care şade sub un copac mare şi vede fiare multe spre dânsul; şi când nu va putea să stea împotriva lor, aleargă sus în copac şi scapă. Aşa şi eu, şed în chilia mea şi văd cugetele cele viclene deasupra mea; şi când nu voi putea asupra lor, fug la Dumnezeu prin rugăciune şi scap de vrăjmaşul.
13) Zis-a avva Pimen pentru avva Ioan Colov, că s-a rugat lui Dumnezeu şi s-au ridicat patimile de la dânsul şi s-a făcut fără de grijă; şi ducându-se, a spus unui bătrân : mă văd pe mine că mă odihnesc şi nu am niciun război. Şi i-a zis lui bătrânul : du-te, roagă-te lui Dumnezeu, ca să-ţi vină războiul şi zdrobirea şi smerenia care le aveai mai înainte ! Că prin războaie sporeşte sufletul. Deci, s-a rugat şi după ce a venit războiul, nu s-a mai rugat să-l ia de la dânsul, ci zicea : dă-mi Doamne, răbdare în războaie !
14) Zis-a avva Ioan, că a văzut oarecare din bătrâni în vedenie, cum trei călugări stau de această parte de mare. Şi s-a făcut glas către dânşii din cealaltă parte, zicând : luaţi aripi de foc şi veniţi la mine ! Şi doi au luat şi au zburat de cealaltă parte, iar celalait a rămas; şi plângea foarte şi striga. Apoi, mai pe urmă s-au dat şi lui aripi, însă nu de foc, ci slabe şi neputincioase şi cu osteneală cufundându-se, şi ridicându-se, cu necaz mult a venit de cealaltă parte. Aşa şi neamul acesta, deşi ia aripi, însă nu de foc, ci slabe şi neputincioase.
15) Un frate a întrebat pe avva Ioan, zicând : cum sufletul meu având răni, nu se ruşinează a cleveti pe aproapele ? I-a spus lui bătrânul o pildă pentru clevetire. Un om era sărac şi avea femeie; şi a mai văzut şi pe alta frumoasă, şi a luat-o şi pe aceasta - dar erau amândouă goale. Deci făcându-se sobor într-un loc, i s-au rugat ele lui zicând : ia-ne pe noi cu tine. Şi luându-le pe amândouă, le-a pus într-un pitar şi intrând într-un caic, au venit la locul acela. Şi după ce s-a făcut arşiţă şi s-au stâmpărat oamenii, căutând una şi pe nimeni văzând, a sărit afară în gunoi şi strângând nişte trenţe vechi, şi-a făcut ei-şi imprejuratoare şi de aceea cu îndrăzneală umbla. Iar cealaltă înăuntru şezând goală, zicea : iată această femeie păcătoasă, nu se ruşinează umblând goală. Şi părându-i rău bărbatului sau a zis : o, minune ! Aceasta cel puţin îşi acopere ruşinea sa, dar tu eşti peste tot goală; şi acestea grăind, nu îţi este ţie ruşine ? Aşa este şi clevetirea.
16) Mai zicea iarăşi bătrânul fratelui, pentru sufletul cel ce va să se pocăiască. Într-o cetate era o femeie frumoasă şi mulţi ibovnici avea; şi venind la dânsa un boier, i-a zis : făgăduieşte-te mie, că vei păzi curăţenia şi eu te iau de femeie. Iar ea i s-a făgăduit. Şi luând-o, a dus-o la casa sa. Iar ibovnicii ei căutând-o ziceau : cutare boier a luat-o la casa lui. Deci de vom merge la casa lui şi va afla, ne pedepseşte; ci veniţi pe după casă, să-i fluierăm ei şi cunoscând glasul fluierăturii, se pogoară la noi şi noi nevinovaţi ne aflăm. Iar ea auzind fluierătura, şi-a astupat urechile sale şi a sărit în cămara cea mai dinăuntru şi a încuiat uşile. Şi zicea bătrânul, că femeia păcătoasă este sufletul, iar ibovnicii ei sunt patimile şi oamenii, iar boierul este Hristos, iar casa cea mai dinăuntru este lăcaşul cel veşnic, iar cei ce îi fluieră ei sunt viclenii draci, iar el totdeauna fuge către Domnul.
17) Suindu-se odată avva Ioan de Ia Schit cu alţi fraţi, a rătăcit cei ce îi povăţuia pe ei, căci era noapte. Şi au zis fraţii către avva Ioan : ce vom face, avvo, că a pierdut fratele calea, nu cumva să murim rătăcindu-ne ? Le-a zis lor bătrânul : de îi vom zice lui, se mâhneşte şi se ruşinează. Ci iată mă fac, că eu sunt slab şi zic că nu pot să merg, ci rămân aici până dimineața. Şi a făcut aşa. Iar ceilalţi au zis : nici noi nu ne ducem, ci şedem cu tine. Şi au şezut până dimineaţa şi pe fratele nu l-au smintit.
18) Un bătrân era în Schit, ostenitor cu trupul, dar nu luător aminte cu cugetul. Deci, s-a dus la avva Ioan, să-l întrebe despre uitare. Şi auzind de la dânsul cuvânt, s-a întors la chilia sa şi a uitat ce i-a zis avva Ioan lui. Şi s-a dus iarăşi să-l întrebe. Şi auzind asemenea de la dânsul cuvântul, s-a întors. Iar după ce a ajuns la chilia sa, iarăşi a uitat. Şi aşa de multe ori mergând, când se întorcea era stăpânit de uitare. Iar după acestea întâlnindu-se cu bătrânul, i-a zis : ştii avvo, că am uitat iarăşi ceea ce mi-ai zis ? Dar ca să nu te supăr, nu am mai venit. I-a zis avva Ioan lui : du-te de aprinde lihnarul ! Şi a aprins. Şi i-a zis lui iarăşi : mai adu alte lihnare şi le aprinde dintr-însul. Şi a făcut asemenea. Şi a zis avva Ioan bătrânului : nu cumva s-a vătămat ceva lihnarul pentru că ai aprins dintr-însul celelalte lihnare ? Zis-a : nu. Şi a zis bătrânul : aşa nici Ioan; dacă Schitul va veni către mine tot, nu mă va opri de la darul lui Hristos. Drept aceea, când voieşti, vino, de nimic îndoindu-te ! Şi aşa, prin răbdarea amândorura, a ridicat Dumnezeu uitarea de la bătrânul. Că aceasta era lucrarea schitioților, ca să dea osârdie celor ce erau luptaţi şi să se silească pe sine, ca să se câştige unii pe alţii spre bine.
19) A întrebat un frate pe avva Ioan zicând : ce voi face ? Că de multe ori vine vreun frate să mă ia la lucru şi eu sunt ticălos şi slab şi mă ostenesc la lucru. Deci, ce voi face pentru poruncă ? Şi răspunzând bătrânul a zis : Halev a zis lui Iisus fiului lui Navi : de patruzeci de ani eram, când m-a trimis Moise, robul Domnului din Cadis Varni, pe mine şi pe tine la pământul acesta şi acum sunt de opzeci şi cinci de ani. Precum atunci eram şi acum pot să ies la război. Drept aceea şi tu, de poţi, precum ieşi, aşa şi să intri, du-te; iar de nu poţi face aşa, şezi în chilia ta, plângând păcatele tale. Şi de te vor găsi tânguindu-te, nu te vor sili să ieşi afară.
20) A zis avva Ioan : cine a vândut pe Iosif ? Şi a răspuns un frate, zicând : fraţii lui. I-a zis lui bătrânul : nu, ci smerenia lui l-a vândut. Că putea să zică, că frate al lor este şi să răspundă împotrivă; ci tăcând, pentru smerenie, s-a vândut pe sine şi smerenia l-a pus ocârmuitor peste Egipt.
21) Zis-a avva Ioan : sarcina cea uşoară lăsând-o, adică a ne defăima pe noi, pe cea grea o am luat, adică a ne îndrepta pe noi.
22) Acestași a zis : smerita cugetare şi frica lui Dumnezeu sunt mai presus decât toate faptele bune.
23) Acestași şedea odată în biserică şi a suspinat, neştiind că este cineva dinapoia lui. Deci, cunoscând, a făcut metanie, zicând : iartă-mă, avvo, că încă nu m-am învăţat !
24) Acesta zicea ucenicului său : să cinstim pe Unul şi toţi ne cinstesc pe noi. Iar de vom defăima pe Unul care este Dumnezeu, ne defaimă pe noi toţi şi întru pierzare mergem.
25) Se spunea pentru avva Ioan, că a venit în biserică la Schit şi auzind vorbe împotrivă ale unor fraţi, s-a întors la chilia sa şi înconjurând-o de trei ori, aşa a intrat. Iar oarecare fraţi văzându-l, s-au mirat de ce a făcut acesta şi venind l-au întrebat, iar el le-a zis : urechile le aveam pline de cuvinte împotrivă. Deci, am înconjurat, ca să le curăţesc şi aşa să intru cu liniştea minţii mele în chilia mea.
26) A venit un frate la chilia lui avva Ioan decuseară, silindu-se să se întoarcă înapoi. Şi vorbind ei despre fapte bune, s-a făcut dimineaţă. Şi n-au cunoscut. Şi a ieşit să-l petreacă şi au rămas vorbind până la al şaselea ceas şi l-a băgat înăuntru şi gustând, aşa s-a dus.
27) Zicea avva Ioan, că temniţă este a şedea în chilie şi a-şi aduce aminte de Dumnezeu totdeauna cu trezvire. Şi aceasta este : în temniţă am fost şi aţi venit la Mine.
28) Zis-a iarăşi : cine e tare ca leul ? Şi pentru pântecele lui cade în cursă şi toată tăria lui se smereşte.
29) Spunea iarăşi, că mâncând părinţii Schitului pâine şi sare, ziceau ei : să nu ne silim pe noi la sare şi la pâine. Şi aşa, tari erau la lucrul lui Dumnezeu.
30) A venit un frate să ia coşniţa de la avva Ioan. Şi ieşind i-a zis lui : ce voieşti frate ? Iar el i-a zis : coşniţa, avvo ! Şi intrând să scoată, a uitat. Şi a şezut cosând. Iarăşi a bătut în uşă şi dacă a ieşit, îi zise lui : adu coşniţa, avvo. Şi intrând iarăşi a şezut să coase. Şi a bătut acela. Şi ieşind îi zise : ce vrei, frate ? Iar el i-a zis : coşniţa, avvo. şi apucându-l de mână, l-a băgat înăuntru, zicându-i : dacă zimbiluri vrei, ia şi te du, că eu nu am vreme.
31) A venit odată un camilar, ca să-i ia vasele şi să se ducă în alt loc. Iar el intrând să-i aducă funia, a uitat, având mintea întinsă către Dumnezeu. Deci, iarăşi a supărat cămilarul, bătând în uşă. Şi iarăşi avva Ioan, intrând, a uitat. Iar a treia oară bătând camilarui, intrând zicea : funie, cămila, funie, cămilă. Şi acestea zicea, ca să nu uite.
32) Acestași era fierbând cu duhul. Deci, mergând oarecare la dânsul, i-a, lăudat lucrul . Şi a tăcut. Iarăşi acela a pornit cuvânt şi iarăşi tăcea. A treia oară a zis celui ce venise : de când ai intrat aici ai scos afară pe Dumnezeu de la mine.
33) Au venit unii la chilia lui avva Ioan şi l-au găsit dormind şi un înger stând aproape şi apărându-l. Şi s-au dus după ce au văzut. Iar dacă s-a deşteptat, a zis ucenicului său : a venit cineva aici când dormeam eu ? Zis-a acela : da, a venit cutare bătrân. Şi a cunoscut avva Ioan, că de măsurile sale era bătrânul şi a văzut pe înger.
34) Zis-a avva Ioan : eu vreau să se împărtăşească omul câte puţin din toate faptele cele bune. Drept aceea, în fiecare zi sculându-te dimineaţa, pune început la toată faptă bună şi porunca lui Dumnezeu cu mare răbdare, cu frică şi cu îndelunga răbdare, cu dragostea lui Dumnezeu, cu toată osârdia sufletului şi a trupului şi cu smerenie multă, cu răbdarea necazului inimii şi străjuirea, cu rugăciune multă şi cucerire, cu suspinuri, cu curăţirea limbii şi cu paza ochilor, necinstindu-te şi nemâniindu-te, fiind paşnic şi nerăsplătind rău pentru rău, neluând seama la greșalele altora, nemăsurându-te pe tine, sub toată zidirea fiind, cu lepădarea de materie şi de lucrurile cele trupeşti, cu crucea, cu nevoinţa, cu sărăcia duhului, cu voinţă şi deprindere duhovnicească, cu post, cu pocăinţă şi cu plâns, cu lupta de război, cu socoteala dreaptă, cu curăţenia sufletului, cu împărtăşire bună, cu liniştea rucodeliei tale, cu privegherile de noapte, cu foame şi sete, cu frig şi cu golătate, cu osteneli, închizându-ţi mormântul, ca şi cum ai fi murit acum, încât să socoteşti că este moartea aproape de tine în tot ceasul.
35) Se spunea despre acest avva Ioan, că după ce venea de la seceriş, sau de la adunarea cu alţi bătrâni, se îndeletnicea la rugăciune şi la cugetare cu mintea şi la cântarea psalmilor, până ce îi venea socoteala lui la rânduiala cea dintâi.
36) A zis unul din părinţi despre dânsul : cine este Ioan ? Căci cu smerenia lui, a atârnat tot Schitul de degetul lui cel mic.
37) Întrebat-a unul din părinţi pe avva Ioan Colov : ce este monahul ? Iar el a zis : osteneală. Că monahul la tot lucrul se osteneşte; aşa este monahul.
38) Zis-a avva Ioan Colov, că un bătrân oarecare duhovnicesc s-a închis pe sine în chilie şi era numit în cetate şi slavă multă avea şi s-a vestit acestuia că vrea oarecare din sfinţi să se pristăvească şi deci să vină să-l heretisească mai înainte de a adormi. Şi a socotit întru sine : de voi ieşi ziua, vor alerga oamenii după mine şi mi se face multă slavă şi nu mă odihnesc cu acestea. Deci, mă voi duce seara prin întuneric şi mă voi tăinui de toţi. Seara dar, ieşind din chilie, ca unul ce vrea să se tăinuiască, iată de la Dumnezeu s-au trimis doi îngeri cu făclii, luminând înaintea lui. Şi de aceea, toată cetatea a alergat după dânsul, căutând la slava aceea. Şi pe cât i s-a părut că a fugit de slavă, mai mult s-a slăvit. La aceştia se împlineşte cuvântul cel scris : tot cel ce se smereşte pe sine, se va înălţa.
39) Zicea avva Ioan Colov : nu este cu putinţă să zidească cineva casa de sus în jos, ci de la temelie în sus. I-au zis lui : ce este cuvântul acesta ? Le-a zis lor : temelia, aproapele este, ca să-l câştig şi să-l folosesc întâi. Că de el sunt atârnate toate poruncile lui Hristos.
40) Zis-a avva Ioan, că poarta cerului este smerenia şi părinţii noştri, prin multe ocărî bucurându-se au intrat în cetatea lui Dumnezeu.
41) Acestași a zis fratelui său : deşi foarte proşti şi nebăgaţi în seamă suntem înaintea oamenilor, să ne bucurăm pentru aceasta. Ca să ne cinstim înaintea lui Dumnezeu.
42) Acestași şedea odată în Schit şi fraţii împrejurul lui, întrebând pentru gândurile lor. Şi a zis lui unul din bătrâni : Ioane, ca o femeie păcătoasă ce se împodobeşte pe sine, aşa eşti, şi care îşi înmulţeşte ibovnicii săi. Şi îmbrăţişându-l pe el avva Ioan, a zis : adevărul zici părinte. Şi după aceea l-a întrebat pe el unul din ucenicii lui, zicând : oare nu te-ai tulburat înăuntru, avvo. Şi a zis : nu. Ci precum sunt în afară, aşa şi înăuntru.
43) Se spunea despre avva Ioan, că unei tinere i-au murit părinţii şi a rămas sărmană. Iar numele ei era Paisia. Deci, a socotit să-şi facă gazdă de străini, casa spre primirea părinţilor Schitului. A rămas dar aşa primind pe străini vreme multă şi odihnind pe părinţi; iar după o vreme, după ce a cheltuit lucrurile, a început a fi lipsită. Deci, s-au lipit de dânsa nişte oameni răzvrătiţi şi au schimbat-o din socoteala cea bună. Şi de aceea a început a petrece rău, încât a ajuns ea ca să curvească. Au auzit părinţii şi foarte s-au mâhnit. Şi poftind pe avva Ioan Colov, i-a zis : am auzit despre sora aceea, că petrece rău şi ea; când putea şi-a arătat, mila ei către noi, iar acum noi să arătăm către dânsa milă şi s-o ajutăm. Deci, osteneşte-te până la dânsa şi după înţelepciunea, ce ţi-a dat-o Dumnezeu, iconomisește cele pentru dânsa. Deci, a venit avva Ioan la dânsa şi a zis bătrânei portăriţe : spune stăpânei tale, că am venit eu ! Iar ea l-a gonit zicând : voi dintru început aţi mâncat cele ale ei şi voieşti să te întâlneşti cu dânsa ? Drept aceea suindu-se bătrâna, i-a spus despre dânsul. Şi îi zice ei cea tânără : aceşti călugări de-a pururea umblă pe lângă Marea Roșie şi găsesc mărgăritare. Împodobindu-se dar, a zis să-l aducă la dânsa. Deci, după ce s-a suit, apucând ea mai înainte a şezut pe pat. Şi venind avva Ioan, a şezut aproape de dânsa. Şi căutând în faţa ei, i-a zis : pentru ce ai defăimat pe Iisus, de ai venit la aceasta ? Iar ea auzind, a îngheţat cu totul; şi plecând în jos capul său, avva Ioan, a început a plânge foarte. Şi a zis ea lui : avvo, ce plângi ? Iar după ce a căutat, iarăşi s-a aplecat în jos plângând şi i-a zis ei : văd că satana joacă în faţa ta şi nu voi plânge ? Iar ea auzind, i-a zis lui : este pocăinţă, avvo ? Îi zice ei : este. Îi zice lui : ia-mă unde voieşti ! Îi zice ei : să mergem. Şi s-a sculat să meargă după dânsul. Şi a luat seama avva Ioan, că nimic n-a pus la rânduială, nici n-a grăit pentru casa sa. Şi s-a mirat. Deci, după ce au ajuns la pustie, s-a făcut seară, şi făcând din nisip un căpătâi mic şi însemnând chipul crucii, i-a zis : dormi aici ! Şi făcându-şi şi lui şi puţin mai departe şi împlinindu-şi rugăciunile, s-au culcat. Iar pe la miezul nopţii deşteptându-se, vede o cale luminoasă, de la cer până la dânsa întărită şi a văzut pe îngerii lui Dumnezeu ducându-i sufletul. Drept aceea, sculându-se şi mergând la dânsa, a mişcat-o cu piciorul. Iar după ce a văzut că a murit, s-a aruncat pe sine cu faţa la pământ, rugându-se lui Dumnezeu şi a auzit că un ceas al pocăinţei ei s-a primit mai presus decât pocăinţă multora, care zăbovesc şi nu arată fierbinţeala unei pocăinţe ca aceasta.
PENTRU AVVA IOAN CEL DIN CHINOVIE
Un frate era locuind într-o chinovie şi foarte ţinea nevoinţa, şi auzind fraţii din Schit despre dânsul, au venit să-l vadă. Şi au intrat la locul unde lucra el. Şi închinându-se lor, s-a întors şi a început a lucra. Şi văzând fraţii ceea ce a făcut, i-au zis lui : Ioane, cine ţi-a pus cinul acesta ? Sau cine te-a făcut călugăr şi nu te-a învăţat să iei de la fraţi milotariile şi să le zici : rugaţi-vă, sau şedeţi ? Le-a zis lor : Ioan păcătosul nu are vreme de unele ca acestea.
PENTRU AVVA ISIDOR
1) Se spunea despre avva Isidor, preotul Schitului, că de avea cineva vreun frate răspunzător împotrivă, sau nebăgător de seamă, sau ocărâtor şi voia să-l gonească, le zicea : aduceţi-l aici. Şi-l lua şi prin îndelunga răbdare a sa, îl mântuia pe frate.
2) Un frate l-a întrebat, zicând : pentru ce dracii se tem de tine, frate ? I-a zis bătrânul : de când m-am făcut călugăr, mă nevoiesc ca să nu las mânia să se suie până la gâtlejul meu.
3) Zicea iarăşi că patruzeci de ani are de când simte păcatul cu mintea, dar niciodată nu s-a învoit, nici cu al poftei, nici cu al mâniei.
4) Zicea iarăşi : eu când eram tânăr şi şedeam în chilia mea, măsură de pravilă nu aveam. Noaptea şi ziua îmi era mie pravila.
5) Zis-a avva Pimen despre avva Isidor că împletea o legătură de zmicele noaptea şi îl rugau fraţii zicând : odihneşte-te puţin, că de acum ai îmbătrânit. Şi le zicea lor, că de vor arde pe Isidor şi cenuşa lui în vânt o vor risipi, niciun har nu-i este, pentru că Fiul lui Dumnezeu aici a venit pentru noi.
6) Acestași a zis despre avva Isidor, că îi ziceau lui gândurile : mare om eşti. Şi zicea către dânsele : nu cumva sunt ca avva Antonie ? Sau m-am făcut cu totul ca avva Pamvo, sau că ceilalţi părinţi, care au plăcut lui Dumnezeu ? Când aducea acestea împotrivă, se odihnea. Iar când vrajba îl făcea să se împuţineze cu sufletul, cum că după acestea toate are să fie aruncat în muncă, zicea către dânsele, că deşi în munca va fi aruncat, pe ele dedesubt le va găsi.
7) Zis-a avva Isidor : m-am dus odată în târg să-mi vând nişte vase mici şi văzând mânia că se apropie de mine, lăsând vasele am fugit.
8) S-a dus odată avva Isidor la avva Teofil, arhiepiscopul Alexandriei şi dacă s-a întors la Schit, l-au întrebat pe el fraţii : cum se afla, Iar el a zis : cu adevărat, fraţilor, eu faţă de om nu am văzut, fără numai a arhiepiscopului. Iar ei auzind, s-au tulburat zicând : oare, s-au cufundat ei, avvo ? Iar el a zis : nu aşa, ci nu m-a biruit cugetul, ca să văd pe cineva. Iar ei auzind s-au minunat şi s-au întărit ca să păzească ochii de răspândire.
9) Acestași avva Isidor a zis : priceperea sfinţilor aceasta este, ca să cunoască voia lui Dumnezeu. Că pe toate le biruieşte omul cu supunerea la adevăr, că icoana şi asemănare a lui Dumnezeu este. Dar decât toate patimile mai cumplit este a urma inimii sale, adică socotelii sale , iar nu legii lui Dumnezeu, care la început pare omului că are oarecare odihnă, iar mai pe urmă i se face lui întru plângere. Că n-au cunoscut taina dumnezeieştii iconomii, nici a aflat calea sfinţilor, ca să umble pe dânsa. Acum dar, este vreme, ca să facem Domnului, că mântuirea este în vreme de necaz. Că este scris : întru răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre.
PENTRU AVVA ISIDOR PELUSIOTUL
1) Zicea avva Isidor Pelusiotul, că viaţa fără de cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără viaţă. Căci viaţa şi tăcând foloseşte, iar cuvântul şi strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia.
2) Acestași zicea : faptele cele bune cinsteşte-le, nu te închina desfătărilor. Că faptele cele bune sunt lucru fără de moarte, iar desfătările lesne se sting.
3) Zis-a iarăşi : mulţi din oameni poftesc cu adevărat fapta bună, dar pe calea care duce spre dânsa, pregetă să umble. Iar alţii nici faptă bună nu socotesc că este. Trebuie dar pe aceia să-i plecăm să lepede pregetarea, iar pe aceştia să-i invităm, că cu adevărat fapta bună este fapta bună.
4) Zis-a iarăşi că răutatea şi de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat, şi pe unii de alţii i-a dezbinat. Deci, de aceasta cu toată osârdia trebuie să fugim şi să alergăm după fapta cea bună, care şi la Dumnezeu ne aduce şi pe unii cu alţii ne uneşte. Iar a faptei celei bune şi a filosofiei hotar este neprefacerea cea cu pricepere.
5) Zis-a iarăşi : fiindcă mare este înălţimea smeritei cugetări şi căderea mândriei, vă sfătuiesc pe voi ca pe aceea să o iubiţi, iar întru aceasta să nu cădeţi.
6) Zis-a iarăşi : patima cea cumplită şi prea îndrăzneaţă a iubirii de bani, saţiu neştiind, la răutatea cea mai de pe urmă mână sufletul cel robit. Drept aceea, mai ales la început să o gonim. Că de va stăpâni, nebiruită va fi.
PENTRU AVVA ISAAC, PREOTUL CHILIILOR
1) Au venit unii odată să-l facă pe avva Isaac preot şi auzind el a fugit în Egipt şi s-a dus într-o ţarină şi s-a ascuns între buruieni. Deci, au gonit părinţii pe urma lui. Şi ajungând la acea ţarină au poposit să se odihnească puţin acolo (că era noapte) şi măgarul l-au slobozit să pască. Dar măgarul mergând a stătut deasupra, unde era bătrânul. Şi dimineaţă căutând măgarul au găsit şi pe avva Isaac şi s-a minunat. Şi vrând să-l lege nu i-a lăsat, zicând : nu mai fug, că voia lui Dumnezeu este şi oriunde voi fugi la aceasta vin.
2) Zis-a avva Isaac : Când eram mai tânăr, şedeam cu avva Kronie şi niciodată nu mi-a zis să fac vreun lucru, cu toate că era bătrân şi tremura; ci singur se scula şi-mi da vasul mie şi tuturor asemenea. Şi cu avva Teodor al Fermei am şezut şi nici el nu-mi zicea să fac nimic; ci şi masa singur o punea şi zicea : frate, de voieşti, vino de mănâncă. Iar eu ziceam către dânsul : avvo, eu am venit la tine ca să mă folosese şi cum de nu-mi zici să fac ceva ? Iar bătrânul totdeauna tăcea şi m-am dus şi am vestit bătrânilor. Şi venind bătrânii la dânsul, i-au zis lui : avvo, a venit fratele la sfinţia ta, ca să se folosească şi pentru ce nu-i zici ce să facă ? Şi le-a zis lor bătrânul : au doară chinoviarh sunt eu, ca să-i rânduiesc lui ? Eu cu adevărat nimic nu-i zic lui, ci de voieşte, ceea ce mă vede pe mine făcând, va face şi el. Deci, de atunci, apucam înainte şi făceam orice voia bătrânul să facă. Iar el orice făcea tăcând făcea şi aceasta m-a învăţat să fac tăcând.
3) Avva Isaac şi avva Avraam erau împreună locuind, şi intrând avva Avraam, l-a aflat pe avva Isaac plângând. Şi i-a zis lui : ce plângi ? Şi a zis bătrânul : pentru ce să nu plângem ? Că unde avem să mergem ? Au adormit părinţii noştri, că nu ne ajunge nouă lucrul mâinilor la chiria luntrelor pe care o dăm, mergând să ne ducem la bătrâni. Iar acum am rămas sărmani. Pentru aceasta şi eu plâng.
4) Zis-a avva Isaac : ştiu pe un frate, care seceră în ţărână. Şi a voit să mănânce un spic de grâu şi a zis stăpânului ţarinei : voieşti să mănânc un spic de grâu ? Iar el auzind s-a mirat şi a zis lui : a ta este ţarina, părinte şi pe mine mă întrebi ? Până întru atâta lua aminte cu de-a amănuntul fratele.
5) Zis-a iarăşi fraţilor : nu aduceţi aici copii, că patru biserici în Schit s-au pustiit pentru copii.
6) Se spunea pentru avva Isaac, că cenuşa cădelniţei din vremea liturghiei cu pâinea sa o mânca.
7) Spunea avva Isaac : părinţii noştri şi avva Pamvo purtau haine vechi cu multe cusături şi sevenia , iar acum scumpe purtaţi. Duceţi-vă de aici ! Aţi pustiit cele de aici. Iar când voia să meargă la secere, le zicea lor : nu vă mai dau porunci, că nu le păziţi.
8) Povestit-a unul din părinţi că a venit odată unul din fraţi, purtând un culion mic în biserica Chiliilor, înaintea lui avva Isaac şi l-a gonit bătrânul, zicând că locurile cele de aici sunt ale călugărilor, iar el mirean fiind, nu poate rămâne aici.
9) Zis-a avva Isaac : niciodată nu am băgat în chilia mea cuget asupra fratelui ce m-a necăjit şi eu m-am silit să nu las frate în chilia lui, care să aibă asupra mea cuget.
10) S-a bolnăvit de mare boală avva Isaac şi a petrecut multă vreme într-însa. Şi i-a făcut fratele puţină fiertură şi a pus într-însa şi prune şi nu voia bătrânul să guste şi îl rugă fratele zicând : ia puţin avvo, pentru slăbiciune. Şi i-a zis bătrânul : cu adevărat frate, voiam să fac în boala aceasta treizeci de ani.
11) Spuneau unii despre avva Isaac, că vrând să se săvârşească s-au adunat la dânsul bătrânii şi ziceau : ce vom face după tine, părinte ? Iar el a zis : aţi văzut cum am umblat înaintea voastră ? De voiţi şi voi să urmaţi şi să păziţi poruncile lui Dumnezeu, va trimite darul Său şi va păzi locul acesta. Iar de nu veţi păzi, nu veţi petrece în locul acesta. Că şi noi când urmau să moară părinţii noştri ne mâhneam. Dar poruncile Domnului şi ale lor păzindu-le am stătut, ca şi cum ar fi ei cu noi. Aşa şi voi faceţi şi vă mântuiţi.
12) Zis-a avva Isaac că zicea avva Pamvo, că acest fel de haină trebuie călugărul să poarte, încât să o pună afară de chilie trei zile şi nimeni să nu i-o ia.
PENTRU AVVA IOSIF CEL DIN PANEFO
1) S-au suit odată unii din părinţi, la avva Iosif în Panefo ca să-l întrebe pentru întâlnirea fraţilor ce găzduiesc la dânşii, de se cade să facă pogorâre şi să arate îndrăzneală către dânşii. Şi mai înainte de a fi el întrebat, a zis bătrânul către ucenicul său : ia seama la ceea ce voi să fac astăzi şi rabdă ! Şi a pus bătrânul două emvrimii, unul de-a dreapta şi altul de-a stânga lui şi a zis : şedeţi. Şi a intrat în chilia lui şi s-a îmbrăcat cu haine vechi de cerşetor şi ieşind a trecut prin mijlocul lor şi iarăşi intrând, s-a îmbrăcat cu hainele sale. Şi ieşind iarăşi, a şezut în mijlocul lor. Şi ei s-au spăimântat de lucrul bătrânului. Şi le-a zis lor : luaţi seama, ce-am făcut ? Zis-au ei : da. Le-a zis lor : nu cumva m-am schimbat din îmbrăcămintea cea necinstită ? Îi zic ei : nu. Şi a zis lor : deci, dacă eu însumi sunt în amândouă hainele şi precum cea dintâi nu m-a schimbat, aşa nici cea de-a doua nu m-a vătămat. În acest chip suntem datori să facem cu primirea fraţilor celor străini după Sfânta Evanghelie. Daţi, zice, cele ale Cezarului, Cezarului şi cele ale lui Dumnezeu, lui Dumnezeu. Deci, când este venire de fraţi, cu îndrăzneală să-i primim. Iar când suntem deosebi, trebuinţă avem de plâns, ca să petreacă cu noi. Iar ei auzind s-au minunat, că şi cele din inima lor le-a spus, mai înainte de a-l întreba şi au slăvit pe Dumnezeu.
2) Zis-a avva Pimen lui avva Iosif : spune-mi, cum să mă fac călugăr ? Şi a zis : de voieşti să afli odihnă şi aici şi acolo, pentru tot lucrul zi : eu cine sunt ? Şi nu judeca pe nimeni.
3) Acestași iarăşi a întrebat pe avva Iosif, zicând : ce voi face, când se apropie patimile ? Să le stau împotrivă, sau să le las să intre ? Îi zice lui bătrânul : lasă-le să intre, şi te luptă cu dânsele. Deci, întorcându-se la Schit, şedea şi venind oarecare din tebei în Schit, spunea fraţilor că a întrebat pe avva Iosif, zicând : de se va apropia de mine patimă, să-i stau împotrivă, sau să o las să intre ? Şi mi-a zis : nu lăsa nicidecum să intre patimile, ci îndată le taie. Şi auzind avva Pimen. că aşa a zis tebeului, avva Iosif, sculându-se s-a dus la el în Panefo şi, i-a zis : avvo, eu ţi-am încredinţat cugetele mele şi iată în alt fel mi-ai zis mie, şi în alt fel tebeului. I-a zis lui bătrânul : nu ştii că te iubesc ? Și a zis aşa : Au nu tu îmi ziceai ca însuţi ţie spune-mi mie ? Şi a zis : aşa este. I-a zis bătrânul : de vor intra patimile şi vei da şi vei lua cu dânsele, mai iscusit te fac; iar eu caînsumi mie ţi-am grăit. Dar sunt alţii cărora nici a se apropia patimile nu le este de folos, ci îndată a le tăia pe ele au trebuinţă.
4) Un frate a întrebat pe avva Iosif, zicând : ce voi face, că nici rele pătimiri a suferi nu pot, nici a lucra şi a da dragoste. I-a zis lui bătrânul : dacă nu poţi din acestea niciuna a face, măcar păzeşte-ţi ştiinţa ta despre aproapele, de către tot răul - şi te mântuieşti. Că fără de păcat cere Dumnezeu sufletul.
5) Zicea unul din fraţi : m-am dus odată la Iraclia cea de jos, către avva Iosif şi avea în mănăstirea lui un dud frumos, şi îmi zice de dimineaţă : du-te, mănâncă ! Şi era vineri. Şi nu m-am dus pentru post. Şi rugându-l, am zis : pentru Dumnezeu, spune-mi socoteala aceasta ? Iată, tu îmi ziceai : du-te, mănâncă ! Iar eu pentru post nu m-am dus şi mă ruşinam de porunca ta, socotind cu ce socoteală îmi zice bătrânul. Deci, ce trebuia să fac ? Că îmi ziceai : du-te ! Iar el a zis : părinţii nu grăiesc fraţilor drept, ci mai mult cele strâmbe. Şi de vor vedea că fac cele strâmbe, nu le mai grăiesc cele strâmbe, ci adevărul, ştiind că la toate sunt ascultători.
6) Zis-a avva Iosif lui avva Lot : nu poţi să te faci călugăr de nu te vei face ca focul, arzând tot.
7) A mers avva Lot la avva Iosif şi i-a zis : avvo, după puterea mea îmi fac puţină pravilă şi puţinul post şi rugăciunea şi citirea şi liniştea şi după puterea mea sunt curat cu cugetele. Ce am a mai face ? Deci, sculându-se bătrânul, şi-a întins mâinile la cer şi i s-au făcut degetele ca zece făclii de foc. Şi i-a zis : de voieşti, fă-te tot ca focul !
8) Un frate a întrebat pe avva Iosif zicând : vreau să ies din chinovie şi să şed afară. Şi i-a zis lui bătrânul : unde vezi sufletul tău că se odihneşte şi nu se vatămă, şezi. Îi zice lui fratele : şi în chinovie mă odihnesc şi afară. Ce voieşti să fac ? Îi zice bătrânul : dacă te odihneşti şi în chinovie şi afară pune-ţi amândouă cugetele în cumpănă; şi unde vezi că mai mult se foloseşte şi atârna cugetul tău, aceasta fă.
9) S-a dus unul din bătrâni la prietenul său, ca mergând ei, să cerceteze pe avva Iosif şi a zis : zi-i ucenicului tău ca să ne gătească nouă măgarul ! Şi a zis : cheamă-l şi orice vei vrea, face. Îi zice : cum îi este numele ? Iar el a zis : nu ştiu. Şi i-a zis : câtă vreme are cu tine, de nu îi ştii numele ? Şi i-a zis : doi ani. Iar el a zis : dacă tu doi ani nu ştii numele ucenicului tău, eu într-o zi ce trebuinţă am să-l aflu ?
10) S-au adunat fraţii odată la avva Iosif şi şezând ei şi întrebându-l, se bucura el şi cu toată osârdia le zicea : eu împărat sunt astăzi ! Că am împărăţit peste patimi.
11) Spuneau părinţii despre avva Iosif cel din Panefo că voind să se săvârşească, şedeau bătrânii şi luând el seama la fereastră şi chemând pe ucenicul său, i-a zis : adu-mi toiagul. Că acesta socoteşte că am îmbătrânit şi nu mai pot asupra lui. Şi după ce a apucat toiagul, au văzut bătrânii că s-a slobozit ca un câine pe fereastră şi s-a făcut nevăzut.
PENTRU AVVA IACOV
1) Zis-a avva Iacov : mai mare este a se înstrăina cineva, decât primi pe străini.
2) Zicea iarăşi cum că atunci când se laudă cineva de alţii, trebuie să socotească păcatele sale şi să pună în minte, că nu este vrednic de laudele cele ce se zic.
3) Zis-a iarăşi că precum lihnariul în camera întunecoasă luminează, aşa şi frica lui Dumnezeu când va veni în inima omului, îl luminează şi-l învaţă toate faptele cele bune şi poruncile lui Dumnezeu.
4) Zis-a iarăşi : nu este trebuinţă numai de cuvinte, că sunt multe cuvinte între oameni în vremea aceasta. Că aceasta este ceea ce se caută, iar nu cuvintele care nu au rod.
PENTRU AVVA IERAX
1) Un frate a întrebat pe avva Ierax, zicând : spune-mi cuvânt, ca să mă mântuiesc. I-a zis lui bătrânul : şezi în chilia ta şi de îţi este foame, mănâncă iar de îţi este sete, bea şi nu vorbi de rău pe cineva şi te mântuieşti !
2) Acestași să zis că niciodată cuvinte lume n-a zis, nici n-a voit să audă.
PENTRU AVVA IOAN SCOPITUL
1) Avva Ioan scopitul, mai tânăr fiind, a întrebat pe un bătrân, zicând : cum voi aţi putut să faceţi lucrul lui Dumnezeu cu odihnă, dar noi nici cu osteneală nu putem să-l facem ? Şi a răspuns bătrânul : noi am putut, ţinta având lucrul lui Dumnezeu, iar trebuinţă cea trupească, prea mic lucru. Iar voi tinta aveţi trebuinţă cea trupească, iar lucrul lui Dumnezeu nu mai aveţi de nevoie. Pentru aceasta vă osteniţi. Şi pentru aceasta Mântuitorul a zis ucenicilor : puţin credincioşilor, căutaţi întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi acestea toate se vor adăuga vouă.
2) Zis-a avva Ioan că părintele nostru avva Antonie a zis : niciodată folosul meu nu l-am ales şi nu l-am voit mai mult decât folosul fratelui meu.
3) Zicea avva Ioan cilicianul, egumenul Raitului către fraţi : fiilor, precum am fugit de lume, să fugim şi de poftele trupului.
4) Zis-a iarăşi : să urmăm părinţilor noştri cu ce fel de aspră viaţă şi linişte au şezut aici.
5) Zis-a iarăşi : să nu întinăm fiilor, locul acesta, pe care părinţii noştri l-au curăţit de draci.
6) Zis-a iarăşi locul acesta de nevoitori este, iar nu de neguţători.
PENTRU AVVA IOAN DE LA CHILII
1) Povestit-a avva Ioan cel de la Chilii zicând că o femeie păcătoasă era în Egipt, frumoasă şi bogată foarte şi boierii veneau la dânsa. Deci, într-una din zile a avut vreme să vină la biserică şi a voit să intre înăuntru. Iar ipodiaconul, care sta la uşi, n-a lăsat-o, zicând : nu eşti vrednică să intri în casa lui Dumnezeu, căci eşti necurată. Iar în timp ce se certau a auzit episcopul gâlceava şi a ieşit. Deci i-a zis lui femeia : nu mă laşi a intra în biserică ? Şi i-a zis episcopul : nu îţi este slobod să intri, că necurată eşti ! Iar ea umilindu-se, i-a zis : nu mai păcătuiesc ! Şi i-a zis ei episcopul : de vei aduce aici averile tale, ştiu că nu mai păcătuieşti. Iar după ce le-a adus ea, luându-le episcopul, le-a ars. Şi au intrat în biserică, ea plângând şi zicând : dacă aici aşa mi s-a făcut, oare acolo ce-am să pătimesc ? Şi s-a pocăit şi s-a făcut vas al alegerii.
2) Zis-a avva Ioan al Tebaidei : dator este călugărul, mai înainte de toate să isprăvească smerita cugetare, că aceasta este cea dintâi poruncă a Mântuitorului, care zice, fericiţi cei săraci cu duhul, că acelora este Împărăţia cerurilor.
PENTRU AVVA ISIDOR PREOTUL
1) Se spunea despre avva Isidor preotul că a venit odată un frate ca să-l cheme la prânz. Iar bătrânul n-a suferit să meargă, zicând că Adam de mâncare fiind amăgit, afară din rai s-a sălăşluit. I-a zis lui fratele : tu încă te temi să ieşi din chilia ta ? Iar el iarăşi i-a zis : fiule, mă tem că diavolul, răcnind ca un leu, caută pe cine să înghită şi de multe ori zicea dacă cineva se va da pe sine la băutură de vin, nu va scăpa de bântuiala gândurilor. Că şi Lot, silit fiind de fetele lui, s-a îmbătat de vin şi prin beţie diavolul spre păcatul cel fărădelege lesne l-a găsit.
2) Zis-a avva Isidor : dacă Împărăţia cerurilor pofteşti, defaimă banii şi de dumnezeiasca răsplătire te ţine.
3) Zis-a iarăşi : a trăi după Dumnezeu, este cu neputinţă dacă vei fi iubitor de dezmierdări şi iubitor de argint.
4) Zis-a iarăşi : dacă după lege vă nevoiţi postind, nu vă mândriţi. Iar dacă pentru aceasta vă lăudaţi, mai bine să mănânce carne, decât să se îngâmfeze şi să se laude cineva.
5) Zis-a iarăşi : trebuie ucenicii şi ca pe nişte părinţi să iubească pe cei cu adevărat dascăli, şi ca de nişte stăpâni să se teamă. Şi nici pentru dragoste să nu slăbească frica nici pentru frică să nu înnegrească dragostea.
6) Zis-a iarăşi : dacă pofteşti mântuirea, ia toate cele ce te duc la dânsa.
7) Se spunea despre avva Isidor, că ducându-se vreun frate la dânsul, fugea mai înăuntrul chiliei. Şi îi ziceau fraţii : avvo, ce este aceasta ce faci ? Şi zicea : au nu şi fiarele fugind în vizuinile lor, scapă ? Acestea le zicea pentru folosul fraţilor.
8) Povestit-a un bătrân, că în vremea marelui Isidor preotul Schitului, era un frate diacon, pe care pentru multa lui faptă bună vrea să-l facă preot, ca să rămână în locul lui după moarte. Iar el din evlavie, nu, s-a atins de hirotonie, ci a rămas diacon. Deci, pe acesta, din bântuiala vrăjmaşului, l-a zavistuit oarecare din bătrâni şi toţi fiind în biserică pentru slujbă, mergând bătrânul a pus pe ascuns cartea sa în chilia diaconului şi venind a vestit lui avva Isidor, zicând, că oarecare din fraţi i-a furat cartea. Şi mirându-se avva Isidor, a zis : niciodată ceva de acest fel nu s-a făcut în Schit. Deci, a zis preotului bătrânul acela care a pus pe ascuns cartea : trimite doi din părinţi cu mine, ca să cercetăm chiliile. Deci mergând, întâi au pipăit prin chiliile celorlalţi şi pe urmă au venit la chilia diaconului, şi găsind acolo acea carte, au adus-o la preot în biserică şi au spus unde au găsit-o, fiind de faţă şi diaconul şi auzind. Iar el a făcut metanie, înaintea a tot norodul, lui avva Isidor, zicând : am greşit, dă-mi canon şi i-au dat canon trei săptămâni să nu se precestuiască. Deci venind fratele la slujbă sta înaintea bisericii şi cădea înaintea a tot norodul zicând : iertaţi-mă, că am greşit ! Iar după trei săptămâni a fost primit la împărtăşanie. Şi îndată s-a îndrăcit bătrânul care îl năpăstuise şi a început a se mărturisi strigând şi zicând : am năpăstuit pe robul lui Dumnezeu. Şi făcându-se rugăciune de toată biserica pentru dânsul, nu se tămăduia. Atunci marele Isidor a zis înaintea tuturor fraţilor; roagă-te pentru dânsul, că tu ai fost năpăstuit ! Şi dacă nu prin tine, apoi nici prin altul nu se tămăduieşte. Şi rugându-se el, îndată s-a făcut sănătos bătrânul.
PENTRU AVVA IOAN PERSUL
1) Povestit-a, unul din părinţi despre avva Ioan persul, că din darul lui cel mult, întru prea adâncă nerăutate a venit. Că acesta petrecea în arabia Egiptului şi s-a împrumutat odată de la un frate cu un galben şi a cumpărat in să lucreze. Şi a venit un frate rugându-se şi zicând : dăruieşte-mi, avvo, puţin in să-mi fac un leviton (îmbrăcăminte) ! Şi i-a dat cu bucurie. Asemenea încă şi altul a venit rugându-se : dă-mi puţin in, să-mi fac o fotă ! Şi i-a dat şi lui asemenea. Şi alţii cerând, da în scurt cu bucurie. La urma vine stăpânul galbenului, cerându-l, şi i-a zis lui bătrânul : mă duc şi ţi-l aduc. Şi neavând de unde să-l dea, s-a sculat să se ducă la avva Iacov al diaconului, să se roage să-i dea banul, ca să plătească fratelui. Şi mergând, a găsit un galben jos pe pământ, şi nu s-a atins de dânsul. Şi făcând rugăciune, s-a întors la chilia sa. Şi a venit fratele iarăşi supărându-l pentru ban. Şi i-a zis bătrânul : eu negreşit port grija şi mergând iarăşi a găsit, banul jos unde era, şi făcând rugăciune s-a întors la chilia sa. Şi iată, asemenea a venit fratele cel ce îl supăra şi i-a zis bătrânul că negreşit de această dată îl aduce. Şi sculându-se iarăşi a venit la acel loc şi l-a găsit acolo stând. Şi făcând rugăciune, l-a luat, şi a venit la avva Iacov, şi i-a zis : avvo, venind la tine, am găsit banul acesta pe cale. Deci ajută şi vesteşte în enorie, nu cumva l-a pierdut cineva, şi de se va găsi stăpânul lui, dă-l. Deci mergând bătrânul, trei zile a vestit şi nimeni nu s-a găsit, care să fi pierdut banul. Atunci a zis bătrânul către avva Iacov : deci, dacă nimeni nu l-a pierdut, dă-l acestui frate, că îi sunt dator lui şi venind să iau de la tine milă şi să plătesc datoria l-am găsit. Şi s-a minunat bătrânul, cum fiind dator şi găsind, nu l-a luat, să-l fi dat. Şi aceasta încă era mirare de dânsul, că de venea cineva să se împrumute de la el de ceva cândva, nu singur da, ci zicea fratelui : du-te, ia-ţi ţie orice ai trebuinţă şi dacă aducea, îi zicea : pune-l iarăşi la locul lui ! Iar de nimic nu aducea cel ce a luat, nimic nu-i zicea.
2) Se spunea despre avva Ioan persul că venind la dânsul nişte oameni răi, a adus lighean şi se ruga să le spele picioarele, iar aceia cucernicindu-se, au început a se pocăi.
3) Zis-a cineva lui avva Ioan persul : atâta osteneală am făcut noi pentru Împărăţia cerurilor, oare putem să o moştenim ? Şi a zis bătrânul : eu cred că voi moşteni Ierusalimul cel de sus, care este scris în ceruri . Căci credincios este cel ce a făgăduit. Şi pentru ce să nu cred ? Iubitor de străini ca Avraam m-am făcut, blând ca Moise, sfânt că Aaron, răbdător că Iov, smerit cugetător ca David, pustnic ca Ioan, jalnic că Ieremia, învăţător ca Pavel, credincios ca Petru, înţelept ca Solomon. Şi cred ca tâlharul, că Cel ce mi-a dăruit acestea pentru a Sa bunătate, şi Împărăţia mi-o va da !
PENTRU AVVA IOAN TEBEUL
Se spunea pentru cel mic Ioan tebeul, ucenicul lui avva Ammoi, că doisprezece ani a fost slujind bătrânului când era bolnav şi cu dânsul era şezând pe harar şi bătrânul îl trecea cu vederea. Şi măcar că mult s-a ostenit cu dânsul, niciodată nu i-a zis : mântuieşte-te ! Iar când vrea să se săvârşească, şezând bătrânii, l-au apucat de mână şi i-au zis : mântuieşte-te, mântuieşte-te ! Şi l-a încredinţat bătrânilor, zicând : acesta înger este, nu om !
PENTRU AVVA IOAN, UCENICUL LUI AVVA PAVEL
Se spunea despre avva Ioan, ucenicut lui avva Pavel, că avea mare ascultare. Că erau într-un loc mormânturi şi locuia acolo o leoaică; iar bătrânul a văzut în locul acela balegi de bou şi zicea lui Ioan să se ducă să le aducă. Iar el i-a zis : dar ce voi face, avvo, pentru leoaică ? Bătrânul glumind a zis : de va veni asupra ta, leag-o şi o adu aici ! Deci, s-a dus fratele acolo seara şi iată a venit leoaica asupra lui. Iar el după cuvântul bătrânului, s-a repezit să o prindă şi a fugit leoaica. Şi alergând după ea, zicea : aşteaptă părintele meu să te leg. Şi prinzând-o a legat-o. Şi se necăjea bătrânul şi şedea aşteptându-l. Şi iată a venit, ţinând leoaica legată. Văzând bătrânul, s-a minunat. Şi vrând să-l smerească, l-a lovit zicând : nebunule ! Câine nebun mi-ai adus aici ? Şi a dezlegat-o îndată bătrânul şi a slobozit-o să se ducă.
PENTRU AVVA ISAAC TEBEUL
1) S-a dus odată, avva Isaac tebeul la o chinovie şi a văzut pe un frate ca a greşit şi l-a osândit. Iar după ce a ieşit la pustie, a venit îngerul Domnului şi a stat înaintea uşii chiliei lui, zicând : nu te las să intri. Iar el se ruga zicând : care este pricina ? Şi răspunzând îngerul, i-a zis : Dumnezeu m-a trimis, zicând : spune-i lui, unde porunceşti să pui pe fratele cel greşit, pe care l-ai judecat ? Şi îndată s-a pocăit, zicând : am greşit, iartă-mă ! Şi i-a zis îngerul : scoală-te, te-a iertat Dumnezeu ! Dar păzeşte-te de acum înainte să nu judeci pe cineva mai înainte de a-l judeca Dumnezeu.
2) Se spunea despre avva Apollo, că avea un ucenic, anume Isaac, pedepsit desăvârşit la tot lucrul bun. Şi a câştigat liniştea dumnezeieştii Liturghii şi când ieşea la biserică, nu lăsa pe nimeni să-i iasă în cale. Că era cuvântul lui acesta, că toate sunt bune la vremea lor, că vreme este la tot lucrul . Şi după ce ieşea de la biserică, ca şi cum ar fi fost gonit de foc, aşa fugea, şi căutând să ajungă la chilia sa. Şi de multe ori se da fraţilor din biserică câte un pesmet şi câte un pahar de vin, dar el nu lua, nu lepădând blagoslovenia fraţilor ci ţinând liniştea bisericii. Şi s-a întâmplat de a zăcut el de boală şi auzind fraţii, au venit să-l cerceteze. Şi şezând fraţii, l-au întrebat, zicând : avvo Isaac, pentru ce după ieşirea bisericii fugi de fraţi ? Şi a zis către ei : nu fug de fraţi ci de reaua meşteşugire a dracilor. Că de va ţine cineva făclie aprinsă şi de va zăbovi stând în vânt, se stinge de vânt. Aşa şi noi, luminaţi fiind de Sfântul Duh în vremea Sfintei Liturghii, de vom zăbovi afară din chilie, ni se întunecă mintea. Aceasta a fost petrecerea cuviosului avva Isaac.
PENTRU AVVA IOSIF TEBEUL
A zis avva Iosif tebeul : trei cete sunt cinstite înaintea Domnului : când omul este bolnav şi i se adăugă ispite şi cu mulţumire le primeşte. Iar a doua este când cineva îşi face toate lucrurile sale curate înaintea lui Dumnezeu şi nu au nimic omenesc. Iar a treia, când cineva şade sub supunerea unui părinte duhovnicesc şi se leapădă de toate voile sale. Aceasta are o cunună mai mult, dar eu am ales boala.
PENTRU AVVA ILARION
A mers avva Ilarion din Palestina, la munte, către avva Antonie. Şi i-a zis lui avva Antonie : bine ai venit, luceafărule cel ce răsari dimineaţa ! Şi i-a zis avva Iarion : pace ţie, stâlpule de lumină care luminezi lumea !
PENTRU AVVA ISHIRION
Fraţii părinţi ai Schitului au proorocit pentru neamul cel de pe urmă. Ce am lucrat noi ?, ziceau ei. Şi răspunzând unul din ei, mare cu viaţa şi cu numele, avva Ishirion, a zis : noi poruncile lui Dumnezeu le-am făcut. Şi răspunzând fraţii au zis : dar cei după noi, oare ce vor face ? Şi a zis : vor să vină la jumătatea lucrului nostru. Şi au zis fraţii : dar cei după dânşii ? A zis avva Ishirion : nu au nicidecum lucru cei ai neamului şi rândului aceluia, ci va să le vină lor ispită. Şi cei ce se vor afla lămuriţi în vremea aceea, mai mari şi decât noi şi decât părinţii noştri se vor afla.
1) Povestit-a avva Casian : ne-am dus eu şi sf. Ghermano în Egipt, către un bătrân şi primindu-ne în gazdă, a fost întrebat de noi : pentru ce în vremea primirii fraţilor celor străini, canonul postului nostru - precum am luat în Palestina - nu-l primiţi ? Şi a răspuns zicând : postul totdeauna cu mine este, iar pe voi a vă ţine totdeauna cu mine, nu pot. Şi postul adevărat este lucrul şi de trebuinţă şi de nevoie, însă al voinţei noastre este iar împlinirea dragostei, de nevoie o cere legea lui Dumnezeu. Prin voi dar primind pe Hristos, sunt dator cu toată silinţa să-L odihnesc. Iar după ce vă voi petrece pe voi, canonul postului pot iarăşi să-l câştig. Căci nu pot fiii nunţii să postească, câtă vreme este mirele cu dânşii. Iar când se va lua de la dânşii mirele, atunci cu slobozire vor posti.
2) Acestași a zis că era un bătrân şi îi slujea o sfântă fecioară, iar oamenii ziceau : nu sunt curaţi. Şi a auzit bătrânul. Deci când era să se săvârşească, a zis părinţilor : după ce mă voi săvârşi, răsădiţi toiagul meu la mormânt. Şi dacă va odrăsli şi va face roade, să ştiţi că sunt curat cu dânsa iar de nu va odrăsli şi nu va face roade, să cunoaşteţi că am căzut cu dânsa. Şi au răsădit toiagul şi a treia zi a odrăslit şi a făcut roade. şi toţi au slăvit pe Dumnezeu.
3) Zis-a iarăşi : ne-am dus la alt bătrân şi ne-a făcut pe noi de am gustat şi ne îndemna după ce ne-am săturat să mai mâncăm. Iar eu zicând că nu mai putem, el a răspuns : dar eu, venind fraţii, de şase ori am pus masa şi îndemnând pe fiecare, împreună mâncam şi încă îmi este foame. Dar tu o dată mâncând atât te-ai săturat încât să nu mai poţi mânca ?
4) Povestit-a iarăşi acesta, că a mers avva Ioan, bărbat egumen al unei chinovii mari, la avva Paisie care trăia de patruzeci de ani într-o pustie foarte adâncă şi că cel ce avea către dânsul multă dragoste şi îndrăzneala cea din dragoste a zis către el : fug nu de fraţi, ci de reaua meşteşugire a dracilor. Şi de niciun om fiind degrab supărat, ce ai isprăvit ? Iar el a zis : de când m-am călugărit, niciodată, nu m-a văzut soarele mâncând. A zis şi avva Ioan : nici pe mine mâniindu-mă.
5) Pe acest avva Ioan, fiind spre sfârşit şi vrând să se ducă către Dumnezeu cu osârdie şi voios, l-au înconjurat fraţii, rugându-l să le lase în loc de moştenire un cuvânt scurt şi de mântuire, prin care vor putea să se suie la săvârşirea cea întru Hristos. Iar el suspinând, a zis : niciodată n-am făcut voia mea, nici am învăţat pe cineva ceea ce mai înainte n-am făcut.
6) Povestit-a iarăşi despre alt bătrân care şedea în pustie, că s-a rugat lui Dumnezeu să i se dăruiască lui ca niciodată să nu dormiteze când se porneşte vreo vorbă duhovnicească iar de va aduce cineva cuvinte de clevetire sau de vorbă deşartă, îndată să adoarmă, ca să nu guste auzurile lui acest fel de otravă. Şi acesta zicea că diavolul este silitorul vorbei deşarte şi luptătorul a toată învăţătura duhovnicească, aducând şi acest fel de pildă. Că vorbind eu, zice, pentru folos, către oarecari fraţi, de atâta somn adânc au fost cuprinşi, încât nici genele ochilor nu puteau să le mişte. Eu vrând dar să arăt lucrarea demonului, cuvânt de vorbă deşartă am adus la mijloc, de care făcând haz, numaidecât s-au trezit. Şi suspinând am zis : cât timp pentru lucruri cereşti vorbeam, ochii voştri, ai tuturor de somn erau cuprinşi iar când cuvânt deşert a curs, toţi cu osârdie v-aţi deşteptat. Pentru aceea, iubiţilor fraţi, vă rog, cunoaşteţi lucrarea demonului celui viclean şi de sine luaţi aminte, păzindu-vă de dormitare, când faceţi ceva duhovnicesc, sau ascultaţi.
7) Zis-a iarăşi că un om bogat, lepădându-se de lume şi averile sale la săraci dându-le, a oprit oarece spre odihna sa, nevrând să primească smerita cugetare cea din lepădarea cea desăvârşită şi supunerea cea adevărată a canonului vieţii de obşte. Către care, cel întru sfinţi Vasile a grăit în acest fel : şi averile le-ai pierdut şi călugăr nu te-ai făcut.
8) A zis iarăşi că era un călugăr locuind într-o peşteră pustie şi s-a vestit lui de către rudeniile cele după trup, că tatăl său tare este supărat de boală şi va să se săvârşească; să vină că să-l moştenească. Iar el a răspuns către dânşii : eu mai înainte decât acela am murit lumii. Mort pe viu nu moşteneşte.
PENTRU AVVA CRONIE
1) Un frate a zis lui avva Cronie : spune-mi un cuvânt ! Şi i-a zis lui cum, că venind Elisei la somaniteancă, a găsit-o pe dânsa neavând supărare cu nimeni. Deci a zămislit şi a născut prin venirea lui Elisei . I-a zis lui fratele : ce este cuvântul acesta ? Şi i-a zis bătrânul ca sufletul de se va trezi şi se va strânge din răspândire şi grijă şi îşi va lăsa voile sale, atunci Duhul lui Dumnezeu vine la dânsul şi poate de aceea să nască, fiindcă este sterp.
2) Un frate a întrebat pe avva Cronie : ce voi face uitării, care îmi robeşte mintea şi nu mă lasă să simt până ce nu mă aduce la însuşi păcatul ? Şi a răspuns bătrânul : când au luat cei de altă seminţie chivotul, pentru fapta cea rea a fiilor lui Israil , l-au tras pană ce l-au adus în casa lui Dagon, dumnezeul lor. Şi atunci a căzut cu faţa lui în jos . Şi a zis fratele : ce este aceasta ? Iar bătrânul a zis : că de vor apuca să robească mintea omului cu însăşi pricinele sale, aşa o târăsc până ce o vor aduce deasupra patimii celei nevăzute. Deci într-acel loc de se va întoarce mintea şi va căuta pe Dumnezeu şi îşi va aduce aminte de munca cea veşnică, îndată patima cade şi nu se mai vede. Căci scris este : când te vei întoarce şi vei suspina, atunci te vei mântui şi vei cunoaşte unde ai fost.
3) Un frate a întrebat pe avva Cronie : cum vine omul la smerita cugetare ? Zis-a lui bătrânul : prin frica lui Dumnezeu. I-a zis fratele : dar prin ce fel de lucru vine la frica lui Dumnezeu. A zis bătrânul : după socoteala mea, de se va strânge pe sine din tot lucrul şi se va da la osteneala trupească şi cât va putea îşi va aduce aminte de ieşirea cea din trup şi de judecata lui Dumnezeu.
4) A zis avva Cronie că de nu aducea Moise oile sub muntele Sinai, nu ar fi văzut focul în rug. A întrebat fratele pe bătrânul : la ce se ia rugul ? Şi i-a zis lui că rugul se ia la fapta cea trupească. Că scris este, că asemenea este Împărăţia cerurilor cu comoara ascunsă în ţărână . Zis-a fratele bătrânului : fără osteneală trupească dar, nu sporeşte omul la vreo cinste ? Zis-a lui bătrânul : cu adevărat scris este : privind la Începătorul şi Săvârşitorul credinţei, Iisus, care în locul bucuriei ce era pusă înaintea Lui, a răbdat Crucea. Şi iarăşi David zice : de voi da somn ochilor mei şi genelor mele dormitare şi celelalte.
5) Zis-a avva Cronie, că i-a povestit lui avva Iosif cel de la Pilusie, acestea : şezând eu în Sinai, era acolo un frate bun şi nevoitor, şi la trup cu chip frumos. Şi venea la biserică la slujbă, purtând o haină plină de cârpituri şi un maforion mic şi vechi. Şi văzându-l odată aşa venind la slujbă, i-am zis : frate, nu vezi, pe fraţi cum sunt ca îngerii la slujbă, în biserică ? Cum tu totdeauna aşa vii aici, purtând vechituri ? Iar el a zis : iartă-mă, avvo, că nu am altele ! Deci l-am luat în chilia mea şi i-am dat un leviton şi orice alt îi mai trebuia şi se purta de acum ca şi ceilalţi fraţi şi era cu putinţă a-l vedea ca pe un înger. Şi au avut odată nevoie părinţii să trimită zece fraţi la împăratul pentru oarecare trebuinţă. Şi l-au hotărât şi pe dânsul împreună cu cei ce erau să meargă. Iar după ce a auzit, a făcut metanie la părinţi, zicând : pentru Domnul, iertaţi-mă, că sunt rob al unuia mare din cei de acolo şi de mă va cunoaşte, ia călugăria de pe mine, şi mă duce iarăşi ca să-i robesc lui. Deci, după ce au plecat părinţii şi l-au lăsat, am aflat pe urmă de la unul care îl ştia bine, că în vremea când era în lume, era eparh al pretoriilor şi ca să nu fie cunoscut şi să aibă supărare de la oameni, a pricinuit aceasta. Atâta silinţă aveau părinţii ca să fugă de slava şi de odihna lumii acesteia.
1) Zis-a avva Carion : multe osteneli trupeşti am făcut, mai mult decât fiul meu Zaharia şi n-am ajuns la măsurile lui, întru smerenia şi tăcerea lui.
2) Fost-a în Schit un călugăr ce se zicea avva Carion. Acesta având doi copii, lăsându-i pe ei la femeia sa, s-a dus la viaţa călugărească. Iar după o vreme făcându-se foamete în Egipt, strâmtorându-se femeia lui, a venit la Schit, aducând cei doi copii cu sine. Şi era unul de parte bărbătească şi se numea Zaharia, iar altul de parte femeiască. Şi şedea departe de bătrânul în luncă. Că este lunca alături de Schit, unde bisericile sunt zidite la izvoarele apelor. Şi acest obicei era în Schit, că de venea femeie să grăiască cu vreun frate al ei, sau cu altă rudenie, de departe şezând vorbeau unii cu alţii. Atunci a zis femeia lui avva Carion : iată te-ai făcut călugăr şi foamete este. Cine dar va hrăni copiii tăi ? I-a răspuns ei avva Carion : trimite-mi-i pe ei aici ! Zis-a femeia copiilor : duceţi-vă la tatăl vostru ! Deci când mergeau ei la tatăl lor, copila s-a întors la mamă-sa, iar copilul a venit la tatăl său. Atunci i-a zis ei : iată bine s-a făcut. Ia tu pe copilă şi te du, şi eu iau pe copil ! Deci îl creştea în Schit, toţi ştiind că este fiul lui. Iar după ce a venit în vârstă, cârtire s-a făcut între fraţi pentru dânsul. Şi auzind avva Carion a zis fiului său : Zaharie, scoală-te să mergem de aici, că părinţii cârtesc ! I-a zis lui tânărul : avvo, toţi ştiu aici că fiul tău sunt. Iar de vom merge aiurea nu pot zice că fiul tău sunt ? Şi i-a zis bătrânul : scoală-te să mergem de aici ! Şi s-au dus la Tebaida. Iar după ce şi-au luat chilie şi au şezut puţine zile acolo, aceeaşi cârtire s-a făcut pentru copil. Atunci i-a zis lui tata : Zahario, scoală-te să mergem la Schit ! Şi după ce au venit ei la Schit şi au trecut puţine zile, iarăşi cârtire s-a făcut pentru dânsul. Atunci Zaharia copilul venind la iezerul cel de pucioasă şi dezbrăcându-se, s-a pogorât jos până la nările lui, cufundându-se. Şi stând multă vreme cât putea, şi-a prăpădit trupul său, căci s-a făcut ca un bubos. Şi ieşind s-a îmbrăcat cu hainele sale şi s-a dus la tatăl său şi abia l-a mai cunoscut. Şi mergând el la Sfânta Împărtăşire după obicei, s-a descoperit Sf. Isidor, preotului Schitului ceea ce a făcut. Şi văzând şi minunându-se, a zis : Zaharia copilul în duminica trecută a venit şi s-a împărtăşit ca un om, iar acum ca un înger s-a făcut.
PENTRU AVVA COPRI
1) Zicea avva Pimen despre avva Copri, că la atâta măsură a venit, încât măcar că era bolnav şi zăcea pe pat, mulţumea şi îşi oprea voia.
2) Zis-a avva Copri : fericit cel ce rabdă osteneala cu mulţumire.
3) S-au adunat odată cei din Schit, certându-se pentru Melchisedec şi au uitat să cheme pe avva Copri. Mai pe urmă chemându-l, îl întrebară de aceasta. Iar el lovindu-se de trei ori peste gură , a zis : vai ţie, Coprie ! Vai ţie, Coprie ! Vai ţie, Coprie ! Căci cele ce ţi-a poruncit Dumnezeu să le faci, le-ai lăsat şi cele ce nu le cere de la tine, le cauţi. Şi auzind fraţii acestea, au fugit la chiliile lor.
PENTRU AVVA CHIRU
1) Pentru gândul desfrânării fiind întrebat avva Chiru alexandrinul, a răspuns aşa : dacă gând nu ai, nădejde nu ai. Dacă gânduri nu ai, fapta ai. Iar aceasta este că cel ce nu se luptă cu mintea împotriva păcatului, nici răspunde împotrivă-i, cu trupul îl face pe dânsul . Căci cel ce are fapte, prin gânduri nu se supără. A întrebat însă bătrânul pe frate, zicând : nu cumva ai obicei să vorbeşti cu femei ? Şi a zis fratele : nu ! Vechi şi noi zugravi sunt cugetele mele. Aduceri aminte sunt cele ce mă supără şi închipuiri de femei. Iar bătrânul a zis către dânsul : de morţi nu te teme ci de cei vii fugi şi te îndreaptă mai mult spre rugăciune.
1) Au venit odată la avva Luchie cel din Ennat nişte călugări, ce se zic evhite, adică rugători. Şi i-a întrebat pe ei bătrânul : care e lucrul mâinilor voastre ? Iar ei au zis : noi nu pipăim lucrul cu mâinile, ci precum zice apostolul, neîncetat ne rugăm . Şi a zis bătrânul : nu mâncaţi ? Şi au zis : da, mâncăm. Şi le-a zis lor : apoi când mâncaţi, cine se roagă pentru voi ? Iarăşi le-a zis lor : nu dormiţi ? Şi au zis : da, dormim. Şi a zis bătrânul : apoi când dormiţi, cine se roagă pentru voi ? Şi nu au găsit să-i răspundă la aceasta. Şi le-a zis lor : iertaţi-mă, iată nu faceţi cum ziceţi. Iar eu vă arăt vouă, că lucrând lucrul cu mâinile mele, neîncetat mă rog. Şed cu ajutorul lui Dumnezeu, muindu-mi puţinele smicele ale mele, şi împletindu-le funie, zic : miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila Ta şi după mulţimea îndurărilor Tale, şterge fărădelegea mea ! Şi le-a zis lor : nu este rugăciune aceasta ? Şi au zis ei : este. Şi a adaus bătrânul : când petrec toată ziua lucrând şi rugându-mă, fac mai mult sau mai puţin decât şaisprezece bani. Şi dau dintr-înşii la uşă doi şi ceilalţi îi cheltuiesc la mâncare. Şi se roagă pentru mine cei ce ia doi bani, când mănânc sau dorm. Şi cu darul lui Dumnezeu se împlineşte la mine cuvântul acela ce zice : neîncetat vă rugaţi !
PENTRU AVVA LOT
1) A venit unui din bătrâni către avva Lot, la lunca cea mică ce se cheamă a lui Arsenie şi s-a rugat lui pentru o chilie şi i-a dat-o. Şi era bătrânul neputincios şi l-a odihnit pe el avva Lot. Şi dacă venea careva la avva Lot, îl făcea de mergea şi la bătrânul cel neputincios. Deci, a început a grăi lor cuvinte de-ale lui Origen şi se necăjea avva Lot, zicând : nu cumva vor socoti părinţii că şi noi suntem aşa ? Dar a-l scoate pe dânsul din loc, se temea pentru poruncă. Şi sculându-se avva Lot, a venit către avva Arsenie şi i-a povestit lui despre bătrân. Şi i-a zis lui avva Arsenie : nu-l goni pe dânsul, ci zi-i lui : iată din cele ale lui Dumnezeu, mănâncă, bea precum voieşti, numai cuvântul acesta să nu-l grăieşti. Şi de va voi, se va îndrepta, iar de nu vă voi să se îndrepte sigur, se va îndemna să se ducă de acolo, şi nu de la tine se va face pricina. Deci mergând, avva Lot, a făcut aşa. Şi bătrânul dacă a auzit aceasta, nu voia să se îndrepteze, ci a început să se roage, zicând : pentru Dumnezeu, trimiteţi-mă de aici că nu mai pot suferi pustia ! Şi aşa, sculându-se, a ieşit, petrecându-se cu dragoste.
2) Povestit-a oarecine despre un frate, care căzuse în păcat, că mergând el la avva Lot se tulbura intrând şi ieşind, neputând să şadă. Şi i-a zis lui, avva Lot : ce ai, frate ? Iar el a zis : păcat mare am făcut şi nu pot să-l spun părinţilor. I-a zis lui bătrânul : mărturiseşte-l mie şi eu îl voi purta pe el ! Atunci i-a zis lui : în desfrânare am căzut şi am jefuit ca să dobândesc lucrul. Şi i-a zis lui bătrânul : îndrăzneşte, că este pocăinţă ! Du-te şi şezi în peşteră şi posteşte douăzeci de zile şi eu voi purta cu tine jumătatea păcatului ! Deci, după ce s-au împlinit trei săptămâni, s-a încredinţat bătrânul ca a primit Dumnezeu pocăinţa fratelui. Şi a rămas, supunându-se bătrânului până la moartea lui.
PENTRU AVVA LONGHIN
1) A întrebat odată avva Longhin pe avva Luchie despre trei gânduri, zicând : voiesc să mă înstrăinez. I-a zis lui bătrânul : de nu-ţi vei stăpâni limba nu eşti străin, oriunde vei merge. Deci şi, aici stăpâneşte-ţi limba şi eşti străin. I-a zis lui iarăşi : voiesc să postesc ! I-a răspuns lui bătrânul : zis-a Isaia proorocul : de vei încovoia ca pe un lanţ şi ca pe un belciug grumazul tău, nici aşa nu se va chema post primit . Ci mai vârtos stăpâneşte gândurile tale cele rele. I-a zis lui a treia oară : voiesc să fug de oameni. Răspuns-a bătrânul : de nu vei isprăvi aceasta mai întâi cu oamenii, nici deosebi nu poţi să o isprăveşti.
2) Avva Longhin fiind odată bolnav, zicea întru sine : zaci şi mori. Iar de-mi vei cere să mănânci fără vreme, nici hrana cea de toate zilele nu-ţi voi da.
3) S-a întrebat avva Longhin : care faptă bună este mai mare decât toate, celelalte ? Şi a zis : socotesc că precum mândria este mai mare decât toate patimile, încât a putut să surpe pe unii şi din cer, aşa şi smerita cugetare este mai mare decât toate faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din însăşi adâncuri, măcar de ar fi păcătos ca un drac. Pentru aceea şi Domnul mai înainte de toţi fericeşte pe cei săraci cu duhul.
4) O femeie având patimă la sân, care se cheamă carchin, auzind de avva Longhin, a căutat să se întâlnească cu dânsul. Deci şedea el la semnul al noulea de la Alexandria. Şi căutând femeia, s-a întâmplat fericitul acela de aduna lemne pe lângă mare. Şi găsindu-l pe el, i-a zis lui : avvo, unde locuieşte avva Longhin, robul lui Dumnezeu ? - Neştiind că el este. Iar el i-a răspuns : ce voieşti de la înşelătorul acela ? Nu te duce la dânsul, căci este amăgitor ! Dar ce este ceea ce ai ? Iar femeia, i-a arătat patima şi făcând el semnul crucii peste locul acela, a slobozit-o zicând : du-te şi Dumnezeu te va tămădui, căci, Longhin cu nimic nu poate să te folosească ! Deci s-a dus femeia, crezând cuvântul lui şi s-a tămăduit îndată. După acestea povestind ea către oarecare lucrul şi semnele bătrânului spunându-le, a priceput că el este avva Longhin.
5) Altădată iarăşi i-au adus lui unii pe un îndrăcit. Iar el zicea către dânşii : eu n-am ce să fac. Ci mergeţi mai bine la avva Zinon. Apoi când a început avva Zinon să gonească diavolul, a început a striga diavolul : acum socoteşti, avvo, că pentru tine ies ? Iată avva Longhin se roagă acolo împotriva mea, şi temându-mă de rugăciunile lui ies că altfel ţie nu-ţi dăm răspuns.
6) Zis-a avva Longhin către avva Acachie : femeia atunci cunoaşte că a zămislit, când i se va opri sângele. Aşadar şi sufletul cunoaşte că a primit Duh Sfânt, când i se vor opri patimile cele rele ce curg jos dintr-însul. Iar câtă vreme petrece într-însele, cum poate să se mărească în deşert, că este fără patimă ? Dă sânge şi ia Duh !
ÎNCEPUTUL SLOVEI M
PENTRU AVVA
PENTRU AVVA MACARIE EGIPTEANUL
PENTRU AVVA
MACARIE EGIPTEANUL |
MOISE |
MATOI |
MARCU, UCENICUL LUI AVVA SILUAN |
MILISIE |
MOTIE |
MEGHETIE |
MIOS |
MARCU EGIPTEANUL |
MACARIE CETĂŢEANUL |
MARCEL
PENTRU AVVA MACARIE EGIPTEANUL
1) Povestit-a despre sine avva Macarie, zicând : când eram mai tânăr şi şedeam la chilie în Egipt, m-au apucat şi m-au făcut cleric în sat. Şi nevrând să primesc, am fugit la alt loc. Şi a venit la mine un mirean cucernic şi lua rucodelia mea şi-mi slujea mie. Apoi s-a întâmplat din ispită diavolească de a căzut în păcat o fată şi luând în pântece, era întrebată cine este cel ce a făcut aceasta. Iar ea zicea : pustnicul ! Iar ei ieşind, m-au prins în sat şi au spânzurat de grumajii mei oale afumate şi urechi de vase şi m-au purtat în vileag prin sat pe uliţă, bătându-mă şi zicând : acest călugăr a stricat pe fata noastră, luaţi-l, luaţi-l ! Şi m-au bătut încât puţin de n-am murit. Şi venind unul din bătrâni, a zis : până când bateţi pe acest călugăr străin. Iar cel ce-mi slujea, urmă după mine rușinându-se, căci era ocărându-l pe el foarte şi zicând : iată sihastrul pe care tu îl mărturiseai, ce a făcut ! Şi au zis părinţii ei : nu-l slobozim până ce nu va da chezăşie că o va hrăni pe dânsa. Şi am zis slujitorului meu şi m-a luat în chezăşie. Şi mergând la chilia mea, am dat lui câte coşniţe aveam, zicându-i : vinde-le şi le dă femeii mele să mănânce ! Şi ziceam în gândul meu : Macarie, iată ţi-ai găsit ţie femeie. Trebuie să lucrezi puţin mai mult ca să o hrăneşti. Şi lucram ziua şi noaptea şi îi trimeteam ei. Şi când a venit vremea ticăloasei să nască, a petrecut multe zile chinuindu-se şi nu năștea. Şi i-am zis ei : ce este aceasta ? Iar ea a zis : eu ştiu că pe pustnicul acela l-am năpăstuit şi minţind l-am învinuit. El nu este vinovat, ci cutare tânăr. Şi venind cel ce îmi slujea bucurându-se, zicea că n-a putut să nască fata aceea până ce nu a mărturisit zicând că nu are vină pustnicul, ci a minţit asupra lui. Şi iată, tot satul va să vină aici cu slavă şi să se pocăiască înaintea ta. Iar eu auzind acestea, ca să nu mă supere oamenii, m-am sculat şi am venit aici la Schit. Acesta este începutul pricinei pentru care am venit aici.
2) Venit-a odată Macarie egipteanul de la schit la muntele Nitriei, la pomenirea lui avva Pamvo. Şi i-au zis lui bătrânii : părinte, spune vreun cuvânt fraţilor. Iară el a zis lor : eu încă nu m-am făcut călugăr, dar am văzut călugări. Căci şezând eu odată în chilie la Schit, mă supărau gândurile şi îmi ziceau : du-te în pustie şi vezi ce vei afla acolo ! Deci am rămas luptându-mă cu gândul cinci ani, zicând : nu cumva de la diavolul este aceasta ? Şi dacă a zăbovit gândul, m-am dus în pustie şi am aflat acolo un iezer de apă şi ostrov în mijlocul lui şi au venit fiarele pustiei să bea apă dintr-însul. Şi am văzut în mijlocul lor doi oameni goi şi s-a înspăimântat trupul meu, căci am socotit cum că sunt duhuri, iar ei dacă m-au văzut înspăimântat, au grăit către mine : nu te teme, căci şi noi oameni suntem. Şi am zis lor : de unde sunteţi şi cum aţi venit în pustia aceasta ? Iar ei au răspuns : de la chinovie suntem şi ne-am întocmit între noi şi am ieşit aici. Şi iată avem patruzeci de ani şi unul din noi este egiptean, iar celălalt este libian. Şi m-au întrebat şi ei zicând : cum se află lumea, de vine apa la vremea sa şi de are lumea îndestularea sa şi am zis lor : are. Şi eu i-am întrebat cum pot să mă fac călugăr şi ei mi-au răspuns : de nu se va lepăda cineva de toate ale lumii, nu poate să fie călugăr. Şi am zis lor : eu sunt slab şi nu pot ca voi. Iar ei mi-au zis : dacă nu poţi ca noi, şezi în chilia ta şi-ţi plânge păcatele tale. Şi i-am întrebat : când se face iarna nu răciţi ? Şi când se face arşiţă, nu se ard trupurile voastre ? Iar ei mi-au zis : Dumnezeu ne-a făcut nouă iconomia aceasta, încât nici iarna nu răcim, nici vara nu ne vatămă arşiţă. Pentru aceasta am zis vouă că nu m-am făcut călugăr, ci am văzut călugări. Iertaţi-mă, fraţilor !
3) Avva Macarie locuia odată în pustia cea mare şi petrecea numai el singur, iar mai jos era altă pustie în care locuiau mai mulţi fraţi. Şi luă seama bătrânul la cale şi a văzut pe satana venind în chip de om ca să treacă pe acolo. Şi se arata că poartă o haină de in cu multe găuri şi la fiecare gaură era spânzurată câte o tivguliță. Şi i-a zis lui marele bătrân : unde te duci ? Şi i-a răspuns : mă duc să aduc aminte fraţilor. Iar bătrânul i-a zis : şi la ce îţi trebuie ţie aceste tivgulițe. Şi a zis : bucate duc fraţilor. Iar bătrânul a zis : dar toate acestea ? Şi a răspuns : da, căci de nu vă plăcea cumva una, îi aduc alta iar dacă nici aceasta, îi dau alta şi negreşit dintre acestea măcar una îi va plăcea lui. Şi acestea zicând, s-a dus. Iar bătrânul a rămas pândind căile până ce iarăşi s-a întors acela. Şi văzându-l pe el bătrânul, i-a zis : mântuieşte-te ! Iar el a răspuns : cum se poate ca să mă mântuiesc ? I-a zis lui bătrânul : pentru ce ? Iar el a zis : căci toţi mi s-au făcut sălbatici şi nimeni nu mă respectă. I-a zis lui bătrânul : dar niciun prieten nu mai ai acolo ? Iar el i-a răspuns lui : ba am acolo numai un călugăr prieten şi numai el mă respectă şi când mă vede se învârte ca o vârtelniţă. I-a zis lui bătrânul : şi cum se numeşte fratele acela ? Iar el a zis : Teopempt. Şi zicând acestea, s-a dus. Şi sculându-se avva Macarie, s-a dus în pustia cea mai din jos. Şi auzind fraţii, luând stâlpări de finic, au ieşit în întâmpinarea lui. Şi fiecare se gătea, socotind că la dânsul va să găzduiască bătrânul. Iar el a întrebat cine este cel ce se numeşte Teopempt în muntele acela şi găsindu-l a intrat în chilia lui. Iar Teopempt l-a primit pe el cu bucurie. După ce a început a rămâne singur cu dânsul, i-a zis bătrânul : cum te afli, frate ? Iar el a zis : cu rugăciunile tale, bine. A zis bătrânul : nu cumva te luptă gândurile ? El a răspuns : acum bine sunt : căci se sfia să-i spună. I-a zis lui bătrânul : iată, câţi ani mă nevoiesc şi sunt cinstit de toţi şi pe mine bătrânul mă supără duhul curviei. A răspuns zicând şi Teopempt : crede-mă, avvo, ca şi pe mine. Iar bătrânul pricinuia că şi alte gânduri bat război cu dânsul, până să-l facă să mărturisească. Apoi i-a zis lui : cum posteşti ? Iar el i-a răspuns : până la al nouălea ceas. I-a zis lui bătrânul : posteşte până seara şi te nevoieşte şi citeşte de rost din Evanghelie şi din celelalte scripturi. Şi de-ţi va veni vreun gând, niciodată să nu ai aminte jos, ci totdeauna sus. Şi îndată Domnul îţi ajută. Şi punând la cale bătrânul pe fratele, a ieşit iarăşi la pustia sa. Și luând seamă, iar a văzut pe diavolui acela şi i-a zis lui : unde te duci iarăşi ? Iar el a răspuns : să aduc aminte fraţilor şi s-a dus. Iar după ce iarăşi s-a întors i-a răspuns lui sfântul : cum sunt fraţii ? Iar el a zis : rău. Iar bătrânul a zis iarăşi : pentru ce ? Iar el a zis : sălbatici sunt toţi şi cea mai mare răutate este că şi acela pe care îl aveam prieten şi mă asculta şi el nu ştiu de unde s-a răzvrătit şi nici el nu mi se mai apleacă, ci decât toţi mai sălbatic s-a făcut. Şi m-am jurat să nu mai calc pe acolo fără numai după ce va trece o vreme. Şi aşa zicând s-a dus, lăsând pe bătrân. Iar sfântul a intrat în chilia sa.
4) S-a dus avva Macarie cel mare la avva Antonie în munte şi bătând în uşa lui, a ieşit la dânsul şi i-a zis : tu cine eşti ? Iar el a zis : eu sunt Macarie. Şi încuind uşa a intrat şi l-a lăsat pe el. Şi văzând răbdarea lui, i-a deschis şi glumind cu dânsul zicea : de multă vreme doream să te văd, auzind cele despre tine. Şi găzduindu-l, l-a odihnit, căci era trudit de multă osteneală. Iar după ce s-a făcut seară şi-a muiat luiși avva Antonie stâlpări de finic. Şi i-a zis lui avva Macarie : porunceşte ca să-mi moi şi eu pentru mine. Iar el a zis : moaie-ţi. Şi făcând o legătură mare, a muiat-o. Şi şezând de cu seară, vorbind despre mântuirea sufletelor, împletea, şi funia se pogora pe fereastră în peşteră. Şi intrând dimineaţa fericitul Antonie, a văzut mulţimea împletiturii lui avva Macarie şi zicea : multă putere iese din mâinile acestea.
5) Spunea avva Macarie către fraţi despre pustiirea Schitului : când veţi vedea că se zideşte chilie aproape de luncă, să ştiţi că aproape este pustiirea lui; când veţi vedea copaci, să ştiţi că lângă uşi este; când veţi vedea copii, luaţi-vă cojoacele voastre şi fugiţi !
6) Zicea iarăşi, vrând să mângâie pe fraţi : a venit aici un copil îndrăcit cu mama lui şi zicea mamei sale : scoală-te bătrâno, să mergem de aici. Iar ea a zis : nu pot să merg pe jos. Iar copilul a zis ei : te duc eu. Şi m-am mirat de vicleşugul diavolului, cum voia să-i gonească pe ei de acolo.
7) Spunea avva Sisoe : când eram în Schit cu Macarie, ne-am suit să secerăm cu dânsul şapte inşi. Şi iată o văduvă era adunând în urma noastră spice şi nu înceta plângând. Deci a chemat bătrânul pe stăpânul ţarinei şi i-a zis : ce are baba aceasta, că totdeauna plânge ? I-a zis lui : bărbatul ei avea un amanet al oarecarui şi a murit de năprasnă şi nu i-a spus unde l-a pus şi voieşte stăpânul amanetului să o ia pe dânsa şi pe fiii ei robi. I-a zis lui bătrânul : zi-i să vină la noi, unde ne odihnim de arşiţă. Şi venind femeia, i-a zis ei bătrânul : ce plângi aşa totdeauna ? Şi a zis : bărbatul meu a murit luând amanetul oarecăruia şi n-a spus când a murit, unde l-a pus. Şi a zis bătrânul către dânsa : vino, arată-mi unde l-ai îngropat ! Şi luând pe fraţi cu dânsul, a ieşit cu ea împreună. Şi venind la locul acela, a zis ei bătrânul : du-te la casa ta ! Şi rugându-se ei, l-a chemat bătrânul pe mort, zicând : cutare, unde ai pus amanetul cel străin ? Iar el răspunzând, a zis : în casa mea este ascuns, sub picioarele patului. Şi i-a zis lui bătrânul : dormi iarăşi până la ziua învierii. Şi văzând fraţii, de frică au căzut la picioarele lui. Şi le-a zis lor bătrânul : nu pentru mine s-a făcut aceasta căci nimic nu sunt, ci pentru văduvă şi pentru copiii cei săraci a făcut Dumnezeu lucrul acesta. Însă acesta este lucrul cel mare, căci Dumnezeu voieşte sufletul fără de păcate şi orice va cere va lua. Şi venind a vestit văduvei unde este pus amanetul. Iar ea luându-l, l-a dat stăpânului lui şi şi-a izbăvit fiii săi şi toţi cei ce au văzut au slăvit pe Dumnezeu.
8) Spunea avva Petru despre sfântul Macarie, că mergând odată la un pustnic şi găsindu-l pătimind, l-a întrebat, ce pofteşte să mănânce, fiindcă nimic nu era în chilia lui şi zicând acela : puţină pâine proaspătă, n-a pregetat viteazul să meargă la Alexandria şi să dea celui ce pătimea. Şi lucru de mirare că nimănui nu s-a făcut arătat.
9) Zis-a iarăşi, fiindcă cu nerăutate se purta avva Macarie cu toţi fraţii, i-au zis lui unii : pentru ce te faci pe tine aşa ? Iar el a zis : doisprezece ani am slujit Domnului meu ca să-mi dăruiască darul acesta şi voi toţi mă sfătuiţi să-l lepăd ?
10) Se spunea despre avva Macarie, că atunci când se întâmpla a fi cu fraţii, îşi punea luiși hotar, că de se va afla vin pentru fraţi, să bea, dar în loc de un pahar de vin, o zi să nu bea apă. Deci fraţii, pentru odihnă, îi dau lui. Iar bătrânul cu bucurie lua, ca pe sineşi să se chinuiască. Iar ucenicul lui ştiind lucrul, zicea fraţilor : pentru Domnul, nu-i daţi, căci în chilie vrea să se chinuiască pe sine ! Şi înştiinţându-se fraţii, nu-i mai dădeau vin.
11) Trecând odată de la luncă la chilia sa, avva Macarie ducea smicele de finic, şi iată l-a întâmpinat pe el diavolul pe cale cu secerea şi vrând să-l lovească n-a putut. Şi i-a zis lui : multă silă am de la tine, Macarie, căci nu pot asupra ta. Iată orice faci şi eu fac. Tu posteşti, dar eu nicidecum nu mănânc. Priveghezi, dar eu nicidecum nu dorm. Numai una este cu care mă biruieşti. I-a zis lui avva Macarie : care este ? Iar el a zis : smerenia ta şi pentru aceasta nu pot asupra ta.
12) Întrebat-au unii din părinţi pe avva Macarie egipteanul, zicând : cum când mănânci şi când posteşti trupul tău este uscat ? Şi le-a zis lor bătrânul : lemnul care întoarce uscăturile cele ce ard, peste tot se pârjoleşte de foc. Aşa de îşi va curăţi omul mintea sa cu frica lui Dumnezeu, această frică a lui Dumnezeu îi mănâncă trupul lui.
13) Spuneau unii despre avva Macarie egipteanul, că ştiindu-se de la Schit şi ducând nişte coşniţe, ostenind, a şezut şi s-a rugat, zicând : Dumnezeule, Tu ştii că nu mai pot ! Şi îndată s-a aflat lângă râu.
14) Era cineva în Egipt care avea un fiu slăbănog şi l-a adus pe el la chilia lui avva Macarie şi lăsându-l la uşă plângând, s-a dus departe. Deci ivindu-se bătrânul, a văzut pe copil că plânge şi i-a zis lui : cine te-a adus aici ? Şi a răspuns copilul : tatăl meu m-a lepădat aici şi s-a dus. I-a zis lui bătrânul : sculându-te, du-te de-l ajunge pe el ! Şi îndată făcându-se sănătos, s-a sculat şi a ajuns pe tatăl său şi aşa s-au dus la casa lor.
15) Avva Macarie cel mare zicea fraţilor în Schit, după ce ieşeau din biserică : fugiţi fraţilor ! Şi i-a zis lui cineva din bătrâni : unde putem să fugim mai mult decât în pustia aceasta ? Iar el şi-a pus degetele pe gură, zicând : de aceasta să fugiţi. Şi a intrat în chilia sa şi încuia uşa şi şedea.
16) Zis-a acestași avva Macarie : dacă dojenind pe cineva, te vei porni spre mânie, împlineşti patima ta; căci nu cumva pe alţii să-i mântuieşti şi pe tine să te prăpădeşti.
17) Acestași avva Macarie fiind în Egipt, a găsit un om având un dobitoc şi furându-i cele ce avea spre trebuinţa sa. Şi el ca un străin stând lângă cel ce fura, încărca dobitocul şi cu multă linişte îl petrecea zicând : nimic nu am adus în lume, arătat este că nici a scoate ceva din lume, nu putem . Domnul a dat după cum Însuşi a voit, aşa s-a şi făcut. Bine e cuvântat Domnul pentru toate .
18) Întrebat-au unii pe avva Macarie, zicând : cum suntem datori să ne rugăm ? Le-a zis lor bătrânul : nu este trebuinţă a vorbi multe, ci a întinde adeseori mâinile şi a zice : Doamne, precum vrei şi precum ştii, miluieşte ! Iar de ești războit, zi : Doamne, ajută-mi ! Şi El ştie ce e de folos şi face cu noi milă.
19) Zis-a avva Macarie : de s-a făcut întru tine defăimarea ca laudă şi sărăcia că bogăţie şi lipsa ca îndestulare, nu vei muri. Căci cu neputinţă este cel ce crede bine şi lucrează cu blagoslovenie să cadă în necurăţia patimilor şi în înşelăciunea diavolilor.
20) Se spunea că au greşit doi fraţi în Schit şi i-a despărţit pe ei avva Macarie alexandrinul. Şi au venit oarecare şi au spus lui avva Macarie cel mare egipteanul. Iar el a zis : nu sunt fraţi despărţiţi, ci Macarie este despărţit. Că era iubindu-i pe ei. A auzit avva Macarie că s-a făcut despărţit de bătrânul şi a fugit în luncă. Deci a ieşit avva Macarie cel mare şi l-a găsit pe el rănit de ţânţari şi i-a zis : tu ai despărţit pe fraţi şi iată erau să se ducă în sat. Iar eu te-am despărţit pe tine şi tu ca o fecioară frumoasă ai fugit aici în cămara cea mai dinlăuntru. Iar eu chemând pe fraţi, am aflat de la dânşii şi mi-au spus că niciuna dintr-acelea nu s-au făcut. Vezi dar şi tu frate nu cumva te-ai batjocorit de diavoli, căci nimic nu ai văzut ? Ci fă metanie pentru greşeala ta. Iar el a zis : de voieşti dă-mi metanie ! Şi văzând bătrânul smerenia lui, i-a zis : du-te şi posteşte trei săptămâni, mâncând pe săptămână o dată. Căci acesta era lucrul lui totdeauna, a se posti în toate săptămânile. Acesta este avva Macarie alexăndreanul, pentru care se scrie în Lavsaicon, pe lângă altele şi aceasta, că s-au adus odată struguri lui avva Macarie şi poftea să-i mănânce pe ei. Dar arătându-şi înfrânarea sa, i-a trimis la alt frate bolnav şi care poftea struguri. Şi primindu-i pe aceştia fratele, foarte s-a bucurat, dar nevrând şi el să-şi împlinească pofta sa, i-a trimis la alt frate, arătând că el nu are pofta de mâncare. Iar acesta a zis tăinuindu-şi lucrarea înfrânării sale. Şi acela primindu-i, la fel a făcut şi pentru că îi poftea pe ei, nu s-a împărtăşit, ci la alt frate i-a trimis. Şi acesta asemenea la altul. Şi aşa la mulţi fraţi venind strugurii şi de niciunul mâncându-se, mai pe urmă au ajuns iarăşi la avva Macarie, neştiind fratele cela ce mai apoi decât toţi i-a primit, cum că de dânsul întâi s-au trimis şi pentru aceasta ca un mare dar lui i-a adus. Iar bătrânul cunoscându-i pe ei şi cercetând şi aflând, s-a minunat şi a mulţumit lui Dumnezeu pentru acest fel de înfrânare a fraţilor.
21) Zis-a avva Moise către avva Macarie din Schit : voiesc să mă liniştesc şi nu mă lasă fraţii. Şi i-a zis lui avva Macarie : văd că firea ta este molatică şi nu poţi să întorci vreun frate. De voieşti să te linişteşti, du-te în pustie, înăuntru în piatră şi acolo te vei linişti ! Şi aceasta făcând s-a odihnit.
22) Un frate s-a dus la avva Macarie egipteanul şi i-a zis : avvo, spune-mi cuvânt să mă mântuiesc ! Şi i-a zis bătrânul : du-te la mormânt şi ocărăşte morţii ! Deci ducându-se fratele a ocărât şi a azvârlit cu pietre şi venind a vestit bătrânului. Şi i-a zis bătrânul : nimic nu ţi-au grăit ? Iar el a răspuns : nu. I-a zis lui bătrânul : du-te şi mâine şi îi slăveşte ! Deci mergând fratele, i-a slăvit zicând : apostolilor, sfinţilor şi drepţilor ! Şi a venit la bătrânul şi i-a zis : i-am slăvit. Şi-a zis bătrânul : nimic nu ţi-au răspuns ? A zis fratele : nu. I-a zis lui bătrânul : ştii cu câte i-ai necinstit şi nimic nu ţi-au răspuns şi cu câte i-ai slăvit şi nimic nu ţi-au grăit ? Aşa şi tu, dacă voieşti să te mântuieşti, fă-te mort; nici nedreptatea oamenilor, nici lauda lor să nu o socoteşti, ca cei morţi să fii şi poţi să te mântuieşti.
23) Trecând odată avva Macarie cu fraţii prin Egipt, a auzit un copil zicând mamei sale : mamă, un bogat mă iubeşte şi eu îl urăsc şi un sărac mă urăşte şi eu îl iubesc, şi auzind avva Macarie, s-a mirat. Şi i-au zis lui fraţii : ce este vorba aceasta părinte, că te-ai mirat ? Şi le-a zis lor bătrânul : cu adevărat, Domnul nostru este bogat şi ne iubeşte pe noi şi nu voim să-L ascultăm. Iar vrăjmaşul nostru, diavolul este sărac şi ne urăşte şi iubim necurăţia lui.
24) Rugatu-l-a pe el avva Pimen cu multe lacrimi, zicând : spune-mi un cuvânt : cum mă voi mântui ? Şi răspunzând bătrânul, i-a zis : lucrul care îl ceri, s-a dus acum de la călugări.
25) S-a dus odată avva Macarie la avva Antonie şi după ce a vorbit eu el, s-a întors la Schit. Şi au venit părinţii în întâmpinarea lui. Şi când vorbeau ei, le-a zis bătrânul : am zis lui avva Antonie că nu avem prinos în locul nostru. Şi au început părinţii a vorbi de alte lucruri şi nu au mai întrebat să afle răspuns de la bătrânul, nici bătrânul nu le-a spus lor. Deci aceasta zicea unul din părinţi, cum că atunci văd părinţii că nu ştiu fraţii să întrebe despre vreun lucru de folos lor, se silesc pe sine de spun începutul cuvântului . Apoi de nu îi vor sili fraţii nu mai grăiesc despre cuvântul acela, ca să nu se afle, că neîntrebaţi fiind, grăiesc, şi să se pară ca o vorbă deşartă.
26) A întrebat avva Isaia pe avva Macarie zicând : spune-mi un cuvânt. Şi i-a zis lui bătrânul : fugi de oameni ! Zis-a lui avva Isaia : ce este a fugi de oameni ? Iar bătrânul i-a zis : a şedea în chilia ta şi a-ţi plânge păcatele tale.
27) Zicea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie : m-am rugat părintelui meu zicând spune-mi un cuvânt. Iar el a zis : să nu faci rău cuiva nici să osândeşti pe cineva. Acestea păzeşte-le şi te vei mântui.
28) Zis-a avva Macarie : să nu dormi în chilia fratelui ce are nume rău.
29) Mers-au odată la avva Macarie nişte fraţi din Schit şi nu au găsit în chilia lui nimic, decât apă stătută. Şi i-au zis lui : avvo, vino sus la sat şi te vom odihni. Le-a zis lor bătrânul : fraţilor, ştiţi pităria cutăruia din sat ? Şi i-au răspuns : da, o ştim. Le-a zis lor bătrânul : şi eu o ştiu. Ştiţi şi locul cutăruia, unde loveşte răul ? I-au răspuns lui : da, îl ştim. Le-a zis bătrânul : şi eu îl ştiu. Deci când voiesc nu am trebuinţă de voi, ci singur mă sui.
30) Se spune despre avva Macarie, că de venea la el vreun frate ca la un sfânt bătrân şi mare cu frică, nimic nu vorbea cu el. Iar de-i zicea vreunul din fraţi, defăimându-l : avvo, oare când erai camilar şi furai săpun şi-l vindeai, nu te băteau păzitorii ? De-i zicea acestea cineva, vorbea cu el bucuros orice îl întreba.
31) Spuneau părinţii despre avva Macarie cel mare, că s-a făcut, precum este scris, dumnezeu pământesc. Că precum este Dumnezeu acoperind lumea, aşa s-a făcut şi avva Macarie acoperind greşelile ce le vedea, ca şi cum nu le-ar fi văzut şi care le auzea, ca şi cum nu le-ar fi auzit.
32) Povestit-a avva Bitinie că spunea avva Macarie : şezând eu odată în Schit, s-au pogorât doi tineri străini acolo. Unul avea barbă, iar celălalt atunci începea a scoate. Şi a venit la mine zicând : unde este chilia lui avva Macarie ? Iar eu le-am zis : ce voiţi de la dânsul ? Şi au zis : auzind noi cele despre dânsul şi despre Schit, am venit să-l vedem. Le-a zis bătrânul : eu sunt ! Şi au făcut metanie zicând : aici voim să petrecem. Iar eu văzându-i gingaşi şi că din părinţi bogaţi, le-am zis : nu puteţi şedea aici. Şi a zis cel mai mare : dacă nu putem şedea aici, ne ducem în altă parte. Deci am zis eu în gândul meu : pentru ce îi gonesc să se smintească. Osteneala îi va face că ei de sine să fugă. Şi le-am zis lor : veniţi de vă faceţi chilii, dacă puteţi ! I-au zis tinerii : arată-ne loc şi ne vom face. Şi le-a dat bătrânul toporul şi o traistă plină cu pâine şi sare şi le-a arătat loc şi o piatră vârtoasă, zicând : săpaţi în piatra aceasta şi aduceţi-vă lemne din luncă şi acoperind-o, şedeţi ! Căci socoteam eu, zice, că se vor duce pentru osteneală. Şi m-au întrebat : ce se lucrează aici ? Şi le-am zis : împletire de coşniţe. Şi am luat zmicele de finic din luncă şi le-am arătat lor începutul împletirii şi cum trebuie să le coase şi le-am zis : faceţi coşniţe şi le daţi păzitorilor şi vă vor aduce pâini. Apoi m-am dus, iar ei cu răbdare toate le-au făcut, câte le-am zis lor. Şi n-au mai venit la mine trei ani. Şi am rămas luptându-mă cu gândul, zicând : oare ce este lucrarea lor, că n-au venit să mă întrebe de vreun gând ? Cei de departe vin la mine şi aceştia de aproape n-au venit, nici la alţii nu s-au dus, decât la biserică tăcând, ca să ia Sfânta Împărtăşanie. Şi m-am rugat lui Dumnezeu, postind o săptămână, să să-mi arate lucrarea lor. Apoi sculându-mă după o săptămână, m-am dus la ei şi văd cum şed. Şi bătând în uşă, mi s-a deschis şi ei mi s-au închinat tăcând. Şi făcând eu rugăciune, am şezut. Făcând semn cel mai mare celui mai mic să iasă, a şezut să împletească împletitura de coşniţe, negrăind nimic. Şi în ceasul ai nouălea a lovit spre semn şi a venit cel mai tânăr şi făcând puţină fiertură, a pus masa, făcându-i semn cel mai mare. Şi a pus pe masă trei pesmeţi şi au stat tăcând. Iar eu am zis : sculati-vai să mâncăm ! Şi sculându-se, am mâncat. Şi mi-au adus văsuţ cu apă şi am băut iar dacă s-a făcut seară, mi-au zis : te duci ? Iar eu am zis : nu, ci aici voi dormi. Şi mi s-a pus o rogojină de o parte şi lor într-un colţ de altă parte. Şi au ridicat încingătorile şi analavurile şi s-au culcat împreună pe o rogojină înaintea mea. Iar dacă s-au culcat, m-am rugat lui Dumnezeu să-mi descopere lucrarea lor. Atunci s-a deschis acoperământul chiliei şi s-a făcut lumină ca ziua. Iar ei nu vedeau lumina. Şi când socoteau că dorm, l-a îmboldit cel mai mare pe cel mai mic în coastă şi s-au sculat amândoi şi s-au încins şi şi-au întins mâinile la cer şi eu îi vedeam dar ei nu mă vedeau pe mine. Şi am văzut pe diavoli că veneau ca nişte muşte spre cel mai mic. Unii veneau să şadă pe gura lui, iar alţii pe ochii lui. Și am văzut pe îngerul Domnului că ţinea sabie de foc şi îl îngrădea şi gonea diavolii de la dânsul. Iar de cel mai mare nu puteau să se apropie. Şi către dimineaţă s-au culcat. Atunci eu m-am făcut că m-am deşteptat şi ei aşijderea. Şi a zis cel mai mare numai acest cuvânt : vrei să citim cei doisprezece psalmi ? Iar eu i-am răspuns : da, să citim psalmi, câte şase stihuri şi un Aliluia. Şi la fiecare stih ieşea câte o făclie de foc din gura lui, care se suia la cer. Aşijderea şi cel mai mare, când deschidea gura şi cânta, ca o funie de foc ieşea şi ajungea până la cer. Şi eu am grăit puţin de rost. Şi ieşind afară, le-am zis : rugaţi-vă pentru mine ! Iar ei mi-au făcut metanie tăcând. Deci am cunoscut că cel mai mare este desăvârşit, iar cu cel mai mic încă se lupta vrăjmaşul. Peste puţine zile a adormit fratele cel mai mare şi a treia zi cel mai mic. Şi când mergeau vreunii din părinţi la avva Macarie, îi lua şi-i ducea la chilia lor, zicându-le : veniţi de vedeţi mucenicia străinilor celor mici !
33) Altădată iarăşi un diavol a năpădit asupra lui avva Macarie cu cuţit, vrând să-i taie piciorul. Şi pentru cugetarea lui cea smerită neputând, i-a zis : câte aveţi voi, avem şi noi, numai cu cugetarea cea smerită vă deosebiţi de noi şi biruiţi.
34) A zis avva Macarie : de ne vom aduce aminte de răutăţile ce ne fac oamenii, ridicăm puterea aducerii aminte de Dumnezeu. Iar de ne vom aduce aminte de răutăţile diavolilor, vom fi nerăniţi.
35) Povestea avva Pafnutie, ucenicul lui avva Macarie, că zicea bătrânul : când eram copil, cu ceilati copii păşteam boii. Şi m-am dus să fur smochine şi când alergau ei, a căzut una de la dânşii şi luând-o am mâncat-o. Când îmi aduc aminte de dânsa, şed plângând.
36) Povestea avva Macarie : umblând odată prin pustie am găsit o căpăţână de mort aruncată la pământ. Şi clătindu-o cu toiagul cel de finic, mi-a grăit căpăţână. Şi am zis ei : tu cine eşti ? Şi mi-a răspuns căpăţâna : eu am fost slujitor al idolitor şi al elinilor celor ce au petrecut prin locul acesta, iar tu eşti Macarie, purtătorul de duh şi în orice ceas te vei milostivi spre cei ce sunt în chinuri şi te vei ruga pentru dânşii, se mângâie puţin. I-a zis ei bătrânul : care este mângâierea şi care chinul ? I-a răspuns lui : pe cât este de departe cerul de pământ, atâta este focul de dedesubtul nostru, fiindcă de la picioare până la cap stăm în mijlocul focului şi nu este cu putinţă să se vadă cineva faţă către faţă, ci faţa fiecăruia este lipită de spatele celuilalt. Deci când te rogi pentru noi, din parte vede cineva faţa celuilalt. Aceasta este mângâierea. Şi plângând bătrânul, a zis : vai zilei aceleia în care s-a născut omul, dacă aceasta este mângâierea muncii ! I-a zis ei bătrânul : este altă muncă mai rea ? I-a răspuns lui căpăţâna : noi, ca cei ce nu am cunoscut pe Dumnezeu, măcar puţin suntem miluiţi, iar cei ce au cunoscut pe Dumnezeu şi S-au lepădat de El şi nu au făcut voia Lui, dedesubtut nostru sunt. Şi luând bătrânul căpăţâna, a îngropat-o.
37) Spuneau unii despre avva Macarie egipteanul că se suia odată din Schit la muntele Nitriei. Şi dacă s-a apropiat de locul acela, a zis ucenicului său : mergi mai înainte puţin ! Şi mergând el mai înainte, s-a întâlnit cu un slujitor de al elinilor. Şi strigându-l fratele, îl chema zicând : demone ! demone ! Unde alergi ? Şi întorcându-se acela, i-a dat bătăi şi l-a lăsat mai mort. Şi luând lemnul alerga. Şi mergând puţin mai înainte, l-a întâmpinat avva Macarie alergând şi i-a zis : mântuieşte-te, mântuieşte-te, ostenitorule ! Şi minunându-se, a venit la el şi i-a zis : ce bunătate ai văzut la mine de m-ai heretisit aşa ? I-a răspuns lui bătrânul : te-am văzut ostenindu-te şi nu ştii că în zadar te osteneşti. I-a zis şi el lui : şi eu pentru heretisirea ta m-am umilit şi am cunoscut că din partea lui Dumnezeu eşti. Dar alt călugăr întâmpinându-mă, m-a ocărât şi eu i-am dat bătaie de moarte. Şi a cunoscut bătrânul ca ucenicul lui este. Şi ţinându-se slujitorul de picioarele lui, zicea : nu te voi lăsa de nu mă vei face călugăr ! Atunci a venit deasupra unde era călugărul şi l-au ţinut pe dânsul şi l-au dus la biserica muntelui. Şi văzând pe slujitor cu dânsul, s-au uimit. Şi l-au făcut călugăr şi mulţi dintre elini s-au făcut pentru dânsul creştini. Deci, zicea avva Macarie : cu cuvânt rău şi pe cei buni îi faci răi şi cu cuvânt bun şi pe cei răi îi faci buni.
38) Se spunea despre avva Macarie, că lipsind el, a intrat în chilia sa un tâlhar şi întorcându-se el la chilie, l-a găsit pe tâlhar încărcându-şi cămila cu vasele lui. Iar el intrând în chilie, lua din vase şi încărca împreună cu acela cămila. Deci dacă au încărcat-o, a început tâlharul să bată cămila, ca să se scoale dar ea nu se scula. Şi văzând avva Macarie că nu se scoală, intrând în chilie a găsit o daltă mică. Şi scoţând-o, a pus-o pe cămilă, zicând : frate, aceasta căuta cămila. Şi lovind-o bătrânul cu piciorul, i-a zis : scoală-te ! Şi îndată s-a sculat şi s-a dus puţin pentru cuvântul lui şi iarăşi a şezut şi nu s-a sculat până ce a descărcat toate vasele şi aşa s-a dus.
39) Avva Aio l-a întrebat pe avva Macarie, zicând : spune-mi vreun cuvânt ! I-a zis lui avva Macarie : fugi de oameni, şezi în chilia ta şi plânge-ţi păcatele nu iubi vorba oamenilor şi aşa te mântuieşti !
40) Au trimis odată la avva Macarie în Schit bătrânii muntelui, rugându-l şi zicând către el : ca să nu se supere tot norodul pe mine, te rugăm să vii la noi să te vedem mai înainte de a te duce către Domnul. Deci venind el în munte, s-a adunat tot norodul la dânsul. Şi îl rugau bătrânii să zică vreun cuvânt fraţilor. Iar el auzind, a zis : să plângem fraţilor şi să izvorască ochii noştri lacrimi, mai înainte de a ne duce unde lacrimile noastre vor arde trupurile noastre. Şi au plâns toţi şi au căzut cu feţele lor la pământ şi au zis : părinte, roagă-te pentru noi !
PENTRU AVVA MOISE
1) Luptat a fost odată avva Moise spre curvie foarte. Şi nemaiputând să şadă în chilie, s-a dus şi l-a vestit pe avva Isidor. Şi l-a rugat pe el bătrânul ca să se întoarcă la chilia sa dar nu a primit, zicând : nu pot avvo. Şi luându-l cu sine l-a suit pe casă şi i-a zis : ia aminte la apus. Şi luând aminte, a văzut mulţime nenumărată de diavoli, tulburându-se şi gâlcevindu-se ca să bată război. Zis-a lui iarăşi avva Isidor : caută şi spre răsărit şi ia aminte. Şi a căutat şi a văzut mulţime nenumărată de sfinţi, îngeri slăviţi. Şi a zis avva Isidor : iată aceştia sunt cei trimişi sfinţilor de la Domnul spre ajutor, iar cei de la apusuri, sunt cei ce bat război cu noi. Deci mai mulţi sunt cei cu noi. Şi aşa, mulţumind lui Dumnezeu, avva Moise a luat îndrăzneală şi s-a întors la chilia sa.
2) Un frate odată a greşit în Schit şi făcându-se adunare, a trimis către avva Moise, dar el nu voia să vină. Deci a trimis către dânsul preotul zicând : vino, că te aşteaptă norodul ! Atunci, el sculându-se, a venit şi luând o coşniţă găurită şi umplând-o cu nisip, o purta. Iar ei ieşind în întâmpinarea lui, i-au zis : ce este aceasta, părinte ? Zis-a lor bătrânul : păcatele mele sunt înapoia mea curgând jos şi eu nu le văd dar am venit astăzi să judec păcatele străine. Şi ei auzind, n-au grăit nimic fratelui, ci l-au iertat.
3) Altădată făcându-se adunare în Schit, vrând părinţii să-l certe, l-au defăimat pe dânsul, zicând : pentru ce vine în mijlocul nostru şi etiopeanul acesta ? Iar el auzind a tăcut. Iar după slobozirea adunării, i-a zis lui : avvo, nu te-ai tulburat întru nimic ? Zis-a lor : m-am tulburat, dar nu am grăit.
4) Ziceau părinţii despre avva Moise, că s-a făcut cleric şi i-a pus lui epitrahilul. Şi i-a zis arhiepiscopui : iată, te-ai făcut totut alb, avvo Moise ! Zis-a lui bătrânul : oare la cele dinafară, preasfinţite, sau şi la cele dinăuntru ? Şi vrând arhiepiscopul să-l cerce, a zis către clericii săi : când va intra avva Moise în altar, goniţi-l şi urmaţi după dânsul ca să auziţi ce zice. Deci a intrat bătrânul şi l-au dojenit şi i-au gonit zicându-i : du-te afară, etiopianule ! Iar el ieşind zicea către sine : bine ţi-au făcut, încenușatule cu pielea şi negrule ! Tu nefiind om, ce vii cu oamenii ?
5) S-a dat odată în Schit porunca : postiţi săptămâna aceasta ! Şi în acea vreme au venit nişte fraţi de la Egipt la avva Moise şi le-a făcut lor puţină fiertură. Şi văzând vecinii fumul, au zis clericilor : iată Moise a călcat porunca şi fiertură a făcut pentru ei. Iar ei au zis : când va veni, noi îi vom grăi lui. Iar după ce a venit sâmbătă, clericii văzând petrecerea cea mare a lui Moise, îi ziceau înaintea norodului : o, avvo Moise, porunca oamenilor ai călcat-o şi a lui Dumnezeu ai păzit-o !
6) Un frate a venit la Schit la avva Moise, cerând de la dânsul cuvânt. Şi i-a zis lui bătrânul : du-te, şezi în chilia ta şi chilia te va învăţa pe tine toate.
7) Zis-a avva Moise : omul cel ce fuge este asemenea cu strugurele cel copt, iar cel ce petrece între oameni, este ca agurida.
8) A auzit odată stăpânul locului despre avva Moise şi s-a dus la Schit ca să-l vadă. Şi i-au vestit unii bătrânului de aceasta. Atunci s-a sculat să fugă în luncă şi i-a întâlnit, zicând : spune, bătrânule, unde este chilia lui avva Moise ? Le-a zis lor : ce voiţi de la dânsul ? Căci este om nebun. Şi venind stăpânul locului la biserică, a zis către clerici : eu auzind cele despre avva Moise, m-am pogorât să-l văd. Şi iată ne-au întâlnit un bătrân care se ducea în Egipt şi i-am zis lui : unde este chilia lui avva Moise ? Şi ne-a zis : ce voiţi de la dânsul ? Nebun este. Deci auzind clericii, s-au mâhnit zicând : oare cine este bătrânul care a grăit acestea despre sfânt ? Iar ei au zis : un bătrân purtând haine vechi, înalt şi negricios. Atunci au zis : el este avva Moise. Şi pentru ca să nu se întâlnească cu voi, v-a zis acestea. Şi mult folosindu-se stăpânul, s-a dus.
9) Zicea avva Moise în Schit : de vom păzi poruncile părinţilor noştri, eu mă fac chezaş pentru voi către Dumnezeu, că barbarii nu vor veni aici, iar de nu le vom păzi, are să se pustiască locul acesta.
10) Șezând odată fraţii lângă dânsul, le zicea lor : iată barbarii astăzi vin la Schit. Sculaţi-vă şi fugiţi ! Dar tu nu fugi, avvo ? Iar el le-a zis : de atâţia ani aştept ziua aceasta, să se împlinească cuvântul Domnului Hristos, care zice : toţi cei ce scot sabia, de sabie vor muri . Ei i-au zis : nici noi nu fugim, ci cu tine vom muri. Atunci el le-a zis : eu nu am nicio vină. Fiecare să vadă cum şade. Şi erau şapte fraţi, cărora le-a zis : iată barbarii se apropie de uşă. Şi intrând i-au omorât. Iar unul dintr-înşii temându-se, s-a ascuns după impletiturite de coşniţe şi a văzut şapte cununi pogorându-se şi încununându-i pe dânşii.
11) A spus avva Pimen, că un frate l-a întrebat pe avva Moise cu ce fel de chip se omoară omul pe sine pentru aproapele. Şi i-a zis bătrânul : de nu va pune omul în inima sa, cum că se află în mormânt de trei zile, nu ajunge la cuvântul acesta.
12) Ziceau unii de avva Moise din schit, că vrând să vină la Piatră, a ostenit umblând. Şi zicea întru sine : cum pot să-mi aduc apa aici ? Şi i-a venit lui glas zicând : intră şi de nimic nu te griji ! Deci a intrat şi au venit la dânsul unii din părinţi şi nu avea decât un vas mic de apă. Şi fierbând el puţină linte, s-a cheltuit. Iar bătrânul se necăjea. Deci, intrând şi ieşind se ruga lui Dumnezeu şi iată un nor de ploaie a venit deasupra Pietrei şi i-a umplut toate vasele. Şi au zis după aceea bătrânului : spune-ne nouă, de ce ieşeai şi intrai ? Şi le-a zis lor bătrânul : judecată făceam cu Dumnezeu că m-a adus aici şi iată apa nu am ca să bea robii Lui, pentru aceasta intram şi ieşeam, rugându-mă lui Dumnezeu, până ce ne-a trimis nouă ploaie.
13) Zis-a avva Moise că trebuie omul să moară faţă de prietenul său, ca să nu-l judece întru ceva.
14) Iarăşi a zis că este dator omul să se omoare pe sine de tot lucrul rău, mai înainte de a ieşi din trup, ca să nu facă rău vreunui om.
15) A zis iarăşi : de nu va avea omul în inima sa cum că este păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă pe el. Şi a zis fratele : ce este aceasta, a avea în inimă că este păcătos. Şi i-a zis lui bătrânul : cel ce-şi poartă păcatele sale, nu le vede pe ale aproapelui său.
16) Zis-a iarăşi : de nu se va uni fapta cu rugăciunea în zadar se osteneşte omul. Şi a zis fratele : ce este unirea faptei cu rugăciunea ? Şi a zis bătrânul : acelea pentru care ne rugăm să nu le mai facem, căci când omul îşi va lăsa voile sale, atunci se împacă Dumnezeu cu dânsul şi îi primeşte rugăciunea.
17) A întrebat un frate : în toată osteneala omului care este aceea care îi ajută lui ? Şi a zis bătrânul : Dumnezeu este scăparea noastră şi puterea, ajutor întru necazurile cele ce ne-au aflat pe noi foarte . Iar fratele a zis : Posturile şi privegherile pe care le face omul, ce fac ? I-a zis bătrânul : acestea fac sufletul să se smerească, căci scris este : vezi smerenia mea şi osteneala mea şi lasa toate păcatele mele . Dacă sufletul va face roadele acestea, se milostiveşte Dumnezeu spre dânsul printr-ansele. Zis-a fratele bătrânului : ce va face omul la toată ispita care vine asupra lui, sau la tot cugetul vrăjmaşului ? I-a zis lui bătrânul : dator este să plângă înaintea bunătăţii lui Dumnezeu ca să-i ajute şi se odihneşte degrab de se va ruga cu cunoştinţă. Căci scris este : Domnul îmi este ajutor şi nu mă voi teme de ce îmi va face mie omul . A întrebat fratele : iată omul bate pe robul sau pentru greşeala ce a făcut. Ce va zice robul ? Zis-a bătrânul : de este robul bun, va zice : miluieşte-mă, am greşit ! I-a zis fratele : nimic altceva nu zice ? I-a zis bătrânul : nu, căci dacă va pune prihana asupra sa şi va zice am greşit, îndată se milostiveşte spre dânsul Domnul lui, iar sfârşitul sfârşitul tuturor acestora, este a nu judeca pe aproapele; căci când mâna Domnului omora pe tot cel întâi născut în pământul Egiptului nu era casă în care să nu fi fost mort. I-a zis fratele : ce este cuvântul acesta ? I-a răspuns bătrânul : de vom lua seama la păcatele noastre, nu le vom vedea pe ale aproapelui nostru, căci nebunie este omului ce are mortul său, să-l lase pe el şi să se ducă să-l plângă pe al aproapelui. Iar a muri faţă de aproapele tău, aceasta este : a purta păcatele tale şi a nu avea grijă de tot omul, că acesta este bun sau acesta este rău. Să nu faci rău nici unui om, nici să gândeşti rău în inima ta asupra cuiva, nici să defaimi pe cineva când face rău, nici să tu pleci celui ce face rău aproapelui tău şi să nu cleveteşti pe cineva, ci zi : Dumnezeu ştie pe fiecare. Să nu te îndupleci cu cel ce grăieşte de rău, nici nu te bucura de clevetirea lui, nici nu urî pe cel ce cleveteşte pe aproapele lui. Şi aceasta înseamnă : nu judecaţi şi nu veţi fi judecaţi. Nu avea vrajbă cu vreun om şi nu ţine vrajbă în inima ta. Să nu urăşti pe cel ce vrăjmăşeşte pe aproapele său. Şi aceasta este pacea, cu acestea pe tine mângâie-te. Puţină vreme este osteneala şi de-a pururea odihna, cu darul lui Dumnezeu, Cuvântul, Amin.
PENTRU AVVA MATOI
1) Zicea avva Matoi : voiesc lucrare uşoară şi statornică, decât cea care este ostenicioasă din început şi degrab se curmează.
2) Zicea iarăşi : pe cât se apropie omul de Dumnezeu, pe atât se vede pe sine păcătos, căci proorocul Isaia văzând pe Dumnezeu, se făcea ticălos şi necurat pe sine.
3) Zicea iarăşi : când eram mai tânăr, ziceam în sinea mea că poate ceva bun lucrez, iar acum dacă am îmbătrânit, văd că nu am niciun lucru bun în sinea mea.
4) Zis-a iarăşi : nu ştie satana de ce fel de patimi se biruieşte sufletul. Seamănă adevăr, dar nu ştie de va secera unele gânduri, adică pentru curvie, iar altele pentru grăirea de rău şi asemenea celelalte patimi. Şi la ce fel de patimă va vedea sufletul că se pleacă, aceea i-o dă lui.
5) Un frate a venit la avva Matoi şi i-a zis lui : cum schitenii făceau mai mult decât Scriptura, iubind pe vrăjmaşii lor mai mult decât pe sine ? I-a zis lui avva Matoi : eu, nici pe cel ce mă iubeşte, nu-l iubesc ca pe mine însumi.
6) Un frate l-a întrebat pe avva Matoi : ce voi face de va veni la mine vreun frate şi este post, sau de dimineaţă, că mă necăjesc ? Şi i-a zis lui bătrânul : dacă nu te necăjești şi mănânci cu fratele, bine faci, iar dacă nu aştepţi pe nimeni şi mănânci, aceasta este că faci voia ta.
7) Spus-a avva Iacob : m-am dus la avva Matoi şi întorcându-mă eu, i-am zis lui că vreau să mă duc la chilii. Şi mi-a zis : du închinăciune din partea mea lui avva Ioan. Şi venind eu la avva Ioan, i-am spus lui că avva Matoi ți se închină. Şi mi-a zis bătrânul : iată, avva Alatai cu adevărat este israelitean, în care vicleşug nu este. Şi împlinindu-se un an, iarăşi m-am dus la avva Matoi şi i-am dus închinăciunea de la avva Ioan. Şi a zis bătrânul : nu sunt vrednic de cuvântul bătrânului. Însă aceasta să ştii, cum că atunci când vei auzi pe vreun bătrân slăvind pe aproapele mai mult decât pe sine, la măsuri mari a ajuns. Că aceasta este desăvârşirea, ca pe aproapele să-l slăvească mai mult decât pe sine.
8) Zicea avva Matoi : a venit un frate la mine şi mi-a zis că grăirea de rău este mai grea decât curvia. Şi am zis că aspru este cuvântul. Deci, mi-a zis : şi cum voieşti să fie lucrul acesta ? Iar eu i-am zis : grăirea de rău este rea cu adevărat, dar are grabnică tămăduire. Că se pocăieşte de multe ori cei ce a grăit de rău, zicând : rău am grăit. Iar curvia fireşte este moarte.
9) S-a dus odată avva Matoi de la Rait în părţile magdolilor. Şi era fratele lui cu dânsul, şi apucând episcopul pe bătrân l-a făcut preot. Fiind ei împreună , zicea episcopul : iartă-mă, avvo ! Ştiu că nu vroiai lucrul acesta, dar ca să fiu blagoslovit de tine, am îndrăznit de am făcut aceasta. Şi i-a zis lui bătrânul cu smerenie : şi gândul meu voia puţin. Însă eu mă mâhnesc, pentru că am să mă despart de fratele meu, căci nu pot să fac toate rugăciunile singur. Şi i-a zis episcopul : de ştii că este vrednic eu îl hirotonesc. Avva Matoi i-a răspuns : nu ştiu, una ştiu, că decât mine este mai bun. Şi l-a hirotonit şi pe dânsul. Şi au adormit amândoi neapropiindu-se de jertfelnic, ca să facă Sfânta Liturghie. Şi zicea bătrânul : cred în Dumnezeu că poate nu voi avea osânda mai multă petru hirotonie fiindcă nu fac Liturghie, căci a celor fără de prihană este hirotonia.
10) A zis avva Matoi că trei bătrâni s-au dus la avva Pafnutie, căruia i se zicea Chefala, ca să-l întrebe un cuvânt. Şi le-a zis lor bătrânul : ce voiţi să vă zic vouă, cuvânt duhovnicesc sau trupesc ? I-au răspuns lui : duhovnicesc. Le-a zis lor bătrânul : duceţi-vă, iubiţi necazul mai mult decât odihna şi necinstea mai mult decât slava şi a da mai vârtos decât a lua.
11) Întrebat-a un frate pe avva Matoi, zicând : spune-mi un cuvânt. Iar el i-a zis lui : du-te, roagă-te lui Dumnezeu ca să-ţi dea plângere în inima ta şi smerenie şi ia aminte totdeauna la păcatele tale şi nu judeca pe alţii, ci te fă dedesubtul tuturor ! Nu avea prieteşug cu copil, nici cunoştinţă cu femeie, nici prieten eretic şi taie îndrăzneala de la tine şi înfrânează-ţi limba şi pântecele şi gusta puţin vin ! Şi de va grăi cineva pentru orice fel de lucru, nu te certa cu dânsul, ci de va grăi bine, zi : aşa cu adevărat, iar de va grăi rău, zi : tu ştii cum vorbești. Şi nu te prigoni cu dânsul pentru cele ce a grăit. Şi aceasta este smerenia.
12) Întrebat-a un frate pe avva Matoi : Spune-mi vreun cuvânt ! Şi i-a zis : toată prigonirea despre tot lucrul, taie-o de la tine şi plângi şi te tânguieşte, că vremea s-a apropiat.
13) Un frate a întrebat pe avva Matoi, zicând : ce voi face, că limba mea mă supără şi când vin în mijlocul oamenilor nu pot să o înfrânez, ci îi osândesc în tot lucrul bun şi îi mustru pe dânşii. Deci, ce voi face ? Şi răspunzând bătrânul, a zis : dacă nu poţi să te stăpâneşti pe tine, fugi deosebi, căci este slăbiciune. Iar cel ce şade cu fraţii, nu trebuie să fie cu patru colţuri, ci rotund, încât către toţi să se rostogolească. Şi a zis bătrânul : nu pentru fapta bună şezi deosebi, ci pentru slăbiciune. Că putincioşi sunt cei ce vin în mijiocul oamenilor.
PENTRU AVVA MARCU, UCENICUL LUI AVVA SILUAN
1) Se zicea despre avva Siluan că avea un ucenic în Schit, Marcu cu numele, şi acesta avea ascultare mare şi era scriitor bun; şi-l iubea bătrânul pentru ascultarea lui şi avea încă alţi unsprezece ucenici, care se supărau căci îl iubea pe acela mai mult, decât pe dânşii. Şi auzind bătrânul, s-a mâhnit. Au venit într-una din zile bătrânii şi tânjeau asupra lui. Iar el luându-i a ieșit şi a bătut la ficcare chilie, zicând : frate cutare, vino că îmi trebuieşti ! Şi niciunul dintr-înșii nu i-a urmat lui îndată. Dar venind la chilia lui Marcu, a bătut în uşa lui, zicând : Marcule ! Iar el auzind glasul bătrânului, îndată a sărit afară. Şi l-a trimis la o ascultare, şi a zis bătrânilor : unde sunt ceilalţi fraţi, părinţilor ? Şi intrând în chilia lui a pipăit tetradia (caietul) lui şi a găsit că pusese mâna să facă slova O şi auzind pe bătrânul, nu a întors condeiul să-l împlinească. Deci au zis bătrânii : cu adevărat, pe care tu-l iubeşti, avvo şi noi îl iubim pentru că şi Dumnezeu pe acesta îl iubeşte.
2) Spuneau unii pentru avva Siluan, că odată umblând în Schit cu bătrânii şi vrând să le arate lor ascultarea ucenicului său Marcu şi pentru ce îl iubeşte pe el, văzând un porculeţ, i-a zis lui : vezi pe acel bivolaş, fiule ? Şi i-a răspuns lui : da, îl văd, avvo ! Şi coarnele lui cum sunt de gingaşe ! Şi a zis : aşa, avvo ! Şi s-au minunat bătrânii de răspuns - şi s-au folosit de ascultarea lui.
3) S-a pogorât odată mama lui avva Marcu ca să-l vadă, având multă pompă. Bătrânul a ieşit la dânsa şi i-a zis lui : avvo, zi-i fiului meu să iasă, ca să-l văd ! Şi intrând bătrânul i-a zis lui : ieşi ca să te vadă mama ta ! Şi era îmbrăcat cu chentonarion şi murdar de la bucătărie. Ieşind de ascultare și-a închis ochii şi le-a zis : mântuiţi-vă, mântuiţi-vă, mântuiţi-vă ! El însă nu i-a văzut pe ei, nici mama lui nu l-a cunoscut. Deci, iar a trimis femeia la bătrân, zicându-i : avvo, trimite-mi pe fiul meu ca să-l văd ! Şi a zis lui Marcu : nu ţi-am zis, ieşi să te vadă mama ta ! Marcu a zis către dânsul : am ieşit după cuvântul tău, avvo, însă te rog, nu-mi mai zice o dată să ies, ca să nu mă fac neascutător. Şi ieşind bătrânul i-a zis femeii : acesta este care v-a întâmpinat şi v-a zis mântuiţi-vă. Şi mângâind-o pe dânsa, a slobozit-o.
4) Altădată s-a întâmplat să iasă el din Schit şi să meargă la Muntele Sinai ca să rămână acolo. Şi a trimis mama lui Marcu cu lacrimi jurându-l, să iasă fiul ei să-l vadă. Iar bătrânul l-a slobozit pe el. Când îşi gătea cojocul să iasă şi venea să-şi ia blagoslovenie de la bătrân, îndată s-a pornit a plânge şi n-a ieşit.
5) Spuneau unii despre avva Siluan cum că atunci când voia să iasă în Siria i-a zis lui ucenicul său Marcu : Părinte, nu voi să ies de aici, dar nici pe tine nu te voi lăsa să ieşi, ci rămâi aici trei zile ! Şi a treia zi a adormit cu pace.
PENTRU AVVA MILISIE
1) Trecând avva Milisie printr-un loc, a văzut pe un călugăr ţinându-se de către oarecine, ca şi cum ar fi făcut ucidere. Şi apropiindu-se bătrânul, a întrebat pe fratele. Şi aflând că se năpăstuieşte, a zis către cei ce îl ţineau pe dânsul : unde este cel ce s-a ucis ? Şi i-a arătat lui şi apropiindu-se de cel ucis, a zis tuturor să se roage. Iar el întinzându-şi mâinile către Dumnezeu, a înviat mortul. Şi i-a zis lui înaintea tuturor : spune nouă, cine este cel ce te-a omorât ? Iar el a zis : intrând în biserică, am dat bani preotului şi el sculându-se, m-a junghiat şi luându-mă, m-a aruncat în mănăstirea avvei. Eu vă rog pe voi, să se ia banii şi să se dea copiilor mei. Atunci a zis către dânsul bătrânul : du-te şi dormi până ce va veni Domnul şi te va ridica !
2) Altădată, locuind el cu doi ucenici în hotarele Persiei, au ieşit doi fii ai împăratului, fraţi trupeşti, ca să vâneze după obicei. Şi au pus mreji în multă depărtare de loc ca la patruzeci de mile, că orice se va afla înlăuntrul mrejelor, să vâneze şi să ucidă cu suliţa. Deci s-a aflat bătrânul cu cei doi ucenici ai săi şi văzându-l şi păros şi că pe un sălbatic, s-au speriat şi i-au zis lui : om eşti, sau duh ? Spune-ne nouă ! Şi le-a zis lor : om sunt păcătos şi am ieşit să-mi plâng păcatele mele şi să mă închin lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu. Iar ei i-au zis : nu este alt Dumnezeu afară de soare, de foc şi de apă - cărora se închinau ei; ci apropie-te şi jertfeşte lor ! Iar el le-a zis : acestea sunt zidiri şi vă înşelaţi. Ci vă rog pe voi să vă întoarceţi şi să cunoaşteţi pe adevăratul Dumnezeu, care a zidit acestea toate. Iar ei au zis : de Cel osândit şi răstignit zici că este Dumnezeul adevărat ? Şi a zis bătrânul : de Cel ce a răstignit păcatul şi a omorât moartea, pe Acesta îl cred Dumnezeu adevărat. Iar ei muncindu-l împreună şi cu fraţii, îl silea să jertfească. Şi mult muncindu-i au tăiat capetele celor doi fraţi, iar pe bătrânul multe zile căznindu-l, pe urmă după meşteşugul lor l-au pus în mijloc şi au aruncat săgeţi unul dinainte şi altul dinapoia lui. Însă el le-a zis : fiindcă v-aţi unit şi aţi vărsat sânge nevinovat, într-o clipă mâine în ceasul acesta va rămâne mama voastră fără de voi, fiii săi, şi se va lipsi de dragostea voastră şi cu săgeţile voastre unul altuia sângele veţi vărsa. Iar ei nebăgând de seamă cuvântul lui, au venit a doua zi să vâneze şi a sărit dintre dânşii o cerboaică. Şi şezând ei pe caii lor, alergând să o prindă aruncând săgeţi asupra ei, au străpuns unui altuia inimile lor, după cuvântul bătrânului ce le zisese când îi blestemase. Şi aşa au murit.
PENTRU AVVA MOTIE
1) Un frate l-a întrebat pe avva Motie, zicând : de mă voi duce să rămân în vreun loc, cum voieşti să petrec acolo ? Şi i-a zis bătrânul : de vei locui în vreun loc, să nu voieşti să-ţi scoţi ţie nume în ceva, că adică nu iese la pravilă, sau la pomană nu mănânc. Căci acestea fac nume deşert şi pe urmă găseşti supărare, fiindcă oamenii unde găsesc acestea, acolo aleargă. Zis-a lui fratele : dar ce voi face ? I-a răspuns bătrânul : oriunde vei locui, urmează întocmai cu toţii. Şi orice vezi că fac cei cucernici, către care ai vestire, fă şi tu şi te odihneşte. Aceasta este smerenia, să fii întocmai cu dânşii. Şi oamenii văzându-te că nu ieşi din rânduială, te vor avea întocmai cu toţii şi nimeni nu te va supăra.
2) Povestit-a despre avva Motie avva Isac, ucenicul lui, care împreună s-au făcut episcopi. Întâi a zidit mănăstire bătrânul la Iraclia şi după ce s-a depărtat de acolo, s-a dus la alt loc şi a zidit acolo iarăşi. Din lucrarea diavolului, s-a aflat un frate care îl vrăjmăşea şi îl necăjea pe dânsul. Şi sculându-se bătrânul s-a dus în satul său unde şi-a făcut o mănăstire şi s-a încuiat într-însa. După câtăva vreme, au venit bătrânii locului de unde ieşise şi luând şi pe fratele asupra căruia avea mâhniciune, s-au dus să-l roage să-l aducă la mănăstirea lui. Iar când s-au apropiat unde era avva Sori, şi-au lăsat cojoacele aproape de el şi pe fratele pe care avea mâhniciune. Când au bătut în uşă, bătrânul a pus scărişoara şi ivindu-se i-a cunoscut şi le-a zis : unde sunt cojoacele voastre ? Iar ei i-au răspuns : iată aici sunt, cu acest frate. Şi dacă a auzit bătrânul numele fratelui ce l-a mâhnit pe dânsul, de bucurie a luat toporul, a spart uşa şi a ieşit alergând unde era fratele. Şi făcându-i metanie întâi şi sărutându-l l-a băgat în chilia lui şi trei zile s-a veselit împreună cu dânşii, lucru care nu avea obicei să-l facă. Şi sculându-se, s-a dus cu dânşii. După acestea s-a făcut episcop, căci era făcător de minuni. Pe ucenicul lui, adică pe avva Isac, l-a făcut episcop fericitul Chiril.
PENTRU AVVA MEGHETIE
1) Se spunea despre avva Meghetie, că ieşea din chilie şi dacă îi venea gând să se ducă la locul acela, nu se mai întorcea la chilia lui, căci nu avea ceva din lucrurile veacului acestuia decât o undrea cu care despica smicelele de finic, căci lucra în toate zilele câte trei coşniţe pentru hrana lui.
2) Se spunea despre al doilea avva Meghetie, că era smerit foarte, că fusesc ucenic la părinţii egipteni şi se întâlnise cu mulţi bătrâni, cu avva Sisoe, cu avva Pimen. A petrecut încă şi lângă râu în Sina şi s-a întâmplat că unul din sfinţi a mers la dânsul, după cum el a povestit şi i-a zis lui : cum petreci, frate, în pustia aceasta ? Iar el a zis : postesc două zile şi o pâine mănânc. Şi mi-a zis : de voieşti să mă asculţi, mănâncă în fiecare zi câte o jumătate de pâine. Şi făcând aşa a aflat odihnă.
3) Au întrebat unii din părinţi pe avva Meghetie, zicând : de va prisosi fiertura pe a doua zi, voieşti să o mănânce fraţii ? Zis-a lor bătrânul : de s-a stricat, nu e bine să fie siliţi fraţii să o mănânce şi să se îmbolnăvească, ci să se lepede. Iar de este bună şi pentru desfrânare se va lepăda şi alta se va fierbe, aceasta e rău.
4) A zis iarăşi : la început când ne adunăm unii cu alţii şi vorbeam pentru folos, întărindu-ne unii pe alţii, ne făceam cete-cete şi ne suiam la ceruri. Iar acum ne adunăm şi unul cu altul ajungând la clevetire, ne pogorâm în jos.
PENTRU AVVA MIOS
1) Zis-a avva Mios, cel al lui Veleu : ascultarea este în loc de ascultare şi oricine ascultă pe Dumnezeu şi Dumnezeu îl ascultă pe dânsul.
2) Zis-a iarăşi despre un oarecare bătrân că era în Schit, dar era din robi şi dobândise foarte mare dreaptă socoteală, care venea în tot anul la Alexandria, aducând plata birului stăpânilor lui. Iar bătrânul a pus apa în lighean şi l-a adus ca să spele picioarele stăpânilor. Iar el zicea către dânsul : nu, părinte, nu ne îngreuia pe noi. El le-a răspuns : mărturisesc că robul vostru sunt şi mulţumesc că m-aţi lăsat slobod, ca să slujesc lui Dumnezeu. Dar eu vă spăl pe voi şi primiţi această plată a birului meu. Iar ei se împotriveau, neprimind. Deci le-a zis lor : dacă nu voiţi să primiţi, şed aici, robindu-vă vouă. Şi ei temându-se de aceasta îl lăsa să facă ce voia şi îl petreceau pe el cu multe din cele de trebuinţă şi cu multă cinste, ca să facă pentru dânşii milostenie. Pentru aceasta s-a făcut vestit şi iubit în Schit.
3) A fost întrebat avva Mios de un ostaş dacă primeşte Dumnezeu pocăinţa. Iar el, după ce l-a sfătuit cu multe cuvinte, a zis către dânsul : spune-mi, iubite, de ţi se va rupe haina, o lepezi afară ? Zis-a : nu, ci o cos şi o port. Zis-a către dânsul bătrânul : deci dar, dacă îţi este milă de haină, lui Dumnezeu nu-i va fi milă de zidirea Sa ?
PENTRU AVVA MARCU EGIPTEANUL
Se zice despre avva Marcu egipteanul, că a petrecut treizeci de ani, neieșind din chilia lui. Şi avea obicei preotul de venea şi făcea Sfânta Liturghie. Iar diavolul văzând răbdarea bătrânului cea îmbunătăţită a meșteșugit să-l ispitească cu osândirea. Deci a făcut pe oarecare ce era îndrăcit să meargă la bătrânul pentru blagoslovenie iar cel îndrăcit mai înainte de tot cuvântul strigă către bătrân : preotul tău are miros de păcat, nu-l mai lăsa să intre la tine. Iar insuflatul de Dumnezeu bătrân, a zis către ei : fiule, toţi leapădă necurăţenia afară, iar tu ai adus-o la mine. Dar scris este : nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Însă, deşi este păcătos, Domnul îl va mântui pe el, căci scris este : şi vă rugaţi unul pentru altul, ca să vă vindecaţi . Şi după cuvântul acesta, făcând rugăciune, a gonit dracul din om şi l-a slobozit sănătos. Iar după ce a venit preotul după obicei, l-a primit bătrânul cu bucurie. Bunul Dumnezeu văzând nerăutatea bătrânului, i-a arătat lui semn, căci atunci când vrea preotul să stea înaintea Sfintei Mese, precum bătrânul ne-a povestit, a văzut îngerul lui Dumnezeu pogorându-se din cer şi punând mâna lui pe capul preotului şi preotul s-a făcut ca un stâlp de foc. Iar el, mirându-se pentru vedere, a auzit glas zicând către el : omule, ce te-ai mirat pentru lucrul acesta ? Căci dacă împăratul cel pământesc nu va lăsa pe slujbaşii săi să stea înaintea lui întinaţi, decât numai cu slavă multă, cu cât mai mult puterea cea dumnezeiască nu va curăţi pe slujitorii Sfintelor Taine, când stau înaintea slavei celei cereşti ? Iar viteazul şi nevoitorul lui Hristos, Marcu egipteanul, mare făcându-se, s-a învrednicit darului acestuia, pentru că n-a osândit pe cleric.
PENTRU AVVA MACARIE CETĂŢEANUL
1) S-a dus odată avva Macarie cetăţeanul să taie smicele de finic şi fraţii împreună cu dânsul. Şi i-au zis lui în ziua dintâi : vino, mănâncă cu noi, părinte ! Iar el s-a dus şi a mâncat. Şi iarăşi în cealaltă zi i-au zis să mănânce dar el nu voia, ci le-a zis : voi aveţi trebuinţă să mâncaţi, fiilor, că încă sunteţi trup, dar eu acum nu mai vreau să mănânc.
2) S-a dus avva Macarie la avva Pahomie al tavensioților, iar Pahomie l-a întrebat pe el, zicând : când sunt fraţii fără rânduială, bine este să-i pedepsesc pe ei ? I-a zis avva Macarie : pedepsește şi judecă drept pe cei de sub tine, iar afară nu judeca pe nimeni căci scris este : au nu pe cei dinăuntru voi îi judecaţi ? Iar pe cei dinafară Dumnezeu îi judecă .
3) A făcut odată avva Macarie patru luni, mergând la un frate în toate zilele şi nu l-a găsit lenevindu-se la rugăciune niciodată măcar, şi minunându-se zicea : iată înger pământesc !
PENTRU AVVA MARCEL
1) Povestit-a nouă avva Theona despre avva Marcel, că acest stareţ Marcel era în părţile Libiei şi trăia sub poalele unui munte, aproape de o cetate mare, într-o peşteră oarecare. Şi era acest părinte foarte blând, milostiv şi cucernic, cinstit şi înţelept. Şi acei oameni toţi aveau mare credinţă şi dragoste către dânsul şi ascultau toţi şi primeau învăţăturile lui. Aşa a trăit în acea peşteră şaizeci de ani şi multe scârbe şi supărări a răbdat de la draci, precum singur i-a spus lui, cu fel de fel de meșteșuguri şi chipuri groaznice năvălind asupra sa. Vrând să-l gonească din acel loc, din acea peşteră şi să-l smintească de la tăcerea şi rânduiala lui cea cu bună linişte. Însă el acele supărări şi scârbe toate prea lesne le suferea şi le răbda. Iar mai pe urmă văzând vrăjmaşul diavol că nu mai are ce să-i mai facă, să-l gonească el de la acel loc, (că nu-l mai putea suferi), a făcut aceasta : s-a închipuit în chipul stareţului şi a început a întâmpina femeile şi fetele acelor oameni seara şi dimineaţa şi le vorbea lor cuvânte necuvioase şi le indemna ca să curveasca cu dânsul, adeverindu-le lor că nu este niciun păcat acest lucru, pentru curvia în taină. Aceasta făcea diavolul nu o dată sau de două ori, ci de multe ori. Unde vedea o femeie singură îndată se închipuia în chipul stareţului şi mergând la dânsa îi vorbea cuvinte necuvioase, iar femeile spuneau bărbaţilor lor. Şi s-a auzit acest lucru şi s-a vestit tuturor oamenilor. Atunci s-au adunat toţi la biserică şi au chemat pe toate femeile cărora le grăise acele cuvinte necuvioase. Şi le-au întrebat pe ele ca să spună drept, dacă este adevărat pentru acel stareţ sau îl năpăstuiesc pe el. Iar ele, fiind mai multe de douăzeci : toate mărturiseau zicând : nu numai o dată, ci de mai multe ori, care unde ne apucă pe câte una, ne sileşte pe noi spre păcat cu dânsul şi ne trage fără ruşine, zicând că nu este păcat curvia în taină. Acestea auzindu-le soborul bisericii şi nepricepând că este meșteșugul diavolului, au trimis la dânsul pe nişte tineri tirani, nemilostivi, poruncindu-le lor să-l scoată din peşteră şi cu bătaie şi cu necinste să-l gonească de acolo. Alergând acei tineri nemilostivi şi cu mare mânie intrând fără de veste la dânsul în peşteră, îndată l-au apucat unii de barbă, alţii de pletele capului, alţii bătându-l cu beţe pe spate ca pe un dobitoc, l-au scos afară din peşteră. Şi aşa l-au tras tăvălindu-l la pământ şi tot bătându-l fără milostivire, până l-au tras la un drum şi aşa l-au lăsat în mijlocul drumului, ca pe un mort și s-au dus. Şi trecând nişte drumeţi pe acel drum, l-au găsit în mijlocul drumului, rănit peste tot trupul, zăcând în baltă de sânge, abia viu. Şi stând ei şi minunându-se, au început a-l întreba să le spună lor, ce i s-a întâmplat. Iar el, numai de abia putând vorbi, i-a rugat să-l ridice şi să-l ducă în peştera lui; şi ridicându-l l-au dus pe el în peşteră. Aşa lăsându-l, s-au dus pe drumul lor. Iar oamenii din cetate înţelegând că iar s-a întors în peşteră, mulţi dintr-înşii au mers la dânsul şi-l dosădeau şi-l ocărau. Iar el, răbdându-le lor toate, mulţumea lui Dumnezeu. Şi a mai trăit acolo, într-acea peşteră optsprezece luni de toţi fiind dosădit pururea ocărât şi batjocorit. El cu bucurie toate le răbda şi se ruga lui Dumnezeu pentru dânşii, ca să li se ierte păcatul acesta, căci ei nu ştiu ce fac şi să se mântuiască sufletele lor. Iar Domnul Dumnezeu n-a lăsat până în sfârșit aceasta batjocură diavolească şi ocară asupra păcatului său, ci a descoperit unuia din oamenii cei mai cinstiţi aceasta, cum că a fost meşteşugul şi nălucirea diavolească asupra stareţului şi cum că însuşi diavolul s-a închipuit în chipul stareţului şi se arăta şi vorbea cu femeile vorbele sale. Iar stareţul nimic de aceasta nu ştia. Ci şezând în peşteră sa, se ruga lui Dumnezeu după obiceiul său, pentru această cetate şi pentru toată lumea. Şi au început şi acei tineri care îl munciseră pe stareţ, a se îndrăci groaznic, făcând spume la gură şi ţipând spuneau nevinovăţia stareţului. Asemenea şi femeile acelea cu care vorbise diavolul în chipul stareţului, toate s-au îndrăcit. Şi s-au spăimântat foarte toţi oamenii şi au cunoscut toţi că n-a fost vinovat stareţul, ci însuşi diavolui a lucrat acel rău asupra stareţului. Şi s-au căit toţi foarte, pentru că au crezut nălucirilor diavolului şi pedepsind şi defăimând pe stareţul, au greşit lui Dumnezeu. Şi aşa, sculându-se toţi împreună cu femeile şi copiii lor, au ieşit din cetate şi au mers la peștera stareţului ca să-i ceară toţi iertăciune de greşeală cu care au greşit lui, nefiind vinovat. Iar el văzându-i de departe, oaste mare venind, a cunoscut cine sunt şi vin la dânsul, căci ştia că s-au înştiinţat de nevinovăţia lui şi ştia şi pentru ce vin cu toţii la dânsul. Şi ieşind din peştera sa, a fugit la munte şi a trecut la muntele Nitriei şi găsind acolo o peşteră, foarte i-a plăcut şi s-a aşezat într-însa. Şi îmi zicea mie, spune avva Teona : când va vrea cineva să se deosebească cu viaţa de gâlcevile lumii, să meargă să se aşeze la un loc liniştit, fără gâlceavă şi cu tăcere. Unul ca acesta de voieşte să nu-i găsească diavolul prepusuri ca acesta asupra mea, se cade lui să nu se aşeze la loc aproape de cetate sau de sate, ci să fie departe de locuinţă mirenească şi aşa va fi odihnit.
ÎNCEPUTUL SLOVEI N
PENTRU AVVA
NIL | NISTERO | NISTERO CEL DIN CHINOVIE | NICON | NETRA | NICHITA
PENTRU AVVA NIL
PENTRU AVVA
NIL | NISTERO | NISTERO CEL DIN CHINOVIE | NICON | NETRA | NICHITA
PENTRU AVVA NIL
1) Zis-a avva Nil : orice vei face spre izbândă asupra fratelui ce te-a nedreptăţit pe tine, toate spre sminteală ţi se vor face în vremea rugăciunii.
2) A zis iarăşi : rugăciunea este odrasla a blândeţii şi a nemânierii.
3) A zis iarăşi : rugăciunea este izgonire a întristării şi a mâhniciunii.
4) A zis iarăşi : mergând, vinde-ţi toate averile tale şi le dă săracilor; şi luând crucea, leapădă-te de sine-ţi, ca să poţi fără de răspândire să te rogi.
5) A zis iarăşi : orice vei suferi filosofând , vei găsi roada acestuia în vremea rugăciunii.
6) A zis iarăşi : dorind să te rogi cum se cade, să nu mâhneşti vreun suflet; iar de nu, în zadar alergi.
7) Zis-a iarăşi : nu voi după cum ţi se pare, să se facă lucrurile tale, ci după cum place lui Dumnezeu şi vei fi tulburat şi nemulţumit în vremea rugăciunii tale.
8) Zis-a iarăşi : fericit este călugărul, cel ce se socoteşte pe sineşi tuturor lepădătură.
9) Zis-a iarăşi : nerănit rămâne de săgeţile vrăjmaşului călugărul care iubeşte liniştea. Iar cel ce se amestecă cu mulţimea oamenilor, dese răni primeşte.
10) Zis-a iarăşi : robul care se leneveşte de lucrurile stăpânului său să se gătească spre bătăi.
PENTRU AVVA NISTERO
1) Avva Nistero cel mare umblă în pustie cu un frate şi văzând un balaur a fugit. Şi i-a zis lui fratele : şi tu te temi, părinte ? Şi i-a zis lui bătrânul : nu mă tem, fiule, dar mai de folos este că am fugit, fiindcă nu puteam scăpa de duhul slavei deşarte.
2) Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând; care lucru este bun să-l fac şi să trăiesc cu el ? Şi a zis bătrânul : Dumnezeu ştie care este bun. Însă auzim că a întrebat cineva din părinţi pe avva Nistero cel mare, pe prietenul lui avva Antonie. Şi i-a zis lui : care lucru este bun să-l fac ? Şi i-a zis : au nu sunt toate lucrurile întocmai ? Scriptura zice că Avraam a fost iubitor de străini şi Dumnezeu era cu dânsul. Ilie iubea liniştea şi Dumnezeu era cu dânsul şi David a fost smerit şi Dumnezeu era cu dânsul. Deci, ce vezi cu sufletul tău că voieşti, după Dumnezeu aceasta fă, şi-ţi păzeşte inima.
3) Avva Iosif zis-a lui avva Nistero : ce voi face limbii mele, căci nu o pot stăpâni ? Şi i-a zis lui bătrânul : dar de vei vorbi, ai odihnă ? I-a zis lui : nu. Şi a zis bătrânul : deci, dacă nu ai odihnă pentru ce vorbeşti ? Mai bine taci şi de se va întâmpla vorbă, mai vârtos ascultă decât să vorbeşti.
4) Un frate a văzut pe avva Nistero purtând două colovii şi l-a întrebat pe el, zicând : de va veni vreun sărac şi-ţi va cere haină, pe care o dai lui ? Şi răspunzând a zis : pe cea mai bună. Şi i-a zis fratele : dar dacă şi altul îţi va cere, ce îi dai lui ? Şi i-a zis bătrânul : jumătatea celeilalte. Şi a zis fratele : dar dacă şi altul îţi va cere ce îi vei da lui ? Iar el a zis : tai şi pe cealaltă şi-i dau lui pe jumătate şi cu cealaltă mă încing. Şi iarăşi a zis : dar dacă şi pe aceasta o va cere cineva, ce faci ? Bătrânul a răspuns : îi dau lui şi pe cealaltă şi mergând șed la un loc, până când Dumnezeu va trimite şi mă va acoperi, căci nu cer de la altcineva.
5) Zis-a avva Nistero : dator este călugărul în toată seara şi dimineaţă să facă socoteala pentru ce am făcut noi din cele ce voieşte Dumnezeu şi ce nu am făcut din cele nu voieşte şi aşa să-şi albească toată viaţa, căci aşa a trăit avva Arsenie. Sileşte-te în toate zileie să stai înaintea lui Dumnezeu fără păcat. Aşa te roagă lui Dumnezeu, ca şi cum ai fi de faţă înaintea Lui, care este de faţă, căci cu adevărat este de faţă. Nu-ţi pune ţie legi şi nu judeca pe nimeni. Străin lucru este călugărilor să jure, să calce jurământul, să mintă, să blesteme, să ocărască, să râdă. Iar cel ce se cinsteşte peste cuviinţă sau se laudă, mult se păgubeşte.
PENTRU AVVA NISTERO CEL DIN CHINOVIE
1) Zicea avva Pimen despre avva Nistero, că precum şarpele cel de aramă, pe care l-a făcut Moise spre tămăduirea norodului, aşa a fost bătrânul, având toată fapta cea bună şi tăcând, pe toţi îi tămăduia.
2) Întrebat fiind avva Nistero de avva Pimen, de unde a câştigat această faptă bună, căci oricând i s-a întâmplat necaz în chinovie, nu grăia, nici nu intra în mijloc, a răspuns : iartă-mă, avvo ! Când am intrat la început în chinovie am zis cugetului meu : că tu şi măgarul una sunteţi. Precum măgarul se bate şi nu grăieşte, se ocărăşte şi nimic nu răspunde, aşa şi tu. După cum zice psalmistul : ca un dobitoc eram înaintea Ta, dar eu sunt pururea cu Tine.
PENTRU AVVA NICON
1) Un frate l-a întrebat pe unul din bătrâni, zicând : cum diavolul aduce ispite asupra sfinţilor ? Şi i-a zis lui bătrânul că a fost unul din părinţi, anume Nicon, care locuia în Muntele Sinai. Şi iată pe oarecine mergând la casa unui faranit şi găsind pe fiica lui singură, a căzut cu dânsa. Şi i-a zis ei : spune că pustnicul avva Nicon ţi-a făcut aşa. Şi când a venit tatăl ei şi a aflat, luând sabia, s-a dus asupra bătrânului şi bătând în uşă, a ieşit bătrânul. Şi întinzând el sabia ca să-l omoare, s-a uscat mâna lui. Şi ducându-se faranitul la biserică, a spus bătrânilor şi au trimis la dânsul şi a venit bătrânul. Şi bătându-l mult, voiau să-l gonească. Şi s-a rugat zicând : lasă-mă aici, pentru Dumnezeu, ca să mă pocăiesc, şi despărţindu-l pe el trei ani, a dat poruncă ca nimeni să nu meargă la el. Şi a făcut trei ani, venind în fiecare duminică la biserică şi făcând metanie, se ruga la toţi zicând : rugaţi-vă pentru mine ! Iar mai pe urmă s-a îndrăcit cel ce a făcut păcatul şi a pus ispita asupra bătrânului. Şi a mărturisit în biserică că el a făcut păcatul şi a zis să năpăstuiască pe robul lui Dumnezeu. Şi mergând tot norodul, a făcut metanie bătrânului, zicând : iartă-ne pe noi, avvo ! Şi le-a zis lor : de a vă ierta, iertaţi sunteţi; dar a rămâne aici cu voi nu mai rămân, că nu s-a aflat unul să aibă dreapta socoteală şi să-i fie milă de mine. Şi aşa s-a dus de acolo. Şi a zis bătrânul către fratele : vezi cum diavolul aduce ispitele asupra sfinţilor ?
PENTRU AVVA NETRA
1) Povestitu-s-a despre avva Netra, ucenicul lui avva Siluan, că şi când şedea în chilia sa în muntele Sinai, cu măsură se ocârmuia pe sineşi după trebuinţa trupului. Iar când s-a făcut episcop la Faran, mai mult se strâmtora pe sineşi spre viaţa cea aspră. Şi i-a zis lui ucenicul său : avvo, când eram în pustie, nu te nevoiai aşa. Şi i-a răspuns bătrânul : acolo era pustie şi linişte şi sărăcie şi voiam să chivernisesc trupul, ca să nu mă bolnăvesc şi să caut cele ce nu aveam. Iar aici este lume şi pricepere şi de mă voi şi bolnăvi aici, este cine să mă sprijinească, ca să nu pierd călugăria.
PENTRU AVVA NICHITA
1) Spunea avva Nichita despre doi oarecare fraţi că s-au unit, vrând să locuiască împreună. Şi a socotit unul întru sine : Orice va voi fratele meu, aceea să fac. Asemenea şi fratele celălalt a socotit, că voia fratelui său va face. Şi au trăit ani mulţi cu multă dragoste. Dar văzând vrăjmaşul, s-a dus să-i despartă şi stând în tindă se arăta unuia ca un porumbel, iar altuia ca o cioară. Şi a zis unul : vezi porumbelul acesta ? Zis-a acela : cioară este. Şi au început a se certa, altul alta zicând, şi sculându-se s-au bătut până la sânge, spre cea mai desăvârşită bucurie a vrăjmaşului şi s-au despărţit. Iar după trei zile s-au trezit venindu-şi în fire şi făcându-şi metanie, mărturiseau ceea ce fiecare din ei socoteau pasărea cea văzută. Şi cunoscând războiul vrăjmaşului, au rămas până la sfârşit nedespărţiţi.
1) Un frate l-a întrebat pe avva Xoie, zicând : de mă voi afla undeva şi voi mânca trei pâini, nu cumva este mult ? I-a zis lui bătrânul : la arie ai venit, frate ? Şi a zis iarăşi : de voi bea trei pahare cu vin, nu cumva este mult ? I-a zis lui : de nu este drac, nu este mult; iar de este, este mult. Căci vinul este străin de călugării cei ce trăiesc după Dumnezeu.
2) Spunea unui dintre părinţi despre ava Xoie tebeul că a intrat odată în muntele Sinai şi ieşind el de acolo, l-a întâmpinat un frate şi suspinând zicea : ne mâhnim, avvo, pentru neplouare. I-a zis lui bătrânul : şi de ce nu cereţi şi vă rugaţi lui Dumnezeu ? I-a zis lui fratele : ne rugăm şi facem litanii dar nu plouă. I-a zis lui bătrânul : negreşit, nu vă rugaţi cu deadinsul. Vrei însă să cunoşti, că aşa este ? Şi şi-a întins mâinile la cer cu rugăciune şi îndată a plouat. Şi văzând fratele, s-a temut şi căzând cu faţa la pământ, şi s-a închinat lui, iar bătrânul a fugit. Fratele a vestit la toţi ceea ce s-a făcut şi cei ce au auzit, au slăvit pe Dumnezeu.
PENTRU AVVA XANTIE
1) Zis-a avva Xantie : tâlharul pe Cruce era şi dintr-un cuvânt s-a îndreptat. Şi Iuda cu apostolii era împreună numărat şi într-o noapte a prăpădit toată osteneala şi s-a pogorât din ceruri în iad. Drept aceea, nimeni făcând bine, să nu se fălească, căci toţi cei ce s-au nădăjduit în sineşi, au căzut.
2) S-au suit odată avva Xanie de la Schit la Terenut. Şi unde a găzduit pentru osteneala nevoinţei, i-a adus lui puţin vin. Şi auzind unii, i-au adus lui un îndrăcit şi a început dracul să îl ocărască pe bătrân : la băutorul de vin acesta m-aţi adus ? Şi bătrânul nu voia să îl scoată, dar pentru defăimare zicea : cred lui Hristos, că nu voi isprăvi paharul acesta până ce nu vei ce nu vei ieşi. Şi dacă a început bătrânul să bea, a strigat dracul, zicând : mă arzi, mă arzi ! Şi mai înainte de a isprăvi, a ieşit dracul, cu darul lui Hristos.
3) Acestași a zis : câinele este mai bun decât mine, căci şi dragoste are şi la judecată nu vine.
1) Zis-a avva Olimpie : s-a pogorât odată un preot al elinilor la Schit şi a venit la chilia mea şi a adormit. Şi văzând vieţuirea călugărilor, mi-a zis : aşa vieţuind, nimic nu vedeţi la Dumnezeui vostru ? Şi i-am zis lui : nu. Şi mi-a zis mie preotul : dar noi când slujim dumnezeului nostru nimic nu ascunde de noi ci ne descoperă tainele lui. Şi voi atâtea osteneli făcând, privegheri, liniştiri şi nevoinţe, zici că nimic nu vedeţi. Negreşit dar, dacă nimic nu vedeţi, cugete rele aveţi în inimile voastre, care vă despart pe voi de Dumnezeu şi pentru aceasta nu vă descopere vouă tainele. Şi m-am dus şi am vestit bătrânilor cuvintele lui şi s-au minunat, zicând că aşa este, căci cugetele cele necunoscute îl despart pe Dumnezeu de om.
2) Avva Olimpie cel ai chiliilor, a fost luptat spre curvie şi i-a zis lui cugetul : du-te, ia femeie ! Şi sculându-se a călcat lut şi a făcut femeie. Apoi şi-a zis : iată femeia ta ! Trebuie dar să lucrezi mult ca să o hrăneşti. Şi lucra ostenindu-se mult. Şi după o zi iarăşi călcând lut, şi-a făcut lui şi fiică şi zicea gândului său : a născut femeia ta. Ai mai multă trebuinţă să lucrezi, ca să poţi să-ţi hrăneşti fiul şi să-l acoperi. Şi aşa făcând, s-a topit pe sine, şi a zis cugetului : dacă nu mai poţi suferi osteneala, nici femeie să nu cauţi. Văzând Dumnezeu osteneala lui, a ridicat de la el războiul şi s-a odihnit.
PENTRU AVVA ORSISIE
1) Zis-a avva Orsisie : cărămida nearsă punându-se la temelie aproape de râu, nu răbdă o zi, iar cea arsă ca o piatră rămâne. Aşa este şi omul care are socoteala trupească şi nu s-a ars ca Iosif cu frica lui Dumnezeu : se risipeşte după ce s-a suit la stăpânire. Căci multe sunt ispitele unora ca aceştia, fiindcă sunt în mijlocul oamenilor. Deci, bine este cineva, ca după ce sunt îşi va cunoaşte măsurile sale să fugă de greutatea stăpânirii, căci cei tari cu credinţa neclintiţi sunt. Pentru însuşi sfântul Iosif de va voi cineva să vorbească, zice că nu a fost pământesc. Cu câte a fost ispitit şi în ce fel de ţară, unde nu era atunci urmă de cinstire a lui Dumnezeu ? Însă Dumnezeul părinţilor lui era cu dânsul şi l-a scos din tot necazul şi acum este cu părinţii săi întru Împărăţia cerurilor. Şi noi, cunoscând măsurile noastre, să ne nevoim, căci aşa vom putea scăpa de judecata lui Dumnezeu.
2) Zis-a iarăşi : socotesc că dacă un om nu va păzi inima sa bine, toate câte a auzit le uită şi se leneveşte. Şi aşa, vrăjmaşul aflând într-însul loc, îl surpă, căci precum un lihnar (candelă) gătat şi luminând, de va fi trecut cu vederea să se toarne untdelmn, încet, încet, se stinge şi apoi se întăreşte întunericul asupra lui. Şi nu numai aceasta, dar este cu putinţă când vine pe lângă dânsul şi şoarecele şi caută să mănânce fitilul, mai înainte de a se stinge, nu poate mânca untul-de-lemn, iar de va vedea că nu numai lumină nu are, dar nici fierbinţeală de foc, atunci având să tragă fitilul, surpă şi lihnarul şi de va fi de lut se strică iar de va fi de aramă stăpânul casei îl face de iznoavă. Aşa, când se leneveşte sufletul, încet, încet Duhul Sfânt se trage, până ce desăvârşit se va stinge în fierbinţeala lui şi atunci vrăjmaşul mâncând osârdia sufletului, pe trup îl prăpădeşte răutatea. Iar dacă acela va fi bun cu aşezarea către Dumnezeu, numai s-a răpit spre lenevire. Dumnezeu ca un îndurat, punând într-însul frica Lui şi aducerea aminte a muncilor, îl face să se trezească şi să se păzească pe sineşi de aici înainte cu multă întărire până la cercetarea lui.
PENTRU AVVA OR
1) Au spus unii despre avva Or şi despre avva Theodor că puneau pământ pe chilii şi au zis unul către altul : de ne va cerceta pe noi acum Dumnezeu, ce facem ? Şi plângând, au lăsat pământul şi s-au dus fiecare la chilia sa.
2) Se spunea despre avva Or că nici n-a minţit vreodată, nici s-a jurat, nici a blestemat pe vreun om, nici a grăit fără de nevoie.
3) Zicea avva Or lui Pavel, ucenicul său : vezi, niciodată cuvânt străin să nu aduci în chilia aceasta !
4) S-a dus odată Pavel, ucenicul lui avva Or, să cumpere smicele de finic şi a aflat că alţii au apucat înainte şi au dat arvuna; că niciodată arvună nu dă avva Or la nimic, ci la vreme trimitea preţul şi cumpăra. Deci s-a dus ucenicul lui în alt loc pentru smicele de finic şi i-a zis grădinarul : cineva mi-a dat odată arvuna şi n-a mai venit; ia tu smicelele de finic. Şi luându-le, a venit la bătrânul şi a vestit lui acestea. Şi dacă a auzit bătrânul, a plesnit cu mâinile, zicând : Or, nu lucrează anul acesta. Şi n-a lăsat smicelele de finic înăuntru, până ce le-a dus pe ele la locul lor.
5) Zis-a avva Or : de mă vezi că am cugetat asupra cuiva, să ştii că şi el acelaşi cuget îl are asupra mea.
6) Era un comis în părţile lui avva Or, care se numea Longhin şi multe milostenii făcea. Şi el venind la unul din părinţi, l-a rugat să-l ducă la avva Or. Deci ducându-se călugărul la bătrân, îl laudă pe comis, cum că este bun şi multe milostenii face. Şi înţelegând bătrânul, a zis : da, bine este ! Apoi a început călugărul a i se ruga, zicând : dă-i voie, avvo, să vină şi să te vadă. Şi răspunzând bătrânul, a zis : cu adevărat, nu va trece valea aceasta, nici nu mă va vedea.
7) L-a întrebat avva Sisoe pe avva Or, zicând : spune-mi un cuvânt. Şi i-a zis : ai încredere în mine ? Da, am. Apoi, a urmat : du-te şi ce m-ai văzut pe mine că fac, fă şi tu. Şi i-a zis lui : ce să văd, părinte, la tine ? Şi i-a răspuns bătrânul : cugetul meu este mai prejos decât al tuturor oamenilor.
8) Se spunea despre avva Or şi despre avva Teodor, că puneau început bun şi mulţumeau lui Dumnezeu totdeauna.
9) Zis-a avva Or : cununa călugărului este smerita cugetare.
10) Zis-a iarăşi : cel ce este cinstit şi lăudat mai presus de vrednicie, mult se păgubeşte, iar cel ce nicidecum nu este cinstit de oameni, de sus va fi slăvit.
11) Iarăşi a zis : când gând de înaltă cugetare sau de mândrie va intra în tine, cercetează-ţi cugetul dacă ai păzit toate poruncile, dacă iubeşti pe vrăjmaşii tăi şi te întristezi de scăderea lor şi dacă te socoteşti pe tine rob netrebnic şi mai păcătos decât toţi. Şi atunci nici aşa să nu cugeţi cele înalte, ca şi cum toate le-ai isprăvit ştiind că acest gând toate le prăpădeşte.
12) Zis-a iarăşi : la toată ispită nu învinui pe niciun om, ci numai pe tine singur, zicând; pentru păcatele mele mi se întâmplă aceasta.
13) A zis iarăşi : să nu cugeţi în inima ta asupra fratelui tău, zicând că eşti mai treaz şi mai nevoitor, ci pleacă-te darului lui Hristos, cu duhul sărăciei şi al dragostei celei nefăţarnice, ca să nu cazi în duhul laudei de sine şi să-ţi prăpădeşti osteneala. Căci scris este : celui ce i se pare că stă, să ia aminte să nu cadă , ci cu sare să fii îndulcit întru Domnul .
14) Zis-a iarăşi : sau fugind fugi de oameni, sau batjocoreşte lumea şi pe oameni, făcându-te nebun pe tine la cele mai multe.
15) Zis-a iarăşi : de vei cleveti pe fratele tău şi te va mustra cugetul du-te şi îi fă metanie şi spune-i că l-ai clevetit şi te păzeşte ca să nu mai fii batjocorit ! Că moarte este sufletului clevetirea.
ÎNCEPUTUL SLOVEI P
PENTRU AVVA
PENTRU AVVA PIMEN
PENTRU AVVA
PIMEN |
PAMVO |
PAISIE |
PISTOS |
PIOR |
PITIRION |
PISTAMON |
PIONITUL |
PAFNUTIE |
PAVEL |
PAVEL MEŞTERUL |
PAVEL CEL MARE |
PAVEL CEL PROST |
PETRU, CEL DE LA DIA
PENTRU AVVA PIMEN
1) S-a dus odată avva Pimen, când era mai tânăr la oarecare bătrân, să-l întrebe de trei gânduri. Deci, după ce a venit la bătrânul, a uitat pe unul din acele trei şi s-a întors la chilia sa. Şi cum a pus mâna să deschidă încuietoarea, şi-a adus aminte de cuvântul pe care l-a uitat şi a lăsat încuietoarea şi s-a întors la bătrânul care i-a zis : degrab ai venit frate. Şi i-a povestit lui : când am pus mâna mea să iau încuietoarea, mi-am adus aminte de cuvântul pe care îl căutăm şi n-am deschis, pentru aceasta m-am întors. Şi era depărtarea căii foarte multă. Şi i-a zis lui bătrânul : al îngerilor Pimen, adică păstor ; şi se va grăi numele tău în tot pământul Egiptului.
2) Avea odată Paisie, fratele lui avva Pimen, prieteşug cu cineva din afara chiliei lui. Iar avva Pimen nu era de acord. Şi sculându-se a fugit la avva Amona. Şi i-a zis lui : Paisie, fratele meu, are cu cineva prieteşug şi nu mă odihnesc. I-a zis lui avva Amona : Pimene, încă trăieşti ? Du-te, şezi în chilia ta şi pune-ţi în inimă că acum ai un an de când eşti în mormânt !
3) Au venit odată bătrânii locului la mănăstirea unde era avva Pimen. Şi a intrat avva Anuv şi i-a zis lui : să chemăm pe bătrâni aici astăzi. Şi stând mult, nu i-a dat lui răspuns. Şi mâhnindu-se, a ieşit. I-au zis lui cei ce şedeau aproape de dânsul : avvo, pentru ce n-ai dat lui răspuns. Le-a zis lor avva Pimen : eu treabă nu am, căci am murit, iar mortul nu grăieşte.
4) Un bătrân era în Egipt mai înainte până nu a veni cei cu avva Pimen şi era ştiut foarte şi cinstit. Deci, după ce s-au suit cei cu avva Pimen de la Schit, au lăsat pe bătrân oamenii şi veneau la avva Pimen. Şi-l zavistuia bătrânul pe el şi-l vorbea de rău. Deci, a auzit avva Pimen şi s-a mâhnit. Şi a zis fraţilor lui : ce să facem bătrânului acestuia mare, căci în întristare ne-au pus oamenii pe noi, părăsind pe bătrânul şi venind la noi, care nu suntem nimic ? Deci cum putem să odihnim pe bătrânul ? Şi le-a zis lor : faceţi puţine bucate şi luaţi un vas cu vin şi să mergem la dânsul să gustăm împreună. Poate cu aceasta vom putea să-l odihnim. Deci au luat bucăţele şi s-au dus. Şi după ce au bătut în uşă, a auzit ucenicul lui şi a zis : cine sunteţi ? Iar ei au zis : spune-i avvei, că este Pimen şi vrea să se blagoslovească de dânsul ! Şi aceasta vestind ucenicul, a răspuns bătrânul : du-te, nu am vreme ! Iar ei au răbdat în arşiţă zicând : nu ne ducem, de nu ne vom învrednici să vedem pe bătrânul. Iar bătrânul văzând smerenia lor şi răbdarea, umilindu-se, le-a deschis. Şi intrând, au gustat cu el. Iar în vremea când mâncau, zicea : într-adevăr, nu sunt numai cele ce le-am auzit despre voi, ci însutite am văzut în locul vostru. Şi li s-a făcut lor prieten din ziua aceea.
5) A voit odată stăpânitorul locului aceluia, să vadă pe avva Pimen şi nu primea bătrânul. Şi cu pricina ca pe un făcător de rele a prins pe fiul surorii lui şi l-a pus în temniţă, zicând : de va veni bătrânul şi se va ruga pentru dânsul, eu îl slobozesc. Şi a venit sora lui, plângând lângă uşă. Iar el nu i-a dat ei răspuns. Ea îl ocăra zicând : omule cu inima de aramă, fie-ţi milă de mine, că numai un fiu am ! Iar el trimiţând, i-a zis ei : Pimen fiu n-a născut. Şi aşa s-a dus. Şi auzind stăpânitorul, a trimis zicând : măcar cu cuvântul de va porunci, îl voi slobozi pe el. Iar bătrânul i-a răspuns înapoi zicând : cercetează după pravila şi de este vrednic de moarte, să moară, iar de nu este, fă cum voieşti ! Iar stăpânitorul auzind, l-a slobozit de la închisoare.
6) A greşit odată un frate în chinovie. Şi era în locurile acelea un pustnic şi multă vreme nu a ieşit afară. Şi venind stareţul chinoviei la bătrânul, i-a vestit lui pentru cel ce a greşit. Iar el a zis : goniţi-l ! Şi ieşind fratele din chinovie, a intrat într-o surpătură şi plângea acolo. Şi s-au întâmplat nişte fraţi să meargă la avva Pimen şi l-au auzit plângând. Şi intrând l-au găsit în mare durere. Şi l-au rugat pe el ca să-i ducă la bătrân şi nu voia, zicând : aici vreau eu să mor ! Şi venind ei la avva Pimen, i-au povestit lui şi rugându-l el pe ei, i-a trimis zicând : spuneţi-i că avva Pimen îl cheamă. Şi a venit fratele la dânsul şi văzându-l pe el bătrânul necăjit, sculându-se l-a sărutat şi glumind cu dânsul l-a rugat să guste. Şi a trimis avva Pimen pe unul din fraţii săi la pustnic, zicând : de mulţi ani doream să te văd, auzind cele despre tine şi din lenevirea amândorura nu ne-am întâlnit unul cu altul. Deci acum vrând Dumnezeu şi pricina întâmplându-se, ia osteneală şi vino până aici, ca să ne vedem unul cu altul ! (Că era neieșind din chilia lui). Şi auzind zicea : de n-ar fi vestit Dumnezeu bătrânului, nu ar fi trimis la mine. Şi sculându-se, a venit la el. Şi închinându-se unul altuia cu bucurie, au şezut. Şi a zis lui avva Pimen : doi oameni erau într-un loc şi amândoi aveau morţi. Iar unul a lăsat pe mortul său şi s-a dus să plângă pe mortul celuilalt. Şi auzind bătrânul s-a umilit de cuvântul lui şi i-a adus aminte de ceea ce a făcut şi a zis : Pimen sus, sus în cer, iar eu jos, jos pe pământ !
7) S-au dus odată mulţi bătrâni la avva Pimen. Şi iată unul dintr-ai lui avva Pimen avea un copil şi obrazul, faţa lui, din lucrarea diavolului, s-a întors înapoi. Şi văzând tatăl copilului mulţimea părinţilor, luând copilul afară de mănăstire, şedea plângând. Şi s-a întâmplat unui bătrân să iasă afară şi văzându-l i-a zis : de ce plângi omule ? Iar el a zis : rudenie sunt cu avva Pimen. Însă iată i s-a întâmplat copilului acestuia ispită şi aceasta. Şi vrând să-l aducem la bătrânul ne-am temut că nu voieşte să ne vadă şi acum de va afla că suntem aici trimite şi ne alungă. Dar eu văzând venirea voastră, am îndrăznit de am venit. Deci, cum voieşti avvo, fie-ţi milă de mine şi ia copilul înlăuntru şi vă rugaţi pentru dânsul. Şi luându-l bătrânul, a intrat şi a săvârşit lucru cu înţelepciune că nu l-a dus îndată la avva Pimen, ci, începând de la fraţii cei mai mici, zicea : faceţi cruce copilului ! Şi după ce i-a făcut pe toţi de i-au făcut cruce, în urmă l-au dus şi la avva Pimen, dar el nu voia să-i facă cruce, iar părinţii şi se rugau zicând : precum toţi şi tu fă, părinte. Şi suspinând sculându-se s-a rugat zicând : Dumnezeule, tămăduieşte zidirea Ta, ca să nu fie stăpânită de vrăjmaşul ! Şi făcându-i cruce, îndată s-a tămăduit şi l-a dat tatălui său sănătos.
8) S-a dus un frate odată, din părţile lui avva Pimen, în străinătate. Şi a ajuns la un pustnic acolo (că era milostiv şi mulţi veneau la dânsul). Şi i-a vestit lui fratele despre avva Pimen. Şi auzind fapta lui cea bună, a dorit să-l vadă. Deci întorcându-se fratele în Egipt, după câtăva vreme a venit pustnicul din străinătate în Egipt la fratele cel ce venise la el (că îi spusese lui unde petrece). Şi văzându-l acela, s-a mirat şi s-a bucurat foarte. Şi a zis pustnicul : fii bun şi du-mă la avva Pimen ! Şi luându-l, a venit la avva Pimen şi i-a vestit cele despre dânsul zicând că mare om este şi multă dragoste şi cinste are la locul lui şi i-am vestit lui despre tine şi dorind să te vadă, a venit. Deci l-a primit pe el cu bucurie şi sărutându-se unul cu altul, au şezut. Şi a început cel străin a vorbi din Scriptură locuri duhovniceşti şi cereşti. Şi şi-a întors avva Pimen faţa lui şi nu i-a dat răspuns. Şi văzând că nu vorbeşte cu dânsul, mâhnindu-se a ieşit. Şi a zis fratelui celui ce l-a adus pe el : în zadar am făcut toată călătoria aceasta, că am venit la bătrânul şi iată că nici a vorbi cu mine nu voieşte. Şi a intrat fratele, la avva Pimen şi i-a zis : avvo, pentru tine a venit acest om mare, având atâta slavă la locul lui. Pentru ce n-ai vorbit cu dânsul ? I-a zis lui bătrânul : acesta din cei de sus este şi cele cereşti grăieşte, iar eu din cei de jos sunt şi cele pământeşti vorbesc. De mi-ar fi grăit despre patimi ale sufletului, i-aş fi răspuns; iar dacă pentru lucruri cereşti eu aceasta nu ştiu. Deci ieşind fratele, i-a zis : bătrânul nu degrabă vorbeşte din Scriptură, ci dacă cineva îi va grăi lui despre patimile sufletului, îi răspunde. Iar el umilindu-se, a intrat la bătrânul şi a zis către dânsul : ce voi face avvo, că mă stăpânesc patimile sufletului ? Şi a luat aminte la dânsul bătrânul, bucurându-se. Şi a zis : acum bine ai venit. Deschide-ţi gura ta pentru acestea şi o voi umplea de bunătăţi. Iar el mult folosindu-se zicea : cu adevărat aceasta este calea cea adevărată. Şi mulţumind lui Dumnezeu, s-a întors la locul său bucuros căci cu astfel de sfânt s-a învrednicit a se întâlni.
9) A prins odată stăpânitorul locului pe unul din satul lui avva Pimen. Şi au venit toţi, rugându-se bătrânului să meargă şi să-l scoată. Iar el a zis : lăsaţi-mă trei zile şi aşa vin ! Deci s-a rugat avva Pimen către Domnul, zicând : Doamne, nu-mi da darul acesta, căci nu mă vor lăsa să şed în locul acesta ! Deci a venit bătrânul, rugându-se stăpânitorului. Iar el a zis către dânsul : pentru tâlhari te rogi, avvo ? Iar bătrânul s-a bucurat că n-a primit har de la dânsul.
10) Au povestit unii că odată avva Pimen şi fraţii lui lucrau sculuri şi nu sporeau, neavând cum să cumpere inuri. Şi unul dintr-înşii a povestit unui neguţător credincios pricina. Iar avva Pimen nu voia să ia de la cineva ceva, pentru supărare. Neguţătorul vrând să facă lucru bătrânului, se făcea că are trebuință de sculuri. De aceea a adus cămila şi le-a luat. Şi venind fratele la avva Pimen şi auzind ceea ce a făcut neguţătorul, ca şi când vrând să-l laude, a zis : cu adevărat, avvo, şi neavând trebuinţă le-a luat ca să ne facă nouă lucru. Şi auzind avva Pimen că neavând trebuinţă le-a luat, a zis fratelui : scoală-te, tocmeşte cămilă şi adu-le aici, iar de nu le vei aduce, Pimen aici nu şade cu voi. Că nu fac strâmbătate vreunui om care nu are trebuinţă ca el să se păgubească şi să ia folosul meu. Şi s-a dus fratele lui cu multă osteneală şi le-a adus. Iar de nu le aducea bătrânul se ducea de la dânşii. Deci, după ce le-a văzut, s-a bucurat, ca şi când ar fi aflat o mare comoară.
11) A auzit odată preotul Pelusiului despre un frate ce se duce des în cetate şi se scaldă şi se leneveşte de mântuirea lui. Şi venind la biserică l-a scos din călugărie. Şi după aceasta l-a mustrat pe dânsul inima şi s-a căit. Şi a venit la avva Pimen beat de gânduri, având şi levitoanele fraţilor şi a vestit bătrânului pricina. Şi i-a zis lui bătrânul : nu ai tu ceva din ale omului cel vechi ? Te-ai dezbrăcat de el ? Iar preotul a zis : mă împărtăşesc de omul cel vechi. Iar bătrânul i-a zis : iată că şi tu eşti ca şi fraţii; că deşi puţin te împărtăşeşti din vechime, însă eşti supus păcatului. Atunci mergând preotul, a chemat pe fraţi şi s-a pocăit înaintea celor unsprezece şi i-a îmbrăcat pe ei cu chipul călugăresc şi i-a slobozit.
12) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen zicând : am făcut păcat mare şi voiesc să mă pocăiesc trei ani. I-a zis lui bătrânul : este mult. Şi a zis fratele : dar până la un an ? Şi a zis iarăşi bătrânul : mult este. Iar cei ce erau de faţă au zis : dar până la patruzeci de zile ? Şi iarăşi a zis : mult este. Şi a adaus : eu zic că dacă din toată inima se va pocăi omul şi nu va mai continua să facă păcatul şi în trei zile îl primeşte pe el Dumnezeu.
13) Zis-a iarăşi : semul călugărului în ispite se arată.
14) Zis-a iarăşi : precum spătarul împăratului stă lângă dânsul de-a pururea gata, aşa trebuie şi sufletul să fie gata spre a lupta împotriva dracului curviei.
15) A întrebat avva Anuv pe avva Pimen despre gândurile cele necurate pe care le naşte inima omului şi despre poftele cele deşarte. Şi i-a zis lui avva Pimen : au doară va slăbi securea fără cel ce taie cu ea ? Însă tu nu le dă lor loc, nici te îndulci cu dânsele şi rămân nelucrătoare.
16) Zis-a iarăşi avva Pimen : de n-ar fi venit Navuzardan, bucătarul cel mare, nu ar fi ars biserica Domnului . Adică, de n-ar fi venit odihna îmbuibării pântecelui în suflet, n-ar fi căzut mintea în războiul vrăjmaşului.
17) Se spune despre avva Pimen, că chemat fiind să mănânce fără voia lui, mergea lăcrimând, ca să nu fie neascultător fratelui său şi să-l mâhnească.
18) Zis-a iarăşi avva Pimen : nu locui în locul unde vezi pe unii că au zavistie asupra ta. Fiindcă nu sporeşti.
19) Povestit-au unii lui avva Pimen, despre un călugăr, că nu bea vin. Şi a zis : vinul nu este al călugărilor.
20) A întrebat avva Isaia pe avva Pimen despre gândurile cele spurcate. Şi i-a zis lui avva Pimen : precum o ladă plină cu haine, de le va lăsa cineva, cu vremea putrezesc, aşa şi gândurile, de nu le vom face cu trupul, cu vremea se prăpădesc şi se putrezesc.
21) A întrebat avva Iosif tot acest cuvânt. Şi i-a zis lui avva Pimen : precum dacă cineva va pune într-un vas şarpe şi scorpie şi îl va astupa, negreşit, cu vremea mor, aşa şi gândurile cele rele, de la draci odrăslind, prin răbdare lipsesc.
22) Un frate a venit la avva Pimen şi i-a zis lui : seamăn ţărâna mea şi fac dintr-însa milostenie. I-a zis lui bătrânul : bine faci ! Şi s-a dus cu osârdie şi a sporit milostenia. Şi a auzit avva Anuv cuvântul şi i-a zis lui avva Pimen : nu te temi de Dumnezeu, aşa grăind fratelui ? Şi a tăcut bătrânul. După două zile a trimis avva Pimen la fratele şi i-a zis lui, auzind şi avva Anuv : ce mi-ai zis alaltăieri, că mintea mea era aiurea ? Şi a zis lui fratele : am zis că seamăn ţărâna mea şi fac dintr-însa milostenie. Şi i-a zis avva Pimen : am gândit că pentru fratele tău cel mirean ai grăit; iar dacă tu eşti cel ce faci lucrul acesta, nu este lucru călugăresc. Iar el auzind, s-a mâhnit, zicând : alt lucru nu ştiu decât acesta şi nu pot ca să nu seamăn ţărâna mea. Deci, după ce s-a dus, i-a făcut lui metanie avva Anuv, zicând : iartă-mă ! Şi a zis avva Pimen : şi eu de la început ştiam că nu este lucru călugăresc, dar după socoteala lui am grăit şi m-am străduit spre sporirea dragostei, iar acum s-a dus mâhnit şi tot la fel face.
23) A zis avva Pimen : de va greşi omul şi va tăgădui, zicând n-am greşit, nu-l mustra. Iar de nu, îi tai osârdia; iar de vei zice lui : nu te mâhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăinţă.
24) A zis iarăşi : bună este ispitirea, că aceasta face pe om mai lămurit.
25) A zis iarăşi : omul care învaţă, dar nu face cele ce învaţă, este asemenea cu fântâna, că pe toţi îi adapă şi îi spală, iar pe sine nu se poate curăţi, ci de toată întinăciunea este plină şi toată necurăţenia într-însa se află.
26) Trecând odată avva Pimen prin Egipt, a văzut o femeie şezând la un mormânt şi plângând cu amar. Şi a zis : de vor veni toate veseliile lumii acesteia, nu vor muta sufletul ei de la plâns. Aşa şi călugărul, trebuie de-a pururi să aibă plânsul în sine.
27) A zis iarăşi : că este om, care se pare că tace, dar inima lui osândește pe alţii. Unul ca acesta totdeauna grăieşte. Şi este altul care de dimineața până seara grăieşte şi tăcere ține, adică fără de folos nimic nu grăieşte.
28) Un frate a venit la avva Pimen şi i-a zis : avvo, multe gânduri am şi mă primejduesc din pricina lor. Şi l-a scos pe el bătrânul afară sub văzduh şi i-a zis : întinde braţul şi tine vânturile. Iar el a zis : nu pot să fac aceasta. Şi i-a zis bătrânul : dacă asta nu poţi s-o faci, nici gândurile nu le poţi opri să nu vină. Alt lucru este însă să le stai împotrivă.
29) A zis avva Pimen : de sunt trei la un loc şi unul se linişteşte bine, iar unul este bolnav şi mulţumeşte, celălalt slujeşte cu cuget curat, toţi trei de o lucrare sunt.
30) Zis-a iarăşi : scris este : în ce chip doreşte cerbul izvoarele apelor, aşa Te doreşte sufletul meu, Dumnezeule. Fiindcă cerbii în pustie înghit multe jigănii târâtoare, iar când îi arde otrava, doresc să vină la ape, şi după ce beau se răcoresc de otrava jigăniilor. Aşa şi călugării, în pustie şezând se ard de otrava dracilor celor vicleni şi doresc sâmbătă şi duminică să vină la izvoarele apelor, adică la Trupul şi Sângele Domnului nostru Iisus Hristos, ca să se curățească de amărăciunea celui viclean.
31) A întrebat avva Iosif pe avva Pimen, cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui : eu voiesc ca cel ce mănâncă în fiecare zi, câte puţin să mănânce, ca să nu se sature. I-a zis avva Iosif : când erai mai tânăr, nu posteai din două în două zile, avvo ? Şi a zis bătrânul : eu adevărat şi trei şi patru zile şi o săptămână. Şi acestea toate le-au cercetat părinţii, ca nişte puternici şi au aflat că este bine în fiecare zi a mânca, dar puţin; şi ne-au dat nouă calea cea împărătească, că este uşoară.
32) Spuneau părinţii despre avva Pimen cum că atunci când voia să meargă la biserică, şedea, judecând socotelile sale ca la un ceas şi aşa ieşea.
32) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : mi-a rămas o moştenire, ce să fac ? I-a zis lui bătrânul : du-te şi după trei zile vino şi îţi voi spune ! Şi a venit după cum i-a hotărât. Şi a zis bătrânul : ce pot să-ţi zic, frate ? De îţi voi zice : dă-o la biserică, acolo fac mese mari. De îţi voi zice : dă-o rudelor tale, nu ai plată; de îţi voi zice : dă-o săracilor, rămâi fără grijă. Deci, orice voieşti, fă; eu treabă nu am.
34) L-a întrebat pe el alt frate, zicând : ce înseamnă : nu da rău pentru rău ? I-a zis lui bătrânul : patima aceasta patru chipuri are : întâi din inimă, al doilea din căutătură, al treilea din limbă, al patrulea a nu face rău în loc de rău. De poţi să-ţi curăţeşti inima, nu vi ție în căutătură. Iar de va veni în căutătură, păzeşte-te a nu grăi, iar de vei şi grăi, degrabă taie ca să nu faci rău în loc de rău.
35) Zis-a avva Pimen : a păzi şi a lua aminte de sine, şi socoteala cea dreaptă : aceste trei fapte bune sunt povăţuitoare ale sufletului.
36) Zis-a iarăşi : a te arunca pe sine înaintea lui Dumnezeu şi a nu te măsura pe sine şi a lepăda înapoi voia ta, sunt unelte ale sufletului.
37) Zis-a iarăşi : toată osteneala care îţi va veni ţie, este biruită prin tăcere.
38) Zis-a iarăşi : urâciune este pentru Dumnezeu toată odihna trupească.
39) Zis-a iarăşi : plânsul este îndoit : lucrează şi păzeşte.
40) Zis-a iarăşi : de îţi va veni gând pentru trebuinţele cele de nevoie ale trupului şi le vei pune la orânduială odată şi iarăşi va veni şi le vei pune la orânduială şi a treia oară, să nu iei aminte la dânsul, că este zadarnic.
41) Zis-a iarăşi că un frate l-a întrebat pe avva Aloine, zicând : ce este defăimarea ? Şi a zis bătrânul : să fii tu dedesubtul celor necuvântătoare şi să ştii că acelea sunt neosândite.
42) Zis-a iarăşi : de îşi va aduce omul aminte de cuvântul cel scris că din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi va alege mai mult tăcerea.
43) Zis-a iarăşi : începutul răutăţilor este răspândirea.
44) Zis-a iarăşi : avva Isidor preotul Schitului, a grăit odată norodului, zicând : fraţilor, nu pentru osteneală am venit la locul acesta ? Şi acum nu mai are osteneală. Deci, eu, luându-mi cojocul mă duc unde este osteneală şi acolo aflu odihnă.
45) Un frate i-a zis lui avva Pimen : de vei vedea vreun lucru, voieşti să-l spui ? I-a zis lui bătrânul : scris este : oricine va răspunde cuvânt mai înainte de a auzi, neînțelepție îi este lui şi defăimare . De vei fi întrebat, răspunde, iar de nu, taci !
46) A întrebat un frate pe avva Pimen, zicând : poate omul să nădăjduiască numai la o faptă ? Şi i-a zis lui bătrânul : avva Ioan Colov a zis : eu voiesc să mă împărtăşesc câte puţin din toate faptele cele bune.
47) Zis-a iarăşi bătrânul că un frate l-a întrebat pe avva Pamvo, dacă este bine să lauzi pe aproapele ? Şi i-a zis lui : mai bine este să taci.
48) Zis-a iarăşi avva Pimen : şi de va face omul cer nou şi pământ nou, nu poate să fie fără de griji .
49) Zis-a iarăşi : omul are trebuinţă de smerita cugetare şi de frica lui Dumnezeu totdeauna ca de suflarea ce iese din nările lui.
50) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : ce voi face ? I-a zis lui bătrânul : Avraam când a intrat în pământul făgăduinţei mormânt şi-a cumpărat lui şi prin mormânt a moştenit pământul. Zis-a fratele : ce este mormântul ? I-a zis lui bătrânul : locul plângerii şi al tânguirii.
51) Un frate i-a zis lui avva Pimen : de voi da fratelui meu puţină pâine sau altceva, dracii le pângăresc ca pe unele ce se fac pentru plăcerea oamenilor. I-a zis lui bătrânul : deşi pentru plăcerea oamenilor se fac, noi să dăm trebuinţa fratelui. Şi i-a spus şi acest fel de pildă : doi oameni erau plugari şi locuiau într-o cetate. Şi unul dintr-înşii semănând, a făcut puţine necurate, iar celălalt, lenevindu-se nu a făcut nimic. Deci făcându-se foamete, care din amândoi poate să trăiască ? A răspuns fratele : cel ce a făcut cele puţine şi necurate. I-a zis lui bătrânul : aşadar şi noi să semănăm puţine, chiar şi necurate, să nu murim de foame.
52) Zis-a iarăşi avva Pimen că a zis avva Ammona : omul în toată vremea sa poartă secure şi nu găseşte să doboare un copac; şi este altul iscusit să taie şi cu puţine lovituri dă jos copacul. Şi zicea că securea este dreapta socoteală.
53) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen : cum este dator omul să petreacă ? I-a zis lui bătrânul : vedem pe Daniil că nu s-a aflat asupra lui pâra, fără numai în slujbele Domnului Dumnezeului său.
54) Zis-a avva Pimen : voia omului este zid de aramă între Dumnezeu şi piatră care bate împotrivă. Deci, de o va lăsa omul pe ea, zice şi el : întru Dumnezeul meu voi trece zidul. Iar dacă îndreptarea de sine se va împreuna cu voia, pătimeşte omul.
55) Zis-a iarăşi că şezând odată bătrânii şi mâncând, sta slujind avva Alonie, şi văzându-l pe dânsul, l-au lăudat. Iar el nimic nu a răspuns. Deci i-a zis lui unul în taină : de ce nu ai răspuns bătrânilor când te lăudau ? Şi a zis lui avva Alonie : de le-aş fi răspuns, m-aş fi aflat ca şi cum aş fi primit lauda.
56) Zis-a iarăşi : oamenii pentru săvârşire grăiesc şi puţine lucrează.
57) Zis-a avva Pimen : precum fumul goneşte albinele şi atunci se ia dulceaţa lucrării lor, așa şi odihna cea trupească goneşte frica lui Dumnezeu din suflet şi prăpădeşte toată lucrarea cea bună a lui.
58) Un frate a venit la avva Pimen întru a doua săptămână din Postul mare şi mărturisindu-şi gândurile şi dobândind odihnă, i-a zis : puţin de nu m-am împiedicat să vin aici astăzi. Şi i-a zis lui bătrânul : pentru ce ? Zis-a fratele : am gândit nu cumva pentru post nu-mi vei deschide. I-a zis lui avva Pimen : noi nu ne-am învăţat a închide uşa cea de lemn, ci mai vârtos uşa limbii.
59) Zis-a iarăşi avva Pimen : trebuie să fugi de cele trupeşti, căci când este omul aproape de războiul cel trupesc, se aseamănă cu un bărbat, care stă deasupra unei gropi prea adânci şi în orice ceas va voi vrăjmaşul, îl aruncă lesne jos, iar de va fi departe de cele trupeşti, se aseamănă unui bărbat care este departe de groapă, şi deşi îl va trage pe el vrăjmaşul să-l arunce jos, până când îl trage şi îl sileşte, Dumnezeu îi trimite lui ajutor.
60) Zis-a iarăşi : sărăcia şi necazul şi strâmtoarea şi postul : acestea sunt uneltele vieţii călugăreşti. Că scris este : de vor fi aceşti trei bărbaţi, Noe, Iov şi Daniil, viu sunt Eu, zice Domnul . Noe este față a neagoniselii, Iov a ostenelii şi Daniil a dreptei socoteli. Deci, de vor fi aceste trei fapte în om, Domnul locuieşte în el.
61) Spunea avva Iosif, că şezând cu avva Pimen, a numit avva pe Agafton. Şi i-am zis lui : tânăr este, pentru ce îl numeşti pe el avva ? Şi mi-a zis avva Pimen : gura lui l-a făcut pe el să se numească avva.
62) A venit odată un frate la avva Pimen şi i-a zis : ce voi face, părinte, că sunt supărat de curvie ? Şi iată m-am dus la avva Ivistion şi mi-a zis : nu trebuie să o laşi să zăbovească în tine. I-a zis lui avva Pimen : faptele lui avva Ivistion sunt sus împreună cu îngerii şi nu ştie că eu şi tu suntem în curvie. De va ţine călugărul pântecele, limba şi străinătatea, să îndrăzneşti că nu moare.
63) Zis-a avva Pimen : învaţă-ţi gura să vorbească cele ale inimii.
64) A întrebat un frate pe avva Pimen, zicând : de voi vedea greşeala fratelui meu, bine este să o acopăr ? I-a zis lui bătrânul : în orice ceas vom acoperi greşeala fratelui nostru şi Dumnezeu o acopere pe a noastră; şi în orice ceas o arătăm pe a fratelui şi Dumnezeu o arată pe a noastră.
65) Zis-a iarăşi avva Pimen : a întrebat pe avva Paisie cineva odată, zicând : ce voi face sufletului meu, că e nesimţitor şi nu se teme de Dumnezeu ? Şi i-a zis lui : du-te, lipeşte-te de omul care se teme de Dumnezeu şi apropiindu-te, te vei învăţa şi tu a te teme de Dumnezeu.
66) Zis-a iarăşi : dacă două lucruri va birui călugărul, poate să se facă slobod de lume. Şi a zis un frate : care sunt acestea ? Şi a zis : odihna cea trupească şi slava cea deşartă.
67) A întrebat Avraam al lui Agafton pe avva Pimen, zicând : cum mă luptă dracii ? Şi i-a zis lui avva Pimen : pe tine te luptă dracii ? Nu se lupta cu noi, câtă vreme facem voile noastre. Că voile noastre s-au făcut draci şi ei sunt care ne necăjesc pe noi, ca să le împlinim. Iar de voieşti să ştii cu cine s-au luptat dracii, apoi află că cu Moise şi cu cei asemenea lui.
68) Zis-a avva Pimen : această petrecere a dat Dumnezeu lui Israel, a se depărta de cele afară de fire, adică de mânie, de iuţime, de zavistie, de urâciune şi de grăirea de rău asupra fratelui şi de celelalte ale vechimei.
69) A întrebat un frate pe avva Pimen, zicând : spune-mi un cuvânt ! Şi i-a zis lui : începutul lucrului care l-au pus părinţii, este plânsul. Zis-a iarăşi fratele : spune-mi alt cuvânt ! Răspuns-a bătrânul : cât poţi, lucrează rucodelie, ca dintr-însa să faci milostenie; că scris este, că milostenia şi credinţa curăță păcatele . Zis-a fratele : ce este credinţa ? Zis-a bătrânul : credinţa este a petrece cu smerită cugetare şi a face milostenie.
70) Un frate a întrebat pe avva Pimen, zicând : de voi vedea vreun frate, despre care am auzit vreo greşeală, nu vreau să-l bag pe el în chilia mea; iar de voi vedea vreunul bun, mă bucur împreună cu el. I-a zis lui bătrânul : de faci fratelui celui bun puţin bine, îndoit fă cu acela, că acesta este cel neputincios. Căci era cineva într-o obşte, anume Timotei, pustnic şi auzind egumenul veste de un frate pentru o ispită, l-a întrebat pe Timotei de el. Şi l-a sfătuit să-l scoată afară. Deci, după ce l-a scos, s-a pus ispita fratelui asupra lui Timotei, până ce-s-a primejduit. Şi plângea Timotei înaintea lui Dumnezeu, zicând : am greşit, iartă-mă ! Şi i-a venit lui glas zicând : Timotei, să nu socoteşti că aceasta ţi-am făcut ţie pentru altceva, decât numai că ai trecut cu vederea pe fratele tău în vremea ispitei lui.
71) Zis-a avva Pimen : pentru aceasta zacem întru atâtea ispite, că numele noastre şi rânduiala nu le păzim. Precum Scriptura zice : nu vedem femeia cananeancă, care a primit numele ei fiindcă a odihnit-o pe ea Mântuitorul ? Iarăşi Avigheea când a zis lui David, că întru mine este păcatul ? Şi a ascultat-o pe ea şi a iubit-o. Avigheea e fața sufletului şi David a dumnezeirii. Deci, dacă sufletul se va prihăni pe sine înaintea Domnului, îl iubeşte pe el Domnul.
72) Trecea odată avva Pimen cu avva Anuv prin părţile Diolchiei. Şi venind împrejurul mormânturilor, văd o femeie cumplit rupându-se şi plângând cu amar. Şi stând, lua aminte la dânsa şi păşind puţin mai înainte, s-au întâlnit cu unul şi l-a întrebat pe el avva Pimen, zicând : ce are femeia aceasta, căci cu amar plânge ? Şi i-a zis lui : a murit bărbatul ei şi fiul şi fratele. Şi răspunzând avva Pimen a zis către avva Anuv : îţi zic ţie, că omul de nu va omorî voile trupului toate şi nu va agonisi plânsul, acesta nu poate să se facă călugăr. Că toată viaţa lui şi mintea la plâns este.
73) Zis-a avva Pimen : nu te număra pe tine, ci lipeşte-te de cel ce petrece bine.
74) Zis-a iarăşi că dacă mergea vreun frate la avva Ioan Colov, îi dă lui dragostea cea frăţească, care zice : dragostea îndelung rabdă, se milostiveşte .
75) Zis-a iarăşi despre avva Pamvo, că a zis despre el avva Antonie că din frică de Dumnezeu a făcut Duhul lui Dumnezeu să locuiască în el.
76) Povestit-a cineva din părinţi despre avva Pimen şi despre fraţii lui că locuiau în Egipt. Şi dorind mama lor să-i vadă, nu putea. Deci a pândit când mergeau ei la biserică şi i-a întâlnit. Iar ei văzând-o s-au întors înapoi şi au încuiat uşa în faţa ei. Ea stând lângă uşă, strigă plângând cu jale multă şi zicând : să vă văd pe voi, fiii mei prea iubiţi ! Şi auzind-o avva Anuv a intrat la avva Pimen, zicând : ce vom face bătrânei acesteia, că plânge la uşă ? Şi dinăuntru stând o auzeau plângând cu jale multă. Şi i-a zis : de ce strigi aşa, bătrâno ? Iar ea auzind glasul lui, mult mai mult strigă plângând şi zicând : voiesc să vă văd pe voi fiii mei şi ce este de vă voi vedea ? Au doară nu sunt mama voastră ? Au doară nu eu v-am alăptat ? De acum sunt bătrână şi auzind glasul tău, m-am tulburat. I-a zis ei bătrânul : aici vrei să ne vezi pe noi, sau în lumea cealaltă ? I-a răspuns ei : de te vei sili să nu ne vezi pe noi aici, ne vei vedea acolo. Deci s-a dus bătrâna bucurându-se şi zicând : dacă eu adevărat vă voi vedea pe voi acolo, nu vreau să vă văd aici.
77) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : care sunt cele înalte ? I-a zis lui bătrânul : îndreptarea de sine.
78) Au venit odată nişte eretici la avva Pimen şi au început a grăi de rău pe arhiepiscopul Alexandriei, cum că de la preoţi are hirotonia. Iar bătrânul tăcând, l-a chemat pe fratele său şi i-a zis : pune masa şi fă-i să mănânce şi-i trimite cu pace.
79) Zis-a avva Pimen că un frate locuind împreună cu alţi fraţi, l-a întrebat pe avva Visarion : ce voi face ? Iar bătrânul i-a zis lui : taci şi nu te socoţi pe tine !
80) Zis-a iarăşi : unde inima ta nu are vestire, nu lua aminte.
81) Zis-a iarăşi : de te vei socoti pe tine de nimic, vei avea odihnă, ori în ce loc te vei afla.
82) Zis-a iarăşi, că spunea avva Sisoe : este ruşine când cineva are păcatul netemerii.
83) Zis-a iarăşi : voia, odihna şi obişnuinţa acestora surpă pe om.
84) Zis-a iarăşi : de vei tăcea, vei avea odihnă în tot locul unde vei locui.
85) Zis-a iarăşi despre avva Pior, că în fiecare zi punea început.
86) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : de va cădea omul în vreo greşeală şi se va întoarce, este iertat de Dumnezeu ? A zis bătrânul : dar Dumnezeu, Cel ce a poruncit oamenitor să facă aceasta, nu mai vârtos va face ? Căci a poruncit lui Petru, zicând : iartă de şaptezeci de ori câte şapte fratelui tău.
87) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : bine este a ne ruga ? I-a zis lui bătrânul ca a zis avva Antonie : glasul acesta vine de la faţa Domnului zicând : mângâiaţi pe norodul Meu, mângâiaţi !.
88) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : poate omul să-şi ţină toate gândurile şi niciunul dintr-insele să nu dea vrăjmaşului ? Şi i-a zis bătrânul : este cel ce ia zece şi dă una.
89) Acelaşi frate l-a întrebat pe avva Sisoe acelaşi cuvânt şi i-a zis lui : cu adevărat este care nimic nu dă vrăjmaşului.
90) Era un sihastru mare în muntele Atliviei şi au venit asupra lui tâlharii şi a strigat bătrânul. Şi auzind vecinii lui, i-au prins pe tâlhari şi i-au dus la judecător şi i-au pus în temniţă. Şi s-au mâhnit fraţii zicând : pentru noi au fost daţi. Şi sculându-se, au mers la avva Pimen şi i-au vestit lui pricina. El a scris către bătrânul, zicând : socoteşte, vânzarea cea dintâi de unde s-a făcut ? Şi atunci vezi pe cea de-a doua ! Ca de nu te-ai fi înstrăinat mai întâi de cele dinlăuntru, nu ai fi făcut a doua vânzare. Şi văzând bătrânul sihastru scrisoarea lui avva Pimen (că era cunoscut în tot locul acela şi nu ieşea din chilia lui), sculându-se, a venit în cetate şi a scos pe tâlhari din temniţă şi înaintea norodului i-a slobozit pe ei.
91) Zis-a avva Pimen : nu este călugăr cârtitorul, nu este călugăr cel ce face răsplătire, nu este călugăr mâniosul.
92) Au venit unii din bătrâni la avva Pimen şi i-au zis : de vom vedea pe fraţi că dormitează în biserică, voieşti să-i îmboldim ca să fie treji la priveghere ? Iar el le-a zis lor : eu cu adevărat de voi vedea pe fratele că dormitează, pun capul lui pe genunchii mei şi-l odihnesc.
93) Se spunea despre un frate ca a fost luptat spre hula şi se ruşina să spună. Şi oriunde auzea de bătrâni mari, se ducea la dânşii ca să le vestească şi cum ajungea, se ruşina să vestească. Deci de multe ori s-a dus şi la avva Pimen şi l-a văzut pe el bătrânul că are gânduri şi se mâhnea că faptele nu le vestea. Deci, într-una din zile petrecându-l, i-a zis lui : iată, de atâta vreme vii aici, având gânduri ca să-mi vesteşti şi când vii nu voieşti să spui, ci totdeauna te duci necăjit. Spune-mi, dar, fiule, ce ai ? Iar el i-a zis : cu hula spre Dumnezeu mă luptă diavolul şi mă ruşinam să spun. Şi povestindu-i lui lucrul, îndată s-a uşurat. Deci i-a zis lui bătrânul : nu te necăji, fiule, ci când vine gândul acesta, zi : eu nu am vină, hula ta, asupra ta, satano ! Căci acest lucru nu-l voieşte sufletul meu. Şi tot lucrul ce nu-l voieşte sufletul, pentru puţină vreme este. Şi tămăduindu-se fratele, s-a dus.
94) A întrebat un frate pe avva Pimen, zicând : mă văd pe mine că oriunde mă duc, aflu sprijineală. I-a zis lui bătrânul : şi cei ce ţin în mână sabia, au pe Dumnezeu, care îi miluieşte pe ei în această vreme. Deci de vom fi viteji, face cu noi mila Sa.
95) Zis-a avva Pimen : dacă omul se va prihăni pe sine, rabdă pretutindeni.
96) Zis-a iarăşi că spunea avva Ammona, că este un om care a făcut o sută de ani în chilie şi nu a învăţat cum se cade să stea în chilie.
97) Zis-a avva Pimen : de va ajunge omul la cuvântul apostolului care zice că toate sunt curate celor curaţi , se vede pe sine mai prejos decât toată zidirea. Zis-a fratele : cum pot să mă socotesc pe mine mai prejos decât ucigașii ? Zis-a bătrânul : de va ajunge omul la cuvântul acesta şi de va vedea vreun om ucigând, zice : acela a făcut numai acest păcat, iar eu ucid în fiecare zi.
98) A întrebat fratele acelaşi cuvânt pe avva Anuv, cum că a zis avva Pimen. Şi i-a zis lui avva Anuv : de va ajunge omul la cuvântul acesta şi va vedea neajunsurile fratelui său, pe dreptatea sa le va înghiţi. Zis-a lui fratele : şi care este dreptatea lui ? A răspuns bătrânul : ca totdeauna să se defaime pe sine.
99) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen : de voi cădea în vreo ispită, mă roade cugetul şi mă învinuieşte, pentru ce am căzut ? I-a zis lui bătrânul : în orice ceas va cădea omul în greşeală şi va zice am greşit, îndată a încetat.
100) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : pentru ce apleacă diavolul sufletul meu, ca să fiu cu cel ce mă întrece pe mine şi mă face să defaim pe cel mai prejos decât mine ? Şi i-a zis lui bătrânul : pentru aceasta a zis apostolul, că în casa cea mare nu sunt numai vase de aur şi de argint, ci şi de lemn şi de lut. Deci, de se va curăţi cineva pe sine de toate acestea, va fi vas spre cinste de bună treabă stăpânului, gătit spre tot lucrul bun.
101) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : cum de nu mă las să vorbesc slobod cu părinţii despre gândurile mele ? I-a zis lui bătrânul că a zis avva Ioan Colov : de nimic nu se bucura aşa de mult vrăjmaşul ca de cei ce nu-şi arată gândurile lor.
102) Un frate a zis lui avva Pimen : inima mea slăbănogită este, de mi se va întâmpla să pătimesc puţin. I-a zis lui bătrânul : nu ne minunăm de Iosif care copilandru fiind a răbdat ispita până în sfârşit şi Dumnezeu l-a slăvit pe el ? Nu vedem pe Iov, cum nu s-a înduplecat până în sfârşit, ţinând răbdarea şi nu au putut ispitele să-l clintească din nădejdea în Dumnezeu ?
103) Zis-a avva Pimen : trebuie chinovia să aibă trei fapte : a smereniei, a ascultării şi una care să aibă mişcarea şi boldul pentru lucrul chinoviei.
104) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : în vremea necazului meu am cerut de la unul din sfinţi un lucru spre întrebuinţare şi mi l-a dat milostenie. Deci dacă Dumnezeu mă va iconomisi şi pe mine, îl voi da şi eu milostenie altora, sau mai bine celor ce mi l-au dat ? I-a zis lui bătrânul : cu adevărat la Dumnezeu este, că Lui să se dea, că al Lui este. I-a zis lui fratele : dar dacă îl voi duce şi nu va voi să-l ia, ci va zice : du-te, cum vrei, dă-l milostenie, ce voi face ? I-a zis lui bătrânul : acum al lui este lucrul. Iar de îţi va da cineva fără să-l ceri acesta este al tău. Iar dacă tu vei cere, sau de la călugăr sau de la mirean şi nu va voi să-l primească, acesta este tâlcul, că ştiind el, să-l dai pentru el milostenie.
105) Se spunea despre avva Pimen că niciodată nu voia să-şi dea cuvântul lui deasupra cuvântului altui bătrân, ci mai vârtos întru toate îl lăuda pe acela.
106) Zis-a avva Pimen : mulţi din părinţii noştri s-au făcut viteji la nevoinţă, însă la limpezimea cugetelor prin rugăciune, unul câte unul.
107) Şezând odată Avva Isaac la avva Pimen, s-a auzit glas de cocoș. Şi i-a zis lui : sunt vietăţi aici, avvo ? Iar el răspunzând, i-a zis : Isaac, de ce mă sileşti să vorbesc ? Tu şi cei asemenea cu tine îi auziţi pe aceştia, iar cel ce se trezeşte, n-are grijă de acestea.
108) Se spunea că de veneau vreunii la avva Pimen, îi trimitea pe ei la avva Anuv întâi, căci el era mai mare de ani. Iar avva Anuv le zicea lor : la fratele meu Pimen duceţi-vă, că el are darul cuvântului. Iar de şedea avva Anuv aproape de avva Pimen, nu grăia nicidecum avva Pimen când era el de faţă.
109) Era un mirean foarte evlavios în viaţa lui şi a venit la avva Pimen. S-au mai întâmplat la bătrânul şi alţi fraţi, cerând să audă de la el vreun cuvânt. Şi a zis bătrânul mireanului celui credincios : grăieşte fraţilor vreun cuvânt ! Iar el se ruga zicând : iartă-mă, avvo, eu ca să învăţ am venit. Şi silit fiind de bătrân, a zis : eu sunt mirean şi vânzând şi neguţătorind verdeţuri, dezleg legăturite şi le fac mici, cumpăr cu puţin şi vând cu mult, însă nu ştiu din Scriptură să vorbesc, dar o pildă voi zice. Un om a zis prietenului său : fiindcă am poftă să văd pe împăratul, vino cu mine ! A zis lui prietenul : vin cu tine până la jumătatea căii. Şi a zis altui prieten : vino tu de mă du la împăratul ! I-a zis lui : te duc până la palatul împăratului. Zis-a şi celui de-al treilea : vino cu mine la împăratul ! Iar el a zis : eu vin şi te duc la palat şi stau şi grăiesc şi te bag la împăratul. Şi l-a întrebat pe el : care este puterea pildei ? Şi răspunzând, le-a zis lor : cel dintâi este nevoinţa care povăţuieşte până la drum, cel de al doilea este curăţenia, care ajunge până la cer, iar al treilea este milostenia, care duce până la Împăratul Dumnezeu cu îndrăzneală. Şi aşa fraţii, folosindu-se s-au dus.
110) Un frate şedea afară din satul său şi mulţi ani nu s-a suit în sat şi zicea fraţilor : iată câţi ani am şi nu m-am suit în sat, iar voi totdeauna vă suiţi ! Şi i-a spus lui avva Pimen despre dânsul şi a răspuns bătrânului : eu mă suiam noaptea şi înconjuram satul ca să nu se laude gândul meu că nu mă sui.
111) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : spune-mi vreun cuvânt ! Şi i-a zis lui : când se arde pe dedesubt cazanul, nu poate musca să se apropie de dânsul, nici cetelalte târâtoare, iar când este rece atunci se pune pe el. Aşa şi călugărul : cât rămâne în faptele cele duhovniceşti, nu poate vrăjmaşul să-l supere.
112) Spunea avva Iosif despre avva Pimen, zicând : acesta este cuvântul cel scris în Evanghelie : cel ce are haină să o vândă şi să-şi cumpere cuţit . Adică : cel ce are odihnă să o lase şi să ţină calea cea strâmtă.
113) Au întrebat unii din părinţi pe avva Pimen, zicând : de vom vedea vreun frate păcătuind, voieşti să-l mustrăm ? Le-a zis lor bătrânul : eu cu adevărat de voi avea trebuinţă să trec pe acolo şi-l voi vedea păcătuind, trec pe lângă dânsul şi nu-l mustru.
114) Zis-a avva Pimen : scris este, că cele ce au văzut ochii tăi, acestea să mărturiseşti. Iar eu vă zic vouă, că deşi veţi pipăi cu mâinile voastre, să nu mărturisiţi, că un frate a fost batjocorit cu un lucru de acest fel. Că i se părea că a văzut pe un frate al lui păcătuind cu o femeie şi mult fiind luptat, ducându-se l-a lovit cu piciorul, socotind că sunt ei, şi le-a zis : încetaţi ! Până când ? Şi de fapt erau snopi de grâu. Pentru aceasta v-am zis vouă că deşi veţi pipăi cu mâinile voastre, să nu mustraţi.
115) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : ce voi face, că sunt luptat spre curvie şi mă răpesc la mânie ? Zis-a bătrânul : pentru aceasta zicea David, că pe leu îl batem şi pe un urs îl sugrumăm ; adică, mânia o tăiem, iar curvia cu osteneli o strâmtorăm.
116) Zis-a iarăşi : mai mare decât această dragoste nu este cu putinţă să afle cineva, decât să-şi pună sufletul pentru aproapele său. De va auzi cineva un cuvânt rău, adică de mâhnire, putând şi el să zică asemenea şi se va lupta să nu-l zică, sau de i se va face strâmbătate şi va suferi şi nu va răsplăti, unul ca acesta îşi pune sufletul său pentru aproapele său.
117) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : ce este făţarnicul ? Şi i-a zis lui bătrânul : făţarnic este cel ce învaţă pe aproapele lui un lucru la care el nu a ajuns, căci scris este : vezi paiul din ochii fratelui tău, şi iată, bârna din ochiul tău , şi celelalte.
118) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : ce este a se mânia cineva în zadar pe fratele său ? Şi a zis : orice nedreptate îţi va face fratele tău şi tu te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Chiar de îţi va scoate ochiul tău cel drept şi îţi va tăia mâna ta cea dreaptă şi te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Iar de te desparte de Dumnezeu, atunci să te mânii tare.
119) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : ce voi face păcatelor mele ? I-a zis lui bătrânul : cel ce voieşte să se izbăvească de păcate, prin plâns se izbăveşte şi cel ce voieşte să agonisească fapte bune, prin plâns le agoniseşte. Căci plânsul este calea pe care ne-a dat-o nouă Scriptura şi părinţii noştri zicând : plângeţi că altă cale nu este decât aceasta !
120) A întrebat un frate pe avva Pimen, zicând : ce este pocăinţa păcatului ? Şi i-a zis bătrânul : a nu-l mai face de aici înainte, că pentru aceasta s-au numit fără prihană drepţii, că au lăsat păcatele şi drepţi s-au făcut.
121) Zis-a iarăşi : vicleșugul oamenilor este ascuns dinapoia lor.
122) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen : ce voi face ispitelor acestora ce mă tulbură ? I-a zis lui bătrânul : să plângem înaintea bunătăţii lui Dumnezeu cu toată osteneala noastră, până ce va face cu noi mila Sa !
123) Iarăşi l-a întrebat pe dânsul fratele : ce voi face nefolositoarelor mele prietenii pe care le am ? Iar el i-a zis : este vreun om care trage să moară şi ia aminte la prieteniile acestea. Nu te apropia, nici te atinge de dânsele şi singure se înstrăinează !
124) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : poate omul să fie mort ? I-a răspuns lui : de va ajunge la păcat, se face mort, iar de va ajunge la bunătate, va fi viu şi o face pe acesta.
125) Zis-a avva Pimen : a zis fericitul Antonie că sila cea mare a omului este să pună greşeala sa înaintea Domnului şi să aştepte ispita până la răsuflarea cea mai de pe urmă.
126) Întrebat a fost avva Pimen : la cine se potriveşte cuvântul cel scris " să nu vă grijiţi pentru mâine ?" . I-a răspuns lui bătrânul : s-a zis pentru omul care se află în ispită şi se împuţinează, să nu se îngrijească zicând câtă vreme am în ispita aceasta ? Ci mai vârtos să socotesc zicând în fiecare zi : astăzi !
127) Zis-a iarăşi : a învăţa pe aproapele, este al unuia ce este sănătos şi nepătimaş, fiindcă ce trebuinţă este să zidească cineva casa altuia şi să o risipească pe a sa ?
128) Iarăşi a zis : ce trebuinţă este să meargă cineva la meşteşug şi să nu înveţe ?
129) Zis-a iarăşi : toate cele peste măsură sunt ale dracilor.
130) Zis-a iarăşi : când omul voieşte să zidească o casă, adună mult material ca să poată face casa, încă şi multe feluri adună. Aşa şi noi să luăm câte puţin din faptele cele bune.
131) Întrebat-a cineva din părinţi pe avva Pimen, zicând : cum a suferit avva Nistero pe ucenicul său ? Le-a răspuns lor avva Pimen : de aş fi fost eu, şi perna i-aş fi pus sub cap. I-a zis lui avva Anuv : şi ce ai fi zis lui Dumnezeu ? A răspuns avva Pimen : i-aş fi spus, că Tu ai zis : scoate întâi bârna din ochiul tău şi vei vedea să scoţi gunoiul fratelui tău .
132) Zis-a avva Pimen : foamea şi dormitarea nu ne-au lăsat pe noi să vedem cele rele.
133) Zis-a iarăşi : mulţi s-au făcut tari, dar puţini neîntărâtători .
134) Zis-a iarăşi : cu suspine toate faptele cele bune au intrat în casa aceasta, afară de o faptă bună şi fără de aceasta cu osteneală sta omul. Deci l-au întrebat pe el care este ? Şi a zis : ca omul să se prihănească.
135) Zicea de multe ori avva Pimen : nu avem trebuinţă de nimic decât de minte trează.
136) Întrebat-a oarecare din părinţi pe avva Pimen, zicând : cine este cel ce zice, părtaş sunt eu tuturor ce se tem de Tine ? Şi a zis bătrânul : Duhul Sfânt este care zice.
137) Zis-a avva Pimen, că l-a întrebat un frate pe avva Simon, zicând : de voi ieşi din chilia mea şi voi afla pe fratele meu răspândindu-se, şi eu mă răspândesc cu dânsul. Şi de-l voi afla pe el râzând şi eu râd cu dânsul. Deci, când intru în chilia mea, nu am odihnă. Şi i-a zis lui bătrânul : voieşti, dacă vei ieşi din chilia ta şi vei afla pe cei ce râd, şi râzi şi tu, şi pe cei ce vorbesc, să vorbeşti şi tu, şi să intri în chilia ta şi să te afli pe tine cum erai ? Zis-a fratele : dar de ce ? Şi răspunzând bătrânul, a zis : înăuntru păzeşte strajă, afară păzeşte strajă.
138) Spunea avva Daniil : ne-am dus odată la avva Pimen şi am gustat împreună şi după ce am gustat împreună ne-a zis nouă : mergeţi şi vă odihniţi puţin, fraţilor ! Deci s-au dus fraţii să se odihnească puţin şi eu am rămas să-i vorbesc deosebi şi sculându-mă am venit la chilia lui. Dacă m-a văzut că vin la el, s-a pus pe sine ca şi cum ar fi dormit, că aceasta era lucrarea bătrânului, a le face toate în ascuns.
139) Zis-a avva Pimen : de vei vedea câteva lucruri şi vei auzi cuvinte, să nu le povesteşti aproapelui tău, căci este surpare de război.
140) Zis-a iarăşi : întâi fugi odată, al doilea fugi, al treilea fă-te sabie !
141) Zis-a iarăşi avva Pimen către avva Isaac : uşurează puţin din dreapta ta şi vei avea odihnă în puţinele tale zile.
142) Un frate a mers la avva Pimen şi şezând câţiva împreună, au lăudat un frate, că este urător de rele. Zis-a avva Pimen celui ce a vorbit : şi ce este urâciunea de rele ? Şi s-a uimit fratele şi nu a găsit ce să răspundă şi sculându-se a cerut iertare de la bătrânul, zicând : spune-mi, ce este urâciunea de rele ? A zis bătrânul : urâciunea de rele aceasta este : să urască cineva păcatele sale şi pe aproapele său să-l îndrepte.
143) Un frate venind la avva Pimen, i-a zis : ce voi face ? Răspuns-a lui bătrânul : du-te, apropie-te de cel ce zice : ce voiesc eu ? Şi vei avea odihnă.
144) Povestit-a avva Iosif, că a zis avva Isaac : şedeam odată cu avva Pimen şi l-am văzut uimindu-se. Şi fiindcă aveam multă îndrăzneală către dânsul, am pus lui metanie şi m-am rugat, zicând : spune-mi, unde erai ? Iar el fiind silit; a zis : gândul meu era unde a stat Fecioara Maria, Născătoarea de Dumnezeu şi plângea la Crucea Mântuitorului, şi eu voiam pururea aşa să plâng.
145) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând ce voi face acestei greutăţi, care nu mă ţine ? Răspuns-a lui bătrânul : corăbiile cele mici şi cele mari au brâie că, de nu va fi vântul lor prieinic, să pună corăbierii funia şi brâiele la pieptul lor şi câte puţin să tragă corabia, până ce Dumnezeu va trimite vântul lor. Iar de vor cunoaşte că s-a sculat ceaţă, atunci năvălesc şi pun păr, ca să nu se învăluie, iar părul este a se prihăni pe sine.
146) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen despre supărarea gândurilor. Şi i-a zis lui bătrânul : acest lucru este asemenea cu un bărbat ce are foc de-a stânga şi un pahar cu apă de-a dreapta; deci de se va aprinde focul, va lua apa din pahar şi-l va stinge. Focul este sămânţa vrăjmaşului iar apa însemnează a se arunca pe sine înaintea lui Dumnezeu.
147) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : mai bine este a vorbi sau a tăcea ? I-a răspuns lui bătrânul : cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, bine face şi cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.
148) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : cum poate omul să fugă de a vorbi de rău pe aproapele ? I-a răspuns lui bătrânul : noi şi fraţii noştri două icoane suntem. Deci în orice vreme va lua omul aminte de sine, şi se va prihăni, se află fratele lui cinstit înaintea lui; iar când i se pare el luisi bun, află pe fratele sau rău înaintea sa.
149) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen pentru trândăvie. Şi i-a zis lui bătrânul : trândăvia stă peste tot începutul şi nu este patimă mai rea decât dânsa iar de o va cunoaşte omul că aceasta este, se odihneşte.
150) Zis-a avva Pimen : trei fapte trupeşti am văzut noi la avva Pamvo : nemâncarea până seara în fiecare zi, tăcere şi rucodelie (lucrul mâinilor) mare.
151) Zis-a iarăşi că zicea avva Teona : măcar de va câştiga cineva fapta bună, Dumnezeu nu-i dă lui singur darul, căci ştie că n-a fost credincios ostenelii sale. Ci de va merge către prietenul său, atunci rămâne la dânsul.
152) Un frate i-a vorbit lui avva Pimen, zicând : voiesc să intru în chinovie şi să locuiesc. I-a zis lui bătrânul : de voieşti să intri în chinovie şi de nu vei fi fără de grijă pentru toată întâlnirea şi pentru tot lucrul, nu poţi face ale chinoviei, că peste un ulcior numai nu ai stăpânire.
153) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : ce voi face ? Şi i-a zis : scris este : fărădelegea mea voi vesti şi mă voi îngriji pentru păcatul meu .
154) Zis-a avva Pimen : aceste două gânduri, al curviei şi al clevetirii, nu este cu cuviinţă omului nicidecum să le grăiască nici să le cugete în inima lui, căci de va voi câtuşi de puţin a le cugeta în inima lui, nu se foloseşte, însă sălbăticindu-se asupra lor, va avea odihnă.
155) Fraţii lui avva Pimen îi ziceau : să ne ducem din locul acesta, că ne supără manăstirile locului acestuia şi ne pierdem sufletele ! Iată şi copiii plângând, nu ne lasă să ne liniştim. Le-a zis lor avva Pimen : pentru glasul îngerilor voiţi să vă duceţi de aici ?
156) A întrebat avva Bitinie pe avva Pimen, zicând : de va avea cineva mâhnire asupra mea şi-i voi cere iertare şi nu va primi ce voi face ? I-a răspuns lui bătrânul : ia cu tine alţi doi fraţi şi cere-ţi iertare de la dânsul şi de nu va primi ia pe alţi cinci, şi de nu va primi nici acestora, ia pe preot, şi de nu va primi nici aşa, fără tulburare de aici înainte te roagă lui Dumnezeu ca El să-i vestească lui şi să fii fără grijă !
157) Zis-a avva Pimen : a învăţa pe aproapele, este asemenea cu a-l mustra.
158) Zis-a iarăşi : nu împlini voia ta, căci mai vârtos este de nevoie a te smeri pe tine fratelui tău.
159) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : am găsit un loc care are toată odihna fraţilor; voieşti să locuiesc acolo ? Şi i-a zis bătrânul : unde nu tulburi pe fratele tău, acolo să locuieşti.
160) Zis-a avva Pimen : aceste trei capete sunt folositoare : a te teme de Domnul, a te ruga neîncetat şi a face bine aproapelui.
161) Un frate i-a zis lui avva Pimen : trupul meu a slăbit dar patimile nu slăbesc. I-a zis lui bătrânul : patimile sunt trandafiri cu spini.
162) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : ce voi face ? Şi i-a răspuns lui bătrânul : când Dumnezeu ne va certa, de ce trebuie să ne temem ? Şi i-a zis lui fratele : de păcatele noastre. Deci i-a zis bătrânul : să intrăm dar în chilia noastră şi să ne aducem aminte de păcatele noastre şi Domnul ne va ajuta nouă în toate.
163) Un frate mergând la târg, l-a întrebat pe avva Pimen : ce să fac ? I-a răspuns lui bătrânul : fă-te prieten celui ce se sileşte pe sine, şi cu odihnă îţi vinzi vasele tale.
164) Întrebat a fost avva Pimen despre întinăciuni şi a răspuns : de vom întări lucrarea noastră şi ne vom trezi cu silinţa, nu vom afla în noi întinăciuni.
165) Zis-a avva Pimen : de la al treilea neam al schitului şi de la avva Moise, n-au mai venit fraţi spre sporire.
166) Zis-a iarăşi : omul de îşi păzeşte rânduiala sa, nu se tulbură.
167) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : cum se cade să şed în chilia mea ? I-a răspuns lui : a şedea în chilie, cea la arătare, aşa este rucodelia (lucrul mâinilor), a mânca odată în zi, a tăcea şi a citi, iar în ascuns a spori în chilie, aşa este : a purta prihănirea de sine în tot locul, oriunde vei merge, a nu te lenevi de ceasul slujbelor bisericeşti şi de cele ascunse. Iar de se va întâmpla în vreo vreme a şedea fără rucodelie, intrând la slujbă, fără tulburare să săvârşeşti pravila, iar sfârşitul acestora, tovărăşie bună câştigă şi te depărtează de cea rea.
168) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen : dacă un frate mi-a luat ceva bani, voieşti să-l întreb ? I-a răspuns lui bătrânul : întreabă-l o dată. I-a zis lui fratele : dar ce voi face de nu-mi biruiesc gândul ? I-a zis lui bătrânul : lasă gândul tău să strige, numai pe fratele tău să nu-l scârbeşti !
169) Întâmplatu-s-au unii din părinţi de au venit în casa unui iubitor de Hristos, între care era şi avva Pimen. Şi când mâncau ei, s-a pus înaintea lor carne şi au mâncat toţi, afară de avva Pimen. Şi se mirau bătrânii că nu mânca, ştiind ei dreapta lui socoteală. Iar după ce s-au sculat, i-au zis : tu eşti Pimen şi aşa ai făcut ? Le-a răspuns lor bătrânul : iertaţi-mă, părinţilor, voi aţi mâncat şi nimeni nu s-a smintit; iar eu de aş fi mâncat, fiindcă mulţi fraţi vin aproape de mine, erau să se vatăme, zicând : Pimen a mâncat carne şi noi să nu mâncăm şi s-au minunat de socoteala lui cea dreaptă.
170) Zis-a avva Pimen : eu zic că în locul unde se aruncă satana acolo voi fi aruncat.
171) Acelaşi i-a zis lui avva Anuv : întoarce-ţi ochii tăi, să nu vadă deşertăciuni; căci slobozenia omoară sufletele.
172) Şezând avva Pimen, s-a bătut Paisie cu fratele său până ce a curs sânge din capetele lor şi nimic nu le-a grăit bătrânul. Deci a intrat avva Anuv şi văzându-i, a zis lui avva Pimen : pentru ce ai lăsat pe fraţi de s-au bătut şi nimic nu le-ai zis ? Răspuns-a avva Pimen : fraţi sunt şi iarăşi se împacă. Zis-a avva Anuv : ce este aceasta ? Ai văzut că aşa au făcut şi zici că iarăşi se împacă ? I-a zis lui avva Pimen : pune în inima ta că nu am fost aici înăuntru.
173) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : nişte fraţi locuiesc cu mine; voieşti să le poruncesc lor ? I-a răspuns bătrânul : nu, ci fă tu întâi aceasta, şi de voiesc să trăiască ei singuri vor vedea. I-a zis lui fratele : voiesc şi ei, părinte, să le poruncesc. Zis-a lui bătrânul : nu, ci te fă lor pildă, iar nu dătător de lege .
174) Zis-a avva Pimen : de va veni la tine vreun frate şi vei vedea că nu te foloseşte intrarea lui, încearcă cu mintea ta şi află cum a fost gândul tău care l-ai avut mai mainte de intrarea lui şi atunci vei cunoaşte pricina nefolosirii. Iar dacă aceasta o vei face cu smerită cugetare şi înţelegere, vei fi fără prihană cu aproapele tău, purtând neajunsurile lui. Că dacă cu evlavie va face omul şederea sa, nu va greşi, căci Dumnezeu este înaintea lui iar precum văd din această şedere câştigă omul frica lui Dumnezeu.
175) Zis-a iarăşi : omul care are copil împreună locuitor şi se îndeamnă din pricina lui la orice fel de patimi ale omului celui vechi şi iarăşi îl ţine împreună cu dânsul, unul ca acesta este asemenea cu omul ce are ţarina care este roasă de viermi.
176) A zis iarăşi : răutatea pe răutate nu o surpă nicidecum, ci dacă cineva îţi va face rău, fă-i tu bine, ca prin facerea de bine să surpi răutatea.
177) Zis-a iarăşi : David când s-a luat la luptă cu leul, de gâtlej l-a ţinut şi îndată l-a omorât. Deci dacă şi noi vom ţine gâtlejul şi pântecele noastre, vom birui cu ajutorul lui Dumnezeu leul cel nevăzut.
178) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : ce voi face, că-mi vine necaz şi mă pornesc ? Şi a răspuns bătrânul : sila face şi pe cei mici şi pe cei mari să se pornească.
179) Se spunea despre avva Pimen, că şedea în Schit cu doi fraţi ai lui şi cel mai mic îi necăjea. Şi a zis celuilat frate : ne slăbănogeşte pe noi acest mai mic, scoală-te să mergem de aici ! Şi ieşind, l-au lăsat. Deci dacă a văzut că au zăbovit, i-a văzut pe dânşii departe fiind şi a început a alerga pe urma lor, strigând. Zis-a avva Pimen : să-l aşteptăm pe fratele, că se osteneşte. Deci, după ce a venit la dânşii, a făcut metanie, zicând : unde vă duceţi şi mă lăsaţi pe mine singur ? I-a zis lui bătrânul : fiindcă ne năcăjeşti, pentru aceasta ne ducem. Le-a zis lor : bine, bine ! Unde voiţi, să mergem împreună. Şi văzând bătrânul nerăutatea lui, a zis fratelui său : să ne întoarcem înapoi, frate, că nu de voia lui face acestea, ci diavolul este cel ce face ! Şi întorcându-se au venit la locul lor.
180) A întrebat un egumen al unei vieţi de obşte, pe avva Pimen, zicând : cum pot să agonisesc frica de Dumnezeu ? I-a zis lui avva Pimen : cum putem să câştigăm frica de Dumnezeu, cei ce înăuntru avem burdufuri de brânză şi puţini de sare ?
181) Un frate l-a întrebat pe avva Pimen, zicând : avvo, au fost doi oameni : unul călugăr şi altul mirean. Călugărul a socotit seara ca dimineaţa să lepede cinul şi mireanul a socotit seara ca dimineaţa să devină călugăr însă amândoi au murit în noaptea aceea. Oare, ce li se va socoti lor ? Şi a zis bătrânul : călugărul a murit călugăr şi mireanul mirean, căci în ce s-au aflat, s-au dus.
182) Spunea avva Ioan, care a fost trimis în surghiun de împăratul Marcian : ne-am dus odată din Siria la avva Pimen şi voiam să-l întrebăm pentru împietrirea inimii. Iar bătrânul nu ştia elineşte, nici tălmaci nu am găsit; şi văzându-ne pe noi bătrânul supăraţi, a început a grăi în limba elinească, zicând : firea apei este moale, iar a pietrei vârtoasă, iar ulciorul deasupra pietrei fiind atârnat, picând câte puţină apă, găureşte piatra. Aşa şi cuvântul lui Dumnezeu este moale, iar inima noastră vârtoasă; dar auzind omul de mai multe ori cuvântul lui Dumnezeu, i se deschide inima lui spre a se teme de Dumnezeu.
183) S-a dus avva Isaac la avva Pimen şi văzându-l pe el că pune puţină apă pe picioare, ca unul ce avea îndrăzneală către dânsul, i-a zis : cum unii au întrebuinţat asprimea chinuindu-şi trupul lor ? I-a zis lui bătrânul : noi nu ne-am învăţat să fim omorâtori de trupuri, ci de patimi.
184). Zis-a iarăşi : aceste trei răni nu pot să le tai : mâncarea, îmbrăcămintea şi somnul; dar din parte putem să le tăiem.
185) Spus-a un frate lui avva Pimen, că multe verdeţuri mănâncă. A zis bătrânul : nu-ţi sunt ţie de folos; ci mănâncă pâinea ta şi pune verdeţuri şi să nu te duci la casa părinţilor tăi pentru cele trebuincioase.
186) Se spunea despre avva Pimen că de şedeau bătrânii înaintea lui şi grăiau despre bătrâni şi de îl pomeneau pe avva Sisoe, zicea : lăsaţi cele despre avva Sisoe, că nu vin la măsura de povestire cele depre dânsul !
PENTRU AVVA PAMVO
1) A fost un om care se numea avva Pamvo şi despre acesta se povesteşte că trei ani a petrecut rugându-se la Dumnezeu şi zicând : să nu mă slăveşti pe pământ ! Şi atât l-a slăvit Dumnezeu încât nu putea cineva să se uite în faţa lui, de slava care o avea.
2) Se spunea despre avva Pamvo, că precum a luat Moise icoana slavei lui Adam, când s-a slăvit faţa lui, aşa şi faţa lui avva Pamvo, ca fulgerul strălucea şi era ca un împărat şezând pe tron. De aceeaşi lucrare era şi avva Siluan şi avva Sisoe.
3) Au venit odată doi fraţi la avva Pamvo şi l-a întrebat pe el unul, zicând : avvo, eu postesc din două în două zile şi mănânc două pâini. Oare îmi mântuiesc sufletul, sau mă rătăcesc ? A zis şi celălalt : avvo, eu cheltuiesc din averea mea doi bani în fiecare zi şi ţin puţine pentru hrană, iar celelalte le dau milostenie. Oare mă mântuiesc sau pier ? Şi mult rugându-se ei nu le-a dat răspuns; iar peste patru zile aveau să se ducă şi îi mângâiau pe dânşii clericii, zicând : nu vă mâhniţi, fraţilor, Dumnezeu vă va da vouă plată. Aşa este obiceiul bătrânului, nu degrabă vorbeşte, de nu-i va vesti lui Dumnezeu. Deci au intrat ei la bătrânul şi i-au zis : avvo, roagă-te pentru noi ! Le-a zis lor : voiţi să mergeţi ? Au răspuns : da ! Şi cântărind faptele lor, scriind pe pământ, zicea : Pamvo, din două în două zile postind şi două pâini mâncând, oare cu aceasta se face călugăr ? Nu ! Şi Pamvo, lucrează pe doi bani şi-i dă milostenie, oare cu aceasta se face călugăr ? Nu încă ! Şi le-a zis lor : bune sunt faptele, dar de veţi păzi conştiinţa faţă de aproapele, aşa vă veţi mântui. Şi încredinţându-se ei, s-au dus plini de bucurie.
4) Au venit odată patru pustnici la marele Pamvo, purtând piei. Şi au vestit fiecare fapta cea bună a celuilalt nefiind acela de faţă. Unul postea mult, cel de ai doilea era neagonisitor şi cel de ai treilea a câştigat multă dragoste. Se spunea încă şi despre cel de al patrulea că douăzeci şi doi de ani avea de când era sub ascultarea unui bătrân. Le-a răspuns lor avva Pamvo : vă zic vouă, că fapta cea bună a acestuia este mai mare, căci fiecare dintre voi, fapta bună care a câştigat-o, cu voia sa a agonisit-o; iar acesta tăindu-şi voia, voia altuia o face. Căci acest fel de bărbaţi sunt mărturisitori, dacă până la moarte se vor păzi aşa.
5) Cel întru fericită pomenire, Atanasie, arhiepiscopul Alexandriei, l-a rugat pe avva Pamvo să se pogoare din pustie la Alexandria. Deci pogorându-se şi văzând acolo o femeie uşuratică, s-a umplut de lacrimi. Iar cei ce erau împreună, întrebându-l pentru ce a lăcrimat, a zis : două pricini m-au pornit : una, pierzarea aceleia, iar alta, că nu am acest fel de silinţă spre a plăcea lui Dumnezeu, cât are aceasta să placă oamenilor scârnavi.
6) Zis-a avva Pamvo : cu darul lui Dumnezeu, de când m-am lepădat de lume, nu m-am căit de vreun cuvânt ce l-am grăit.
7) Zis-a iarăşi : acest fel de haină trebuie să poarte călugărul : să o pună afară din chilia lui trei zile şi nimeni să nu o ia.
8) S-a întâmplat odată ca avva Pamvo să umble cu fraţii în părţile Egiptului. Şi văzând nişte mireni şezând, le zicea lor : sculându-vă, închinaţi-vă călugărilor, ca să fiţi blagosloviţi de dânşii, căci des grăiesc cu Dumnezeu şi gurile lor sunt sfinte !
9) Zis-a avva Pamvo : de ai inimă trează, poţi să te mântuieşti.
10) A întrebat preotul Nitriei : cum trebuie fraţii să petreacă ? Iar el a zis : cu mare nevoinţă şi păzind grijă faţă de aproapele.
11) A rugat avva Teodor al Fermii pe avva Pamvo : spune-mi un cuvânt. Şi cu multă osteneală i-a zis lui : Teodore, du-te, mila ta să o ai peste toţi, căci mila a aflat îndrăzneala înaintea lui Dumnezeu !
12) Se spunea despre avva Pamvo, că niciodată nu zâmbea a râde faţa lui. Deci într-una din zile, vrând dracii să-l facă să râdă, au legat de un lemn o pană şi o purtau făcând gălăgie şi zicând : Alli ! Alli ! Şi văzându-i avva Pamvo a râs : iar dracii au început a juca, zicând : Ha ! Ha ! Pamvo a râs. Iar el răspunzând, a zis lor : nu am râs, ci mi-am făcut râs de neputinţa voastră, că atâţia fiind, purtaţi o pană.
13) Aceasta însă o avea mai mult decât mulţi, că de era întrebat de vreun cuvânt al Scripturii sau duhovnicesc, nu răspundea îndată, ci zicea că nu ştie cuvântul; şi de era întrebat mai mult, nu răspundea.
14) Povestit-au unii despre avva Pamvo, că vrând să se sfârşească, la însuşi ceasul morţii, a zis sfinţilor bărbaţi care stăteau împrejurul lui : de când am venit la locul acesta şi mi-am zidit chilia şi am locuit într-însa, afară de mâinile mele nu-mi aduc aminte să fi mâncat pâine, nici nu m-am căit de cuvântul pe care l-am grăit până în ceasul acesta. Şi aşa mă duc către Dumnezeu, ca şi cum nici n-am început să-I slujesc Lui.
15) Avva Pamvo l-a trimis pe ucenicul său ca să vândă rucodelia sa. Şi făcând şaisprezece zile (după cum ne spunea nouă), noaptea dormea în tinda bisericii Sfântului Apostol Marcu, şi văzând slujba bisericii, s-a întors la bătrânul. A învăţat încă şi câteva tropare. Deci i-a zis lui bătrânul : te văd, fiule, tulburat. Nu cumva vreo ispită şi s-a întâmplat în cetate ? Răspuns-a fratele : cu adevărat, avvo, întru lenevire cheltuim zilele noastre în pustia aceasta şi nici canoane, nici tropare nu cântăm. Mergând la Alexandria, am văzut cetele bisericii cum cântă şi m-am întristat că nu cântăm şi noi canoanele şi troparele. I-a zis lui bătrânul : amar nouă, fiule, că au ajuns zilele în care vor lăsa călugării hrana cea tare, cea zisă prin Sfântul Duh, şi vor urma cantărilor şi glasurilor, căci, ce umilinţă şi ce lacrimi se nasc din tropare ? Când stă cineva în biserică sau în chilie şi îşi înalţă glasul său ca neputincioşii. Că dacă înaintea lui Dumnezeu stăm, suntem datori să stăm cu multă umilinţă şi nu cu răspândire, că n-au ieşit călugării în pustia aceasta ca să stea înaintea lui Dumnezeu şi să se răspândească şi să cânte cântări cu viers şi să pună glasurile la rânduiala cu meşteşug, să-şi clatine mâinile, să-şi târască picioarele, ci suntem datori cu frica lui Dumnezeu şi cu cutremur, cu lacrimi şi suspine, cu glas evlavios, umilit, măsurat şi smerit să aducem lui Dumnezeu rugăciune. Ci iată îţi zic ţie, fiule, vor veni zile când vor strica creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor Apostoli şi ale dumnezeieştilor prooroci, ştergând Sfintele Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta. Pentru aceasta părinţii noştri au zis : cei ce sunt în pustia aceasta, să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe pergament, ci pe hârtii, că va să şteargă neamul cel de pe urmă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, fiindcă mare este necazul ce va să vină. Şi i-a zis lui fratele : aşadar, se vor schimba obiceiurile şi aşezămintele creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserici să facă acestea ? Şi a zis bătrânul : în astfel de vremuri se va răci dragostea multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgânilor şi pornirile noroadelor, neastâmpărul împăraţilor, desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni nebăgând seama de mântuirea lor şi a turmei, osârdnici toţi şi silitori la mese şi gâlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la clevetiri osârdnici, gata spre a osândi vieţile bătrânilor şi cuvintele lor, nici urmându-le nici auzindu-le, ci mai vârtos ocărându-le şi zicând : de am fi fost şi noi în zilele lor, ne-am fi nevoit şi noi. Iar episcopii în zilele acelea se vor sfii de feţele celor puternici, judecând judecăţi cu daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecăţi, necăjind pe văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă şi în norod necredinţă, curvie, urâciune, vrajbă, zavistie, întărâtări, furtişaguri şi beţie. Şi a zis fratele : ce va face cineva în vremile şi anii aceia ? Şi a zis bătrânul : fiule, în acele zile, cel ce îşi mântuiește sufletul său mare se va chema în Împărăția Cerurilor.
PENTRU AVVA PAISIE
1) Paisie, fratele lui avva Pimen, a găsit un vas mic cu bani şi i-a zis lui avva Anuv, fratele său : ştii că cuvântul lui avva Pimen este foarte aspru; vino să ne zidim mânăstire undeva şi să şedem acolo fără de grijă ! I-a răspuns lui avva Anuv : dar cu ce să zidim ? Iar el i-a arătat lui banii. Deci văzându-i avva Anuv, s-a mâhnit foarte, socotind vătămarea sufletului fratelui. Însă i-a zis : bine, să mergem şi să zidim chilie dincolo de rău, Deci a luat avva Anuv vasul şi l-a pus în culionul său şi trecând amândoi răul, cum au ajuns pe la mijioc, s-a făcut avva Anuv că alunecă şi a căzut culionul cu banii în râu şi pentru aceasta avva Anuv s-a întristat. I-a zis lui Paisie : nu te mâhni, avvo, căci de vreme ce s-au dus banii, să mergem iarăşi la fratele nostru. Şi întorcându-se, au rămas cu pace.
PENTRU AVVA PISTOS
1) Povestit-a avva Pistos zicând : ne-am dus şapte pustnici la avva Sisoe, care locuia în ostrovul Klysma, rugându-ne să ne spună vreun cuvânt şi a zis : iertaţi-mă, sunt om prost; dar m-am dus la avva Or şi la avva Atre. Şi era în boală avva Or de optsprezece ani. Şi le-am făcut metanie să-mi spună vreun cuvânt. Şi a zis avva Or : ce pot să-ţi fac ? Du-te şi orice vezi, fă ! Dumnezeu este al celui care prisoseşte, adică se sileşte pe sine la toate. Şi nu erau dintr-o enorie avva Or şi avva Atre, dar a fost mare pace între dânşii până ce au ieşit din trup, căci era mare ascultarea lui avva Atre şi multă smerită cugetare a lui avva Or. Şi am stat câteva zile la dânşii, cercându-i şi am văzut o mare minune pe care a făcut-o avva Atre. Le-au adus cineva un peşte mic şi a voit avva Atre să-l gătească bătrânului şi avea cuţitul să taie peştele, dar l-a chemat pe el avva Or, zicând : Atre, Atre, şi a lăsat cuţitul în mijiocul peştelui şi nu a spintecat şi cealaltă parte. M-am minunat de ascultarea lui cea mare pentru că nu a zis : mai aşteaptă până voi spinteca peştele ! Şi i-am zis lui avva Atre : unde ai aflat ascultarea aceasta ? Iar el mi-a zis : nu este a mea, ci a bătrânului. Atunci m-a luat, zicând; vino şi vezi ascultarea lui. Căci a fiert peştele cel mic, l-a stricat şi l-a pus înaintea bătrânului care a mâncat, nimic grăind. Apoi l-a întrebat : bun este, avvo ? Şi a răspuns : foarte bun. După aceea i-a adus lui puţin însă foarte bun şi i-a zis : l-am stricat, avvo ! Şi a răspuns zicând : da, l-ai stricat ! Şi mi-a zis avva Atre : văzut-ai, că ascultarea este a bătrânului ? Am ieşit, aşadar de la dânşii şi orice am văzut am făcut, ca să păzesc după puterea mea. Acestea le-a zis fraţilor avva Sisoe iar unui din noi i s-a rugat lui, zicând : rugămu-te, spune-ne şi tu nouă un cuvânt ! Şi a zis : cel ce ţine să fie nebăgat în seamă împlineşte toată Scriptura. Iar altul din noi a zis : ce este înstrăinarea, părinte ? Şi a zis : taci şi în tot locul unde te duci, zi : nu am treabă, şi aceasta este înstrăinarea.
PENTRU AVVA PIOR
1) Fericitul Pior, lucrând vara, la un oarecare, îi aducea aminte să-i dea plată. Iar acela nevrând, s-a întors la mânăstire. Iarăşi vremea venind, secerând la dânsul şi cu osârdie lucrând, neprimind nimic, s-a întors la mânăstire. Al treilea an împlinindu-se şi lucrarea cea obişnuită săvârşind, bătrânul s-a dus neluând nimic. Dumnezeu însă a cercetat casa aceluia, care, aducând plată, îl căuta la mănăstire pe sfânt. Şi abia găsindu-l a căzut la picioarele lui, dându-i plata. Iar el zicea : mie Domnul mi-a dat. Iar acela i-a dat voie să le dea preotului la biserică.
2) Avva Pior mânca umblând. Şi întrebându-l cineva de ce mănâncă aşa, i-a răspuns : nu voiesc să am mâncarea ca pe un lucru, ci ca pe sub lucru. Iar către altul care tot despre aceasta l-a întrebat, i-a zis : voiesc ca nici când mănânc să nu simtă sufletul dulceaţă trupească.
3) S-a făcut odată sobor în Schit pentru un frate care a greşit. Şi părinţii grăiau, iar avva Pior tăcea. Mai pe urmă, sculându-se, a ieşit. Şi luând un sac, l-a umplut cu nisip şi îl purta pe umărul lui. Şi punând într-o traistă puţin nisip, îl purta pe piept. Întrebat fiind de părinţi ce înseamnă aceasta, a zis : acest sac care are nisipul cel mult, sunt greşelile mele - căci multe sunt - şi le-am lăsat dinapoia mea ca să nu simt durere pentru ele şi să plâng. Iar acestea mici sunt ale fratelui meu, înaintea mea şi cu acestea mă îndeletnicesc, judecându-l pe el. Dar nu trebuie să fac aşa, ci mai vârtos pe ale mele să le aduc dinaintea mea şi să port grijă de ele şi să mă rog lui Dumnezeu ca să mi le ierte. Şi auzind părinţii, au zis : cu adevărat aceasta este calea mântuirii.
PENTRU AVVA PITIRION
1) Avva Pitirion, ucenicul lui avva Antonie, zicea : cel ce voieşte să izgonească dracii, să-şi robească mai înainte patimile ca orice fel de patimă va birui cineva, şi pe dracul acesta îl izgoneşte. Urmează mâniei, zice dracul; dacă pe mânie o vei birui, s-a izgonit dracul acesteia. Asemenea şi pentru fiecare patimă.
PENTRU AVVA PISTAMON
1) A întrebat un frate pe avva Pistamon, zicând : ce voi face, că mă supăr când vând rucodelia mea ? Şi răspunzând bătrânul, a zis : şi avva Sisoe şi ceilalţi îşi vindeau rucodelia lor. Aceasta nu este vătămare, ci când vinzi, spune o dată preţul vasului. Deci, de vrei puţin să laşi din preţ, în stăpânirea ta este. Aşa vei afla odihnă. Iarăşi i-a zis fratele : dacă sunt încercat de ceva, voieşti să port grijă de rucodelie ? Şi răspunzând bătrânul, i-a zis : orice se va întâmpla nu-ţi lasa rucodelia. Cât poţi fă, numai nu cu tulburare.
PENTRU AVVA PIONITUL
1) Se spunea despre avva Petru pionitul de la chilii, că nu bea vin. După ce a îmbătrânit, îi făceau fraţii puţin vin amestecat cu apă şi îl rugau să primească. Şi zicea : credeţi-mi, ca pe un lucru dulce îl primesc; şi s-a aplecat şi bea vinul cel amestecat cu apă.
2) Un frate i-a zis lui avva Petru, ucenicul avva Lot : când sunt în chilia mea, în pace e sufletul meu. Iar de va veni vreun frate la mine şi cuvintele celor din afară îmi va spune, se tulbură sufletul meu. Iar avva Lot zicea : cheia ta deschide uşa mea. Zis-a fratele, bătrânului : ce este cuvântul acesta ? Zis-a bătrânul : dacă va veni cineva la tine, îi zici lui : cum te afli, frate ? De unde ai venit ? Cum sunt fraţii ? Te-au primit sau nu ? Şi atunci deschizi uşa fratelui şi auzi cele ce nu voieşti. Şi i-a zis : aşa este. Ce va face omul, de va veni la dânsul vreun frate ? Răspuns-a bătrânul : plânsul cu adevărat învăţătură este, iar unde nu este plâns, nu este cu putinţă a se păzi. Zis-a fratele : când sunt în chilie, plânsul este cu mine, iar de va veni cineva la mine, sau voi ieşi din chilie, nu-l am. Zis-a bătrânul : încă nu ţi s-a supus, ci spre folos îţi este. Căci scris e în lege, că atunci când vei dobândi vreun rob evreu, şase ani sluji-te-va, iar în al şaptelea an îl vei trimite pe el slobod. Iar de-i vei da femeie şi va naşte copii în casa ta şi nu va voi să fugă, pentru muiere şi copii, îl vei aduce la uşa casei şi vei găuri urechea lui cu acul şi-ţi va fi rob în veac. Zis-a fratele : ce este cuvântul acesta ? Răspuns-a bătrânul : de se va osteni omul după putere la vreun lucru, în orice ceas îl va căuta spre trebuinţa sa, îl va găsi. I-a zis lui fratele : rogu-te, spune-mi cuvântul acesta ! Zis-a bătrânul : nici copil, adică fiul cel neadevărat nu rămâne împreună cu cineva robind, ci cel ce se naşte fiu, nu-şi lasă tatăl.
3) Spuneau părinţii despre avva Petru şi avva Epimah că erau uniţi în Rait. Deci, mâncând în biserică, i-au silit pe ei să vină la masa bătrânilor. Şi cu multă osteneală s-a dus avva Petru singur. Şi dacă s-a sculat, i-a zis lui avva Epimah : cum ai îndrăznit să te duci la masa bătrânilor ? Iar el a răspuns : de aş fi şezut cu voi, fraţii ar fi vrut ca pe un bătrân să mă îndemne să blagoslovesc întâi şi ca un mai mare al vostru aş fi fost. Iar acum mergând aproape de părinţi, mai mic decât toţi eram şi mai smerit cu cugetul.
4) A zis avva Petru : nu se cade să ne înălţăm când Domnul va face ceva prin noi, ci mai vârtos să mulţumim că ne-am învrednicit să fim chemaţi de Dânsul. Iar aceasta la toată faptă bună este de folos să socotim.
PENTRU AVVA PAFNUTIE
1) A zis avva Pafnutie : călătorind pe o cale, mi s-a întâmplat de am rătăcit din pricina negurii şi m-am aflat aproape de sat. Şi am văzut pe unii că se împreunau fără ruşine. Aşa am stat, rugându-mă pentru păcatele mele. Şi iată, îngerul a venit, având sabie şi mi-a zis : Pafnutie, toţi cei ce judecă pe fraţii lor, de această sabie vor pieri; iar tu pentru că nu ai judecat, ci te-ai smerit înaintea lui Dumnezeu, ca şi cum tu ai făcut păcatul, pentru aceasta numele tău s-a scris în Cartea celor vii.
2) Se spune despre avva Pafnutie, că degrabă nu bea vin. Dar călătorind odată s-a aflat într-o ceată de tâlhari şi i-a găsit pe ei bând vin. Deci îl cunoştea pe el mai-marele tâlharilor şi îl ştia că nu bea vin. Văzându-l tare ostenit, a umplut un pahar cu vin şi luând sabia în mână, i-a zis bătrânului : de nu vei bea, te omor. Şi cunoscând bătrânul că porunca lui Dumnezeu va să facă şi vrând să-l câştige, a luat şi a băut. Iar mai-marele tâlharilor şi-a cerut iertare de la el, zicând : iartă-mă, avvo, că te-am necăjit ! Şi a zis bătrânul : cred lui Dumnezeu, că pentru paharul acesta va face cu tine milă şi în veacul de acum şi în cel viitor. Zis-a mai-marele tâlharilor : cred lui Dumnezeu că de acum nu voi mai face rău nimănui. Şi a câştigat bătrânul toată ceata, lăsându-şi voia sa lui Dumnezeu.
3) A zis avva Pimen că zicea avva Pafnutie : în toate zilele vieţii bătrânilor, de două ori pe lună mă duceam la dânşii, având până la dânşii depărtare că douăsprezece mile şi tot cugetul îl spuneam lor şi nimic altceva nu-mi ziceau, decât aceasta : în orice loc vei merge, nu te număra pe tine şi vei fi odihnindu-te.
4) Era un frate la Schit cu avva Pafnutie şi era luptat spre curvie şi zicea : de voi lua zece muieri, nu-mi împlinesc pofta mea. Iar bătrânul îl mângâia zicând : nu, fiule, războiul este al dracilor. Şi n-a ascultat fratele, ci s-a dus în Egipt şi şi-a luat muiere. Iar după o vreme s-a întâmplat de s-a suit bătrânul în Egipt şi s-a întâlnit cu el, care ducea o coşniţa cu scoici. Iar bătrânul nu l-a cunoscut, dar el i-a zis lui : eu sunt cutare, ucenicul tău ! Şi văzându-l bătrânul în necinstea aceea, a plâns şi i-a zis : cum ai lăsat cinstea aceea şi ai venit în necinstea aceasta ? Însă luat-ai cele zece muieri ? Şi suspinând a zis : cu adevărat, una am luat şi mă chinuiesc cum să o satur de pâine. I-a zis lui bătrânul : vino iarăşi cu noi ! Şi a întrebat : este pocăinţă, avvo ? Este, i-a răspuns bătrânul. Aşa, lăsând toate, a mers după dânsul şi intrând în Schit, din cercare s-a făcut călugăr iscusit.
5) Unui frate ce şedea în pustia Tebaidei, i-a venit cuget, zicând : ce şezi fără de roadă ? Scoală-te, du-te la chinovie şi acolo vei face roade ! Şi sculându-se, a venit la avva Pafnutie şi i-a vestit lui cugetul. Şi i-a zis lui bătrânul : du-te, şezi în chilia ta şi fă o rugăciune dimineaţa, una seara şi una noaptea; şi când ţi-e foame, mănâncă şi când ţi-e sete, bea şi când îţi este somn, dormi şi rămâi în pământ pustiu şi nu te apleca la cuget. A venit încă şi la avva Ioan de i-a vestit graiurile lui avva Pafnutie. Şi a zis avva Ioan : nu face nicidecum rugăciuni ci numai şezi în chilia ta. Şi sculându-se, a venit la avva Arsenie şi i-a vestit lui toate. Atunci i-a zis lui bătrânul : ține precum părinții ţi-au zis, că mai mult decât acestea nu am ce să-ţi zic. Şi încredinţându-se, s-a dus.
PENTRU AVVA PAVEL
1) Povestea unul din părinţi despre avva Pavel, că era din părţile cele de jos ale Egiptului, dar locuia în Tebaida şi că acesta prindea cu mâinile sale cherasti (şerpi veninoşi), scorpii şi şerpi şi îi rupea în două. Şi i-au făcut lui fraţii metanie, zicând : spune-ne nouă, ce lucrare ai făcut de ai primit darul acesta ? Iar el a zis : iertaţi-mă, părinţilor, de va câştiga cineva curăţenie, toate i se supun lui, ca şi lui Adam, când era în rai, mai înainte de a călca porunca.
PENTRU AVVA PAVEL MEŞTERUL
1) Avva Pavel meşterul şi Timotei, fratele lui, şedeau în Schit şi de multe ori se făcea între dânşii prigonire. Zis-a avva Pavel : până când vom petrece aşa ? Şi i-a zis lui avva Timotei : te rog, când voi veni asupra ta, rabdă-mă, şi când vei veni şi tu asupra mea, te voi răbda şi eu ! Şi făcând aşa, s-au odihnit în celelalte zile ale vieţii lor.
2) Acestași avva Pavel şi Timotei erau meşteri în Schit şi erau supăraţi de fraţi. Şi a zis Timotei către fratele său : ce ne trebuie meşteşugul acesta ? Iată, nu ne lasă să ne liniştim toată ziua. Şi răspunzând, avva Pavel, a zis : destul ne este nouă liniştea nopţii, de va fi trează mintea noastră.
PENTRU AVVA PAVEL CEL MARE
1) Zis-a avva Pavel cel mare, gălăţeanul : un călugăr ce are trebuinţele sale în chilia sa, fie şi puţine, şi poartă grijă de dânsele, se batjocoreşte de draci. Că şi eu am pătimit aceasta.
2) Zis-a avva Pavel : în noroi sunt cufundat până în grumaz şi plâng înaintea lui Dumnezeu, zicând : miluieşte-mă.
3) Spuneau părinţii despre avva Pavel că a făcut Postul mare cu puţină linte, cu un ulcior de apă şi cu o coşniţă, împletindu-o şi stând închis până la praznic.
PENTRU AVVA PAVEL CEL PROST
1) Fericitul avva Pavel cel prost, ucenicul Sfântului Antonie, a povestit părinţilor un lucru ca acesta : odată mergând la o mănăstire pentru cercetarea şi folosul fraţilor, după vorba cea obişnuită între dânşii, au intrat în Biserică să săvârşească sfânta slujbă, iar fericitul Pavel lua seama la fiecare din cei ce intrau în biserică, să vadă cu ce fel de suflet intră la slujbă, că avea şi acest dar dat lui de Dumnezeu, ca să vadă pe fiecare cum este la suflet, precum vedem noi obrajii unii altora. Şi intrând toţi cu faţa luminată şi cu obraz vesel şi văzând pe îngerul fiecăruia bucurându-se de dânsul, pe unul l-a văzut negru şi întunecat la tot trupul şi draci ţinându-l de amândouă părţile şi trăgându-l spre sine şi căpăstrul în nasul lui punând şi pe sfântul lui înger departe mergând după dânsul, posomorât şi trist. Iar Pavel lăcrimând şi bătându-şi cu mâna pieptul, şedea înaintea bisericii, plângând foarte pe cel ce i s-a arătat lui aşa. Iar cei ce au văzut lucrul cel de mirare al bătrânului şi schimbarea lui cea grabnică care l-a pornit spre lacrimi şi plâns, îl întrebau, rugându-se, să le spună pentru ce plânge, socotind nu cumva, deznădăjduindu-se de tot, face aceasta. Îl rugau să intre şi la slujbă cu dânşii. Dar Pavel scuturându-se de dânşii şi lepădându-se de aceasta, şedea afară tăcând şi tânguind mult pe cel ce aşa i se arătase lui. După puţin, isprăvindu-se slujba şi toţi ieşind afară, iarăşi lua aminte Pavel la fiecare, ştiind cum au intrat şi vrând să cunoască cum ies. Deci, vede pe bătrânul acela care avea mai înainte tot trupul negru şi întunecat, că iese din biserică luminat la faţă, alb la trup, şi pe draci departe mult, mergând după dânsul şi pe înger aproape de el, urmându-l şi bucurându-se de dânsul foarte. Iar Pavel, sărind de bucurie, strigă, binecuvântând pe Dumnezeu şi zicând : o, nespusă iubire de oameni a lui Dumnezeu ! O, îndurările Lui cele dumnezeieşti şi bunătatea Lui cea peste măsură ! Apoi alergând şi suindu-se pe o piatră înaltă, zicea : veniţi şi vedeţi lucrurile lui Dumnezeu , cât sunt de înfricoşate şi de toată spăimântarea vrednice ! Veniţi şi vedeţi pe Cel ce voieşte ca toţi oamenii şi se mântuiască şi la cunoștința adevărului, să vină ! Veniţi să ne închinăm şi să cădem la El şi să zicem : Tu singur poţi să ridici păcatele ! Deci alergau toţi cu sârguinţă, vrând să audă cele ce se zic. Şi după ce s-au adunat toţi, a povestit Pavel cele ce văzuse dânsul mai înainte de intrare în biserică şi după aceasta iarăşi. Şi îl rugă pe bărbatul acela să spună pricina pentru care i-a dăruit Dumnezeu lui de năprasnă atâta schimbare. Iar omul, vădit fiind de Pavel, înaintea tuturor a povestit fără sfială cele despre sine, zicând : eu sunt om păcătos şi de multă vreme vieţuiam în curvie până acum. Iar acum, intrând în Sfânta Biserică a lui Dumnezeu, am auzit pe Sfântul Prooroc Isaia citindu-se, sau mai bine zis, pe Dumnezeu grăind printr-însul : spălaţi-vă şi vă curăţiţi, scoateţi vicleşugurile din inimile voastre înaintea ochilor Mei, invitaţi-vă a face bine şi de vor fi păcatele voastre ca tăciunele, ca zăpada le voi albi ! Şi de veţi voi şi Mă veţi asculta, bunătăţile pământului veţi mânca ! Iar eu curvarul, de cuvântul proorocului umilindu-mă la suflet și suspinând în sufletul meu, am zis către Dumnezeu : Tu, Dumnezeule, care ai venit în lume să mântuieşti pe cei păcătoşi , Cel ce acum prin proorocul Tău ai făgăduit acestea cu lucrul împlineşte-le şi la mine păcătosul şi nevrednicul, că iată, de acum Îţi dau cuvântul şi mă făgăduiesc şi din inima mă mărturisesc Ţie, că nu voi mai face acest fel de rău şi mă lepăd de toate fărădelegile şi Îţi voi sluji de acum cu curată ştiinţă. De astăzi, o, Stăpâne ! Şi din ceasul acesta primeşte-mă pe mine cel ce mă pocăiesc şi cad înaintea Ta şi mă depărtez de acum înainte de tot păcatul ! Cu aceste făgăduinţe, am ieşit din biserică hotărând în sufletul meu să nu mai fac niciun rău înaintea ochilor lui Dumnezeu. Şi auzind toţi, strigau cu un glas către Dumnezeu : cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut ! Cunoscând dar, o, creştinilor, din dumnezeieştile Scripturi şi din sfintele descoperiri, câtă bunătate are Dumnezeu către cei ce curat năzuiesc la Dânsul şi prin pocăinţă greşelile lor cele mai dinainte le îndepărtează şi cum că dă iarăşi bunătăţile cele făgăduite, nepedepsind pentru păcatele cele mai dinainte, să nu ne deznădăjduim de moştenirea noastră. Că precum prin Isaia proorocul s-a făgăduit să spele pe cei noroiţi în păcate şi că lâna şi ca zăpada să-i albească, şi de bunătăţile Ierusalimului celui ceresc să-i învrednicească; aşa iarăşi prin Sfântul Prooroc Iezechil, cu jurământ ne încredinţează că nu ne va pierde pe noi. Căci zice : viu sunt Eu, Domnul, că nu voiesc moartea păcătosului, ci să se întoarcă şi să fie viu .
PENTRU AVVA PETRU, CEL DE LA DIA
1) Petru, preot al celor de la Dia, dacă vreodată se rugă cu vreunii, fiindcă pentru preoţie era silit să stea înainte cu smerită cugetare, se punea pe sineşi mai pe urmă, mărturisindu-se, precum este scris, la viaţa lui avva Antonie. Aceasta o făcea nemâhnind pe nimeni.
1) A venit odată un călugăr râmlean (roman), care fusese dregător al palatului şi a locuit în Schit aproape de biserică. Avea aici un rob, care îi slujea. Văzând deci preotul slăbiciunea lui şi înştiinţându-se din ce fel de odihnă este, orice iconomisea Dumnezeu că venea la biserică, îi trimetea lui. Şi făcând douăzeci şi cinci de ani în schit, s-a făcut mai înainte văzător şi însemnat. Auzind deci unul din cei mari egipteni despre dânsul, a venit să-l vadă, aşteptând să afle la el vreo petrecere trupească mai multă. Şi intrând la dânsul, i s-a închinat lui şi făcând ei rugăciune, au şezut. Dar îl vedea pe el egipteanul că poartă haine moi şi harar şi piele sub el şi o pernă mică. Picioarele le avea curate şi cu sandale (un fel de încălţăminte). Acestea văzându-le, s-a smintit, căci în locul acela nu era astfel de viaţă, ci mai vârtos aspră petrecere. Dar mai înainte - văzător fiind bătrânul, a înţeles că s-a smintit şi a zis slujitorului : fă-ne nouă praznic astăzi pentru avva ! S-au întâmplat şi puţine verdeţuri şi le-au fiert şi la vremea cea cuviincioasa sculându-se, au mâncat. Avea încă bătrânul şi puţin vin, pentru slăbiciune şi au băut. După ce s-a făcut seară, au citit cei doisprezece psalmi şi s-au culcat. Asemenea încă şi noaptea. Deci sculându-se dimineaţa egipteanul, i-a zis lui : roagă-te pentru mine ! Şi a ieşit, nefolosindu-se. După ce s-a dus puţin, vrând bătrânul să-l folosească, trimiţând, l-a chemat înapoi. Şi după ce a venit, cu bucurie, iarăşi l-a primit. Atunci l-a întrebat, zicând : din ce ţară eşti ? Şi i-a răspuns : sunt egiptean. Dar din care cetate ? Iar el a zis : nu sunt cu totul eu orăşean. Şi l-a întrebat : care este lucrul tău, în satul tău ? Şi a răspuns : eram pândar. Şi i-a zis : unde dormeai ? Iar el i-a zis : la ţarină. Aveai aşternut sub tine ? Şi a zis : da, la ţarina aveam să pun aşternut sub mine. Dar cum ? Şi a zis : jos. I-a zis lui iarăşi : dar ce aveai de mâncare la ţarina ? Sau ce fel de vin beai ? Şi a răspuns : este mâncare şi băutura la ţarina ? Dar cum trăiai, răspunde ? Mâncam pâine uscată şi de găseam, puţină pastramă şi apă. Şi răspunzând bătrânul a zis : mare osteneala ! Dar este şi baie în sat ca să vă scăldaţi ? Nu, ci în rău când voim. Deci, după ce l-a întrebat bătrânul de toate acestea şi a aflat strâmtoarea vieţii lui celei dintâi, vrând să-l folosească, i-a povestit petrecerea sa din lume, cea mai dinainte, zicând : pe mine smeritul care mă vezi, din cetatea cea mare a Romei sunt şi mare m-am făcut în palatul împăratului. Dacă a auzit egipteanul începutul cuvântului, s-a umilit şi ascultă cu dinadinsul cele ce se ziceau. Şi iarăşi i-a zis : deci, am lăsat cetatea şi am venit în pustia aceasta. Şi iarăşi eu, pe care mă vezi, aveam case mari şi lucruri multe şi defăimându-le pe acestea, am venit întru această chilie mică. Iarăşi, eu pe care mă vezi, paturi aveam peste tot de aur, cu aşternuturi scumpe şi în locul lor mi-a dat Dumnezeu aşternutul acesta prost şi pielea. Hainele mele erau de mare preţ şi în locul lor port aceste haine proaste. La prânzul meu mult aur se cheltuia şi în locul aurului mi-a dat Dumnezeul aceste puţine verdeţuri şi acest mic pahar de vin. Şi erau cei ce îmi slujeau slugi multe şi în locul acelora a orânduit Dumnezeu pe bătrânul acesta ce-mi slujeşte. Iar în locul băii pun puţină apă pe picioarele mele şi sandale pentru neputinţa mea. În locul alăutelor, citesc aceşti doisprezece psalmi. Asemenea şi noaptea în locul păcatelor pe care le făceam, acum cu odihnă îmi fac această slujbă mică. Te rog dar, avvo, nu te sminti de slăbiciunea mea. Acestea auzindu-le egipteanul şi în sine venindu-şi, a zis : vai mie ! Că din multă pătimire a lumii, la odihnă am venit şi cele ce nu le aveam atunci, le am acum. Iar tu din multă odihnă ai venit la pătimire şi din multă slavă şi bogăţie ai venit la smerenie şi sărăcie. Şi mult folosindu-se, s-a dus. Şi i s-a făcut lui prieten şi venea la dânsul des pentru folos, căci era bărbat cu dreaptă socoteală şi plin de bună mireasmă a Sfântului Duh.
2) Tot acesta a spus că era un bătrân având un ucenic bun şi din împuținarea sufletului, l-a scos afară pe uşă cu cojocul lui. Iar fratele a răbdat afară şezând, şi deschizând bătrânul uşa, l-a aflat pe acesta şezând. Şi i-a făcut metanie zicând : o, părinte smerenia îndelungii tale răbdări a biruit împuţinarea sufletului meu. Vino înăuntru ca de acum tu eşti bătrân şi părinte, iar eu tânăr şi ucenic !
PENTRU AVVA RUF
1) Un frate l-a întrebat pe avva Ruf : ce este liniştea ? Şi care este folosul ei ? Iar bătrânul i-a zis : liniştea este a sta în chilie cu frică şi cunoştinţă lui Dumnezeu, ferindu-te de pomenirea de rău şi de cugetarea înaltă. Acest fel de linişte fiind născător de toate faptele bune, păzeşte pe călugăr de săgeţile vrăjmaşului cele înfocate, nelăsându-l şi se rănească de ele. Aşa, frate, pe aceasta câştig-o, aducându-ţi aminte de clipa morţii tale, căci nu ştii în ce ceas vine, furul; deci dar, trezeşte-te pentru sufletul tău !
2) Zis-a avva Ruf, că cel ce şade întru ascultare de părinte duhovnicesc, mai multă plată are decât cel ce petrece singur în pustie. Şi spunea acesta, că a povestit unul din părinţi, zicând : am văzut patru cete în cer. În cea dintâi era omul care este bolnav şi mulţumeşte lui Dumnezeu : în a doua ceată era cel ce umblă după iubirea de străini şi în aceasta stă şi slujeşte, În a treia ceată era cel ce umblă după pustie şi nu vede om, şi în a patra ceată era cel ce şade în ascultare de părinte şi i se supune lui pentru Domnul. Şi purta cel pentru ascultare lanţ de aur şi pavăză şi mai multă slavă avea decât ceilalţi. Iar eu am zis celui ce mă povăţuia : cum acest mai mic, are slavă mai multă decât ceilalţi ? Iar el răspunzând mi-a zis : fiindcă cel ce umblă după iubirea de străini, cu voia sa face şi cel ce este în pustie cu voia sa s-a dus, iar acesta care are ascultare, toate voile sale lăsându-şi, atârnă de Dumnezeu şi de părintele său. Pentru aceasta mai multă slavă a luat decât ceilalţi. Deci, fiilor, pentru aceasta este bună ascultarea, care pentru Domnul se face. Aţi auzit, fiilor, în parte, o puțină urmă a isprăvii acesteia ! O, ascultare, mântuirea tuturor credincioşilor ! O, ascultare, născătoarea tuturor faptelor bune ! O, ascultare, aflătoarea Împărăţiei ! O, ascultare, care deschizi cerurile şi sui pe oameni de la pământ ! O, ascultare, hrănitoarea tuturor sfinţilor, din care au supt ei lapte şi prin care s-au făcut desăvârşiţi ! O, ascultare, care eşti locuitoare împreună cu îngerii !
PENTRU AVVA ROMANO
Vrând avva Romano să se săvârşească, s-au adunat la dânsul ucenicii lui, zicând : cum trebuie să ne ocârmuim ? Iar bătrânul a zis : niciodată nu ştiu să fi zis vreunuia din voi să facă ceva cândva, dacă mai înainte nu mi-am făcut gândul meu, ca să nu se mânie, dacă nu va face ceea ce am zis să facă. Şi aşa toată vremea noastră am locuit-o cu pace.
ÎNCEPUTUL SLOVEI S
PENTRU AVVA
PENTRU AVVA SISOE
PENTRU AVVA
SISOE |
SILUAN |
SIMON |
SOSIPATRU |
SARMATA |
SERAPION |
PENTRU ALT SERAPION DE LA PALLADIE |
SERIN |
SPIRIDON |
SAIO |
PENTRU MAICA SARA |
PENTRU MAICA SINGLITICHIA
PENTRU AVVA SISOE
1) Unui frate făcându-i-se strâmbătate de către alt frate, a venit la avva Sisoe şi i-a zis : mi s-a făcut strâmbătate de cutare frate şi eu voi să-mi fac izbândă. Iar bătrânul îl rugă zicând : nu, fiule, ci lasă mai bine la Dumnezeu izbânda. Iar el zicea : nu voi înceta până nu voi face izbândă. Şi a zis bătrânul : să ne rugăm, frate ! Şi sculându-se, a zis bătrânul : Dumnezeule, nu mai avem trebuinţă de Tine, ca să porţi grijă pentru noi, căci noi ne facem izbânda noastră. Deci, aceasta auzind fratele, a căzut la picioarele bătrânului, zicând : nu mă mai judec cu fratele, iartă-mă, avvo !
2) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând : ce voi face, că de multe ori merg la biserică şi de multe ori se face pomană şi mă ţin ? I-a zis lui bătrânul : osteneala are lucrul. Deci l-a întrebat Avraam, ucenicul său : în călătorie fiind sâmbătă sau duminică şi va bea vreun frate trei pahare nu cumva este mult ? Răspuns-a bătrânul : de nu este de la satana, nu este mult.
3) Zicea ucenicul lui avva Sisoe, către dânsul : părinte, ai îmbătrânit, şi mergem de acum aproape de lume. I-a zis lui bătrânul : unde nu este femeie, acolo să mergem. I-a zis lui ucenicul : unde este loc, care să nu aibă femeie, decât numai în pustie ? Deci i-a zis lui bătrânul : la pustie du-mă !
4) De multe ori îi zicea ucenicul lui avva Sisoe : avvo, scoală-te, să mâncăm ! Iar el zicea către dânşii ! : dar n-am mâncat, fiule ? Iar ucenicul îi răspundea : nu, părinte. Şi zicea bătrânul : dacă nu am mâncat, ad-o să mâncăm.
5) Zis-a odată avva Sisoe cu îndrăzneală : îndrăzneşte, iată treizeci de ani ani de când nu mă mai rog lui Dumnezeu pentru păcat. Ci aşa mă rog, zicând : Doamne, lisuse, apără-mă de limba mea ! Şi până acum în fiecare zi cad printr-însa şi păcătuiesc.
6) Un frate i-a zis lui avva Sisoe : cum de nu mă părăsesc patimile ? I-a răspuns lui bătrânul : vasele lor înlăuntrul tău sunt. Dă-le lor arvuna şi se duc.
7) Şedea odată avva Sisoe în muntele lui avva Antonie singur. Şi zăbovind slujitorul lui să vină la dânsul, timp de zece luni nu a văzut om umblând prin munte, a găsit un faranit, care vâna dobitoace sălbatice. Şi i-a zis lui bătrânul : de unde vii şi câtă vreme ai aici ? Iar el a zis : cu adevărat, avvo, am unsprezece luni în muntele acesta şi nu am văzut om decât pe tine. Şi auzind bătrânul aceasta, intrând în chilia lui, se bătea pe sine, zicând : iată, Sisoe, ai socotit că ai făcut ceva şi nici ca mireanul acesta n-ai făcut !
8) S-a făcut pomană în muntele lui avva Antonie şi s-a aflat acolo un vas cu vin. Şi luând unul din bătrâni un văscior şi un pahar l-a dus la avva Sisoe şi i-a dat lui şi a băut. Asemenea şi al doilea şi a primit. Apoi i-a dat lui şi ai treilea şi nu l-a luat, zicând : încetează, frate, au nu ştii că este de la satana !
9) A venit cineva din fraţi la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie. Şi vorbind ei, l-a întrebat avva Sisoe : nu am ajuns la măsurile lui avva Antonie, părinte ? Şi i-a zis lui bătrânul : de aş fi avut unul din cugetele lui avva Antonie, m-aş fi făcut tot ca focul; însă ştiu un om care cu osteneală poate să poarte cugetul său.
10) A venit odată unul din tebei la avva Sisoe, vrând să se facă călugăr. şi l-a întrebat bătrânul, dacă are pe cineva în lume. Iar el a zis : am un fiu. Şi i-a zis lui bătrânul : du-te, aruncă-l în râu şi atunci te faci călugăr ! Deci, după ce s-a dus să-l arunce, a trimis bătrânul pe un frate zicându-i să-l oprească. De aceea, când l-a ridicat să-l arunce, i-a zis fratele : încetează, ce faci ? Iar el i-a zis : avva mi-a zis să-l arunc. I-a zis fratele : a mai zis să nu-l arunci. Şi lăsându-l a venit la bătrânul şi s-a făcut preaiscusit călugăr pentru ascultarea lui.
11) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând : oare aşa alungă satana pe cei vechi ? I-a răspuns lui bătrânul : acum şi mai mult, căci vremea lui s-a apropiat şi se tulbură.
12) A fost odată ispitit Avraam, ucenicul lui avva Sisoe de un drac. Şi a văzut bătrânul că a căzut. Dar sculându-se, şi-a întins mâinile la cer, zicând : Dumnezeule, voieşti, nu voieşti, nu Te voi lăsa de nu-l vei tămădui. Şi îndată s-a tămăduit ucenicul.
13) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând : mă văd pe mine că aducerea aminte a lui Dumnezeu petrece cu mine. I-a zis lui bătrânul : nu este mare lucru să fie cugetul cu Dumnezeu, ci mare este să te vezi pe tine sub toată zidirea. Că aceasta împreună cu osteneala trupească, povăţuieşte la chipul smeritei cugetări.
14) Se spunea despre avva Sisoe, că atunci când era să se săvârşească, şezând părinţii lângă dânsul, a strălucit faţa lui ca soarele. Şi le-a zis lor : iată avva Antonie a venit ! Şi după puţin, a zis : iată ceata proorocilor a venit ! Şi iarăşi faţa lui, mai mult a strălucit. Şi a zis : iată ceata apostotilor a venit. Şi s-a îndoit faţa lui iarăşi. Şi se părea, ca şi cum el ar fi vorbit cu cineva şi s-au rugat bătrânii de el zicând : cu cine vorbeşti, părinte ? Iar el a zis : iată, îngerii au venit să mă ia şi mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc puţin. Şi i-au zis lui bătrânii : nu ai trebuinţă să te pocăieşti, părinte. Şi le-a zis lor bătrânul : cu adevărat, nu mă ştiu pe mine să fi pus început. Atunci au cunoscut toţi că este desăvârşit. Şi iarăşi, de năprasnă s-a făcut faţă lui ca soarele şi s-au temut toţi. El le-a zis lor : vedeţi, Domnul a venit. Iar Domnul a zis : aduceţi-mi pe vasul pustiului ! Şi îndată şi-a dat duhul. Şi s-a făcut ca un fulger şi s-a umplut toată casa (locul) de bună mireasmă.
15) A venit avva Adelfie, episcopul Nilupolei la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie. Şi când vrea să iasă, mai înainte de a călători ei, i-a făcut să guste de dimineaţă, (că era post). Şi cum a pus masa, iată nişte fraţi au bătut la uşă. Şi a zis avva Sisoe ucenicului său : dă-le puţină athiră (fiertură), că sunt osteniţi. I-a zis lui avva Adelfie : lasă-i acum să nu spună că avva Sisoe mănâncă de dimineaţă. Şi a luat aminte la dânsul bătrânul şi a zis fratelui : du-te, dă-le lor. Iar dacă au văzut athira, au zis : nu cumva aveţi oaspeți ? Şi le-a zis lor fratele : avem. Deci au început a se mâhni şi au zis : Dumnezeu să vă ierte pe voi, că pe bătrânul l-aţi lăsat să mănânce acum. Au nu ştiţi că multe zile are să se chinuiască ? Şi i-a auzit pe ei episcopul. Atunci a făcut metanie bătrânului, zicând : iartă-mă, avvo, că un lucru omenesc am gândit, dar tu lucrul lui Dumnezeu ai făcut. Şi i-a zis avva Sisoe : dacă nu Dumnezeu îl va slăvi pe om, slava oamenilor nu este nimic.
16) Au venit alţii la avva Sisoe să audă de la dânsul vreun cuvânt. Şi nimic nu le-a grăit lor, ci tot timpul zicea : iertaţi-mă ! Dar văzându-i coşniţele i-au zis lui Avraam, ucenicul lui : ce faceţi cu coşniţele acestea ? Iar el a zis : încoace şi încolo le cheltuim. Şi auzind bătrânul, a zis : şi Sisoe încoace şi încolo mănâncă. Iar ei auzind, foarte s-au folosit şi s-au dus cu bucurie, zidindu-se de smerenia lui.
17) A întrebat avva Amon al Raitului pe avva Sisoe : când citesc Sfânta Scriptură, voieşte sufletul meu să alcătuiască cuvânt să am spre întrebare. I-a zis lui bătrânul : nu este trebuinţă, ci mai vârtos din curăţenia minţii câştigă-ţi ţie a fi fără de grijă şi a vorbi.
18) A mers odată un mirean la avva Sisoe în muntele lui avva Antonie, având cu sine şi pe fiul său. Şi pe cale s-a întâmplat de a murit fiul şi nu s-a tulburat, ci l-a dus cu credinţă la bătrânul. Şi a căzut cu fiul său, ca şi când ar fi făcut metanie ca să fie blagoslovit de bătrânul şi sculându-se tatăl, a lăsat copilul la picioarele bătrânului şi a ieşit din chilie afară. Iar bătrânul socotind că metanie îi face, i-a zis lui : scoală şi ieşi afară ! (Căci nu ştia că a murit). Şi îndată s-a sculat copilul şi a ieşit. Şi văzându-l tatăl lui, s-a înspăimântat şi intrând s-a închinat bătrânului şi i-a vestit lucrul. Auzind bătrânul s-a mâhnit, căci nu voia să se întâmple aceasta. Dar i-a poruncit lui ucenicul său, ca nimănui să nu spună până la sfârşitul bătrânului.
19) Trei bătrâni au venit la avva Sisoe, auzind cele despre dânsul. Şi i-a zis lui cel dintâi : părinte, cum pot să mă mântuiesc de râul cel de foc ? Iar el nu i-a răspuns. I-a zis cel de-al doilea : părinte, cum pot să mă mântuiesc de scrâşnirea dinţilor şi de viermele cel neadormit ? Apoi cel de-al treilea : părinte, ce voi face, că aducerea aminte a întunericului celui mai dinafară mă omoară ? Şi răspunzând bătrânul, le-a zis : eu de niciuna din acestea nu-mi aduc aminte, căci milostiv fiind Dumnezeu, nădăjduiesc că va face cu mine milă. Şi auzind cuvântul acesta bătrânii s-au dus mâhniţi. Dar nevrând bătrânul să-i lase să se ducă mâhniţi, întorcându-i, le-a zis : fericiţi sunteţi, fraţilor, căci v-am râvnit vouă. Că cel dintâi dintre voi a zis despre râul de foc, cel de al doilea despre tartar şi cel de al treilea despre întuneric. Deci, dacă acest fel de aducere aminte vă stăpâneşte mintea cu neputinţă este ca voi să mai greşiţi. Dar ce voi face eu cel împietrit cu inima, nefiind slobod să ştiu, că deşi este chin pentru oameni, totuşi în tot ceasul păcătuiesc ? Şi făcându-i metanie, i-au zis : precum am auzit, aşa am văzut.
20) Întrebat-au unii pe avva Sisoe, zicând : de va cădea vreun frate, n-are trebuinţă să se pocăiască un an ? Iar el a răspuns : aspru este cuvântul. Iarăşi au întrebat : dar şase luni ? Şi iarăşi a zis : mult este. Iar ei au zis : dar până la patruzeci de zile ? Şi a răspuns : mult este. I-au zis atunci : deci de va cădea fratele şi va afla îndată că se face pomană, intra-va şi el acolo ? Le-a zis lor bătrânul : nu, ci are trebuinţă să se pocăiască câteva zile. Căci cred lui Dumnezeu, că din tot sufletul dacă se va pocăi unul ca acesta şi în trei zile îl primeşte pe dânsul Dumnezeu.
21) Venind odată avva Sisoe la locul ce se cheamă Klysma, au mers la dânsul nişte mireni să-l vadă. Şi multe grăind ei, nu le-a răspuns lor cuvânt. La urmă unul dintr-înşii a zis : de ce-l supăraţi pe bătrân ? Nu mănâncă şi pentru aceasta nu poate a grăi. A răspuns bătrânul : când am trebuinţă, mănânc.
22) A întrebat avva Iosif pe avva Sisoe, zicând : în câţi ani trebuie omul să-şi taie patimile ? I-a zis lui bătrânul : anii voieşti să-i ştii ? Zis-a avva Iosif : da ! Deci a zis bătrânul : în orice ceas vine patimă, îndată tai-o.
23) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe cel al Pietrei, despre petrecere. Și i-a zis lui bătrânul : a zis Daniil : pâinea doririlor nu am mâncat.
24) Se spunea despre avva Sisoe, că şezând în chilie totdeauna încuia uşa.
25) Au venit odată nişte arieni la avva Sisoe, în muntele lui avva Antonie şi au început a-i cleveti pe dreptmăritori. Iar bătrânul nu le-a răspuns nimic. Şi chemându-şi ucenicul i-a zis : Avraame, adu-mi cartea Sfântului Atanasie şi citeşte. Şi tăcând ei, s-a aflat eresul lor. Şi i-a slobozit cu pace.
26. A venit odată avva Ammun de la Rait la Klysma să se întâlnească cu avva Sisoe. Şi văzându-l necăjit, căci a lăsat pustia, i-a zis : ce te necăjeşti, avvo, căci ce mai putea-i să faci de acum în pustie, după ce ai îmbătrânit aşa ? Iar bătrânul s-a uitat la dânsul cu asprime, zicând : ce-mi spui, Ammune, dar nu-mi era destulă numai slobozenia gândului meu în pustie ?
27) Şedea odată avva Sisoe în chilia sa. Şi bătând în uşa ucenicul lui, a strigat la dânsul bătrânul, zicând : fugi, Avraame, nu intra, că acum nu au vreme cele de aici !
28) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând : cum ai lăsat Schitul, fiind cu avva Or şi ai venit de ai şezut aici ? Şi i-a răspuns bătrânul : când a început a se înmulţi Schitul, auzind eu că a adormit avva Antonie, m-am sculat şi am venit aici în munte; şi găsind cele de aici cu linişte, am şezut puţină vreme. I-a zis lui fratele : câtă vreme ai aici ? I-a răspuns bătrânul : şaptezeci şi doi de ani.
29) Zis-a avva Sisoe : când va fi vreun om care poartă grijă de tine, nu trebuie tu să-i porunceşti.
30) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând : de vom umbla pe cale şi va rătăci cel ce ne povăţuieşte este trebuinţă să-i zicem ceva ? I-a răspuns bătrânul : nu. Deci a zis fratele : dar să-l lăsăm să ne rătăcească ? I-a zis bătrânul : dar ce vrei, să iei toiag să-l baţi ? Eu ştiu fraţi care umblau şi cel ce îi povăţuia a rătăcit noaptea; şi erau doisprezece şi toţi ştiau că se rătăcesc. Şi s-au luptat fiecare să nu spună. Iar după ce s-a făcut ziuă, pricepând cel ce-i conducea că a rătăcit din cale, le-a zis : iertaţi-mă, am rătăcit ! Şi au zis toţi : şi noi ştiam, dar am tăcut. Iar el auzind, s-a minunat zicând că până la moarte se stăpânesc fraţii să nu grăiască şi l-a slăvit pe Dumnezeu. Iar lungimea căii din care s-au rătăcit, era de douăsprezece mile.
31) Au venit odată saracinii şi i-au dezbrăcat pe bătrân şi pe fratele lui. Şi ieşind ei în pustie ca să găsească ceva de mâncare, a găsit bătrânul baligi de cămilă şi scormonind au găsit în ele grăunte de orz. Mâncă deci un grăunte, iar unul îl punea în mâna lui şi venind fratele l-a găsit pe el mâncând şi i-a zis : aceasta este dragostea, să găseşti mâncare şi singur să mănânci şi să nu mă chemi şi pe mine ? Şi i-a zis avva Sisoe : nu ţi-am făcut strâmbătate, frate; iată, partea ta în mâna mea am păstrat-o !
32) Se spunea despre avva Sisoe tebeul că a rămas la Calamona Arsenoitului şi un alt bătrân era bolnav la cealaltă lavră. Şi dacă a auzit s-a mâhnit. Dar fiindcă două zile postea şi era ziua în care nu mânca, când a auzit, şi-a zis : ce voi face ? De mă voi duce, nu cumva mă vor sili fraţii să mănânc iar de voi rămâne până mâine, nu cumva se va săvârşi ? Însă aceasta voi face : mă duc şi nu mănânc. Şi aşa s-a dus postind, plinind porunca lui Dumnezeu iar petrecerea lui cea pentru Dumnezeu nu a stricat-o.
33) Povestit-a unul din părinţi despre avva Sisoe calamoteanul, că vrând odată să-şi biruiască somnul, s-a spânzurat pe sine de prăpastia Pietrii. Şi venind îngerul l-a dezlegat şi i-a poruncit să nu mai facă aşa, nici pe alţii să nu-i înveţe acest lucru.
34) Întrebat-a unul din părinţi pe avva Sisoe, zicând : de voi şedea în pustie şi va veni vreun barbar vrând să mă omoare şi de voi putea asupra lui, omorâ-l-voi pe el ? Şi a zis bătrânul : nu, ci lasă-l la Dumnezeu, căci orice fel de ispită va veni omului, omul să zică : pentru păcatele mele s-a întâmplat aceasta. Iar dacă vreun lucru bun se va întâmpla, să zică : din mila lui Dumnezeu este.
35) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe tebeul, zicând : spune-mi vreun cuvânt. Şi i-a răspuns : ce pot să-ţi spun ? Căci din Testamentul cel Nou citesc şi la cel Vechi mă întorc.
36) Tot acest frate l-a întrebat pe avva Sisoe, cel ai Pietrei, cuvântul cel care l-a zis avva Sisoe tebeul. Şi i-a zis bătrânul : eu în păcat mă culc şi în păcat mă scol.
37) Se spune despre avva Sisoe tebeul, că după ce ieşea de la Biserică, îndată se repezea la chilia sa, păşind iute şi asemănându-se cu unul care fugea. Iar unii din cei ce-l vedeau că făcea aceasta, zieeau : drac are. Dar el făcând lucrul lui Dumnezeu, nu lua aminte la cei ce vorbeau despre el.
38) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând : ce voi face, avvo, că am căzut ? I-a răspuns lui bătrânul : scoală-te iarăşi. Zis-a fratele : m-am sculat şi iarăşi am căzut. Şi a zis bătrânul : scoală-te iarăşi şi, iarăşi. Deci a zis fratele : până când ? Zis-a bătrânul : până ce vei fi apucat sau în bine, sau în cădere, căci cu ce se află omul, cu aceea se şi duce din lumea aceasta.
39) Un frate l-a întrebat pe un bătrân, zicând : ce voi face, căci mă necăjesc pentru rucodelie, iubind împletitura, dar nu pot să o lucrez. Zis-a bătrânul : avva Sisoe zicea că nu trebuie să lucrăm lucrul care ne odihneşte.
40) Zis-a avva Sisoe : caută-L pe Domnul şi nu căuta unde locuieşte.
41) Zis-a iarăşi : ruşinea şi netemerea, de multe ori aduce păcatul. Rușinea când ești în fața oamenilor și netemerea când ești singur cu Dumnezeu.
42) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând : ce voi face ? Şi acesta i-a răspuns : lucrul pe care îl cauţi, este tăcerea multă şi smerenia. Căci scris este : fericiţi cei ce rămân întru aceasta; aşa poţi să stai.
43) Zis-a avva Sisoe : fă-te defăimat şi voia ta o leapădă şi te fă fără grijă şi vei avea odihnă.
44) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând : ce voi face pentru patimi ? Şi i-a răspuns bătrânul : fiecare din noi se ispiteşte de pofta sa.
45) Un frate l-a întrebat pe avva Sisoe, zicând : spune-mi vreun cuvânt. Iar el i-a zis : de ce mă sileşti să vorbesc în zadar ? Iată, ce vezi, fă.
46) S-a dus odată avva Avraam, ucenicul lui avva Sisoe la ascultare şi câteva zile nu voia să-i slujească altcineva, zicând : oare voi lăsa alt om să-şi facă obicei cu mine, în afară de fratele meu ? Şi nu a primit pe nimeni până ce nu a venit ucenicul lui, suferind osteneala.
47) Se spunea despre avva Sisoe, că şezând el, a strigat un glas : o, ticăloşie ! Şi a zis lui ucenicul său : ce ai, părinte ? I-a zis lui bătrânul : caut un om să vorbesc şi nu găsesc.
48) A ieşit odată avva Sisoe din muntele lui avva Antonie, la muntele cel mai din afară al Tebaidei, locuind acolo. Şi erau acolo meletiani, care locuiau în Calamona Arsenoitului. Unii, auzind că a ieşit la muntele cel mai dinafară au dorit să-l vadă, dar ziceau : ce vom face, că în munte sunt meletieni ? Şi ştim că bătrânul nu se tulbură de dânşii. Dar noi nu cumva vrând să ne întâlnim cu bătrânul, vom cădea în ispita ereticilor ? Şi pentru ca să nu se întâlnească cu ereticii, nu s-au dus să-l vadă pe bătrân.
49) Se spunea despre avva Sisoe că s-a bolnăvit. Şi şezând bătrânii lângă dânsul, a grăit unora. Iar ei l-au întrebat : ce vezi, avvo ? Şi le-a zis : văd pe unii că vin la mine şi-i rog să mă lase puţin să mă pocăiesc. I-a zis lui unul din bătrâni : şi de te vor lăsa, de acum poţi să te foloseşti spre pocăinţă ? I-a zis lui bătrânul : deşi nu pot face, dar suspin în sufletul meu puţin şi îmi este de ajuns.
50) Se spunea despre avva Sisoe că atunci când a venit la Klysma, s-a îmbolnăvit. Şi şezând el cu ucenicul lui în chilie, bătaie s-a făcut în uşă. Înţelegând bătrânul, a zis lui Avraam, ucenicului său : zi-i celui ce a bătut în uşa : eu Sisoe în munte, eu Sisoe pe harar (aşternut). Iar el auzind, s-a făcut nevăzut.
51) A zis avva Sisoe tebeul, ucenicului său : spune-mi ce vezi la mine şi eu îţi voi spune ce văd la tine. I-a zis lui ucenicul : tu eşti bun la minte, dar aspru puţin. I-a zis bătrânul : tu eşti bun, dar molatic la minte.
52) Se spunea despre avva Sisoe tebeul, că nu mănâncă pâine. Şi la praznicul Paştilor, i-au făcut lui metanie fraţii ca să mănânce cu ei şi răspunzând, le-a zis : una am să fac : sau pâine am să mănânc, sau câte bucate aţi făcut. Iar ei i-au zis : numai pâine să mănânci. Iar el a făcut aşa.
PENTRU AVVA SILUAN
1) A venit odată avva Siluan şi Zaharia, ucenicul lui, la o mănăstire; şi i-au făcut pe ei de au gustat puţin mai înainte de a călători. Apoi ieşind ei, a găsit ucenicul lui apa pe cale şi dorea să bea. Şi i-a zis lui bătrânul : Zahario, post este astăzi. Iar el a zis : dar n-am mâncat, părinte ?! Zis-a bătrânul : ceea ce am mâncat, era al dragostei; dar noi postul nostru să-l ţinem, fiule !
2) Tot acesta şezând odată cu fraţii, s-a făcut întru uimire şi a căzut cu faţa la pământ. Şi după puţin sculându-se, plângea. L-au rugat fraţii, zicând : ce ai, părinte ? Iar el tăcea şi plângea. Şi silindu-l să le spună a zis : eu la judecată am văzut pe mulţi din neamul nostru, că mergeau la muncă şi pe mulţi dintre mireni că mergeau întru Împărăţie. Şi plângea bătrânul şi nu voia să iasă din chilie. Iar de era silit să iasă din chilie, îşi acoperea cu culionul fața, zicând : nu voiesc să văd lumina aceasta vremelnică şi care nu are niciun folos !
3) Altădată a intrat Zaharia, ucenicul lui şi l-a aflat întru uimire şi mâinile lui la cer întinse şi închizând uşa, a ieşit. Venind pe la ceasul al şaselea şi al nouălea, l-a aflat pe el în acelaşi chip. Iar pe la ceasul al zecelea a bătut în uşă. Intrând, l-a aflat liniştindu-se. Şi i-a zis lui : ce îţi este astăzi, părinte ? Iar el a zis : m-am bolnăvit, fiule. Atunci ucenicul, apucându-i picioarele i-a zis : nu te voi lăsa, de nu-mi vei spune ce-ai văzut ? Şi i-a zis bătrânul : răpit am fost la cer, şi am văzut slava lui Dumnezeu şi acolo am stat până acum iar acum am venit.
4) Şezând odată avva Siluan în muntele Sinai, s-a dus Zaharia, ucenicul lui la o ascultare şi i-a zis bătrânului : sloboade apă şi udă grădina. Iar el ieşind, şi-a acoperit fața cu culionul şi numai picioarele i se vedeau. Deci a venit un frate la dânsul în acel ceas şi văzându-l pe el de departe, a înţeles ce a făcut. Intrând fratele la dânsul, i-a zis : spune-mi, avvo, pentru ce ţi-ai acoperit fața cu culionul şi aşa udai grădină ? Iar bătrânul i-a răspuns : fiule, ca să nu vadă ochii mei pomii şi să se smulgă mintea mea de la lucrarea ei prin dânşii.
5) A venit un frate la avva Siluan în muntele Sinai şi văzându-i pe fraţi lucrând, i-a zis bătrânului : nu lucraţi mâncarea cea pieritoare , că Maria partea cea bună şi-a ales . Zis-a bătrânul ucenicului său : Zahario, da fratelui o carte şi pune-l într-o chilie, care nu are nimic. Când a sosit ceasul al nouălea, fratele lua seama la uşă, dacă vor trimite să-l cheme ca să mănânce. Iar după ce nu l-a chemat nimeni, sculându-se a venit bătrânul şi i-a zis : nu au mâncat fraţii astăzi, avvo ? I-a răspuns lui bătrânul : da, au mâncat. Şi fratele a zis : pentru ce nu m-aţi chemat ? I-a zis lui bătrânul : fiindcă tu om duhovnicesc eşti şi nu ai trebuinţă de mâncarea aceasta. Iar noi trupeşti fiind voim să mâncăm şi pentru aceasta lucrăm. Tu partea cea bună ţi-ai ales citind toată ziua şi nevrând să mănânci mâncare trupească. Şi dacă a auzit acestea, fratele a făcut metanie, zicând : iartă-mă avvo ! I-a zis lui bătrânul : negreşit, trebuinţă are şi Maria de Marta, căci prin Marta se laudă şi Maria.
6) Au întrebat odată unii pe avva Siluan, zicând : ce fel de vieţuire ai făcut, părinte, de ai dobândit înţelepciunea aceasta ? Şi i-a răspuns : niciodată n-am lăsat în inima mea vreun cuget care întărâta pe Dumnezeu.
7) Se spunea despre avva Siluan, că a şezut în chilie pe ascuns, având puţin năut, şi până a mâncat numai pe acela a făcut lucru de o sută de șițe. Şi a venit un om din Egipt, având un măgar încărcat cu pâini şi bătând la chilia lui, le-a pus. Deci, luând bătrânul șițele, a încărcat măgarul şi l-a slobozit.
8) Se spunea despre avva Siluan, că a ieşit Zaharia, ucenicul lui, fără dânsul; şi luând pe fraţi, a mutat gardul grădinii şi mai mare l-a făcut. Aflând bătrânul, şi-a luat cojocelul său şi a ieşit, zicând fraţilor : rugaţi-vă pentru mine ! Iar ei văzându-l au căzut la picioarele lui, şi au zis : spune-ne, părinte, ce este, ce ai ? Iar el a zis către dânşii : nu intru înăuntru, nici se pogoară cojocelul de pe mine, până ce nu vei aduce gardul la locul lui cel dintâi. Iar ei au întors gardul şi l-au făcut aşa cum a fost. Abia aşa bătrânul s-a întors la chilia sa.
9) Zis-a avva Siluan : eu sunt rob şi stăpânul mi-a zis : lucrează lucrul meu şi eu te hrănesc ! Dar de unde iau, nu căuta : ori am, ori fur, ori mă împrumut, tu nu căuta. Lucrează numai şi te hrănesc. Deci, eu de lucrez, din plata mea mănânc; iar de nu lucrez, milostenie mănânc.
10) A zis iarăşi : vai omului aceluia, care are numele mai mare decât fapta !
11) A întrebat avva Moise pe avva Siluan, zicând : poate omul în fiecare zi să pună început ? Şi i-a răspuns bătrânul : de este lucrător, poate şi în fiecare zi şi în fiecare ceas să pună început bun.
12) A spus cineva din părinţi că s-a întâlnit odată oarecine cu avva Siluan şi văzându-i obrazul şi trupul strălucind ca al unui înger, a căzut cu faţa la pământ. Spunea, de asemenea, că şi alţii au avut acest dar.
PENTRU AVVA SIMON
1) A venit odată un stăpân să-l vadă pe avva Simon. Iar el auzind, şi-a luat brâul şi s-a dus la un finic să-l cureţe. Acela, venind a strigat : bătrâne, unde este pustnicul ? Iar el a zis : nu este aici pustnic. Şi auzind s-a dus.
2) Altădată iarăşi a venit alt stăpân să-l vadă pe avva Simon şi apucând înainte clericii, i-au spus : avvo, găteşte-te, că acela auzind despre tine, vine să-l blagosloveşti ! Iar el a zis : da, mă gătesc. Deci, îmbrăcându-se cu un chentonion (un fel de haină) al lui şi luând pâine şi brânză în mâinile sale, sculându-se, a şezut, mâncând în poartă. Venind stăpânul cu parada lui şi văzându-l, nu l-a băgat în seamă, zicând : acesta este pustnicul despre care am auzit ? Şi îndată s-au întors de acolo.
PENTRU AVVA SOSIPATRU
L-a rugat cineva pe avva Sosipatru, zicând : dă-mi vreo poruncă, avvo şi o voi păzi ! Iar el i-a zis : să nu intre femeie în chilia ta, să nu citeşti cărţi care se numesc apocrife, adică ascunse şi să nu cercetezi pentru chipul lui Dumnezeu în om. Că aceasta nu este eres, ci prostie. Căci cu neputinţă este a fi priceput lucrul acesta de toată zidirea.
PENTRU AVVA SARMATA
1) Zis-a avva Sarmata : prefer mai bine un om care a păcătuit şi ştie că a păcătuit şi se pocăieşte, decât un om care nu a păcătuit şi se crede că este drept.
2) Se spunea despre avva Sarmata, că de multe ori lua patruzeci de zile, cu sfatul lui avva Pimen şi ca o nimica se împlineau zilele înaintea lui. Deci, a venit avva Pimen la dânsul şi i-a zis : spune-mi, ce-ai văzut, făcând atâta osteneală ? Iar el a zis către dânsul : nimic mai mult. I-a zis lui avva Pimen : nu te las, de nu-mi vei spune. Şi i-a răspuns : una numai am aflat, că de voi zice somnului, du-te, se duce şi de-i voi zice, vino, vine.
3) Un frate l-a întrebat pe avva Sarmata, zicând : gândurile îmi zic : nu lucra ci mănâncă şi bea şi dormi. I-a zis lui bătrânul : când îţi este foame, mănâncă, când îţi este sete, bea; când îţi este somn, dormi ! Un alt bătrân, din întâmplare a venit la fratele şi i-a spus lui fratele cele spuse de avva Sarmata. Deci, i-a zis lui bătrânul : aşa ţi-a zis avva Sarmata ? Când îţi este foame tare şi îţi va fi sete, încât să nu mai poţi răbda, mănâncă şi bea; şi când vei priveghea foarte mult şi dormitezi, dormi. Aceasta este ceea ce ţi-a zis ţie bătrânul.
4) L-a întrebat iarăşi acelaşi frate pe avva Sarmata, zicând : îmi zic gândurile, du-te afară, mergi la fraţi ! Şi i-a zis bătrânul : să nu le asculţi, ci să zici : iată, te-am ascultat o dată dar acum nu mai pot să te ascult.
PENTRU AVVA SERAPION
1) A venit odată avva Serapion, trecând printr-un sat şi i-a zis ei : gatit-ai patul ? Ea a zis : da, avvo ! A încheiat bătrânul : aşteaptă-mă deseară, că voi veni la tine şi am să petrec noaptea aceasta aproape de tine. Iar ea răspunzând, a zis : bine, avvo ! Şi s-a gătit şi a aşternut patul şi l-a aşteptat pe bătrân cu cele de trebuinţă. Iar după ce s-a făcut seară, a venit bătrânul la dânsa, nimic aducând şi intrând în chilie, i-a zis ei : gătit-ai patul ? Ea a zis : da, avvo. Încuind uşa i-a zis ei : aşteaptă puţin, fiindcă avem pravilă, până ce o voi face ! Şi a început bătrânul slujba. Şi începând psaltirea, la fiecare psalm făcea rugăciunea, rugându-se lui Dumnezeu pentru dânsa ca să se pocăiască şi să se mântuiască. Deci l-a ascultat Dumnezeu; şi sta femeia tremurând şi rugându-se aproape de bătrânul. Dacă a isprăvit bătrânul toată Psaltirea, ea a căzut la pământ. Iar bătrânul începând Apostolul, a citit mult dintr-însul. Şi aşa şi-a împlinit siujba. Deci, umilindu-se ea şi înţelegând că nu pentru păcat a venit la dânsa, ci ca să-i mântuiască sufletul, a căzut în faţa lui zicând : fie-ţi milă avvo, şi povățuiește-mă, unde pot plăcea lui Dumnezeu. Atunci bătrânul a povățuit-o pe dânsa la o mânăstire de fecioare şi a dat-o la stareţă, zicând : ia pe sora aceasta, şi nu-i pune ei jug sau poruncă, ca celorlalte surori; ci orice voieşte dă-i ei şi cum voieşte dă-i voie să umbie ! Şi după ce a făcut puţine zile, a zis : eu sunt o păcătoasă şi voiesc la 2 zile să mănânc. Şi după puţine zile a zis : eu multe păcate am şi voiesc la 4 zile să mănânc. După alte puţine zile s-a rugat stareţei zicând : fiindcă mult am mâhnit pe Dumnezeu cu fărădelegile mele, te rog, pune-mă într-o chilie şi o astupă, şi pe o gaură dă-mi puţină pâine şi rucodelie. Şi i-a făcut ei stareţa aşa. Aşa i-a plăcut lui Dumnezeu în cealaltă vreme a vieţii sale.
2) Un frate l-a rugat pe avva Serapion, zicând : spune-mi vreun cuvânt ! I-a zis lui bătrânul : ce pot să-ţi zic ? Că ai luat ale văduvelor şi ale sărmanilor, şi le-ai pus în fereastra aceasta ? Căci a văzut-o plină de cărţi.
3) Zis-a avva Serapion că precum ostaşii împăratului nu pot , stând înaintea lui, să caute de-a dreapta sau de-a stânga, tot aşa şi omul, dacă stă înaintea lui Dumnezeu, şi ia aminte înaintea Lui cu frică în tot ceasul, nimic dintr-ale vrăjmaşului nu pot să-l îngrozească.
4) A venit un frate la avva Serapion şi-l îndemnă pe el bătrânul să facă rugăciune după obicei. Iar el păcătos pe sine numindu-se şi nevrednic de chipul călugăresc, nu se pleca. A voit încă şi picioarele lui să le spele. Şi aceste cuvinte zicând, nu a suferit. Şi l-a făcut de a gustat. A început încă şi bătrânul a mânca, şi-l sfătuia pe el zicând : fiule, de voieşti să te foloseşti, rabdă în chilia ta şi ia aminte de tine şi de rucodelia ta ! Că nu-ţi aduce atâta folos să ieşi afară, cât a şedea înăuntru. Iar el acestea auzind, s-a amărât şi s-a schimbat la faţă, încât nimic n-a putut să fie tăinuit de bătrânul. Deci i-a zis lui avva Serapion : până acum ziceai că eşti păcătos şi te ocărai pe tine, cum că eşti nevrednic să trăieşti. Şi fiindcă cu dragoste te-am pomenit, atâta te-ai sălbăticit. Deci de voieşti să fii smerit, cele ce ţi se aduc asupră-ţi de la alţii, învaţă-te să le suferi vitejeşte şi nu ţine la tine cuvinte deşarte. Acestea auzind fratele, a făcut metanie bătrânului. Şi mult folosindu-se, s-a dus.
PENTRU ALT SERAPION DE LA PALLADIE
Era un bărbat egiptean anume Serapion, cu porecla Sidonie, fiindcă niciodată altă haină nu purta, decât un sindon, adică o haină care aşa se numeşte. Acesta la toată faptă bună iscusindu-se desăvârşit, cu neagoniseala mai pe toţi i-a întrecut. Pentru care nici a se linişti în chilie n-a putut ca să nu se smulgă cu mintea, sau să aibă ceva al său; ci umblând, şi hrana din toate zilele de la cei ce s-ar fi întâmplat luând, aşa îşi petrecea viaţa, nimic având, decât sindonul, pe care-l purta. Acesta, printr-un pustnic cunoscut, s-a vândut pe sine, într-o cetate, la un măscărici ce era elin, pe douăzeci de galbeni, pe care şi luându-i de la pustnic, îi păstra la sine. Deci, era slujind măscăriciului, femeii lui şi casei, cu mare silinţă şi cu îndemânare, mâncând numai pâine şi apă, neoprindu-se cu mintea şi de multe ori şi cu gura din citirea dumnezeieştilor Scripturi. Deci, petrecând cu dânşii vreme îndelungată şi când era vreme vorbindu-le despre creştinătate, întâi pe măscărici l-a umilit, apoi pe femeie, după aceea, toată casa lui. Şi botezându-se ei, s-au depărtat de a mai juca la club. După ce au venit la viaţa cea plăcută lui Dumnezeu, foarte se cucerniceau de bărbat. Şi îi zicea lui : vino, frate, să te slobozim, fiindcă tu din robie urâtă ne-ai slobozit pe noi ! Atunci le-a zis lor : fiindcă a lucrat Dumnezeul meu şi voi împreună aţi lucrat şi s-a mântuit prin mine sufletul vostru, de acum vă voi descoperi vouă taina. Eu fiind pustnic slobod, de neam egiptean, fiindu-mi milă de voi, care petreceţi în multă rătăcire, m-am vândut pe mine vouă, ca voi slobozindu-vă din mari păcate, să vă mântuiţi. Deci, de vreme ce ceea ce am voit a făcut Dumnezeu, mă voi duce, ca şi altora să ajut. Acestea zicând, le-a dat lor aurul. Iar ei nu voiau să-l ia. Şi îl îndemnau pe el să dea săracilor aurul, zicând : arvună de mântuire ni s-a făcut nouă. Iar el le-a zis : voi daţi-l fiindcă al vostru este. Că eu bani străini nu dăruiesc săracilor. Iar ei luând aurul, îl rugau să rămână cu dânşii, încredinţându-l, că asemeni unui părinte îl vor avea de acum înainte şi stăpân al sufletului lor. Iar după ce l-au rugat mult şi n-au putut să-l lămurească, îl pofteau măcar în fiecare an să-i cerceteze. Deci, luându-şi ziua bună de la dânşii fericitul, s-a dus de acolo în Lacedemonia şi aflând pe cineva din cei dintâi ai cetăţii că este maniheu de credinţă, împreună cu toată casa lui, iar la celelalte este bărbat îmbunătăţit şi evlavios, la acesta iarăşi în alt fel s-a vândut pe sine. Şi în vreme de doi ani, depărtându-l de eres pe dânsul şi pe toată casa lui, i-a adus la biserică. Apoi lăsându-i şi pe aceştia, înconjura lumea, făcând bine oamenilor pe cât putea.
PENTRU AVVA SERIN
1) Se spunea despre avva Serin că mult lucra şi doi posmagi mânca de-a pururea. Şi venind la dânsul avva Iosif, însoţitul lui, (ca şi el era mare nevoitor) i-a zis : în chilie îmi păzesc fapta mea, iar dacă ies afară, fac pogorâre cu fraţii. I-a zis lui avva Serin : nu este această mare faptă bună când în chilie păzeşti rânduiala ta, ci mai vârtos când ieşi din chilia ta.
2) Zis-a avva Serin : mi-am făcut vremea mea, secerând, cosind, împletind şi cu toate acestea, de nu m-ar fi săturat mâna lui Dumnezeu, nu puteam să mă satur.
PENTRU AVVA SPIRIDON
1) Despre avva Spiridon se spunea că atâta cuvioşie avea păstorul acesta, încât s-a învrednicit şi să se facă păstor de oameni. Căci a primit acesta ca răspundere episcopia uneia din cetăţile Ciprului, anume Trimitunda. Pentru netrufia cea multă, aproape de episcopie, păştea şi oile. Iar la miezul nopţii, tâlharii la stâna oilor pe furiş, se sileau să fure din oi, dar Dumnezeu, Cel ce păzeşte pe păstor şi pe oi le păzea. Căci tâlharii de putere nevăzută fiind ţinuţi, lângă stână erau legaţi. Când s-au revărsat zorile, păstorul a venit la oi şi după ce i-a găsit cu mâinile legate înapoi, a cunoscut ceea ce s-a făcut; şi rugându-se lui Dumnezeu, i-a dezlegat pe tâlhari. După ce mult i-a sfătuit şi i-a învăţat, ca să se silească mai bine să trăiască din osteneli drepte iar nu din strâmbătate, dăruindu-le un berbec, i-a slobozit şi glumind le-a zis : ca să nu vă arătaţi ca în zadar aţi privegheat !
2) Se spunea iarăşi, că avea o fiică fecioară, evlavioasă ca tatăl său, anume Irina. Acesteia, un cunoscut i-a pus zălog un odor de mult preţ. Iar ea, pentru mai bună păstrare, l-a ascuns în pământ. Şi peste puţin s-a dus din viaţă. Deci, a venit după câtăva vreme cel ce a pus zălog şi neaflând-o pe fecioară, l-a apucat pe tatăl ei, pe avva Spiridon, uneori trăgându-l iar alteori rugându-l. Dar fiindcă îi era jale bătrânului de paguba celui ce pusese zălogul, venind la mormântui fiicei sale, se ruga lui Dumnezeu ca înainte de vreme să-i arate lui învierea cea făgăduită. Şi, cu adevărat nu a greşit din nădejde, căci vie iarăşi s-a arătat fecioara tatatui său şi locul însemnându-l unde era ascuns odorul, s-a dus pristăvindu-se. Şi luând zălogul bătrânul, l-a dat celui al cui a fost.
PENTRU AVVA SAIO
1) Se spunea despre avva Saio şi despre avva Mu, că au petrecut unul cu altul. Şi avea multă ascultare avva Saio, dar era aspru foarte. Lui îi zicea bătrânul, ispitindu-l : du-te şi fură ! Şi se ducea şi fura de la fraţi pentru ascultare şi mulţumind Domnului pentru toate. Iar bătrânul lua lucrurile şi le da pe ascuns. O dată călătorind ei, a slăbit şi l-a lăsat pe el avva zdrobit. Şi venind a zis fraţilor : duceţi-vă şi aduceţi-l pe Saio căci zace zdrobit ! Şi ducându-se l-au adus.
PENTRU MAICA SARA
1) Povestitu-s-a despre maica Sara, că a răbdat treisprezece ani, fiind luptată tare de dracul curviei şi niciodată nu s-a rugat să se depărteze războiul de la dânsa, ci mai vârtos zicea : Dumnezeule, dă-mi putere !
2) A năpădit odată asupra ei mai tare, acelaşi duh al curviei, punându-i în minte deşertăciunile lumii. Iar ea, slăbind de frica lui Dumnezeu şi de nevoinţă, s-a suit într-o zi în chilioara ei, să se roage. Şi i s-a arătat ei cu trup duhul curviei şi i-a zis : tu m-ai biruit, Saro ! Iar ea a zis : nu te-am biruit eu, ci Stăpânul meu, Hristos !
3) Se spunea despre dânsa că deasupra răului a petrecut, locuind şaizeci de ani şi nu s-a aplecat să-l vadă.
4) Altădată au venit la dânsa doi bătrâni pustnici mari, din părţile Pilusiului. Şi când mergeau, ziceau între ei : să smerim pe bătrâna aceasta ! Şi i-au zis : vezi să nu se înalţe cugetui tău şi să zici, iată pustnicii vin la mine care sunt o femeie. Le-a zis lor maica Sara : adevărat, cu firea sunt femeie, dar nu cu mintea.
5) A zis maica Sara : de mă voi ruga lui Dumnezeu ca toţi oamenii să aibă veste către mine, mă voi afla cerând iertare la uşa fiecăruia; ci mai bine mă voi ruga ca inima mea să fie curată cu toţi.
6) A zis iarăşi : pun piciorul meu pe scară să mă sui şi pun moartea înaintea ochilor mei, mai înainte de a mă sui pe scară.
7) A zis iarăşi : bine este şi pentru oameni a face milostenie; că deşi este pentru plăcerea oamenilor, dar vine spre plăcerea lui Dumnezeu.
8) Venit-au odată nişte schiteni la maica Sara, iar ea le-a pus lor înainte un paner cu poame. Ei lăsând cele bune, mâncau cele putrede. Şi le-a zis lor : adevărat, schiteni sunteţi !
9) A trimis maica Sara la avva Pafnutie, zicând : lucrul lui Dumnezeu ai făcut că ai lăsat să se necinstească fratele tău ? Şi a zis bătrânul : ca cel ce fac lucrul lui Dumnezeu, treabă nu am cu nimeni.
PENTRU MAICA SINGLITICHIA
1) Zis-a maica Singlitichia : lupta şi osteneala multă este celor ce se apropie de Dumnezeu la început şi după aceea bucurie negrăită. Că precum cei ce vor să ațâțe foc, întâi se afumă şi lăcrimează şi aşa dovedesc lucrul ce-l caută. Pentru că se zicea : Dumnezeul nostru este foc mistuitor . Aşa trebuie şi noi cu noi : să aţâţăm focul cu lacrimi şi cu osteneli.
2) Zis-a iarăşi : trebuie noi cei ce am ales cinul acesta, să ţinem curăţenia cea desăvârşită. Căci şi la mireni se pare că se petrece în curăţenie, dar este împreună cu ea şi necurăţenia fiindcă cu toate celelalte simţiri păcătuiesc : căci văd fără de cuviinţă şi râd fără de rânduială.
3) Zis-a iarăși : precum veninul fiarelor celor otrăvitoare îl gonesc doftoriile cele mai iuţi, la fel şi cugetul cel spurcat, rugăciunea cu postul îl goneşte.
4) Zis-a iarăşi : să nu te amăgească desfătarea mirenilor celor bogaţi, ca şi cum ar avea ceva de folos pentru dulceaţa cea deşartă. Ei cinstesc meşteşugul facerii bucatelor, iar tu, cu postul, prin cele proaste, covârşeşti îndestularea bucatelor acelora. Că se zice : sufletul în desfătare fiind, batjocoreşte fagurii . Nu te sătura cu pâine şi nu vei pofti vin.
5) Întrebată a fost fericita Singlitichia de este lucru bun desăvârşit neagoniseala. Iar ea a zis : desăvârşită la cei ce o rabdă; că cei ce rabdă aceasta, necaz adevărat au cu trupul, dar odihnă cu sufletul. Căci precum hainele cele vârtoase, călcându-se şi cu silă făcându-se se spală, aşa şi sufletul cel tare, prin sărăcia cea de bună voie, mai mult se întăreşte.
6) Zis-a iarăşi : de eşti în viaţa de obşte, nu schimba locul, căci te vei vătăma mult. Aşa precum pasărea sculându-se de pe ouă, le lasă reci şi se strică, şi călugărul, sau fecioara, sărăceşte şi moare în credinţă, umblând din loc în loc.
7) Zis-a iarăşi : multe sunt vicleşugurile diavolului. Prin sărăcie nu a clintit sufletul ? Bogăţia îi aduce ca amăgire. Prin ocărî şi defăimări nu a putut ? Laude şi slavă pune înainte. Prin sănătate biruit fiind, bolnav face trupul. Cu dezmierdările neputând să-l amăgească, prin ostenelile cele fără voie încearcă să facă surparea. Căci anumite boli prea grele cerând de la Dumnezeu şi prin acestea slăbind, tulbură dragostea cea către Dumnezeu. Dar se zdrobește trupul cu friguri cumplite şi pătimeşte de sete neastâmpărată. Dacă păcătos fiind, suferi acestea, adu-ţi aminte şi de munca cea viitoare şi de locul cel veşnic şi de pedepsele cele veşnice şi nu vei slăbi către cele de aici. Bucură-te, că te-a cercetat Dumnezeu. Şi cuvântul acela de laudă să-l ai pe limbă : certând, m-a certat Dumnezeu şi morţii nu m-a dat . Fier erai dar prin foc lepezi rugina. Iar dacă şi drept fiind, te îmbolnăveşti de la cele mari, la cele mai mari sporeşti. Aur eşti, dar prin foc mai lămurit te faci. Ţi s-a dat înger trupului ? Veseleşte-te, şi vezi cui te-ai făcut asemenea ? Că de partea lui Pavel te-ai învrednicit. Prin fierbinţeală te ispiteşti ?, Prin răceală te pedepseşti ? Dar zice Scriptura : trecut-am prin foc şi prin apă şi ne-ai scos pe noi . Ai câştigat-o pe cea dintâi ? Aşteapt-o şi pe cea de-a doua. Lucrând fapta cea bună, strigă graiurile sfântului care zice : sărac şi cu durere sunt eu . Desăvârşit te vei face prin aceste două necazuri. Căci zice : întru necaz m-ai desfătat . Cu aceste deprinderi să ne iscusim sufletele, că-l vedem pe vrăjmaşul înaintea ochilor.
8) Zis-a iarăşi : dacă ne bucură boala, să nu ne mâhnim, ca şi cum pentru boala şi hrana trupului nu putem să cântăm cu glas. Toate acestea se făceau de noi, spre surparea poftelor. Căci şi postul şi culcarea pe jos pentru dezmierdări ni s-au legiuit nouă. Deci, dacă boala pe acestea le-a stricat, de prisos este cuvântul. Căci aceasta este nevoinţa cea mare : a răbda în boli şi laude de mulţumire a înălța lui Dumnezeu.
9) Zis-a iarăşi : când vei posti, nu pricinui boală. Că şi cei ce nu postesc, în aceleaşi boli de multe ori au căzut. Ai început binele ? Nu te opri, zăticnindu-te vrăjmaşul. Căci el cu răbdarea ne surpă. Şi cei ce încep a călători pe mare, întâi nimeresc un vânt bun. După ce întind pânzele, iarăşi întâmpină vânt prielnic. Dar corăbiile pentru ce le-a căzut asupra, nu deşartă corabia, ci puţin liniştindu-se sau şi luptându-se cu furtuna, iarăşi fac călătoria pe mare. Aşa şi noi, vânt potrivnic căzând asupra noastră, în loc de pânză întinzând crucea, fără frică să săvârşeşti călătoria.
10) Zis-a iarăşi : cei ce adună bogăţia aceasta simţită din osteneli şi primejdii ale mării, după ce multe au câştigat, pe cele mai multe poftesc şi pe cele ce sunt de faţă întru nimic le socotesc, şi la cele ce nu sunt de faţă se întind. Iar noi, din cele pe care le căutam, nimic având, nimic nu voim să câştigăm pentru frica lui Dumnezeu.
11) Zis-a iarăşi : urmează vameşului, ca nu împreună cu fariseul să te osândeşti. Blândețile lui Moise alege-le, pentru ca inima ta care este vârtoasă, în izvoare de apă să o prefaci.
12) Zis-a iarăşi : primejdios este să înveţe cel ce nu a trecut prin viaţa cea lucrătoare. Căci precum de va avea cineva o casă putredă, primind străini, îi va vătăma cu căderea casei, aşa şi aceştia, nezidindu-se pe sine mai înainte şi pe cei ce s-au apropiat de dânşii îi vor prăpădi. Fiindcă cu cuvintele i-au chemat spre mântuire, iar cu răutatea năravului au făcut strâmbătate celor ce le-au urmat.
13) Zis-a iarăşi : bine este a nu te mânia. Iar dacă se va întâmpla, nicio parte din zi să nu ţi se lase spre patimă, zicând : să nu apună soarele ; dar tu să aştepţi până ce toată vremea ta apune. De ce urăşti pe omul care te-a mâhnit ? Nu este el cel ce ţi-a făcut strâmbătate, ci diavolul. Urăşte boala, iar nu pe cel ce boleşte !
14) Zis-a iarăşi : pe cât sporesc nevoitorii, pe atât întâmpină mai mare luptător împotrivă.
15) Zis-a iarăşi : şi de la vrăjmaşul este nevoinţa întinsă. Că ucenicii lui fac aceasta. Deci, cum voi deosebi nevoinţa cea dumnezeiască şi împărătească, de cea tirănească şi diavolească ? Arătat este, că din măsura cea potrivită. Toată vremea ta să-ţi fie o regulă a postului. Să nu posteşti patru, sau cinci zile şi în cealaltă să dezlegi cu mulţime de mâncări. Că pretutindeni, trecerea măsurii este făcătoare de stricăciune. Tânăr fiind şi sănătos, posteşte : că vor veni bătrâneţile cu slăbiciune. Deci, până când poţi, pune în jitniţă hrană, ca atunci când nu vei mai putea, să afli odihnă.
16) Zis-a iarăşi : când suntem în viaţa de obşte, să alegem ascultarea mai mult decât nevoinţa. Că aceasta învaţă trecerea cu vederea, iar aceea învaţă smerita cugetare.
17) Zis-a iarăşi : trebuie ca noi cu dreaptă socoteală să ocârmuim sufletul; şi când suntem în viaţa de obşte, să nu căutăm cele ale noastre , nici să nu sorbim socotelile noastre, ci să ne supunem celui care este părinte după credinţă.
18) Zis-a iarăşi : scris este, fiţi înţelepţi ca şerpii şi blânzi ca porumbeii . Căci a fi înţelepţi ca şerpii, a zis, înseamnă să nu se tăinuiască de către noi pornirile şi meşteşugirile diavolului. Cel asemenea din cel asemenea, degrabă se cunoaşte; iar blândeţea porumbului arata curăţenia lucrării.
1) Se spunea despre avva Tithoe, că de nu-şi lăsa în jos degrabă mâinile, când sta la rugăciune, mintea lui se răpea în sus. Deci de se întâmplă ca fraţii să se roage împreună cu el, se silea degrabă să-şi lase mâinile în jos, ca să nu i se răpească mintea şi să zăbovească.
2) Zis-a avva Tithoe, că înstrăinare este a-şi stăpâni omul gura sa.
3) Un frate l-a întrebat pe avva Tithoe : cum voi păzi inima mea ? Şi i-a zis lui bătrânul : cum vom păzi inima noastră, fiind deschisă limba noastră şi pântecele ?
4) Spunea avva Matoe despre avva Tithoe, că nu găseşte vreun om care să-şi deschidă gura sa cu vreun lucru asupra lui. Ci precum aurul cel lucrat stă în cumpănă, aşa şi avva Tithoe.
5) Şezând odată avva Tithoe la klysma, gândind şi socotind, i-a zis ucenicului său : sloboade apa la finici, fiule ! Iar acela i-a zis : suntem la klysma, avvo. Zis-a bătrânul : la klysma ce fac ? Du-mă iarăşi la munte.
6) Şezând odată avva Tithoe, un frate se afla aproape de dânsul; şi neştiind, a suspinat. Şi n-a socotit că a fost fratele aproape de dânsul, (că era întru uimire). Şi făcând metanie, a zis : iartă-mă frate, că încă nu m-am făcut călugăr. Iată am suspinat înaintea ta.
7) Un frate l-a întrebat pe avva Tithoe, zicând : care este calea care duce la smerenie ? Zis-a bătrânul : calea smereniei aceasta este : înfrânarea şi rugăciunea şi a te avea pe tine dedesubtul a toată zidirea.
PENTRU AVVA TIMOTEI
1) Întrebat-a avva Timotei preotul pe avva Pimen, zicând : este femeie în Egipt, care curveşte şi plata ei o dă milostenie. Şi a zis avva Pimen : nu rămâne în curvie, căci se vede într-însa roada credinţei. Şi s-a întâmplat de a venit mama preotului Timotei la dânsul. Şi a întrebat-o pe ea, zicând : acea femeie a rămas curvind ? Iar ea a zis : da şi şi-a mai adaos ibovnici, dar încă şi la milostenie. Şi a vestit avva Timotei lui avva Pimen. Iar el a zis : nu rămâne în curvie. Venind iarăşi mama lui avva Timotei, i-a spus : ştii că stricata aceea căută să vină cu mine, ca să te rogi pentru dânsa şi eu n-am primit-o. Iar el auzind, i-a spus lui avva Pimen. I-a răspuns avva Pimen : mai vârtos tu te du şi te întâlneşte cu dânsa. Şi s-a dus avva Timotei şi s-a întâlnit cu dânsa. Iar ea văzându-l şi auzind de la el cuvântul lui Dumnezeu, s-a umilit şi a plâns, zicând : eu de astăzi înainte mă lipesc de Dumnezeu şi nu voi mai curvi. Şi îndată intrând într-o mănăstire, a plăcut lui Dumnezeu.
DE LA PALADIE
2) În Tavenia este o mănăstire de maici ca de patru sute, de cealaltă parte a bărbaţilor, în care era o fecioară, care pentru Hristos să prefăcea că este nebună, anume Isidora, smerindu-se şi defăimandu-se. Pentru aceasta într-atât se îngreţoşau toate surorile încât nici măcar nu mâncau cu dânsa. Şi acest lucru cu bucurie l-a primit fecioara. Şi era fapta cea bună a ei în mănăstire foarte folositoare căci toată slujba o făcea; tuturor ca o roabă supunându-se, la toată biruiunta lor şi cu toată blândeţea. Aşadar, era fecioara ca un burete al soborului, precum Dumnezeu a zis : cel ce voieşte să fie mare, să fie tuturor slugă . Şi oricui i se pare că este înţelept, nebun să se facă . Chipul călugăresc al celorlalte era tunderea, fiindcă avea culionul pe cap. Iar aceasta cu o cârpă legându-şi capul făcea slujba. Dar niciuna din cele patru sute, nu a văzut-o mâncând vreodată, nici bucăţică de pâine luând, ci fărâmiturile meselor cu buretele adunându-le şi oalele spălându-le, cu acestea se îndestula, niciodată încălţându-se. N-a ocărât niciodată pe nimeni, n-a ocărât, n-a grăit grai mic sau mare, măcar că era ocărâtă şi îmboldită şi blesteme primea şi multora le era urâtă. Pentru aceasta preacuvioasă a venit un înger la sfântul Pitirun, bărbat preaiscusit şi pustnic îmbunătăţit şi i-a zis : de ce cugeţi înalt pentru isprăvile tale, ca un cucernic şi care şezi într-acest loc ? Vrei să vezi femeie mai cucernică decât tine ? Du-te la mănăstirea de maici a tavenisioților şi vei afla acolo o fecioară, care are diademă pe cap ! Aceea este mai bună decât tine. Căci cu atâta gloată luptându-se şi în felurite chinuri tuturor robind, niciodată nu şi-a lăsat mintea ca să se depărteze de Dumnezeu, măcar că toate se îngreţoşează de dânsa. Iar tu şezând aici, cetăţile cu mintea le năluceşti, cel ce niciodată n-ai văzut lume. Deci sculându-se marele Pitirun, a venit la Tavene şi se ruga părinţilor să treacă la mănăstirea maicilor. Deci, ca pe unul ce era părinte cinstit şi în nevoinţă îmbătrânit, cu îndrăzneală l-au băgat înăuntru, după ce a trecut râul. Şi după ce s-au rugat ei lui Dumnezeu, a cerut marele Pitirun să vadă la faţă toate fecioarele. Toate venind la mijloc, aceea nu se arată. Le-a zis lor Pitirun : aduceti-mi-le pe toate ! Iar ele zicând că au venit toate, le-a zis lor : lipseşte una, pe care mi-a arătat-o îngerul. I-au zis lui : una avem la bucătărie şi este nebună. Zis-a marele Pitirun : aduceţi-o şi pe aceea şi lăsaţi-o să o văd ! Iar ea nu s-a supus, simţind pricina. (Că poate i s-a descoperit şi ei). Deci o târau cu de-a sila, ducând-o şi zicând : sfântul Pitirun voieşte să te vadă (că era renumit acesta). După ce au adus-o, a văzut marele Pitirun faţa ei şi cârpa care era pe cap şi pe frunte. Şi căzând la picioarele ei, i-a zis : blagoslovește-mă, maică ! Căzând şi ea pa picioarele lui, zicea : blagosloveşte-mă, tu, bunul meu părinte ! Şi văzând aceasta, toate s-au spăimântat, zicând lui : avvo, nu te face de ocară, că este nebună. Le-a zis lor tuturor sfântul : voi sunteţi nebune; iar aceasta este mai bună şi decât mine. Este Amma, adică maică duhovnicească. Şi mă rog lui Dumnezeu, să mă aflu vrednic cu dânsa în ziua judecăţii. Acestea auzind, au căzut la dânsul toate plângând şi mărturisindu-se, cu ce feluri de chinuri o mâhneau pe sfânta aceasta. Şi una zicea : eu de-a pururea o ocăram. Alta : eu de chipul ei cei smerit râdeam. Şi alta : eu lăturile străchinilor de multe ori deasupra ei le vărsam. Alta iarăşi : eu am bătut-o. Şi alta : eu pumni i-am dat. Alta : eu muştar de multe ori în nas i-am pus. În scurt, toate felurile de ocărî le-au vestit că au făcut asupra ei. Deci, primind mărturisirea lor sfântul Pitirun şi rugându-se pentru dânsele împreună cu ea şi mult rugând pe cinstita lui Hristos roabă, să se roage pentru dânsul, aşa a ieşit. Iar acea cinstită de Dumnezeu şi cuvioasă, de toate fiind foarte respectată şi slăvită, nesuferind slava şi cinstea cea de la toată frăţimea şi îndreptările fiecăreia, peste puţine zile a ieşit din mănăstire. Dar unde s-a dus, sau unde s-a ascuns, sau unde s-a săvârşit, nimeni nu a cunoscut.
ÎNCEPUTUL SLOVEI Y
PENTRU AVVA YPEREHIE
PENTRU AVVA YPEREHIE
1) Zis-a avva Yperchie : precum leul este înfricoşător măgarilor sălbatici, aşa este şi călugărul cel iscusit gândurilor poftei.
2) Zis-a iarăşi : postul este frâu călugărului asupra păcatului. Cel ce îl lepăda cal turbat după partea femeiască se află.
3) Zis-a iarăşi : călugărul cel ce nu-şi stăpâneşte limba în vremea mâniei, nici patimile nu-şi va stăpâni.
4) Zis-a iarăşi : bine este să mănânci carne şi să bei vin, decât să mănânci cu clevetirile cărnuri de fraţi.
5) Zis-a iarăşi : şoptind, şarpele, a scos pe Eva din rai. Asemenea acestuia şi cel ce cleveteşte pe aproapele. Căci sufletui celui ce-l aude, îl prăpădeşte iar pe al său nu-l mântuieşte.
6) Zis-a iarăşi : comoara este călugărului neaverea cea de bună voie. Fă, frate, comoară în ceruri, căci fără sfârşit sunt veacurile odihnei.
7) Zis-a iarăşi : aducerea ta aminte totdeauna să-ţi fie pentru Împărăţia Cerurilor şi degrabă o vei moşteni.
8) Zis-a iarăşi : odor scump este călugărului ascultarea. Cel ce a câştigat-o va fi ascultat de Domnul şi cu îndrăzneală va sta înaintea Celui răstignit. Că Domnul Cel ce S-a răstignit, ascultător S-a făcut până la moarte.
1) Zis-a avva Foca, din chinovia lui avva Teognie celui dintâi ierusalimiteanul : şezând eu în Schit, a venit un avva, anume Iacov, mai tânăr, la chilii. Având şi tată trupesc şi duhovnicesc. Dar au chiliile două biserici, una a pravoslavnicilor, unde se şi împărtăşesc, şi una a dezbinaţilor. Deci fiindcă avva Iacov avea darul smeritei cugetări, era iubit de toţi, şi de cei bisericeşti şi de cei dezbinaţi. Pentru aceea îi ziceau lui pravoslavnicii : vezi, avvo Iacove, să nu te amăgească cei dezbinaţi şi să te atragă la împărtăşirea lor. Asemenea încă şi dezbinaţii îi ziceau : să ştii, avvo Iacove, că cu cei ce cred două firi împărtăşindu-te, îţi pierzi sufletul căci sunt nestorieni şi asupresc adevărul. Iar avva Iacov, fără de răutate fiind şi strâmtorându-se de cele zise lui din amândouă părțile şi nedumerindu-se, a venit să se roage lui Dumnezeu. Aşadar, s-a ascuns într-o chilie care era afară de lavră, la loc liniştit, îmbrăcându-se cu hainele cele de îngropare ale lui, ca şi cum urma să moară. Că au obicei părinţii egipteni să păstreze până la moarte, levitonul (un fel de haină călugărească) cu care iau sfântul chip şi culionul şi cu dânsele să se îngroape, îmbrăcându-le numai duminică la Sfânta Împărtăşire şi îndată strângându-le. Mergând la chilia aceea, rugându-se lui Dumnezeu şi slăbind de post, a căzut la pământ şi a rămas zăcând şi multe a pătimit în zilele acelea de la draci, mai vârtos cu mintea. Iar după ce au trecut patruzeci de zile, a văzut un copil, care a intrat la dânsul vesel şi i-a zis : avvo Iacove, ce faci aici ? Şi îndată luminându-se şi luând putere din vederea lui, i-a zis : Stăpâne, Tu cunoşti ce am ! Aceia îmi zic : nu lăsa Biserica şi ceilalţi îmi zic : te înşeală cei ce cred două firi. Şi eu nedumerindu-mă şi neştiind ce voi face, am venit la lucrul acesta. Şi îi răspunde lui Domnul : unde eşti, bine eşti. Şi îndată cu cuvântul s-a aflat înaintea uşilor Sfintei Biserici dreptmăritorilor de Dumnezeu.
2) Zis-a iarăşi avva Foca : mutându-se în Schit avva Iacov, a fost luptat tare de dracul curviei. Şi aproape fiind de a se primejdui, a venit la mine şi mi-a arătat cele despre sine şi mi-a zis : la cutare peşteră mă duc de luni. Dar te rog pentru Domnul, nimănui să nu spui, nici tatălui meu. Ci număra patruzeci de zile şi când se vor împlini, fie-ţi milă şi vino la mine, aducând Sfânta Împărtăşire. Şi de mă vei afla mort, îngroapă-mă; iar dacă voi fi încă viu, să mă împărtăşeşti cu Sfintele Taine. Deci acestea auzindu-le eu de la dânsul, după ce s-au împlinit patruzeci de zile, luând Sfânta Împărtăşanie şi pâine şi obşte curată şi puţin vin, m-am dus la dânsul. Şi numai cât m-am apropiat de peşteră, putoare multă am simțit, ieşind din gura lui. Şi am zis întru mine, că s-a odihnit fericitul. Şi intrând la dânsul, l-am găsit mai mort. Şi dacă m-a văzut, mişcând cu mâna dreaptă puţin, atât cât putea, însemna prin clătinarea mâinii pentru Sfânta Împărtăşire. Iar eu am zis : am adus. Deci am voit să-i deschid gura dar era încleştată. Şi nepricepându-mă ce să fac, am ieşit în pustie şi am găsit un lemnişor din crâng. Şi mult ostenindu-mă, abia am putut de i-am deschis gura puţin. Aşa am turnat din Cinstitul Trup şi Sânge, sfărâmându-l mărunt. Şi a luat putere din împărtăşirea Sfintelor Taine. Peste puţin, muind câteva fărâmituri, din pâinea cea de obşte, i le-am adus la gură şi imediat altele pe cât putea să ia. Şi aşa, prin darul lui Dumnezeu, după o zi a venit cu mine, mergând la chilia lui, scăpând cu ajutorul lui Dumnezeu de patima cea prăpăditoare a curviei.
PENTRU AVVA FILLIC
Au venit la avva Fillic nişte fraţi, care aveau cu ei câţiva mireni şi i s-au rugat lui să le spună vreun cuvânt. Iar bătrânul tăcea. Şi fiindcă mult îl rugau, le-a zis lor : cuvânt voiţi să auziţi ? Şi i-au zis : da, avvo. Deci a zis bătrânul : acum nu este cuvânt, fiindcă nu este cel ce să lucreze. Când întrebau fraţii pe bătrâni şi făceau cele ce le zicea lor, Dumnezeu le da cum să le grăiască. Şi auzind fraţii acestea, au suspinat, zicând : roagă-te pentru noi, avvo !
PENTRU AVVA FILAGRIE
Era unul din sfinţi, care se chema Filagrie şi locuia în pustia Ierusalimului, lucrând cu osteneală, să-şi scoată pâinea. Şi cum sta el în târg, să-şi vândă rucodelia, iată a pierdut cineva o pungă cu o mie de galbeni. Găsind-o bătrânul, a stat într-un loc zicând, trebuie să vină cel ce a pierdut-o. Şi iată venea plângând. Şi luându-l deosebi bătrânul, i-a dat-o. Şi ţinea pe dânsul acesta, vrând ca să-i dea oarecare parte. Iar bătrânul nu a primit. Şi a început omul a striga : veniţi de vedeţi un om al lui Dumnezeu, ce a făcut ! Iar bătrânul, fugind pe ascuns, a ieşit din cetate, ca să nu se slăvească.
PENTRU AVVA FORTA
Zis-a avva Forta : de voieşte Dumnezeu să trăiesc eu, ştie cum mă va iconomisi; iar de nu voieşte, la ce îmi trebuie viaţa ? Căci nu de la toţi primea ceva, măcar că era bolnav pe pat. Fiindcă zicea : de îmi aduce cineva ceva iar nu pentru Dumnezeu, nici eu nu am ce să-i dau lui, nici de la Dumnezeu nu ia plată. Că nu pentru Dumnezeu a adus şi se nedreptăţeşte cel ce a adus. Că trebuie cei ce sunt afierosiţi lui Dumnezeu şi la Dânsul numai, caută să fie cu aşa evlavie, încât să nu socotească vreo nedreptate, măcar de se va întâmpla de mii de ori să li se facă strâmbătate.
ÎNCEPUTUL SLOVEI H
PENTRU AVVA HOME
PENTRU AVVA HOME
Se spunea despre avva Home, că vrând să se săvârşească, a zis fiilor săi : să nu locuiţi cu ereticii, nici să aveţi cunoştinţă cu stăpânii, nici să vă fie mâinile voastre întinse spre a aduna, ci să fie mai vârtos întinse spre a da.
PENTRU AVVA HEREMON
Se spunea despre avva Heremon cel din Schit, că avea departe peştera de Biserică, patruzeci mile, iar de luncă şi de apă, de unde adică aducea zmicelele cele de finic, douăsprezece mile. Şi atâta fiind de departe, nu s-a supărat bătrânul, ostenindu-se spre aducerea rucodeliei sale şi a apei şi spre mergerea la Biserică în fiecare duminică, precum era rânduiala.
ÎNCEPUTUL SLOVEI PS
PENTRU AVVA PSANTAIE
PENTRU AVVA PSANTAIE
Zis-a avva Psantaie şi avva Suru şi Psoie : auzind cuvintele părintelui nostru avva Pahomie, foarte ne foloseam, deşteptându-ne spre râvna lucrurilor cele bune. Iar văzând noi şi de tăcea el, fapta lui, care era cuvânt, ne minunam unii către alţii zicând că socoteam mai înainte, cum că toţi sfinţii aşa sunt făcuţi de Dumnezeu din pântecele maicii lor, adică sfinţi şi neschimbaţi, iar nu volnici de sine, şi cum că păcătoşii nu pot să trăiască cu bună credinţă, pentru că aşa s-au zidit ei. Acum vedem bunătatea lui Dumnezeu arătată, la părintele nostru acesta. Că din părinţi elini fiind, atât de cinstitor de Dumnezeu s-a făcut şi cu toate poruncile lui Dumnezeu este îmbrăcat. Deci şi noi putem cu toţii să-i urmăm lui, fiindcă urmează sfinţilor. De aceea, ceea ce este scris, aceasta este : veniţi către Mine toţi cei osteniţi şi însărcinaţi şi Eu vă voi odihni pe voi . Să murim dar şi împreună să trăim cu omul acesta, că drept ne povăţuieşte pe noi către Dumnezeu.
