Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ruse despre săvârşirea Sfântului Maslu

 ips-casian-maslu-spital

     La recomandările Comisiei Liturgice din cadrul Consiliului Intersobornicesc al Bisericii Ortodoxe Ruse[1], Sfântul Sinod, întrunit în şedinţa sa din 25-26 decembrie 2012 (protocolul 130), a purtat discuţii cu privire la oficierea Tainei Sfântului Maslu şi a hotărât următoarele:

 1.    A se aproba „Slujba pe scurt a Sfântului Maslu”[2], care va fi săvârşită de unul sau mai mulţi preoţi asupra bolnavilor internaţi în spitale sau asupra celor care sunt grav bolnavi acasă. Această slujba prescurtată va fi tipărită centralizat, apoi va fi răspândită şi folosită în cazurile când starea bolnavului sau condiţiile de săvârşire a slujbei nu permit săvârşirea rânduielii integrale.

2.     În cazul săvârşirii „Sfântului Maslu de obşte”, care se oficiază de regulă în Postul Mare[3], cu participarea mai multor preoţi, să se revină la vechea practică a Bisericii de a citi întreaga rânduiala a slujbei (7 Apostole, 7 Evanghelii, 7 Rugăciuni) şi abia la sfârşit să se facă o singură ungere cu ulei sfinţit. Rânduiala cu şapte ungeri se va săvârşi doar în cazul slujirii integrale a Slujbei Maslului pentru un bolnav.

3.     Episcopii şi preoţii să explice credincioşilor că în lipsa unei boli serioase (!), se recomandă ca „Maslul de obşte” să fie săvârşit o singură dată pe an (!), iar săvârşirea mai deasă a „Maslului de obşte” asupra aceloraşi persoane denotă neînţelegerea sensului acestuia în defavoarea altor Taine ale Bisericii. 

Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (text, foto, video)

biserica-sfanta-sofia

Catedrala Sfânta Sofia (Aghia Sofia / Άγια Σοφία – în greacă, Sancta Sophia – în latină, Ayasofya – în turcă) sau Biserica Sfintei Înţelepciuni (nu al unei sfinte cu numele Sofia), este vechea catedrală a oraşului Constantinopol (capitala Imperiului Roman de Răsărit între anii 330-1453), transformată ulterior în moschee, apoi în muzeu. Este considerată drept una dintre marile clădiri ale lumii, reprezentând un punct de referinţă în istoria arhitecturii şi, fără îndoială, centrul Ortodoxiei de până la căderea Constantinopolului în 1453. De această catedrală este legată, în mare parte, istoria Liturghiei bizantine şi a unor importante sinoade ortodoxe. 

Mărturie despre patriarhul Pavle al Serbiei, un sfânt al zilelor noastre

 

 
Este greu să vorbeşti despre slujirea mea la Patriarhul Pavle fără să sune că mă laud. Cunoaşterea patriarhului era privilegiul oricui, nu numai celor care erau în preajma lui în administraţie. Oricum era un om foarte simplu, oricine putea să-l vadă mergând prin Belgrad sau mergând cu tramvaiul. Cel care mergea cu el devenea indignat: Preafericite, aveţi o maşină! Însă oricând era posibil, el folosea transportul public. 

Gheronda Emilianos Simonopetritul: Despre canonul şi rugăciunea monahilor; Sfaturi valabile şi pentru mireni

Aș vrea să vorbim despre ceva care are legătură cu trezvia și cu bucuria și care se numește canon.

Canonul reprezintă mâncarea și băutura zilnică a omului, iar în limbajul ascetic, el este numit «liturghie» [lucrare]. Atunci când Părinții ascetici vorbesc despre liturghie, nu se referă la Sfânta Liturghie. De aceasta rareori aveau parte. Poate că aveau Sfânta Împărtășanie mai des, însă de Sfânta Liturghie rareori se puteau bucura, mai ales asceții. Părinții nu neglijau niciodată Liturghia zilnică, adică canonul, pentru că canonul reprezintă momentul «luptei» personale cu Dumnezeu; în acel moment Îl poți câștiga pe Dumnezeu sau Îl poți pierde. În același timp, canonul este cel care arată cum și cât priveghează monahul. Evident, nu ne referim la privegherile comune din Biserică. Acelea sunt altceva, o împreună-înfățișare înaintea lui Dumnezeu. Canonul este privegherea de zi cu zi pe care o facem în chilia noastră, este esența existenței noastre, cea mai subtilă și mai importantă parte a vieții monahale, întrucât ne arată dacă Îl avem sau nu pe Dumnezeu în noi și dacă avem sau nu dispoziția sufletească de a-L primi în noi. 

CÂND ŞI CUM PUTEM BOTEZA COPIII

Deşi cei mai mulţi consideră că ştiu răspunsul la această întrebare, în realitate ne zbatem într-o mare neştiinţă înfrăţită cu indiferenţa, iar în rezultat avem foarte puţini creştini ortodocşi care îşi conştientizează propriul Botez şi responsabilitatea asumată prin primirea acestuia. Tocmai de aceea mi-am propus să punctez câteva idei mai importante pe care cred că trebuie să le ştie fiecare creştin, în special părinţii şi naşii care îşi aduc pruncii pentru a fi botezaţi, dar şi preoţii care săvârşesc aceste botezuri. 

Profesorul Dimitrios Tselenghidis: Credința ortodoxă și viața bisericească

Credința ortodoxă și viața bisericească se găsesc într-o unitate indisolubilă. Credința ortodoxă, înțeleasă ca adevăr dogmatic, delimitează conținutul vieții Bisericii și garantează autenticitatea vieții Ei.

În același timp, viața Bisericii este oglinda vie a conținutului credinței ortodoxe. Duhul Sfânt, ca Duh al Adevărului Ipostatic, cu prezența Lui harică în Biserică, asigură viața Bisericii în esența ei, și îi dă un sens autentic.

Credința ortodoxă și viața bisericească se exprimă la nivel existențial și de către fiecare membru al Bisericii.  În mod special, viața bisericească, exprimată ca un fel nou de a fi al credinciosului,  nu poate avea ca rezultat  un mod de manifestare individualist și autonom.  De altfel, fiecare om (membru al Bisericii celei Una) exprimă, în manifestările lui individuale Biserica. Astfel, ethosul eclesiastic al credinciosului se identifică cu fiecare lucrare a sa.   Adică prin fiecare lucrare intelectuală, psihologică, artistică și în general,  prin fiecare manifestare psihosomatică a credinciosului, se dezvăluie viața lui interioară bisericească.  Astfel, în baza acestui fapt, putem să susținem că viața Bisericii se descoperă din viața membrilor Ei. 

Обращение к Межсоборному Присутствию РПЦ

 Многие клирики, особенно из тех, которые служат в Западных странах, сталкиваясь с проблемой принятия инославных христиан в «Единую, Святую, Соборную и Апостольскую Церковь», чувствуют нехватку чёткого определения Архиерейского Собора РПЦ на эту тему. Такое определение возможно, конечно, только после публичных богословских обсуждений, которые мы видим очень плодотворными.