Highslide for Wordpress Plugin

Catehizare şi Misiune

Iarăşi despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire. Concretizarea poziţiilor

de

Confession_1Istoria Bisericii cunoaşte mai multe valuri de discuţii despre deasa împărtăşire şi pregătirea pentru primirea ei. În ultima vreme, însă, dezbaterile s-au canalizat mai mult în direcţia precizării raportului dintre spovedanie şi împărtăşire, iar tonul discuţiilor a creat impresia conturării a două tabere adverse care nu se pot nicidecum înţelege la această temă. Şi, într-adevăr, careva „tabere adverse” există şi ele practic nu comunică una cu alta, ci doar se atacă mai mult sau mai puţin frăţeşte şi, de obicei, fără argumente istorice şi canonice irefutabile. Unii citează anumiţi duhovnici, alţii îi citează pe alţii, dar puţini dintre ei încearcă să raporteze tradiţiile dintr-un anumit timp şi spaţiu concret la Sfânta Tradiţie a Bisericii Universale. 

Opinia generală despre cele două tabere este următoarea: cei care se autointitulează „tradiţionalişti” consideră că spovedania trebuie să preceadă în mod obligatoriu împărtăşirea euharistică, iar cei care sunt numiţi de către „tradiţionalişti” ca fiind „liberali”, consideră că nu-i nevoie în mod obligatoriu să te spovedeşti înainte de împărtăşirea euharistică. (Apropo, cei ce se numesc „tradiţionalişti” nu vorbesc aproape deloc despre spovedania înainte de Sfântul Maslu, ceea ce confirmă o dată în plus unghiul destul de îngust al abordării problemelor.)

În realitate, însă, eu cred că portretul acestor „tabere” este mult mai complex şi cei care se apucă să abordeze acest subiect trebuie să ţină cont anume de nuanţe, fără să se grăbească să-i pună pe ceilalţi într-o „oală” în care aceia se simt cu totul străini. Eu, de exemplu, văd nu două, ci patru abordări diferite ale relaţiei dintre spovedanie şi împărtăşire şi, respectiv, patru „tabere” mai mult sau mai puţin opozante: 

Citește mai mult

“Sărbătoarea HELLOWEEN” este incompatibilă cu creştinismul!

de

inocent-devil

Eu cred că toţi cei care participă direct sau indirect la HALLOWEEN (inclusiv părinţii care-şi maschează copiii pentru a participa la acele serate drăceşti) trebuie opriţi pentru un timp de la împărtăşanie, cu indicarea unui canon de pocăinţă. Nu cred că epitimia trebuie să fie mare, dar în mod obligatoriu ea trebuie să fie. Ea va avea atât un efect curăţitor, cât şi unul pedagogic.

Ca să mă înţelegeţi mai bine, haideţi să citim textul biblic de la II Corinteni 6:14-7:1. 

(6:14) Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? (15) Şi ce învoire este între Hristos şi Veliar sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (16) Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului celui viu, precum Dumnezeu a zis că: „Voi locui în ei şi voi umbla şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu” (17) De aceea: „Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi şi Eu vă voi primi pe voi. (18)  Şi voi fi vouă tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul. (7:1) Având deci aceste făgăduinţe, iubiţilor, să ne curăţim pe noi de toată întinarea trupului şi a duhului, desăvârşind sfinţenia în frica lui Dumnezeu.

Mai ales în Occident, şcolile şi chiar grădiniţele se pregătesc îndelung pentru această "sărbătoare". O familie creştină însă, este datoare să se opună şi să refuze acest banchet diavolesc.

Peste puţin timp va începe Postul Naşterii Domnului şi mulţi "ortodocşi" (doar cu numele) vor veni "să bifeze" o împărtăşanie care-şi are drumul pe la spovedanie. Cred că preoţii trebuie să ţină cont şi de acest aspect atunci când primesc mărturisirea de pocăinţă a unui om, căci ea s-ar putea să fie mai mult decât parţială, dacă astfel de păcate strigătoare la cer sunt trecute cu vederea. Şi aici mă refer nu doar la Halloween, ci şi la obiceiurile păgâne legate de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei. 

Precizez că aceasta este o părere personală, dar cred că cei care ştiu ce înseamnă "Halloween" sunt de acord cu mine. Dacă nu, chiar sunt curios de ce?  

Citește mai mult

Iarăşi despre numele de botez. Un scurt Sinaxar al Sfinţilor ortodocşi din Apus

de

All-Saints-of-British-Isles-and-Ireland

     Deşi literatura teologică de limbă română şi rusă nu sunt lipsite de studii şi articole despre punerea numelor de botez, mulţi preoţi din Republica Moldova, dar mai ales din Rusia, încă refuză să boteze copiii care nu poartă nume de sfinţi, iar dacă aceştia au fost totuşi botezaţi cu astfel de nume, preoţii respectivi refuză să pomenească orice nume care nu se găseşte în lista de sfinţi publicată în fiecare an în Calendarul Bisericii Ruse. În Biserica Ortodoxă Română, la acest capitol, situaţia e mai bună numai că, de multe ori, se cade deja în cealaltă extremă, acceptându-se orice nume, şi aceasta nu pentru că preoţii români ar fi cu mult mai destupaţi la minte, ci pentru că nu-i interesează cu ce nume botează, făcând întru totul pe placul părinţilor (plătitori). Acum însă nu vreau să ating această latură oarecum subiectivă, ci mi-am propus să abordez problema numelor în Biserica Ortodoxă Rusă. Cu această ocazie, vreau să punctez trei idei importante: 

Citește mai mult

Prin Moldova bântuie o nălucă îmbrăcată în rasă şi cu cruce la gât. Îi place să se numească “ieromonahul Gavriil”

de

971708_10200572544091074_396612778_n       Ca urmare a mai multor sesizări din partea unor clerici şi laici, am hotărât să aduc la cunoştinţă faptul că, în ultima vreme, prin mănăstirile (şi chiar parohiile) din România şi Republica Moldova, umblă un tânăr individ pe numele Găzdaru Marian, originar din Slobozia (jud. Ialomiţa, România), care se dă drept „ieromonahul Gavriil” şi care se cere/se oferă de a sluji, pozându-se pe lângă clerici şi personalităţi bisericeşti. În acelaşi timp, sute de oameni se plâng că au fost rugaţi să-l găzduiască, după care l-au văzut beat şi ademenind fete tinere. 

       Un preot care l-a spovedit o perioadă şi cunoaşte rătăcirile lui Găzdaru Marian spune că acesta avea tendinţe schismatice şi chiar dereglări psihice. Cei care-l cunosc afirmă că el n-a fost niciodată călugărit şi hirotonit sau, cel mult, a fost „hirotonit” de pseudo-mitropolitul Ioan Preoteasa din aşa-zisa "Biserică secretă", dar nu de PS Vincenţiu al Sloboziei, cum se prezenta el. În orice caz el nu este cleric al nici unei eparhii canonice din România sau Republica Moldova şi nu are preoţie valabilă. 

Citește mai mult

Adormirea Maicii Domnului. Istoria sărbătorii şi a postului. Despre prohodul Maicii Domnului

de

uspenie

Scurtă istorie a sărbătorii Adormirii Maicii Domnului

Primele informaţii despre Adormirea Maicii Domnului le aflăm din scrierile lui Meliton de Sardes (sec. II), Epifanie de Salamina (sec. IV), Juvenalie al Ierusalimului (sec. V) şi Pseudo-Dionisie Areopagitul (sec. V). Mai târziu despre aceasta au scris Sfinţii Maxim Mărturisitorul (sec. VII), Ioan Damaschin (sec. VIII), Simeon Metafrastul (sec. XI) şi alţii. Toate aceste izvoare, precum şi altele necunoscute (inclusiv apocrife), au fost adunate şi sintetizate de Nichifor Calist Xanthopol (isihast din sec. XIV), care a scris o istorisire mai amănunţită a acestei sărbători.  

Deşi istorisirea proslăvirii Maicii Domnului are rădăcini apropiate de secolul apostolic, sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului a apărut abia după Sinodul III Ecumenic de la Efes (anul 431)[1]. În Apus, conform Sacramentariului papei Gelasiu (sec. V), sărbătoarea era deja ţinută pe 15 august; la fel şi în Răsărit, dar fără prea mult fast. Abia în anul 595, împăratul Mauriciu, în cinstea biruinţei asupra perşilor cu mijlocirea Maicii Domnului, a făcut ca această sărbătoare să fie generalizată şi cinstită cu mult fast, compunându-se imne şi cântări, pe care le regăsim în Lecţionarul georgian din secolul al VII-lea. Tipicurile Constantinopolitane din sec. IX-XI ne dau amănunte despre slujba Adormirii, iar unele dintre ele vorbesc și de "după-prăznuire", cu Odovanie la 3, 4 sau chiar 8 zile. Tipicul Mănăstirii Sf. Sava, generalizat în tot spaţiul ortodox (în sec. XIII-XIV), prevede ca în mănăstiri să se facă Priveghere (Vecernie + Litie + Utrenie, fără să amintească de Prohod), iar Odovania să se facă a 8-a zi. 

Citește mai mult

Stimaţi ierarhi, opriţi inchiziţia! Temeţi-vă de Domnul!

de

inquisition

Dedic acest material celor şase preoţi din BOR,
care mi s-au plâns despre aceleaşi lucruri.
Dar ei sunt mult mai mulţi…

După cum remarca Sf. Athanasie din Paros (1721–1813), Sf. Nicodim Aghioritul (1749-1809) şi alți Părinţi trăitori ai teologiei euharistice, mulţi preoţi, care vor încerca să aplice în parohiile sau mănăstirile lor învăţătura Bisericii despre împărtăşirea sistematică cu Sfintele Taine vor fi blamaţi şi persecutaţi.

Din păcate, acest lucru chiar se întâmplă în unele eparhii din cuprinsul Bisericii Ortodoxe Române (mai puţin în diaspora), unde preoţii sunt opriţi de slujbe, băgaţi în consistorii, transferaţi în alte parohii etc., pe simplul motiv că împărtăşesc oamenii în fiecare săptămână – adică, pe motiv că respectă canoanele. Şi întrucât bravii „canonişti” şi „păstrători ai tradiţiei strămoșești” nu pot să formuleze nişte capete de acuzare concrete, bagă totul în categoria „inovaţie în cult”. Şi ce numesc ei „inovaţie în cult”? De exemplu: împărtăşirea mirenilor mai des de 40 de zile (mai ales în afara posturilor), împărtăşirea de 2-3 ori cu aceeaşi spovedanie, citirea cu voce tare a rugăciunilor Liturghiei, unirea Botezului şi Cununiei cu Liturghia şi altele de genul acesta. Normalitatea este numită de ei „inovaţie”, iar anormalitatea este numită „tradiţie strămoşească”. Atâta pot pricepe oamenii respectivi sau, mai degrabă, cei care i-au pus în aceste funcţii… Şi n-are rost să vin acum cu argumente teologice sau istorice, căci cei vizaţi oricum nu le citesc. În ultima vreme ei ştiu doar să numere… 

Citește mai mult

Despre legătura dintre spovedanie şi împărtăşire

de

sfanta-spovedanie

Întrebare din partea revistei „Kifa” (Moscova): Părinte, Petru! În ultima perioadă, în blogosfera ortodoxă rusă, tot mai intens se discută problema legăturii dintre mărturisirea păcatelor şi împărtăşirea euharistică. Cum au ajuns să fie legate aceste Taine între ele? De ce, după părerea Dumneavoastră, problema a ajuns să fie atât de intens discutată?

Discuţiile pe marginea acestui subiect, în mediul bisericesc rusesc, se poartă cel puţin din anul 2006 şi acest lucru este îmbucurător. Am urmărit cu atenţie tot ce s-a scris la această temă şi, după părerea mea, majoritatea teologilor care s-au pronunţat la acest subiect pun problema foarte corect şi vin cu propuneri care se înscriu destul de reuşit în duhul Tradiţiei Bisericii, precum şi în realitatea vieţii bisericeşti de astăzi.

După cum vom vedea mai jos, grecii nu au o astfel de problemă, dar la noi, unde împărtăşirea sistematică abia este restabilită pe ici-pe colo, se constată că aceasta este împiedicată de „regula” mărturisirii laicilor înainte de fiecare împărtăşire. De multe ori, mărturisirea este făcută în mare grabă sau formal, transformându-se, în cel mai bun caz, într-o simplă binecuvântare pentru împărtăşire. Preoţii sinceri şi conştienţi pe bună dreptate ridică această întrebare, mai ales că ei înşişi nu se spovedesc înainte de fiecare împărtăşire, iar „ipocrizia dublului standard” nu poate continua la nesfârşit. Aşa cum spun Sfinţii Ioan Gură de Aur şi Nicodim Aghioritul, regulile privind pregătirea pentru împărtăşire (post, rugăciune, spovedanie – dacă este cazul) trebuie să fie identice atât în cazul clericilor, cât şi al credincioşilor. Clericii nu au și nu pot avea nici un fel de privilegii la primirea împărtăşirii, ci numai obligaţii suplimentare legate de învăţare şi slujire. Sper că acest lucru va fi înţeles mai bine din abordarea istorico-liturgică şi duhovnicească pe care ne-am propus să o facem în cele ce urmează. 

Citește mai mult

Despre împărtăşirea în ziua de Paşti şi în Săptămâna Luminată

de

Impartasire

De mai multe ori mi s-a adresat următoarea întrebare:

Părinte, putem să ne împărtăşim de Paşti? Dar în Săptămâna Luminată? Pentru a ne împărtăşi este nevoie să continuăm postul?

Întrebarea e bună, dar trădează o neînţelegere clară a lucrurilor. De Paşti nu pur şi simplu se poate, ci chiar trebuie să ne împărtăşim, iar în sprijinul acestei afirmaţii vreau să sintetizez câteva idei:

Citește mai mult

Despre soarta celor nebotezaţi şi “cugetul sobornicesc” al Bisericii

de

101_0661

Părinte Petru, în cadrul conferinţei susţinute recent la Chişinău, ca urmare a intervenţiei unui ascultător, s-au făcut afirmaţii contradictorii privind aşa-zisul botez al tâlharului de pe cruce. Până la urmă, tâlharul a fost botezat sau nu?

Persoana care a intervenit în discuţie s-a arătat scandalizată de afirmaţia că mai multe persoane în istoria Bisericii (o scurtă listă în limba rusă), printre care şi tâlharul de pe cruce, s-au mântuit fără să fie botezaţi şi că nici un Sfânt Părinte din primele 14 secole creştine nu a afirmat vreodată că pruncii care n-au reuşit să se boteze [din motive obiective] merg automat în iad (iată câteva texte / altele în limba rusă). Mai mult decât atât, persoana în cauză nu s-a apropiat să discutăm până la capăt problema care l-a deranjat, ci a început un atac internautic foarte urât şi jignitor la adresa mea. Eu însă, prefer să-i răspund în mod civilizat şi creştinesc. 

Citește mai mult