Highslide for Wordpress Plugin
Meniu Închide

Categorie: Liturgică şi Tipic

Interviu despre „înnoirea liturgică”

dome-4-1-0-1024x683-1024x571

Are nevoie Biserica Ortodoxă Rusă de o înnoire liturgică? Cât de actuală este această întrebare, discutată la Marele Sinod Rus din 1917-18? Care este diferența dintre înnoirea firească a vieţii Bisericii şi „inovatorism (obnovlencestvo)”?

Înainte de a răspunde la aceste întrebări, vreau să fac cunoscută o ştire liturgică importantă. Începând cu adventul din acest an (27 noiembrie 2016), preoţii romano-catolici sunt chemaţi să revină la vechea poziţie în slujirea liturghiei, adică să nu mai stea cu faţa spre popor, aşa cum au stat de la Conciliul II Vatican încoace, ci „ad Orientem”, adică spre Răsărit, aşa cum s-au rugat clericii şi laicii dintotdeauna şi pretutindeni. Propun ca această ştire să fie considerată un fel de „motto” al acestui interviu. Iar acum trec la întrebările Dvs. 

Slujba Înmormântării: istorie şi actualitate

dsc_1844Din păcate, în toată liturgica românească nu există nici un studiu istoric despre Slujba Înmormântării. În afară de câteva descrieri şi speculaţii liturgice (anistorice) sumare, toate celelalte studii şi articole româneşti despre înmormântare se opresc la „tradiţii şi obiceiuri”.

Manualul de Liturgică Specială a părintelui prof. Ene Branişte (apărut în 1980), la cinci slujbe importante ale Bisericii – Cununia, Maslul, Agheasma, Tunderea Monahală şi Înmormântarea – nu oferă nici un fel de referinţe istorice privind evoluţia slujbelor şi sensul lor primar. După cum se ştie, majoritatea profesorilor de liturgică din România nu fac altceva decât să plagieze (cu prescurtări) cursul părintelui Ene Branişte, fără a se osteni să completeze golurile rămase. 

Între timp, inclusiv prin contribuiţie personală directă, primele trei slujbe (Cununia, Maslul şi Agheasma) au fost abordate şi din punct de vedere istoric, aşa încât teologul român de astăzi poate să-şi facă o părere mai clară despre evoluţia acestor slujbe şi felul în care ele erau săvârşite şi înţelese în trecutul Bisericii. 

Despre împărtăşirea la Liturghia Darurilor Înaintesfinţite şi alte teologumene episcopale

LitPrOsv02042016Pe 12 mai 2016, saitul Eparhiei de Ungheni şi Nisporeni ne-a uimit cu două circulare episcopale inedite: prima se numeşte „Ce ar trebui să ştim despre împărtăşirea copiilor”, iar a doua: „Despre gradul de rudenie de la botez și botezul mai multor prunci împreună”.

Fără îndoială, orice ierarh are nu doar dreptul, ci şi obligaţia de a se preocupa de astfel de probleme şi, la nevoie, să emită circulare pentru preoţii şi credincioşii pe care-i păstoreşte. Din punct de vedere liturgic şi pastoral, ideea de a scrie aceste circulare mi se pare foarte bună şi, cred că ar trebui să fie urmată de nişte hotărâri similare ale Sinodului Mitropolitan, care să aibă autoritate şi aplicabilitate mai generală.

Pe de altă parte însă, trecând peste limbajul semidoct şi argumentarea defectuoasă a unor idei, textele acestor circulare ridică unele probleme teologice ce nu pot fi neglijate şi nici acceptate fără drept de apel, pe simplul motiv că au fost scrise de un episcop. Deja mai mulţi preoţi din Moldova, cunoscându-mi preocupările liturgice şi canonice, m-au rugat să mă pronunţ asupra următoarelor fraze: 

UPDATE: Aplicaţia “Texte liturgice” pentru dispozitive Android

google-play
Portalul www.teologie.net vă prezintă aplicaţia "Texte liturgice" (gratuită), care aduce pe dispozitivul Dvs Android cele mai importante slujbe ale Bisericii Ortodoxe: cartea de rugăciuni, psalmi aleşi, Sfânta Liturghie, precum şi diferite slujbe din Ceaslov, Molitfelnic, Minei, Triod şi Penticostar. La următorul upgrade intenţionăm să adăugăm şi slujbele Octoihului…

O nouă apariţie editorială: SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE; ISTORIE ŞI ACTUALITATE

PRUTEANU-MasluLa Editura Sophia din Bucureşti a apărut o nouă carte – SFÂNTUL MASLU ŞI ALTE SLUJBE DE VINDECARE; ISTORIE ŞI ACTUALITATE (191 pagini).

Cartea are la bază studiul mai vechi despre Sfântul Maslu (care constituie partea II-a a cărţii de faţă), dar care a fost substanţial îmbogăţit. Din cuprinsul de mai jos puteţi constata că la acel studiu au fost adăugate şi multe alte cercetări istorico-liturgice despre riturile terapeutice ale Bisericii, încununate de editarea textului critic a diferitor variante de Maslu. Tot aici veţi găsi importante referinţe istorice şi liturgice despre agheasmă, exorcisme şi, în general, despre Sfintele Taine.

Cartea poate fi comandată pe saitul Editurii Sophia.

CANONUL SF. ANDREI CRITEANUL. Text corectat + trimiteri biblice (update)

philokalia-monkCanonul de pocăinţă al Sfântului Andrei, episcopul Cretei (de unde şi supranumele Cretanul sau Criteanul), care a trăit în sec. VII-VIII, a început să se cânte mai întâi la Utrenia din Joia Săptămânii a V-a a Postului Mare, secundat de citirea vieţii Cuvioasei Maria Egipteanca. Mai târziu, acest Canon din peste 250 de strofe (de unde şi denumirea de "canonul cel mare") a fost împărţit în patru părţi şi a început a se citi în primele patru zile ale Postului Mare în cadrul Pavecerniţei Mari.

Redăm mai jos textul celor 4 părţi şi textul integral a Canonului, într-o traducere revizuită şi cu trimiteri biblice la evenimentele la care autorul face de multe ori referinţă. Din păcate, variantele oficiale ale textului, aşa cum apare el în Triod, conţin foarte multe inexactităţi, inclusiv de ordin dogmatic. De aceea, o revizuire a textului se impunea de multă vreme.

Teologia postului în imnografia Triodului

1.Lestvitca_Ioanna_Lestvichnika._Sinaj_12_v._41.3h29.9

Perioada Postului Mare (Patruzecimea) este caracterizată de o imnografie foarte profundă, care se conţine în Triod. Unii reduc această imnografie la Canonul de pocăinţă al Sf. Andrei Cretanul (Criteanul) şi la rugăciunea Sf. Efrem Sirianul (Sirul), dar nu mai puţin profunde şi frumoase sunt stihirile zilnice, care se cântă în aceste zile, majoritatea fiind scrise de Sf. Teodor Studitul. Am ales câteva dintre ele, pe care le-am considerat mai relevante pentru înțelegerea scopului şi a felului în care noi trebuie să parcurgem urcuşul spre înviere prin post, nevoinţă ascetică, rugăciune şi contemplaţie. 

Iarăşi despre împărtăşirea la marile sărbători

12-1Mai multă lume, din diferite colţuri ale Republicii Moldova, mi s-au plâns că preotul lor n-a vrut să-i împărtăşească la slujba Naşterii Domnului, chiar dacă aceştia au ţinut tot postul de 40 de zile şi s-au pregătit pentru împărtăşire. Exact acelaşi scenariu se întâmplă şi la slujba de Paşti. Motivul principal invocat de preoţi este că, în ziua respectivă, cei care s-au împărtăşit, vor dori să mănânce carne şi alte bucate „de dulce”, ceea ce, zic ei, ar fi interzis! Oare…? 

Despre împărtăşirea copiilor

copii-la-impartasit_w1000_h801_q100

Întrebare: Părinte Petru, Vă rugăm să explicaţi care sunt cerinţele pentru împărtăşirea copiilor pentru că, de multe ori, părinţii îşi aduc odraslele abia la sfârşitul Liturghiei, iar după împărtăşire pleacă imediat; alteori, copiii au gura plină cu mâncare, dar vor şi împărtăşanie. Există careva canoane şi reglementări bisericeşti în această privinţă?

Răspuns: Întrebarea este foarte serioasă şi nu cred că poate exista un răspuns categoric şi unilateral la problema împărtăşirii copiilor, mai ales că deja există mai multe tradiţii locale foarte diferite în această privinţă. Deci, vorbim de participarea la toată Liturghia (+ alte Laude bisericeşti?) şi ajunarea (nemâncarea) înainte de împărtăşire, dar cu referire la copii, nu la adulţi. Încerc să formulez un răspuns sistematic: 

Interviu despre muzica psaltică (bizantină)

Ce este muzica bisericească bizantină? Unde şi cum a apărut ea?

Aceasta este muzica care se cânta în toate Bisericile din Răsărit şi abia în perioada modernă a fost numită „bizantină”, pe motiv că s-ar fi dezvoltat în mod special în Constantinopol (vechiul Bizanţ) şi în Muntele Athos. Deci este muzica tradiţională a întregii Biserici Ortodoxe sau, mai pe scurt spus, este muzica ortodoxă şi limbajul cântat al Ortodoxiei.

Odată cu apariţia creştinismului, în special în mediul grecesc din bazinul mediteraneean, muzica populară a vechilor elini a fost adaptată la textul psalmilor şi a cântărilor bisericeşti, transfigurându-se. Spun aceasta, pentru că în limba greacă verbul „a cânta” are două forme: „psalo” – pentru cântarea adresată lui Dumnezeu şi „tragoudao” – pentru interpretarea cântecelor lumeşti. Iată de ce, muzica bisericească bizantină se mai numeşte „muzică psaltică” sau „psaltichie”, adică muzică închinată lui Dumnezeu.