Highslide for Wordpress Plugin

Dr. Eugenia Constantinou – “Mai periculos decât Covid-19”

În articolul său din 25 mai 2020, “A Note on the Common Communion Spoon(vezi şi traducerea românească), Pr. Alkiviadis Calivas a încercat să ofere unele justificări pentru eliminarea utilizării linguriței comune pentru Sfânta Împărtășanie. Ceea ce el a prezentat în cele din urmă au fost valorile lumii sau cugetarea creștinismului occidental sub mantia teologiei ortodoxe.

Ortodoxia a fost întotdeauna flexibilă, dar a fost, de asemenea, fără compromisuri în anumite domenii, inclusiv credința noastră de bază despre Cuminecare și phronema (cugetarea/conştiinţa) noastră ortodoxă, gândirea noastră, care este diferită de toate celelalte grupuri creștine. Au fost utilizate în articol exemple izolate de practici istorice din trecut și argumente raționale pentru a justifica eliminarea linguriței comune de împărtășire. Însă aceleași tipuri de argumente pot fi folosite pentru a justifica sau raționaliza practic eliminarea fiecărei practici tradiționale și fiecărei poziții morale a Bisericii. Există o amenințare mai mare decât Covid-19: subminarea convingerilor noastre și deteriorarea credinței. De ceea ce avem nevoie de la ierarhii noștri și preoții noștri în acest moment este mai degrabă îndrumarea duhovnicească, în loc să prezentăm argumente logice care se predau „robiei cugetării noastre omenești”, după cum afirmă rugăciunea de împărtășire către Născătoarea de Dumnezeu.

Știm că inițial toți credincioșii primeau Trupul în mână și beau Sângele direct dintr-un potir comun. Articolul sugera că, deoarece utilizarea unei lingurițe comune nu a fost întotdeauna practica Bisericii, o Biserică locală poate decide din proprie inițiativă înlocuirea cu o altă practică. Articolul notează că utilizarea linguriței a fost instituită în urmă cu aproximativ o mie de ani pentru a proteja Sfântul și Scumpul Trup al Domnului de a fi scăpat din neglijență de către credincioși și pentru a înlesni primirea ambelor elemente atunci când liturghisea un singur preot. Este important să realizăm rațiunea introducerii linguriței comune: protejarea împărtășaniei de profanare și înlesnirea distribuirii efective a acesteia. Această schimbare a întărit în mintea credincioșilor sfințenia desăvârșită a Sfintelor Daruri. Dar aceste metode noi sugerate ca substitute posibile pentru lingurița comună – fie mai multe lingurițe, fie lingurițe de unică folosință – nu urmează deloc phronema. Mai degrabă, ele sunt propuse pentru a atenua temerile printre unii dintre laici, atunci când de acest lucru ar depinde de fapt, în detrimentul credincioșilor afirmând temerile lor că Sfânta Împărtășanie poate transmite boala. Biserica a susținut întotdeauna că Sfânta Împărtășanie nu poate fi niciodată sursa bolii, iar subminarea credinței de bază este mai periculoasă și mai mortală decât Covid-19, deoarece cultivarea unor astfel de îndoieli are impact asupra mântuirii noastre veșnice. Cel rău dansează cu încântare pentru că permițând deducția că împărtășania poate transmite boala prin linguriță, Biserica însăși insuflă îndoială, îndoială pe care diavolul o va cultiva și va căuta cu nerăbdare să o extindă și în alte zone ale credinței.

Articolul notează că canonul 101 al Sinodului Trulan le-a interzis credincioșilor să aducă recipiente mici de aur pentru a primi cuminecarea, în loc să o primească direct în mâini. Oamenii credeau că cinstesc împărtășania punând-o pe un material „prețios” precum aurul. Canonul a interzis această practică dar nu pentru că sinodul a afirmat că nu ar trebui să folosim o linguriță sau un alt „instrument”. Phronema din spatele canonului a fost să afirme că nimic nu este mai prețios, un recipient mai demn de sfânta împărtășanie, decât persoana umană. Hristos nu este cinstit de aurul nostru sau de lingurițele noastre, ci atunci când Îl primim cu atitudinea potrivită, cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste, așa cum ne amintește chemarea la potir.

Canonul a afirmat valoarea supremă a persoanei umane. Pentru noi, Dumnezeu a devenit de fapt om, prin urmare Sfânta Împărtășanie nu poate fi niciodată un agent al bolii, fie că este primită pe o linguriță, sau în mână, sau direct din potir. Dumnezeu a devenit om – nu doar ca să moară pe cruce sau să se ridice din morți. El a devenit om pentru a deveni carne și sânge, astfel încât să putem primi fizic carnea și sângele Său. Este imposibil, imposibil, să ne îmbolnăvim fie prin împărtășania în sine, fie prin instrumentul prin care o primim. Când Dumnezeu a devenit om, El a sfințit natura noastră umană unind-o cu natura Sa Dumnezeiască. Dumnezeirea Sa nu a fost alterată de unirea Sa cu umanitatea. Cum poate lingurița cu care sunt cuminecați credincioșii să nu fie sfințită? Dacă noi, oamenii, cu păcatele și eșecurile noastre, suntem sfințiți prin primirea împărtășaniei, poate lingurița, un obiect neînsuflețit fără păcate, să nu fie sfințită și să fie un agent al bolii?

Cu toate acestea, articolul încearcă să distingă împărtășania în sine de instrumentul utilizat pentru a distribui împărtășania credincioșilor. Părintele Calivas îi apără pe credincioșii îndoielnici sau temători, spunând că acești oameni nu pun la îndoială caracterul sfânt și identitatea Sfintelor Daruri, ci „doar fiabilitatea instrumentului” folosit pentru a o distribui. Dar dacă ei cred în caracterul sfânt al Sfintelor Daruri, așa susține el, lăsați clerul să-i conducă, lăsați teologii să-i încurajeze să mai facă un pas: să aibă încredere și în linguriță. Dar, în schimb, unii clerici și teologi încurajează îndoielile pe care nicio măsură omenească nu le va elimina în întregime.

Articolul îi înfățișează pe cei care apără credința ortodoxă prin susținerea linguriței comune ca fiind insensibili. Îi descrie ca fiind „respingători” și prezentând „un aer de superioritate”, deoarece insistăm că împărtășania nu poate transmite boala, deoarece împărtășania este „medicamentul nemuririi”. Părintele Calivas admite că „poate fi adevărat” că împărtășania nu poate transmite boala, dar „medicamentul nemuririi” și afirmații similare „nu sunt suficiente pentru a calma temerile și îngrijorările” unor oameni. Dar acestea nu sunt afirmații recente ale unor indivizi necinstiți ce exercită un „aer de superioritate”. Astfel de afirmații sunt ceea ce Biserica, Sfintele Scripturi, Părinții și Sfinții au propovăduit întotdeauna și ceea ce proclamă imnurile noastre de împărtășire: „Gustați și vedeți că bun este Domnul”. „Trupul lui Hristos primiți și din izvorul cel fără de moarte gustați”. „Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema”. Imnurile noastre de împărtășire nu sunt doar sentimente poetice care trebuie aruncate ca fiind lipsite de sens, deoarece unii oameni se tem. Afirmația noastră că Sfânta Împărtășanie nu poate fi niciodată vehiculul pentru transmiterea bolii, indiferent de metoda prin care este primită, s-a dovedit a fi adevărată prin istoria de 2000 de ani a Bisericii. Acest lucru este „respins” aici! Ce ar trebui să încurajeze Biserica? Cu privire la ce ar trebui să ia atitudine Biserica? Despre credință sau necredință? Despre Sfânta Tradiție sau frica umană?

Părintele Calivas sugerează, din păcate, că primirea Împărtășaniei ar putea transmite boli și că actul cuminecării este lipsit de … limitările ordinii create”, scrie acesta. Articolul exprimă simpatie pentru persoanele care nu doresc să fie expuse la „riscuri inutile” și că „oamenii doresc să se simtă în siguranță, ascultați și protejați de Biserica lor”. Frica omenească este reală și ar trebui să fim sensibili la preocupările oamenilor. Bisericii îi pasă întotdeauna și dorește să-i protejeze pe credincioși. Bisericile au fost închise săptămâni întregi și continuăm să urmăm practicile igienice, cum ar fi purtarea măștilor și distanțarea socială, dar Biserica nu va atenua niciodată toate temerile și nici nu ar trebui să ne compromitem vreodată credința sfântă într-un efort greșit de a face acest lucru.

Articolul încearcă să facă distincția între împărtășanie și modul în care este primită, sugerând că nu se poate îmbolnăvi cineva de la împărtășanie, ci posibil din cauza linguriței. Să credem că Cel care a golit Iadul de morți este incapabil să biruiască asupra unui virus pentru că este pe o linguriță? Ce prostie e asta! Fie că este primit pe o linguriță comună sau nu, cea mai sfântă Taină a Bisericii nu poate fi niciodată vehiculul bolii. Chiar la instituirea Euharistiei, Hristos era cu siguranță conștient de virusuri și germeni. El știa că vor exista pandemii și plăgi în viitor, dar cu toate acestea, Domnul – aparent nesăbuit, fără dragoste sau preocupare pentru oameni, și împotriva tuturor sfaturi științifice sau în pofida gândiri raționale – a îndrăznit să dea de la unul la altul un potir comun! Acesta a fost modul în care creștinii au primit împărtășania timp de sute de ani înainte de utilizarea unei lingurițe comune: un potir.

După ce credincioșii au primit Sfintele Darurile, ceea ce rămâne în potir este consumat de preot. Părintele Calivas a menționat că a consumat împărtășania rămasă de mii de ori în cei peste șaizeci de ani ca preot. Prin aceasta el subminează argumentul său foarte: nu s-a îmbolnăvit de la această practică, chiar dacă a consumat potirul după administrarea cuminecării la mii de oameni cu o linguriță comună. De fapt, nu a existat niciodată un singur caz demonstrat în care o persoană să fi contractat vreo boală de la Sfânta Împărtășanie. De câteva ori, l-am văzut pe soțul meu lingând împărtășania de pe podeaua bisericii când o picătură a căzut din greșeală. L-am văzut chiar sugând viguros o picătură de împărtășanie de pe covor, atunci când podeaua bisericii avea mochetă – podea, pe care sute de pantofi au pășit, pantofi care au fost în lumea germenilor. Imaginează-ți asta! Preotul, în veșmintele sale, în genunchi, sugând covorul sau lingând împărtășania de pe podeaua dură. Nu s-a îmbolnăvit niciodată. Acesta nu este doar un act de evlavie sentimentală, ci un act de credință și respect, o credință pe care trebuie să o încurajăm și să o susținem în acest moment, nu să căutăm proceduri alternative care să o submineze.

Această problemă a apărut nu cu mult timp în urmă în anii 1980, când s-au ridicate frământări cu privire la transmisibilitatea virusului SIDA. Îmi amintesc discuțiile pe care le-am avut în Biserică în acel moment. Îmi amintesc prelegeri ale epidemiologilor care au cercetat întrebarea dacă Sfânta Împărtășanie a fost vreodată cunoscută ca transmițând boala: au spus că nu a transmis. Știam foarte puține despre SIDA și era 100% fatală atunci. Toată lumea avea îngrijorări, dar nimeni nu a eliminat lingurița comună pentru că oamenii se temeau. Cât de mult s-a împuținat credința noastră și cât a crescut doar de atunci atitudinea noastră seculară! Dacă decizia noastră se va baza pe igienă sau știință, de ce nu sunt citate studiile științifice? Nu, în schimb, răspundem și acționăm cu frică. Înaltpreasfinția Sa, Mitropolitul Nicolae Hadzinikolaou de Mesogheia și Lavreotiki, un om de știință educat la Harvard și MIT, și fondator al Institutului de Bioetică din Atena, a emis o enciclică ca episcop al Bisericii și om de știință că împărtășania nu poate transmite boala. El a observat cu abilitate că pericolul real în lumea de astăzi nu este o contagiune, ci „virusul hulei și lipsa de credință.”

Părintele Calivas este incorect atunci când scrie că „o Biserică locală în înțelepciunea și autoritatea sa obștească este liberă să se adapteze, să modifice și să gestioneze metoda prin care este distribuită Sfânta Împărtășanie”. Este chiar antiteza phronemei ortodoxe pentru o singură biserică locală, din proprie inițiativă, de a face o schimbare într-o chestiune atât de importantă precum primirea Sfintei Împărtășanii prin modificarea a ceea ce a fost practica consecventă a Bisericii în întreaga lume timp de sute de ani.

Articolul trivializează pe cei care susțin lingurița comună că reacționează cu „anxietate” față de „schimbare”. Să ne amintim că simpla credință a creștinilor ortodocși obișnuiți a fost cea care a susținut Biserica și a păstrat credința chiar și atunci când majoritatea oamenilor erau complet needucați. De prea multe ori teologii și ierarhii au fost de partea greșită a istoriei. Atitudinea de „superioritate”, cu care articolul atacă se găsește mai degrabă în rândul celor care se consideră „educați”, „științifici” și mai bine informați decât restul dintre noi, care ajung la interpretări inteligente pentru a-și justifica poziția lor. „Zicând că sunt înțelepți, au ajuns nebuni” (Rom. 1:22). Cei care se opun abandonării linguriței comune nu se confruntă cu „anxietate” față de schimbare, ci sunt preocupați de pierderea neprețuitei noastre phroneme ortodoxe, participării noastre la Tradiție, care ne-a păstrat credința de-a lungul generațiilor prin nenumărate pericole inimaginabile și atacată de dușmani nenumărați. Să fim noi cei care mai degrabă ne subminăm propria credință, decât să recunoaștem că acest moment este un test al credinței noastre? Strămoșii noștri s-au confruntat cu nenumărate pericole, inclusiv tortura și martiriul, în loc să-L nege pe Hristos, iar noi Îl negăm acuzându-L că a permis Bisericii să folosească un instrument – lingurița – care ne-ar aduce boli?

Articolul afirmă că eliminarea linguriței comune este acceptabilă, deoarece folosirea unei lingurițe comune este doar o practică și nu este o încălcare a sfintei dogme a Bisericii. Dar acest lucru este incorect. Nu schimbarea în sine este încălcarea sfintei dogme, ci motivul schimbării este o încălcare. Sugestia că s-ar putea îmbolnăvi de la luarea sfintelor și sublimelor taine este într-adevăr o încălcare a sfintei dogme a Bisericii la cel mai profund și adânc nivel. A afirma că lingurița comună nu este „dogmatică” dezvăluie superficialitatea cu care este tratată această problemă.

Nu numai că schimbarea de la o linguriță comună ar face o afirmație dogmatică despre natura Sfintei Împărtășanii în sine, dar ceea ce reprezintă utilizarea linguriței comune este, de asemenea, profund dogmatic, ceva ce un liturgist ar trebui să știe. Există un motiv teologic pentru o linguriță: ne unifică în același mod în care face potirul comun și pâinea comună. Deci, în timp ce Părintele Calivas a spus că schimbarea acestei practici nu încalcă nici o „dogmă”, aceasta încalcă, de fapt, practicile euharistice esențiale din ortodoxie care exprimă singularitatea Bisericii: o pâine, un potir, un altar, o liturghie, un Domn, o credință, un botez.

Articolul afirmă că lingurița este „un obiect material imperfect”, care „nu împărtășește nestricăciunea… Trupului lui Hristos”. Evident, lingurița nu este egală cu Trupul lui Hristos și nici nu este incoruptibilă. Dar, de asemenea, nu este pur și simplu o unealtă, a cărei demnitate reiese din întrebuințarea sa în cuminecare, după cum scrie acesta. Acesta este mijlocul prin care împărtășania este dată credincioșilor. Canoanele 72 și 73 din cele 85 de Canoane ale Sfinților Apostoli interzic cu strictețe vânzarea sau topirea obiectelor sau pânzelor liturgice sfinte și interzic însușirea obiectelor bisericești pentru uz profan. Acest lucru este denunțat ca fiind „sacrilegiu” în canoane și pedeapsa este excomunicare. De ce profanarea linguriței ar fi „sacrilegiu” în cazul în care lingurița ar fi doar un „instrument” cu „demnitate”? A devenit un obiect sfânt și, ca atare, prin credință, acceptăm că nu va transmite niciodată boala.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune în Omilia 25 la Evanghelia după Ioan: „Pentru că nimic nu este mai rău decât să cobori lucrurile duhovnicești la cugetul omenesc… Noi înșine suntem numiți „credincioși” tocmai din acest motiv: pentru ca, după ce lăsăm deoparte slăbiciunea cugetului omenesc, să putem ajunge la sublimitatea credinței și să putem încredința cea mai mare parte a bunăstării noastre învățării credinței”.

Biserica nu a luat niciodată decizii bazate pe frică, ci doar pe credință. De asemenea, Biserica nu ia decizii și nu ajunge la concluzii teologice bazate pe raționamentul omenesc. Dar să urmăm raționamentul omenesc pe care părintele Calivas îl folosește și să vedem unde ne va duce în cele din urmă. Preoții, episcopii și diaconii primesc din potir înainte ca credincioșii să fie împărtășiți. Apa se adaugă peste vin de două ori – o dată în timpul proscomidiei și o dată în timpul Dumnezeieștii Liturghii. Există suficient alcool rămas în potir după adăugarea apei pentru a ucide virusul? Vom începe să întreținem această frică? În ce moment ne vom simți inconfortabil cu asta? Preotul primește, de asemenea, împărtășania direct din potir înainte de a o oferi adunării. În ce moment ne vom simți incomod să primim din același potir ca preotul și să capitulăm în fața acestei frici? Să avem potire separate pentru toată lumea? Acest lucru este un raționament ridicol, dar este o extensie logică a argumentelor făcute pentru respingerea linguriței comune. Mai mulți preoți ortodocși au contractat virusul Corona. S-a îmbolnăvit vreunul dintre credincioșii care au primit împărtășania din același potir după ce preoții aceia s-au îmbolnăvit de virus? Cu siguranță că nu!

Sfântul Grigorie Teologul a comentat despre compromiterea credinței pentru conformarea cu valorile acestei lumi: „Pentru că noi nu suntem ca cei mulți, capabili să pervertim cuvântul adevărului și să amestecăm vinul, care veselește inima omului, cu apă, amestecul, adică doctrina noastră cu ceea ce este comun și ieftin, și învechit, și stătut și fără gust, cu scopul de a transforma adulterul în profitul nostru, … și, pentru a dobândi bunăvoința aleasă a mulțimii, rănind în cel mai înalt nivel, nu, ruinându-ne pe noi înșine și vărsând sângele nevinovat al sufletelor mai simple, care va fi cerut din mâinile noastre”. (Omilia, 2.46)

Toți vom muri de o moarte fizică, dar vom muri de bunăvoie la a Doua Moarte, moartea sufletului? Covid-19 nu este o boală foarte mortală în comparație cu bolile teribile care au afectat omenirea în trecut. Nu ne-am compromis niciodată credința în vremuri dificile, chiar și atunci când aceste boli au fost mai mortale și nu am avut medicina modernă pe care o avem astăzi pentru a ne ajuta să ne calmăm temerile și să ne vindecăm. Ce ironie! Acum, că avem medicina modernă pentru a ne ajuta să ne vindece și să ne prelungească viața noastră, aceasta nu este o consolare. Progresele medicale și științifice nu ne pot ajuta în bolile spirituale, deoarece acum avem mai multă îndoială, mai multă frică. Există ceva mai rău decât coronavirusul: insuflarea îndoielii printre credincioși prin coruperea phronemei Bisericii. Chiar și cea mai mică sugestie că Sfintele Taine pot aduce boli, este o distorsionare teribilă a credinței ortodoxe și poate afecta mântuirea veșnică a nenumărate suflete nevinovate.

Sfântul Pavel le-a dat îndrumări corintenilor despre Sfânta Împărtășanie. El le-a amintit despre ceea ce i-a învățat cu privire la caracterul sfânt al Euharistiei. Ei nu au fost respectuoși în timpul slujirii dumnezeiești, „fără a discerne trupul și sângele”, astfel că ei consumau într-un mod „nevrednic”. Acesta a scris: „De aceea, mulţi dintre voi sunt neputincioşi şi bolnavi şi mulţi au murit” (1 Cor. 11:29). Aceasta este o declarație uluitoare! Dacă cineva se poate îmbolnăvi și chiar muri de la a nu discerne Trupul și Sângele, ce spune asta despre noi și situația noastră, lipsa noastră de credință, temerile noastre? Toate „lingurițele de unică folosință” sau „mai multe lingurițe” sau alte metode nu înseamnă nimic dacă putem deveni în continuare bolnavi. Prin atitudinea noastră ne dovedim nedemni de a primi [cuminecarea].

Dacă cineva se teme, să nu primească. Nu trebuie să căutăm să atenuăm „temerile” câtorva, subminând în același timp credința altora nenumărați. Pentru a schimba ceea ce a fost practica universală a Bisericii din întreaga lume de sute de ani prin introducerea un virus mult mai rău: în conformitate cu mentalitatea „lumească”. Astăzi este coronavirusul. Mâine va fi o altă boală sau o altă scuză pentru a dilua credința. Biserica a rezistat nenumăratelor pandemii. Frica vine din slăbiciunea noastră, decăderea noastră, de la fărâmițarea noastră, pentru care există Biserica și Sfintele Taine, pentru a o vindeca, nu pentru a o perpetua.

Sfânta Treime să ne miluiască și să ne lumineze pe toți.

Traducere din engleză: Mihai Răducă