Highslide for Wordpress Plugin

sinod

Studiu canonic privind posibilitatea retragerii sau înlocuirii unor ierarhi din Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei

de

De fiecare dată când se produc anumite interacţiuni pozitive sau negative între Stat şi Biserică (sau ierarhia ei), presa şi o anumită parte a societăţii încep să murmure diferite scenarii privind statutul Bisericii Ortodoxe din Moldova (în continuare BOM), necesitatea sau posibilitatea înlocuirii unor ierarhi şi multe alte speculaţii sterile şi ireale. Ca să înlăturăm discuţiile amatoriste şi, în cazul în care se doreşte sau se simte nevoia unei discuţii profesioniste pe marginea acestui subiect, am considerat necesar să facem un studiu de caz privind normele canonice şi statutare care reglementează alegerea mitropolitului şi a celorlalţi ierarhi ai BOM (PDF). Indirect vom atinge şi problema locului/statutului Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Chişinăului şi a Moldovei) în sânul Patriarhiei Moscovei şi organizarea locală a acestei Mitropolii şi a Eparhiilor ei. 

Nu vom atinge subiectul existenţei sau legitimităţii a două jurisdicţii mitropolitane paralele (una „rusească” şi alta „românească”) pe teritoriul Republicii Moldova şi nici nu vom lua în calcul părerile unor politicieni, analişti politici sau simpli cetăţeni în legătură cu aceste întrebări. Ne vom ghida strict de litera canoanelor şi a normelor statutare, iar scopul celor scrise nu este unul provocator, ci unul lămuritor. Deci nu e vorba de un articol cu poziţii „pro” sau „contra” cuiva, ci de un studiu canonic ştiinţific, menit să risipească negura dezbaterilor privind „demiterea” mitropolitului Vladimir sau judecarea episcopului Marchel – ambele apărute recent, în contextul adoptării „Legii egalităţii (antidiscriminare)”.

Cum cred eu că trebuie să se lucreze la o nouă ediţie a Liturghierului

de

Un preot din Ardeal m-a întrebat: Când vom putea avea o ediţie mai bună a Liturghierului românesc? Cine şi cum ar trebui să lucreze la ea?

După cum probabil ştiţi, în 2008 am scos o carte despre Liturghie („Liturghia Ortodoxă: istorie şi actualitate”) în care am dat şi o versiune de text a Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, venind cu nişte propuneri de îmbunătăţire a traducerii actuale a Liturghierului. Tot în 2008 Patriarhia Română a editat  un nou Liturghier la care eu am scris o recenzie (poate prea dură, dar justificată), în care iarăşi am semnalat mai multe greşeli de traducere şi de rânduială, venind cu unele propuneri. În 2009 am scris un amplu studiu despre Proscomidie, venind cu alte propuneri şi explicaţii. Între timp am aprofundat şi mai mult acest subiect, studiind zeci de manuscrise şi ediţii greceşti şi slavoneşti ale Liturghierelor, încât, la a doua ediţie a cărţii (aflată acum în lucru), voi renunţa la unele traduceri din prima ediţie, în schimb voi veni cu mai multe îmbunătăţiri la prima variantă, mai ales că atunci unele idei şi variante de traducere nu le-am trecut în carte şi pentru a nu părea prea revoluţionar.

Iar acum vreau să răspund la întrebarea sfinţiei voastre.

Citește mai mult

Despre Molitfele Sf. Vasile citite de unii la 1 ianuarie

de

Întrebare: Preacuvioase părinte, aş dori o lămurire asupra următorului extras din comunicatul Bisericii Ortodoxe Române (în baza hotărârii sinodale din 17 februarie), cu privire la săvarşirea Molitfelor Sf. Vasile cel Mare: ,,citirea Molitfelor Sfântului Vasile cel Mare în noaptea trecerii dintre ani este o practică regională (mai ales în sudul ţării) neaprobată de Sfântul Sinod, inexistentă în alte zone ale ţării şi mai ales în practica altor Biserici Ortodoxe surori.'' Este chiar aşa?

Răspuns: Da, aşa este! Practica citirii Molitfelor Sf. Vasile cel Mare în ziua de 1 ianuarie nu este una generală în Biserica Ortodoxă, ci una locală şi fără nicio justificare istorică, liturgică sau spiritual-ascetică.

Aceste rugăciuni trebuie citite într-un cadru restrâns, doar persoanelor care sunt chinuite în mod clar (evident) de duhurile necurate, şi obligatoriu precedate de Spovedanie. La citirea rugăciunilor ar putea fi admise şi rudele împreună-rugătoare, dar nu şi alţi spectatori ocazionali sau curioşi. Citirea lor pentru comunitatea largă în care, de regulă, nu este nici măcar o singură persoană demonizată de faţă, este o greşeală şi un nonsens. Pentru unii, această practică este şi o afacere…

De aceea consider că hotărârea sinodală este una foarte corectă şi potrivită, iar „argumentul” cu exorcismele citite fiecăruia la Botez, invocat de unii, nu rezistă, pentru că rânduiala şi mai ales scopul celor două tipuri de exorcisme este diferit.  

Mulţi au o percepţie magică viziavi de aceste rugăciuni (molitfe), crezând că dacă le-au fost citite, ei sunt ocrotiţi şi nimic rău nu li se va întâmpla, ceea ce bineînţeles este fals. Adevărata ocrotire de puterea celui rău vine ca urmare a unei vieţi curate, însoţite de spovedanie şi împărtăşire cât mai deasă, iar cei care nu au o relaţie vie cu Dumnezeu, pot să-şi facă zilnic Masluri şi să asiste la astfel de rugăciuni, că nu le va fi mai bine, ba chiar le poate fi mai rău.

O sinteză a hotărârilor Soborului Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse din anul 2011

de

Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse, care s-a desfăşurat în sala de şedinţe a Catedralei Hristos Mântuitorul din Moscova, a aprobat la şedinţa finală din 4 februarie 2011 documentul „Despre problemele vieţii interne şi activităţile externe ale Bisericii Ortodoxe Ruse”.

Din şirul total al celor 50 de hotărâri şi probleme abordare, vom încerca să parafrazăm, iar pe alocuri chiar să cităm o parte din ele, păstrând numărul de ordine al hotărârii, aşa cum se regăseşte în documentul oficial.

Citește mai mult

Generalităţi despe Simbolul de Credinţă. Istorie şi text

de

Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a declarat anul 2010 drept an al „Simbolului de Credinţă”, reieşind din faptul că în acest an se împlinesc 1685 de la Primul Sinod Ecumenic (Niceea – 325), când au fost formulate primele 7 articole ale Simbolului nostru de Credinţă, numit „niceo-constantinopolitan”. Numărul de 1685 nu este o cifră tocmai rotundă şi nu ştiu în ce măsură a constituit un motiv serios pentru ca Sinodul să fi luat o asemene decizie, dar dacă ea a fost totuşi luată, considerăm necesar să facem o introducere în istoria acestui Crez, urmând ca pe viitor să se scrie studii serioase şi demult aşteptate, care să reflecte istoria şi teologia Simbolului nostru de Credinţă.[1]

Citește mai mult

TIMPUL LITURGIC şi CALENDARUL BISERICESC

de

Viaţa pământească a omului este condiţionată de scurgerea ireversibilă a timpului. Odată cu căderea omului în păcat, timpul a căpătat mai mult o valenţă negativă, pentru că duce la moarte. Dumnezeu a vrut însă ca timpul să fie un „timp al mântuirii” prin depăşirea lui sau „înveşnicirea” lui. Anume Dumnezeu este Cel care dă sens timpului, El fiind nu numai creatorul lumii, ci şi a timpului însuşi.

De aceea, în creştinism în general, dar mai ales în cultul liturgic al Bisericii, timpul are o valoare mistagogică (tainică) şi eshatologică – el marcând pe de o parte anumite momente concrete şi precise din viaţa Bisericii, iar pe de altă parte, tinzând a deveni un „prezent continuu” al Împărăţiei lui Dumnezeu, adică veşnicie. Toată viaţa liturgică a Bisericii se desfăşoară acum dar şi pururea şi în vecii vecilor…, prin aceasta făcându-se prezentă în timp lucrarea lui Hristos prin Tainele Bisericii, dar nu în vederea accentuării timpului, ci a depăşirii lui spre Împărăţia veşnică a lui Dumnezeu. Chiar şi evenimentele care au avut loc în trecut – „în vremea aceea” – prin cultul liturgic sunt aduse într-un prezent real, spre un viitor înveşnicit şi mai real (datorită caracterului netrecător).

Una din condiţiile cultului divin public este ca acesta să fie săvârşit la un anumit timp, deci, Biserica nu face abstracţie de timp şi de derularea lui, ci se ocupă în mod special de studiul sistematic a tot ce este legat de el şi de fiecare etapă a lui. Acest studiu al timpului, din perspectiva noastră, are o latură astronomico-matematică şi una teologic-liturgică. Nici una dintre ele nu pot fi excluse, mai ales atunci când vorbim despre calendar – lucru pe care tocmai ne propunem să-l facem.

Citește mai mult

Sfântul Grigore Palama la 650 de ani (1359-2009)

de

Cel mai de seamă reprezentant al mişcării isihaste, cel care a dat o fundamentare teologică a experienţei isihaste a întâlnirii cu Hristos în lumină, prin rugăciunea inimii, este Sfântul Grigorie Palama (1296-1359).

Citește mai mult