Odată cu Învierea Domnului, „în prima zi a săptămânii ” (Marcu 16:12), creştinii (adică cei care au crezut şi cred şi azi că Hristos a înviat din morţi şi El este Dumnezeul şi Mântuitorul nostru) au abandonat ţinerea sâmbetei (şabatul) şi au început să ţină ca zi de odihnă exclusiv duminica. Această idee este acceptată de toţi creştinii, indiferent de confesiune, cu excepţia „Adventiştilor de ziua a şaptea” , care o dată cu apariţia lor în sec. 19 insistă pe ţinerea sâmbetei, aşa cum este prevăzut în porunca a IV-a din Decalog. Adventiştii spun că această poruncă din Decalog rămâne valabilă, spunând că primii creştini au ţinut sâmbăta până la începutul secolului IV, când împăratul Constantin cel Mare a decretat duminica ca zi de odihnă la 7 martie 321. Este adevărat că a existat un astfel de „decret imperial”, dar el nu are nimic cu teologia creştină. Faptul că abia în 321 Imperiul a acceptat această zi ca zi de odihnă nu înseamnă nici pe departe că ea până atunci nu a fost ţinută de creştini. Convertirea la creştinism a lui Constantin l-a făcut să asigure prin lege ceea ce creştinii la care a aderat şi el ţineau încă de la început. Continuare »
LITURGICĂ ŞI MISIOLOGIE ORTODOXĂ
PAGINI
Categorii
Calendar ortodox
Cuvinte cheie
Athos baptist Bazele Ortodoxiei Biblia Biserica Ortodoxă Biserică botez canoane canon comunism constantinopol creştinism cununie dezbatere teologică euharistie homosexualitate islam liturghie liturghier liturgica maslu Mitropolia Moldovei molitfelnic musulmani ortodox ortodoxie paşti politică priveghere Proscomidie Religie Republica Moldova rugăciune Scriptură secte Sfintele Taine sinod spovedanie teologie tipic UE utrenie video împărtăşire şcoalăStatistică: ieri/astăzi
Vizitatori ieri: 1222
Vizitatori astăzi: 348
Căutare în blog
Arhiva postărilor
Comentarii recente:
- Ierom. Petru Pruteanu în Mănăstirea Simonos Petras – locul unde te simţi mai aproape de cer
- Ierom. Petru Pruteanu în ÎPS Ierotheos Vlachos – despre Sfintele Moaşte

- Ierom. Petru Pruteanu în Interpolarea troparului Ceasului al III-lea în textul epiclezei
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre divorţ şi recăsătorire. Când Biserica trebuie să refuze Cununia
- Ierom. Petru Pruteanu în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- Valeriu în Despre divorţ şi recăsătorire. Când Biserica trebuie să refuze Cununia
- presviter în Despre divorţ şi recăsătorire. Când Biserica trebuie să refuze Cununia
- cel care... în Despre divorţ şi recăsătorire. Când Biserica trebuie să refuze Cununia
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre divorţ şi recăsătorire. Când Biserica trebuie să refuze Cununia
- pr. Serghei în Despre divorţ şi recăsătorire. Când Biserica trebuie să refuze Cununia
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre slujba Litiei şi a binecuvântării pâinilor
- pr. Serghei în Despre slujba Litiei şi a binecuvântării pâinilor
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre învăţăturile proaste ale unor preoţi şi despre cele 24 de vămi
- Maryus în Despre învăţăturile proaste ale unor preoţi şi despre cele 24 de vămi
- Alexandru în Despre slujba Litiei şi a binecuvântării pâinilor
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre slujba Litiei şi a binecuvântării pâinilor
- Veaceslav în Despre slujba Litiei şi a binecuvântării pâinilor
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre slujba Litiei şi a binecuvântării pâinilor
- pr Haralambie în Despre slujba Litiei şi a binecuvântării pâinilor
- Ierom. Petru Pruteanu în Variantă de Sinaxar tipiconal
- Ana Rotaru în Variantă de Sinaxar tipiconal
- Ierom. Petru Pruteanu în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- Cezar Salahor în Legea Cultelor între profesionalism, politică, interese şi emoţii
- Păcătosul în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- Ierom. Petru Pruteanu în Legea Cultelor între profesionalism, politică, interese şi emoţii
- Ierom. Petru Pruteanu în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- Sinziana în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- Ierom. Petru Pruteanu în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- Noi în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- Păcătosul în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- Ierom. Petru Pruteanu în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- Iulia în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- p.maximus în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- Ierom. Petru Pruteanu în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- Ana Rotaru în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- Ierom. Petru Pruteanu în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- vadic.tot în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- Ierom. Petru Pruteanu în CARTE DE RUGĂCIUNI – format PDF. VERSIUNE DIORTOSITĂ
- Octavian Racu în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- Ierom. Petru Pruteanu în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- Păcătosul în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- Ierom. Petru Pruteanu în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- Ierom. Petru Pruteanu în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- p.maximus în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- Ierom. Petru Pruteanu în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- ortodox incepator în Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor
- Pr Timotei în ÎPS Ierotheos Vlachos – despre Sfintele Moaşte
- ... în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- Ierom. Petru Pruteanu în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- ioan în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică

- lusortodoxia în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică

- Ierom. Petru Pruteanu în Despre slujba Ceasurilor monahale

- Cristina în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- Ierom. Petru Pruteanu în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- pr. Vasile în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- Cristian în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- ioan roman în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- Mirela în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- Cosmin în ÎPS Ierotheos Vlachos – despre Sfintele Moaşte
- Alexandru b17 în Despre slujba Ceasurilor monahale
- porfirie în Despre slujba Ceasurilor monahale
- ......... în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- ... în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- Radu în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- Păcătosul în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- preot MD în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- Ierom. Petru Pruteanu în Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică
- Păcătosul în ÎPS Ierotheos Vlachos – despre Sfintele Moaşte
- Ierom. Petru Pruteanu în ÎPS Ierotheos Vlachos – despre Sfintele Moaşte
- Ana Rotaru în ÎPS Ierotheos Vlachos – despre Sfintele Moaşte
- Ana Rotaru în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- Ierom. Petru Pruteanu în ÎPS Ierotheos Vlachos – despre Sfintele Moaşte
- Ierom. Petru Pruteanu în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Ierom. Petru Pruteanu în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- vasile în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre învăţăturile proaste ale unor preoţi şi despre cele 24 de vămi
- preot Mihail în Despre învăţăturile proaste ale unor preoţi şi despre cele 24 de vămi
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre slujba Ceasurilor monahale
- teofilact în Despre slujba Ceasurilor monahale
- porfirie în Despre slujba Ceasurilor monahale
- Păcătosul în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- Ierom. Petru Pruteanu în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- Păcătosul în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- ... în Despre slujba Ceasurilor monahale
- Atlanthean în Variantă de Sinaxar tipiconal
- Atlanthean în Despre numele de botez. Există nume “creştine” şi “necreştine”?
- misail în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- preot Mihail în Despre învăţăturile proaste ale unor preoţi şi despre cele 24 de vămi
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre învăţăturile proaste ale unor preoţi şi despre cele 24 de vămi
- preot Mihail în Despre învăţăturile proaste ale unor preoţi şi despre cele 24 de vămi
- Păcătosul în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- Ana Rotaru în Despre slujba Ceasurilor monahale
- misail în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- Ierom. Petru Pruteanu în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Vasile în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Păcătosul în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- ... în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- ... în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Panainte Gabriel Georgian în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- Ierom. Petru Pruteanu în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- Radu în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- Nicu în Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova
- vasile în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Ierom. Petru Pruteanu în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Vasile în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- Vasile în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Ierom. Petru Pruteanu în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Anatolie în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre numele de botez. Există nume “creştine” şi “necreştine”?
- tatiana în Despre numele de botez. Există nume “creştine” şi “necreştine”?
- vasile în Bâlbâială în stil “ortodox”
- vasile în Bâlbâială în stil “ortodox”
- vasiun în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Ierom. Petru Pruteanu în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Maria în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Baciu Vitalie în Bâlbâială în stil “ortodox”
- bussea în Cine sunt cei care dau lecţii de moralitate Bisericii şi ce spun Sfinţii Părinţi despre homosexualitate
- bussea în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- OLGA MARINESCU în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Ion în Nu mor caii când vor câinii (video)
- ion în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Iurie în Bâlbâială în stil “ortodox”
- ... în Bâlbâială în stil “ortodox”
- bisericile din Biserica | blog implicat în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Octavian Racu în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Octavian Racu în Bâlbâială în stil “ortodox”
- ion în Bâlbâială în stil “ortodox”
- lusortodoxia în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Ierom. Petru Pruteanu în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Ierom. Petru Pruteanu în Pentru a ne îndrepta, trebuie să recunoaştem mai întâi greşelile
- Constantin în Pentru a ne îndrepta, trebuie să recunoaştem mai întâi greşelile
- bussea în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Ierom. Petru Pruteanu în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- Ierom. Petru Pruteanu în Bâlbâială în stil “ortodox”
- bussea în Bâlbâială în stil “ortodox”
- vadic_tot în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- Panainte Gabriel Georgian în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Veaceslav în Bâlbâială în stil “ortodox”
- LITURGICĂ ŞI MISIOLOGIE ORTODOXĂ » Bâlbâială în stil “ortodox” în Pentru a ne îndrepta, trebuie să recunoaştem mai întâi greşelile
- Ierom. Petru Pruteanu în Bâlbâială în stil “ortodox”
- anonimus în Bâlbâială în stil “ortodox”
- Păcătosul în Despre păgânismul jurnaliştilor moldoveni. Publika TV atacă credinţa ortodoxă
- preot Gabriel în UE vrea să-i facă pe toţi copiii homosexuali. Moldova, încotro?
- preot Gabriel în O dedicaţie sinceră lui V. Voronin şi “umbrelor” lui
- preot Gabriel în Cenzura Prohodului Mântuitorului în BOR şi dezvinovăţirea evreilor
- Ierom. Petru Pruteanu în Informaţii generale despre "Martorii lui Iehova"
- iubitor al adevarului în Informaţii generale despre "Martorii lui Iehova"
- Ierom. Petru Pruteanu în Informaţii generale despre "Martorii lui Iehova"
- iubitor al adevarului în Informaţii generale despre "Martorii lui Iehova"
- Ierom. Petru Pruteanu în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- vadic_tot în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- Maxsim în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- vasile în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- Nicu în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- Ierom. Petru Pruteanu în Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut
- floryn în Despre beţie, mp3
- Claudiu Ardelean în Pentru a ne îndrepta, trebuie să recunoaştem mai întâi greşelile
- Ierom. Petru Pruteanu în Variantă de Sinaxar tipiconal
- Zeller în Pentru a ne îndrepta, trebuie să recunoaştem mai întâi greşelile
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre citirea Evangheliei la Sfânta Liturghie
- Ierom. Petru Pruteanu în Variantă de Sinaxar tipiconal
- Ierom. Petru Pruteanu în Informaţii generale despre "Martorii lui Iehova"
- marina în Variantă de Sinaxar tipiconal
- iubitor al adevarului în Informaţii generale despre "Martorii lui Iehova"
- Natalia Niculescu în Despre citirea Evangheliei la Sfânta Liturghie
- Natalia Niculescu în Variantă de Sinaxar tipiconal
- Ierom. Petru Pruteanu în Paula Seling: meditaţie creştină la Anul Nou
- Melania în Paula Seling: meditaţie creştină la Anul Nou
- Ierom. Petru Pruteanu în Variantă de Sinaxar tipiconal
- VICTOR în Variantă de Sinaxar tipiconal
- mihail în Despre numele de botez. Există nume “creştine” şi “necreştine”?

- corina negreanu în Variantă de Sinaxar tipiconal
- Ierom. Petru Pruteanu în Variantă de Sinaxar tipiconal
- Ierom. Petru Pruteanu în Variantă de Sinaxar tipiconal
- Ioan Bogdan în MEDIA
- nicolae în ECTENIA PENTRU CATEHUMENI („CEI CHEMAŢI”). Studiu istorico-liturgic
- vasiun în Variantă de Sinaxar tipiconal
- radu în Variantă de Sinaxar tipiconal
- corina negreanu în Variantă de Sinaxar tipiconal
- catalin în Variantă de Sinaxar tipiconal
- lusortodoxia în Variantă de Sinaxar tipiconal
- p. maximus în Despre numele de botez. Există nume “creştine” şi “necreştine”?
- MariusBarbu în Cenzura Prohodului Mântuitorului în BOR şi dezvinovăţirea evreilor
- Ierom. Petru Pruteanu în Despre numele de botez. Există nume “creştine” şi “necreştine”?
- KiLLROCK în Înregistrarea video a primei dezbateri interconfesionale
- ionut în Despre numele de botez. Există nume “creştine” şi “necreştine”?
- OLGA MARINESCU în Pr. Serafim Rose: Educaţia ortodoxă a copiilor
Legături
Bannere
METEO
De ce ţinem duminica şi nu sâmbăta
decembrie 23rd, 2009 IeromPetru
Posted in Secte şi Religii, Studii biblice
Tags: advenişti, Constantin cel Mare, duminica, ortodox, sabat, sâmbătă, sectă, Sf. Pavel
32 Comments
Cum a fost scrisă Biblia şi care este raportul ei cu Tradiţia
decembrie 23rd, 2009 IeromPetru

Am scris şi mai înainte despre raportul dintre Scriptură şi Tradiţie, dar acea abordare este una mai mult dogmatică şi nu ţine cont de polemica ortodoxă cu sectarii la acest capitol. De aceea am considerat oportun să fixez în scris şi alte câteva idei importante în dialogul nostru cu cei care contestă autoritatea Sfintei Tradiţii, mergând pe principiul eronat "sola Scriptura" ("doar Scriptura"). De la bun început trebuie să fim atenți şi să nu cădem în plasa pe care o aruncă sectarii în predicile lor, făcând confuzia între Sfânta Tradiţie şi obiceiurile populare sau tradiţiile locale (indiferent de natura lor), pentru a-i abate şi pe ortodocşi de la percepţia corectă cu privire la Sfânta Tradiţie a Bisericii, despre care am vorbit în articolul precedent. Cei care încă au neclarităţi la acest subiect (implicit la noţiunea de "Tradiţie") să citească articolul de mai sus şi alte izvoare, dorind ca, în cele ce urmează, să spun câteva cuvinte despre modul în care a fost scrisă Sfânta Scriptură şi cum a fost ea transmisă şi a ajuns până la noi. Continuare »
Posted in Secte şi Religii, Studii biblice
Tags: apostol, Biblia, Noul Testement, ortodox, Scriptură, sectă, tradiţia, Vechiul Testament
Comments Closed
Este "Iehova" numele lui Dumnezeu?
noiembrie 24th, 2009 IeromPetru
Este “Iehova” numele lui Dumnezeu?
Ai cui “martori” sunt membrii Societății “Turnul de Veghe”?
Posted in Secte şi Religii, Studii biblice
Tags: Adonay, Hristos, Iahve, iehovişti, Martorii lui Iehova, sectă, tetragrama, Turnul de Veghe
4 Comments