Highslide for Wordpress Plugin

Ierom. Dimitrie Ivasco – NU CRED ÎN MOŞ CRĂCIUN

A-L pune pe Hristos și Nașterea Lui pe un loc secundar în viața noastră e identic cu a nu-L pune pe nici un loc . Pentru că ceea ce nu-i la locul lui, nu-i unde se cuvine.

Povestea lui Moș Crăciun e o poveste inventată. Nu de foarte mult timp. Însă Naștere lui Hristos este Adevărată. De peste 2000 de ani se propovăduiește acest adevăr. În ultimul timp asta cam deranjează. Omul inventează…, iar Dumnezeu proniază.

Nu avem nevoie pentru copii de povestea ireală a lui Moș Crăciun, care se suprapune cu întâietate Nașterii Mântuitorului lumii – Iisus Hristos (ca atunci când cresc copii să le frângeți inima cu adevărul despre acest “moș” și rolul lui cel mofturos), pentru a deveni mai buni.

Adevărul lui Hristos ne va face mai buni pe fiecare dintre noi.

De ce e lupta asta așa de mare pentru a nu mai fi cunoscut Hristos, ci uitat…, abandonat?!?

Personal nu am fost crescut cu o asemenea poveste a “moșului” și le mulțumesc pentru asta părinților mei. Mai ales mamei care din pruncie îmi vorbea doar de Domnul Iisus Hristos și de tot ceea ce a făcut El pentru noi toți.

Citește mai mult

Şi în Moldova vin sărbătorile…

Santa-Ipad-Tree-260x300

Încetul cu încetul ne apropiem de „sărbătorile de iarnă” şi, în special, de Sărbătoarea Naşterii Domnului, care e a doua ca importanţă în Biserica Ortodoxă, după cea a Învierii Domnului. Constatăm că pe an ce trece, Naşterea Domnului – sărbătoare pur religioasă şi pur creştină în esenţa ei – este sărbătorită tot mai păgâneşte şi, tot cu această ocazie, în fiecare an se trezeşte câte un „mare ortodox” şi „mare patriot” care pune problema datei de prăznuire a Naşterii Domnului, care, vezi Doamne, nu e sărbătorit odată cu toată lumea. Asupra acestui aspect vom mai reveni.

Pentru început însă, vă rog să observaţi: de trei ori am spus „Naşterea Domnului” şi niciodată „Crăciun”! Intenţionat am făcut asta, pentru că la fel de intenţionat, pleiada de „pseudo-creştini” din Europa şi Moldova chiar, indiferent de culoarea lor politică sau interesele de tot felul, au păgânizat sărbătoarea la care un creştin se bucură de venirea Mântuitorului Hristos în lume. Hristos a fost exclus! Avem în loc „Moş Crăciuni” darnici, reduceri la mini- şi super-marketuri, 24/24 de emisiuni televizate în care suntem „educaţi” cum ar trebui să sărbătorim noi Crăciunul şi Anul nou împreună cu „Coca-Cola”, „Orange”, „Moldcell” ş.a. – companii (ironic vorbind) profund creştine (conduse de evrei sau musulmani), care ne prostesc cu oferte de tot felul, dându-ne senzaţia unei vieţi împlinite. Am uitat să spun că din când în când mai apare şi câte un colind. Şi astea sunt după standardele europene, fiind cântate tot de „creştini onorabili” (care cu această ocazie mai fac nişte bani pe CD-uri), dar din care iarăşi a fost alungat Hristos. Atunci ce sărbătorim oameni buni? Cu ce ocazia atâtea investiţii în masa de Crăciun? Care rost au toate? Sau poate în iarna asta ne vom bucura de unele noi facilităţi din partea guvernanţilor?

 

Citește mai mult