pentru o teologie gândită şi trăită
Subiectele aprobate de prezidiul Permanenței Intersobornicești a Bisericii Ortodoxe Ruse la ședința de pe data de 28 ianuarie 2015, care a avut loc la reședința Patriarhală și Sinodală de pe lângă Mănăstirea Danilovsk din Moscova, sub președinția Sanctității Sale Kiril, patriarhul Moscovei și întregii Rusii.
Deja de aproape 20 de ani, mari misionari ruşi precum Daniil Sysoev, Andrei Kuraev, Piotr Meşcerinov, Ghennadii Fast, Arsenii Sokolov ş.a. vorbesc despre necesitatea catehezei înainte de Botez, Cununie, Spovedanie şi Împărtăşire, iar unii dintre aceşti teologi optează chiar pentru reintroducerea instituţiei catehumenatului, aşa cum era ea şi în trecutul Bisericii.
Spre bucuria ortodocşilor conştienţi, în data de 2 februarie 2011, Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât efectuarea obligatorie a catehezei înainte de Botez şi Cununie în tot cuprinsul Patriarhiei Moscovei şi demararea discuţiilor privind reintroducerea instituţiei catehumenatului. Până la elaborarea unor programe oficiale de catehizare, responsabilitatea pentru elaborarea şi implementarea metodelor şi ghidurilor de catehizare revine ierarhilor şi departamentelor misionare de pe lângă centrele eparhiale. Puţine eparhii au elaborat şi implementat vreun plan concret de catehizare, dar e salutabil faptul că unii preoţi, fără să aştepte „directive de sus”, ci probabil fiind însufleţiţi de exemplele Sfinţilor Părinţi sau ale misionarilor contemporani, au înţeles necesitatea catehezei şi s-au pus pe treabă.
Miercuri, 13 mai 2011, un grup de tineri şi studenţi teologi din Chişinău au organizat un atelier de lucru pe probleme de Sectologie şi Misiologie, la care au fost invitaţi următorii teologi:
– protoiereul Octavian Moşin, responsabil de misiunea cu tinerii în Mitropolia Moldovei;
– ieromonahul Petru Pruteanu, misionar şi protagonist al unor dezbateri teologice cu neoprotestanţii;
– dl Mihai Constandache, specialist în Studiul Vechiului Testament şi Istoria Bisericii.
Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, în cadrul Conferinţei pastoral-misionare, cu tema „Misiunea social-filantropică a Bisericii, vocaţie spirituală şi necesitate practică”, care a avut loc astăzi, 3 noiembrie, la Palatul Patriarhiei, în Aula Magna „Teoctist Patriarhul” a prezentat cinci principii de filantropie socială creştin-ortodoxă, după cum urmează:
1. Lucrarea filantropică a Bisericii este continuarea lucrării filantropice, vindecătoare, sfinţitoare şi mântuitoare a Mântuitorului Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care din iubire pentru oameni şi pentru mântuirea lor S-a făcut Om, ca omul să poată participa la viaţa şi iubirea veşnică a Preasfintei Treimi.
2. Filantropia socială nu trebuie despărţită de Liturghia eclesială, întrucât rugăciunea este izvor de iubire smerită şi jertfelnică. În Sfânta Liturghie este celebrată Filantropia divină sau iubirea dumnezeiască pentru oameni, iar Filantropia socială a Bisericii este mărturie concretă a acestei iubiri dumnezeieşti, harice, prezentă în viaţa şi lucrarea Bisericii, Trupul tainic al lui Hristos.
3. Filantropia socială a Bisericii este în primul rând o filantropie pastorală, adică ea are în vedere îndrumarea omului pe calea mântuirii. Iubirea Bisericii faţă de om trebuie să fie în primul rând grija pentru hrănirea lui cu hrana spirituală a Sfintei Evanghelii, vindecarea lui cu harul Sfintelor Taine şi creşterea omului prin cultivarea virtuţilor şi săvârşirea faptelor bune. Iar împreună cu această filantropie pastorală sau spirituală se dezvoltă şi filantropia materială a hranei şi îmbrăcămintei trupeşti, a vindecării medicale, a îngrijirii de cele necesare vieţii biologice.
Această atitudine a Bisericii se inspiră din lucrarea Mântuitorului Iisus Hristos, Care hrăneşte spiritual mulţimile cu binevestirea Evangheliei mântuirii, vindecă pe cei bolnavi şi apoi înmulţeşte pâinile. Urmând lui Hristos, Biserica acordă prioritate rugăciunii sau vieţii spirituale ca fiind izvor de lumină şi iubire sfântă pentru opera ei socială. Aşa se explică prezenţa preoţilor de caritate în spitale, unităţi militare, penitenciare etc. Însă, dacă filantropia socială se separă de spiritualitate, ea se secularizează, iar omul suferind nu mai este privit ca fiind chipul tainic al lui Hristos, ci un simplu individ social.
4. Lucrarea filantropică-socială ortodoxă are ca izvor de inspiraţie viaţa parohială şi viaţa monahală, deoarece scopul filantropiei sociale este în primul rând cultivarea comuniunii frăţeşti în Biserică şi societate, nu doar rezolvarea unor nevoi materiale imediate. În acest sens, deodată cu solidaritatea faţă de cei în nevoi trebuie cultivată şi recunoştinţa faţă de binefăcători, pentru întărirea comuniunii între oameni.
5. Cooperarea Bisericii cu diferite asociaţii, fundaţii şi organizaţii umanitare este benefică dacă Biserica nu-şi pierde identitatea sau vocaţia ei pastorală şi sfinţitoare, întrucât ea priveşte sănătatea ca dar al lui Dumnezeu şi viaţa omului pe pământ ca timp de pregătire pentru viaţa cerească veşnică. În acest sens, iubirea faţă de aproapele este criteriul principal al mântuirii omului, iar judecata finală priveşte mai ales binele pe care puteam să-l facem aproapelui nostru, dar nu l-am făcut.
Deci, oricât de mare ar fi filantropia noastră socială, trebuie să recunoaştem, în smerenie, că n-am făcut tot ceea ce era necesar.
SURSA: Basilica.ro