PENTRU O TEOLOGIE GÂNDITĂ ŞI TRĂITĂ

Învăţătura ortodoxă despre Sfintele Taine este destul de complexă, încât o prezentare, chiar şi foarte succintă a ei, trebuie, în primul rând, să înlăture toate prejudecăţile şi înţelesurile greşite cu privire la Sfintele Taine.

Din păcate, şi nu doar în privinţa acestui capitol de dogmatică[1], mai ales după căderea Constantinopolului sub turci (anul 1453), teologia ortodoxă a preluat o serie de scheme şi formulări din scolastica romano-catolică, iar aceste înţelesuri total eronate şi neconforme cu Tradiţia Ortodoxă, se perpetuează deja de câteva secole în catehismele şi manualele ortodoxe – ceea ce îngrijorează foarte mult pe mai mulţi teologi şi trăitori ortodocşi din ultima vreme.[2]  De aceea am considerat important să facem, pentru început, o prezentare generală a problemei, urmând ca, de acum înainte, acest subiect să nu rămână doar pe buzele criticiştilor (uneori neavizaţi), ci să devină un punct de pornire pentru teologii de astăzi, care ar trebui să se debaraseze de urâtul şi ereticul obicei de a copia manualele unul de la altul, şi să se întoarcă la izvoarele autentice ale Sfintei Tradiţii Ortodoxe, de unde vor înţelege că lucrurile stau altfel.

Având gândul nobil de a pune început unor dezbateri teologice privind Sfintele Taine, am hotărât să scriu despre informaţiile pe care le desprindem din Tradiţie cu privire la acest subiect. Nu voi începe cu „definiţia” (nedefinitului), „numărul” (nesfârşitului) şi „împărţirea” (nedespărţitului), ci cu o prezentare istorică succintă, fără de care nu se poate înţelege de unde ne-am pricopsit cu atâtea idei eretice despre Sfintele Taine.  (mai mult…)