legislaţie

Paravanul după care se ascundeau promotorii Legii anti-discriminare a fost dat la o parte. Dacă pînă acum Guvernul şi acoliţii săi se ascundeau după deget, afirmînd că legea este necesară pentru toate categoriile de persoane discriminate şi că e impusă de parteneri străini, atunci iată că Planul de acţiuni privind onorarea angajamentului Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei, pe care Guvernul vrea să-l impună Parlamentului, scoate în evidenţă scopul real al legii. Pentru a dovedi acest lucru, vom examina punctul 18 din acest Plan, care arată astfel:

Vedem că Planul nu mai vorbeşte de interzicerea discriminării şi egalitatea drepturilor, ci stabileşte, că unicul angajament propus de Guvern în domeniul discriminării este „asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale”. După care, acelaşi Plan ne spune că acţiunea planificată pentru realizarea acestui angajament constă în adoptarea Legii anti-discriminare.

Altfel zis, Planul scrie negru pe alb, că adoptarea Legii anti-discriminare este o acţiune necesară pentru a asigura respectarea deplină a drepturilor minorităţilor sexuale. Unde au dispărut alte categorii de persoane discriminate? De ce Guvernul a decis să-şi asume angajamente doar în privinţa minorităţilor sexuale?

Planul scrie că o acţiune suplimentară pentru asigurarea drepturilor minorităţilor sexuale este ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului (Protocolul 12 se referă la interzicerea discriminării pe orice criterii). Prin includerea acestei acţiuni în Plan, Guvernul indirect impune Parlamentul ca acesta să ratifice Protocolul 12. Aceasta se face pentru ca mai tîrziu, promotorii Legii anti-discriminării să invoce Protocolul 12 şi să afirme că Parlamentul şi alte autorităţi statale sînt obligate să adopte toate aşa zisele măsuri de anti-discriminare (vom clarifica mai jos care sînt ele). 

Citește mai mult