Biserica Mitropolitană a Atenei, 30 Aprilie, 2004
Cuvânt la hirotonie a părintelui Nicolae Hadzinikolau
Preafericirea Voastră, Înalt Preasfinţiţilor şi de Dumnezeu iubiţilor sfinţi arhierei, mult cinstitelor autorităţi ale societăţii noastre, stimaţi părinţi, iubiţii mei fraţi,
Cu simţăminte de adâncă strâmtorare lăuntrică mă aflu printre Dumneavoastră în această clipă, în faţa propriei conștiințe şi, în deosebi, înaintea Sfintei şi Dumnezeieștii Treimi.
În această clipă, mă simt gol de cinstea arătată şi de strălucirea evenimentelor, străin de bucuria şi atmosfera praznicului. Disting doar greutatea hotărârii Dumneavoastră, mărimea aşteptărilor Bisericii, neputinţa şi, în paralel, obligaţia mea de a valorifica evenimentul şi necunoscuta, dar sfânta voie a lui Dumnezeu.
De aceea, în locul darului vostru de astăzi, permiteţi-mi să nu înşir gânduri şi vise, ci să-mi exprim adâncimea dilemelor mele interioare şi să depun sincera mea mărturisire.
Trebuie să mărturisesc dificultatea pe care o am înlăuntrul meu în aceste zile. Simt cum drama chemării mele personale, cea care m-a transfigurat din om de ştiinţă în preot şi monah, s-a demitizat deja, fără să înţeleg cum. Ţinta absolutului s-a alterat de către microbul cedării şi de îndreptăţirea compromisului interior.