Highslide for Wordpress Plugin

Mitropolitul Ilarion Alfeev: Potirul euharistic la Liturghiile slujite în sobor

Articolul abordează problema folosirii unui potir mare sau a mai multor potire mici la Liturghiile la care slujesc mulţi clerici şi se împărtăşesc mulţi credincioşi.  

Citește mai mult

Pr. Alexander Schmemann: Autocritica şi acceptarea schimbării – paradigme pentru o Ortodoxie autentică

Pentru a schimba atmosfera ortodoxiei, trebuie să învăţăm să ne privim în perspectivă, să ne căim şi, dacă este nevoie, să acceptăm schimbarea, transformarea. În ortodoxia istorică, criteriile autocriticii lipsesc cu desăvârşire. Ortodoxia s-a definit pe sine: împotriva ereziilor, a occidentului, a orientului, a turcilor etc. Ortodoxia este întreţesută cu afirmarea de sine şi un triumfalism exagerat…  

Citește mai mult

ÎPS Ierotheos Vlachos – despre Sfintele Moaşte

Predica Mitropolitului de Navpaktos şi Sf. Vlasie, IEROTEI (HIEROTHEOS) VLACHOS –
Iaşi, 14 oct. 2011, la Liturghia pentru Praznicul Sfintei Cuvioase Parascheva

– Despre Sfântul Mucenic Policarp, despre valoarea şi semnificaţia profundă a sfintelor moaşte şi despre chemarea la sfinţenie pentru fiecare dintre noi.

– Ce ne descoperă sfintele moaşte despre DUMNEZEU, BISERICĂ ŞI MOARTE?

Despre slujba Ceasurilor monahale

Întrebare: Părinte Petru, aș vrea să știu care sunt riturile liturgice la slujba Ceasurilor, pentru că Ceaslovul nu face precizări. Mă refer la Ceasurile 1, 3 şi 6, mai puțin la Ceasul 9, pentru care avem în Ceaslov rânduială. Mă interesează ce face preotul la slujba Ceasurilor, de unde dă binecuvântarea, de unde rostește „Dumnezeule milostiveşte-te spre noi…”, de unde rostește în Postul Mare rugăciunea Sf. Efrem Sirul, dacă citește preotul rugăciunea fiecărui Ceas, şi dacă în Postul Mare, după ce s-au citit cei 3 psalmi, preotul trebuie să iasă în fața Sf. Uși la acele tropare ce se cântă cu metanii? Am înțeles că Ceasurile se citesc în pronaos de strană, dar preotul unde stă? Acest lucru mă interesează. Cum ar fi corect în parohie să se facă, dacă după ele săvârșesc Liturghia? Vă mulțumesc!

Răspuns:  

Citește mai mult

Impresii şi comentarii legate de vizita patriarhului Kiril în Republica Moldova

După cum se ştie, în perioada 8-10 octombrie 2011, patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii Kiril a vizitat Eparhia Chişinăului din cadrul Mitropoliei Moldovei. Personal nu am fost în niciun fel implicat în acest eveniment, dar l-am urmărit şi analizat cu multă atenţie, având chiar anumite speranţe bune pentru viitor. Nu puteam să nu ţin cont şi de multiplele comentarii de pe Internet, în mare parte răutăcioase, dar în acelaşi timp stupide şi în necunoştinţă de cauză. Şi ca blogosfera să nu rămână infectată de analize neavizate sau ştiri lipsite de relevanţă, vreau să-mi împărtăşesc şi eu impresiile şi comentariile în legătură cu această vizită.  

Citește mai mult

Bâlbâială în stil “ortodox”

Conform ultimului sondaj, în mai puţin de jumătate de an, încrederea în Biserică a scăzut de la 78% la 74%. Nu prea cred în sondaje şi-mi dau seama că atunci când este adresată o astfel de întrebare, prin noţiunea de „Biserică” lumea înţelege în special clerul: mitropolitul, episcopii, preoţii şi călugării; căci dacă cei intervievaţi (dar şi cei care adresează întrebarea) s-ar considera şi ei membri deplini ai Bisericii, o astfel de întrebare nici nu ar avea sens. Prin urmare, putem spune că încrederea în mitropolit, în episcopi şi în preoţi a scăzut cu 4% în doar câteva luni şi, dacă sincer, mi se pare foarte puţin, în comparaţie cu bâlbâiala de care dau dovadă aceştia în faţa provocărilor de tot felul.  

Citește mai mult

Moldova încă e plină de victime ale îndobitocirii comuniste. Dracul nu se dă bătut

Monumentul ideologului bolșevicilor, V.I. Lenin, amplasat în satul Cotova, raionul Drochia, a fost demolat acum câteva zile printr-o decizie a Consiliului Local, transmite "AiciTV". În locul acestuia, consilierii au decis că vor edifica un monument în cinstea lui Ștefan cel Mare. Gestul însă a trezit nemulțumirea unor săteni, care s-au adunat în fața Casei de Cultură din localitate (clădirea devastată din spate – n.n.), acolo unde a rămas doar postamentul. 

Oamenii dau vina pe preotul din sat, Ioan Grigoraș, care este și consilier local din partea PLDM. Acesta a venit cu propunerea de a demola monumentul sovietic din centrul satului, iar pe acel loc să se edifice un monument în cinstea lui Ștefan cel Mare și Sfânt. „Țara noastră a avut domnitori care și-au arătat dragostea față de țară, iar ce a făcut Lenin asta nu-i istorie, asta-i otravă”, spune el.

Deși decizia a fost adoptată cu votul unanim al consilierilor locali, părerile localnicilor sunt împărțite. Statuia și-a găsit locul în muzeu. 

Citește mai mult

Variantă de Sinaxar tipiconal

Cu ajutorul lui Dumnezeu şi cu mijlocirile sfinţilor, am elaborat un Sinaxar tipiconal, pe care îndrăznesc să-l propun clericilor şi credincioşilor din Republica Moldova, dar nu numai. Cu anumite excepţii (menţionate în notele de la subsol), acesta ar putea fi valabil şi pentru clericii şi credincioşii din România. El combină prăznuirile sfinţilor români cu a celor ruşi, dar include şi unii sfinţi ai Bisericii Universale, care nu apar în calendarele obişnuite. Mai mult decât atât, această variantă de Sinaxar vine cu anumite indicaţii tipiconale necesare şi precizează ce fel de slujbă trebuie făcută în fiecare zi.

Citește mai mult

Pentru a ne îndrepta, trebuie să recunoaştem mai întâi greşelile

       Deseori Biserica Ortodoxă este învinuită de tot felul de greşeli, pe care, chipurile, nici nu vrea să le recunoască. Ortodocşilor le vine greu să răspundă la unele dintre ele, dar sunt şi cazuri când ei abia de reuşesc să precizeze că acestea nu sunt nici pe departe generale, ci oarecum sporadice şi accidentale. După părerea mea, cele mai grave acuzaţii aduse Bisericii Ortodoxe sunt următoarele: 

  • Sfânta Scriptură şi învăţătura de credinţă nu sunt cunoscute şi respectate, iar misiunea şi catehizarea sunt neglijate. Uneori aşteptăm ca statul să ne protejeze de secte, dar noi înşine favorizăm răspândirea lor;  
  • Învăţătura sănătoasă este pusă alături de legende, mituri şi obiceiuri păgâne; 
  • Episcopii şi preoţii sunt ca nişte aristocraţi, care se ţin departe de popor şi problemele lor, caută cinste, onoruri şi mai ales bani – exact invers decât au fost apostolii şi marii părinţi ai Bisericii; 
  • Clerul nu învaţă poporul şi nu face asistenţă socială, ci îşi reduce închipuita lui slujire la nişte servicii liturgice făcute formal („fără duh”); 
  • Preoţii caută numai distincţii şi decoraţii, iar ierarhii îi şantajează sau fac bani pe goana lor după onoruri; 
  • Şcolile teologice sunt foarte proaste, iar în cler sunt promovaţi oameni incompetenți şi imorali;
  • Clericii acceptă să fie folosiţi de politicieni sau caută să se folosească de oamenii puternici şi bogaţi; 
  • Rugăciunile (la Biserică şi acasă) nu sunt citite din inimă şi cu scopul de a ne apropia de Dumnezeu, ci ca nişte „formule magice” pentru rezolvarea problemelor cotidiene, dându-ne şi senzaţia datoriei îndeplinite; 
  •  Sfintele Taine – începând cu Botezul şi terminând cu Spovedania şi Împărtăşania – sunt făcute din inerţie, ca un obicei popular, dar nu în baza credinţei şi cu dorinţa fierbinte de mântuire; 
  • Pretinşii creştini nu au o legătură vie cu Biserica (inclusiv prin împărtăşirea sistematică cu Trupul şi Sângele Domnului), ci apelează doar pentru anumite servicii, iar preoţii le oficiază tot ce vor, ca şi cum acest lucru ar fi normal; 
  • Preoţii nu au curajul să lupte cu prostia şi păgânismul lumii, ci fac compromisuri de dragul unui câştig de moment. Iar atunci când preoţii doresc să dezrădăcineze obiceiurile greşite ale oamenilor, sunt vorbiţi de rău şi daţi afară, ca unii ce nu le îndeplinesc capriciile; 
  • Creştinii îi judecă pe preoţi şi-i "pun pe toţi într-o oală", deşi sunt mulţi preoţi vrednici, cu familii numeroase şi care o duc foarte greu, iar oamenii nu se îngrijesc de întreţinerea păstorului lor;
  • La oficierea Slujbelor şi Tainelor bisericeşti se cer bani sau colaci, prosoape şi găini. Deşi sunt şi preoţi care fac servicii pe gratis ("spre slava lui Dumnezeu") sunt şi unii care refuză să le facă până nu se plăteşte; 
  • Biserica dezleagă cu uşurinţă Cununiile şi acceptă recăsătorirea. Nu există o preocupare reală faţă de familie şi de educaţia duhovnicească a copiilor şi tinerilor; 
  • Este încurajată prostia şi este marginalizată poziţia sănătoasă şi constructivă a unor clerici. Parohiile şi mai ales eparhiile se vând pe bani mari, iar în funcţii sunt promovaţi oameni şantajabili; 
  • Nu există dialog cu oamenii de ştiinţă şi cultură, ci numai cu bussinesmanii, iar discuţiile nu sunt despre promovarea reală a dreptei credinţe şi a valorilor creştine, ci doar despre afaceri şi distracţii comune.

       Pentru a ne îndrepta, poate ar fi cazul să le recunoaştem?!

       Bineînţeles, greşim dacă ne facem comozi într-o altfel de „Ortodoxie”, dar asta nu înseamnă că aşa este întreaga Biserică Ortodoxă sau că ar trebui să căutăm o altă confesiune sau religie. Biserica Ortodoxă este Biserica lui Hristos şi nimic mai bun sau mai curat pe lume nu există! Cei care greşesc – "ortodocşii", indiferent de rangul lor, nu sunt Biserica Ortodoxă sau, cel puţin, nu sunt întreaga Biserică Ortodoxă, ci numai partea bolnavă a ei. Iar pe bolnavi nu-i putem alunga din spital (= Biserică) şi nici judeca sau condamna, ci trebuie să-i ajutăm.

       Nu-i cazul să facem revoluţii în Biserică, ci fiecare din noi să fie mai bun decât a fost până acum. Să căutăm doar ce este bun şi sănătos în „Ortodoxia” care ni se oferă şi doar cele bune să le urmăm şi să le promovăm. Restul le lăsăm în grija Domnului…