Păi în molitfelnicul nou editat, este cu afurisire, dar oricum acest termen le cuprinde pe toate celelalte, după cum arată şi sf Nicodim Aghioritul, aşa că mare diferenţă nu-i
Asta este chiar o veste buna. Poate pentru dvs nu-i mare diferenta, caci ati gandit mereu in astfel de termeni, dar pentru un np care ar vrea sa vina la ortodoxie suna mult mai crestineste.
Doriana, dar în Biserică este şi noţiune de binecuvântare, de ce musai trebuie să te mulţumeşti şi s-o alegi pe cea de afurisire, care este asemănătoare cu anatema?
Nu de mine mi-era grija, parinte, ci de cei pusi sa blesteme, plus de cei care ii pun sa blesteme. In ce ma priveste, lumea aceasta este construita in asa fel incat, daca nu te blestema ortodocsii te blestema altii. Iar daca nu esti blestemat pentru erezie esti blestemat pentru neascultare sau mandrie, s.a.m.d. La fel si cu binecuvantarea. Trebuie sa ne obisnuim sa le primim pe amandoua caci fac parte din viata.
Dar, cum am spus, eu m-am pus in locul celui ce blestema, nu in locul celui blestemat. Si stiu ca pentru un fost np cuvantul "blestem" are conotatii babesti/vrajitoresti/malefice, constiinta lui poate fi astfel lezata, iar asta dauneaza in primul rand BO. Ereticul va fi mai impacat gandindu-se ca nu trebuie sa foloseasca astfel de termeni, in eventualitatea in care ar dori sa vina in BO, si inca o pricina de poticnire va fi data la o parte.
Deci, cine crede ca e chemat sa blesteme, sa blesteme, cine are inima sa binecuvinteze, nu-l opreste nimic. In ce ma priveste, stiu ca nu am fost chemata sa blestem, ci sa binecuvintez. Dar fiecare alege pentru el.
Atunci ce crede un np despre Dumnezeul asta ?
Deuteronomul - A cincea carte a lui Moise
Cap. 7
26. Şi urâciunea idolească să n-o duci în casa ta, ca să nu cazi sub blestem, ca ea. Fereşte-te de aceasta şi să-ţi fie scârbă de ea, că este blestemată".
Cap. 11
26. Iată, eu vă pun astăzi înainte binecuvântare şi blestem:
27. Binecuvântare veţi avea dacă veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru, pe care vi le spun eu astăzi; iar blestem, dacă nu veţi asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru,
29. Când te va duce Domnul Dumnezeul tău în pământul acela în care mergi ca să-l moşteneşti, atunci să rosteşti binecuvântarea pe muntele Garizim şi blestemul pe muntele Ebal.
Cap. 13
15. Să loveşti pe locuitorii acelei cetăţi cu ascuţişul sabiei, s-o dai, blestemului pe ea şi tot ce este în ea şi dobitoacele ei să le treci prin ascuţişul sabiei.
17. Nimic din cele blestemate să nu se lipească de mâna ta, ca să-Şi potolească Domnul iuţimea mâniei Sale şi să-ţi dea milă şi îndurare, şi să te înmulţească, cum ţi-a grăit şi ţie şi cum S-a jurat părinţilor tăi,
Cap. 20
17. Ci să-i dai blestemului: pe Hetei şi pe Amorei, pe Canaanei şi Ferezei, pe Hevei, pe Iebusei şi pe Gherghesei, precum ţi-a poruncit Domnul Dumnezeul tău,
Cap. 21
23. Trupul lui să nu rămână peste noapte spânzurat de copac, ci să-l îngropi tot în ziua aceea, căci blestemat este înaintea Domnului tot cel spânzurat pe lemn şi să nu spurci pământul tău pe care Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă moştenire".
Cap. 22
9. Să nu semeni via ta cu două feluri de seminţe, ca să nu-ţi faci blestemată strângerea seminţelor, pe care tu le semeni împreună cu roadele viei tale.
Cap. 23
4. Pentru că nu v-au întâmpinat cu pâine şi cu apă în cale, când veneaţi din Egipt, şi pentru că ei au plătit împotriva ta pe Valaam, fiul lui Beor, din Petorul Mesopotamiei, ca să vă blesteme.
5. Dar Domnul Dumnezeul tău n-a voit să asculte pe Valaam şi a prefăcut Domnul Dumnezeul tău blestemul lui în binecuvântare pentru tine, pentru că Domnul Dumnezeul tău te iubeşte.
Cap. 27
13. Iar seminţiile: Ruben, Gad, Aşer, Zabulon, Dan şi Neftali să stea pe muntele Ebal, ca să rostească blestemul.
15. Blestemat să fie cel ce va face idol cioplit sau turnat, lucru de mână de meşter şi urâciune înaintea Domnului şi-l va pune la loc tainic! La aceasta tot poporul să răspundă şi să zică: Amin!
16. Blestemat să fie cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa! Şi tot poporul să zică: Amin!
17. Blestemat să fie cel ce va muta hotarul aproapelui său! Şi tot poporul să zică: Amin!
18. Blestemat să fie cel ce va abate pe orb din drum! Şi tot poporul să zică: Amin!
19. Blestemat să fie cel ce va judeca strâmb pe străin, pe orfan şi pe văduvă! Şi tot poporul să zică: Amin!
20. Blestemat să fie cel ce se va culca cu femeia tatălui său, că a ridicat poala hainei tatălui său! Şi tot poporul să zică: Amin!
21. Blestemat să fie cel ce se va culca cu vreun dobitoc! Şi tot poporul să zică: Amin!
22. Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora sa, fiica tatălui său, sau fiica mamei sale! Şi tot poporul să zică: Amin!
23. Blestemat să fie cel ce se va culca cu soacra sa! Şi tot poporul să zică: Amin! Blestemat să fie cel ce se va culca cu sora femeii sale! şi tot poporul să zică: Amin!
24. Blestemat să fie cel ce va ucide în ascuns pe aproapele său! Şi tot poporul să zică: Amin!
25. Blestemat să fie cel ce va lua mită, ca să ucidă suflet şi să verse sânge nevinovat! Şi tot poporul să zică: Amin!
26. Blestemat să fie tot omul care nu va plini toate cuvintele legii acesteia şi nu va urma după ea! Şi tot poporul să zică: Amin!"
Cap. 28
15. Iar dacă nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău şi nu te vei sili să împlineşti toate poruncile şi hotărârile Lui pe care îi le poruncesc eu astăzi, să vină asupra ta toate blestemele acestea şi să te ajungă:
16. Blestemat să fii tu în cetate şi blestemat să fii tu în ţarină;
17. Blestemate să fie grânarele tale şi cămările tale;
18. Blestemat să fie rodul pântecelui tău şi rodul pământului tău, rodul vacilor tale şi rodul oilor tale;
19. Blestemat să fii tu la intrarea ta în casă şi blestemat la ieşirea ta din casă;
20. Să trimită Domnul asupra ta blestem, tulburare şi necaz în tot lucrul mâinilor tale pe care te vei apuca să-l faci, până vei fi stârpit şi până vei pieri curând, pentru faptele tale rele şi pentru că M-ai părăsit;
45. Vor veni asupra ta toate blestemele acestea, te vor urmări şi te vor ajunge. până vei fi stârpit, pentru că n-ai ascultat glasul Domnului Dumnezeului tău şi n-ai păzit poruncile Lui, nici hotărârile Lui pe care ţi le-a dat El.
Cap. 29
19. Nici astfel de om care, auzind cuvintele blestemului acestuia, s-ac lăuda în inima sa, zicând: "Eu voi fi fericit, cu toate că voi umbla după voinţa inimii mele", şi să piară astfel cel sătul cu cel flămând.
20. Pe unul ca acesta nu-l va ierta Domnul, ci îndată se va aprinde mânia Domnului şi iuţimea Lui asupra unui astfel de om şi va cădea asupra lui tot blestemul legământului acestuia, care este scris în cartea aceasta a legământului şi va şterge Domnul numele lui de sub cer,
21. Şi-l va despărţi Domnul spre pieire din toate seminţiile lui Israel, după toate blestemele legământului, care sunt scrise în cartea aceasta a legii.
27. De aceea s-a aprins mânia Domnului asupra Zării acesteia şi a adus El asupra ei toate blestemele legământului, scrise în această carte a legii,
http://www.bibliaortodoxa.ro/cautare-re ... xt=blestem