Dacă doriţi poveşti despre Sf. Maslu, citiţi
aici, iar dacă nu, urmăriţi acest topic.
Pentru început voi încerca să dezvolt un răspuns mai vechi de-al meu.
Într-adevãr, Taina Sf. Maslu (Ulei) nu este peste tot înţeleasă la fel, nici la nivel dogmatic (deşi pare straniu), nici la nivel liturgic şi practic.
Ca să fie cât de cât clar trebuie să subliniem câteva informații istorice foarte importante:
- Sf. Maslu este un rit liturgic cu rol taumaturgic, practicat încă din vremea Sf. Apostoli, dar într-o formă extrem de simplă. Rugăciuni de binecuvântare a uleiului şi ungere cu el a celor bolnavi întâlnim în mai multe izvoare din sec. IV şi mai departe;
- Rânduiala de astăzi a început să se formeze începând cu sec. X şi s-a încheiat în sec. XVII. Procesul este foarte complex. La cerere putem detalia...
- Ca "Sfântă Taină" - una din "cele 7", Sf. Maslu a început să fie perceput abia în sec. XIV.
Ştiind doate acestea, haideţi să analizăm pe rând anumite subtilităţi. Nu vom epuiza totul dintr-o dată, ci ne oprim la aspectele mai simple, după care vom reveni, mai ales dacă vom observa interesul cititorilor.
1. Chiar dacă Biserica a numit mai târziu
Sf. Maslu drept "Taină", în prezent acest lucru este mărturisit în unanimitate de toţi ortodocșii. De aceea, faţă de Maslu trebuie o atitudine asemănătoare cu cea faţă de alte Taine: atât din partea celui care o săvârșește, cât şi din partea celui care o primește. Ca şi la orice altă taină, Sf. Maslu trebuie făcut personal pt cel bolnav (nu prin intermediari). Preotul trebuie să fie îmbrăcat în toate veșmintele sau cel puţin epitrahil şi felon.
Pomenirea altor persoane decât cele prezente la Maslu sau ungerea hainelor lor cu ulei, este un obicei greşit şi acestea nu extind nicidecum "efectul Tainei" asupra celor absenţi. Vedeşi şi mai jos, la p.6.
2. Problema
numărului preoţilor este dificilă. Reieşind din textul de la Sf. Iacov unde se vorbeşte despre "preoţii Bisericii" (la plural) vedem că această taină trebuie săvârşită de cel puţin 2 preoţi. Dar prin "preoții Bisericii" putem înţelege şi
"preoţimea" ca atare - în sensul că trebuie să chemăm nu medicii, vrăjitorii sau mai ştiu eu cine, ci anume preoţii - şi nu neapărat
un anumit număr de preoţi. Anume aşa a fost înţeles textul secole de-a rândul, când ungerea bolnavilor era făcută de un singur preot şi o singură dată, după o rânduială f. simplă.
Cu timpul însă, tradiţia a fixat pt această taină un numãr de 7 preoţi (simbolul de 7 fiind iarăşi folosit de-a valma). Sf. Simeon al Tesalonicului şi după aceea Sf. Petru Movilă apoi Sf. Paisie Velicicovski (într-o scriosoare) arată că această Taină poate fi săvârşită de cel puţin 3 preoţi şi doar în caz de mare nevoie de 2, iar de unul în nici un caz. Ei argumenteazã aici prin exemplul hirotoniei în arhiereu unde este nevoie de mai mulţi arhierei pt a face o hirotonie valabilă. Totuşi Biserica nu condamnă săvârşirea acestei Taine de un singur preot, ceea ce înseamnã un acord tacit pt săvârşirea Maslului şi de un singur preot.
3. Cât priveşte
primitorul Tainei, acesta poate fi un creştin care suferă de o anumită boală trupească sau sufletească (dar şi aici se impun anumite concretizări). Textul de la Iacov spune că "rugăciunea...
va ridica pe cel bolnav"; de aici putem conchide că e vorba de o şedere la pat. Deci Maslul ar trebui să se facã doar celor grav bolnavi (şi numai aşa putem înţelege de ce romano-catolicii au ajuns să facă această Taină doar înainte de moarte - că doar n-au luat chestia asta chiar aşa, din pod). Am putea chiar să filosofăm puţin şi chiar să punem nişte întrebări retorice la care vă las să răspundeți singuri (tacit): Taina Cununiei e valabilă dacă se face asupra persoanelor de acelaşi sex?... Taina Hirotoniei e valabilă dacă se face asupra unei femei?... Taina Sf. Maslu e valabilă dacă se face asupra unui om sănătos?...
Sau veţi spune că nimeni nu este sănătos! NU! Taina Sf. Maslu trebuie făcută exclusiv oamenilor care real suferă de o boalã ce nu se vindecă printr-o simplă rugăciune particulară şi tratament medical primar, ci presupune o "intervenţie" mai seriosă şi pe plan medical, şi pe cel duhovnicesc.
4.
Implicaţii dogmatice:
Uneori s-a exagerat sau cel puţin a fost privită unilateral problema legăturii dintre boală şi păcat. (De aici şi concluzia de 2 ori proastă, că copiilor nu li se face Maslu pt că nu au pãcate. Şi totuşi ei se îmbolnăvesc, nu?) Deşi Evanghelia aduce numeroase cazuri de astfel de legături între boală şi păcat, totuşi existã şi boli care nu sunt cauzate de păcat la nivel personal, chiar dacă ele sunt un efect al firii general-umane supusă păcatului. De aceea nu putem face Sf. Maslu unor oameni care se ung cu acest ulei doar pt că se cred (şi chiar sunt) păcătoşi, "prevenind" în acest fel o anumită boală a trupului.
S-a mai crezut uneori că Sf. Maslu iartă păcatele, cel puţin cele care involuntar nu au fost spuse la Mărturisire. Iarăşi e greşit. Mărturisirea trebuie făcută de fiecare dată înainte de Sf. Maslu, având în vedere că acesta ar trebui să se facă în cazuri vădite de boală grea şi nu la orice viroză sau zgârietură de deget; deci Sf. Maslu are menirea de a înlătura consecinţele pe plan trupesc ale acelor păcate. Dacă Maslu ar ierta păcatele, atunci la ce bun Mărturisirea, dacă lumea îşi face Sf. Maslu în fiecare săptămână şi acesta le iartă şi păcatele. Generalizăm Maslu şi excludem Spovedania? Cred că le-ar fi tuturor mai uşor, dar şi fără vreun folos.
În Biserica Rusă, inclusiv în Basarabia, toţi doritorii de aşi face Sf. Maslu trebuie obligatoriu să se şi spovedească.
5.
Implicații liturgice:
a) Trebuie să menţionăm că în timp s-au dezvoltat 2 rânduieli ale Maslului: una particulară şi alta de obşte. De mai mult timp, mai ales la greci şi români s-au diferenţiat aceste 2 rânduieli:
- Cea particulară se face de fiecare dată când este chemat preotul la capul celui bolnav şi ea corespunde înțelesului primar al Tainei, pt că şi Sf. Iacov spune: "de este cineva bolnav,
să cheme preoţii...", nu să alerge la ei, fiind sănătoşi. În acest caz bolnavul este uns de 7 ori pe părţile respective ale trupului (vezi Molitfelnicul);
- De câteva secole bune însă, există şi Maslul de obște care se face la biserică cu anumite ocazii sau chiar sistematic în anumite zile ale săptămânii. Deşi am menţionat că nu este normal să se facă Maslu la hurtă (şi pt bolnavi, şi sănătoşi, şi simulanţi), avem totuşi o stare de lucruri pe care trebuie să o analizăm. Când Maslul este de obşte, după cele 7 Apostole, Evanghelii şi Rugăciuni se face o singură ungere şi de obicei numai pe frunte. Cândva şi ruşii făceau la fel la Maslu de obşte din Joia Mare, acum îns, chiar dacă au 200 de oameni la Maslu, ei ung de 7 ori, toate părţile trupului, iar ungerea doar pe frunte şi mai ales o singură dată este considerată o abatere gravă care "atacă Taina cu nulitatea". Cred că aici o hotărâre Sinodală (măcar prin sec. 22-23
) nu ar strica.
b) În paharul cu ulei, ruşii pun şi puţin vin, după pilda Samarineanului Milostiv - pericopă care se citeşte chiar la prima Evanghelie de la Maslu. După Molitfelnicul românesc, nu şi cel grecesc sau slavonesc (!), rugăciunea de sfinţire a uleiului trebuie rostită de 7 ori, indiferent de numărul preoţilor. Există însă şi practica de a se rosti de 3 ori, sau după numărul preoţilor sau chiar o singur dată. Iarăşi e o problemă nelămurită. Toate Tainele au de regulă o singură "epicleză". Nu este clar de ce aici ar fi nevoie de a o repeta de 7 ori?!
c) Canonul de dinaintea începutului propriu-zis al Tainei este uneori lăsat sau citit în taină, în timpul pregătirilor practice pt Maslu de obşte. E bine să se ştie că toată partea de până la "Binecuvântată este Împărăția..." este compusă din elemente ale Utreniei şi ele, inclusiv sau mai ales Canonul, se puneau la Utrenia din ziua în care se săvârşea Maslul de obşte (presupunând că aceasta se face doar de câteva ori pe an).
d) Înainte de Canon avem o Ectenie Mică care e o prescurtare a Ecteniei Mari de la Utrenie, numai că plasarea ei aici e f. nereuşită. Orice Laudă sau Taină are Ecteniile Mici după cele Mari, iar aici se începe slujba cu "Iară şi iară...", de parcă până acum cineva s-a rugat f. mult, iar acum ar fi nevoie de a-i mai îndemna pe oameni "iară şi iară".
e) Nu e nevoie ca rugăciunea "Părinte, Sfinte..." să fie rostită la fiecare ungere. Inițial aceasta era percepută ca formulă de ungere, dar după adăugirea mai multor sfinţi, ea nu mai poate fi uşor memorată şi este percepută de preoți ca o povară pe care nu ştiu de ce trebuie să o ducă tocmai de 7 ori.
6.
Implicaţii canonico-disciplinare.
Sf. Maslu trebuie făcut doar celor bolnavi, fie ei şi copii (iar anumite cazuri chiar şi celor inconştienţi sau în comă). Nu se admite de a face Maslu oricând, oricui şi oricum. Practicile, mai ales mănăstireşti, de a face Maslu în fiecare săptămâna sau şi mai des şi uneroi la aceleaşi persoane sunt GREŞITE! Aşa ceva pur şi simplu nu se admite, mai ales când nu e nevoie, iar persoanele respective nici nu se pregătesc duhovniceşte pt aceastã Taină. Nici Maslu "la fără frecvenţă" pt cei absenţi nu este valabil (ca şi orice altă Taină). Nu ascultaţi poveştile unor preoţi că e bine să faci nu ştiu câte masluri la nu ştiu câte biserici. Toate astea sun basme şi, de ce nu, încercări de a supravieţui în condiţii de criză economică globală...
Cred cã am acoperit cele mai importante probleme legate de Maslu, dar cu siguranţă vor veni şi dezbaterile.
Cei care au de gând să mă atace că vreau să desfiinţez nu ştiu ce "tradiţii apostolice" îi rog să vină cu argumente concrete şi nu cu basme popeşti sau băbeşti.
Doamne ajuta!