FORUMUL ORTODOX - TEOLOGIE.NET

Bine, cândva eu m-am mulţumit cu scoaterea expresiei "şi eu nevrednicul preot", dar între timp am trecut la o cu totul altă rugăciune. Şi e vorba anume de rugăciune prin care cer iertarea, nu de o proclamare .

Cum ar fi?

Un alt aspect privind istoria acestei taine îl reprezintă chiar istoria rugăciunii de dezlegare. Rugăciunea din Molitfelnicul românesc şi Trebnicul slavo-rus este diferită de cea din Evhologhionul grecesc. Aici putem detalia, dacă cineva este interesat.

Chiar vă rog. Personal, sunt interesat şi cred că va fi de folos şi altora.

Cred că uneori exagerăm cu închipuirea că Dumnezeu chiar dezleagă tot ce dezlegăm noi, obligându-L parcă pe Dumnezeu să se conformeze nepriceperii sau chiar ignoranţei noastre. Mă tem că nu tot ceea ce preoţii dezleagă ajunge să dezlege şi Dumnezeu...
.

Şi totuşi, Matei 18 cu 18, vorbeşte despre anume dezlegare şi dă asigurare că oricâte.
În principiu aşa înţeleg şi eu ca sf vs. Există o anume temere.
Am înţeles demult acest fapt de la sf Simeon N Teolog că există riscul nedezlegarii chiar şi de la episcopi.

Deşi încă sunt la faza tatonărilor şi improvizaţiilor, în ultima vreme folosesc o rugăciune de dezlegare asemănătoare cu cea de mai jos.

Doamne, Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru, care după învierea Ta cea mântuitoare ai dat ucenicilor puterea de a lega şi a dezlega păcatele, iar prin trânşii mi-ai dat şi mie nevrednicului acest mare dar şi har, iartă şi dezleagă robului Tău (N) toate păcatele mărturisite şi pe cele care din neştiinţă sau din uitare nu le-a mărturisit. Înnoieşte-i mintea şi duhul, şi dăruieşte-i putere de a lepăda toate faptele şi gândurile rele şi deşarte, ca să se facă moştenitor vieţii celei veşnice şi să Te slăvească împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh. Amin.

Mă feresc să spun "toate păcatele" (fără nici o specificare), tocmai pentru că am avut destui care s-au înşelat, crezând că chiar dacă nu-mi spun totul la mărturisire, dezlegarea este pentru absolut toate păcatele.

Ce părere aveţi despre această rugăciune (care bineînţeles nu este formulă declarativă).

Mă feresc să spun "toate păcatele" (fără nici o specificare), tocmai pentru că am avut destui care s-au înşelat, crezând că chiar dacă nu-mi spun totul la mărturisire, dezlegarea este pentru absolut toate păcatele.

Dar mai este o problemă: chiar dacă ei spun totul, nu se iartă decît acelea pentru care ei chiar se pocăiesc. Și aici poate fi o înșelare.

Iar dacă ei se pocăiesc doar pentru unele din cele pe care le spun, cred că iertarea nu se poate da punctual pentru acelea. În astfel de cazuri eu le zic doar îndemnul ”Iată, de acum ești dator să te păzești de toate acestea,...” și mai adaug, eventual, o rugăciune prin care cer Domnului să le lumineze mintea și să le întărească voința spre cele plăcute Lui.

Mă mai gîndesc la un aspect: rugăciunea de dezlegare n-ar trebui oare să facă referire și la Împărtășire, fie că ea urmează îndată (după o lungă lipsă), fie că se impune o pregătire pentru primirea ei ?

rugăciunea de dezlegare n-ar trebui oare să facă referire și la Împărtășire, fie că ea urmează îndată (după o lungă lipsă), fie că se impune o pregătire pentru primirea ei ?

Eu cred că nu, pentru că aceasta ar întări ideea greşită că înainte de fiecare împărtăşire este nevoie de dezlegare. Aici e vorba despre dezlegarea "păcatelor curente", săvârşite chiar şi de cei mai credincioşi şi duhovniceşti, care nu presupun oprire de la împărtăşire.
Dar în cazul păcatelor mari, când penitentul este oprit de la împărtăşire, se poate citi o altă rugăciune, în care să se menţioneze împăcarea cu Biserica şi permisiunea împărtăşirii. Se pare că atunci când a fost compusă a treia rugăciune a rânduielii de astăzi a Spovedaniei - care aminteşte de împăcarea cu Biserica, prin aceasta înţelegând şi permisiunea împărtăşirii - , oamenii încă îşi mărturiseau păcatele doar în cazul păcatelor mari (lucru care în Grecia se întâmplă şi în prezent în foarte multe cazuri).

Cred că uneori exagerăm cu închipuirea că Dumnezeu chiar dezleagă tot ce dezlegăm noi, obligându-L parcă pe Dumnezeu să se conformeze nepriceperii sau chiar ignoranţei noastre. Mă tem că nu tot ceea ce preoţii dezleagă ajunge să dezlege şi Dumnezeu...
.

Şi totuşi, Matei 18 cu 18, vorbeşte despre anume dezlegare şi dă asigurare că oricâte.
În principiu aşa înţeleg şi eu ca sf vs. Există o anume temere.
Am înţeles demult acest fapt de la sf Simeon N Teolog că există riscul nedezlegarii chiar şi de la episcopi.

Eu cred că în mod sigur dezleagă atunci când preotul crede fără nicio îndoială că dezleagă, dar poate că preotul crede doar atunci când mărturisirea păcatelor se face cu pocainţă.

Aţi specificat un amănunt important cu referire la toate păcatele, de care ţin şi eu cont la unele persoane, deşi l-am omis în postarea de mai sus.
Rugaciunea formulată de sf vs mi-se pare reuşită, dar dacă ne limităm doar la forma de rugăciune, avem deja celelalte rugăciuni de cerere a iertării de la Dumnezeu, nu credeţi că ar fi suficient?
Dar de ce aveţi reţinere pt forma declarativă?
Eu aşi tinde să cred că sunt valabile şi ar fi bine să fie ambele forme, aşa cum avem formă declarativă şi la alte taine, Se botează...Se cunună robul lui Dumnezeu (N)...etc.
La ruşi cum este?

În primul rând, forma declarativă a dezlegării de la Spovedanie este o chestiune destul de nouă şi netradiţională pt Biserică. În al doilea rând, prin aceasta ca şi cum i-am porunci lui Dumnezeu să ierte. Tocmai de aceea am compus această rugăciune pentru a fi citită după mărturisirea păcatelor, căci toate celelalte sunt prevăzute pentru a fi citite înainte.

care este practica rusa despre care vorbeste parintele Vladimir Vorobiev in Duhovnicul si ucenicul, spunand ca la ceasuri, se apropie cei care vor sa se impartaseasca sa li se citeasca o rugaciune de dezlegare, si atentioneaza e,l sa nu o faca cei care nu s-au spovedit mai de mult timp si cei cu pacate mai grele?

care este practica rusa despre care vorbeste parintele Vladimir Vorobiev in Duhovnicul si ucenicul, spunand ca la ceasuri, se apropie cei care vor sa se impartaseasca sa li se citeasca o rugaciune de dezlegare, si atentioneaza e,l sa nu o faca cei care nu s-au spovedit mai de mult timp si cei cu pacate mai grele?

E o chestie foarte suspectă şi, slavă Domnului, nu foarte răspândită, care nu ştie cum să împace deasa împărtăşire cu închipita obligativitate de a te spovedi înainte de fiecare împărtăşire. Şi s-a inventat: pentru păcatele mai mari treci şi te spovedeşti normal seara, iar pentru alea mici treci doar şi iei dezlegare înainte de Liturghie, deşi nu-i nevoie de aşa ceva. Am văzut la sârbi şi mai ceva: erau mai mulţi preoţi, unul slujea şi împărtăşea, iar altul se punea înaintea acestuia (lângă icoana Mântuitorului) şi-i dezlega pe toţi la rând. Mie mi se pare o mare prostie asta...

treci doar şi iei dezlegare înainte de Liturghie, deşi nu-i nevoie de aşa ceva.

Pare cam revoluționar acest punct de vedere.
1. ”Conform tipicului monastic bizantin al secolelor XII-XIII, unui călugăr i se interzicea de a lua singur decizia fie de aprimi Împărtășania, fie de a se abține de la ea, fără dezlegarea starețului sau duhovnicului său”. (A. Schmemann - Postul cel Mare, ed. Univers Enciclopedic, Buc 1995, p. 140)

2. Această dezlegare nu are legătură cu spovedania, ci este o practică de bună cuviință, prin care orice credincios își anunță dinainte intenția sa preotului. La fel se cere binecuvîntare pt a citi Apostolul, pt a pleca mai repede de la slujbă, pt a tăia anafură și pt multe altele, mai puțin importante.

3. Este și o măsură disciplinară, prin care preotul poate corecta anumite comportamente greșite, legînd momentan pe cei care vin nepregătiți, și evitînd astfel un gest mai dur în public, chiar în momentul Comuniunii.

E o chestie foarte suspectă şi, slavă Domnului, nu foarte răspândită, care nu ştie cum să împace deasa împărtăşire cu închipita obligativitate de a te spovedi înainte de fiecare împărtăşire.

4. Este o chestie de tranziție, dacă vreți, între cele două, care încurajează pe cei care îndrăznesc. Poate că într-o comunitate euharistică (cu împărtășire 100 %), nu este nevoie (deși mă îndoiesc că și acolo unii nu se vin cu turma, neavînd haină de nuntă ), dar aici, pe planeta strămoșească, nu putem schimba procentele de la un an la altul, iar dezlegarea rămîne o măsură părintească și necesară.

Eu așa am fost învățat, și așa văd problema.

asa spune si parintele, ca este o incercare de a impaca doua directii. multumesc.

Eu aş completa: o încercare nereuşită şi incorectă.

Vreau să completez că nu înțeleg prin dezlegare o rugăciune de dezlegare, ci un simplu gest de binecuvîntare, pe care credincioșii îl cer fie înainte de slujbă, fie la Utrenie când aduc prescură și lumînare.

Vreau să completez că nu înțeleg prin dezlegare o rugăciune de dezlegare, ci un simplu gest de binecuvîntare, pe care credincioșii îl cer fie înainte de slujbă, fie la Utrenie când aduc prescură și lumînare.

Ei, asta-i altceva. Dar ruşii şi sârbii chiar spun acea "formulă de dezlegare" fără de care chipurile nu te poţi împărtăşi. Şi mă întreb cum se împărtăşea lumea până la Petru Movilă...

Şi mă întreb cum se împărtăşea lumea până la Petru Movilă...

Eu cred că se împărtășea încă și mai puțin decît a precizat el. Dacă creștinii au căpătat măcar conștiința de a veni să se cuminece de 4 ori pe an, este datorită lui. Altfel, să ne aducem aminte de staroveri...
La fel se petrecea și în apusul catolic, înainte de Conciliile de la Lateran IV (1215) și Trento (1563). Ba chiar și lor ar trebui să le mulțumim.

Când am zis de Petru Movilă m-am referit (ironic) la "formula de dezlegare", nu la frecvenţa împărtăşirii, că de aia ştim noi...

Cum puteti explica faptul ca duhovnicul nostru ne propune Impartasania saptamanala (spovedania la 4-6 saptamani), iar intr-o Manastire cunoscuta din Romania, un preot ne-a sfatuit sa luam seama bine ca preotul de aici din Italia sa nu fie de alta confesiune, pt ca Impartasania se da doar celor vrednici si nu atat de des. Nu in ultimul rand, am inteles de la Sfintia sa ca impartasania trebuie savarsita doar in urma spovedaniei, nicidecum Impartasindu-ne de mai multe ori fara a ne spovedi. Ne-a argumentat cu exemple ale unor mari duhovnici (ex. Parintele Cleopa) care se Impartasea o data la 3 saptamani. Care sunt Canoanele in care sunt specificate aceste aspecte?

Cum puteti explica faptul ca duhovnicul nostru ne propune Impartasania saptamanala (spovedania la 4-6 saptamani)

Totul este corect şi patristic, dacă nu se ajunge la exagerări sau înşelări.

iar intr-o Manastire cunoscuta din Romania, un preot ne-a sfatuit sa luam seama bine ca preotul de aici din Italia sa nu fie de alta confesiune, pt ca Impartasania se da doar celor vrednici si nu atat de des.

Chiar întrebarea lui nu este ortodoxă.

am inteles de la Sfintia sa ca impartasania trebuie savarsita doar in urma spovedaniei, nicidecum Impartasindu-ne de mai multe ori fara a ne spovedi. Ne-a argumentat cu exemple ale unor mari duhovnici (ex. Parintele Cleopa) care se Impartasea o data la 3 saptamani. Care sunt Canoanele in care sunt specificate aceste aspecte?

Argumentul cu pr. Cleopa este foarte slab şi nu spune nimic. Să aducă el canoane care să confime punctul lui de vedere şi să lase legende la o parte.