Hristos a înviat!
La tema hirotoniei mi se pare că există două practici incorecte.
1. Situația actuală.
Diaconii și preoții sunt hirotoniți prin catedrale pentru anumite parohii sau la liturghiile unei localități pe seama altor localități.
- Cei prezenți la slujbă nu cunosc cine este candidatul dat
- Cei prezenți cel mai degrabă nici nu-l vor mai vedea în afara acestei liturghii
- Comunitatea care primește un nou slujitor nu participă la hirotonia acestui preot/diacon nou
- Situația este similară chiar și cu episcopii, care sunt hirotoniți la Moscova sau București.
Oare nu ar fi fost mai logic de a hirotoni chiar în comunitatea în care acesta va sluji/păstori?
2. Privind rânduiala liturgică.
Nu-mi era clară niciodată succesiunea actelor la această Taină.
Inițial este rugăciunea de hirotonie și doar apoi episcopul întreabă dacă candidatul este vrednic?
Oare nu ar fi fost mai corect să fie invers? adică să întrebe dacă candidatul este vrednic și doar apoi să se roage cu comunitatea pentru ca Duhul Sfânt să se coboare peste el.
3. Am fost la multe hirotonii, dar mi s-a părut mereu că e o slujbă (din cadrul Liturghiei) prea rapidă spre deosebire de sfințirea apei, Botezul sau Cununia. Biserica primește un nou slujitor care va servi/pastori comunitatea. Mi se pare că ar fi trebuit să fie cumva o liturghie accentuată pe acest aspect. Adică să fie lecturi biblice la tema slujirii date, declarație (asta am mai văzut) publică a candidatului, o povățuire publică din partea episcopului care ar explica în ce constă slujirea lui.
4. Ectenia de la hirotonie include cererile care deja au fost spuse la ectenia mare. Repetarea dată mi se pare inutilă. Mi se creează impresia că ea a apărut din necesitatea episcopului de a rosti acea rugăciune în șoaptă. De vreme ce are ecfonis, deci ca și anafora ar trebui să fie citită în glas?