În 5 ani de preoţie eu am botezat 3 adulţi. La noi la Mănăstire este o cadă specială pt botezul maturilor. Cred că în toate oraşele mai mari poate să fie cel puţin la o parohie aşa ceva şi toată lumea să ştie că acolo este baptisteriul pt maturi, aşa cum e Biserica Sf. Dumitru din Chişinău, care are baptisteriu.
NU se acceptă botezul prin stropire/turnare decât ca EXCEPŢIE (Cf.
Didahia, VII), precum şi Catehismul Bisericii Ortodoxe.
Dar ce înţelegem prin "excepţie"? Faptul că nu avem vas potrivit? Nu. Mergi la râu sau la un lac!
Excepţia este "cazul de moarte" şi când, fiind în criză de timp, nu ai altă alternativă. Atunci fie mic, fie mare, el poate fi botezat şi prin stropire. Cazurile acestea însă sunt extrem de rare. Unui preot i se poate întâmpla ca toată viaţa să nu aibă niciodată un asemenea caz...
NU TREBUIE SĂ LUĂM EXCEPŢIA DREPT REGULĂ!
Cineva (tot în vechiul forum) mi-a cerut să argumentez necesitatea afundării cu texte din Molitfelnic. Iată răspunsul:
- Trebnicul lui Petru Movilã (Kiev 1646), pagina 61, într-adevăr face referire la botezul prin turnare la cei maturi:
"...preotul ţinând mâna stângă pe capul lui, cu cea dreaptă toarnă apă caldă (deşi Didahia precizează că ea trebuie să fie rece),
spunând aceeaşi formulă...". Dar după cum se ştie, acest Trebnic are multe influienţe latine. Până la el, nu găsim nici o referire la aşa ceva. Din contra, în baza
Canonului 50 Apostolic, botezul trebuia să fie exclusiv prin afundare ca să nu zic cã unii, chiar repetau botezul făcut prin stropire.
- Şi latinii au practicat botezul prin afundare şi destul de târziu au renunţat la el (a se vedea baptisteriul din Catedrala Sf. Marcu din Veneţia + cuvintele papei Pelagiu despre obligativitatea afundării la botez; de fapt tautologie căci: botez=afundare).
- Toţi Sfinţii Părinţi vorbesc despre necesitatea şi importanţa acestor scufundări. Vedeţi: Sf. Dionisie Areopagitul, "Despre ierarhia bisericească" II, 7., Sf. Grigore de Nissa, "Marele Cuvânt Catehetic", Sf. Ioan Gură de Aur (mai multe locuri) etc.
- Regula afundării nu poate fi dedusă f. clar doar din Molitfelnic. La început Evhologhioanele nu aveau deloc rubrici cu indicaţii practice, ci doar rugăciunile propriu-zise. Indicaţiile practice au început să apară tocmai când nici botezul maturilor nu se mai practica şi nici baptisterii nu se mai făceau. De aceea, indicaţia afundării poate lipsi din Evhologhion, dar pentru orice grec, de exemplu, ea nici nu îşi are rostul pt că zicând "Se botează robul lui Dumnezeu...", grecul zice de fapt "Se afundă robul lui Dumnezeu..."
Istoria Rusiei, de exemplu, arată că popoarele creştinate din Siberia totdeauana erau botezate în râu, tocmai pt a se face afundarea. La fel s-a întâmplat şi la Kiev în anul 988. Deci afundarea, fie a celui matur, fie copil este o disciplină canonică obligatorie a Bisericii de Răsărit ancorată profund în conştiinţa Bisericii. Ea nu poate fi suprimatã prin invocarea a tot felul de "excepţii" fără nici un temei. Nici Catehismul şi nici Molitfelnicul nu pot aduce ceva nou aici. Conştiinţa Bisericii nu va permite acest lucru!
Ăsta e răspunsul meu!
Iar dacă vreţi să citiţi (în engleză)
cea mai tare carte la acest subiect, aparţinând pr. prof. G. Metallinos. Să nu vă speriaţi. Da, acolo într-adevăr se demonstrează clar că papistaşii trebuie rebotezaţi.
O traducere românească a cărţii ar fi foare utilă.