Sunt multe de spus... cer rabdare!
"De ce trebuie sa credem?"
Stimate Domn, intai de toate putem lamuri simplu ca orice om se foloseste de credinta. Atunci cand prin vointa ne impunem sa facem ceva, ajungem sa "credem" - cu tarie - ca vom realiza ceea ce ne-am propus. Intr-un cuvant: "Credem".
De obicei "credinta aceasta" de care vorbesc nu are a face cu "religia". Putem spune ca este o "putere" interioara care ne impinge inainte si care ne sustine spre reusita. Si unde "credem" cu tarie ca vom reusi... in 100% din cazuri si reusim (daca nu "slabim" in "credinta" pe parcurs). Mutam si muntii... nu?
Sunteti de acord cu mine?
Toata lumea se foloseste de aceasta "putere". Puterea credintei. Este usor de observat si de demonstrat, nu are rost sa intru in detalii.
Acum problema se pune "in ce cred?". In general "credem" in noi ca vom reusi ceva. Credem in "sansa" noastra. Credem in "steaua noastra norocoasa". Credem in perspectivele ce ni se deschid. Credem in copii nostrii ca vor reusii in viata. Si prin aceasta ajungem sa fin "siguri" ca asa va fi... observand de-a lungul timpului ca prin credinta care am avut-o (si pe care am pastrat-o) ni se "adeveresc cele nadajduite". De multe ori simtim ca insasi aceasta credinta a noastra ne impinge in fata si "ea" este cea care "rezolva" toate.
Aveti copii? Nu le-ati spus in momentele mai grele (la examene de exemplu) sa nu-si faca griji ca vor reusii? Nu aveati pentru ei acea "credinta" (bazata si pe cunoastere) ca vor reusii? Si nu incercati ca aceasta credinta sa le-o insuflati si lor? Oare nu credeati si dumneavostra ca va fi bine? Nu refuzati sa credeti ca va fi rau?
Iata deci elemente ale credintei.
Credinta ne apare astfel ca o putere interioara - reala - care ne "impinge de la spate" atunci cand umblam in nestiinta: necunoasterea viitorului, nelinistea vis-a-vis de cunoastere, etc. Si cum orice putere se manifesta si la nivel energetic putem spune ca este o "putere-energie" ce o detine omul si pe care o poate folosi (sau nu) dupa bunul plac.
Acum... intrebarea dumneavoastra banuiesc ca nu este "de ce sa credem" in general, ci "de ce sa credem in Dumnezeu"?
Suntem pe un forum ortodox, noi insine ortodocsi (cu mila lui Dumnezeu) deci vom aborda un raspuns ortodox.
Astfel:
Credinta se inscrie in categoria "virtutiilor teologice" alaturi de "nadejde" si de "dragoste". Nu detaliem mai mult ca "tehnicul" e "rece" si in teologie pe alocuri plictiseste.
Avem astfel trei virtuti-puteri-energie: credinta-nadejdea-dragostea - care stau la baza "miscarii" omului catre "cineva-ceva".
Acum, in raport cu "miscarea" spre Dumnezeu - adica cunoasterea si iubirea noastra fata de El - asa cum o facem spre orice alta persoana (si datori suntem si spre Dumnezeu - ca Persoana Sfanta - Desavarsita si Vrednica de Cunoastere), omul intampina dificultatea "nevederii" Lui. Biblic, la facerea lumii si a omului, omul vedea pe Dumnezeu. Adam se "plimba" cu Dumnezeu prin Eden si impreuna puneau nume la animale etc, etc.
Datorita pacatului (neascultarii - cunoasterii rationale fara Dumnezeu), omul "cade" din aceasta vedere si o "perdea" (mai groasa sau mai subtire - dupa caz) i se asterne peste ochi. Practic fata de Dumnezeu omul intra in intuneric -devine orb.
Nu-L mai vede. Nu-L mai percepe. Nu-L mai simte.
Dumnezeu ii cere sa ramana cu El - sa nu intre intr-o cunoastere a lumii fara El (cum a facut-o demonul) si ii spune ca "va muri" de va "gusta" din aceea cunoastere gresita. Aceasta "ne-vedere/ne-simtire" a Dumnezeirii e moartea noastra.
Omul nu "crede" ce ii spune Dumnezeu. Nu "crede" ca va muri. E adevarat fiind ispitit de "sarpe-demon". Si cade-moare prin "departarea-moarte" fata de Dumnezeu.
Si cum omul in vedere fiind nu a ramas cu Dumnezeu, primeste acum "canonul-leacul" de a se intoarce din "ne-vedere" prin "credinta" inapoi la El: (II CorII 5.7) "Căci umblăm prin credinţă, nu prin vedere".
Insusi Dumnezeu ii da aceasta putere a credintei cum ne-o spune si Sf. Ap. Pavel:
(Efeseni 2.8) "Căci în har sunteţi mântuiţi, prin credinţă, şi aceasta nu e de la voi: este darul lui Dumnezeu".
Acum, "credinta" apare ca un "baston" a celui orb. Ba mai mult, ca o "funie" ce are la capatul celalalt pe Dumnezeu care ne "trage".
Fara a crede in ceva omul nu are un "sens" de miscare si ar merge haotic prin lume - ca un animal. Cumva toti credem in ceva sau in cineva care ne determina astfel un sens si o miscare "spre...". Problema se pune unde duce acest sens sau care ii este finalitatea.
Cine spune ca nu crede in nimic... minte. Fie credem in noi, in cei de langa noi, in idei inaltatoare, in principii, in proiecte, in viata, in etc, etc. Ortodox vorbind, problema e ca daca nu coalizam aceasta credinta inspre (ca "sens" deci) Dumnezeu riscam sa "credem" fara o finalitate si in cazul unei finalitati - o finalitate fara perspectiva: moarta - adica finita.
Omul are valente de cunoastere infinite (asa cum le-a sadit Dumnezeu in el - ca chip al Sau). Orice lucru facut si finalizat il multumeste pe om pe moment dar in scurt timp este "depasit" pentru ca devine "cunoscut" si astfel "banal", finit.
Lumea in sine este finita. Oricat de mult ar cunoaste omul totul devine cu timpul "banal" si omul cauta altceva - evolutia stintifica. Dar acel "altceva" omul observa ca nu-l satisface si vrea "altceva" si tot asa fara a avea o finalitate sau o multumire-implinire.
Singura "sursa" inepuizabila de "cunoastere-multumire-implinire" pentru om este Dumnezeu ca "Persoana - infinit de cunoastere".
De ce sa-L cunoastem? De aceea... pentru ca este "implinirea" dorintei noastre de cunoastere infinita. De dragoste-cunoastere infinita-inepuizabila (mai bine zis).
Dar cum pe Dumnezeu nu-L mai vedem (cum am spus) avem nevoie de credinta ca se ne "impinga" de la spate catre El. Ca altfel ratacim in intuneric in "credinte" marunte, limitate.
Atentie totusi... credinta poate fi si stramba. Daca omul nu o foloseste cum trebuie ea il poate duce si in prapastie. Daca nu credem "drept" (si aici trebuie multa atentie) credinta nu il ajuta cu nimic pe om ci din-potriva il "ingroapa".
Ortodox, credinta incepe cu CREZUL - ca marturisirea de Credinta a crestinului - vis-a-vis de Dumnezeu, de credinta in Dumnezeu. Crezul reprezinta ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit prin Hristos, respectiv "sensul-miscarea" pe care trebuie sa o urmam daca vrem sa ajungem la Cunoasterea Dumnezeirii. Si va mai dau un citat (ma iertati): Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel Cap. 2.16. "Ştiind însă că omul nu se îndreptează din faptele Legii, ci prin credinţa în Hristos Iisus, am crezut şi noi în Hristos Iisus, ca să ne îndreptă din credinţa în Hristos, iar nu din faptele Legii, căci din faptele Legii, nimeni nu se va îndrepta".
Aceasta "ne-indreptarea" din faptele Legii e o alta discutie...
Curaj!
Nota bibliografica: Recomand de citit despre "puterea" credintei: Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel - CAP 11 (in special).