Toate cele de mai sus se leagă indisolubil cu adaosul “filioque”, pentru acceptarea căruia romano-catolicii îndeosebi confundă însuşirile ipostatice ale lui Dumnezeu cu cele fireşti şi, mai ales confundă purcederea veşnică [pururea fiitoare] a Sfântului Duh, ca Persoană dumnezeiască cu pogorârea sau arătarea Sfântului Duh ca lucrare necreată de obşte a Dumnezeului Treimic.
De fapt este vorba de o ambiguitate lingvistica care sta la baza disputei cu ortodoxia
Concret traducerea latineasca a grecescului
εκπορευσις (Ioan 15,26) prin
procesio/procedere urmeaza un viciu lingvistic, fara suport teologic si istoric. Eroarea de traducere consta in aceea ca processio nu reda intocmai grecescul εκπορευσις
Diferenta dintre εκπορευσις si processio este aceea ca primul atesta calitatea de obarsie eterna(izvor, πηγη) a Sfintei Treimi, in vreme ce "processio" semnifica, in acceptia sa teologica, comunicarea substantei divine eterne asupra Duhului Sfant de la Tatal si Fiul, unde ουσια divina este aceeasi.
Introducerea adaosului filioque in traducerea latina a Crezului a fost o necesitate de de combatere a ereziei lui Arie, in vremea marilor incercări eretice din Imperiul Roman de Apus.
Prin filioque s-a inchis posibilitatea de a tagadui ca Fiul este deo fiinta cu Tatal si cu Duhul Sfant, in perfecta comuniune si partasie a Dumnezeirii, a fiintei eterne.
Deci tot pacatul lui filoque este acela ca s-a dorit a fi o traducere ad literam in latina a Crezului original redactat in limba greaca.