Prsupunând că am prins cele ce te frământă (din analiza celor expuse de d-ta), încerc să le răspund pe rând:
Aşadar sutana nu mântuie, ci împlinirea voii stăpânului.
Desigur părinte. Nu depinde de cine aleargă ci de Dumnezeu.
Vreau să vă scriu o chestiune care mă frămîntă personal și , totodată, să vă cer sfatul.
Preotul din satul meu, la o predică, zicea în felul următor.
"
Faptele bune ale omului este (sunt nu este) meritul Lui Dumnezeu. (deci nu meritul omului)
Indiscutabil, chiar Domnul spune:
5. Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci
fără Mine nu puteţi face nimic. Ioan.15
Adică, Domnul spune că binele desăvârşit nu poate fi lucrat de om fără ajutorul Lui; şi acest lucru îl înţelegem din cuvintele
roadă multă. Lucrul acesta ni-l arată şi Sf.Apostol Iacov:
"
Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare."
Iac.1.17
Însă Domnul ne mai indică şi un alt înţeles al cuvintelor Sale -
a face la modul absolut, arătat prin cuvintele
fără Mine nu puteţi face nimic. Adică, absolut tot ce avem nu le avem prin noi şi de la noi înşine, ci de la El, în El şi prin El ne avem, şi le avem, şi Îl avem. Aceasta şi marele Pavel o spune în mai multe rânduri:
a) "Căci cine te deosebeşte pe tine?
Şi ce ai, pe care să nu-l fi primit? Iar dacă l-ai primit, de ce te făleşti, ca şi cum nu l-ai fi primit?"
1Cor.4:7;
b)"Căci
în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: căci ai Lui neam şi suntem."
FA.17:28.
Asemenea şi Sf.Ioan Evanghelistul spune:
"Ştim iarăşi că Fiul lui Dumnezeu a venit şi ne-a dat nouă pricepere, ca să cunoaştem pe Dumnezeul cel adevărat; şi
noi suntem în Dumnezeul cel adevărat, adică întru Fiul Său Iisus Hristos. Acesta este adevăratul Dumnezeu şi viaţa de veci. "
1Ioan.5:20.
Iar dacă mai respirăm, ori dacă ne mai trezim dimineaţa, etc. este pentru că El ne ţine în existenţă, fiind Atoateţiitorul (Apoc.1:8)
"Faptele rele sănt ale omului și este responsabil pentru ele"
Aşa spune şi psalmistul David:"Zis-am: "Mărturisi-voi fărădelegea mea asupra mea Domnului"; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu."
Ps.31:6 Că tocmai asta n-au făcut-o Adam şi Eva - să-şi mărturisească păcatul lor asupra lor Domnului, ci invers au procedat: Adam a dat vina pe femeie,, iar femeia pe şarpe şi de aceea nu au fost iertaţi. Însă, măsura responsabilităţii fiecăruia pentru păcat numai Domnul o ştie.
Pînă aici toate bune foarte, numai că eu am o dilemă.
Ca să pot supravețui am deschis un mic magazin, în satul în care locuiesc, cu profil alimentar-industrial.
Pe la douăzeci ale luni vine la magazin un cetățean și î-mi cere să-i dau pe datorie măncare și îmbrăcăminte, pe datorie. Datorie pe care să o plătească în cinsprăzece luna viitoare.Îi dau, pentru că îi plîng copii de foame și umblă dezbrăcați. Tot la două zile cetățeanul vine la mine și î-mi cere pîine, conserve, zahăr, ulei, etc.
Cu toate că eu sînt cel care l-am hrănit și l-am îmbrăcat nu-i meritul meu ci a Lui Dumnezeu.
Vine scadența. Cetățeanul nu se prezintă cu datoria.
Îl caut și îl găsesc la cîrciumă. Cînd îi cer datoria mă înjură. Eu supărat, pentru că și pe mine nu mă păsuiesc creditorii, îl cert.
Asta este fapta mea cea rea și eu sînt responsabil de ia.
Și uită așa mujicul este sătul și îmbrăcat, pe bani mei, cu meritul Lui Dumnezeu și eu sînt un păcătos...............
Fain nu?
Dar d-ta nu ai păcătuit când l-ai certat, ci ai făcut după cuvântul Domnului: "Luaţi aminte la voi înşivă. De-ţi va greşi fratele tău, dojeneşte-l şi dacă se va pocăi, iartă-l." Lc.17:3. Iar despre el, psalmistul spune: "Se împrumută păcătosul şi nu dă înapoi, iar dreptul se îndură şi dă."
Ps.36:21. Şi asta numai în măsura în care-i mai stă în putere să mai da înapoi.
Însă, pentru mine şi pentru d-ta (presupunându-se că avem de dat) Domnul spune următoarele:
"Celui care cere de la tine, dă-i; şi de la cel ce voieşte să se împrumute de la tine, nu întoarce faţa ta."
Mt.5:42
Şi încă:
"Şi dacă iubiţi pe cei ce vă iubesc, ce răsplată puteţi avea? Căci şi păcătoşii iubesc pe cei ce îi iubesc pe ei.
Şi dacă faceţi bine celor ce vă fac vouă bine, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii acelaşi lucru fac.
Şi dacă daţi împrumut celor de la care nădăjduiţi să luaţi înapoi, ce mulţumire puteţi avea? Că şi păcătoşii dau cu împrumut păcătoşilor, ca să primească înapoi întocmai.
Ci iubiţi pe vrăjmaşii voştri şi faceţi bine şi daţi cu împrumut, fără să nădăjduiţi nimic în schimb, şi răsplata voastră va fi multă şi veţi fi fiii Celui Preaînalt, că El este bun cu cei nemulţumitori şi răi.
Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv."
Lc.6:32-36
Însă, discernământul este cel care trebuie să ne conducă în toate. Că dacă eu şi d-ta avem familie, putem face fapte de milostenie în măsura în care nu-i păgubim pe ei (familia). Adică eu încalţ copilul altuia, însă cu preţul să rămână al meu desculţ? Asta nu ne este îngăduit, pentru că Domnul spune:
să iubeşti pe aproapele tău ca pe sine-ţi . Ori cine este aproapele în cazul acesta: copilul meu sau al altuia?
Altfel stau lucrurile atunci când eşti singur, că te poţi trece pe tine cu vederea pentru binele altuia. Spre exemplu: Sf.Ierarh Calinic de la Cernica făcea milostenii la tot pasul. Iar dacă cumva vreun sărac îi cerea milostenie şi el nu mai avea, atunci, cu ochii în lacrimi, se întorcea către cei din jur să se împrumute zicând: "Împrumutaţi-mă vă rog, că a venit la mine acest frate al lui Iisus şi eu nu am cu ce să-l ajut!"