Dle undecimus, una este curăţia celor căsătoriţi şi alta fecioria celor necăsătoriţi care este mai mult decât curăţia.
Nu ştiu de unde extrageţi această scară de valori, căci în Scriptură eu nu am găsit... De exemplu, apostolul Ioan nu este mai sfânt decât apostolul Petru de care ştim că era căsătorit.
Şi apoi, celibatul [călugărilor] nu aduce automat după sine sfinţenia ori curăţia. Diavolul îi ispiteşte şi pe ei, iar unii chiar cad la capitolul acesta. Cazurile tot mai dese de călugări adulteri, pedofili şi homosexuali sunt o dovadă în sensul acesta.
Apoi celibatar poţi să fi, dar nu şi fecior. Celibatar poţi să fi dar avar. Celibatar poţi să fi dar nesupus nimănui.
De acord cu asta, însă acestea sunt valabile şi în dreptul călugărilor; cum ziceam mai sus, nimeni nu e scutit de ispită şi chiar păcat dacă i se dă curs ispitei.
Aspectul fecioriei ( al celor fameni)a fos atins de Mântuitorul şi în evanghelie
Probabil vă referiţi la pasajul din
Matei 19,10-12. Ei bine, acolo lucrurile sunt puţin mai nuanţate... Evident ucenicii judecau că firea omenească fiind aşa cum era, şi fiind atât de multe împrejurări în care soţul şi soţia se găsesc în incompatibilitate, n-ar fi mai bine să se evite cu totul viaţa de căsătorie? Fără îndoială, standardul pe care îl proclama Hristos părea la început prea înalt chiar şi pentru ucenici, aşa cum pare uneori creştinilor de astăzi. Ceea ce uitau ucenicii, şi ceea ce creştinii de azi sunt înclinaţi să uite, este că Hristos oferă o altă soluţie pentru fericirea vieţii de căsătorie. Potrivit cu formula lui Hristos, acolo unde dispoziţiile şi individualitatea nu se potrivesc, soluţia este să se schimbe dispoziţiile, inimile şi vieţile (
Romani 12,2), nu partenerii de căsătorie. Principiile pe temeiul cărora poate avea loc această transformare sunt clar arătate în Predica de pe Munte (
Matei 5,38-48;
6,14.15). Dacă principiile acestea sunt aplicate la situaţii de căsătorie dificile, vor face aceleaşi minuni ca atunci când sunt aplicate la alte relaţii sociale. Nu există problemă de căsătorie care nu poate fi rezolvată spre satisfacţia atât a bărbatului, cât şi a soţiei dacă amândoi sunt dispuşi să urmeze principiile trasate de Hristos în Predica de pe Munte. Şi acolo unde unul este dispus să facă aşa chiar dacă celălalt s-ar putea să nu fie, este adesea posibil să se ajungă la o remarcabilă măsură de pace conjugală; şi de multe ori rezultatul final va fi câştigarea celui lipsit de bunăvoinţă. O astfel de răsplată este vrednică de răbdarea şi jertfirea de sine pe care le cere.
Cât priveşte
famenii, Hristos aminteşte acolo trei categorii. În prima categorie, evident El descrie anumite persoane care sufereau de un defect congenital, defect de care ei nu trebuiau să fie socotiţi răspunzători. În legătură cu a doua categorie (
famenii pe care oamenii i-au făcut fameni) v-aş atrage atenţia asupra unui aspect ce nu trebuie neglijat: în VT preoţii mutilaţi în felul acesta fizic nu puteau servi în slujba preoţească (vezi
Levitic 21,18-21)
În legătură cu a treia categorie ("
fameni care s-au făcut fameni pe ei înşişi"), vreau să spun că totuşi căsătoria este de dorit. Formarea caracterului poate fi mult mai eficientă şi deplină în asociere strânsă cu o altă fiinţă omenească decât atunci când omul este „singur”. În legăturile intime, de zi cu zi, ale vieţii de familie, se poate realiza mai mult în ce priveşte atenuarea şi înfrânarea trăsăturilor neplăcute ale caracterelor şi întărirea însuşirilor mai bune decât s-ar putea pe altă cale. Aceia care, pentru un motiv sau altul, sunt fără privilegiul unui cămin al lor propriu, sunt lipsiţi prin aceasta de una din cele mai bune şcoli ale vieţii pentru caracter, şi nu pot cunoaşte adâncimile bucuriilor, întristărilor şi ocaziilor vieţii.
Celibatul nu este starea obişnuită, normală şi este o înşelăciune de la cel rău că, prin sine, el poate duce la o stare superioară a sfinţeniei care altfel n-ar fi cu putinţă. La iudei, celibatul era rău văzut sau compătimit, şi era practicat numai de grupe ascetice extreme ca de pildă Esenienii. Raportul biblic afirmă în mod specific că Petru era căsătorit şi probabil şi posibil şi alţi ucenici erau la fel. Iisus n-a recomandat niciodată celibatul, nici pentru creştini ca un tot, nici pentru conducătorii creştini. Nu este natural şi nu contribuie la dezvoltarea unui caracter simetric aşa cum o poate face viaţa normală de căsătorie.
Cuvintele Domnului, dacă sunt înţelese literal, ar fi contra tonului general al Scripturii. Ideea mutilării corporale este respingătoare. Pare potrivit a vedea afirmaţia aceasta ca analogă declaraţiei lui Hristos din
Matei 5,30. Fără îndoială, afirmaţia lui Hristos trebuie să fie înţeleasă figurat. Dar chiar şi în această situaţie, nu este o poruncă şi nici măcar un sfat de urmat pentru toţi creştinii. Mai degrabă putem înţelege un principiu enunţat în
1 Cor.7,29.
Apoi dvs se pare că nu înţelegeţi termenul de monah sau călugăr şi faceţi confuzie.
Foarte posibil, dar aveţi vă rog înţelegere pentru mine... eu sunt cu "
Sola Scriptura", iar în Scriptură nu găsim acest termen.