Necurăţia femeii întinează !?

Tot ce e legat de domeniile de mai sus...
porfirie
Mesaje:237
Membru din:13 Mai 2009, 20:24
Confesiune:ortodox
Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde porfirie » 27 Oct 2011, 18:41

Nu stiu daca m-am incadrat bine aici cu ceea ce o sa pun in continuare, sper ca da. Ce parere aveti de ce spune Sf. Atanasie aici?
Despre prescripţiile iudaice şi păgâne cu privire la scurgerea de sămânţă, scurgerea în vis, relaţii sexuale, menstruaţii, unirea legitimă, naştere, avort, întinarea corpului
Din Canonul Ortodoxiei
Editura Deisis
pagina 707

XXVII. Despre prescripţiile iudaice şi păgâne cu privire la scurgerea de sămânţă, scurgerea în vis, relaţii sexuale, menstruaţii, unirea legitimă, naştere, avort, întinarea corpului, îngroparea mortului sau oaselor, morminte sau deosebirea mâncărurilor

Iar dacă păzesc obiceiurile iudaice privitoare la scurgeri de sămânţă, scurgeri în vis şi relaţiile sexuale potrivit Legii [Lv 12; 15; 22], să ne spună dacă în ceasurile şi zilele în care suferă ceva din acestea se feresc să se roage, să se împărtăşească din Euharistie sau să atingă Cartea; şi dacă spun că da, este evident că sunt goi de Duhul Sfânt Care rămâne pururea în cei credincioşi, căci despre cei cuvioşi spune Solomon ca fiecare să fie gata, că: „Atunci când doarme, să-1 păzească, şi când se scoală, să vorbească cu el” [Pr 6,22]. Căci dacă socoteşti, femeie, că atunci când eşti în cele şapte zile ale scurgerii tale [Lv 15, 12], eşti goală de Duhul, şi atunci, dacă mori pe neaşteptate goală de Duhul, vei pleca la Dumnezeu fără îndrăznirea nădejdii.

Întrucât ai însă negreşit pe Duhul în chip inseparabil, fiindcă El nu este într-un loc, atunci ai nevoie de rugăciune, de Euharistie şi de vizita Duhului Sfânt, întrucât în această stare n-ai făcut nici o fărădelege.

Fiindcă nici împreunările legitime, nici lehuzia, nici curgerea sângelui, nici scurgerile în vis nu pot întina firea omului sau să o separe de Duhul Sfânt, ci numai necredinţa, impietatea şi acţiunea contrară legii.

Pentru că Duhul Sfânt rămâne mereu în cei care L-au dobândit, cât timp vor fi vrednici, iar pe cei de care se separă îi face pustii şi predaţi duhului rău.

Dar orice om e plin fie de Duhul Sfânt, fie de [duhul] cel necurat şi îi este cu neputinţă să scape de fiecare din aceştia, dacă nu suferă ceva contra lor; căci Mângâietorul urăşte orice minciună [FA 5, 3], iar diavolul urăşte orice adevăr [In 8,44].

Dar oricine a fost botezat cu adevărat e separat de duhul diavolesc şi e în Duhul Sfânt, iar în cel ce face binele rămâne Duhul Sfânt umplându-1 de înţelepciune şi pricepere şi duhul rău nu se poate apropia de el, pentru că observă atacurile lui.

Deci tu, femeie, dacă, aşa cum spui, în zilele scurgerii tale eşti goală de Duhul Sfânt, atunci eşti plină de cel necurat; căci nerugându-te, nici citind, îl chemi fără voie, fiindcă el îi iubeşte pe cei nerecunoscători, leneşi, nepăsători, somnoroşi, deoarece şi el, întrucât a fost bolnav de nerecunoştinţa, a fost dezbrăcat de Dumnezeu de demnitatea sa, fiindcă a ales să fie diavol în loc de arhanghel.

De aceea abţine-te, femeie, de la cuvinte zadarnice, adu-ţi aminte întotdeauna de Dumnezeu Care te-a creat şi roagă-te Lui, fiindcă este Domn şi al tău şi a toate, şi meditează la legile Lui, nerespectând nimic din practicile Legii care ţin sau de curăţirea naturală sau de împreunarea legiuită sau de naştere ori lepădare, sau de întinarea trupului, fiindcă astfel de practici sunt invenţiile zadarnice ale unor oameni nebuni şi n-au nici un sens.

In chip asemănător, nici îngroparea unui om, nici oasele unui mort, nici mormântul, nici oricare mâncare, nici scurgerea în vis nu pot întina sufletul omului, ci numai necredinţa în Dumnezeu, fărădelegea şi nedreptatea faţă de aproapele, adică răpirea, violenţa sau altceva contrar dreptăţii, adulterul sau desfrânarea.

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde protosinghel » 28 Oct 2011, 02:26

De acord cu cele spuse de Sf. Athanasie. Totuşi, consider că în aceste perioade femeia nu trebuie să se împărtăşească, dar poate intra în biserică, pt că nu este necurată.

porfirie
Mesaje:237
Membru din:13 Mai 2009, 20:24
Confesiune:ortodox

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde porfirie » 28 Oct 2011, 14:07

Sunteti de acord dar nu prea, ca pana la urma femeile sunt cele mai afectate categorie din cele de mai sus(ca timp). Dar si in celelalte probleme este o neconcoranta intre ceea ce zice Sf. Athanasie si ceea ce zice Sf. Vasile cel Mare... Pe asta cum o rezolvam?

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde maria_andreea » 28 Oct 2011, 14:55

Şi eu sunt de acord cu părintele Petru. Pt mine înţelesul vine din acelaşi sens în care e păcat să faci semnul crucii pe pavaje, cu creta pe trotuar de exemplu pt că va fi călcată în picioare (nu i se acordă cinstea cuvenită, dimpotrivă e călcată în picioare). Sfânta Împărtăşanie trebuie să fie primită întru-un templu întreg, să zic aşa, nu într-unul care scoate afară din ale sale, printre care şi Sfânta Împărtăşanie care tocmai a fost luată şi în formă materială nu doar duhovnicească/spirituală.
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

OLGA

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde OLGA » 28 Oct 2011, 15:19

Eu cred ca este mare lipsa de preoti cu discernamant.Si pe mine m-a durut si ma doare lipsa asta.

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde maria_andreea » 29 Oct 2011, 08:49

Eu cred ca este mare lipsa de preoti cu discernamant.Si pe mine m-a durut si ma doare lipsa asta.

Nu duce la nimic bun doar părerea de rău. Părintele Arsenie Boca spunea dacă vrem preoţi buni, să-i naştem-i noi. Nu trebuie neapărat să dai viaţă şi să creşti un copil, poţi înţelege de aici şi sârguinţa ta de a-i întreba şi a împlini cuvântul Lui Dumnezeu din gura lor.
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Claudiu68

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde Claudiu68 » 29 Oct 2011, 19:38

Cu tot respectul dar puteti sa-mi raspundeti la o intrebare ? : de ce preoti cununa femeile cu burta la gura ? cind scriptura stim cu totii ce spune
Acest fapt care, subtil, deranjează, cred că l-a determinat pe părintele să se pronunţe ironic, în felul care a făcut-o, nu că gata de acum chiar aşa o să şi facă.
Cu alte cuvinte, s-ar putea să-i fi spus cu subînţeles cam aşa: dacă eşti mai cuminte ca mine şi te consideri necurată şi hotărăşti tu in locul meu ce să faci, de ce ai venit măi sub epitrahilul meu, nu tot harul lucrează şi în această taină?
Sau aici se poate atinge de "necurăţia" ta şi numai acolo la sfinte nu?
Dacă eşti "necurată" înseamnă că trebuie să dau foc la epitrahil pt că este sfinţit, este curat.
Iar femeia, gata!!! părintele mă consideră aşa şi aşa, a spus că trebuie să dea foc, bla, bla, bla, etc. Si aşa ies bârfele şi zâzaniile...
Deci aşa situaţie, aşa răspuns, nu este deloc imposibil...

Veronika
Mesaje:135
Membru din:05 Sep 2010, 23:00
Confesiune:ortodox
Preocupări:biologie, spiritualitate ortodoxa
Localitate:Chişinău

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde Veronika » 12 Ian 2012, 21:56

Spuneţi-mi vă rog, îi este permis femeii în această perioadă să participe la slujba de sfinţire a casei (şi nu numai), pentru că părintele din sat nu permite aşa ceva, chiar dă canon în privinţa asta.
Eu personal, nu văd nici un păcat în acest sens. Dacă i se permite femeii să participe la Sf. Liturghie cînd are loc cea mai mare minune, atunci despre subiectul ăsta nici nuştiu ce să spun...
Aştept părerile celorlalţi.

Avatar utilizator
apologet
Mesaje:99
Membru din:22 Aug 2008, 21:17
Confesiune:ortodox
Preocupări:scot balastul din teologie
Localitate:România

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde apologet » 16 Ian 2012, 14:13

Spuneţi-mi vă rog, îi este permis femeii în această perioadă să participe la slujba de sfinţire a casei (şi nu numai), pentru că părintele din sat nu permite aşa ceva, chiar dă canon în privinţa asta.
Desigur îi este permis femeii aşa ceva. Mai mult decât atât, cred că femeile nu trebuie să mai spovedească toate prostioarele, dând prilej preoţilor mai puţin instruiţi, să exagereze cum le tună mintea. Nu se mai vorbeşte despre necurăţia inimii şi a minţii, ci se leagă de o chestiune fiziologică rânduită de Dumnezeu (deci nu îngăduită, ci chiar rânduită).

victoria
Mesaje:2
Membru din:18 Iun 2012, 20:15
Confesiune:ortodox
Preocupări:predau religia la o scoala generala

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde victoria » 18 Iun 2012, 21:14

Si eu am auzit pareri si pareri despre ,,necuratia,,femeii.Inca nu m-am lamurit deplin.

Pe de o parte ma gandesc ca pentru timpul de atunci,atat a putut Mantuitorul sa ne arate despre aceasta problema...adica nu s-a suparat pe femeia cu scurgere de sange care s-a atins de El,necurata fiind

.De ce S-ar supara in legea cea noua daca atunci cand via inca legea cea veche nu a facut-o?Nu mai zic ca S-a si minunat de credinta ei...desi stia cat de ,,necurata era,,...Daca ar trebui ca in acea perioada sa nu ne atingem de obiecte sfinte,ar trebui sa nu o facem nici acasa,nu numai in biserica caci Domnul pretutindenea este.Adica ar trebui ,ca sa nu fim fatarnice.....,sa imi dau jos de la gat crucea sfintita si atinsa de sfintele moaste,ar trebui sa nu ma ating de cartile de rugaciune care au icoane pe ele caci toate icoanele sunt sfintite!
Daca o femeie e pe moarte si e la perioada auzisem ca nu se mai tine cont de regula ci se va impartasi......daca nu gresesc?Intrebarea mea este daca femeia e pe picioarele ei cine ii va garanteaza ca maine va mai avea o noua zi...orice ii poate aduce grabnic moartea ca si celeilalte.

Pe de alta parte inteleg ca poate sta in smerenie 3-4 zile si dupa cum se curateste,depinde de fiecare se poate impartasi...ca sa nu se simta vinovata ca incalca canoanele sau regulile.

Mai e o situatie cand femeia,si nu sunt straina de situatie, nu e deplin curata aproximativ 2 saptamani datorita unor probleme de sanatate..atunci nu mai stie sigur nici perioada exacta se va simti pe nedrept lipsita de dragostea Domnului...

OLGA

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde OLGA » 19 Iun 2012, 00:23

De ce nu există o carte în care să se găsească măcar răspunsurile la intrebările obişnuite, care frământă pe credincioşii mai mult sau mai puţin incepători?

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde maria_andreea » 19 Iun 2012, 10:50

De ce nu există o carte în care să se găsească măcar răspunsurile la intrebările obişnuite, care frământă pe credincioşii mai mult sau mai puţin incepători?
Avem Sfânta Scriptură (Noul Testament în care sunt cuprinse poruncile de împlinit, cu precădere). Iar la întrebări cu specific pe o anumită problemă îi avem pe duhovnici.
Întreaga psaltire conţine acest adevăr: legea Lui Dumnezeu este totul pentru om (inclusiv înţelegere). Raţiunea este de origine divină (după Sf. Maxim), rugăciunea (toate poruncile) este inspiraţie a Duhului Sfânt deci prin rugăciune (împlinirea tuturor poruncilor) găsim raţiunea.
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde protosinghel » 19 Iun 2012, 15:04

Cred că mai sus au fost abordare cam toate aspectele. Dacă aveţi întrebări, bine. Iar dacă nu, nu-i cazul ca fiecare să ne descriem experienţele prin care am trecut, că astea nu folosesc la nimic. Există oameni m-ai destupaţi la minte şi oameni mai puţin destupaţi. Nu-i vom putea obliga pe toţi să creadă la fel.
Din câte am observat, bărbaţii nu sunt atât de fixaţi pre problema "necurăţiei" cum sunt chiar unele femei. Şi apoi tot ele se plâng. Păi lămuriţi-vă în tabăra voastră.

1) Eu nu consider ciclul menstrual ca o "necurăţie morală" şi nu interzic femeilor în această perioadă să intre în biserică, ci doar nu le dau împărtăşire. Aş fi de acord chiar şi cu luarea anafurei...
2) Dacă e caz special de boală sau o scurgere continuă a sângelui, chiar şi atunci pot da împărtăşirea.
3) După terminarea zilelor ciclului menstrual, nu e nevoie de zile suplimentare de aşteptare, ci imediat cum eşti sigură că totul s-a terminat, te poţi împărtăşi.
4) În cele 40 de zile cred că femeia trebuie să stea acasă. Dacă se simte rău, poate bea agheasmă, iar dacă e ceva mai grav, trebuie de-i dat împărtăşanie.

Eu aşa cred şi aşa fac. Am în spate tradiţia unor mari părinţi, cu bună pregătire teologică şi cu o trăire duhovnicească înaltă.
Cine are dubii şi crede că trebuie ceva mai mult, să facă cum ştie, dar să nu-i judece pe cei care fac altfel. Căci nici eu nu-i judec...

Închid subiectul?

Avatar utilizator
maria_andreea
Mesaje:1540
Membru din:23 Apr 2008, 13:33
Confesiune:ortodox
Preocupări:mecanică, finanţe, teologie, natură
Localitate:Sibiu
Contact:

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde maria_andreea » 19 Iun 2012, 17:46

Închid subiectul?
Îl puteţi închide că s-a lămurit problema pe care am ridicat-o la început.

Îmi cer iertare...
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)

Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde protosinghel » 11 Ian 2014, 04:53


Avatar utilizator
protosinghel
Mesaje:5422
Membru din:01 Apr 2008, 15:53
Confesiune:ortodox
Preocupări:liturgică, misiune
Localitate:Portugalia
Contact:

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde protosinghel » 15 Ian 2014, 01:34

Ca să nu ne pierdem în comentarii copilăreşti, am venit cu aceste precizări, care sper că vor lămuri în deajuns problema participării la viaţa Bisericii a femeilor în timpul ciclului menstrual. N-am vrut să jignesc pe nimeni, dar unii indivizi chiar trebuiau puşi la punct. Suntem deschişi spre dezbaterea oricărei probleme teologice, dar fără acuzaţii şi denigrări...
http://www.teologie.net/2014/01/14/prec ... nstruatie/

claudia1975
Mesaje:1
Membru din:19 Apr 2016, 10:05
Confesiune:ortodox
Preocupări:economist

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde claudia1975 » 19 Apr 2016, 10:47

Pot sa merg la spovedit daca sunt in perioada menstruatiei? multumesc

Pr Haralambie
Mesaje:895
Membru din:14 Ian 2010, 19:54
Confesiune:ortodox
Preocupări:Sensul vieţii
Localitate:BOR
Contact:

Re: Necurăţia femeii întinează !?

Mesaj necititde Pr Haralambie » 19 Apr 2016, 18:05

Sigur că se poate. Numai că, mai depinde şi de duhovnicul dvs, daca il aveţi.
Cu mult respect.


Înapoi la “CANOANE şi REGULI BISERICEŞTI”

Cine este conectat

Utilizatori ce ce navighează pe acest forum: Niciun utilizator înregistrat și 19 vizitatori

Crestinism Ortodox.com. Catalogul Resurselor Ortodoxe pe Internet free counters
PELERIN ORTODOX
cron