Mesaj necititde maria_andreea » 14 Iul 2011, 09:41
Tot referitor la înfrânare am găsit printre învăţăturile părintelui Arsenie Boca:
Înfrânarea patimilor principale, în regim de post şi abstinenţă, poate duce organismul în situaţii prin care energia cinetică (de mişcare) a acestora se "travesteşte" în alte patimi care în primă aparenţă n-ar avea nicio legătură cu patimile capitale istovite conştient. "Transferul" energiei oarbe a instinctelor, mai ales dacă acestea au dat de "gustul" patimilor care le-au viciat rostul, poate duce la deranjuri mintale întrucât "cenzura" minţii poate fi "învăluită" de "obsesii" încât echilibrul se clatină, şi astfel putem să ne trezim în domeniul psihiatriei.
Deci cu privire la post şi înfrânare trebuie observate mai întâi pe concret care sunt posibilităţile reale, în timp mai îndelungat, pentru că factorii ereditari ai fiecărui ins sunt diferiţi, şi abia la urmă să ne aranjăm totul.
Strămutarea ordinii naturale a organismului şi a minţii care-l serveşte la acest nivel este totuşi cu risc, cu salt în ordinea mai presus de fire a lucrurilor.
Însăşi credinţa e un risc al raţiunii.
Mântuirea se lucrează pe ruinele egoismului. (Părintele Arsenie Boca)