În ce privește dulama, Yannaras se referă la spațiul bizantin. În alte țări s-a purtat de la început de către preoții căsătoriți ?
E cunoscut că în Ardeal preoții umblau în port țărănesc pînă prin sec. XIX, dar în alte părți cum era ?
Cel puţin eu nu cunosc foarte multe detalii istorice. Un lucru însă este ştiut de toţi, că dulama nu era până în pământ, ci doar mai jos de genunchi şi mai greu s-a generalizat culoarea neagră pentru preoţii căsătoriţi. Tocmai de aceea am şi zis că dulama nu reprezintă haina "oficială" a preotului (monah sau nemonah), căci rasa e haina oficială. Iar despre rasă avem mărturii f. vechi, când nu numai turcii, ci nici islamul nu exista. Evhologhiul Barberini 336 are deja o rânduială definitivată a îmbrăcării rasoforului, ceea ce spune multe.
în iconografia bizantină de pînă în sec. XII-XIII, nu există episcopi cu capul acoperit (cu excepția Sf. Spiridon),
iar preoți nici atît. Deseori însă monahii sunt înfățișați avînd glugă, precum benedictinii. Alții au tonsură circulară pe creștet, vezi Sf. Grigore Palama, tot ca apusenii.
1.
Despre tundere:
La început, preoţii şi chiar monahii se tundeau obişnuit şi aveau la slujbă capul descoperit, că aşa spune şi Sf. Pavel, nu? Chiar şi regulile monahale din sec. 8-12 precizează clar că la călugărie monahul era tuns scurt (cum se practică şi acum pe alocuri). Deci corect ar fi ca bărbaţii să nu poarte niciodată păr lung. Nu sunt sigur, dar se pare că tunderea în formă de coroniţă, aşa cum e pictat şi Sf. Grigore Palama, a pătruns în răsărit abia în timpul cruciadelor, dar poate şi înainte de schismă (numai că în cazul acesta e straniu de ce ruşii n-au practicat-o din momentul creştinării).
Prin sec. 16 (?) tot mai mult se generalizează obiceiul purtării părului lung: la început fără a fi strâns, iar în sec. 19-20 - mai mult strâns.
2.
Despre acoperemântul pe cap:
Prin regula lui Pahomie monahii au început a purta fesuri, iar în regiunile mai reci - glugă. Sf. Serghie de Radonej (sec. 14) este printe ultimii sfinţi pictaci cu glugă şi încă cu părul scurt, pt că ruşii moşteneau tradiţia din sec. 9-10 de când s-au creştinat. După aia glugile au fost înlocuite cu "vălul de mirească" de culoare neagră. Era şi momentul crucial din istoria Bisericii, când totul trebuia să aibă o interpretare simbolică, iar un mare rol în generalizarea unei singure uniforme monahale (şi nici măcar nu a celei mai vechi) a avut-o Athosul.
În vechime nici ierarhii nu purtau mitră sau vreun alt acoperământ pe cap, iar cei din regiunile foarte însorite puteau să poarte turban (Chiril al Alexandriei ş.a.) sau pălărie (Sf. Spiridon).
Mitra (de o formă puţin diferită) era un atribut împărătesc, care a fost instituit ca un grad onorific pentru episcopul Romei, apoi şi pentru cel de Constantinopol. Pe la începutul mileniului II toţi patriarhii şi chiar unii mitropoliţi purtau mitră, iar obiceiul ca episcopii simpli să poarte mitră vine deja după 1453. Şi astăzi în Bisericile de limbă greacă, dacă slujeşte patriarhul/arhiepiscopul şi alături de el şi alţi ierarhi, numai protosul poartă mitră, iar ceilalţi "camilafca" (peste veşminte). Însă nici ei nu mai respectă această practică cu regularitate.