1. UTILIZAREA SINTAGMEI „ORIENTARE SEXUALĂ”

Legea egalităţii de şanse (noua denumire a Legii antidiscriminare), utilizează într-un mod vicios sintagma „orientare sexuală”. Excluderea acestei sintagme se impune din următoarele motive:

 1.1. Nici un act internaţional în domeniul drepturilor omului, la care Republica Moldova este parte, implicit Declaraţia Universală a drepturilor omului şi Convenţiei europene a drepturilor omului, nu folosesc sintagma „orientare sexuală”.

Articolul 14 din Convenţia europeană a drepturilor omului (extras):

„Exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată  fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

Articolul 2 din Declaraţia Universală a drepturilor omului:

„Fiecare se poate prevala de toate drepturile  şi  de  toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special  de  rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie,  de  opinie politică  sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau decurgînd din orice altă situaţie.” 

 1.2. Legislaţia Republicii Moldova, între care Constituţia RM şi alte circa 75 de legi, garantează egalitatea în drepturi a tuturor persoanelor.

 1.3. Adoptarea unei legi care conţine sintagma „orientare sexuală” nu este susţinută de majoritatea populaţiei Republicii Moldova. Utilizarea acestei sintagme a generat pînă în prezent numeroase nemulţumiri şi dezaprobări sociale. Menţinerea şi promovarea acestei sintagme va însemna un act de provocare şi de instigare, care ar putea duce la manifestaţii publice şi chiar la dezordini stradale.

 1.4. Abordarea (discutarea, promovarea) publică a tematicilor ce ţin de orientarea sexuală este contrară normelor morale ale populaţiei ţării. Ca percepţie socială, sintagma „orientare sexuală”, la fel ca şi alte sintagme ce contravin bunelor moravuri, creează disconfort psihologic şi nu este agreată de societate. Acest lucru este sesizat chiar de autorii legii, care evită să dea o definiţiei sintagmei „orientare sexuală”, dat fiind că descifrarea acestei sintagme va fi şi mai mult contestată de opinia publică.

 1.5. În Republica Moldova nu există precedente de discriminare pe motive de orientare sexuală (cu excepţia unor provocări, care nici nu se iau în calcul). Respectiv, neadmiterea discriminării pe motiv de orientare sexuală este o încercare de contracarare a unor fenomene care nu există. Inutilitatea acestor norme este confirmată de numărul foarte mic al persoanelor care fac parte din categoria minorităţilor sexuale.

 2. EXCEPŢIILE DE APLICARE A LEGII

Articolul 1 alineatul (2) al Legii egalităţii de şanse prevede un şir de excepţii de aplicare a Legii, care sunt invocate de autorii legii ca condiţii ce vor asigura, pe de o parte, că minorităţile sexuale nu vor întemeia familii şi nu vor revendica dreptul la adopţie, iar pe de altă parte, că cultele religioase şi părţile lor componente nu vor fi afectate de prevederile legii.

Extras din Legea egalităţii de şanse: Articolul 1. Scopul legii şi domeniul de aplicare

„ (2) Prevederile prezentei legi nu se extind şi nu pot fi interpretate ca aducând atingere:

a) familiei, care se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie;

b) raporturilor de adopţie;

c) cultelor religioase şi părţilor lor componente în partea ce ţine de convingerile lor religioase.”

Aceste prevederi sunt invocate de autorii Legii ca norme care vor garanta protecţia familiei, instituţiei adopţiei şi cultelor religioase. În realitate, prevederile de mai sus creează confuzii şi neclarităţi în interpretare şi aplicare, şi creează riscuri majore, în special, în privinţa cultelor religioase şi părţilor componente ale acestora.

Articolul 6 al Legii egalităţii de şanse interzice discriminarea. Însă art.1 alin.(2) prevede că prevederile legii nu se extind asupra celor 3 situaţii (familiei, adopţiei, cultelor religioase). Reiese, că discriminarea nu este interzisă în privinţa celor 3 situaţii (familiei, adopţiei, cultelor religioase). Astfel se va ajunge la situaţia în care cultele religioase şi părţile lor componente ar putea fi discriminate pe motiv, că prevederile legii nu se extind asupra acestora. De remarcat, că în conformitate cu Legea privind libertatea de conştiinţă, de gîndire şi de religie, prin „parte componentă a cultului religios” se are în vedere toate persoanele (credincioşii) care fac parte dintr-un cult religios. Deducem că art. 6 a legii, prin care se interzice discriminarea, nu se aplică în privinţa persoanelor (credincioşilor) care fac parte dintr-un cult religios în partea ce ţine de convingerile lor religioase. Respectiv, excepţia stabilită în art.1 alin.(2) lit.c) poate fi interpretată în sensul, că cultele religioase şi credincioşii pot fi discriminaţi în partea ce ţine de convingerile lor religioase.

3. NOŢIUNI  LIPSITE DE SENS ŞI NECESITATE

Articolul 3 al Legii egalităţii de şanse stabileşte mai multe noţiuni („discriminare prin asociere”, „acomodare rezonabilă” etc.) care nu se regăsesc nici în textul legii, şi nici în alte acte normative ale Republicii Moldova. Care este sensul şi menirea acestor definirii acestor noţiuni în articolul 3, dacă nici Legea egalităţii de şanse şi nici alte acte normative nu operează cu aceste noţiuni?

 4. REGLEMENTĂRI DEFECTUASE

În textul Legii egalităţii de şanse se folosesc pe larg numeroase prevederi neclare ca conţinut, care vor fi interpretate abuziv la aplicarea legii. Astfel:

1. 

2. 

 4.1. Art.2 lit.c) prevede că discriminarea indirectă este „orice prevedere, acţiune, criteriu sau practică aparent neutră, care are drept efect dezavantajarea unei persoane faţă de altă persoană, pe baza criteriilor stipulate de prezenta lege, în afară de cazul în care acea prevedere, acţiune, criteriu sau practică se justifică obiectiv, printr-un scop legitim şi dacă mijloacele de atingere a acelui scop sunt proporţionale, adecvate şi necesare”.

Ce înseamnă „se justifică obiectiv”? Ce înseamnă scopuri proporţionale, adecvate şi necesare? Cine va decide că anumite o anumită practică se justifică obiectiv? Cineva va decide dacă scopurile sunt proporţionale, adecvate şi necesare?

4.2. Art.7 alin.(5) prevede că „Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă în privinţa unui anumit loc de muncă nu constituie discriminare, în cazul în care prin natura specifică a activităţilor în cauză sau a condiţiilor în care aceste activităţi sînt realizate, se necesită anumite cerinţe profesionale esenţiale şi determinante, cu condiţia ca scopul să fie legitim şi cerinţa proporţională.”

Această normă are în întregime un caracter vicios şi este lipsită de repere în interpretare. Ce înseamnă şi cine va stabili care este natura specifică a unor activităţi? Ce înseamnă şi cine va decide care sunt cerinţele profesionale esenţiale pentru o muncă (angajatorul? Consiliul?)? Ce înseamnă şi cine va decide dacă cerinţa este proporţională?

 4.3. Art.7 alin.(6) prevede că „În cadrul activităţilor profesionale a cultelor religioase și părților lor componente nu constituie discriminare tratamentul diferenţiat bazat pe religia sau convingerile unei persoane, atunci cînd religia sau convingerile constituie o cerință profesională esențială, legitimă și justificată”

Această normă este invocată de autorii Legii egalităţii de şanse ca normă care va proteja cultele religioase şi credincioşii. Însă, art.7 alin.(6) nu face o excepţie generală în privinţa cultelor religioase, ci o excepţie condiţionată, care se aplică doar atunci cînd religia sau convingerile constituie o cerință profesională esențială, legitimă și justificată. Este absolut neclar ce înseamnă „religia constituie o cerință profesională esențială, legitimă și justificată”. Ce instituţie sau persoană ar putea stabili că religia sau convingerile constituie o cerință profesională esențială, legitimă și justificată?

Orice activitate şi măsură desfăşurată de un cult religios sau de credincioşi pot fi liber interzise şi sancţionate, pe motiv că acestea nu constituie cerință profesională esențială, legitimă și justificată. Este evident, că toate aceste noţiuni sunt defectuoase şi vor fi aplicate abuziv în privinţa cultelor religioase şi credincioşi.

 5. ACCES NELIMITAT LA BUNURI ŞI SERVICII

Art.8 prevede că este interzisă orice formă de discriminare privind accesul persoanelor la orice bunuri şi servicii. Este o normă care contravine legislaţiei actuale, deoarece anumite bunuri şi servicii nu pot fi accesate de anumite categorii de persoane. Spre exemplu, legislaţia actuală interzice accesul minorilor la produse de tutun şi băuturile alcoolice, legislaţia în domeniul medicinii interzice vînzarea de către farmacii a unor anumite medicamente, legislaţia civilă interzice unor categorii de persoane realizarea unor acte juridice etc. Art.8 din Legea egalităţii de şanse anulează aceste restricţii şi garantează accesul nelimitat şi necondiţionat la aceste produse şi la realizarea oricăror acte juridice al tuturor persoanelor, inclusiv al minorilor (deoarece unul din criteriile stabilite de art.1 al Legii este criteriul de vîrstă).

 6. STATUTUL ŞI ATRIBUŢIILE CONSILIULUI

Art.10 şi 11 al Legii egalităţii de şanse prevăd instituirea unui Consiliu pentru prevenirea şi combaterea discriminării, a cărui condiţii de creare şi activitate sunt vicioase din motivele care urmează.

 6.1. Consiliul are un statut absolut unicat pentru Republica Moldova. Pe de o parte, legea stabileşte că Consiliul este persoană juridică de drept public, respectiv, deţine atribuţii şi împuterniciri de ordin public (inclusiv atribuţia de a aplica sancţiuni), iar pe de altă parte, legea nu prevede că membrii consiliului sunt funcţionari publici, şi respectiv, nu prevede restricţii privind condiţiile de desfăşurare a activităţii. Legislaţia în vigoare stabileşte un şir de condiţii şi restricţii faţă de funcţionarii publici, care în să nu vor trebui respectate de membrii Consiliului.

De facto, membrii Consiliului primesc avantajele unor funcţionari publici (dreptul de intervenţie, de efectuare a controalelor, de aplicare a sancţiunilor etc.), dar nu vor fi obligaţi să respecte interdicţiile ce ţin de funcţionarii publici. Astfel, membrii Consiliului nu vor respecta un şir de cerinţe care trebuie să fie obligatorii pentru colaboratorii unei instituţii publice, precum ar fi respectarea cerinţelor privind neadmiterea corupţiei (Legea cu privire la prevenirea şi combaterea corupţiei), conflictului de interese (Legea cu privire la conflictul de interese), conduita funcţionarului public (Legea privind Codul de conduită a funcţionarului public), alte obligaţii ale funcţionarilor publici (Legea cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public) etc.

 6.2. Legea egalităţii de şanse acordă condiţii excesiv de favorizante şi în privinţa modului de remunerare a membrilor Consiliului. Astfel, pe de o parte, Consiliul va fi finanţat din contul bugetului de stat, respectiv, din membrii Consiliului vor fi salarizaţi din mijloace bugetare. Iar pe de altă parte, legea nu interzice membrilor Consiliului să fie remuneraţi din alte surse, aşa cum este cazul tuturor funcţionarilor publici din Republica Moldova.

Este de presupus că astfel de condiţii favorizante de remunerare au fost instituite în mod conştient, pentru a permite membrilor Consiliului să fie remuneraţi din contul unor resurse nebugetare, în primul rînd din contul granturilor şi finanţărilor acordate de instituţiile străine. Este evident că o aşa situaţie va crea conflicte de interese.

 6.3. Condiţiile stabilite pentru membrii Consiliului sunt, pe de o parte superficiale şi incertă; spre exemplu se stabileşte că membrii Consiliului trebuie să dispună de reputaţie ireproşabilă şi activitate recunoscută în domeniul apărării drepturilor omului; de aici şi întrebarea ce înseamnă „reputaţie ireproşabilă” şi „activitate recunoscută”?

Pe de altă parte, prevederile Legii şanselor egale în mod vădit sunt adaptate unor anumite persoane, care în prezent reprezintă interesele unor grupe înguste de interese şi organizaţii neguvernamentale. În acelaşi timp, însăşi condiţiile stabilite pentru membrii Comitetului sunt discriminatorii, deoarece prevăd că membri ai Consiliului pot fi doar persoanele care „manifestă atitudine tolerantă faţă de grupurile minoritare”. Astfel, deşi legea declară că are ca scop egalitatea între persoane, cerinţa în cauză cere ca membrii Consiliului să aibă atitudine tolerantă faţă de grupuri minoritare, ceea ce ar însemna o discriminare a grupurilor majoritare.

 6.4. Prin funcţiile şi activităţile sale, de facto, Consiliul dublează activitatea altor autorităţi publice din Republica Moldova, precum ar fi Inspecţia muncii, Ministerul Educaţiei, Agenţia pentru protecţia consumatorilor, avocaţii parlamentari, Centrul pentru Drepturile Omului, Ministerul Sănătăţii etc. În acest mod, apare conflictul de competenţă dintre mai multe autorităţi şi posibilitatea ca o persoană care se pretinde că a încălcat normele privind combaterea discriminării să fie supravegheată şi penalizată de mai multe autorităţi. Spre exemplu, dacă admitem că o întreprindere nu a angajat pe persoană pe motive de discriminare, atunci această întreprindere este responsabilă atît în faţa Inspecţiei muncii, cît şi a Consiliului. Respectiv, atunci cînd o întreprindere nu asigură accesul la anumite bunuri, atunci aceasta este responsabilă atît în faţa Agenţiei pentru protecţia consumatorilor, cît şi a Consiliului.

P.S. Apropo, de ce nimeni nu cere demisia ministrului Justiţiei Oleg Efrim, care dă dovadă de atâta neprofesionalism?!

Centrul Ortodox de Sociologie „Aletheia”

Întrebare:  Părinte, de ce în majoritatea mănăstirilor ruseşti Utrenia se săvârşeşte de fiecare dată seara, unită cu Vecernia? Care este explicaţia liturgică a acestei tradiţii şi cât de corectă este ea?

Răspunsul meu l-am expus într-un mic studiu (PDF), în care am explicat mai pe larg anomalia săvârşirii Utreniei seara, a pravilei comune şi a altor rânduieli specifice mănăstirilor (iar paţial şi parohiilor) din Biserica Ortodoxă Rusă. În acest scurt studiu n-am putut să nu scriu şi despre anomalia săvârşirii Vecerniei dimineaţa, dar unele aspecte le-am tratat mai superficial, încercând să fiu cât mai aproape de întrebare. Discuţiile le putem continua la comentarii. 

Ziaristul Nicolae Cuşchevici de la „Ziarul de Gardă” din Chişinău, fiind interesat de mai multe probleme legate de organizarea vieţii bisericeşti din Moldova, mi-a adresat mai multe întrebări, din care a rezultat acest interviu pe care-l publicăm mai jos:

Nicolae Cuşchevici: Care este rolul unui preot în societate? Doar acela de a oficia slujbe? Totul se începe odată ce preotul intră în curtea bisericii și se termină după ce iese? În perioada de la începutul secolului trecut, în special în comunităţile mai mici, existau, de obicei, trei lideri de opinie, ca sa le spun aşa – primarul,  învăţătorul şi preotul. Din ceea ce am observat personal, din acel preot – lider de opinie a rămas foarte puţin (deşi nu neg că astfel de preoţi mai sunt).

Ierom. Petru Pruteanu: Rolul preotului în societate depinde şi de el însuşi, dar mai ales de societate. Dacă societatea e mai aproape de Biserică, rolul preotului e mai mare, aşa cum a fost şi în perioada de care aţi amintit, iar dacă societatea este mai secularizată, rolul preotului este redus până la excludere totală. În prezent, mai ales după 50 de ani de dictatură atee, când chiar primarii şi învăţătorii erau însărcinaţi cu „misiunea” de a spune că „preoţii sunt duşmanii poporului” iar „religia este opium pentru popor”, s-a creat imaginea preotului care nu se implică, ci aşteaptă să fie invitat de a se implica într-o problemă sau alta. Dacă preotul refuză să se implice chiar şi atunci când este solicitat, înseamnă că preotul nu-şi face datoria sau este nepregătit pentru a face faţă provocărilor timpului. Dar dacă în mod intenţionat preotul este ţinut departe de problemele comunităţii, iar autorităţile laice nu vor să colaboreze cu preotul, acesta din urmă nu se poate impune, întrucât nici cadrul legal nu-i permite. Din perioada interbelică şi până acum mentalitatea şi relaţia dintre Biserică şi Stat s-a schimbat extrem de mult, încât este ireal să pretindem la modelul de altă dată… 

Nicolae Cuşchevici:  Membrii clerului sunt și ei cetățeni cu nevoi și probleme. Totuși, în opinia Dumneavoastră, care este limita dintre lux și necesitate în cazul lor? Cine sau ce stabileşte acest lucru? Eu am răsfoit o carte cu Canoanele Bisericii Ortodoxe, dar n-am găsit nimic legat de acest aspect.

Ierom. Petru Pruteanu: Din fericire, nu avem chiar aşa de mulţi preoţi care întrec măsura bunăstării materiale, dar iată că aceştia reuşesc să pună în umbră şi mulţimea de preoţi de la ţară care, din păcate, o duc foarte greu. Şi când am zis de exagerări, nu m-am referit doar la viaţa privată, ci şi la veşmintele pe care unii ierarhi şi preoţi le poartă, afişându-se în mijlocul unui popor muritor de foame. Consider normal ca enoriaşii să reacţioneze atunci când se fac abuzuri, însă aceste reacţii pot veni doar de la cei care regulat merg la Biserică şi contribuie la întreţinerea ei, observând că banul pe care l-au dat nu merge chiar acolo unde ar trebui. Dar cei care nu au o legătură vie şi permanentă cu Biserica, ci doar uneori merg pe la câte un Botez sau Cununie, aceştia n-au dreptul moral să critice nici măcar abuzurile. Şi eu sunt scandalizat că Cristiano Ronaldo are un salariu de un milion de euro pe lună, în timp ce mulţi oameni de pe glob mor de foame. Dar asta nu mă priveşte pe mine, căci eu niciodată n-am fost la vreun meci, ca să plătesc măcar un leu pentru bilet. Deci au dreptul să ridice problema doar cei care acceptă să dea 300 sau chiar 3000 de euro pentru un bilet la o finală de campionat. Cred că comparaţia a reuşit să-i lămurească pe care se fac foarte „vajnici” în critici, dar habar n-au cum funcţionează parohia de care pretind că aparţin şi unde vor să fie botezaţi, cununaţi şi înmormântaţi pe gratis.

Revenind la întrebare, cred că limita de jos a bunăstării preotului este dictată de necesităţile personale şi familiale ale preotului şi care de multe ori nu sunt acoperită, mai ales că majoritatea preoţilor au mulţi copii. Limita de sus este conştiinţa preotului în faţa lui Dumnezeu, care pe toate le vede şi le ştie, dar şi în faţa oamenilor, care de multe ori se smintesc fără să ştie în profunzime lucrurile. Cred că în sec. XXI, orice preot (cu excepţia monahilor, care au un alt statut), pe lângă un trai decent al familiei sale, trebuie să aibă obligatoriu un telefon mobil, un calculator cu internet şi o maşină, căci sunt lucruri necesare unei slujiri pastorale eficiente, dar nu trebuie să se exagereze în nimic. Totuşi, o parte semnificativă din preoţi n-au deloc maşină, iar la calculator nici nu visează.

Nicolae Cuşchevici:  Volens-nolens, biserica necesită şi ea nişte cheltuieli. Care este rolul banului într-o biserică? Care este limita dintre necesitate şi avariţie? Nu în zadar exista în popor vorba precum ca banii niciodată nu sunt mulţi.

Ierom. Petru Pruteanu: Orice parohie are o Adunare parohială, care este organul deliberativ, şi un Consiliu, care este organul executiv al parohiei respective. Ambele sunt prezidate de preot, dar din ele fac parte şi laicii care frecventează Biserica. Aceste organe stabilesc bugetul unei parohii şi supraveghează realizarea lui, cunoscând cu exactitate care sunt veniturile şi cheltuielile; deci e un proces transparent (dar nu şi pentru curioşii care critică Biserica din afară). Totuşi, la acest capitol sunt mari probleme, mai ales din cauza că majoritatea celor care lucrează/slujesc nu au carte de muncă, poliţă de asigurare medicală şi, în consecinţă, nu vor avea nici pensie. Şi salariile sunt extrem de mici, de aceea, majoritatea absolută a angajaţilor de la Biserică, poate cu excepţia preotului, au nişte salarii simbolice, fiind nevoiţi să aibă un alt lucru de bază.

Nicolae Cuşchevici: Cineva îmi spunea că, dacă s-ar face o radiografie a preoţilor din Republica Moldova prin prisma Canoanelor bisericești, atunci majoritatea dintre ei n-ar avea dreptul să dețină funcția pe care o au, pentru ca majoritatea Canoanelor nu sunt respectate. Dumneavoastră ce credeți despre această afirmație?

Ierom. Petru Pruteanu: Eu cunosc bine Canoanele bisericeşti, precum şi viaţa Bisericii şi cred că afirmaţia este mult prea exagerată, mai ales când este atribuită tuturor preoţilor din Moldova care, apropo, nu sunt „funcţionari”, ci slujitori. Am auzit şi eu de câţiva preoţi recăsătoriţi sau cu anumite păcate trupeşti mari şi care ar trebui opriţi de slujirea preoţească, dar vă asigur că ei nu sunt mulţi. Din aproximativ 1300 de preoţi câţi sunt în Moldova, poate că 20-30 cad sub incidenţa acestor Canoane, dar nicidecum nu poate fi vorba despre majoritatea. Mai sunt şi preoţi care nu au o pregătire teoretică şi practică adecvată, şi dacă ar fi să ţinem cont şi de acest aspect, atunci la numărul celor care nu prea au ce căuta în tagma preoţească poate că ar trebui să mai adăugăm vreo 100-200 de preoţi. Dar asta deja nu este o încălcare canonică pentru care ei ar trebui opriţi de slujbă, ci e vorba de nişte competenţe care trebuiau verificate încă înainte de a fi făcuţi preoţi. La urma urmei, preoţii vin din acest popor şi sunt „după chipul şi asemănarea” poporului…

Nicolae Cuşchevici:   Care e opinia Dumneavoastră față de taxele bisericești? În ce măsură sunt ele necesare sub forma lor actuala, în principiu, impusă enoriaşilor? Pentru mine personal, acest lucru vine în contradicție cu pilda lui Iisus despre văduva săracă care arunca doi bănuţi în vistieria templului.

Ierom. Petru Pruteanu: Aşa cum am spus şi mai sus, eu sunt indignat de faptul că acest subiect este discutat de oameni care n-au o legătură vie cu Biserica, ci vin doar cu prilejul unor servicii, invocând şi anumite texte biblice care, de fapt, sunt împotriva lor. Haideţi să vedem cazul văduvei care a dat 2 bani. Ştiţi despre ce se vorbeşte acolo? Despre taxele de 10% din tot venitul (zeciuiala), pe care orice evreu trebuia să le plătească la templu lunar sau anual. Am vorbit cu mulţi preoţi şi aceştia au spus că ar fi de acord ca cei 93% din ortodocşi să plătească nu 10, ci 2-3% din toate veniturile lor la Biserică, iar toate serviciile religioase şi chiar lumânările din Biserică să fie pe gratis. Dar câţi din cei 93% din ortodocşi, botezaţi şi cununaţi în Biserică, ar fi de acord cu o asemenea abordare? Cred că foarte puţini. Şi-atunci problema este falsă, iar cuvântul „taxă” nu este adecvat. Nu înţeleg de ce unii se scandalizează că o Cununie „costă” 500 de lei, când masa de nuntă îi costă cel puţin 50.000? Chiar şi închirierea limuzinei, plătirea fotografului şi alte nimicuri de astea, fiecare dintre ele sunt de câteva ori mai scumpe decât cununia. Păi ce-i mai important în viaţa unei familii ortodoxe: binecuvântarea Bisericii sau fudulia, mâncarea şi băutura?

Nicolae Cuşchevici: Cât de corectă vi se pare stabilirea mărimii taxelor în funcție de localitate sau zonă (sat mare, sat mic, oraș mare, oraș mic etc.)? Oare enoriașii nu sunt egali în fața Domnului? Se creează impresia ca totul funcţionează ca în sistemul de afaceri, unde cererea creează oferta şi viceversa.

Ierom. Petru Pruteanu: Fără îndoială veniturile şi cheltuielile diferă de la o parohie la alta. De exemplu, parohiile din marile oraşe şi unele mănăstiri îşi permit să plătească şi un cor de cântăreţi profesionişti, pe când în parohiile de la ţară salariul lunar al preotului nu ajunge la 1.500 de lei, chiar dacă preotul are 2-3 copii care merg la şcoală. De plătirea unui cor sau cumpărarea unei staţii de amplificare a sunetului nici vorbă nu poate fi…

Cât priveşte banii numiţi „taxă”, cred că este firesc ca acestea să fie stabilite orientativ de Adunarea Parohială, cu posibilitatea de a le micşora sau anula în cazul în care credincioşi nu au aceşti bani. Totuşi Biserica şi slujitorii ei nu pot trăi doar cu aer.

Sistemul de „cerere şi ofertă” la care aţi făcut referire există, dar l-au creat (ne)credincioşii, nu preoţii. În mod normal, fiecare credincios trebuie să se boteze şi să se cunune în parohia sa, nu la mănăstiri sau catedrale. Dar iată că lumea, dintr-o fudulie prostească, vrea să fie cununată anume la Catedrală, la Mănăstirea Curchi sau Căpriana (bineînţeles, acestea sunt simple exemple), pentru a avea o sesiune foto cât mai reuşită. Aşa s-a ajuns ca unele biserici să fie considerate „VIP” şi cu „taxe mai usturătoare”. Ia să nu mai solicite nimeni cununii la „biserici VIP” şi veţi vedea cum taxele vor ajunge ca cele de la sate! Dar lumea va alege în continuare prilejuri de a-şi manifesta fudulia prostească, va da mii de lei, va judeca un pic preotul, apoi va trage o băută bună şi va uita de toate, ajungând pe la biserică deja la o altă Cununie.  Tare mă tem că Dumnezeu nici nu binecuvântează astfel de Cununii, că la El lucrurile se măsoară un pic altfel…

Nicolae Cuşchevici: Dacă, printr-o absurditate (zic absurditate pentru că, de obicei, la noi oamenii se fac luntre și punte ca să facă rost de bani, mai ales când e vorba de biserică), cineva nu are banii necesari pentru un serviciu divin, este preotul în drept să-i refuze acel serviciu?

Ierom. Petru Pruteanu: Eu cred că cazurile de refuz pe acest motiv sunt extrem de puţine şi pot fi denunţate la Eparhie sau Mitropolie şi vă asigur că se vor lua măsuri. (Numai dacă nu e vorba despre acel tip de oameni care are TV plasmă în fiecare cameră a casei şi 2 maşini în curte, dar se arată miraţi când preotul cere pentru sfinţirea de casă 200 de lei, dintre care 50 îi dă cântăreţului şi 50 pe benzină. Există suficiente situaţii de genul acesta.)

Pe de altă parte, există altfel de situaţii când un preot poate şi chiar trebuie să refuze să oficieze un serviciu, dar despre asta se vorbeşte foarte puţin, inclusiv în rândul preoţilor. De exemplu, cu ce ocazie eu să botez sau să cunun pe cineva care nu numai că nu prea crede în Dumnezeu şi nu vine la Biserică, dar sunt convins că nici de acum înainte nu va veni? Cu ce ocazie să sfinţesc casa unui om, dacă acel om nu vine la Casa Domnului? Cum pot să înmormântez un om care a murit de beţie? Tainele Bisericii nu sunt acte magice care să acţioneze automat, indiferent de credinţa şi viaţa noastră morală. Cred că asupra acestui aspect trebuie să ne concentrăm, iar subiectul cu banii se va rezolva de la sine…

Nicolae Cuşchevici: În biografia Dumneavoastră am citit ca aţi fost lector la Academia de Teologie Ortodoxa din Chişinău. Respectiv, îmi permit să vă mai întreb ceva: în Regulamentul Academiei de Teologie din Chișinău am găsit informaţia că studiile se fac doar în bază de contract. Pentru mine personal, corelaţia aceasta dintre financiar şi spiritual m-a cam descumpănit, dacă sincer. Oare acest lucru nu-i face pe viitorii membri ai clerului să devină potenţiali prizonieri ai banului? Chiar nu e posibil ca Mitropolia să finanţeze măcar câteva locuri?

Ierom. Petru Pruteanu: În cei 2 ani cât am predat la Academia Teologică din Chişinău n-am deţinut nici o funcţie administrativă şi nu ştiu exact veniturile şi cheltuielile acestei instituţii. Tot timpul mi s-a creat impresia că se poate şi mai bine, dar nu pot judeca. Însă în perioada 2004-2009 am condus nemijlocit o filială a acestei Academii la Edineţ şi de acolo ştiu foarte bine că întreţinerea unei şcoli necesită extrem de mulţi bani, mai ales că noi asiguram la Edineţ nu doar studii de calitate, cu o bogată bibliotecă şi profesori veniţi din România, ci şi cazare, şi 3 mese pe zi. În cele din urmă şcoala s-a închis din lipsă de bani. Nimeni nu ne ajuta cu nimic.

În Chişinău situaţia este alta şi cred că la sumele pe care le plătesc studenţii, ar trebui să beneficieze de studii şi condiţii ceva mai bune. Fără îndoială, studenţii sârguincioşi sau cei din familii cu o situaţie mai specială trebuie scutiţi de o parte sau chiar de întreaga taxă, dar acest lucru deja se face, doar că el nu este trâmbiţat şi de aceea mulţi nu-l ştiu.

Ideal ar fi ca Academia Teologică să fie o Facultate în cadrul Universităţii de Stat, aşa cum este în Grecia, România, Bulgaria, Serbia şi alte ţări. Atunci şi procesul de studii ar fi mai bun, dar şi studenţii ar beneficia, de rând cu alţi studenţi, de cămin, bursă şi alte facilităţi. 

După cum ne informează Publika Tv, proiectul Legii Antidiscriminare a fost redenumit în "Legea privind egalitatea de şanse". Decizia a fost luată în cadrul unei şedinţe de lucru convocate la Guvern.

Mai mult, autorităţile au anunţat că proiectul Legii a fost definitivat. Premierul i-a solicitat ministrului Justiţiei să prezinte proiectul de lege în şedinţa Guvernului.

 După cum se poate vedea, sintagma “orientare sexuală” a fost înlocuită cu sintagma “orice alt criteriu similar”. Se pare însă că acest lucru nu înseamnă prea mult, întrucât, prin această nouă sintagmă, autorii îi au în vedere anume pe cei cu “orientare sexuală netradiţională”.  

Acest lucru este confirmat de articolul 7, dar chiar şi de menţinerea articolului 2, care spune:

(2) Prevederile prezentei legi nu se extind şi nu pot fi interpretate ca limitînd sau aducînd atingere asupra:

a) familiei, care se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între bărbat şi femeie;

b) raporturilor de adopţie, bazate pe dovada îndeplinirii garanţiilor morale necesare dezvoltării armonioase a copilului prin adopţie şi pe respectarea interesului superior al copilului la un mediu familial sănătos;

c) cultelor religioase şi părţilor lor componente în partea ce ţine de convingerile lor religioase.

        Niciunul din criteriile prevăzute în articolul 1 nu au vreo legătură cu familia alcătuită din bărbat şi femeie, adopţia de copii sau cultele religioase. Doar homosexualitatea şi patologiile înrudite. Deci concluzia este clară, iar modificările în Codul Penal şi alte legi vor interpreta „criteriile similare” exact în acest mod.

Mai mult decât atât, homosexualitatea devine de acum înainte „similară” cu rasa, starea de sănătate, religia, vârsta etc. Deci să fii creştin şi să fii homosexual, sunt două lucruri „similare”! Nici scandalosul articol 19(2) nu a fost modificat sau anulat. Pentru că atât pricepe Oleg Efrim…

 Deci Ministerul Justiţiei, făcându-ne pe toţi proşti, îşi duce mai departe planul odios. Noi ce facem?  

Preşedintele american s-a declarat în favoarea căsătoriilor între homosexuali. Astfel, Barack Obama devine primul lider de la Casa Albă, care adoptă o asemenea poziţie. Pe de altă parte, probabilul adversar al lui Obama la prezidenţiale, Mitt Romney, a reafirmat opoziţia sa faţă de mariajul între persoanele de acelaşi sex. 

Barack Obama a făcut această declaraţie la mai puţin de şase luni până la alegerile prezidenţiale. Până acum el a adoptat o poziţie foarte ambiguă asupra acestui subiect social, potenţial exploziv.

Mitt Romney, care ar trebui să fie învestit de către partidul său, în august, pentru a-l înfrunta pe Obama pe şase noiembrie, a spus însă că nu susţine mariajul între persoane de acelaşi sex. El şi-a făcut publică poziţia la scurt timp după ce Obama s-a declarat, pentru prima dată, în favoarea mariajelor între homosexuali.

Sursa: Jurnal TV

Paravanul după care se ascundeau promotorii Legii anti-discriminare a fost dat la o parte. Dacă pînă acum Guvernul şi acoliţii săi se ascundeau după deget, afirmînd că legea este necesară pentru toate categoriile de persoane discriminate şi că e impusă de parteneri străini, atunci iată că Planul de acţiuni privind onorarea angajamentului Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei, pe care Guvernul vrea să-l impună Parlamentului, scoate în evidenţă scopul real al legii. Pentru a dovedi acest lucru, vom examina punctul 18 din acest Plan, care arată astfel:

Vedem că Planul nu mai vorbeşte de interzicerea discriminării şi egalitatea drepturilor, ci stabileşte, că unicul angajament propus de Guvern în domeniul discriminării este „asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale”. După care, acelaşi Plan ne spune că acţiunea planificată pentru realizarea acestui angajament constă în adoptarea Legii anti-discriminare.

Altfel zis, Planul scrie negru pe alb, că adoptarea Legii anti-discriminare este o acţiune necesară pentru a asigura respectarea deplină a drepturilor minorităţilor sexuale. Unde au dispărut alte categorii de persoane discriminate? De ce Guvernul a decis să-şi asume angajamente doar în privinţa minorităţilor sexuale?

Planul scrie că o acţiune suplimentară pentru asigurarea drepturilor minorităţilor sexuale este ratificarea Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului (Protocolul 12 se referă la interzicerea discriminării pe orice criterii). Prin includerea acestei acţiuni în Plan, Guvernul indirect impune Parlamentul ca acesta să ratifice Protocolul 12. Aceasta se face pentru ca mai tîrziu, promotorii Legii anti-discriminării să invoce Protocolul 12 şi să afirme că Parlamentul şi alte autorităţi statale sînt obligate să adopte toate aşa zisele măsuri de anti-discriminare (vom clarifica mai jos care sînt ele). 

Vedem că situaţia este alta decît afirmă unii politicieni şi activişti pro-homosexuali. Moldova nu a ratificat Protocolul 12 şi nu s-a angajat să implementeze toate măsurile ce derivă din acesta (considerat ca fiind temeiul principal în argumentarea includerii sintagmei „orientare sexuală” în legislaţia statelor care ratifică acest Protocol), ci invers: cîteva persoane din Guvern încearcă să oblige Parlamentul să ratifice Protocolul 12, pentru ca pe viitor să nu mai existe nici un temei de a refuza adoptarea unor măsuri anti-discriminare.

Aproape sigur, odată cu ratificarea Protocolului 12, minorităţile sexuale vor cere şi alte drepturi pentru ei, inclusiv dreptul la adopţii şi căsătorie. De ce nu? Se va zice că Constituţia, care prevede că familia este căsătorie dintre bărbat şi femeie, contravine Protocolului 12 la Convenţia europeană a drepturilor omului, şi că în acest caz, prevalează Convenţia, iar normele Constituţiei trebuie considerate nule.

De altfel, dacă examinăm pagina web a Consiliului Europei, vom vedea că majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene nu au ratificat  Protocolul 12. Ne referim aici la Austria, Bulgaria, Belgia, Danemarca, Cehia, Estonia, Franţa, Germania, Grecia, Ungaria, Italia, Lituania, Letonia, Polonia, Portugalia, Slovenia, Slovacia etc. Şi doar cîteva ţări, între care Olanda, România, Finlanda şi Serbia au ratificat Protocolul cu pricina.

Este curios, că Planul transmis de Guvern Parlamentului, prevede ca angajament „asigurarea respectării depline a drepturilor fundamentale ale minorităţilor sexuale”. Deci, interesul celor care au scris planul şi care promovează Legea anti-discriminării nu se limitează doar la angajarea în cîmpul muncii şi accesul la servicii ale celor discriminaţi. Ei doresc drepturi depline pentru minorităţi sexuale. Şi ce înseamnă „drepturi depline”, dacă nu dreptul la căsătorie şi dreptul de adopţie? Deja activiştii pro-homosexuali încearcă să ne convingă că un copil educat de un cuplu homosexual oricum e mai protejat decât unul crescut în internat, demolînd, chipurile, argumentul Bisericii că homosexualii nu contribuie la naşterea şi creşterea copiilor.

Să fim atenţi şi la un alt detaliu. Unicul document oficial impus de partenerii străini este Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize din 16 decembrie 2010. Lecturarea documentului scoate în evidenţă două momente deosebit de importante. În primul rînd, documentul prevede că autorităţile din Moldova vor asigura „adoptarea unei legislaţii anti-discriminare”. Deci nu e vorba de o anumită lege, ci de legislaţie. Şi doi: documentul prevede sintagma „orientare sexuală”, însă… acest criteriu de discriminare se referă doar la libertatea de circulaţie în Republica Moldova. Cităm din textul acestui document:

„Garantarea faptului că libertatea de circulaţie în Republica Moldova a cetăţenilor moldoveni şi a străinilor aflaţi în mod legal sau apatrizilor nu este supusă unor restricţii nejustificate, inclusiv măsurilor de natură discriminatorie, bazată pe orice motiv, cum ar fi sex, rasă, culoare … sau orientare sexuală”. Atît, nu mai mult.

Ce ar fi trebuit să facă un guvern responsabil în aşa caz? Să le zică acestor parteneri străini, că Republica Moldova îndeplineşte cerinţa de nediscriminare, cel puţin din următoarele motive:

· există peste 70 de legi care interzic discriminarea pe toate criteriile posibile;

· nu există nici un precedent de discriminare pe motiv de orientare sexuală în Republica Moldova (unicul caz de „discriminare” cu o paradă a minorităţilor nu poate fi calificată decît ca provocare bine orchestrată);

· homosexualii şi promotorii lor o duc bine-merci în Moldova. Drept dovadă este avalanşa de activişti şi promotori ai drepturilor homosexualilor, autodeclaraţi experţi şi avocaţi în drepturile minorităţilor sexuale, care primesc donaţii de milioane de euro (deci, nimeni nu-i discriminează să obţină fonduri), care sunt cunoscuţi public, merg liber pe stradă, participă liber la emisiuni, sunt angajaţi în organizaţii bine finanţate (deci, nu sunt discriminaţi în angajarea la serviciu). Şi nu există nici un caz  în care un homosexual sau activist să fi fost atins sau lovit sau limitat;

· legile moldoveneşti obligă toate autorităţile statale să supravegheze respectarea egalităţii în drepturi şi să nu admită discriminarea pe orice criterii (şi faptul că acest lucru nu se întîmplă, nu înseamnă că se va întîmpla după o eventuală adoptare a acestei Legi ruşinoase!);

· Codul penal actual prevedea aplicarea unor pedepse foarte severe pentru încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor.

Guvernul însă a ales o altă cale, adoptînd un odios Program naţional de implementare a Planului de acţiuni RM-UE pentru liberalizarea regimului de vize din 4 martie 2011. Anume acest program stabileşte, ca măsură obligatorie în domeniu, adoptarea unei Legi separate pentru anti-discriminare (punctul 73). Şi a inventat această măsură nu partenerii străini, ci Guvernul (mai exact, unele persoane de acolo). Anume prin această lege Guvernul a absolutizat criteriul orientării sexuale – am văzut mai sus, că în Planul de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, sintagma „orientarea sexuală” apare doar la compartimentul libertăţii circulaţiei persoanelor. Şi cireaşa de pe tort, anume Guvernul a venit cu iniţiativa modificării Codului penal prin introducerea unor pedepse foarte aspre pentru infracţiuni pe motiv de orientare sexuală. Partenerii străini nici în gînd nu visau la aşa ceva…

Cineva se dădea cu părerea, că unele persoane sus-puse din Guvern şi acoliţii lor au devenit nişte obsedaţi pe problemele discriminării. Din cîte putem vedea, situaţia este mai gravă. Să pare că aceştia şi-au cam ieşit din minţi. Aducem aici ca exemplu o strategie elaborată de Guvern  şi adoptată recent de Parlament – Strategia Naţională de Descentralizare. Strategia porneşte de la intenţia de a decentraliza şi asigurare a autonomiei autorităţilor publice locale. Ca să înţelegem ce orientare are această strategie, vom remarca că în textul ei cuvîntul „(ne)discriminare”  se repetă de 47 de ori (!), iar cuvintele „egalitate de gen” şi derivatele acestuia – de 56 de ori (!). Discriminării şi egalităţii de gen îi sunt dedicate capitole separate, înşirate pe zeci de pagini (aceasta în contextul unei strategii de descentralizare). Deci problema de bază pe care o vede Guvernul în domeniul decentralizării este… discriminarea şi egalitatea de gen. Pentru comparaţie, în aceeaşi Strategie, cuvîntul „familie” (dacă ignorăm ministerul, denumirea căruia conţine acest cuvînt) apare de 3 ori, cuvîntul „copii” apare de 5 ori. E clar că familiei şi copiilor nu le este dedicat nici un capitol, şi aceste cuvinte apar doar în cîteva fraze.

Frumoase priorităţi ale Guvernului!

______________

P.S. Nu putem să nu remarcăm un detaliu avut loc la emisiunea Fabrika (Publika TV) din 8 mai 2012. Un fost vice-ministru al Justiţiei (cel care a semnat modificările la Codul penal prin care se doreşte instituirea unui sistem represiv faţă de cei care nu agreează „valorile” Legii anti-discriminării) şi o activistă-avocat-apărător al drepturilor minorităţilor sexuale, afirmau fără drept de replică, că Parlamentul Moldovei este obligat să adopte Legea anti-discriminare, cu păstrarea sintagmei „orientare sexuală”, deoarece, înţelegi tu oare, Moldova ar fi ratificat Convenţia europeană a drepturilor omului, iar articolul 14 al acesteia interzice discriminarea. Nimic mai mincinos!

Comunicăm fostului vice-ministrului şi activistei că articolul 14 al Convenţiei europene a drepturilor omului, la fel ca şi articolul 2 din Declaraţia universală a drepturilor omului, la fel ca orice alt act internaţional în domeniul drepturilor omului, nu conţin sintagma „orientare sexuală”.

Cităm articolul 14 din Convenţie:

„Exercitarea drepturilor  şi libertăţilor recunoscute de prezenta convenţie trebuie să fie asigurată  fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.”

Vedem că orientarea sexuală nu se regăseşte în articolul 14. Este adevărat că aceste norme se încheie cu cuvintele „orice altă situaţie”, la care presupunem, că vor apela foştii vice-miniştri şi activiştii pro-homosexuali pentru a argumenta păstrarea în lege a sintagmei în cauză. Ar fi o nouă minciună. Cuvintele „orice altă situaţie” nu trebui înţelese într-un sens absolut şi aplicabil faţă de orice situaţii posibile, deoarece chiar Convenţia europeană cuprinde excepţii de la normă, care admit discriminarea în anumite cazuri. Spre exemplu, Convenţia garantează libertatea de exprimare, de circulaţie, de gîndire, etc., dar permite că aceste drept să fie restricţionate dacă atentează la aceleaşi valori de securitate naţională, siguranţă publică, protecţia sănătăţii şi moralei etc. Un activist pro-homosexual va afirma cu spumă la gură că restricţionarea drepturilor de exprimare, circulaţie, gîndire este o discriminare, dar iată că Convenţia europeană ne arată cu totul altceva.

Apropo, aflat pe aripile unui entuziasm înflăcărat, fostul vice-ministru afirma că Moldova va trebui să plătească la CEDO despăgubiri pentru toate cazurile de interzicere a paradelor homosexuale (iar activista-avocată rîdea pe sub musteţe în semn de aprobare). Reamintim promotorilor drepturilor homosexuale, că aceeaşi Convenţie europeană permite ca dreptul la întruniri să fie restrîns dacă este necesar de a asigura securitatea naţională, siguranţă publică, protecţia sănătăţii şi moralei etc.

Promotorii drepturilor homosexualilor ar putea să manipuleze mult la această temă, dar un lucru rămîne cert şi nu poate fi contestat. Nici Convenţia europeană şi nici Declaraţia universală nu conţin sintagma „orientare sexuală”.  Şi dacă acest lucru nu a fost spus la emisiune, îl spunem noi acum…

Centrul Ortodox de Sociologie „Aletheia”

Promotorilor şi susţinătorilor Legii anti-discriminare le place să folosească cuvinte frumoase. Legea anti-discriminare, zic ei, este o lege a toleranţei, a dragostei, a egalităţii. Senin şi frumos, dacă e să credem vorbelor. Adevărul este că măsurile şi activităţile lor sunt pline de răutate şi, în esenţă, urmăresc un singur scop – de a se răzbuna şi penaliza cu cruzime pe cei care au o altă opinie faţă de „valorile” promovate de legea anti-discriminare.

Nu ne referim doar la replicile veninoase şi mitocane din numeroasele articolele şi comentarii publicate de susţinătorii legii; nu ne referim  doar la scenariile dubioase prin care ei doresc să adopte legea (a se vedea acest material); nu ne referim la comportamentul agresiv şi războinic al promotorilor legii (a se vedea orice emisiune radio sau TV la acest subiect). Ne referim la un document oficial, pe care l-am pomenit în unul din materialele noastre anterioare – proiectul Legii de modificare a Codului penal. 

Modificările la Codul penal fac parte din acelaşi pachet de legi de anti-discriminare, şi au fost prezentate Parlamentului pentru adoptare încă în 2009. Parlamentul – cum e şi firesc – a respins modificările. Se credea că proiectul a fost uitat şi nimeni nu va mai reveni la el. Iată că prin acelaşi Planul de acţiuni privind onorarea angajamentului Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei (despre care scriam că a fost adoptat în şedinţa Guvernului din 25 aprilie 2012 şi urmează să fie transmis Parlamentului pentru adoptare finală) intenţionează să reînvie Legea de modificare a Codului penal.

Reamintim aici, că pedepsele prevăzute de Codul penal sunt cele mai severe şi represive  forme de răspundere, care implică, în cele mai dese cazuri, aplicarea pedepsei sub formă de închisoare. Să examinăm aceste modificări la Codul penal pentru a vedea cît de „tolerante” şi „senine” sunt intenţiile promotorilor Legii anti-discriminare.

Primul lucru care atrage atenţia e că proiectul de modificare este împînzit de cele 2 cuvinte cheie, profund iubite de cineva din Guvern şi acoliţii săi – „orientare sexuală”. Într-un biet proiect de lege de o pagină, sintagma „orientare sexuală” este repetată de 5 ori. Se creează impresia că discriminarea pe criteriul orientării sexuale vrea să fie cea mai gravă dintre infracţiuni. Atenţie, în aceste cazuri este vorba nu despre aplicarea pedepselor pentru orice criteriu de discriminare, ci anume pe motiv de orientare sexuală. Încă o dovadă că interesul promotorilor legii ţine de promovarea „orientării sexuale”, iar celelalte criterii de discriminare sînt o umplutură.

Mai departe. Se ştie, că pentru majoritatea infracţiunilor, pedeapsa penală se aplică doar dacă infractorul a depăşit vîrsta de 16 ani. Şi numai în cazul infracţiunilor de o gravitate deosebită, cum ar fi omorul, pruncuciderea, violul, banditismul, jaful, tîlhăria ş.a., persoane de 14-16 ani vor fi atrase la răspundere penală.

Modificările la Codul penal propun ca persoanele cu vîrsta între 14-16 ani să fie atrase la răspundere penală pentru motive de discriminare. Atenţie! Actualul Cod penal prevede că persoanele de 14-16 ani nu vor fi pedepsite penal în cazul unor aşa infracţiuni ca genocidul, propagarea războiului, omorul în stare de afect, traficul de fiinţe umane, actul terorist, hărţuirea sexuală, chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orînduirii constituţionale a Republicii Moldova, trădarea de Patrie etc. Dar uite că pentru ditamai acte de discriminare un copil de 14-16 ani trebuie să fie pedepsit penal. Deci, dacă faci un act terorist, propagi războiul, trădezi Republica Moldova, hărţuieşti sexual – nu eşti pedepsit, dar dacă „discriminezi” pe cineva, numindu-l nu „homosexual”, ci un sinonim pe care-l merită, atunci vei fi băgat la dubă. Tolerant, frumos şi senin!

Continuăm. Codul penal existent face distincţie între aceleaşi infracţiuni, în dependenţă de gravitatea infracţiunii. Spre exemplu, dacă în general pentru omor se aplică o anumită pedeapsă, atunci pentru omor în condiţii agravante sau de o cruzime deosebită se aplică o pedeapsă mai severă.

Modificările la Codul penal propun ca infracţiunile pe motiv de orientare sexuală să fie considerate infracţiuni deosebit de grave, pentru care vor fi aplicate pedepse mult mai mari. Deci, dacă infractorul ucide un om – indiferent dacă cel ucis este sau nu politician, învăţător, antreprenor, bun familist, tînăr, bătrîn etc. – atunci va fi pedepsit cu închisoare pînă la 15 ani. Dar dacă infractorul ucide pe motiv de orientare sexuală – atunci va fi pedepsit cu închisoare pînă la 20 de ani sau cu detenţie pe viaţă.

Dacă infractorul comite o infracţiune de vătămare corporală, atunci i se va aplica pedeapsa închisorii pe un termen de pînă la 3 ani. Dar dacă va săvîrşi aceeaşi infracţiune din motive de orientare sexuală, atunci se va aplica închisoare pe termen de pînă la 6 ani.

Dacă se săvîrşeşte un viol, infractorul va fi pus la închisoare pe 5 ani. Dar dacă se va face un viol din motiv de orientare sexuală, atunci infractorul va încasa închisoare pe 12 ani.

Senin, egalitate în drepturi!

Ştim că promotorii Legii anti-discriminare vor distorsiona cele scrise aici, de aceea vom face o ultimă remarcă. Condamnăm cu fermitate orice infracţiune şi nu contestăm nici într-un fel rolul statului de a aplica pedepse penale infractorilor. Vroiam doar să arătăm, că îndemnurile la nediscriminare şi egalitate sunt un paravan, după care se ascunde un singur scop – promovarea noilor „valori” şi penalizarea celor care nu le acceptă. Iar modificările la Codul penal arată foarte clar, că pretinsa toleranţă şi dragoste, invocă peste tot de promotorii Legii anti-discriminare, se rezumă doar la cei cu „orientare sexuală”.

Centrul Ortodox de Sociologie „Aletheia”

În cadrul unei emisiuni la Publika TV (4 mai 2012), preşedintele Parlamentului, Marian Lupu, a dat dovadă de sinceritate şi realism în ce priveşte "vectorul european al Republicii Moldova". Dumnealui crede că liberalizarea regimului de vize, este un subiect sensibil pentru mai multe ţări din Uniunea Europeană, iar pentru a nu mări lista statelor care beneficiază de acest regim, UE pune condiţii ce nu pot fi realizate. 

"Există foarte multe ţări în Uniunea Europeană care nu agreează extinderea listei de ţări cu regim fără viză. UE a decis să susţină politic Republica Moldova şi atunci, să vii cu un răspuns public: nu, noi nu începem un asemenea dialog, UE nu a putut să-şi permită. Însă ca precondiţii pentru acest dialog au fost puse nişte chestii artificiale. Vreau să vă zic că logica este următoarea, [iar] acestea sunt informaţiile mele neoficiale. Dacă ţara îndeplineşte condiţiile insurmontabile, vine etapa numărul doi, cu condiţii şi mai insurmontabile", a explicat Marian Lupu cu referire la Legea antidiscriminare.

În acelaşi timp, preşedintele Legislativului a menţionat că Alianţa pentru Integrare Europeană a ajuns la o formulă privind Legea antidiscriminare ce ar putea fi votată în Parlament, fără sintagma „orientare sexuală”. 

Prof. Dimitrios Tselenghidis, Sunt eterodocşii membri ai Bisericii?

Pr. Prof. G. Metallinos, Creştinii ortodocşi şi realitatea contemporană

Pr. Prof. G. Metallinos, Mărturisesc un botez (carte scanată)

Ascultaţi şi conferinţa celor 2 profesori susţinută în 2010 la Constanţa (mp3):   

 partea 1, partea 2, partea 3

După ce reprezentanţii a două partide parlamentare (Partidul Liberal şi Partidul Democrat) au declarat că nu susţin proiectul Legii anti-discriminării, promotorii acestei legi caută diferite modalităţi şi tertipuri pentru a o aproba.

Fără mare gălăgie, cu multă prudenţă şi aproape în şoaptă (deşi se cunoaşte şi chiar a devenit proverbială patima unor reprezentanţi ai Guvernului de a face show-uri şi a atrage atenţia), Guvernul a aprobat în şedinţa sa de ieri (25 aprilie 2012) două documente, care ar putea fi folosite de cei câţiva reprezentanţi ai Guvernului şi acoliţii lor pentru a transpune în viaţă Legea anti-discriminării.

Unul dintre aceste documente se numeşte „Planul de acţiuni privind onorarea angajamentului Republicii Moldova faţă de Consiliul Europei”, al cărui punct 18 repetă acelaşi angajament de a aproba Legea anti-discriminării. Planul de acţiuni este un proiect de hotărâre, care va fi transmis Parlamentului pentru aprobare finală. În legătură cu acest Plan de acţiuni apar câteva gânduri curioase. 

Guvernul afirmă în permanenţă, că Legea anti-discriminării trebuie adoptată, deoarece această măsură ar fi prevăzută de un oarecare plan de acţiuni. Şi într-adevăr, adoptarea Legii anti-discriminare se regăseşte în două documente aprobate anterior de Guvern, si anume în Planul de acţiuni RM-UE pentru liberalizarea regimului de vize din 10 decembrie 2010 şi Programul naţional de implementare a Planului de acţiuni RM-UE pentru liberalizarea regimului de vize, din 4 martie 2011.

Prima întrebare care se impune este de ce ar mai fi necesară adoptarea unui nou Plan de acţiuni de către Parlament, din moment ce există alte două documente care prevăd aceleaşi măsuri? Presupunem că răspunsul este legat anume de afirmaţiile celor două partide parlamentare de a nu susţine Legea anti-discriminării. Se ştie, că planurile de măsuri, programele de activitate şi alte documente de acest fel sunt examinate superficial şi fără o analiză detaliată a conţinutului. Constrânşi de timp şi de un volum mare de lucru asupra legilor, deputaţii trec printre degete planurile şi programele de măsuri, considerându-le o rutină şi un element inevitabil al birocraţiei. Apoi, planurile de acţiuni conţin zeci de măsuri de tot felul, aşa că deputaţii votează la pachet întreg planul de acţiuni deoarece susţin o anumită măsură, şi ignoră faptul, că alte măsuri nu ar merita votate.

Cunoscând toate aceste mici secrete şi tehnici de lobby, partizanii din Guvern în mod conştient împing acest nou Plan de acţiuni pentru a fi adoptat de Parlament, în speranţa că deputaţii nu vor fi atât de prudenţi şi meticuloși, şi nu vor observa punctul 18, prin care Parlamentul îşi asumă angajamentul de a adopta Legea anti-discriminării. Dacă până la moment Parlamentul putea refuza adoptarea Legii anti-discriminare (aşa cum a făcut-o la începutul anului precedent), atunci după adoptarea acestui nou Plan de acţiuni, Parlamentul va fi constrâns să voteze această lege. În acest fel, partizanii din Guvern şi acoliţii lor „ne-guvernamentali” obţin o pârghie de şantaj asupra deputaţilor, pe care îi vor învinui de neseriozitate şi nerespectare a angajamentelor proprii, dacă nu vor vota Legea anti-discriminării.

Pe lângă această schemă ordinară de şantaj cu aplicarea unui nou Plan de acţiuni, se pare că partizanii din Guvern pregătesc şi un scenariu de rezervă, pe care îl vor aplica, dacă deputaţii nu se vor lăsa şantajaţi şi nu vor vota Legea anti-discriminare. Despre acest scenariu de rezervă ne vorbeşte un alt document al Guvernului. Este cunoscut, că legile se adoptă doar de Parlament. Însă în situaţii de importanţă majoră, care necesită intervenţii urgente, Guvernul poate să aprobe legi pe propria răspundere.

În cadrul acestui scenariu de rezervă, partizanii din Guvern planifică adoptarea Legii anti-discriminare de către Guvern şi nu de Parlament. Tocmai din acest motiv, la aceeaşi şedinţă de ieri, Guvernul propune modificarea Regulamentului Parlamentului, pentru a înlătura orice motive ca o eventuală adoptare a Legii anti-discriminării de către Guvern să fie declarată neconstituţională.

Despre o posibilă adoptare a Legii anti-discriminare de către Guvern s-a mai scris în presă, dar iată că acum Guvernul începe pregătirile ca să recurgă la un aşa scenariu. Dacă partizanii din Guvern vor recurge la această modalitate de adoptare a Legii anti-discriminare, atunci ei îşi vor arăta – deja în mod deschis – adevărata lor faţă. Constituţia Moldovei permite Guvernului să adopte legi, şi formal Guvernul va respecta toate procedurile. Însă o adoptare a Legii anti-discriminării de către Guvern va fi contrară spiritului Constituţiei, deoarece nu va reflecta nici voinţa poporului, care, se zice, că este reprezentată de Parlament. Mai pe şleau spus, va fi o ticăloşenie adevărată, dacă Guvernul, ştiind că majoritatea deputaţilor nu susţin această lege, va aştepta ca Parlamentul să iasă în vacanţă şi va adopta Legea anti-discriminării. Chiar dacă partizanii din Guvern vor recurge la acest şiretlic, atunci Curtea Constituţională ar urma să declare neconstituţională această lege, tocmai din motivele pe care le-am spus – legea nu reflectă voinţa majorităţii populaţiei acestei ţări, nu este susţinută de majoritatea deputaţilor şi nu intervine într-un caz de urgenţă majoră (respectiv, nu e motivat ca Guvernul s-o adopte în perioada vacanţei Parlamentului). Nu se ştie însă ce vor crede membrii Curţii Constituţionale…

În faţa unor astfel de măsuri la care pot recurge promotorii Legii anti-discriminării, este mai mult decât importantă reacţia fermă a societăţii civile (ne referim la adevărata societatea civilă, formată din toţi cetăţenii Republicii Moldova, şi nu de auto-întitulata societate civilă formată dintr-o coaliţie şi câteva ONG-uri la spatele cărora stau aceleaşi persoane). Societatea civilă trebuie să fie cu ochii în patru, să urmărească mişcările acestor partizani şi să le riposteze prin mijloace paşnice şi legale. Orice cetăţean al ţării trebuie să ceară deputaţilor să supravegheze ca Guvernul să nu recurgă la scenariile pe care le-am descris mai sus. Este important ca Mitropolia Moldovei să continue dialogul cu autorităţile moldoveneşti pentru a nu permite unor grupuri marginale să folosească legea în interese proprii.

 Centrul Ortodox de Sociologie „Aletheia”

Vedeţi şi 

Legislaţia Moldovei deja previne şi combate discriminarea + Anexă

Propunerile Guvernului de modificare a Codului Penal