Biserica Ortodoxă din Moldova
Școlile Teologice Ortodoxe
din Episcopia de Edineț și Briceni
teologie.net
 Acasă >> Diferite >> Arhiva >> Arhiva fostului Seminar Teologiec-Liceal "Episcopul Dorimedont" din Zăbriceni >> Sfinţirea Paraclisului  
arr_d Navigator
arr_d Calendarul bisericesc pe stil vechi
Stil vechi Duminică Stil nou
23 Ianuarie 5 Februarie

Aici se afla paginile din site care nu mai sunt actuale

arr_d Sfinţirea Paraclisului Şcolilor Teologice de la Zăbriceni

Sâmbătă, 28.03.2009, cu binecuvântarea ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove, a avut loc sfinţirea Paraclisului cu hramul "Sf. Ioan Teologul şi Sfinţii Trei Ierarhi". Paraclisul este destinat slujbelor pentru elevii şi studenţii şcolilor teologice din Zăbriceni, precum şi practicii liturgice şi omiletice a acestora. Până acum elevii şi studenţii mergeau la slujbe şi rugăciuni în Paraclisul Mănăstirii Zăbriceni, alături de obştea şi închinătorii Mănăstirii.
Sfinţirea Paraclisului a fost săvârşită de arhim. Damian Burlacu - stareţul Mănăstirii Zăbriceni şi directorul Seminarului Teologic Liceal din Zăbriceni, ierom. Petru Pruteanu - decanul Facultăţii de Teologie din Zăbriceni şi pr. Adrian Cotelea - secretarul Episcopiei de Edineţ şi Briceni. La slujbă au mai participat profesorii Seminarului Teologic Liceal, elevii şi studenţii de la Zăbriceni, dar şi câţiva credincioşi - în special ctitori şi binefăcători ai Mănăstirii.
După Sfânta Liturghie a fost săvârşit un Te-Deum de mulţumire pentru această realizare frumoasă, precum şi o Panihidă pentru PS Episcop Dorimedont, fondatorul şcolilor teologice de la Zăbriceni.
Mulţumim Bunului Dumnezeu că ne-a ajutat la construcţia acestui Paraclis şi tuturor ctitorilor care ne-au ajutat direct sau indirect. Dumnezeu să le răsplătească tuturor.

Vă prezentăm şi un Fotoalbum de la sfinţire.

arr_d Foto Sfinţire Paraclis
Foto
arr_d Scurt Istoric al STL

Seminarul Teologic Liceal "Episcopul Dorimedont" din Zăbriceni a fost înființat în 1999 de PS Dorimedont, Episcop de Edineț și Briceni (1998-2006), având ca ocrotitor "Sf. Mc. Foca". În 2007, Conducerea Seminarului, cu binecuvântarea Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova a fost reorganizat și a primit numele "Episcopul Dorimedont", în cinstea fondatorului lui. Elevii Seminarului Teologic Liceal de la Zăbriceni primesc studii liceal complete de profil umanist, precum și un curs primar de teologie. Absolvenților care susțin cu succes examenele de Bacalaureat și cele teologice li se eliberează două diplome: una de Bacalaureat și alta teologică.  Studiile la Seminar sunt de 3 ani. Directorul Seminarului este arhimandritul Damian (Burlacu), starețul Mănăstirii "Nașterea Domnului" din Zăbriceni.