|
|
|
|
|
STATUTUL FACULTĂȚII DE TEOLOGIE PASTORALĂ DIN EDINEȚ DIN CADRUL UNIVERSITĂȚII DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DIN MOLDOVA Aprobat de către ÎPS Vladimir, Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, la data de 11.07.2007 și înregistrat la Serviciul de Stat pentru Problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova I. DISPOZIȚII GENERALE 1.1. Facultatea de Teologie Pastorală din Edineț [în continuare - Facultatea] este o subdiviziune structurală a Universității de Teologie Ortodoxă din Moldova [în continuare - Universitatea], care la rândul ei este înregistrată ca persoană juridică la Serviciul de Stat pentru problemele Cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova (Certificat Nr. 2071 din 22.04.2005). Facultatea este înființată prin decret mitropolitan și funcționează în baza Statutului Bisericii Ortodoxe din Moldova (Mitropolia Moldovei), a hotărârilor Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova, a Regulamentului privind activitatea Departamentului Sinodal de Studii Teologice al BOM, a Statutului Universității de Teologie Ortodoxă din Moldova, a Legii privind cultele religioase și părțile lor componente a Republicii Moldova și a propriului Statut și a altor reglementări ce nu contravin actelor normative enumerate mai sus. De asemenea, activitatea Facultății se încadrează în prescripțiile generale ale Legii învățământului Republicii Moldova și a altor prevederi ale Ministerului Educației și Tineretului Republicii Moldova. 1.2. Facultatea este succesoarea istorică a Institutului Teologic Ortodox "Sf. Ioan Teologul" din Edineț care s-a integrat benevol în Universitate și a devenit parte integrantă a acesteia în baza unui Protocol care stabilește principiile de integrare și raporturile de mai departe dintre Facultate și Universitate. Facultatea are autonomie universitară în limitele prevăzute de Statutul Universității și cel al Facultății. 1.3. Absolvenții Facultății vor primi Diplome după standardul unic al Bisericii Ortodoxe din Moldova. Diplomele eliberate vor fi recunoscute în întreg cuprinsul Bisericii Ortodoxe din Moldova, iar în condițiile unui acord special dintre Biserica Ortodoxă din Moldova și Stat - Diploma va fi recunoscută și de către Stat. Prin extensie canonică, Facultatea este parte componentă a sistemului de învățământ al Patriarhiei Moscovei. 1.4. Facultatea este persoană juridică distinctă ce dispune de ștampilă și emblemă proprie, de conturi bancare, inclusiv valutare, de balanță proprie și are toate drepturile și obligațiile prevăzute de Codul Civil al Republicii Moldova și alte legi ale țării. 1.5. Sediul și adresa juridică a Facultății este: Mănăstirea "Nașterea Domnului" din satul Zăbriceni, raionul Edineț, Republica Moldova. 1.6. Facultatea este un centru de instruire teologică de grad universitar, științifică și culturală, scopul principal al căruia este pregătirea, perfecționarea și formarea continuă a specialiștilor și cadrelor științifice în domeniile teologiei, psiho-pedagogiei ortodoxe și alte domenii în condițiile legii, promovarea cercetărilor științifice și implementarea rezultatelor lor. Prin activitatea sa, Facultatea are menirea de a contribui la întărirea și unitatea credinței, la promovarea spiritualității Ortodoxe, a misiunii Bisericii Ortodoxe și a culturii și artei creștine ortodoxe, în limitele Legii. 1.7. Facultatea are următoarele sarcini: - pregătirea și perfecționarea viitorilor slujitori bisericești, a cadrelor didactice pentru învățământul teologic (religios) primar, mediu și universitar; - efectuarea cercetărilor științifice fundamentale, propagarea rezultatelor cercetărilor științifice în scopul de a facilita soluționarea problemelor din învățământ, știință, cultură, morală, etică, etc; - acordarea de servicii științifice și consultative ministerelor, departamentelor, organizațiilor și asociațiilor religioase și culturale, instituțiilor de învățământ, persoanelor particulare, etc; 1.8. Ocrotitorul spiritual al Facultății este - Sfântul Ioan Teologul prăznuit la 26 septembrie / 9 octombrie și la 8/21 mai, în fiecare an. Sărbătorile acestui Sfânt vor constitui Hramul principal al Facultății. Pe lângă acesta însă, Facultatea va prăznui și sărbătoarea Sfinților Trei Ierarhi - 30 ianuarie / 12 februarie, ca hram al Universității de care aparține. II. STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A FACULTĂȚII 2.1. Facultatea cuprinde secții specializate, catedre, centre de cercetare științifică, de formare continuă a cadrelor, biblioteci, edituri, centre de difuzare multimedia și alte subdiviziuni structurale. Structura Facultății este elaborată de Consiliul Profesoral și aprobată de Senatul Universității. 2.2. Secția specializată este o subdiviziune didactico-științifică și administrativă a Facultății, care își organizează întreaga activitate cu privire la pregătirea specialiștilor de înaltă calificare în teologie și științe umaniste, realizează activitate de cercetare științifică. Secția include catedre de profil (după tipurile de specializări) și presupune diferite forme de învățământ: la zi / cu frecvență redusă / învățământ de la distanță. 2.3. Catedra este o subdiviziune de bază care organizează și înfăptuiește activitatea didactică, metodică și științifică la una sau mai multe discipline înrudite. 2.4. Subdiviziunile structurale ale Facultății activează în baza regulamentelor în domeniul învățământului aflate în vigoare. 2.5. Subdiviziunile structurale ale Facultății sunt înființate, reorganizate sau desființate la decizia Consiliului Profesoral cu acordul Senatului Universității. Aceste structuri nu au personalitate juridică, dar pot avea ștampile de uz intern. 2.6. Biblioteca Facultății este o unitate științifico-culturală, având atribuții metodologice. III. ORGANIZAREA CONDUCERII Facultății 3.1. Organul suprem de conducere Facultății este CONSILIUL PROFESORAL, care are ca președinte - Decanul Facultății, iar ca vicepreședinte - Prodecanul. Adunarea Consiliului Profesoral este valabilă și își poate îndeplini prerogativele dacă întrunește cel puțin 2/3 din Cadrele didactice ale Facultății și este condusă de președinte sau vicepreședinte. Secretar al ședințelor se alege unul dintre membrii de drept ai Consiliului Profesoral. 3.2. Activitatea Consiliului Profesoral al Facultății va fi monitorizată de Senatul Universității. Acesta din urmă poate face anumite sesizări sau recomandări și poate lua hotărâri care vor fi comunicate Consiliului Profesoral care va îndeplini hotărârile Senatului, dacă acestea nu contravin prezentului Statut și actului de înființare. Decanul și alți trei membri din conducerea Facultății sunt membri ai Senatului Universității. Consiliul Profesoral al Facultății are următoarele competențe: - aprobă Regulamentul de ordine interioară al Facultății în conformitate cu normele prevăzute de punctul 1.1. ale prezentului Statut; - propune spre aprobare candidatura Decanului; - ratifică și duce la îndeplinire hotărârile instanțelor superioare; - alege șefii de catedră și Consiliul Administrativ; - propune Senatului candidaturi pentru gradele de lector și lector superior pentru cadrele didactice ale Facultății; - organizează și desfășoară concursul cadrelor didactice pentru ocuparea posturilor didactico-științifice și îi înaintează pentru conferirea titlurilor de conferențiar universitar, profesor universitar și cercetător științific superior; - aprobă încheierea contractelor de cooperare interuniversitară și inițiază relații internaționale pe plan științific, didactic, etc; - examinează și aprobă anual raportul Decanului cu privire la activitatea Facultății, confirmă dările de seamă ale subdiviziunilor didactico-științifice și administrative, ale Consiliului Administrativ, precum și rezultatele admiterii și examenelor de licență; - înaintează Senatului spre aprobare planul de învățământ și eventualele modificări ale acestuia; - examinează și aprobă programele analitice de studiu la fiecare disciplină; - analizează rezultatele pregătirii generale și profesionale ale studenților (rezultatele sesiunilor de colocvii și examene, practicii liturgice, practicii pedagogice, etc); - aprobă bugetul anual al Facultății și stabilește direcțiile principale de gestionare a fondurilor; 3.2. Conducerea operativă a Facultății între ședințele Consiliului Profesoral este efectuată de Consiliul Administrativ al Facultății constituit din decan, prodecan, șefi de catedră, secretar științific, administrator gospodăresc și contabilul Facultății. Consiliul Administrativ îndeplinește în mod sistematic și permanent hotărârile Consiliului Profesoral și prezintă semestrial acestuia din urmă raporturi de activitate. În caz de urgență, Consiliul Administrativ poate lua orice hotărâre ce nu contravine prezentului Statut sau altor prevederi superioare valabile. 3.3. Conducerea canonică supremă a Facultății este înfăptuită de Rectorul Universității, care prin tradiție este Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove, iar conducerea nemijlocită a Facultății, atât în plan instituțional cât și administrativ este înfăptuită de DECAN. Decanul Facultății în limitele competenței sale și în conformitate cu legislația în vigoare: - activează din numele Facultății, reprezentându-o în relație cu organele bisericești și ale puterii și administrației de stat precum și în relațiile cu alte persoane juridice și fizice; - efectuează acte de gestiune ale Facultății, încheie contracte, eliberează procuri, deschide conturi în instituțiile bancare, etc. - dirijează și controlează utilizarea fondurilor fixe și circulante ale Facultății, - înfăptuiește conducerea generală a activității Facultății; - emite ordine și dispoziții ce reglementează activitatea instituției; - confirmă prin ordin în posturile didactice și de conducere persoanele alese pe bază de concurs; - conduce ședințele Consiliului Profesoral, Consiliului Administrativ și asigură executarea hotărârilor adoptate; - semnează (după Rector) Diplomele de absolvire / licență ale studenților; - stimulează material și moral activitatea personalului Facultății; - se preocupă de plătirea salariilor angajaților Facultății; - este responsabil de organizarea și desfășurarea întregii activități a instituției și de respectarea strictă a disciplinei muncii de către personalul acesteia. 3.4. Decanul va prezenta raport anual de activitate Rectorului și Senatului Universității și va cere aprobări de la aceste instanțe în limitele prezentului Statut. 3.5. Conducerea nemijlocită a activității subdiviziunilor structurale este înfăptuită de către conducătorii acestor structuri, aleși de Consiliul Profesoral și confirmați de Senat. Îndatoririle și competențele conducătorilor nominalizați sunt determinate de Regulamentul de organizare și funcționare a subdiviziunilor Facultății aprobat în modul stabilit. IV. PERSONALUL FACULTĂȚII 4.1. Personalul Facultății este format din cadre didactice, colaboratorii bibliotecii, secretariat etc. a) Personalul Facultății are dreptul: - de a alege și de a fi ales în organele de conducere ale instituției; - de a participa la soluționarea problemelor Facultății în conformitate cu legislația în vigoare; - de a se folosi de săli de curs, mijloace tehnice, fonduri de cărți etc., în scopul realizării sarcinilor didactice, științifice și a necesităților spirituale; - să beneficieze de asigurarea cu pensii pentru vechime în muncă, de concedii, de asistență medicală; - de a se folosi de serviciile prestate de subdiviziunile structurale ale Facultății. b) Personalul Facultății este obligat: - să respecte regulile de ordine interioară și să protejeze bunăstarea fondurilor instituției; - să respecte normele de etică, principiile morale de dreptate, echitate, umanism, generozitate, hărnicie, patriotism și alte virtuți; - să nu facă propagandă șovină, politică, militaristă. 4.2. Cadrele didactice au drepturi egale în domeniul instruirii și activității științifice, pot activa prin cumul în limitele prevăzute de lege atât în cadrul instituției date, cît și în alte organizații. Normele didactice ale cadrelor Facultății se stabilesc de Consiliul Profesoral. Salarizarea cadrelor didactico-științifice se efectuează în dependență de nivelul de studii, funcția ocupată, de titlul științifico-didactic, de vechimea în muncă a) Cadrele didactico-științifice au dreptul: - să aleagă programele de studiu, formele și metodele de predare, manualele și materialele didactice aprobate de Chiriarh sau editate cu acordul instituțiilor bisericești, precum și cele aprobate de Ministerul Educației și Tineretului, pe care le consideră adecvate pentru realizarea standardelor educaționale de stat; - să participe la perfecționarea continuă a planurilor și a programelor analitice de studiu, la elaborarea manualelor, lucrărilor metodice și să efectueze cercetări științifice; - să li se acorde pe bază de contract concediu de până la trei luni pentru elaborarea manualelor, lucrărilor metodice sau monografiilor la comanda Sinodului Bisericii Ortodoxe din Moldova sau ale Ministerului Educației și Tineretului; - să realizeze, în condițiile legislației învățământului în vigoare, una din formele de perfecționare o dată în cinci ani; - să li se includă în vechimea de muncă pedagogică activitatea didactică desfășurată în învățământul preuniversitar. b) Cadrele didactico-științifice sunt obligate: - să efectueze la un înalt nivel profesional activitatea didactică, științifică și educativă; - să-și perfecționeze permanent nivelul profesional, cultural și spiritual. - să asigure securitatea activității vitale și ocrotirea sănătății studenților - să desfășoare procesul de educație și instruire în spiritul moralei creștine, a stimei față de familie, părinți, adulți, al respectării valorilor culturale și spirituale, naționale și universale, să educe o atitudine corectă față de legislația în vigoare. 4.3. Drepturile și îndatoririle celorlalte categorii ale personalului sunt determinate în regulamentele de ordine interioară și instrucțiunile de post respective. 4.4. În cadrul Facultății se respectă drepturile studenților. Sunt interzise pedepsele corporale, aplicarea sub orice formă a metodelor de violență fizică sau psihică. De asemenea se interzic perceperile de taxe neregulamentare, precum și luarea de mită sau daruri în scopul promovării frauduloase a probelor examinatorii. a) Studenții au următoarele drepturi: - de a-și urma studiile la specialitatea și specializarea aleasă; - de a-și alege în mod liber disciplinele opționale și facultative, în conformitate cu normele în vigoare; - să participe la activitatea de cercetare științifică; - să-și exprime liber opiniile, convingerile, ideile; - să participe la activități culturale și civice; - să aibă acces la bibliotecă și la materialele didactice ale Facultății, în limitele prevăzute de Regulamentul de ordine internă; - să fie asigurați cu asistență medicală primară, în modul prevăzut de legislația în vigoare. b) Studenții sunt obligați: - să studieze disciplinele și să îndeplinească în modul stabilit sarcinile prevăzute de planurile și programele de studiu, să frecventeze toate activitățile didactice preconizate; - să respecte normele disciplinei universitare, să aibă o comportare civilizată, să respecte normele de conviețuire în colectivitate, să folosească cu grijă, și să păstreze în bună stare patrimoniul instituției; - să restituie Facultății costul bunurilor materiale ce au fost deteriorate din culpa lor. Studenții care au îndeplinit integral sarcinile prevăzute de planul de studii sunt promovați cu calificarea respectivă și li se eliberează diploma de licență. c) După absolvirea Facultății acesta, în măsura posibilităților, poate favoriza repartizarea în câmpul muncii în conformitate cu legislația în vigoare și cu hotărârile canonice și administrative ale Sinodului Biserici Ortodoxe din Moldova. V. ORGANIZAREA PROCESULUI DE INSTRUIRE 5.1. Activitatea didactică în cadrul Facultății este organizată prin învățământ cu frecvență la zi, învățământul cu frecvență redusă și învățământ de la distanță. Durata studiilor primului ciclu de studii la învățământul cu frecvența la zi este de 4 ani, iar la învățământul cu frecvență redusă și de la distanță de 4-5 ani (în funcție de facultate și specializare). Studiile la ciclul al doilea - Master este de 1 - 2 ani. 5.2. Procesul de instruire se efectuează în baza propriului sistem și plan de învățământ elaborat aprobat de Senat. 5.3. Pregătirea cadrelor în cadrul Facultății este efectuată conform Nomenclatorului specialităților pentru pregătirea cadrelor în instituțiile de învățământ superior. 5.4. Conținutul învățământului în Facultate este determinat de planurile și strategiile de studiu aprobate de Consiliul Profesoral. Instruirea în cadrul Facultății este efectuată în limba română. În dependență de necesitățile și posibilitățile Facultății, pot fi organizate grupe cu predare și în alte limbi. 5.5. Admiterea la Facultate este efectuată prin concurs în baza actelor de studii ale absolvenților școlii medii de cultură generală, liceului, seminarului teologic liceal, colegiului, școlii normale sau a școlii profesional-tehnice, în baza Regulamentului de admitere aprobat de Decan. 5.6. Anul universitar în cadrul Facultății începe la 1 septembrie și are durata de 30-32 săptămâni, repartizate pe două semestre relativ egale, la care se adaugă două sesiuni de examene și colocvii și două vacanțe, cu respectarea sărbătorilor religioase conform calendarului Creștin Ortodox, cu aprobarea Consiliului Profesoral. În zilele în care sunt sărbători religiose mari, cursuri și alte activități didactice nu se desfășoară. Dacă aceasta duce la pierderea unui număr considerabil de ore, acestea pot fi recuperate în zilele de sâmbătă. 5.7. Prelegerile, lecțiile practice și seminarele se desfășoară conform orarului stabilit pentru fiecare semestru, aprobat de Decan. 5.8. Susținerea colocviilor și examenelor, aprecierea cunoștințelor, exmatricularea, restabilirea și transferul studenților este efectuată în conformitate cu hotărârile Consiliului Profesoral, ținând cont de Regulamentul de organizare și desfășurare a procesului didactic în instituțiile de învățământ superior universitar din Republica Moldova. 5.9. Studiile în cadrul Facultății se încheie: la ciclul I - cu susținerea examenelor și tezei de licență, iar la ciclul II (master) cu examene și disertație de master, în conformitate cu Regulamentul de organizare și desfășurare a examenelor respective în instituțiile de învățământ superior universitar. VI. ACTIVITATEA DE CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ 6.1.La Facultate activitatea de cercetare științifică se desfășoară în cadrul catedrelor și a centrelor de cercetare. 6.2. Activitatea cercetare științifică este desfășurată din cont propriu, dar poate fi efectuată și la comanda instituțiilor bisericești sau de stat, stabilindu-se de fiecare dată și modalitățile de finanțare. 6.3. Organizarea procesului de cercetare științifică este efectuată conform tematicii și planurilor anuale și de perspectivă, aprobate de Consiliul Profesoral al Facultății. 6.4. Facultatea asigură: - efectuarea cercetărilor științifice conform direcțiilor prioritare ale teologiei ortodoxe; - efectuarea lucrărilor de cercetare cu caracter științifico-didactic; - implementarea rezultatelor lucrărilor de cercetare științifică în practică; - elaborarea lucrărilor metodice, manualelor de instruire religioasă, lucrărilor de catehizare, a altor materiale didactice și de instruire morală creștin-ortodoxă. VII. FINANȚAREA FACULTĂȚII ȘI BAZA TEHNICO-MATERIALĂ 7.1. Baza tehnico-materială a Facultății este constituită din clădiri, instalații inginerești, biblioteci și săli de lectură, materiale didactice (inclusiv fonotecă și videotecă), biserici și paraclise, centre științifice, puncte medicale, cantine, gospodării și terenuri, echipamente, mijloace de transport, utilaje și alte mijloace tehnico-materiale prevăzute de normativele în vigoare. Patrimoniul Facultății este distinct de cel al altor structuri ale Bisericii Ortodoxe din Moldova. 7.2. Înstrăinarea și transmiterea terenurilor și fondurilor fixe ale Facultății este înfăptuită în conformitate cu legislația în vigoare, prin hotărârea Consiliului Profesoral, cu aprobarea Chiriarhului. 7.3. Sursa principală de finanțare a Facultății o constituie: - mijloacele obținute din taxele de înscriere și școlarizare; - sponsorizările și donațiile instituțiilor bisericești precum și a altor persoane fizice și/sau juridice; - din lucrările de cercetare științifică realizate în bază de contract și alte servicii prestate; - alte surse legale de finanțare. 7.4. Mijloacele financiare sunt folosite în conformitate cu legislația în vigoare. 7.5. Decanul va elabora un raport anual privind activitatea financiară a Facultății care va fi aprobat de Consiliul Profesoral apoi va fi trimis spre examinare Rectorului. 7.6. Facultatea și Universitatea vor încheia acorduri anuale privind într-ajutorarea și colaborarea reciprocă pe plan financiar și tehnico-material și mai ales în domeniul salarizării personalului. 7.7. Facultatea în mod independent coordonează mijloacele financiare disponibile, gestionează balanța independent, deschide conturi de decontare și alte conturi, inclusiv valutare, în instituțiile bancare. În toate aceste activități Decanul va fi susținut de Administratorul economic și gospodăresc al instituției. VIII. ACTIVITATEA SPIRITUALĂ 8.1. În vederea formării și îndrumării spirituale a studenților, Consiliul Profesoral numește unul sau câțiva părinți spirituali care fac parte (sau pot face parte) din Consiliul Administrativ al Facultății. 8.2. Acești părinți spirituali trebuie să prezinte periodic Consiliului Administrativ al Facultății calificativele purtării și frecvenței la biserică a studenților și tot ei întocmesc caracteristici și recomandări pentru cei ce vor să intre în cler. 8.3. Părinții spirituali supraveghează și dirijează viața spirituală a studenților prin Taina Mărturisirii, slujbe, predici și cicluri de meditații duhovnicești. IX. DISPOZIȚII FINALE 9.1. Prezentul Statut este aprobat de Consiliul Profesoral al Facultății și de Senatul Universității și este semnat de Rectorul Universității - Mitropolitul Chișinăului și al întregii Moldove și de Serviciul de Stat pentru problemele cultelor de pe lângă Guvernul Republicii Moldova. Modificările ulterioare vor primi avizul acelorași instanțe. 9.2. Prezentul Statut este întocmit în 5 (cinci) exemplare care au aceeași putere juridică de la data semnării lui. Aici se afla paginile din site care nu mai sunt actuale |
NEW: Emisiuni, conferințe, predici (mp3) Istoria și textul Proscomidiei Sfântul Maslu. Istorie și actualitate Istoria și rânduiala explicată Anaforaua din Papirusul Slujba Cununiei. Este "Iehova" numele Sfintele Taine și numărul lor Istoria si explicarea |