Interviu despre muzica psaltică (bizantină)

Ce este muzica bisericească bizantină? Unde şi cum a apărut ea?

Aceasta este muzica care se cânta în toate Bisericile din Răsărit şi abia în perioada modernă a fost numită „bizantină”, pe motiv că s-ar fi dezvoltat în mod special în Constantinopol (vechiul Bizanţ) şi în Muntele Athos. Deci este muzica tradiţională a întregii Biserici Ortodoxe sau, mai pe scurt spus, este muzica ortodoxă şi limbajul cântat al Ortodoxiei.

Odată cu apariţia creştinismului, în special în mediul grecesc din bazinul mediteraneean, muzica populară a vechilor elini a fost adaptată la textul psalmilor şi a cântărilor bisericeşti, transfigurându-se. Spun aceasta, pentru că în limba greacă verbul „a cânta” are două forme: „psalo” – pentru cântarea adresată lui Dumnezeu şi „tragoudao” – pentru interpretarea cântecelor lumeşti. Iată de ce, muzica bisericească bizantină se mai numeşte „muzică psaltică” sau „psaltichie”, adică muzică închinată lui Dumnezeu. 

În general se vorbeşte despre patru perioade de dezvoltare a muzicii psaltice:

• În prima perioadă (sec. I-VII) muzica bisericească era oarecum improvizată şi se desprindea din muzica laică. Un aport substanțial în această dezvoltare l-au făcut monahii sirieni în sec. IV-V, apoi şcoala imnografică şi muzicală din Constantinopol în sec. VI-VII.
• În a doua perioadă (sec. VII-XII), datorită Sf. Ioan din Damascul Siriei (†749), se desăvârşeşte sistemul celor opt glasuri (octoihul) deja răspândit în Palestina; adică toate cântările bisericeşti au fost grupate în opt familii melodice, în funcţie de lungimea versului şi scara muzicală pe care o foloseau. Ioan Damaschin, devenind monah în mănăstirea Sf. Sava de lângă Ierusalim, a compus împreună cu fratele său Cosma numeroase cântări care se folosesc până astăzi în Biserică. Deja în sec. IX centrul muzicii şi a imnografiei bizantine se transferă din Palestina la Constantinopol, în special la Mănăstirea Stoudion, unde se definitivează sistemul cărţilor de cult, iar imnele bisericeşti erau cântate pe unul din cele 8 glasuri.
• În a treia perioadă (sec. XIII-XVIII), monahul athonit Ioan Cucuzel (sec. XIII), elaborează un sistem complex de scriere a muzicii psaltice prin neume. În această perioadă, când majoritatea textelor bisericeşti erau deja scrise, se depune un efort considerabil pentru a pune aceste texte pe note muzicale. Se pare că tot în această perioadă cântarea psaltică a început să fie secundată de fundalul muzical numit „ison” sau „isokratima”. Mai precizăm că în această perioadă muzica psaltică se cânta deja pe larg în Balcani şi în Rusia, iar capitala cântării bisericești devine Muntele Athos, care-şi păstrează acest statut până astăzi.
• La începutul perioadei moderne (sec. XVIII – prezent) are loc o reformă a notaţiei psaltice, realizată de Hrisanth din Madyt, Grigore Protopsaltul şi Hurmuz Hartofylax. Această reformă, numită „hrisantică”, constă în simplificarea sistemului lui Ioan Cucuzel şi uniformizarea unor tradiţii locale. În prezent există cărţi de teorie a acestei muzici psaltice şi sute de cărţi cu partituri muzicale în diferite limbi.

Unde în prezent se cântă această muzică psaltică?

În prezent, toate Bisericile de limbă greacă (adică Patriarhiile Constantinopolului, Alexandriei, Ierusalimului, Bisericile Greciei şi Ciprului), la care se adaugă Biserica Ortodoxă Română şi parţial Bisericile Serbiei şi Bulgariei – toate folosesc anume muzica bisericească bizantină. De asemenea, vechea Patriarhie greacă a Antiohiei deşi, din motive misionare, a trecut la limba arabă de slujire, păstrează şi promovează cu mult succes muzica psaltică. Comunităţile ortodoxe arabe din America şi Europa, alături de cele greceşti, au făcut ca astăzi să existe cântări psaltice inclusiv în engleză, franceză, spaniolă, portugheză (braziliană) sau germană.

Dar de ce Biserica Rusă foloseşte muzica corală şi cum a ajuns aceasta să se cânte şi în Republica Moldova?

La începutul sec. XVIII, ţarul rus Petru I, fiind fascinat de tot ce văzuse în Occident, a dispus ca Biserica Rusă să renunţe la muzica de origine bizantină, numită la ruşi „znamenîi raspev” (o variantă de psaltică pre-cucuzeliană, cunoscută şi în Georgia) şi, după modelul romano-catolic, a trecut la muzica corală. Deci, trebuie să spunem fără ocolişuri că muzica corală nu are nimic cu tradiţia ortodoxă, ci este preluată de la romano-catolici, adaptându-o la sistemul celor opt glasuri bizantine, care în catolicism nu există. Bineînţeles, fiind atâta timp cântată şi prin mănăstiri, această muzică a fost oarecum „înduhovnicită” şi nu este atât de stridentă şi haotică ca cea romano-catolică şi nici măcar ca muzica corală românească din sec. XX. Totuşi, ea nu are profunzimea şi bogăţia muzicii psaltice, chiar dacă poate fi mai uşor cântată de masele largi de credincioşi şi mulţi o îndrăgesc.

Această muzică corală se cântă nu doar în Rusia, ci şi în toate ţările care au fost sub influenţa ei: fosta URSS (inclusiv Moldova), Polonia, Cehia şi Slovacia, iar parţial şi în Bulgaria şi Serbia. În Moldova, muzica corală a pătruns treptat, după 1812, iar la începutul secolului XX, în special datorită lui Mihail Berezovschi şi a şcolii lui, muzica corală devine preferată în Basarabia (inclusiv în cadrul României Mari), iar după 1945, când sunt închise ultimele şcoli de cântăreţi de pe lângă mănăstiri (Dobruşa, Rudi, Curchi ş.a.), muzica psaltică dispare definitiv din Basarabia. Abia se mai întâlneau câţiva bătrâni care învăţase în şcolile de cântăreţi de pe lângă mănăstiri, dar şi aceştia evitau să cânte psaltica, întrucât, în Basarabia, muzica psaltică este asociată cu românismul unionist – ceea ce bineînțeles este fals!

Care-i soarta muzicii bizantine în Republica Moldova astăzi? Există vreo şcoală în care să poată fi învăţată?

Din păcate, aşa cum am simţit şi pe propria piele, atunci când am încercat să dezvolt muzica psaltică la Mănăstirea Zăbriceni (raionul Edineţ), m-am confruntat cu abordări puternic politizate. Dacă cânţi psaltică, înseamnă că eşti român, vrei unirea cu România etc. iar, pe lângă toate, se mai fac şi următoarele asocieri prosteşti legate de faptul că Biserica Română ţine calendarul nou, ţinut şi de catolici şi, prin urmare, „promovând muzica psaltică, promovezi nu doar românismul, ci şi catolicismul”. Am auzit această prostie chiar din gura unor preoţi rusofoni din Moldova, care sunt împotriva muzicii psaltice, fără să ştie că anume muzica corală pe care o cântă ei este romano-catolică 100%, iar muzica psaltică este adevărata muzică ortodoxă.

În prezent, muzica psaltică se cântă în Moldova doar de cei care au avut posibilitatea şi mai ales dorinţa de a o învăţa în România, iar aceştia sunt foarte puţini. În şcolile teologice din Moldova ea nu se predă, iar încercarea de a o studia la Academia Teologică din Chişinău a fost din start sortită eşecului, pentru că lipsea motivaţia. Înainte de a învăţa muzica psaltică, trebuie să-i descoperi frumuseţea şi taina, trebuie să te îndrăgosteşti de ea şi să trăieşti cu ea, iar toate acestea depind nu doar de mediul în care ai trăit, ci şi de caracterul şi fineţea culturală a fiecărui om. Mai mult decât atât, o şcoală de muzică bisericească bizantină (ca şi una de iconografie bizantină, de exemplu) necesită şi multe investiţii financiare, pe care nimeni nu-i dispus să le facă. Mai-marii Bisericii noastre preferă kitsch-uri „aurite” ruseşti, decât artă bisericească tradiţională, imprimată de duh.

Să înţelegem că Dumneavoastră aţi adus muzica psaltică la Mănăstirea Zărbriceni?

Eu am ajuns la Zăbriceni în 2003, după ce terminasem facultatea în România şi vieţuisem mai bine de doi ani la Mănăstirea Trei Ierarhi din Iaşi. Cu bucurie am constatat că la acel moment, la Zăbriceni, deja exista dorinţa de a cânta psaltica, iar câţiva părinţi şi studenţi învăţase unele cântări după ureche, ascultând casete sau CD-uri din România. Însă nici unul dintre ei nu ştia cum se cântă cele opt glasuri în psaltică, nemaivorbind de note şi partituri. În primii ani cântam mixt, adică fraţii cântau psaltică, iar studenţii cântau corală, dar din 2009, când s-au închis şcolile teologice, se cântă doar psaltică.

Deşi am avut destulă putere administrativă de a impune muzica psaltică în seminarul şi facultatea care funcţionau pe lângă mănăstire, eu personal nu am avut timp să mă ocup de predarea psalticii la studenţi şi nici studenţii nu erau foarte interesaţi de învăţarea ei, deşi o auzeau zilnic la slujbele mănăstireşti. Se întrebau însă dacă o vor putea cânta undeva, mai ales că efortul învăţării ei se compară cu efortul de a învăţa o limbă străină (cu condiţia să ai şi capacităţi muzicale), iar motivaţia de a învăţa limbi străine în Moldova ştiţi că este minimă: de ce să învăţ franceza, dacă n-o să ajung în Franţa? Şi iată că mulţi au ajuns şi nu ştiu nimic. Aşa e şi cu psaltica…

Acum la Zăbriceni, chiar dacă eu am plecat încă din 2011, există un părinte care a învăţat psaltică, iar alţii cântă după el. Mai mult decât atât, Mănăstirea Zăbriceni a adoptat rânduiala liturgică şi duhovnicească a mănăstirilor athonite, iar aceasta dă un plus de frumuseţe slujbelor. Mulţi au auzit despre aceasta şi merg la Zăbriceni special pentru psaltică, iar alţii în continuare sunt reticenți.

Am auzit că se cântă psaltică şi la Mănăstirea Sireţ de lângă Chişinău, dar la ei acest lucru nu pare atât de special, având în vedere că părintele stareţ este originar din România şi mulţi ani Mănăstirea Sireţ a fost sub oblăduirea Mitropoliei Basarabiei, dependentă de Patriarhia Română. Parţial se cântă psaltică şi la Mănăstirea Frumoasă din raionul Călăraşi, iar despre alte locuri nu ştiu…

Apreciez încercările unora de a cânta psaltică (fie şi după notaţie liniară), dar majoritatea tentativelor pe care le-am văzut, în special prin parohii, erau departe de profesionalism şi nici măcar nu semănau cu psaltica. Consider că dacă nu ştii să cânţi corect, mai bine să nu cânţi deloc, ca nu cumva să înveţi greşit, iar altora să le stârneşti repulsie faţă de această frumuseţe a Bisericii.

Interviu cu ieromonahul Petru Pruteanu din Portugalia.
A consemnat Natalia Munteanu de la "Adevărul.ro"