Pe data de 14 februarie 1014, cu ocazia încoronării lui Henric al II-lea ca împărat al Sfântului Imperiu Roman, papa Benedict al VIII-lea a dispus introducerea oficială a adaosului Filioque în Crez şi rostirea lui cu acest adaos în toată Biserica de Apus. După cum se ştie, adaosul era folosit în Spania încă din secolul al VI-lea (Conciliul de la Toledo, anul 589), dar a fost oficializat treptat, punctul culminant fiind anume anul 1014.
La 40 de ani după această oficializare, adaosul Filioque (care este contrar textului biblic de la Ioan 15:26 şi a fost condamnat de Sinodul VIII Ecumenic din Constantinopol, anul 879) a constituit principalul motiv al ruperii comuniunii dintre Răsărit şi Apus la data de 16 iulie 1054.
După Conciliul II Vatican, romano-catolicii spun uneori Crezul fără adaos, mai ales atunci când îl rostesc în limba greacă, dar învăţătura oficială a romano-catolicilor rămâne aceeaşi: Duhul Sfânt purcede de la Tatăl şi de la Fiul (Et in Spiritum Sanctum, Dominum et vivificantem: qui ex Patre Filioque procedit – art. 8 din Crez).
A trecut mai bine de o lună de la mileniul „tragicului eveniment”, dar n-am auzit pe nimeni să zică ceva. De aici putem trage una din două concluzii:
– ori nimeni nu mai este preocupat de unitatea creştinilor şi, în acest caz, dialogul teologic este inutil;
– ori se consideră că unitatea poate fi realizată şi fără clarificarea (nu ocolirea) acestor diferenţe teologice importante.
Niciuna dintre aceste concluzii nu trebuie să ne mulţumească, pentru că Dumnezeu vrea unitatea dintre fiii Săi, dar aceasta trebuie să fie realizată şi menţinută numai în baza adevărului şi nicidecum a sincretismului relativizant. Iar adevărul poate fi doar unul!
Poate este cazul ca în acest an de trist omagiu, dogmatiştii şi istoricii ortodocşi să reafirme adevărul teologic, ţinând seama de tot ce s-a scris la acest subiect. Nu putem neglija diferenţele terminologice şi semantico-teologice care au existat şi mai există între Răsărit şi Apus, dar să spui că "noi credem la fel, dar ne exprimăm diferit", mi se pare prea de tot…
Intr-adevar Filioque si Primatul papal sunt poate cele mai serioase puncte de despartire intre noi si apus. Din pacate nu se prea observa un dialog serios in acest sens…Pe de alta parte mi se pare ca insistam mult prea mult pe refacerea unitatii cu apusul, dar nu facem nici un pas spre dialogul cu vechii orientali…
Asta şi pentru că ne intersectăm mai puţin cu vechii orientali, dar nici ei nu prea caută unitatea cu Biserica Ortodoxă. O bună parte dintre ei s-au unit cu Vaticanul şi discută cu ortodocşii doar prin Vatican.
De aceea, cel mai mult ar trebui să ne preocupe totuşi unitatea dintre Bisericile Ortodoxe Autocefale.
Eu as vrea sa vad o dezbatere dintre catolici si ortodocsi pe acest subiect. Chiar sunt curios sa aflu in baza caror pretinse argumente teologice catolicii isi sustin ierezia.
De ce am insista pe dialogul cu vechii orientali cand la noi nu exista unitate puternica intre Bisericile autocefale, ca sa nu mai punem la socoteala schismele stiliste?
Intai sa fie unitate in “bisericile lui Dumnezeu de pretudindeni” si apoi sa incercam sa-i atragem pe “cei chemati”.
Ce facem cu semi-filioquistii din facultatile de teologie,ei marturisesc ca nu poti spune ca Duhul Sfant purcede numai de la Tatal ci ci de la Tatal-Fiului si intr-un anumit fel sau sub un anumit chip ar purcede si de la Fiul.Mai mult suntem invinuiti ca noi ortodocsii nu vrem dialog,deoarece papa cand a venit in romnia sau cand a fost teoctist la roma a marturisit fara adaosul Filioque.Acum ei ne intreaba cum vedeti Filioque,erezie sau inovatie?
Pentru a intelege de ce unii tentologi vorbesc ca Ortodoxia are aceleasi Sfinte Taine ca si papistasii trebuie sa vedem pe unde au invatat teologia si ce parere au despre marii parinti ai Ortodoxiei din secolul XX care s-au exprimat impotriva ecumenismului, apoi vom intelege ca acesti ” deschisi” spre dialog nu cunosc ce zestre au in spate ortodocsii ci marturisesc o ” ortodoxie” a lor.