Highslide for Wordpress Plugin

Întâlniri de suflet la Chişinău: conferinţă şi lansare de carte

IMG_0053

În data de 10 aprilie 2013, la Biserica „Întâmpinarea Domnului” din incinta Universităţii de Stat din Moldova a avut loc conferinţa: „Sfintele Taine în viaţa creştinului”. În locul unor teorii savante am preferat un discurs simplu şi practic, în care am încercat să ating problemele care apar în viaţa sacramentală a fiecărei comunităţi ortodoxe. 

IMG_00701

Pe 11 aprilie, în sala Bibliotecii „B. P. Haşdeu” am făcut prezentarea oficială a cărţii mele: Liturghia Ortodoxă. Istorie şi actualitate, unde, pe lângă mulţimea de prieteni şi cititori, i-am avut alături pe pr. Mihai Costandache, care a şi moderat prezentarea, şi pe pr. Nicolae Ciobanu, consilier cultural al Mitropoliei Moldovei. La eveniment au participat diferiţi jurnalişti şi oameni de cultură, care s-au arătat interesaţi de cartea noastră despre Liturghie. În partea a doua a întâlnirii, cei prezenţi mi-au adresat mai multe întrebări despre istoria şi rânduiala Liturghiei la care am răspuns cu multă dragoste.  

lansare de carte2

În seara lansării am oferit un interviu postului de televiziune "Moldova 1" şi cotidianului "Lumina", iar ziua următoare am oferit un interviu mai amplu ziarului rus „Kifa”, precum şi postului de radio „Logos”. 

M-am bucurat să-mi revăd mulţumea de prieteni, foşti studenţi şi cititori ai cărţilor şi articolelor mele. Dacă au rămas careva întrebări sau nedumeriri cu privire la subiectele abordate, vă sunt disponibil în continuare pe email sau pe forum. Vă mulţumesc tuturor! 

lansare de carte19