Mitropolitul Nicolae al Misogheii în dialog cu tinerii

Inovând pentru încă o dată, Înaltpreasfinţitul Mitropolit de Mesoghea şi Lavreotiki, kyr Nikolaos, în loc de scrisoarea-enciclică, pe care mitropoliţii obişnuiesc s-o trimită elevilor cu ocazia începutului de an şcolar, le-a trimis un mesaj electronic, însoţit de un interviu pe care l-a acordat unor elevi de liceu în urmă cu câteva luni.
        Mitropolitul Nikolaos, printre altele, a spus în scrisoarea-ataşată: „De ani de zile predomină obiceiul ca la începutul anului şcolar, împreună cu săvârşirea sfeştaniei, Mitropolitul să trimită copiilor urările sale printr-o scrisoare pastorală [enciclică]. Deoarece aşa ceva mi se pare puţin standardizat [formal] şi de obicei nu ajunge la elevi, m-am gândit ca anul acesta, împreună cu sincerele mele urări  pentru noul an adresate vouă tuturor, în loc de alt mesaj sau enciclică, să vă trimit în format electronic un interviu pe care l-am dat acum câteva luni unor colegi de-ai voştri în speranţa că ar putea să vă spună  şi vouă ceva”. 
        „E de prisos să vă spun că ar fi o mare bucurie pentru mine, dacă acest interviu ar constitui un motiv şi pentru un alt dialog cu voi – asemănător, chiar electronic”, adaugă Mitropolitul de Mesoghea. 

INTERVIU
al Mitropolitului de Mesoghea şi Lavreotiki NIKOLAOS
acordat unor elevi de liceu 

 1. Aţi studiat la cele mai bune universităţi din lume; aţi fi putut avea o carieră strălucită ca academician, medic, om de ştiinţă. Dumneavoastră, în cele din urmă, aţi ales calea Bisericii. Ce v-a condus la aceasta? În ce mod s-a exprimat chemarea lui Dumnezeu către dumneavoastră? Cât de dificilă a fost alegerea respectivă şi în ce măsură v-aţi îndoit de corectitudinea ei? 
      Indiscutabil, este o mare binecuvântare pentru mine faptul că am trecut prin rare instituţii de învăţământ şi prin centre de cercetare unice. De anii pe care i-am trăit acolo, atât de mult s-a bucurat sufletul meu, cum nu vă imaginaţi. Pentru mine însă, este de o valoare incomparabil mai mare faptul că, în sfârşit, inima şi gândirea mea s-au aflat în câmpul gravitaţional al lui Dumnezeu.
        Nu se compară lumea lui Dumnezeu, nici cu universul, nici cu omul, nici cu cele mai impresionante realizări tehnologice. Ştiinţa şi cercetarea sunt o distracţie. 
       Vieţuirea bisericească consacrată este un farmec şi un extaz. Aşadar, cum să mă îndoiesc de corectitudinea hotărârii mele? 
       Nici măcar o secundă nu mi s-a întâmplat aşa ceva. Comparaţia uneia cu alta este în mod determinant în favoarea Bisericii. Dacă Dumnezeu există – şi bineînţeles că există –, atunci ce este mai înalt: comuniunea [legătura vie] cu Persoana Lui  sau studierea lucrărilor Lui?

 2. Ştiinţa însă şi Religia se află în opoziţie de acum câteva secole. Dat fiind că sunteţi om de ştiinţă şi cleric, care este părerea dumneavoastră pe această temă? Credeţi că Ştiinţa poate completa Religia sau că prin definiţie luptă împotriva ei?
     Ştiinţa poate să se afle în opoziţie cu diferite concepţii religioase. Aceasta se datorează fie greşelilor sau exagerărilor primei [ştiinţei], fie rătăcirilor celei de-a doua [religiei].
        Dacă însă ştiinţa se întemeiază pe Revelaţia adevărului despre lumea creată, iar religia adevărată şi sănătoasă – pe Revelaţia adevărului lui Dumnezeu, atunci unde este problema? Problemele apar când ştiinţa este guvernată de aroganţă, iar concepţia religioasă de îngustime. 
       În ceea ce priveşte ultima întrebare, ştiinţa nu completează religia, adică adevărul lui Dumnezeu. Dumnezeu nu are nevoie de completări. Pur şi simplu, credinţa în Dumnezeu completează [întregeşte] cunoaşterea ştiinţifică. Scopul ştiinţei este interpretarea lumii, dar scopul credinţei – depăşirea lumii. 
      Este atât de adevărat ceea ce vă spun! Ştiinţa seamănă cu un avion care călătoreşte în atmosferă, la joasă înălţime, cu viteze, desigur, foarte mari, dar credinţa este o călătorie cu o rachetă în infinit. Nu se compară cea de-a doua cu prima.

 3. Imaginea este expresivă, dar n-o înţelegem bine. S-o spunem puţin diferit: Pe dumneavoastră studiile şi cunoştinţele dumneavoastră ştiinţifice v-au adus mai aproape de Dumnezeu şi v-au întărit credinţa în El? Şi dacă da, cum ajunge cineva la adevărul transcendent?  
      În mod sigur nu m-au împiedicat. Pe mine realmente m-a folosit experienţa mea de cercetător. Nu mi l-a demonstrat pe Dumnezeu, dar mi L-a confirmat.
         Înţeleg ecuaţiile ca pe o descriere matematică a mişcărilor creatoare ale lui Dumnezeu. Aş spune că în ştiinţă mi-am descoperit limitele, pe când în Biserică îmi trăiesc libertatea. 
        Simţirea limitelor umane sau a celor lumeşti este o experienţă fascinantă. Vă doresc să o trăiţi. Dar depăşirea lor este o savoare dumnezeiască.
       Oricât ar ascunde înţelegerea lumii ceva măreţ, comuniunea cu Dumnezeu nu se compară cu nimic. Lucrul acesta îl căutăm în Biserică. 
        Dar permiteţi-mi să vă spun că dificultatea de a înţelege cineva acestea se datorează supraevaluării arbitrare a ştiinţei şi a răstălmăcirii nejustificate a credinţei şi, fireşte, a Bisericii.

 4. Permiteţi-ne însă şi nouă să spunem că nu am cunoscut o astfel de Biserică. Ce legătură are Biserica cu comuniunea cu Dumnezeu? Biserica are pe de o parte o învăţătură despre moralitate şi despre faptele bune, dar în esenţă viaţa ei se împleteşte cu ipocrizia, conservatorismul, opulenţa provocatoare, temerile şi nesiguranţele, aş spune minciuna, distanţa dintre vorbe şi fapte, cu compromisul, decăderea morală.
      Ei! Nu-i chiar aşa. Staţi un pic. Mai degrabă nu cunoaşteţi Biserica. Insist: Biserica este drumul către Dumnezeu, către libertate. Aţi înţeles cine este Hristos? Sau credeţi că este doar un învăţător important?

 5. Să rămânem deocamdată la lucruri simple. Care este părerea dumneavoastră despre neimpozitarea Bisericii? Nu ar trebui să fie impozitată, contribuind astfel la revenirea economiei elene? 
         Mi-aţi schimbat subiectul de la ceva foarte frumos la ceva foarte neplăcut, dar nu contează. Biserica deja este impozitată şi într-adevăr mult. Dacă nu greşesc, în 2011 a plătit ca impozite mai mult de 15.000.000 €. Totodată a plătit şi aşa-zisul „tuns” al titlurilor de credit de care dispune. Şi asta înseamnă câteva milioane. Aceşti bani însă unde s-au dus? 
        Au mers în împrumuturi, la Troică [Comisia Europeană, Banca Centrală Europeană şi Fondul Monetar Internaţional –n. tr.], în butoiul despre care ni s-a spus că nu are fund. Asta ce înseamnă? Că în loc ca banii să ajungă la popor, s-au dus către centre profitoare nedeclarate [oculte] din străinătate. Au fost pierduţi. Biserica nu a refuzat în niciun fel sprijinul ei şi chiar dacă în final s-au pierdut, trebuia să-i dea. Dacă de undeva are nişte câştiguri, este întotdeauna datoare să contribuie la stat. 
        Cei care o acuză că nu o face, o calomniază şi o nedreptăţesc rău  intenţionaţi. Trebuie însă să înţelegeţi. Impozitarea Bisericii înseamnă impozitarea pe mai departe a poporului elen. Împătimirea ne face să ne irosim şi ultimul nostru sprijin. 
         Impozitarea Bisericii este o crimă, nu la adresa ei, ci la adresa nefericitului nostru popor. Pentru că nu este o companie cu profit, ci o instituţie cu contribuţii. Şi scopul ei nu este să strângă pentru ea însăşi, ci să sprijine poporul. Astăzi Biserica hrăneşte cca 60.000 de persoane zilnic. Un întreg mare oraş. În fiecare zi. Impozitaţi cu 30% şi spuneţi-mi cine va da de mâncare la 20.000 de persoane.

 6. Ar putea să valorifice fileturile (τα φιλέτα) avuţiei ei. 
        Nu vă grăbiţi. Biserica a dat sau [mai bine zis, Bisericii] i-a fost luată avuţia în proporţie de 96%. Cea mai mare parte, deşi a fost dată pentru săraci, au luat-o moşierii [marii proprietari de pământ]. Totodată un procent uriaş a fost luat de către stat, fără ca până astăzi să fie despăgubit, dar, din nefericire, şi fără a fi valorificat.
        Dacă ar fi păstrat-o Biserica şi astăzi ar fi dat-o statului, atunci am fi putut cu siguranţă să ne plătim datoriile. Acum este târziu. 
        Inexplicabila ură anti-bisericească este urzită împreună cu distrugerea noastră naţională şi economică!

 7. După cum ne spuneţi, Biserica în Elada are să dea dovadă de o importantă activitate filantropică, care însă nu este promovată suficient. Credeţi că dacă aceasta ar deveni mai larg cunoscută, s-ar îmbunătăţi imaginea Bisericii elene în ochii oamenilor?
       Răspunsul l-am dat mai devreme. Activitatea filantropică a Bisericii este uriaşă. Şi ceea ce este cel mai important nu este că are un depozit de bunuri sau bani şi că dă. 
       Ceea ce are mai important este o învăţătură minunată despre iubire, un mecanism unic de solidaritate socială, un sistem de contribuţie voluntară şi destul de mult popor aproape de ea. 
        Cine nu vede asta are el însuşi o problemă. De ce să-şi facă publicitate Biserica cu asta? Ca să-i atribuim şi acuzaţia de auto-promovare? Din păcate, acolo am ajuns.

8. Să ne întoarcem la tema credinţei. Care este părerea dumneavoastră despre ateism şi ce i-aţi spune despre Dumnezeu unui ateu? 
        Dacă nu vrea să creadă, nu pot să-i impun asta. Dacă iarăşi, vrea şi nu cunoaşte drumul, îi spun: „Vino şi vezi!”. Dumnezeu este atât de adevărat că ne împiedicăm de El. E timpul să ne deschidem ochii şi inima. 
       Biserica este un drum atât de minunat pentru a-L cunoaşte pe Dumnezeu, că este inadmisibil de nedrept pentru noi înşine să o ignorăm sau să insistăm pe o imagine desfigurată a ei. 
          Trebuie să eliminăm toate prejudecăţile noastre şi să o cunoaştem cu toţii. Mai ales ortodocşii.

 9. Ce aţi dori să schimbaţi în funcţionarea, activitatea sau poziţia Bisericii faţă de problemele sociale serioase, precum avortul, eutanasia, maternitatea în afara căsătoriei, pentru a se apropia de Biserică cât mai mulţi oameni? 
         Nu aş vrea să schimb nimic. Biserica există ca să mă schimbe, nu ca să o schimb eu. Noi avem problema, nu ea. O biserică pe care trebuie s-o schimbăm nu merită deloc să credem în ea. 
        Desigur, ceea ce face o Biserică sănătoasă în chestiunile la care vă referiţi este să-şi arate înţelegerea, respectul ei faţă de viaţă, dar şi faţă de fiecare persoană, să-şi reverse mila sa. 
       Spune un psalm: „Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat”. Ce frumos este! Adevărul trebuie spus cu milă. Fără asta adevărul nu e autentic, ci este bolnav. Asta lipseşte vremurilor noastre. 
        Să adaug încă un comentariu. Scopul Bisericii nu este să-şi mărească numărul de adepţi. Ea nu este un partid politic.  Scopul şi misiunea ei este să păzească  adevărul intact [nefalsificat] pentru ca noi toţi să avem un reper/o referinţă.

 10. Credeţi că traducerea Sfintei Scripturi în elena nouă ar ajuta credincioşii să înţeleagă şi să-şi însuşească mai bine mesajul ei? 
         Sigur că ar ajuta. Dar nu înţeleg întrebarea. Sfânta Scriptură este tradusă în mii de limbi – şi în elena nouă – şi circulă şi tâlcuită pentru ca oricine să poată pătrunde înţelesurile ei. 
        Dacă cineva face asta, va înţelege că problema introducerii elenei noi în dumnezeiescul cult nu este atât de vitală, pe cât se prezintă. 
        Biserica nu transmite mesajul credinţei atât prin citirea şi înţelegerea textelor, cât prin dumnezeiescul ei cult. Şi aceasta are ca limbă iubirea şi dorul după Dumnezeu.

11. În ultimii ani, se observă o subestimare şi o respingere a Bisericii  de către mulţi tineri, în timp ce aşa-zisele „bune moravuri” sunt denaturate. Credeţi că întoarcerea tinerilor „în biserică” le va îmbunătăţi caracterul, personalitatea? Ce poate să facă Biserica pentru a câştiga terenul pierdut şi pentru a-şi restabili imaginea?

Cele pe care le spuneţi sunt rezultatul pe de o parte a unei polemici anti-bisericeşti sistematice, iar pe de altă parte a unei  îndepărtări a noastre de autenticitatea vieţii în credinţă.

Tinerii de astăzi îşi imaginează că Biserica, în cel mai bun caz, este o închisoare a gândirii, iar în cel mai rău caz – un spaţiu al obscurantismului, ipocriziei, minciunii, poate şi al pervertirii/perversiunii.

Cum să se apropie? Singurul mod este ca viaţa credincioşilor să dezmintă calomniile.

În preajma unui sfânt se dizolvă orice îndoială. Pe de altă parte, întotdeauna vor exista oamenii cărora şi o minune să le faci, îşi vor menţine rezervele sau chiar refuzul/negarea. Şi pe Hristos oamenii l-au numit  „înşelat”.

Însă în mod sigur întoarcerea sinceră la viaţa în credinţă [trăirea credinţei] va îmbunătăţi nu doar caracterul şi personalitatea, ci îl va transfigura pe întregul om.

Când un copac sălbatic este altoit, atunci dă roade gustoase. Tot aşa, chiar şi omul cel mai păcătos, dacă primeşte altoiul harului lui Dumnezeu devine alt om.

Din sălbatic [άγριος] devine sfânt [άγιος]. Un „r” [ρ] (n.tr. – diferenţa de scriere dintre cuvintele „sălbatic” şi „sfânt” în limba elenă constă într-o singură literă, „r”) face toată paguba. E timpul să plece din mijloc (n.tr. – se referă tot la litera „r” prin plecarea căreia „sălbatic” devine „sfânt”). Cei mai frumoşi sfinţi sunt eroii pocăinţei: vameşul, fiul risipitor, tâlharul, prostituata.

 

12. Deseori mulţi elevi îşi manifestă atitudinea de respingere a orei de religie. Sunteţi pro sau contra eliminării ei ori pentru participarea opţională la ora de religie şi de ce?

Credinţa nu este o disciplină, o materie de studiu. Este inspiraţie. Dacă religia este predată fără inspiraţie, mai degrabă face rău. Însă ar putea şi ar trebui să aibă multă libertate, respect şi măreţie catehetică.

De ce să fie eliminată ora de religie? E păcat ca în epoca localizării hipoglicemiei duhovniceşti să ne privăm şi de ultimele caramele. Este timpul să le îmbunătăţim, nu să renunţăm la ele.

 

13. Credeţi că trebuie să fie construită o moschee în Attika sau o asemenea acţiune ar tulbura şi mai mult ordinea socială şi ar conduce la manifestări cu conţinut rasist?

Dacă ne-am trăi tradiţia şi credinţa noastră, atunci nici măcar o moschee nu ne-ar deranja, nici ura rasistă n-ar avea succes în societăţile noastre. Deja sunt găzduiţi în ţara noastră oameni cu substrat religios diferit. Pe aceştia nu trebuie să-i respectăm?

Ceea ce nu ar trebui să acceptăm este prozelitismul lor, violenţa lor organizată ori deformarea identităţii noastre.

Trebuie să aibă libertate, dar nu privilegii egale. Nu îi găzduim, ca să săvârşim un sacrilegiu la adresa culturii şi tradiţiei noastre.

Respectul nostru faţă de identitatea noastră este datoria noastră nenegociabilă. Însă şi respectul faţă de propria lor  identitate.

 

14. Care este părerea dumneavoastră despre „dialogul iubirii” dintre Biserica Ortodoxă Răsăriteană şi Biserica romano-catolică apuseană? S-au înregistrat progrese?

Personal, cred că toate acestea nu au loc aşa cum ar trebui. Au o bază destul de lumească. Scopul acestei mişcări nu este să mărturisească şi să facă cunoscut adevărul lui Dumnezeu, ci ca să ne înţelegem noi între noi, oamenii.

Dovada este că în timp ce vorbim despre Hristos, suntem încă destul de departe de viaţa Lui. Iubirea nu se discută, nici adevărul.

Prima [iubirea] se exprimă, iar cel de-al doilea [adevărul] se mărturiseşte. Aşa cum se desfăşoară dialogul, pe mine nu mă convinge mai deloc.

 

15. Ce vă face mândru de ţara noastră şi de poporul nostru astăzi?

Sunt foarte mândru că m-am născut elen/grec. Îl slăvesc pe Dumnezeu pentru asta în fiecare clipă.

Istoria noastră armonizează frumosul cu ceea ce e adevărat, subtilul cu profundul, înţelepciunea cu decenţa. La fel şi obiceiurile şi comportamentele noastre.

Ţara în care trăim are un echilibru climatic unic. Nu pot să înţeleg de ce nu suntem cea mai bună ţară din lume. Avem frumuseţi naturale rare, insule, mare, munţi,  mâncăruri minunate, fructe, ecosistem,  o istorie de invidiat, o tradiţie minunată, oameni extraordinari. Ce este de vină de suntem în această situaţie proastă de astăzi, nu pot să înţeleg.

Munţii înalţi au şi râpe adânci. Aşa este şi poporul nostru. Virtuţi rare şi defecte mari. E timpul să ne dezmeticim şi să ne venim în fire.

E timpul să acţionăm în baza harismelor noastre. Trebuie să începem prin reînvierea mândriei noastre naţionale.

Şi să o unim cu libertatea şi inteligenţa noastră. Nu ne este îngăduit să nu fim cea mai bună ţară din lume.

 

16. În această direcţie, Biserica poate să-i ajute pe tineri astăzi?

Ceea ce este datoare Biserica să facă este să ne arate drumul de întoarcere la valori şi, mai ales, la credinţa noastră. Trebuie să ne-o reînvie.

Tinerii nu o cunosc. Schimbarea în ţara noastră nu va fi făcută de către cei mari.Schimbarea necesită o mişcare tinerească şi o revoluţie a tinerilor.

Dacă această revoltă nu va avea o temelie duhovnicească, va conduce la dezastru. Dimpotrivă, dacă se va întemeia pe idealuri şi pe o viziune duhovnicească, atunci criza pe care o traversăm se va dovedi o mare binecuvântare. Treaba nu se va face cu cei bătrâni şi cu cei în vârstă. Ei există pentru a-i respecta. Schimbarea va veni din partea tinerilor. Aceştia există pentru a se înrola.

O misiune a Bisericii este să vă inspire pe voi, tinerii, să activeze eroismul şi credinţa voastră. Şi ea trebuie s-o facă, iar voi să răspundeţi.

 

17. Care sunt avantajele pe care credeţi că le are tineretul de azi  şi care ar ajuta la revenirea ţării noastre?

Voi începe cu dezavantajele ei. Principalul dezavantaj este că tineretul este îmbătrânit, obosit şi dezorientat. Fără viziune, fără rezistenţă, fără credinţă.

Dar nu contează. Dacă există dispoziţie de răsturnare sănătoasă, toate se pot face. Ne vom sprijini pe curăţia sufletului tânăr, pe caracterul lui incoruptibil. Respingerea nemiloasă a lumii pe care le-am oferit-o, orientată în modul potrivit va aduce speranţa schimbării.

Reacţiile într-adevăr necontrolate ale tinerilor nu arată numai propria lor lipsă de respect, dar şi eşecul criminal al celor mari.

Cu alte cuvinte, cum altfel să reacţioneze? Asta, desigur, nu înseamnă că sunt de acord cu extremismele. Dimpotrivă, nu sunt deloc de acord.

De aceea v-am spus că Biserica are un loc în această luptă. De-am fi înţeles ce putere avem ca Biserică să conducem o revoluţie a tinerilor!

Se vor găsi şi lideri şi inspiratori, care poate vor fi în vârstă, dar vor avea suflet tineresc şi forţă tinerească. Toţi, împreună, vom reuşi.

 

18. Ce sfat aţi da tinerilor de azi din Elada?

Nu dau sfaturi tinerilor. Îmi exprim părerea pentru noi toţi. Să nu facem concesii, dar să ne îndreptăm spre viitor inspiraţi de trecutul nostru.

Să ne sprijinim pe istorie, pe identitatea naţională şi pe credinţa noastră ortodoxă. Dacă vom înţelege asta, vom întoarce lumea pe dos. Şi voi, tinerii, vă veţi făuri viitorul.

Este mult mai bine să-ţi revendici viaţa decât să o moşteneşti. Aveţi acest prilej de a vă construi de la început viitorul.

Eu, doar spunându-vă acestea, m-am entuziasmat. Toţi împreună. Începeţi şi noi vom fi de partea voastră.

 

 Traducerea şi sursa: www.acvila30.r0

 

Notă: Mitropolitul Nicolae Hadzinikolaou s-a născut în 1954 în Grecia. A absolvit Facultatea de Fizică din Thessalonic, iar după satisfacerea serviciului militar a făcut masterul şi doctoratul în fizică la Harvard, unde mai târziu a fost profesor. Iniţial a fost preocupat de invenţia unor aparate medicale, colaborând cu mai multe universităţi de medicină din lume, după care a fost cercetător la NASA. Tot în SUA a făcut Facultatea de Teologie Ortodoxă de la Boston, iar la întoarcerea în Grecia a susţinut doctoratul în Teologie la Thessalonic. În 1989 devine monah şi preot, slujind la metocul Mănăstirii Simonos Petras din Athena. În 2004 este ales şi hirotonit mitropolit în Biserica Autocefală a Greciei.