Highslide for Wordpress Plugin

Pentru o teologie “completă”…


Motto: „Cu prostul neşcolarizat, te lupţi puţin şi ai scăpat;
Dar duci o muncă colosală cu prostul care… are şcoală”.

 Blogosfera pseudo-ortodoxă şi pseudo-duhovnicească din România a început o nouă campanie de răspândire a unor materiale scoase din context, care chipurile ar desfiinţa „teologia academică” şi „i-ar pune la punct” pe toţi cei care îndrăznesc să meargă împotriva „Tradiţiei”. Anonimatul şi mediocritatea evidentă a celor care administrează acele bloguri trebuia demult boicotată, dar iată că mai sunt unii care se arată încântaţi de falsa lor mărturie şi încep să creadă că între ştiinţa teologică şi spiritualitatea filocalică ar exista un conflict iremediabil. Aceasta e prima şi cea mai gravă capcană întinsă trăirii conştiente în Biserică.

O personalitate enciclopedică precum Sf. Nicodim Aghioritul este intenționat ignorată de aceşti diversionişti, şi aceasta pentru că Sf. Nicodim, contrar ideilor lor preconcepute, cita şi traducea literatură occidentală, era adeptul împărtăşirii sistematice, critica anumite adaosuri liturgice neadecvate (Troparul Ceasului III în epicleză şi cuvintele „Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt” din Anaforaua Sf. Vasile cel Mare), nu încuraja săvârşirea parastaselor în zilele de duminică etc. În acelaşi timp, Sf. Nicodim era un mare cunoscător şi trăitor al Filocaliei, alături de alţi monahi savanţi ai timpului precum Atanasie din Paros, Macarie al Corintului, Nichifor Theotokis ş.a.  

Deci „teologia academică” şi spiritualitatea filocalică nu numai că nu se contrazic, ci numai împreună sunt autentice şi au sens. Apologeţii prostiei însă, se arată convinşi că un teolog de birou nu se roagă niciodată, iar cel care se roagă nu are ce căuta la birou. Iar ei spun asta pentru că nu fac nici una, nici alta, ci doar se dau cu părerea. Biserica condamnă raţionalismul care plasează teologia în afara Liturghiei, dar nu teologia care cheamă la o mai profundă trăire a Liturghiei. Dar acest lucru îl poate înţelege numai un Maxim Mărturisitorul, Grigore Palama, Serafim Rose, Teoclit Dionisiatul, Emilianos Simonopetritul şi alţi teologi care n-au ignorat ştiinţa în detrimentul rugăciunii sau invers. Tocmai de aceea nu putem să nu condamnăm felul în care anumiţi anonimi îndrăznesc să citeze din astfel de părinţi, ignorând esenţialul învăţăturii lor.

De exemplu, Gheron Iosif Isihastul este personalitatea care în secolul XX a reînviat practica împărtăşirii zilnice în Muntele Athonului, dar diversioniştii auto-excomunicaţi, care au uitat când s-au împărtăşit ultima dată cu Sfintele Taine, citează doar texte care convin falsei lor spiritualităţi şi le îndreptăţesc ignoranţa. Sunt scoase din context şi cuvintele mitropolitului Hieroteos Vlachos care, era firesc să critice indiferentismul cu care grecii se împărtăşesc în fiecare duminică, nespovedindu-se niciodată în viaţă sau poate o dată la câţiva ani. Dar sunt convins că acelaşi mitropolit, dacă ar şti situaţia reală de la noi, unde credincioşii se împărtăşesc extrem de rar, ar critica şi mai dur această eclesiologie şi spiritualitate pseudo-ortodoxă, încă ostatică perioadei comuniste.

Cititorii sunt manipulaţi cu ideea că „academismul teologic", criticat de Cuviosul Sofronie de la Essex şi de alţi duhovnici contemporani, a venit cu „inovaţia populistă” de a citi rugăciunile de la Liturghie cu voce tare, de a sluji toată Liturghia cu Sfintele Uşi deschise sau de a suprima ectenia pentru catehumeni atunci când ea nu se justifică. Chipurile, nu întâmplător Biserica a rânduit citirea „în taină” a rugăciunilor şi ridicarea unor ziduri de icoane în faţa altarelor pe care, iată, „reformatorii” vor să le scoată. Dar eu chiar vreau să ştiu când a rânduit Biserica aşa ceva şi cu ce este mai mântuitoare o rugăciune euharistică ţinută în secret şi parcursă doar de ochii preotului, la sfârşitul căreia nimeni nu se împărtăşeşte? Nu cumva este vorba de o simplă baricadare a clerului şi o ignoranţă comodă a credincioşilor? Dacă „Biserica” a înghiţit muzica corală occidentală şi tablourile religioase renascentiste, de ce să nu admitem că şi alte elemente liturgice ar fi putut să se strecoare sau să rămână în mod nejustificat în acest cult liturgic extrem de complex? În cultul nostru avem elemente introduse în secolele XVI-XVII, care sunt luate drept dogme, dar se ignoră alte elemente mai vechi, pe care „teologia academică” le-a scos la iveală, dar care nu se încadrează în stereotipurile celor mai puţin avizaţi. Şi dacă aceştia se mai consideră ceea ce nu sunt, atunci lucrul cel mai simplu care le trece lor prin cap este ca „inovaţia” să fie respinsă, iar „inovatorul” să fie ars pe rug.  

Din păcate, mulţi credincioşi, dar şi preoţi şi ierarhi foarte duhovniceşti (fără nici o ironie!), necunoscând evoluţia istorică a cultului şi crezând că „conservatorismul” este o virtute în sine, consideră că toate slujbele sunt lăsate de Sfinţii Apostoli şi nimeni n-are dreptul să adauge sau să scoate ceva din ele. Bineînţeles, această concepţie este una greşită şi poate fi uşor demontată. Slujbele şi Tipicul Bisericii nu sunt litere moarte căzute din cer şi chiar Cuviosul Sofronie de la Essex, invocat ca „anti-raţionalist şi deci tradiţionalist”, a rânduit ca în mănăstirea sa să nu se săvârşească Vecernia şi Utrenia, ci să se zică doar „rugăciunea lui Iisus”, rugăciunile la Liturghie să fie citite cu voce tare, iar monahii şi monahiile din obştea sa (aproape mixtă) să se împărtăşească la fiecare Liturghie. De ce acest aspect este tăinuit de blogurile buclucaşe? A greşit Cuviosul Sofronie? Eu zic că nu, iar dacă a greşit, înseamnă că şi mai mult a greşit părintele Cleopa atunci când a zis că împărtăşirea trebuie luată nu mai devreme de 40 de zile. Cel puţin părintele Sofronie avea temeiuri istorice pentru „inovaţiile” sale, pe când părintele Cleopa nu prea. Iar aceasta nu diminuează importanţa şi valoarea nici unuia dintre ei, căci înainte de a vorbi despre „greşeli” şi „adevăr”, ar trebui să vedem când şi în ce context marii duhovnici au spus un anumit lucru. De ce să absolutizăm ceea ce din start a fost spus ca un lucru relativ? Şi de unde concepţia că un om duhovnicesc nu poate greşi, mai ales în domenii pe care nu le-a studiat niciodată? Ioan Damaschin este Sfânt nu pentru că în Dogmatica sa considera că Soarele şi Luna sunt 2 din cele 7 planete, ci pentru viaţa şi scrierile sale teologice profund ortodoxe. De aceea, nu-i păcat dacă admitem că nici unul din Sfinţii Părinţi, indiferent de curăţia vieţii lor, nu deţine adevărul absolut, care este doar al Bisericii Soborniceşti. Doar papa şi unii bloggeri se consideră infailibili, dar Sfinţii Părinţi, ca persoane particulare, nu sunt şi nici nu pot fi infailibili. Şi pentru a înţelege acest lucru este nevoie şi de rugăciune, dar şi de mult studiu. 

Unii poate încă cred în buna intenţie a celor pe care i-am numit diversionişti. Dar dacă aceştia au intenţii bune şi sunt mari apologeţi ai adevărului (deşi adevărul nu are nevoie de apologie), de ce nu condamnă faptul că în majoritatea parohiilor româneşti psalmii de la Catisme şi Ceasuri au fost înlocuite cu Acatiste dubioase, iar Sfântul Maslu şi exorcismele au devenit afaceri profitabile pentru multe mănăstiri şi parohii? De ce nu se condamnă lipsa catehezei înainte de Botez şi Cununie? De ce nu se condamnă săvârşirea Liturghiilor afară, pe scene, deşi aceasta contravine flagrant normelor dogmatice, canonice şi liturgice? S-au apucat să condamne pe cei care zi şi noapte studiază manuscrise liturgice sau patristice şi cheamă la o împărtăşire mai deasă şi mai conştientă

Atunci când unii pretinşi credincioşi vin după prima săptămână a Postului Mare şi doresc să se împărtăşească, majoritatea preoţilor, negăsindu-le impedimente formale, le dau împărtăşanie chiar dacă sunt convinşi că mulţi dintre ei  vor înceta postul. Se tace şi despre cei care se împărtăşesc doar la Paşti, cu o singură săptămână de post, de parcă acest lucru ar fi corect şi ireproşabil. Dar dacă un creştin ţine toate patru posturi de peste an plus zilele de miercuri şi vineri, acestuia îi este interzis de a se împărtăşi în fiecare duminică; iar pentru o împărtăşire odată la 40 de zile i se impun posturi pe care cei mai mulţi preoţi nu le-au ţinut niciodată. După cum spunea părintele profesor Ioan Ică jr., asta nu-i nimic altceva decât „ipocrizia dublului standard”. Aceasta e adevărata ciumă din Biserică, şi nu studiul teologic ştiinţific, de care anumiţi bloggeri se tem aşa cum se tem porcii de săpun…

31 de comentarii la „Pentru o teologie “completă”…”

  1. Am putea afla si noi ceva exemple de astfel de bloguri? Macar sa stim de ce sa ne ferim; iar ei sa aibe un drept la replica, daca e cazul.

  2. Ei, Cătăline, sunt unii care se cred mari războinici în cuvânt, iar alţii sunt apologeţi ai minciunii.  Toţi din ăştia care vorbesc despre cipuri şi Antirhist, dar nu şi despre Hristos.

  3. Mai sunt cativa "anti-sistem" ce poarta pseudonime si, chipurile, apara "ortodoxia".

  4. Și ce ne facem cu oamenii, mai necitiți, cantonați în anumite rigori didactice care se smintesc când întâlnesc oameni care practică ceea ce vorbiți. Cum se poate manifesta un om (și aici vorbim de bisericile normale de oraș din provincie, eventual parohii de țară) care-și dorește să se împărtășească în fiecare duminică (firește sub o analiză a cugetului), când ceilalți se tulbură de comportamentul lui?

    • Elena, rolul preotului este unul decisiv. Dacă toate lucrurile sunt explicate şi credinciosul nu este determinat să cerşească împărtăşania, ci chiar este încurajat să o facă, ceilalţi credincioşi vor urma exemplul lui. Şi-apoi nu vi se pare că noi prea mult ne uităm la ce zic oamenii şi uităm de ce zice Dumnezeu şi Biserica? Despre ce fel de tulburare poate să meargă vorba? Faptul că satele sunt pline de beţivi şi curvari, nu tulbură pe nimeni, dar dacă cineva se împărtăşeşte două duminic la rând, şi încă în afara postului, se face chipurile tulburare. Păi nu-i clar că dracul face toate astea inteţionat?

  5. E trist ce se întâmplă…să ne folosim abuziv de texte ale Sf Părinţi doar pentru a demonstra în chip mincinos: CONDITIILE IMPARTASIRII, PE CARE NU LE IAU IN SEAMA FALSII SI INCHIPUITII TEOLOGI “REFORMISTI” SI MODERNISTI, IMBATATI DE TRUFIE SI STRAINI DE DUH.

    De ce nu folosesc din aceeaşi carte învăţăturile Sf Părinţi care încurajează împărtăşirea continuă, chiar şi pentru cei ce nu ştiu sau n-au învăţat să plângă înainte de împărtăşire?

    Oare nu este clar pt toată suflarea că Sf Simeon arată idealul creştinului în faţa Sf Taine, aceea de a avea străpungerea inimii şi nicidecum nu vrea să stabilească o nouă învăţătură-normă, de a ne împărtăşi numai dacă avem lacrimi!

    Sunt şi eu nevrednicul de acord cu sfinţia voastră că, teologia academică şi spiritualitatea filocalică nu pot fi decât împreună. Marii Sfinţi Părinţi ai Bisericii le-au urmat pe amândouă dând la lumină adevărate opere teologice. E foarte adevărat că ele pot intra în conflict atunci când se nesocoteşte adevărul, dar a le disocia doar că este prezent acest pericol e destul de periculos. Părintele Stăniloae este, pt timpurile noastre, persoana care le întrupează pe amândouă în chip minunat, folosind şi pe tradiţionalişti şi pe modernişti, atunci când aceştia primesc întreaga învăţătură de credinţă a Bisericii Ortodoxe Universale.

    • Da, ei chipurile contraatacă. Dar de unde unde au luat-o ei că cei care se împărtăşesc des o fac fără lacrimi, iar cei care se împărtăşesc rar, o fac cu lacrimi? De când spusele Sf. Simeon Noul Teolog au devenit condiţie obligatorie pentru toţi creştinii de a se împărtăşi şi de unde ştiu ei că eu sau alţii nu le îndeplinesc? Dar ei le îndeplinesc? Uitaţi-vă unde stă ipocrizia şi falsa duhovnicie!
      Eu chiar vă rog să-mi arătaţi pe cineva care are plânsul duhovnicesc cel adevărat fără împărtăşire deasă cu Sf. Taine. Babe lacrimogene găsim la tot pasul, dar plâns duhovnicesc adevărat îl au foarte puţini.
      Şi totuşi Scriptura şi Biserica nu impune lacrimile ca condiţie obligatorie. Şi-apoi nu vi se pare că prea mult se vorbeşte de lacrimi şi prea puţin despre bucurie?

  6. Da, aveți dreptate. Sunt suficiente precizările că nu te poți împărtăși oricum, cu păcate opritoare și așa mai departe, mai trebuie purtată și povara „smintelii” … pe care oamenii o înțeleg greșit.

    Mulțumesc.

  7. Parinte! Imi spui precis ce "sfinti" sriu astfel de "epistole"(blogguri) ca sa ma "initiez" in  ioga lor:)! E adevarat ca cineva  impute aierul cu "miresma "sa si uita(caci un serios om nici nu s-ar incumeta sa scrie vreo prostie)! Hitrul prostu'drakului:) spune o vorba populara! NU va uitati la sodoma si gomora asta! dati'o la Dumnezeu. Caci ca belega, care se usuca singura! va cadea de pe peretele (nostru)sufletului! Celui curat ,toate ii sint curate! Probabil ca avem "sfinti" , care lucreaza "cu ziua" la stapaini:)! Inteleg – au un "zacaz" si treb de "lucrat":)! Nu va consumati pt nemernici, care uita de la farfurie la gura! Poate asta e si misiunea lor – sa va DISTRUGA sau COMPROMITA(vrag ne dremlet)! Eu in locul tau i-as pune la slujbe:)! Vorbesc serios(cu toate ca imi vine sa rad). De ce? Pt ca si eu am astfel de experienta(nu sint din tagma monahala sau din cler) si de la un timp(ne proslo i 100 let:) am prins la minte – cainii latra, caravana merge spre destinatie! Si…ADEVARUL ESTE AL CELOR PUTINI! Un evreu intelept(Siunea Iacovlevici) ,pe cand lucram intro structura de control foaarte importanta, mi-a zis(tot eram innervat pe cei hatri):" dorogoi moi! mir ne izmenishi!". Si stii… am observat ca ,fiind eu calm si cu provocatorii,(dar "poknindu-i" co-rm legislatiei in vigoare), peste un timp aveam sarbatoare "schimbarii la fata" a lor! Serios! Ce am vrut sa spun –  Dumnezeu cu ei! Tu parinte roage-te pt "turma mica" care sa-ti urmeze si vei vedea ca raia asta de "sfinti" va disparea cu de la sine! Te rog! Vezi-ti de "oile" tale si lasa-le pe cele straine celor ,la care ele "lucreaza"! NE TREBUIESTI NU NUMAI VIU,DAR SI SANATOS!!!!!!!!!!!!!!!  Doamne ajuta!

  8. Referitor la acest subiect as vrea sa spun ca si Parintele Serafim Rose a observat aceasta primejdie. Insa el a vorbit mai mult despre criticismul academic modern ca pe un produs al omului apusean contemporan care de fapt urmareste inlocuirea traditiei autentice cu o pseudo-traditie.  

    Tutusi dupa parerea mea in zile noastre se manifesta mai mult aspectul invers cind cei care se considera aparatori invesunati a traditei resping "teologia academica".

    Am auzit si predicile unor parinti Romania care se arata convinsi ca trebuie sa avem o credinta simpla ca a babelor si mosnegilor, dar atunci cum ramine cu teologia?! or noi vrem o ortodoxie traita si ghindita.

  9. Felicitari pentru articolul excelent! As recomanda tuturor celor interesati o carte ce lamureste relatia dintre teologia academica (stiintifica) si teologia harismatica: "Introducere in gnoseologia teologica" de Nikolaos (sau prescurtat Nikos) Matsoukas.

  10. Felicitari parinte! Articolul e tare. Nu va consumati cu prostii, sunt prea multi. Mai ales ca ar trebui sa fiti obisnuiti cu astfel de critici, ca de mult timp exista. Curaj pentru mai departe.

  11. asteptam de foarte mult o atitudine impotriva acestor site uri care imprastie zazanie (poate prea mult zis) sau macar o pozitie

    va spun sincer ca unul dintre blog uri ( eu il numesc fiind razboi intru cuvant)  avand scoase din context chiar cuvinte mari si duhovnicesti  tulbura astfel incat in afara unei drepte socoteli se risca ivirea unui comportament extremist dezorientat si buimac,  rascolind si facand ravagii in sufletele bijbaitoare dupa Dumnezeu

    poate nu e duhovnicesc sa arat cu degetul insa ma bucur de pozitie si sper ca aceasta sa trezeasca constiintele si sa impulsioneze spre o dreapta parere!

  12. PS: Eu nu am urmărit îndeaproape dezbaterile, însă, din puținul văzut pot spune că:

    Oare nu ar trebui să ia unii ca aceștia ad litteram și pe Sf. Simeon Noul Teolog, când spune că nu poți fi preot până nu ai văzut Lumina Necreată? Absolutizăm zisele unui sfânt, dar ne dăm cu ele peste picioare? Duhovnicii noștri au ajuns la vederea Luminii Sfânte și apoi au fost hirotoniți? Câți dintre ei? Să fim sinceri!

    Cităm trunchiat numai ce vrem noi, culmea, de la oameni cunoscuți pentru poziții care nu ne susțin opiniile? Scoatem din context, fără să ducem la capăt consecințele tipului de erminie pe care îl aplicăm, apoi amestecăm bine ce a zis unul și altul, și scoatem de aici o întreagă „teologie”? Ca să justificăm ce? Opinii tocmai anti-patristice, de multe ori preluate direct din Catehismul Catolic al lui Petru Canisius (compus în timpul contra-reformei) – de genul celor care cer împărtășirea de patru ori pe an, în cele patru posturi sau altele (când, de fapt, mulți, probabil, nu se împărtășeau deloc și de aceea li se impunea acest minimum, și nu invers)? Apoi ne închipuim că suntem tradiționaliști ortodocși?

    Cam ca aceia care vor să apere Ortodoxia și icoana, dar ies la procesiuni cu tablouri religioase papistașe cu reprezentări eretice cu moșul cu barbă drept Dumnezeu Tatăl, deși Sinodul VII Ecumenic nu este de acord cu reprezentarea Tatălui, sau cu tablouri religioase ce reprezintă erezia Filioque („Tatăl” în chip de moș, Fiul, iar între Ei pe orizontală, deci în sens intra-Trinitar și nu iconomic [!!!], Duhul în chip de porumbel – deși sunt sinoade care au interzis clar aceste reprezentări). Dacă le spui ceva se și mânie pe tine cu o mânie „sfântă”. În schimb, dacă nu gândești exact ca ei (adesea greșit), se cheamă că ești eretic sau ticălos. De ce? Pentru că așa au văzut ei că a făcut și nu știu ce duhovnic la care țin el. Obsesia infailibilității unui om… Pe care, dacă l-ai fi întrebat și i-ai fi explicat ce este greșit, ți-ar fi dat, culmea, dreptate!

    Cei care nu înțeleg problema împărtășirii continue să ia în calcul că s-a ținut Sf. Sinod la Constantinopol imediat după moartea Sf. Nicodim Aghioritul, sinod care i-a dat întru totul dreptate. Deci, aceștia, se luptă și cu hotărârile cât se poate de explicite și neschimbate ale unui sinod care spune negru pe alb că mirenii se pot împărtăși în fiecare Duminică și sărbătoare (și că duhovnici pot da această binecuvântare), așa cum arată canoanele apostolice.

    Să nu uităm că la acea vreme și noi eram supuși acelui Sinod (și toate terotoriile aflate sub stăpânire sau influență turcească) și că deciziile lui ne priveau și ne privesc direct și pe noi – dacă vrem să ne luăm în serios Ortodoxia. Există izvoare istorice din acele vremi care arată că se plângeau arhiereii din alte locuri veniți în Tările Române (în vizite irenice sau refugiați) de decăderea morală, superstițiile, neînțelegerea vieții liturgice și ne-participarea euharistică găsită aici în popor în acele secole. Trist, dar adevărat. Și cu toate acestea, au existat și atâția sfinți monahi retrași prin păduri și munți. Și Sf. Antim Ivireanul a fost unul dintre cei care s-au luptat cu decadența de la noi. Până la urmă a fost dat jos de conspiratorii locali. Deci, nu putem „canoniza” (ori-)ce s-a făcut la noi în secolele trecute, ci trebuie să privim la Tradiția veche și de pretutindeni.

    Sf. Ioan din Kronstadt era și el în greșeală, înșelat? Și Sinodul BO Ruse care l-a susținut, i-a dat binecuvântare, apoi l-a canonizat? Să iasă și să spună pe față cei ce propovăduiesc împărtășirea doar la patruzeci de zile! Să facă un memoriu către Sinodul B.O. Ru. împotriva canonizării sale! Să-i ardă icoanele și cărțile traduse din abundență și la noi, și să nu-l mai pomenească la slujbe. Nu?

    Iar, despre problema neo-rascolnicismului de la noi aș dezvolta altă dată. Înțelegeți la ce mă refer…

    Binecuvântați și iertați de am grești ceva, căci greu este a nu greși în cuvânt! Dar rău este a tăcea la vreme de mărturie…

  13.  

    Ce spune Sf. Athanasie din Paros în prefața Dogmaticii sale:

    „În aceste zile rele ale noastre a început, e activă şi domneşte cu tărie o persecuţie nouă, nemaiauzită generaţiilor preaevlavioase din trecut, a credincioşilor care ar voi, ori de câte ori pot, să se apropie de această Masă tainică, şi cei ce vor să intre la ea sunt alungaţi de la dumnezeiasca Cină nu pentru n‑au haină de nuntă — căci aceasta nu o ştie nimeni decât numai Dumnezeu şi conştiinţa fiecăruia —, ci pentru că vin des [pyknōs] şi nu după multe zile, ca şi cum cel ce vine după multe zile vine, chipurile, cu vrednicie, iar cel ce vine după puţine zile vine cu nevrednicie; deşi dumnezeiescul Hrisostom strigă că „atunci când a spus: «Să se pună la încercare omul pe sine însuşi, şi aşa să mănânce din pâine şi să bea din pahar» [1 Co 11, 28], Apostolul l‑a făcut stăpân peste apropiere pe cel ce se apropie, eliberând‑l de orice păzire a unor zile”. Iar că acest lucru, adică dumnezeiasca împărtăşire continuă [syneches] e şi legală şi foarte mântuitoare, se arată prin multe dovezi, şi scripturistice şi canonice, şi prin multe mărturii ale dumnezeieştilor Părinţi, ca nici o alta dintre chestiunile bisericeşti; acest lucru e arătat deja prin cărţi [cele două cărţi despre Împărtăşirea continuă publicate în 1777 şi 1783] atât de exact şi de solid, încât nimeni altul nu l‑ar putea contrazice, decât cel ţinut de un duh de amăgire şi neascultare satanică.

  14. Draga Marian…ma bucura pozitia ta si pacat ca nu am avut timp si la inmormantare sa discutam despre acestea. Poate cu o prima ocazie. Cele bune pana atunci si rabdare in legatura cu celalalte. Doamne ajuta

  15. Astazi am citit prefata cartii "Introducere in teologia liturgica" de Alexander Schmemann aparuta la editura Sophia, prefata fiind scrisa de Pr. Cornel Toma. Ultima parte intitulata "Trei teorii liturgice controversate" m-a lasat un sentiment ciudat si as dori sa aflu si parerea dumneavoasta despre aceasta prefata. Multumesc!

  16. A avut parintele Alexander Schmemann erori grave in conceptia lui asupra euharistiei sau sunt exagerari ale celor ce sunt impotriva impartasitii dese? Si a fost parintele Dumitru Staniloae un sustinator al impartasirii rare a credinciosilor?

    Acestea sunt nelamuririle mele si sper sa ma puteti ajuta. Va multumesc!

    • În abordările sale liturgice, A. Schmemann a avut câte erori de ordin istoric (fiind influenţat de mentorul său anglican Gregory Dix).
      Dar în ce priveşte frecvenţa împărtăşirii, acesta era ortodox şi în deplin acord cu Sf. Părinţi. E altceva că la una din cărţile lui s-a apucat să scrie prefaţa cineva care n-are habar de astea şi încă n-a scăpat de gândirea comunistă în privinţa împărtăşirii dese.

      Iar în ce-l priveşte pe pr. Dumitru Stăniloae, acesta nici nu a avut o poziţie clară referitoare la frecvenţa împărtăşirii, iar în 1956, la comanda regimului, chiar a scris un studiu care era menit să distrugă “fenomenul Vladimireşti”, dar nu s-a limitat la condamnarea exceselor eretice de acolo, ci şi la deasa împărtăşire. Oricum, pr. D. Stăniloae este valoros nu pt acele afirmaţii spuse la comandă, ci pentru cu totul altceva.

      În privinţa împărtăşirii frecvente, practic nici o personalitate românească, care a trăit sau cel puţin a fost educată în regimul comunist, nu poate fi luată drept autoritate! E un adevăr trist şi trebuie să-l recunoaştem. Excepţie face doar Rafail Noica, dar acesta este şcolit la Essex, nu în România.

  17. Foarte frumos punctat, Parinte! Zilele trecute am vazut un filmuletz pe youtube cel care dadea solutia problemelor contemporane – cititi carti…. Asa este si replica sf. voastre fata de teologii acestia "de ocazie" carora orice critica teologica fundamentata pe o realitate istorica sau pe viata Bisericii care schimba ceva din ingustimea viziunii lor li se pare erezie.

  18. Am citit cu mare placere si cu inters cele ce ai scris cu atit de adinca convingere.

    Ma gindesc la putinele clipe,pretioase as spune pentu mine,petrcute impreuna.

    Am fost iarasi la Sf.munte Athos si am urcat pe virful Athon unde am primit chiar impartasire(m-am spovedit la Mrea Vatopedu!

    Da si tu un semn ca existi…(esti in sala…) !

    Cu deosebita afectiune,succes si continua cu aceste …sageti lamuritoare!

    Cu stima Dr.Ivan

  19. 1.Aici se potrivesc cuvintele unui mare Parinte duhovnic:" purtatorul   harului preotiei care  ramane la stadiul de teologie si nu face preotie mare paguba aduce lui si credinciosilor pe care crede ca ii pastoreste"

    2.Duhovnicul care indeamna fii duhovnicesti la deasa impartasanie este un adevarat urmas al lui Hristos, deoarece el se jertfeste ,se rastigneste cu fiecare fiu duhovnicesc in parte! Ce sa cred din cele aratate, ca sunt purtatori ai Harului care nu accepta greul Crucii?

    Parinti purtatori ai acestui mare dar, pe care l-ati cerut fara sa stiti ce cereti, deoarece tot articolul face referire la acest tip de preoti ,luati exemplul preotilor alesi de Hristos si ajutati sufletele bolnave sa se mantuiasca! De ce va este teama sa fiti modele si prin fapte nu numai sa vorbiti?

    Am fi avut modelul unui Lazar inviat a 3-a zi din morti daca Mantuitorul ar fi gandit ca cei la care se refera articolul?In fata cui a zis Mantuitorul Hristos sa se prezinte Lazar dupa Inviere!Oare nu preotilor sa il dezlege si sa ii dea sa manance?Atunci de ce nu va asumati riscul acestui greu?Va este mai usor sa faceti dezlegari si Maslu de obste iar sufletul sa ramana tot cu legaturile pe el?

    3.Alt mare duhovnic, caruia la o conferinta i s-a pus o intrebare despre deasa impartasanie, a raspuns"impartasiti-va des si spuneti apoi cum a lucrat impartasania in viata voastr!"

    Impartasania este madicamentul medicamentelor, deci si acel preot care o da este imperios necesar sa fi "doctor de suflete" i s cu s i t,Daca este doctorul iscusit atunci pacientul este castigat si doctorul are multumirea in fata lui Dumnezeu ca a vindecat un suflet!

    Se face referire la Parinti despre care noi nu suntem vrednici sa vorbim , lucrarile fiecaruia in parte au fost gestionate de Dumnezeu in functie de cei pe care ii aveau in lucrarea sfintiilor lor! Nu luati fragmente din cotextul lucrarilor sfintiilor lor deoarece lucrarea duhovniceasca este d i n a mi c a !

    Fiti atenti parintilor(si cei care ati cerut preotia si cei care ati fost alesi) la noi cei de acum deoarece scriptura se refera si la noi:lazarii,femeia cananeanca, vamesul,hotul,curvarul, desfranata……fara sfintiile voastre nu ne putem mantui,

    Ma opresc aici deoarece multe asa avea de spus !

Comentariile sunt închise.