Highslide for Wordpress Plugin

„Preoţii care au organizat întâlnirea cu Dodon vor fi pedepsiţi!”

Judecata Bisericească a Mitropoliei Moldovei va iniţia o anchetă cu privire la întâlnirea dintre un grup de clerici şi candidatul comunist la şefia Primăriei Chişinău, Igor Dodon, care a avut loc marţi, la Mănăstirea „Sf. Teodor Tiron” din capitală. Preotul Agafonic Potoroacă, preşedintele Judecăţii, califică acţiunea drept samavolnicie şi ne asigură că vinovaţii vor fi sancţionaţi, indiferent dacă cu aceasta va fi sau nu de acord ÎPS Vladimir. Secretarul Mitropoliei, pr. Vadim Cheibaş, se abţine să comenteze situaţia, iar episcopii de Cahul şi Bălţi spun că şi Cheibaş ar fi venit la întâlnirea cu Dodon, însă, văzând presa, ar fi ieşit…

„Administratorul mănăstirii, preotul Fiodor Roşca, se justifică prin faptul că a făcut un tedeum la comandă. Ce fel de comandă cu atâţia preoţi de prin tot oraşul şi din suburbii? De fapt, ei l-au chemat pe Dodon şi i-au dat o foaie, unde i-au scris ce doresc să le facă, de parcă el ar fi gata împărat. Asemenea întâlniri sunt contrare canoanelor bisericeşti şi denotă implicarea Bisericii în politică…”, susţine şeful Judecătoriei Bisericeşti, pr. Agafonic Potoroacă. El spune că va da indicaţii membrilor Judecăţii ca să cerceteze cine au fost organizatorii şi participanţii la întâlnirea cu Dodon, pentru ca, după finalizarea anchetei, aceştia să fie chemaţi în faţa instanţei bisericeşti. „Din câte ştiu, organizatorul e pr. Roşca, dar acest lucru trebuie demonstrat. Este vorba de samavolnicie, care se pedepseşte inclusiv prin suspendare din preoţie”, a adăugat pr. Agafonic. El precizează că mitropolitul nu are niciun drept să influenţeze Judecata.

Secretarul Mitropoliei, pr. Vadim Cheibaş, a şovăit să se dea cu părerea despre întâlnirea clericilor cu Dodon, atâta timp cât mitropolitul nu se află în ţară. Totuşi, el ne-a spus: „Din câte am înţeles, iniţiativa aparţine protopopiatului Chişinău, iar întâlnirea, cu o vădită tentă de publicitate electorală, a fost organizată de pr. Roşca. Erau obligaţi să se consulte cu Mitropolia, dar n-au făcut-o”. ÎPS Vladimir, plecat la Moscova, n-a răspuns apelurilor noastre. La rândul lor, Episcopul de Cahul, PS Anatolie, şi cel de Bălţi, PS Marchel, spun că au aflat de la participanţii la întâlnire că aceasta ar fi avut loc cu acceptul ÎPS Vladimir şi că, în acea zi, la Mănăstirea „Sf. Teodor Tiron” ar fi venit şi Cheibaş. „Mi s-a spus că el a fost până la poartă, dar, văzând presa, s-a întors”, spune PS Marchel. Pe de altă parte, pr. Cheibaş infirmă categoric aceste afirmaţii.

Presupuşii organizatori ai „întâlnirii electorale” continuă să se contrazică. Pr. Fiodor Roşca s-a eschivat să discute cu noi, însă anterior declara presei că la acea întâlnire, pusă la cale de protopopul de Chişinău, pr. Zosima Toia, urma să vină şi Dorin Chirtoacă. „N-am fost acolo. Am aflat că pr. Roşca face trimitere la mine şi pot să-l acţionez în judecată. Întâlnirea a avut loc la iniţiativa sa”, este replica protopopului. Oricum, el recunoaşte că scrisoarea cu cele zece cerinţe ale preoţilor, care a fost înmânată lui Dodon, a fost scrisă de el. „Ne-am adresat lui Dodon, pentru că, în CMC, comuniştii vor avea majoritatea. Nu i-am înaintat o foaie de susţinere, dar cerinţe clare ale Bisericii”, spune pr. Zosima. El crede că întâlnirea trebuia să se desfăşoare fără prezenţa presei şi consideră că tot pr. Roşca a invitat jurnaliştii. Protopopul mai spune că Dodon i-ar fi jurat că nu va mai depune flori la monumentul lui Lenin. Întrebat însă dacă îi crede pe comunişti, el a adăugat: „Nu, Doamne fereşte!”. Solicitat de TIMPUL, Dorin Chirtoacă ne-a spus că niciodată în această campanie electorală nu a fost invitat la vreo întâlnire cu clericii Mitropoliei Moldovei.

 Pavel Păduraru, "Timpul de dimineaţă"